Provocările societăţii moderne

Aţi ascultat vreodată reclamele de la radio? Eu abia azi le-am observat...de ce să mint?

Când ascult radio, în principiu fac şi altceva - de obicei o activitate fizică, să nu gândesc prea mult. Muzica o aud ca un zgomot melodios de fundal, iar la reclame, mintea mi se închide subit! Parcă e dresată de cineva, să-mi trag pălmi! Cum apare gingle-lul de reclamă, SPUF!! Intru în carantină: goarnele hăulesc, becurile beculesc, uşile se închid, şi liniştea sfântă se aşterne peste capul meu.

No, dar în dimineaţa asta, s-a întâmplat ceva şi mi s-a gripat sistemul de alarmă - prin urmare, mintea mi-a rămas trează. Şi am ascultat, dându-mi seama că, de fapt, întotdeauna am ascultat...dar niciodată nu am priceput.  Sau, mai bine zis, nu am vrut să pricep.

Aţi observat, vreodată, tiparul reclamelor radiofonice? Întotdeauna, dar întotdeauna, vorbesc 2 femei: una desteaptă şi una mai...ăăăă...nu pot să zic proastă, că sună aiurea. Neştiutoare - ăsta e cuvântul potrivit. 

Aia deşteaptă pune o întrebare, naiva se plânge, deşteapta vine cu soluţia. Pe sistem: "Gata, ai pregătit copilul de excursie? Da, dragă...dar nu stiu ce să fac...are rău de masină!". Iar inteligeta răspunde invariabil: "Nici o problemă, am eu soluţia, mi-a recomandat-o prietena unei prietene care ştie un doctor bun rău! Dă-i acadelele  d-alea cu ambalaj roz bonbon în dungi; conţin curcuma cu aloe vera şi beta caroten cu aldohexoze în formulă ciclică - care fac bine, crede-mă! "

Sau..."Te-ai pregătit de sărbători? Da, pregătirile sunt gata, dar eu nu... "

...moment în care mă gândesc, ca omul, că duduia nu are cu ce se-mbrăca, dacă nu e gata! Ori, poate nu s-a terminat de coafat, sau a închis la Epilare SRL şi a rămas cu pădurea la purtător. Da' de unde, frate, că nu e aşa! Iar gagica deşteaptă - mă-nţelegi? -  se prinde din prima, că d-aia e deşteaptă... şi îi zice:  "Aaaaa...nu poti iesi afară? Păi de ce nu zici aşa? "
...şi-atuncea-mi zic, din nou: "Aoleu, a-ncuiat-o bărba-su p-asta în casă! Call 911, call 911! Fată, schimbă-ţi bărbatu-n ceapa mă-sii, că nu e-n regulă! Asta e maltratare, sechestrare de persoane! Mâine poimâine...cine ştie ce-ţi mai face?"
La radio, desteapta continuă, cu aplomb: "Pentru constipaţie ia..." frunze de nuc şi ceai de ştevie - habar n-am, că nu am mai ascultat.

Totuşi, nu putea să zică fata aşa, de la început, să priceapă toată lumea? Cel puţin, eu sunt mai îngrămădit de fel şi tre' să-mi explici cu desene 3D, filmuleţe în Power  Point şi tabele de mărimi, dacă îmi spui ceva nou!

Măcar pentru ascultătorul din mine, nu putea să zică "Nu pot să mă spârc, mi s-au legat băierile burţii!" Că nu-i o ruşine! Toată lumea face căcâţa din când în când!

Iar domnişoarele, se ştie, o fac cu stil şi cu miros de trandafiri!
Ceea ce nu-i cu mirare...unele domniţe sunt atât de diafane în viaţa de zi cu zi (da, da, tu...nu te mira aşa!), că-ţi vine să le zici ca-n poezia lui William Butler Yeats: 

De aş avea hainele împodobite ale cerului

Cusute cu rază de soare şi de argint, 

Albastrele, ştersele şi negrele haine

Ale nopţii, ale luminii şi ale penumbrii, 

Aş întinde hainele sub picioarele tale;

Dar eu, săracul de mine, n-am decât vise;

Mi-am întins visele sub picioarele tale.

Calcă uşor, căci păşeşti peste visele mele.

Revenind.
Până la urmă, de ce să ne mai ascundem  după vişin? Oameni suntem!

Cum e şi aia când merg magazin să cumpăr budigăi. Chiloţi. Şi vine câte o doamnă d-aia unsă cu toate alifiile, merge la tejghea şi spune abia mişcând buzele, uitându-se pe geam: "Vreau şi eu o pereche de bikinei". Instant, vânzătoarea face ochii mari cât farfuria: "Oooo...ce"? Doamna răspunde timidă, cu mâna la guriţă: "Chiloţei, vă rog"...apoi îi ia şi cu ochii girofar, uitându-se în toate părţile, îi vâră rapid în poşeta plic. Zici că-i fură, nu alta! N-am mai văzut atâta precauţie de când mergea mama la nunţi şi îndesa rămăşiţele ospăţului în sacoşele plasate strategic între picioare, sub faţa de masa. Că de, era ruşine să te vadă lumea ce faci, deşi oricine o făcea! 

Na, ăştia suntem, ce să mai zici? Imaginea e la rang de cinste! HD, 4K, 7D, ultimul răcnet...

Naşpa, ştiu. Greu la deal, cu boii mici! Oricum, mă uit în jur şi mă bucur - măcar nu sunt singur! Mai sunt şi alţi campioni, slavă Domnului... Iar unii, chiar mănâncă dero, săracii. Ceee?? Serios, nu glumesc...cică e o provocare nouă pe facebook! Într-un timp era la modă aia cu ţinutul dozei de cola între sâni, dar se pare că s-au gătat sânii şi s-a inventat ceva mai puţin discriminatoriu, să se bucure şi băeţii. Plus că ne mai şi curăţăm niţel!

Uite, dom'le, cum se mai schimbă lumea... Pe vremea mea erai erou dacă făceai ceva prin gospodărie, ce nu putea nimeni.

Iar acum, când copiii se nasc cu tableta-n mână şi sunt toţi nişte genii nedescoperite, cresc rapid şi mănâncă dero de şmecheri! Cică e funny, distracţie bestială, rupe tot! 

Şi părinţii chiar se scandalizează de numa numa, când le sunt şterse clipurile cu provocările odraslelor "Ce s-a întâmplat cu videoclipul meu în care copiii mei fac provocarea Tide, când sunt atâtea videoclipuri cu copii care mănâncă detergent pe internet?"

C-apoi de! Unii, mai destupaţi la cap,  trebuie, totuşi să protejeze populaţia...iar detergentul de rufe e de rufe ca să speli rufe cu el, nu ca să-l mănânci! La fel cum nici uleiul de motor nu-l cumperi pentru salata de castraveţi...îl pui la motor, că d-aia scrie pe el scopul întrebuinţării!

Bucurie, ce să zici? Într-o lume în care se fac de toate pentru toţi, fără nici o oprelişte, ce mai contează detaliile astea? 

Oricum, părerea mea personală este că ne conduc extratereştrii, iluminaţii, masoni, balaurii sau ceva, iar pământenii se prostesc din zi în zi. Nu-s fanul teoriilor conspirative, dar n-are cum să fie altfel... Prea se viralizează toate inepţiile! 

Şi sunt şi eu curios: Cine vine cu ideea genială şi cum se viralizează? De unde apare atâta frenezie, atâta dorinţă de imitare? Cineva trebuie, neapărat neapărat neapărat, să pompeze timp şi foarte multe resurse financiare ca să popularizeze mascarada asta...c-apoi dacă eu, Neica Nimeni de pe dealul din dreapta, m-aş apuca să mă filmez mâncând căcăreze de oaie cu polonicul şi apoi provoc în stânga şi-n dreapta pe cine vreau, nu se uită nimeni la mine! 

Tâmpeniile astea cum prind la lume?

Mda...întrebare pentru o altă zi.

Deocamdată, zic să ne mai distrăm puţinel:

Toate-s vechi si nouă toate

...pentru că nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă... doar se transformă.

Şi fiind un început de an, zic să ne bucurăm şi să mergem înainte, cu speranţa unui viitor mai bun.

Vin sărbătorile, vin sărborile...

Ho, că am rămas în urmă!
Trec sărbările, trec sărbătorile...şi au trecut, ca acceleratul prin haltă. 

Revelionul la fel...până la urmă, este doar o noapte. Nu înţeleg prea bine de ce petrecerea asta trebuie să dureze până dimineaţa. Nu înţeleg  de ce trebuie să ne dăm peste cap, să ne punem coarne şi să ne destrăbălăm. Adică, na...vorbeam cu o prietenă şi îmi spune că de revelion s-a culcat la 1, ca pensionarii. Eu m-am culcat la 6, c-am vrut să văd cum e să pierzi o noapte. Şi nu m-am simţit nici mai voios, nici mai norocos, nici mai deosebit. Cred că cel mai important este să petreci timpul alături de oameni dragi, nu neapărat să te prindă zorii zilei gâlgâind şampanie - pentru că aşa se face, pentru că-i revelionul, se ştie! O serbare prefabricată, inventată de mâna omului, ca să mai pună un umăr la dezvoltarea societăţii consumiste.
Eventual, dacă vrei să o arzi sensibil, poţi spune că noapte dintre ani este o metaforă ce simbolizează sfârşitul unui drum plin de obstacole şi apucarea către zări mai albastre. "Punct; şi de la capăt" - ca să citez un clasic în viaţă.

Dar asta o poţi face oricând, cu orice ocazie. Nu-ţi interzice nimeni nimic şi nici să fii cum îţi doreşti, fix când crezi de cuviinţă. Şi dacă e să fim corecţi până la coadă, de ce să punem punct şi să pornim de la capăt doar o dată pe an? Hai să serbăm un Săptălion... nu ar fi mai productiv? 

După fiecare weekend, ştergem tot ce a fost rău şi începem săptămâna cu speranţă, încredere şi planuri noi. Adică...frate, de ce trebuie să târâm regretele şi neîmplinirile un an întreg după noi şi să ne facem curăţenie în suflet abia când au trecut 365 sau 366 de zile? Dacă am igieniza după 7 zile, facem gâlci în gât? Ni se pune vinul de-a curmezişul? Se face gaură-n cer că nu le mai dăm de lucru la pshologi şi rămân săracii oameni pe drumuri?

Sau şi mai bine...propun un Zilion! Fiecare dimineaţă e un nou început în viaţă! Pam-Pam!

A apus soarele, pac! Ne-am liniştit...mâine e o altă zi. Ne trezim, "Bună dimineaţa, preţuieste viaţa! Te invit la o cafeluţă."

(Like dacă vă place, share dacă sunteţi de acord, subscribe - pentru urările de seară, aniversări, sărbători legale şi alte cumetrii!)

Şi apoi ne punem pe noi haina a mai bună şi avem şansa să fim mai voioşi, să facem totul mai bine, să fim nişte oameni noi! 

Frumos, elegant, fără zbânţuială, programări la coafor şi toalete extravagante! Hai să revenim la simplitate şi să ne bucurăm de sensul lucrurilor, nu de opulenţa înfăţişării lor!

C-apoi nu mâncăm cu 7 guri şi oricum răsfăţul culinar şi cel financiar din noaptea dintre ani ne costă o găleată de stres, strâmtorare la buzunar şi multe păreri de rău. 

Dacă am avea Zilion în fiecare seară, în primul rând, consumi mai puţin. Nu te mai îmbeţi ca porcul, cu te mai încurci în coafuri şi ţinute cu ştaif. Pentru că, eu cred că toate nebunia asta a exceselor de reveliune este iniţiată de o unică expresie: "O dată-n an". Pe sistem: "Hai mă...chiar o dată-n an nu merit şi eu o cină bogată? Din toată sărăcia, tot pun cele cuvenite pe masă! Tot mă duc la make-up artist, tot îmi iau o textilă de câteva mii de lei, tot petrec la un restaurant! Pentru că, măcar o dată-n an, merit".
Şi apoi, de la anul, să fim mai buni, mai curaţi. Cele rele să se spele, cele bune să se adune. Sorcova, vesela, să trăiţi şi să-nfloriţi! Să vă fie casa casă, să vă fie masa masă, aho aho! Ciufuliţi-l pe Vasilică, ca s-aveţi noroc tot anul!!

Bun!

Hai să fie zilnic chestia asta! Mâncăm o ceapă cu mămăligă - c-apoi nu ne permitem aşa de des să mai facem aroganţe financiare - şi trecem la partea spirituală: cele rele să se spele şi cele bune să se adune. Să ne propunem zilnic să fim mai buni, mai mulţumiţi, mai cu lumina sărbătorilor în suflet. Tare ca piatra, iute ca săgeata, în fiecare zi! Să sperăm, să iertăm, să nu ne doboare, să ne sculăm...d-astea de-ale doririlor aniversare...dar nu o dată pe an, ci zilnic.  

N-ar fi frumos?

Hai, la mulţi ani ziua de azi!

Să fim, să avem, să ne-mplinim, să visăm, să vedem, să ne plimbăm...decât mult şi fără rost, mai bine puţin şi prost! 

C-apoi le-om drege pe toate...sănătate să fie!

Colindă cu Hăi-Hăi!

Iată vin colindători...florile dalbe, noapte pe la cântători, florile dalbe!!

Colindele sunt primul semn că vine Crăciunul. Înainte să fim mai darnici, mai frumosi, mai cuminţi, mai cu lumină în suflet, apar colindătorii. Şi este bine.

Când eram mai mic, mă-ncingeam cu o talanga vreunei vaci din vecini şi porneam pe uliţe, la cântat. Eram mic şi singur...aveam traistă pe după cap, poezia mi-o ştiam şi mă bucuram enorm când primeam covrigi, nuci, biscuiţi populari sau - Doamne ajută!, câte o portocală. Dacă mă mai procopseam şi cu câte o monedă de-un leu, deja eram într-al noulea cer de fericire! 

Bine...mă mai muşca şi câte un câine, mă udam până la piele, răguşeam -  dar mă duceam acasă doar când pantalonii de lână îmi îngheţau pe mine şi se făceau tari ca o scoarţă de copac, de nu îmi mai puteam mişca picioarele în dânşii. 

Asta era de Neaţaluş, pe 23 decembrie, seara. Neapărat. Nu se exista să plec în altă zi.
Urma Pluguşorul, tot cu talanga de după gât. Apoi colindul cu grâul verde, în prima zi de anul nou. Uneori mă duceam şi cu sorcova, chiar dacă părinţii mă certau, pentru că doar fetele mergeau la sorcovit. (Poftim discriminare!)  

Deja la Pluguşor, Grâu şi Sorcovă, se colinda pe bani. Mulţi, puţini, nu conta...tot ce primeam, pupam şi băgam în traistă! Era altfel atunci...lumea mai primitoare, chiar mai răbdătoare. 

Acum, însă, ne-am schimbat. Mult. Colindele se mai păstrează, nu-i vorbă...doar că haotic. Şi practic, parcă  nici nu mai sunt colindători, ci doar cerşători. Cerşătorii de Crăciun.

Îi vezi de cum a trecut Sfâtul Nicolae...grupuri de 5-6 bărbaţi în halate albe; unul are un preş în cap şi zice că-i capră, altul o tobă legată la brâu. Intră prin magazine şi curţi, sau te asaltează pe trotuar, în duduit de tobă: Hăi-hăi-hăi! Hăi-hăi-hăi! La-mulţi-ani-cu-sănă-ta-te, tot-de-bine-s-aveţi-parte! Hăi-hăi-hăi! 

În primul rând, ăsta nu e colind...şi în al doilea rând: Staţi, fraţilor, că la Capră se vine la final de an! Ce căutaţi de pe acum?? Dar de ce nu veniţi din octombrie, ca să fiţi siguri că vă strângeţi banii? Şi zice unu':  "Ştiţi, că la noi în Maramu' aşa se face...". No, bine...zic! Atunci mereţi voi la Maramuu vostru şi veniţi la mine când se vine aici! La gătatul anului, nu acum!

Asta e cazul fericit în care poţi da replica şi colindătorii sunt oameni de înţeles. Dacă au ceva tărie la bord, ai pus-o...fără 50 de lei nu scapi. C-apoi cât să le dai? Câte un leu? Cică-ţi baţi joc de ei şi-ţi iei o scatoalcă!

Dacă mai eşti şi femeie, sau vreo tânără domniţă, ai pus-o de două ori...rămâi şi fără bani, plus că îţi şi ştergi cu mistria respectul şi avansurile neghioabe din obraz.

Eram zilele trecute într-o papetărie. La un moment dat se deschide uşa de la intrare şi apare un cap de ţigăncuşă: "Primiţi colindul"? "Nu - zice vânzătoarea, că v-m primit şi ieri. Şi oricum nu am ce să vă mai dau"! "Haideţi, doamnă, că-i Crăciunul..." - şi deschid uşa, mai năvălesc hlizindu-se încă 2 fete şi se pun pe cântat: "Deschiiiiide uşşşşşaaaaa creştineeeeee...că venim şi noi la tine, la mulţi ani, mulţi ani, cu bine!" Apoi, pe nerăsuflate: "Şilaanulcândvenimtotaşasăvăgăsim!" - şi-mi bagă un coş sub nas, să le pun bani în el, pentru colind. 

Le-am dat, cumva de jenă. La fel ca şi săraca doamnă de vindea..

Dar nu aşa se colindă. Nu cu agresivitate şi nu în bătaie de joc. Nici cu înjurături, nici cu cerşeală.

Colindul nu este despre bani sau covrigi, ci despre o stare. Prevesteşte un eveniment important în istoria omenirii...şi nu, nu e vorba de tăiatul porcului. Şi nici de venirea lui Moş Crăciun. 

Mă rog, chiar ne împiedicăm în toate detaliile?
De fapt, ia stai! Poate-s prost şi învechit...hai să ne unificăm, cumva, în manifestări!
Propun să fie Crăciun în fiecare zi! "Dacă-n fiecare zi, Crăciunul ar veni, ce bucurie ar fi"! Perfect, să fie Crăciun! Zilnic! De 2 ori pe zi, ca să fim siguri!
Sau, mai simplu...colindăm fără Crăciun. Pur şi simplu, plecăm cu urătura prin sat: la Sfântul Ion, la Paşte, la Sfinţii Împăraţi, la Adormirea Maicii Domnului. De fapt, ptiu, am o altă idee genială! Hai şi mai simplu: ne colindăm în fiecare zi! Şi eficientizăm procesul, ca să ştim o treabă: "La mulţi ani ziua de azi - marcă banul!" - cu varianta rezumat cu urările subînţelese, când ne presează ceasul: "Bună ziua - marcă banul"!

Noroc că nu toată lumea este în viteză. Desigur, se scoate în evidenţă aspectul urât al societăţii... Este mai simplu, mai şocant. Uneori cred că şocul, explozia, cutremurarea conturează, de fapt, singura stare care ne mai scoate din letargie. Din tristeţe. Suntem ca nişte bolnavi în moarte clinică, ce mai au câte o tresărire doar când padelele de pe piept ne mai administrează câte un electroşoc. Doar atunci mai bate puţin inima.

Ştiu, e urât. Şi totuşi, mă uit în jur şi văd oameni din ce în ce mai apăsaţi. Tineri sau bătrâni, nici nu mai contează...viitorul este o angoasă fără perspective. Şi fără bucurie. Zapam astăzi pe net şi dau peste un...profil? Nu ştiu, Habar nu am...oricum, era poza unei domnişoare care se autodescria: "1,52 m de anxietate şi 21 de ani de tristeţe!". Chiar m-am cutremurat. 

Altă amică îmi spune, cu ocazia unei convorbiri telefonice: "Sunt depri, nu am nimic din ce îmi doresc. Nu am chef de nimic, nu petrec nimic. De ce aş face-o"?

Hai mă, chiar aşa? Am ajuns să ne reducem viaţa doar la nelinişte, spleen, tulburare, deprimare şi stres? Acuma recunosc...nici eu nu aveam toată ţigla pe casă când era mai tânăr...şi în multe momente m-am regăsit în simbolism. Dar nu am fost chiar muzul lui Bacovia, 'n puii mei!!

De cele mai multe ori, viaţa e nasoală. Are momente grele. Aşa merg lucrurile, nu le poţi schimba! Ori ţi-o faci cu mâna ta şi tragi ponoasele unor hotărâri greşite, ori pur şi simplu, se întâmplă rahaturi! Dar chiar aşa, nu mai există nimic să te bucure? Nu mai există nici o secundă de linişte? 

Eu am mâncat azi o prăjitură...Scutecele Domnului. Cele 3 minute cât a durat să-mi termin bucăţica au fost în top 2 momente mişto de anul acesta! Simţeam aroma de nucă şi vanilie de la cerul gurii până-n fundul creierului şi vârfurile degetelor - pe cuvânt de vă mint! A fost o delectare, o superbitate, o sculpură pe bobul de muştar! Mona Lisa lui da Vinci, concentrată într-o linguriţă! 

No, mai pot spune că-s trist? Pana calului, aş minţi! 

Şi apoi mai e o problemă: de ce aş alege să minimizez importanţa clipelor frumoase din viaţa mea, pentru a permite doar angoaselor să mă definească? Mă fac mai sensibil, mai inocent? Atrag dragostea în viaţa mea? Adică nu ştiu...mă tot întreb unde-i logica când simţi nevoia să te prezinţi cu fricile tale. Sau cu bolile tale. Sau cu defectele tale.

În curând o să ajungem la dialoguri de genul: 

"Bună, sunt Ixulescu!"

"Bună...eu sunt...de fapt nu contează...dar îmi vine să-mi tai venele pe lung. Şi mă întreb de 21 de ani de ce nu o fac. Sunt un copil mic şi singur, care are nevoie doar de ocrotire. Salvează-mă! Fii eroul meu, te implor! De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?"

Fericire! Ieee!!!

No, d-aia colindăm în halul ăsta! Pentru că nu mai ştim ce e bucuria. Şi nu poţi oferi ceva ce nici măcar nu mai ştii că există. Dacă doar ar lipsi, nu e problemă! Foamea vine mâncând! Încercând să o dăruieşti, te împiedici şi tu de ea, în mama mă-sii! Pleci la urat, calci într-o balegă, te pufneşte râsul şi tot ieşi din "depri"... dar dacă nici nu ai deschidere, cam nasol! Nimeni nu bate la porţi închise!  

Mă oftic, viaţa ar putea fi altfel. 

Sau...la fel...dar noi am putea fi altfel. Am putea să o percepem altfel. Poate mai cu detaşare...fără aşteptări nu există dezamăgiri. Iar fără dezamăgiri nu sunt motive de tristeţe. 

Uneori, societatea pare o pată uriaşă de mucegai. Dar  chiar dacă ar fi aşa, tot mai există şi flori, din loc în loc. Se mai găsesc oameni, şi nu puţini, care încă mai au puterea să dăruiască. Să vestească bucuria; să facă slalom printre neajunsuri, să le ducă-n spate cu demnitate. 

...şi să colinde. Pe uliţă, prin tramvaie, pe la scări de blog, poate chiar în gând.

Încă e bine.

P.S.: Dacă nu v-a trecut depri până acum, ascultaţi colindul de mai sus, fără sonor. Dirijorul face toţi banii!!
Bine...e impropriu spus "ascultaţi"; dar aţi inteles la ce mă refer. :D