luni, 30 ianuarie 2017

Singura soluţie: ÎNCĂ O REVOLUŢIE!

A ieşit lumea în stradă. Din nou.
Sute de oameni, mii de oameni, zeci de mii! Toţi românii protestează, luptă, se zbat; prin foc, prin fum, prin spăngi, punem steagul naţional pe crâncena redută! This is SPARTA!!
Şi totuşi, vorba poetului: ce-i mână pe ei în luptă? O stare de nemulţumire, asta este clar ca lumnina zilei. Fiecare persoană are propriile dureri şi frustrări - aşa că le strigă cu obidă şi pumnii încleştaţi. Totuşi, de aici şi până la Vocea Străzii e cale lungă..De fapt, nici nu există o voce a străzii - pentru că nu există un ideal comun. Doar cereri răsfirate şi pur personale, după capul fiecăruia.

Oamenii ies în stradă. Punct.
De ce? Problema lor. Aia cu legea amnistiei e pentru prostit proştii! În realitate, câţi au citit acea lege de-a fir a păr şi au înţeles-o - apoi s-au răzvrătit împotriva ticăloşeniei şi au ieşit în stradă? Probabil puţini, cel mai probabil, mai nimeni.
Oamenii ştiu una şi bună: nu vrem să iasă criminalii, violatorii şi corupţii pe străzi. Buuun. Dar chiar să fie atât de simplu? Hodoronc tronc, asta-i legea?
Depăşind momentul emoţional, zic să gândim niţel logic: ce om întreg cu capul ar putea da o lege de eliberare a violatorilor şi criminalilor? Şi dacă ar fi aşa, de ce ies doar câteva zeci de mii de oameni în stradă şi nu câteva milioane? Pentru o asemenea enormitate, primii care ar trebui să fie în stradă sunt poliţiştii! Pe sistem "eu mă muncesc să ţi-i prind, iar tu îi bagi în puşcărie prin faţă şi îi scoţi prin spate? HUUUOOOO!!!!". Şi apoi restul lumii, restul planetei...UE, NATO, CEDO...astea care se bagă pe oriunde! Cum îi interesează de drepturile femeilor din ţările musulmane, de ce să stea cu mâinile în sân când violatorii/criminalii vor zburda liberi pe şoselele mioritice, ca mieii pe pajişte?

La corupţi e altă problemă: conform justiţiei, corupt e şeful statului, în puii mei! Peştele de la cap se-mpute! De ce toate zecile de mii de oameni sunt setate doar pe PSD?
Dincolo de asta, mai există o altă abordare: ce mai înseamnă corupt în ziua de azi, printre atâtea scandaluri de dosare penale la comandă şi atâtea abuzuri ale organismelor care (cică) apără legea? C-apoi toată nebunia cu scandalul Adamescu, sau dezvaluirile incendiare despre Kovesi, Coldea şi restul. nu au apărut din neant...
Dincolo de asta, alt spect: corupţii chiar au nevoie să îşi voteze o lege care să îi scape când încalcă legea? Hai mă...ăia care fac nasoale au ei ingineriile lor, nu le stă nădejdea într-un rahat de text normativ! Că d-aia se şi numesc corupţi!

Revenind la Stradă: totuşi, ce-i cu legea aia? Nimeni nu pare să ştie ceva, cu exactitate. Nici măcar "specialiştii"...conform DNA, ordonanţa graţierii e neconstituţională, în timp ce Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, zice fix pe dos: avem nevoie de o asemenea lege No, ce părere îţi dai, pe cine crezi? Cum pot eu, un om fără studii în drept, să mă bat cu pumnul în piept că vreau ceva sau altceva, în condiţiile în care nici măcar nu înţeleg problema şi e clar că la mine ajung informaţii trunchiate? E ca şi cum aş ieşi în stradă că nu vreau să facă chirurgul nu ştiu ce operaţie pe creier - că am auzit la tv că se întâmplă o mare nenorocire. Şi ies şi strig...condiţii în care habar nu am să citesc o radiografie, d-apoi să înţeleg ce ar presupune operaţia respectivă, care sunt riscurile şi/sau beneficiile ei.
Însă, în media se ia otova: legea amnistiei şi graţierii = eliberarea criminalilor. Să mori tu! Chiar aşa la grămadă? Fără condiţii de aplicare, cazuri excepţionale, care-s diferenţele dintre cele două noţiuni? Amănunte d-astea care (ar putea) să modifice toată discuţia de bază..

În aceste condiţii, eu prefer să nu mă bag în lucruri pe care nu le înţeleg pe deplin.
În plus, am depăşit momentul în care chiar credeam că pot influenţa, în vreun fel, mersul ţării. E clar că cei cu putere de decizie au agenda proprie şi, în principiu, li se-mbrăhăne de restul populaţiei. Pe scurt, jocurile se fac la un nivel pe care abia dacă îl intuim - vezi aşa-zisa implicare SRI în alegerile prezidenţiale din 2014.

Prin urmare, mă uit la proteste ca la spectacol. Şi nu mă pot abţine să nu mă amuz de MODUL în care se iese în stradă: haotic, sub impulsul emoţiei şi a mimetismului. În principiu se vrea normalitate - dar care? Că deja avem o stivă de normalităţi pe ordinea de zi! "Nu s-a luat nici o măsură, se continuă cu aceleaşi chestii"; "Vrem informare, transparenţă". Vrem fără corupţie şi hoţie...să fie bine...dreptate şi justiţie, deşi nu se ştie cu certitudine a cui...d-astea generale, care te gâdilă plăcut la ureche. Când o iei cu de-amănuntul e mai greu, că nu mai ştii pe unde să scoţi cămasă. Oricum, sunt pentru! Vreau schimbare! Încă o revoluţie, dom'le, că nu se mai poate aşa ceva! M-am săturat! Vreau să fie bine! Vreau o ţară ca afară! Mă rog..."afară" e şi Siria, Afganistan, republicile africane - unde faci duş cu o cană de apă...dar nu contează!  Eu vreau! Uraaaaaa!!!

Problema mea cea mai mare este, însă, alta: cum să mă duc să protestez cu mâna-n gură? Păi nu se face aşa ceva! La revoluţie or fi ieşit tinerii în stradă doar cu haina de pe ei (dacă o aveau şi p-aia), dar în timpurile moderne, cică tre să pleci însoţit! Cu copiii, cu gagica, cu bunica, cu căţelul, cu pisica, cu floarea din ghiveci, cu jucăriile, cu schiurile...



Şi eu cu cine să ies dacă nici animale de pluş nu mai am?
Uite la mine, bunătate de prost! M-a mâncat în dos să le dau copiilor fără posibilităţi financiare...că de le aveam, eram în vârful străzii, cap de pluton! Ştiţi cum au teroriştii vesta cu dinamită pe ei? No, io mă blindam cu pluşuri - ca să am ce răspunde reporterului care ia interviu Străzii:

 - Nu vă supăraţi, cu cine aţi venit la proteste?
 - Păi...hăăă...ăăăă...după cum să vede, am venit cu animăluţele mele de pluş. De ce? Nu ştiu, aşa e moda. Permiteţi-mi să vi le prezint: aici îl avem pe Martinel, cadoul meu de doi ani...
 - Acum doi ani l-aţi primit pe Martinel?
 - Nu, tuto ce eşti, l-am primit când aveam doi ani!! Taci şi nu mă mai întrerupe!
...în dreptul inimii îl vedeţi pe Azorel, cel mai iubit căţel al copilăriei mele...apoi ursuleţii cu "te iubesc" tatuat pe braţe - singura amintire de la prima dragoste; pinguinul săltăreţ primit cadou de la a doua dragoste...îngeraşii cu arculeţe de la a treia dragoste, foca cu şapcă de la a patra, găina cu bâta de basseball de la...
 - ...de la a cincea??
 - NU! Aia e de la mama, după ce am terminat facultatea! Şi ţi-am zis să nu mă întrerupi, că mă-ncurc şi tre' s-o iau de la cap'!! Cum spuneam...Leuţul cu patine e mascota serilor de beţie. Mă rog, a serii...că m-am îmbătat o singură dată în viaţă, când am băut ca porcu' după ce m-a lăsat ultima gagică. Depăşim momentul! Mai jos, aici la buzunar, îl avem pe Frămuţ, bursucul polar, lângă el este Găuăcel, cocoşelul cu creastă de rapper. Urmează Pisi şi Bubulina - puicuţele gemene de la Crevedia; zgarda lu' Nero (pe care mi-am cumpărat-o din banii de colind, pe vremea când visam să particip la lupte de câini şi am vrut un rottweiler de Moş, dar el mi-a adus un pudel de plastic, plin cu mentosane expirate). Mai jos avem gheonoaia cu păr pe bigudiuri - de la colegii de pahar...morsa cu ochelari - amintire din prima excursie la munte, peştoaica pe bicicletă - amintire de la mare, scoicuţe, mărgeluţe, pernuţe, inimioare - toate cadouri pentru viitoarea dragoste. Că eu aşa sunt: cumpăr dinainte ce-i de luat, să nu mă pălească iubirea nepregătit. Şi am terminat...
 - Da...vă mulţu...
 - STAI!!!!!! Am uitat de cea mai iubită răţuşcă! Uite colea, o am în buzunar! Mi-a luat-o mama când mi-a făcut baie în copaie pentru prima dată...o cheamă Abbbbbb - atât puteam să zic şi eu pe vremea aceea!

Gata! Plec să-mi cumpăr o târlă de câini, să am însoţitori la proteste - că până mă mişc eu se liniştesc apele...apoi iar mă trezesc singur în piaţă şi mă-nervez cu nervii!!

Trăiască libertatea!!! Huooooo!!! Jos guvernu! La palatul Cotroceni, cântă cucuveaua, Iliescu şi Roman şi-au găsit beleaua! Jos Ceauşescu!! Huuuuuoooooo!! Trăiască revoluţia!!! Ţineţi minte 3 cuvinte: Iohannis preşedinte! Noi tastăm, nu votăm! HUOOOOO!!!! SĂ TRĂIM BIME!!!! HUUUOOOOO!!! CINE NU SARE, NU VREA SCHIMBARE!! HAI STEAUA!



marți, 24 ianuarie 2017

Stat contra Stat

Cum încep să cânte cocoşii de zorii zilei, intru şi eu ca omu' (dependent) pe net, să îmi verific emailul - şi nici nu se-ncarcă bine pagina că mă şi păleşte cogeamite nebunie...Frateeeeee!!!! A luat ţara foc peste noapte, să-mi trag pălmi! Vorba une prietene: "M-am culcat normală şi m-am sculat strâmbă!" No, cam aşa eu: mă pun la somn, cât de cât ok. Ştiam că sunt proteste de stradă; mare schemă, se întâmplă! Au ieşit unii în stradă să strige că nu le place. Preşedintele a ieşit, oleacă, să facă baie de mulţime. Ok... Şi apoi, mă trezesc în explozie nucleară: toţi acuzau pe toată lumea, că ăia-s corupţi, că ăia-s nenorociţi, că se-nghesuie, că-s securişti, că-i cu ciuma roşie, că-i cu lovitura de stat, că-s plătiţi...HOOOO!!! Ia, frână, ca să pricep şi eu ceva!
Acuma ştiu că de ceva vreme caut cu ardoare partea bună a lumii, dar să povestesc de fluturaşi şi floricele când totul fierbe în jur , nu mi se pare prea bine. Deci am zis aşa: fac abstracţie de tot ce ştiu şi îmi imaginez că-s extraterestru - că tot am Rh negativ şi cică-s descendent de anunnaki. Nu ştiu...abia m-am aterizat pe planeta mioritică şi am mintea ca o coală nouă de hârtie. Ce se întâmplă, dom'le, p-aci?
Deschid site-urile de ştiri...câteva mii de oameni - RTV zice 10 mii, Adevărul zice 20 de mii, HotNews zice 30 de mii, ProTV zice peste 45 de mii - au ieşit în stradă, la "cel mai mare protest de după revoluţie", ca să scandeze împotriva guvernului. Preşedintele a solidarizat cu ei şi, ca şef de stat a scandat împotriva statului - care adoptă legi pentru favorizarea penalilor. Ceea ce mi se pare ciudat...e ca şi cum aş fi eu contra mea. Dar mai contează?! Lasă aşa, mai fără logică, că-i simplu!

În fine...dincolo de proteste şi de tot ce s-a scandat, am şi eu nişte întrebări care mi se par normale:
- s-a strigat de mai multe ori "PSD - Ciuma Roşie". Şi apoi descinde preşedintele în mijlocul mulţimii...îmbrăcat fix în roşu! Păi cum dă asta în ochii publicului? Eu înţeleg că într-o mare de oameni îmbrăcaţi în culori închise a vrut să se vadă de pe Lună, ca să se ştie cine-i vedeta...dar la câta târla de consilieri are, nu s-a găsit nimeni să îi zică "Dom' Preşedinte, roşul e fix culoarea PSD! Cu gura spuneţi ceva, dar limbajul nonverbal zice fix pe dos....şi s-a dus de suflet mesajul dumneavoastră! Păi vreţi să-i daţi jos p-ăia, sau îi susţineţi? Că la campanie electorală, cam aşa este: eşti suporter PSD, porţi roşu!"


- la un moment dat, un grup de tineri începe să ţopăie pe loc şi să strige ceva. Mă gândeam...le-o fi frig, săracii, vor să se mai încălzească. Ei, aş! Strigau din toţi bojocii, pe ritm de stadion: "Cine nu sare, nu vrea schimbare!!". Şi brusc, ţopăiala se întinde în mulţime, semn că toţi vor schimbare. Buuuuunnnn....
Problema e că în urmă cu o lună şi niţel tocmai a fost ocazia legală pentru acţiunea porului: voiai schimbare, mergeai fain frumos, la vot şi te exprimai. Se pare că poporul a vrut schimbarea - pentru că nu mai sunt ăia, sunt ăştia. Acum alt popor...acelaşi popor... vrea să-i schimbe p-ăştia cu ăia pe care i-a schimbat deja cu ăştia?? Şi cum îi schimbă? Ţopăind în mijlocul străzii, sau în faţa unei clădiri???
C-apoi dacă-i aşa...vreau şi eu! Vreau schimbare! Vreau să fie bine, să nu fie rău! Vreau să fie pace în lume şi pace pe pământ! 


La nivel declarativ sună perfect, nu-i aşa? Ia gata! Să stea la colţ cine nu vrea asta!! 
Dar practic...ce schimbăm şi mai ales, pe cine schimbăm? Cu cine schimbăm? Ce bine vrem, în condiţiile în care fiecare îşi vrea binele personal? Şi ce schimbăm sărind? Zic, măi bine, să ne lovim călcâiele, că tot e metoda brevetată! Sau strigăm ABRACADABRA, dând cu o nuia prin aer - că şi asta se practică!

- am văzut la proteste o grămadă de lume...cu de toate! Care cu căţei, care cu purcei, care cu copiii după ei, care cu jucării de pluş în braţe. Oamenii mogulilor au sărit să speculeze momentul, ţipând că au fost plătiţi...100 lei de persoană, 50 de lei de copil, 30 de lei de animal. Desigur că nu pot să cred aşa ceva...dar totuşi! Ce cauţi, băi, cu câinele în lesă, la protest?? N-ai cu cine lăsa în casă bietul animal? Da' cu copiii de mână care-i treaba? Că nici măcar nu au capacitatea de a pricepe ce-i cu politica, ce să mai zic de drept de vot? Ce părinte responsabil îşi ia copilul de 3...5...10 ani de-o haripă la cogeamite bătălie de stradă? C-apoi şi eu am nepot...copil mic! Şi abia l-am dus la sanie prin faţa porţii, de teamă să nu i se întâmple ceva...cum papucii calului să-l târăsc pe jos câşiva kilometri printre zeci de mii de oameni nervoşi? Poate-l calcă vreunu', că e noapte! Poate-i dă vreun cot în gură, din greşeală! Poate..mama mă-sii, câte nu se pot întâmpla! Şi chiar de-l aduci acasă ca scos din cutie, chiar e bine să bine să îl duci într-un mediu în care se înjură ca pe şanţ? Sau în atâţia decibeli de zgomot? Că altfel, suntem cei mai mişto părinţi şi bunici...nici la desene nu-i mai lăsăm, că se bat prinţesele şi traumatizează mintea fragedă a puiului! Păi se poate? Tom şi Jerry - caca, Scufiţa Roşie - caca, dar proteste de stradă...uraaaaa!!!
Parcă şi văd scena: "Ia copiii şi hai în stradă să stârpim ciuma roşie! Băăă! Ţi-am zis COPIII, nu COPILUL!! Ce cauţi doar cu ăsta? Aaaa, doar unu' avem? Hai repede să mai facem, s-avem pentru protestele viitoare!!"  

Înţeleg, acum, că s-a propus un referendum pentru porcăriile alea de legi! Să se exprime poporul, că d-aia e democraţie...domnia poporului! Cred că ar trebui să studiez, niţel, subiectul...c-apoi ce spun pe canalele media, cu legea care scoate violatorii şi corupţii din puşcării am eu o mică impresie ca e praf în ochi pentru proşti. Şi la cât se minte/se manipulează/ se măsluieşte orice, asta nu mai e o lume în care să mai crezi pe cineva...practic, nu mai poţi avea nici în ceea ce vezi cu ochii tâi, pentru că e posibil să observi doar o latură a problemei. 
Şi-apoi să nu picăm de mămăligă, ca englezii: votăm ieşirea din UE, apoi să ne trezim că nu am ştiut ce am votat şi nu ne convine ce a ieşit 

Închei cu o cântare din vremuri de demult, când oamenii erau (parcă) mai uniţi.
Săltaţi brichetele suuuusssssss!!! Nu v-aud, mai sus!!

   

joi, 12 ianuarie 2017

Despre dragoste (şi alte marafeturi)

Prin preistorie, când site-urile de socializare erau, practic, în faşă, a apărut o vorbă "de duh, din popor": "Îmi iubesc calculatorul, pentru că toţi prietenii mei trăiesc în el" - ceea ce era mişto. Suna cool, era la modă.


Şi cu toate acestea, ceva era în neregulă. Era o idee prea simplă, prea plată. Pe undeva, jalnică. Dar nu contează!! Nu poţi să te pui contra modernismului, aşa cum nu poţi să stropeşti contra vântului - că te uzi.

În timp, am cunoscut oameni care s-au îndrăgostit pe internet şi chiar au vrut să se căsătorească în urma unor relaţii virtuale - deşi nu se văzuseră niciodată faţă în faţă. M-a amuzat chestia asta. După părerea mea, se îndrăgosteau de o fotografie şi de nişte himere...nu de oameni; dar de ce să mă bag în treburile altora? Până la urmă, dragostea nu ţine cont de nici un canon....

Apoi am văzut un film...



...şi am realizat că nu este nici s.f. şi nici inspirat din fapte reale...este realitate. O să ajungem atât de dependenţi de tehnologie, ca asta ne va separa unii de alţii...iar pentru că ataşamentul este adândc înrădăcinat în subconştientul uman, vom dărui cele mai frumoase sentimente unor programe de calculator şi vom creşte copii în jocuri de strategie familială!
Cât mai e de la îndrăgostitul de o fotografie a unei fiinţe reale şi până la îndrăgostitul de o fotografie creată  pe computer? Mai ales când limita dintre realitate şi realitatea virtuală se subţiază pe zi ce trece? Deja sunt cazuri de oameni care s-au căsătorit cu un copac, cu o macara, cu turnul Eiffel, cu păpuşi gonflabile, cu propriul laptop, sau chiar cu ei înşişi  - caz în care ştii sigur că nu eşti înşelat de partener, pentru că TU îţi eşti, ţie însuţi, propriul partener. Ce poate fi mai frumos de atât?

Dacă e cu dragoste, nu poate fi decât bine şi foarte frumos. Îngeraşi, inimioare, dulcegăii, lacrimi de fericire, zâmbete...SAU NU. Pentru că, de fapt, ce mai e dragostea? Vorbim despre ea tot timpul, se ţin seminarii de profil (în care plăteşti sume deloc mici ca să te antreneze unii în succes şi să îţi explice cum stă treaba ruşinoasă cu sentimentele), se fac analize ştiinţifice, iar site-urile care te învaţă despre cupidon şi arcul său sunt, practic, miliarde...omul şi blogul/site-ul. Dar dincolo de vorbe, eu nu o mai văd în viaţa reală decât aşa...din an în Paşti, când îmi vine să-mi scot hainele bune şi tacâmurile de ocazie din dulap, pentru a serba momentul. Şi totuşi, nu pot să nu mă întreb: Iubirea dintre doi oameni este aceeaşi cu iubirea dintre un om şi o piatră de pe uliţă?  Unde-s specialiştii, vreau să vină cercetătorii britanici!!!

...pentru că eu nu mai am idee ce să răspund. Credeam că ştiu ce ar trebui să fie...mi-o imaginam ca pe cea mai pură lumină existentă în acestă lume. Frumoasă, dificilă, plină de bucurie şi de greutăţi depăşite cu inima uşoară şi sudoarea frunţii.
Alţii au descris-o prin artă...poezie, pictură, muzică... dar nimeni nu a găsit vreo cale prin care să îi surprindă adevărata esenţă. E ca şi cum ai încerca să înghesui marea într-o scoică, sau să cuprinzi lumina în pumn...oricât te-ai chinui şi oricât ai încerca,  în cele din urmă, constaţi că este pur şi simplu imposibil.

Aşa că, atunci când un prieten a deschis acest subiect, nu prea am vorbit mult.
Stăteam şi noi, ca băeţii, la un pahar de vorbă. Şi despre ce era să discute doi bărbaţi feroci, în floarea tinereţii? Despre gagici, desigur! Şi la un moment dat, mă întreabă cu interes:
"Auzi? Dar tu de ce iubeşti?"
"Băi frate...aici m-ai lovit la operaţie! Să-mi moară sărăcia dacă ştiu! Habar nu am...pur şi simplu o fac. Trăiesc nişte momente alături de o femeie şi sunt perfect normal. Apoi mă trezesc pălit în moalele capului de cogeamite iubire."
"Păi şi dacă te-ar lasă, tot o iubeşti?"
"Da..."
"...Şi dacă s-ar mărita cu altul?"
"Da..."
"...Şi dacă ar avea copii, sau îl lasă p-ăla şi se mărită cu altul? Tot o iubeşti?"
"Da...doar că asta nu ar mai conta decât pentu mine. Iar dacă dacă acea fată va fi plecat, era clar că pentru ea nu a contat iubirea mea."
"Fugi, d-aci, mai bine trăieşte-ţi viaţa!"
"Ete na! Şi ţi se pare că nu o trăiesc? Sau am răposat şi nu ştiu?"
"...sunt şi alte femei pe lume. Unele mai frumoase. Şi poate vei simţi la fel pentru altcineva. Ce zic eu? Poate nu la fel...ci mult mai frumos!"
"Poate. Dar eu consider că iubirea este un dar, iar darurile nu se iau înapoi. Dincolo de asta, zic să nu mai vorbim despre situaţii ipotetice...hai să îţi arăt ceva!"

...adică, ACEST clip:



No, ce să zic? Trist, dar complet amuzant. Nu am înţeles niciodată caracterul public al iubirii şi, mai ales, de ce sunt oameni care ţin morţiş să arate lumii ce simt. De ce trebuie să ştie planeta, să te filmeze televiziunea cu inelul de logodnă în mână, să dovedeşti ce şmecher eşti şi cât te străduieşti pentru cineva? Aaaaaa...să faci o surpriză, înţeleg. Dar cu un amfiteatru plin, ca martor? Care-i scopul? Plus că, dacă iese aiurea, cacaoa te mănâncă...şi rămâi de cal breaz în istoria umanităţii.

În fine.
Rămân pe aceeaşi linie şi închei cu o dedicaţie pentru toţi prietenii mei, care (n-)are faimă la femei: