sâmbătă, 24 decembrie 2016

Interviu de angajare

Revin în blogosferă...şi ţinând cont că e Crăciunul, mi-am propus să ne amuzăm puţin (mai mult). 

Hălăduind ici-colo pe internet şi verificând diverse oferte de muncă, am am dat  şi peste o asociaţie care  caută voluntari. Foarte frumos din partea lor, ce să zic? 
Hip hip ura!!! Toţi trebuie să fim mai buni, mai curaţi, mai frumoşi, etc...deci de ce să nu voluntariem şi mai mult?! C-apoi lume de ajutat e câtă frunză, câtă iarbă...şi dacă am pune toţi - nu câte o mână, ci măcar câte un deget pentru a oferi ajutor, societatea asta chiar ar deveni mai bună şi mai frumoasă.

Dar e de milioane cum se screm cei de la asociaţie să pară ei foarte cool, în ton cu moda şi cu tendinţele tinerilor feisbucişti. De fapt, observ un adevărat trend în acest domeniu: se trece foarte uşor peste cadrul formal şi se bate monedă pe tonul familiar, glumeţ, năstruşnic, presărat din când în când cu o romgleză semi-modernă şi exprimări de chat. Ceea ce mi se pare o falsitate...pentru că după partea de "râdem, glumim" vine şi finalul: "utem, plătim". Iar când mergi la un interviu (de angajare), nimeni nu îţi este prieten - şi cu atât mai mult, cel care te evaluează. Frate, acolo e bătaie! Se scot 5 posturi la concurs şi sunt 50 de aplicanţi...absolut nimeni nu îşi permite să te gâdile între corniţe, pentru că îţi este cel mai prieten şi cel mai amabil om din câţi s-au inventat! Ideea e să te transformi tu în gelaţină şi să spui şi ce ai supt când erai bebe - c-apoi confidenţele se fac în familie; o posibilă viitoare familie care îţi va acapara toată viaţa...fiindu-ţi tată, mamă, Dumnezeu şi raţiune pentru a exista.  . 

În fine...să revenim la mini-interviul (online) datorită căruia am râs până m-au luat toate crampele - şi pe care îl voi comenta live, pe măsură ce se va desfăşura:

CU CE VII TU? Cu trenul, cu autocarul...şi mai ales cu MINE, în principiu.
  
- Alocare de timp necesară: minim 10 ore/săptămână, pentru cel puţin 10 luni (ianuarie – octombrie 2017)
Ok, am înţeles: minim 10 ore pe săptămână. Dar maxim? Că poate sunt necesare 80 de ore pe săptămână şi am şi vreo viaţă în afara organizaţiei..

- Bifezi cu brio cei 3 piloni ai oricărui Ofiţer de Relaţii Internaţionale: capacitate de organizare extraordinară, pasiune pentru interculturalitate, pasiune pentru valorile europene;
Capacitate de organizare...am, dar nu ştiu cât de extraordinară. Dacă aş avea şi un punct de reper pt a compara, ar fi beton! 
Pasiune pentru interclturalitate... AM! Adică am cunoscut femei de mai multe naţionalităţi şi nu au fost probleme la psiune.
...dar "valori europene"? Care-s alea? Eu credeam că valorile sunt valori şi atât, nu sunt împărţite în subcategorii. Şi dacă eu am valori româneşti, se pune că-s bune? Adică, România ESTE în Europa, dar este mai mică decât Europa. Se aplică şi în cazul valorilor sistemul acesta?  

- Ne-ar plăcea mult să fii prieten(ă) cu tehnologia în general, şi în special cu aplicaţiile simple de cloud computing - precum Google Drive, Dropbox;
Dacă sunt prieten cu oameni în carne şi oase, e de bine? Am şanse?

Deşi nu este obligatoriu, dacă eşti student(ă) în domeniul relaţiilor internaţionale, ştiinţelor politice sau studiilor europene, ai un mic plus;
Un mic plus? Cât de mic?

- You should have a true, deep, passion for English. We're kidding. But you should really know how to write in, speak and understand this beautiful global language. Because you may use it quite often.
I have a true, deep passion for English. I'm kidding. Hahahaha! I'm kidding that I'm kidding. Hahahahaha! Or not? Because I may use it a lot. Or, on the other hand, I may not - because English may not be such a global language. Who knows? Hahahahaha! I'm just kidding! Because I can, because we are one big happy family!

- Vei lucra cel mai mult cu programul Erasmus+, astfel că e foarte important să ai cunoştinte solide despre program (dacă nu ai înca, până la interviu este timp suficient);
Ya, right! Cerând capacitate de organizare, îmi spuneţi că dacă nu am cunoştinţe solide despre programul Erasmus+, îl pot învăţa în două săptămâni? Adică, menţineţi sus şi tare că porcul se îngraşă în ajun? Măi, să fie! :))))

Vei fi membru al organizaţiei noastre, astfel că am fi foarte bucuroşi daca te-ar caracteriza spiritul de iniţiativă. Şi cel de responsabilitate. Şi atenţia la detalii. Şi comunicarea eficientă. Atât.
Atât, atât? Ce simplu, să-mi trag palme! Şi tot am ceva întrebări...Spirit de iniţiativă...să ce? Şi responsabilitate? D-aia prin care crezi că devii cunoscător solid în Erasmus+ peste noapte? Sau devii doar solid şi atât?

CU CE VENIM NOI? DA, DA, CHIAR...CU CE VENIŢI?

-  Experienţa de lucru în domeniul relaţiilor internaţionale, mai ales dacă eşti la început în această zonă;
Adică eu vin ca planta şi îmi oferiţi experienţa voastră? Păi şi atunci la ce mai angajaţi şi la ce mai cereţi studii în relaţii internaţionale, măi oameni buni?

- Îţi place să ai prioritate uneori? NU.
Ei bine, ca Ofiţer de Relaţii Internaţionale poate ar fi cazul să şi colinzi Europa în scop educaţional pentru a-ţi face mai bine treaba, aşa că vei avea prioritate în selecţiile interne pentru o mare parte din mobilităţi. Tare, nu?
NU.  De ce e aşa tare?

- Venim către tine cu oportunităţi de a transforma idei în rezultate, căci avem de regulă acest obicei. Şi din rezultate ne place să mergem spre impact. Iar tu vei avea ocazia să îţi pui în practică propriile idei cu uşurinţă;
Aveţi DE REGULĂ acest obicei. Dar ce se întâmplă în afara acestei reguli?Presupun că nu contează...am nişte idei superbe pe care le-aş pune în practică. 

- Vei putea sa îţi dezvolţi o întreagă serie de abilităţi, cunoştinţe şi aptitudini: de la cunostinţe despre programele UE până la abilităţi îmbunătăţite de comunicare, organizare, interculturalitate şi multe altele;
Multe altele...de-abia de acolo începe distracţia...

- Ştim ca nu acesta este motivul pentru care aplici (right?) wrong, dar când vei avea nevoie (sau când va veni momentul trist al finalizării activităţii tale) vei primi un certificat de voluntariat frumos, colorat şi plin cu realizările tale;
Salariu e clar că nu voi primi...că d-aia e voluntariat. Dar îmi place romgleza voastră uşor funny şi cu accente sugubeţe. Aproape promiscue, cumva...aveţi gagici mişto?
În altă ordine de idei, chiar mi-era teamă că voi primi un certificat de voluntariat urât colorat - sau...DOAMNE FEREŞTE! Alb negru!!! Noroc că aţi lămurit problema, că habar nu aveam cum mai dorm la noapte de griji! Şi încă ceva: cine zice că momentul finalizării activităţii mele va fi trist? Finalizarea nu vine cu tremurici de bucurie? 

- Încă o chestie tare: ÎNCĂ UNA?? Nu se poate aşa ceva! vei avea program flexibil, dar şi spaţiu de lucru atunci când vei avea nevoie.
Simt nevoia de o traducere în română: voi chiar îmi spuneţi că vin când vreau şi plec când pot?

Cam atât - la prima etapă.
Dacă mai încheiau şi cu un apoteotic "EU TE VREAU", ca la Vocea României, deja mă cucereau


...iar dacă aş fi avut timp şi bani de pierdut, pe cuvânt de nu aş fi traversat jumătate de ţară, doar că să fiu faţă în faţă cu pretenarii ăştia în tendinţe.

Închei cu o urare de din toată inima, sub forma unei reclame de sezon:



Crăciun liniştit şi numai bucurii! 
Ho Ho Ho!

sâmbătă, 5 noiembrie 2016

Cutest thing ever

Îţi mai aminteşti filmuleţul cu pârşul de alun care dormea sforăind (sau sforăia dormind), fără nici o grijă?



No, ui' aici, varianta reloaded! Fix la fel, dar niţel diferită:



.Şi închei cu un gând bun:




marți, 25 octombrie 2016

Nouă

Duminică seară a avut loc premiera primului episod din noul sezon "The Walking Dead" - iar aşteptarea fanilor a luat sfârşit. După o vară întreagă de presupuneri, spoilere şi teorii care mai e care mai complexe, bazate pe pe formule matematice suprarealiste, am aflat ce personaj principal urma să fie ucis. 
Şi, după un sfert de oră de nerăbdare agonizantă,  vine bomba...dar, surpriză! Nu a murit un singur personaj, ci două! (probabil bonus pentru aşteptare) - iar fanii au fost complet distruşi! Dezrădăcinaţi! Spulberaţi în bucăţele!
Deci, să te ţii urlete! Gemete, plânsete, recenzii! RIP-urile au împânzit mediul online, imagini emoţionante cu preaiubiţii dispăruţi au umplut fiecare wall de facebook, twitter şi alte asemenea platforme de socializare. Jale mare, ce mai la deal, la vale?! Nici dacă murea câte o mamă pe cap de familie nu era atâta amar şi disperare!

Atunci m-a pocnit mintea românului cea de pe urmă: a-nnebunit lupu'! S-a ţicnit lupu'!
Cum puii mei să dedici atâta energie pentru ceva imaginar? Da, înţeleg...e interesant. Şi mie îmi place, şi eu mă uit. M-a lăsat cam pe ghimpi finalul sezonului şase, dar nu într-atât încât să îmi muncesc mintea din zori şi până-n seară, încercând să spulber misterul. Noul episod a fost foarte intens din punct de vedere emoţional, mustind de violenţă gratuită ce a alunecat foarte repede spre bestialitate. 
Dar de aici şi până a-mi ocupa timpul meu cotidian cu nişte sentimente prefabricate, care nu au absolut nici o legătură cu realitatea...e cale destul de lungă. Foarte lungă. 
Şi mi-am zis: din două, una! Ori omenirea nu mai poate de bine şi, sătulă de durerea dulce a iubirii îşi caută balsamul în suferinţe închipuite. Ori, ne ducem cu capul în prăpastie, tăticule! E clar, nu mai avem nici o şansă de revenire! 

Oricum, dacă e să mă uit, în ultima vreme parcă a scăzut cumplit calitatea vieţii. Ceea ce este un paradox...tehnica evoluază cu paşi repezi, aproape de la o oră la alta. Iar oamenii se pierd undeva. Cu toţii vrem nu ştim sigur ce. Bâjbâim, căutăm ceva... dar neapărat altceva! O viaţă, o nouă viaţă; o alergare continuă după un miraj, care este la doar o întindere de mână depărtare. Şi niciodată la îndemână.
Mă întorc la cinematografie...unde se vede exact aceeaşi lipsă de direcţie şi tristeţe fără margini. Tot ce se produce acum trebuie să fie mai întunecat. Mai tragic. E moda supereroilor...dar nu acele personaje colorate şi inocente din benzile desenate şi, în nici un caz, interpretările naive ale anilor '50 - '70. Nu, nu...acum suntem mai profunji - cum ar zice cineva. Mai isteţi. Cine mai crede că Superman îşi trage o pereche de chiloţi peste colanţi şi zboară zâmbind ca o albinuţă, să salveze bătrânica ce trece strada printre maşini?
Omul de oţel contemporan este, în primul rând, mai întunecat. Răvăşit de întrebări, chinuit de frustrări. Nu mai este simbolul creat de o imaginaţie luminoasă, ci o întrupare a neputinţelor de ordin filosofic. Se bate mai mult, distruge mai mult, omoară mai des. Pentru că filmele sunt o prelungire a publicului - pe sistem "cum e turcul şi pistolul".
Nu ne mai impresionează şi pe prea puţini îi mai preocupă frumosul. Ne ating doar violenţele extreme, tortura fără sens, cruzimea şi sexul pur. Aşa câştigă teren "The Walking Dead", "Game of Thrones" şi alte asemenea fantezii care, de fapt, nu sunt doar închipuiri. Ci pornesc de la un sâmbure de adevăr, conturând starea perfectă de zăpăceală socială.

Concomitent cu asta, numărul de antrenori pentru succes a crescut. Te împiedici de specialişti în orice domeniu...şi neapărat, cineva trebuie să scrie o carte care să te înveţe cum să fii tu. Cum să ieşi din mulţime şi să îi conduci pe cei obişnuiţi. Cum să respiri. Cum să plângi. Când să râzi şi mai ales, din ce motive. Cum să dormi. Şi peste toate astea, cum să iubeşti. Ce trebuie să iubeşti. De ce trebuie să stai, de ce să pleci, ce trebuie să gândeşti când pleci, cât să ţii doliu, cum trebuie să treci peste durere şi cum trebuie să o iei din nou de la capăt - mai ales dacă era o relaţie disfuncţională, sau  toxică, sau te pălise singuratatea-n doi . Sau trei. Sau mai mulţi. 

Şi mă întreb: oare cum trăiau oamenii înainte de inventarea unor asemenea şefi de trib, cu capul gata să plesnească de atâta inteligenţă? Cum s-au scurs mii de ani de istorie, milioane de ani de viaţă, fără asemenea informaţii preţioase?  Hai, n-o mai iau de la iobagi...dar mă gândesc numai la timpurile din vremea bunicilor. Cum făceau ei mâncare, fără internet şi calcul caloric? Cum munceau pământul? Cum s-or fi căsătorit fără atâţia experţi în relaţii, cum au crescut copii fără supenanny şi cum au putut să trăiască 70 - 80 de ani fără abonament lunar la sala de fitness. Să-mi trag pălmi, ăsta mister!
Deşi, poate nu-i chiar atât de ciudat. Pentru că eu cred că fiecare avem potenţialul de a trăi frumos şi a fi fericiţi. Doar că nu suntem. De ce? Asta cred că e o întrebare la care nu îşi poate răspunde decât fiecare, în propria sa intimitate.

Până una, alta, să revenim la gânduri mai bune: