...şi se găseşte aici, printre noi. În gesturi mici, pline de dor.
Fericirea este ca o căutare a propriei căi....nu ştii că ai găsit-o decât privind în urmă. Unii spun că se află la capătul unui drum, alţii sunt convinşi că este însuşi drumul.
Este ca o poezie...o clipă unică, de care îţi vei aminti întotdeauna cu tristeţe.
Este ca o rază de soare, pe care nu o vezi; dar o simţi...uneori chiar şi prin nori.
Cel mai ciudat este că fericirea ţine de alegere. E ca o plimbare printr-un parc...în care alegi să vezi gunoaiele...
Motto-ul "Asociaţie Române Trup cu Suflet" este "Dăruind, vei dobândi".
...şi cu toate acestea, una dintre vorbele de duh pe care încerc să o învăţ şi după care să îmi conduc viaţa este "Fă bine, fără să aştepţi nici o răsplată". Pentru că, în primul rând, cred cu tărie că ideea de "a face bine" trebuie să pornească din altruism, din dorinţa de a-ţi depăşi propria fiinţă - şi nu, pentru răsplata ce va veni.
"A face un bine" este ca mersul pe jos...o datorie faţă de tine, pentru a te păstra sănătos. Că doar nu te aştepţi să te aplaude cineva sau să primeşti un premiu special de la juriu, pentru că te-ai dus la pâine cu propriile picioare!
Asta nu înseamnă că dictonul asociaţiei este greşit...ci, greşit interpretat - dacă reduci totul la nivel de troc. Viaţa mi-a arătat că, într-adevăr, dăruind, vei dobândi. Poate nu pe moment, poate nu de la acele persoane către care te îndrepţi; uneori, poate chiar nu vei dobândi nimic material. Doar o lacrimă de bucurie şi un "mulţumesc"; o împlinire sufletească ce nu durează mult, dar are efectul une stele pe cer. Un punct de lumină într-o masă de întuneric.
Am trăit asta pe viu, săptămâna trecută, de 1 martie - atunci când ARTS şi-a dorit să dăruiască o mică bucurie femeilor, cu ocazia primei zile de primăvară. Şi aşa s-a născut ideea "mărţişorului cu suflet".
Eu eram într-al nouălea cer şi m-am oferit primul pentru job...
Cred că cel mai mult în viaţa asta îmi place să fac cadouri. Uneori mă amuz gândindu-mă că dacă într-o dimineaţă m-aş trezi Bill Gates, a doua dimineaţă aş fi ca înainte...pentru că dau. Nu prea investesc, cu scopul precis de a câştiga ceva...pur şi simplu împart celor care au nevoie. N-am nici o problemă cu o persoană anume - dau oricui, atât cât am. Deci, normal că eram pe metereze la ceea ce se propusese.
Zis şi făcut: primit fondul necesar, cutreierat piaţa după mărţişoare, cumpărat şi... Acum venea partea cea mai grea: niciodată nu mai făcusem asta. Nu aveam nici o îmbrăcăminte "oficială" pe mine, care să mă reprezinte, nu tu banere, nu tu ecuson, sau orice altceva vizibil...doar o punguţă cu mărţişoare şi dorinţa de a le dărui.
Acuma...să stau înţepenit într-un singur loc şi să le împart anapoda, ca pe flyere - nu-mi stă în caracter. Râiez să stau nefăcând nimic; îmi place mişcarea, aerul. Deci am început să cutreier parcul central din oraş, oferind ici-colo micile urări. Şi după vreo oră şi o pauză de hodină, am gătat.
Privind în urmă, a fost o experienţă frumoasă. Şi neaşteptată...plină de emoţii şi de învăţăminte.
Când am abordat prima doamnă, m-am bâlbâit puţin. După a doua, deja mi-am întrat în ritm. Am ales la întâmplare, după cum îmi tuna, indiferent de vârstă. Adolescente ieşite de la şcoală, domnişoare care se plimbau prin parc, bunici cu nepoţii de mână...nu a contat. Am primit trei refuzuri categorice: două de la nişte tinere care nu numai că nu mi-au răspuns la salut, dar nici măcar nu s-au oprit şi m-au respins din mers: "Nu îmi trebuie, nu am nevoie de aşa ceva!". Şi, încă o doamnă, care se vedea în atitudinea ei că este măcinată de alte griji..."Nu, mulţumesc".
M-a impresionat foarte mult o altă doamnă ce părea că tocmai ieşise de la lucru şi mi-a spus uimită: "Vaaaaiiii....nu mă aşteptam la asta! Mulţumesc din suflet, chiar este primul mărţişor pe care îl primesc pe ziua de astăzi! Mi-aţi făcut o mare bucurie, nu voi uita asta niciodată! Sănătate, să aveţi o primăvară frumoasă!...". Încă ne mai ura când am dat să plec...
Şi apoi, altă întâmplare amuzantă: abordez doamna, ca de obicei. Ofer mărţişorul...şi femeia se uita la mine, neştiind ce să facă. Zâmbea...întindea mâna...o retrăgea...Toată scena nu a durat mai mult de două secunde, dar parcă se dilatase timpul şi trecuseră, deja, ore întregi. Până la urmă, i-am zis: "Doamnă, nu vă cer nimic în schimb. Dacă doriţi, primiţi-l, vă rog". Şi-mi zice: "Aaaaa...nu vreţi nimic?? Vai, ce frumos, mulţumesc! Mă aşteptam să îmi cereţi ceva...bani. sau să vă cumpăr un produs. În ziua de astăzi, nimeni nu-ţi dă nimic pe gratis...Mulţumesc din nou, m-aţi surprins plăcut!"
În rest, a mers ca uns. Şi am constatat unele lucruri:
- oricine se bucură când primeşte ceva, chiar şi de la necunoscuţi şi mai ales, din senin.
- este foarte greu să abordezi femeile tinere pe stradă, pentru că ori vorbesc la telefon, ori ascultă muzică la căşti şi sunt complet rupte de mediul înconjurător. Dacă nu ştiu să citească pe buze, vorbeşti cu pereţii.
- cel mai mult s-au încântat adolescentele şi femeile trecute de prima tinereţe, chiar bunicile. Cred că pentru ele, viaţa încă mai are o simbolistică ascunsă; încă mai contează tradiţiile.
- peste tot domenşte neîncrederea...şi s-a împământenit ideea că orice gest porneşte dintr-un substrat egoist. La nivel general, intenţiile bune au motivaţii ascunse, pentru propriul profit. Iar suspiciunea asta în valorile umane fundamentale nu are cum să facă bine nimănui.
Una peste alta, a fost ceva extraordinar.
Habar nu am dacă mă voi mai întâlni vreodată cu aceste persoane, sau dacă le voi recunoaşte în mulţime, cu altă ocazie. Cel mai probabil, nu. Dar nu mă deranjează...dincolo de toate, am înţeles cât de frumoasă este viaţa atunci când dăruieşti şi primeşti un zâmbet.
..pentru că până la urmă, noi suntem creaţi să fim buni şi să răspândim bucurie.
Prin urmare, ţinând cont că este şi 8 Martie, vreau să închei citându-l pe Octavian Paler: "Tuturor prietenilor mei, vă mulţumesc că existaţi".
Femeia este o minune, În felul ei propriu, unic...nu ideală conform unui şablon prestabilit.
Deşi nu sunt o doamnă, ieri am primit primul mărţişor din viaţa mea. Mă rog...de fapt, al doilea; pe primul l-am câştigat prin clasa a şaptea la un concurs in-door, când am fost singurul băiat dintre toate fetele care a ştiut ce seriale urmează în fiecare seară pe Pro Tv, după ştirile de la ora 19.00.
Dar ieri, pe cuvânt, nu l-am mai câştigat datorită talentului înnăscut într-ale televizorului...chiar mi-a fost dăruit!
Mergeam prin piaţă, m-am oprit la o tarabă să cumpăr câteva mărţişoare pentru familie şi intrând în vorbă cu vânzătoarea, mă vede amărât. Bă nenică, dar amărât - nu aşa...! Nu ştiu cum arătam în exterior - că nu port oglindă în poşetă - dar lumea mea interioară se scufunda într-un hău ce se strânge treptat şi mă presează nemilos, încercând să-mi dezrădăcineze pieptul cu totul.
...şi-mi zice: "Hai să-ţi dau un mărţişor, o potcoviţă norocoasă - s-o pui bine şi să-ţi pui o dorinţă!"
Am rămas trăznit! Uimit, apoi cred că începusem să mă fâstâcesc, sau ceva...poate chiar m-am înroşit. Nu ştiu cât cred în noroc sau dorinţe puse, dar gestul acesta mic mi-a mai înseninat oleacă ziua. Bine, după cinci minute eram la fel...însă câteva clipe chiar am simţit că la un moment dat lucrurile se vor aşeza.
Mă gândeam... Zilele trecute vorbeam cu o persoană dragă sufletului meu despre 1 martie - şi una dintre concluzi a fost că mărţişorul este doar o cutumă socială. Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi-a sunat a ceva rău. Deşi nu prea folosesc cuvinte d-astea de om deştept - că nu prea sunt, ce papuci de cal să fac? - ştiu ce înseamnă...dar în acel moment, în capul meu, "cutumă" era sinonim cu "bagatelă"; un obicei învechit, care nu-şi mai are locul în lumea contemporană.
Nu-i nimic, verific - că am toate mijloacele necesare să fac asta. Şi găsesc aşa:
CUTÚMĂ,cutume,s. f. Normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată; consuetudine, obicei. ♦ (În vechiul drept) Obiceiul pământului. – Din fr.coutume. sursa: dex online
No, bine, mă!
Cică nu e naşpa, dar tenta aia peiorativă tot se păstrează. Şi nu ştiu de ce.
Dacă ar fi să o iei la esenţă, mărţişorul este o idioţenie; o bucată de plastic, lemn sau cârpă, cu un şnur colorat în cap, pe care cică tre să ţi-l agăţi în piept şi să te hlizeşti a fericire, pentru că viaţa e frumoasă.
Ce să zic...este şi asta o interpretare. Însă 1 martie este, mai degrabă, despre o intenţie frumoasă. Ca şi darul de Crăciun, sau iepuraşul de Paşte. Alături de porcăria aia materială pe care nu o vei folosi cel mai probabil niciodată - pentru că a cam trecut vremea când toate femeile purtau mărţişor la piept între 1 şi 8 Martie, chiar mândrindu-se cu asta - cea mai mare importanţă o are intenţia. Gestul în sine, de a dărui ceva, cuiva. Unei persoane dragi, pe care o iubeşti, sau cuiva pe care o respecţi, sau ...oricui, până la urmă.
...şi nu cred că există vreo femeie pe planeta asta care, în adâncul sufletului, nu îşi doreşte să fie iubită. Răsfăţată. Drăgălită. Mângâiată, apreciată, îmbrăţişată.
Că o arată sau nu, e partea a doua - e la modă personalitatea alfa, în puii mei! Te-mpiedci de cursuri unice pe toate gardurile, care te învaţă cum să fii puternic şi lider, cum să îţi dezvolţi personalitatea pentru a avea o relaţie de calitate, cum să ştii când te-ai îndrăgostit, cum să îţi păstrezi relaţia DUPĂ ce te-ai îndrăgostit, cum să te încerci dar să întăreşti relaţia...în general "cum să"-uri d-astea care îţi promit fix ce nu ai. Sincer, pe mine mă amuză...pentru că fericirea personală sau găsirea dragostei nu ţine de o reţetă universal valabilă.
Dincolo de toate, mărţişorul este despre frumuseţea simplităţii. Aşteptare...bucurie...puţină speranţă.
Muncă, dragoste, un surâs şi un gând bun.
De multe ori, mărţişorul spune ce nu pot spune cuvintele.
