Despre singurătate - fără perdea

...sau despre cum să îţi găseşti alesul

Notă: concluziile de mai jos sunt scrise din punctul unui bărbat, pentru că - ce să vezi, sunt bărbat! Dar ele se aplică foarte bine ambelor sexe, cu uşoare modificări de sintaxă 

Nu am mai scris de mult timp despre jumătăţi...mă rog, jumătatea acea unică, farul ce beculeşte în furtuna vieţii ca un licurici pe baligă, dragostea predestinată şi foarte foarte mare pe care toată lumea o aşteaptă să îi fericească viaţa. Ştiu, ştiu, e mai amuzant ca o maimuţă cu degetele prinse la ţâţâna uşii...

Tocmai de aceea, în ultima vreme mi-am schimbat unghiul de vedere: mă fascinează singurătatea! Mai că-mi vine să-mi fac Asociaţia de Sprijin a Oamenilor Singuri (a.S.O.S. - all S.O.S. :) )! Nu-mi fac iluzii de moaşă comunală...dar ar fi amuzant...măcar să ştii la cine să apelezi, dacă eşti în această situaţie! Cineva de încredere...Ce siteuri de daiting şi matrimoniale? Sunt pline de obsedaţi sexual, fătuci care îşi oferă serviciile pe un încărcat de telefon sau şmecherei puşi pe caterincă! Dacă eşti vreun singur mai cu capul pe umeri, te mai faci boalii şi de râs! Păi nu?

Serios de vă mint, nu-mi mai pot lua gândul de la singurătate! Cum apare, de ce apare...şi de ce durează atât de mult, într-o lume avidă de dragoste şi mereu în cătarea "celuilalt". Să-mi bag picioarele, e moartea căprioarei! Ne străduim atât de mult să ne găsim completarea cea adevărată, că uităm să o mai găsim şi ne pierdem într-un labirint haotic de vise şi teorii, care mai de care mai tâmpite. Desigur...sublime, idealiste, speciale - în vorbe. Dar în cele din urmă, de-a dreptul banale. Cel mai tare şi mai tare mă distreză câte una când pune o gură sus sus, tot mai sus (vorba cântecului) şi vorbeşte fără prejudecăţi, cu inima la vedere: eu îmi aştept prinţul. Acel bărbat care să mă iubească aşa cum merit. Pe mine nu mă intereează valorile materiale, ca pe restul...sufletul este ceea ce contează! Onoarea, curajul, verticalitatea :D

Şi apoi face aşa:

Bam! Bam! Ia-o p-asta, frate! Ţi-a ajuns spiritualul, sau mai vrei o porţie?? :))

Bineeeee...dar întrebarea rămâne. Într-o lume în care dai un suc şi ţi-ai rezolvat singurătatea, de ce ea bântuie cu atâta încăpăţânare? Cerşător, pletos cu motor şi bocanci de piele, divă în devenire, vedete în tendinţe, cu toţii ne plângem de singurătate. Toţi, de la un cap la altul, în ordine crescătoare, descrescătoare sau aleatorie, indiferent de vârstă, sex, poziţie socială, financiară sau doar staţionară. Eşti femeie sau bărbat, angajat la stat sau la privat, copil de bani gata, şmecher cu părinţi tare-n pix, gagică decupată dn revistele porno sau mulată pe şabloanele dogmelor religioase, persoană cu pretenţii, înaltă, scundă, grasă sau format de scândură, cu sau fără avere considerabilă, un om frumos sau urât cu spume, problema este una şi aceeaşi: singurătatea.  De ce? 

Care este firul roşu ce leagă toate aceste aceste persoane?

Să fie teama de singurătate şi ipocrizia nativă? Nu ne dorim aşa ceva pentru propriul eu, dar interesant este că fugim şi când o vedem în jur. Legile fizicii nu se respectă în acest caz, negativul nu atrage după sine pozitivul. Nu, nu, nu...Izolarea nu atrage după sine decât izolare. Inhibiţie. Iar un om singur este privit ca disperat şi plângăcios, deci ocolit. Mă amuzam foarte tare când un prieten îmi spunea: "Băi frate, cât am fost singur, nu se uita nici dracu' la mine! Până şi ăla mă ocolea...deşi ce bine mi-ar fi prins fie şi o diavoliţă...Şi când după ce, de bine, de rău m-am însurat, să vezi minune! Alergau femeile după mine în pluton compact, ca la maraton! Ce-o fi fost în mintea lor? Mă vedeau singur: Ia uită-l şi pe prostul ăsta! Dacă nimeni nu îl vrea, eu ce sunt, Maica Tereza? Fac milostenie la sărmani? Ei, da' după ce mi-am pus inel pe deşt, brusc se schimbă situaţia şi-şi zic: Deci ăla e bun de casă...păi dacă aia îl vrea, eu îs mai proastă? Vreau şi eu!" Şi-apoi învăţătură de final: "Dragul meu, ascultă la mine! O fiinţă mai invidioasă ca femeia nu vei găsi pe planeta asta! Să fugi de ea cât oi putea! Fericirea cea mai mare e să fii burlac..."

Şi-atunci mă gândesc: o persoană este singură, pentru că habar nu ştie ce vrea! Când eşti de capul tău, te doare la bască, faci ce vrei. Pleci când vrei, vii când vrei, te culci cu cine vrei. E ca porcul, tot singur şi iar singur...În cuplu apar deja reponsabilităţi iar libertatea capătă alte valenţe. Priveşti viaţa prin ochii celuilalt, bruc devii al doilea în ordinea priorităţilor. Cauţi asiduu o clipă de evadare, uneori simţi că e prea aglomeraţie. E ca porcu', niciodată să nu fii singur, să ai o clipă şi pentru sufletul tău. 

Sau cum mai zice câte-o duduie: "Aşa m-am săturat de singurătate, de numa numa! Vreau orice, doar să scap de starea asta". Şi-apoi apare Orice-ul: "Ce ziceai? Eu îmi doresc un cuceritor care să se facă mieluşel sub mlădia mea atingere, un tip cu vino-n coa' pentru toate femeile din care să mă aleagă pe mine şi să-mi fie fidel mie. Înalt şi brunet, bine făcut, romantic, drăgostos, să-mi dea fioare umede când se coboară din Audi, tot la costum şi cu pleata-n vânt! Ceva cam ca James Bond cu faţă de Brad Pitt (mă rog, Channing Tatum pentru tânăra generaţie), banii lui Bill Gates şi dacă se poate să mă iubească pentru ceea ce sunt şi să mă susţină într-o carieră de vedetă. Desigur, bun la pat şi...romantic am zis? Tu pari cam ramolit cu Olcitu' lu' tac-tu' şi salariul de strungar. Chiar aşa? Păi prinţul meu sigur mă aşteaptă undeva cu braţele deschise...acuma chiar nu pot să-l ratez din cauza ta!"

Desigur, atitudinea asta merge pân' pe la vreo 15...hai 20 de ani ani...când crezi că tot ce zboară se mănâncă. Dar după aia e o problemă. Gravă...

Vai, vai, porc şi misogin care sunt! Nu ştiu cum de îndrăznesc să spun aşa ceva despre sexul frumos.  Na bine...persoanele de faţă se exclud! :D :)) Dar dacă arunc o uitătură prin proximitate, tot asta văd: fete, femei, cu pretenţii şi vise, pline de prost gust (să fim serioşi, vestimentaţia are carenţe grave de estetică, în cele mai multe cazuri! Pantaloni decupaţi în toate poziţiile, sandale pe jumătate cizme, bluze cu o mânecă...ciudăţenii d-astea de te fac să strigi mirat: Săracele, nu au avut bani să-şi ia ceva cum trebuie şi umblă cu toate peticele!), ipocrite până-n măduvă şi nesatisfăcute, dar cu dorinţă de căpătuială!

Poate de aceea au succes emisiuni gen "Burlacul" sau "Noră pt mamă". Cum era şi aseară...nu ştiu cum fac şi dau pe Kanal D. Emisiune tare, frăţică: "Iubire de-o vară"! Augustin Viziru, cel mai dorit actor burlac de pe plaiurile mioritice îşi caută jumătate, pentru că, mititelul, e singuuuuuuuuuuurrrrrrr! Şi să te ţii...vin zece răţuşte, aspirante la titlu - de la 18 la 22, el având 34. Nu contează, dragostea n-are vârstă! 

Fete ok, la prima vedere. Bă, dar să te pui în cap şi-n cur doar-doar te-o bambui (adică să te invite în Bamboo, la un suc) şi pe tine o vedetă, să intri în atenţia fotbaliştilor? Că doar ce altfel de relaţie poţi obţine după o preselecţie pe pipăite, bătaie cu apă şi alte prostii? Înaltă spiritual, desigur! 

Şi-atunci m-a pocnit ideea: să-mi trag pălmi, oamenii nu ştiu ce înseamnă "singurătate"! Sau mă rog...o împart pe diverse grade, unele mai principale ca altele: 

• Persoana singură, nebăgată pe nicăieri, nici măcar în seama. Izolată complet, abstinentă de la orice. Etern îndrăgostită, pururea părăsită, niciodată dorită. Naşpa. De obicei timidă, nesociabilă, retrasă. Ruşinoasă. Neexperimentată nici cât o găluşcă. De ocolit, câh!
• Persoana singură, nebăgată în seamă pe moment, dar în pauză, pentru ceva mai bun la orizont. Sociabilă, eventual cu 1-2 amici de acelaşi sex pentru ieşiri mondene şi sex diferit pentru destăinuiri fierbinţi - când desigur, din lipsa chimiei (satisfacerii dorinţelor) se naşte o relaţie de presupusă rudenie. "Eşti cel mai bun prieten, să nu stricăm asta/Te văd ca pe un frate, doar atât". Dorită în anumite cercuri, dar nu în cele care şi le doreşte.
• Persoana singură, fără o relaţie serioasă. Băgăciasă, sociabilă, veselă, cu o târlă de admiratori. Tipul culegătorului, care se înfruptă după propriul chef din fructul oprit. Mereu pusă pe distracţie, dezinvoltă, exuberantă, superficială. Apetisantă. Aţăţătoare, "priveşte dar nu atinge decât dacă îţi dau eu voie; deşi ştiu clar că toată lumea mă vrea". Idealul cel mai la îndemână.

Nu în ultimul rând, mai există un grup de persoane singure, pentru care izolarea socială devine în timp o alegere personală. Gen: Da, sunt singur! Aşa, şi? Care-i şmenul? Sunt cOnan Barbarul! Te enervează? Treaba ta! Nu îmi place de nimeni, nu am nevoie de nimeni, nu vreau pe nimeni, mi-e bine aşa cum sunt. Punct! Pa!

Şi atunci, de ce apare singurătatea? 

În afara minţii

De curând, Altex a sărbătorit Noaptea Devoratoritor de Preţuri. Pe site. Mă rog...Noaptea Nebunilor, mai pe scurt. O campanie de marketing cu ţintă directă la subconştient, ce promitea reduceri de până la 70% la toate produsele din stoc.

No, şi eu cum trebuia să reacţionez la faza asta? Cetăţeneşte, ca orice client amator de chilipiruri:

Băăă...să-mi bag calu-n porumb! Exact ce mi-am dorit, ocazia pe care o aştept ca şi când!!

Visul vieţii mele este să rup în două rafturile cu reduceri şi să-mi umplu casa cu produse complet nefolositoare, de care să mă împiedic mai târziu! Păi cine n-a slobozit o înjurătură cu toţi dinţii  când a dat cu piciorul în vreun colt de mobilă sau orice de valoare casnică, a trăit degeaba!! Chiar aşa, să treacă viaţa pe lângă mine???

Nu că mi-aş dori ceva...slavă Domnului, am cam tot ce-mi trebuie! Dar dacă e atâta ofertă...nu-i păcat de reducerea lor?? Decât să se bucure vecinul Nodică, nu-i mai bine să mă bucur eu? Am, n-am bani...îmi trebuie, nu-mi trebuie...dă-le-n mă-sa! Vreau!! Nu prea ştiu clar ce mi-aş lua...dar nu contează, văd la faţa locului!

Doar că nu am făcut asta şi m-am mulţumit doar să dau o raită pe site în jur de 1, să nu mor prost. Şi când colo, ce să vezi? Stocurile de plasme şi smartphonuri erau deja epuizate! Cred că a fost o nebunie...să-mi trag pălmi!

Deşi stau şi mă gândesc: de ce?

Prin mai era mare vâlvă pe net cu un filmuleţ educativ lansat de unu...căina soarta tinerei generaţii înglobate în tehnologie şi sublinia, într-o maniera poetică, frumuseţea vieţii care trece pe lângă tine, fix din cauza obsesiei pentru tehnologie. Desigur...a primit likeuri cu cisterna, laude în direct şi aplauze cu bis, bis, bis! Lacrima în colţul ochiului, mâna la inimă a emoţie profundă...Tulai Doamne, filmuleţ viral, ia uite ce minunăţie şi câtă dreptate are!

Doamnelor şi domnilor, acum să vedem efectele: la nici 2 luni de la palma educativă, într-o oră se goleşte ditamai magazinul de smartphonuri! Paraaaaammmmm...Bebeluşele dans!

Prin urmare: Suntem nişte ipocriţi, snobi, idioţi, lucruri slabe şi ghiorlani fără minte? Daaaaaaaaaaaaaa....

Păi atâta timp cât într-o zi o scalzi cu valorile morale şi curăţenia vieţii atehnice, iar următoarea zi slobozeşte unu' cuvântul magic şi te bagă-n vria shopinguielii, ce altă concluzie poţi trage?

Ori proşti, de uităm de la mână până la gură, ori cârlige de rufe cu iluzia unei conştiinţe! Avem opinii şi păreri proprii dar atâta timp cât sunt la un click distanţă, dar cum s-a destrămat realitatea virtuală...ce să vezi? Brusc am devenit sclavii societăţii de consum, simple unelte ale vieţii cotidiene.

La fel se întâmplă pe la petiţiile online: să-ţi manifeşti voinţa printr-o simplă semnătură din confortul propriului cămin, e perfect! Chiar minunat! Se adună gârla de păreri ca la inundaţii! Toţi uniţi în cuget şi-n simţiri. Doar că asta e pe sistem: "Mi-e foame, aş mânca...care-mi mestecă şi mie?".

Ori, voinţa nu înseamnă asta. Până nu te duci şi spui clar ce vrei celor care sunt în măsură să ia deciziile, nu schimbi nimic. La revoluţia din '89 populaţia a ieşit în stradă şi a murit pentru o idee, nu a stat nimeni să dea cu semnătura virtuală.

Dar tocmai aici e diferenţa: discrepanţa dintre idei şi acţiune. 

Eram într-o zi într-un microbuz, făceam şi eu naveta de colo-colo, ca omu' proletar. Şi la un moment-dat, numa ce ne opreşte poliţia pentru un control de rutină care se tot prelungea. Cald, plictiseală...răbdare, ce să fac? Ori asta, ori coboram şi o luam pe jos, o posibilitate imposibilă. Şi una din spatele meu: "Dom'le, dar e bătaie de joc! Hai să tăbărâm pe poliţist, să-l luăm pe şofer şi să plecăm de aici! Dar chiar aşa? De ce nu se duce careva să se certe cu ăla, că m-am plictisit! Nu e unire, dom'le, nu e unire...că dacă ne dădeam toţi jos şi căşunam cu bătaia pe ăla, ne duce şi cu escortă! Domn'le, dar nu se ridică nimeni...de ce nu se duce nimeni să-i spună lu' ăla? Hai!! Ia uite cum stăm toţi aicea şi nu se ridică nimeni să-i arate lu' poliţist cum se face treaba!"

Moamăăăă...da' du-te tanti de eşti aşa şmecheră! Ori taci şi aştepţi, ori mişcă şi arată-ne TU cum se face! Fii liderul nostru, fii liderul gloatei! Spartani scrie pe noi! A-HUU!! A-HUU!! Tot ce ne trebuie e un căpitan...fii căpitanul nostru şi taci odată din gură!

Credeţi că s-o ridicat? Nuuuuuuu...ea dădea doar cu clickul, semna. Lăcrima, punea sentiment şi aştepta să se rezolve problema. 

Şi atunci, vă întreb: ce rost au toate, dacă de noi, de naţia asta se aleg doar discuţiile? E bună şi teoria...dar dacă nu se vede nimic în practică, care e scopul ei? Mai o glumă, mai o snoavă, hai să râdem, vaaaaaaaiiiii...ce bine le zice ăla! Bă, e deştept! Tehnologia ne mănâncă zilele, ne omoară neuronii, uităm să scriem corec, să vorbim cu un om faţă în faţă. Transformăm căldura unui zâmbet în 2 puncte şi o paranteză...Trist, chiar jalnic. Ce-ai zis?? Reduceri?? Vreau smartphone, nu pot respira fără să fiu conectat la pulsul colectivităţii! Vreau, vreau, vreau! Ieeeeeeeeeeeeeeee...Avem echipă, avem valoare...prietenia-i cea mai tare!!

Nu ăştia suntem?

Filosofia meseriilor de succes

Mi-a plăcut mult filosofia - atât de mult că am învăţat-o şi pentru Bac.

Sau nu, hai să o iau altfel: mi-a plăcut mult de tot Platon. De la el a pornit totul...aşa cum de la el a pornit şi Teoria Ideilor. Am visat de atâtea ori Mitul Peşterii, că dacă-mi pun capul, cred că scot şi-un film blockbuster, să rupă-n gură tot târgul! Mi-am imaginat în detaliu fiecare umbră, fiecare cotlon al peşterii...fiecare văpaie a focului, fiecare fir de iarbă, fiecare rază de soare. Şi fiecare strălucire a ideilor. Forme abstracte, vaporoase, multicolore şi pure. Apoi, oglindirea lor deformată în Lumea Noastră, licărul palid şi neegal pe care-l capătă în căuşul minţii noastre.

Uite...să luăm un exemplu la întâmplare: ADEVĂRUL. Think fast: unul singur, uriaş, suprem, sau multifaţetat, ramificat în adevăruri mai mici?

Păi să ne gândim logic: Teoretic, dacă e să vorbim discuţii oratorice, e unul singur. Doar că din momentul în care este translatat în mintea noastră, devine polivalent. Este ca şi cum ai încerca să îndeşi un ocean într-o ceaşcă. Poţi? Hai să te văd!! 

No, şi-atunci intervin părticele de adevăr maleabil...la care, de obicei ajungi în funcţie de scopul pe care ţi-l propui. Băi frate, vrei să descoperi floarea din balegă?? Pariu că o găseşti!  Ţi-a trăznit ţie prin cap să demonstrezi că Tutankamon este stră-stră-stră-stră-stră înaintaşul tău?? ? În 9 cazuri din 10, o să reuşeşti! Cumva, la o cotitură în istoria arborelui tău genealogic, trebuie să fie existat un fragment de cromozom asemănător cu al faraonului sus-numit. Pac! Iete-te cum s-a demonstrat nedemonstrabilul...

Iar eu sunt fan al lucrurilor de gen! Pur şi simplu ador să-i văd pe câte unii câte grimase îţi trag şi cum se încolăcesc în jurul proprie axe, doar-doar o ieşi cum vor ei. 

Cea mai recentă întâmplare am întâmpinat-o nu mai devreme de ieri: se vorbea la ştiri despre avionul prăbuşit în Ucraina. Tragic eveniment, să-mi trag palme! No, şi cum explica moderatorul nu ştiu ce teorii, intră în direct un horoscopist d-ăla, tare-n neuron: "Aaaa...păi nici nu era lucrul de mirare, totul a fost prezis de astre". Şi minteni mi-am făcut urechile pâlnie, să nu scap prezicerea..

Păi cică indicativul zborului era MH-17 iar 7+1=8, care împărţit la 2 îţi dă fix 4. Avionul s-a prăbuşit în data de 17, adică 7+1:2=4; iar ultima cifră a lui 2014 este...ce să vezi? Tot 4! Iar în astrologie, cifra 4 este cifra războiului şi a morţii...deci iată cum astrele ne conduc.   

Bă, să-mi bag!! Adică...chiar există persoane care-s plătite cu bani grei să scoată porcării d-astea pe gură??  De ce n-am ştiut eu când eram mai mic, că nu mă mai prindea nici tata-mare pe la şcoală!!! Pentru ce papucii calului să-mi tocesc hainele pe băncile şcolilor, când puteam să o frec aiurea pe izlaz şi să arunc baloane cu apă în capul trecătorilor zi de vară până-n seară?! Păi demostraţii d-astea am şi eu în program câtă frunză, cât iarbă, şi fără să fiu mare şmecher de astrogram! 

Ia, atenţie la mine! Toată lumea, toată lumea, sare-acum cu mine!! Aici şi acum, chiar în acest moment, pot să demonstrez cu şi mai fără putinţă de tăgadă că avionul se prăbuşea la sigur. De ce? Uite d-aia: Boeing-ul 777 are la clasa întâi 2 şiruri a câte 2 scaune...iar 2+2=4; luna în care s-a prăbuşit avionul, este a şaptea din an, care adunată cu coada avionului, care este numai 1, împărţită la cele 2 aripi îţi dă...7+1:2 iară patru! Şi dacă e să mă mai gândesc şi la litera M, care este a treisprezecea din alfabetul fără diacritice...adică 3+1...na-ţi-o frântă, tot 4 îmi dă!! Iar o treime de pătrari! Tulai, Doamne, iar Sfânta Pătrime - cum zice un prieten! Clar, Zeul Războilui e la post şi Moartea îşi dă lustru la coasă! Buhuuhuuuu! 

Dar dincolo de asta...mă întreb aşa, ca mireanul: nu s-a mai găsit nimeni să fotografieze cucuveaua pe coada avionului? Sau nu ştiu...o umbră neagră la decolare? Vreo cruce în ceaşca de cafea a pilotului?? Nu de alta, dar mă gândesc că poate nu numai astrele stau pe chat, 'or mai fi şi alte căi de comunicare extrasenzorială!

Când eram mic, mai citeam şi eu câte-o vorbă de duh, pe care o repetam , apoi, cu mândrie mai multe ziele. După război, mulţi viteji s-arată! Na, uite colea: cum se trecu pocinogul, răsar deştepţii ca pălămida după ploaie! Bă deştepţilor care sunteţi voi deştepţi! Dacă sunteţi aşa de tari în cap, de ce nu aţi parlit cu astrele niţel mai devreme? Adică...de preferat...înainte să se prăpădească atâţia oameni?? Că mă gândesc că astrele au vorbit şi p-atunci, nu le-a apucat brusc bâzdâcii de muţenie!

Dar uite de ce se duce societatea de râpă: s-au inventat meserii de prostire în masă a populaţiei. Până acum câteva generaţii, copii vroiau să se facă doctori, arhitecţi, profesori...acum dacă îi întrebi, rămâi prost de răspunsurile pe care ţi le dau: toţi se visează cocolari şi piţipoance, fotbalişti, biance şi cruduţe! Iar dacă nu le iese, na, zodiacul îţi spune că s-a inventat antrenorul pentru succes! Eşti bătut în cap şi bagi aţa-n ac pe la vârf, te salvează antrenorul pentru succes:  vreo gospodină supraponderală sau vreun psiholog ratat, care pe bază de seminarii (cu plată, desigur), teorii de manipulare şi vrăjeli psihologice te antrenează, chipurile, să ai curaj să te înfrupţi din succesul care te aşteaptă după colţ. Un procent de 80% din populaţia planetei se speteşte muncind, iar 20% culege roadele. Tu ce vrei să fii?? Spetitor sau culegător?? În puii mei, nu eşti prost să spui că visul vieţii tale e să crăpi în câmpul muncii, iar în ziua de salar să cânţi la buză! Normal că vrei să culegi...mult şi des, cât mai mult şi cât mai des!! Eventual, să culeagă alţii pentru tine! Taraaaaammm!! Succes garantat! 

Dacă nu ţine...ce să zic? Alegi ceva minimal dar cu titlu fandosit. Ambalezi sandwich-uri la fast food-ul din colţ, eşti sandwich artist. Dai găinile cu ojă, eşti make-up artist. Ai învătat să porneşti maşina de tuns, brusc ai devenit hair stilist. Iar dacă te-ai angajat la societatea de salubrizare, ai devenit manager de igienă...imortant e să sune pompos şi de succes. Practic, nici nu mai contează ce faci sau ce eşti, ci doar ce foloase tragi - fie numai şi la nivel de impresie artistică.

Prin urmare, am şi eu o întrebare de specialitate: un sandwich artist de succes care munceşte 12 ore/zi, mai are nevoie de un antrenor pentru succes?