vineri, 13 aprilie 2012

Constatare cu tâlc

Cu toţii căutăm ceva nedefinit, o fericire abstractă, fără formă palpabilă. Un absolut care să ne împlinească de-a pururi, un fel de sac plin cu bunătăţi, ce nu se goleşte niciodată. Uneori suntem atât de setaţi pe nişte coordonate neştiute, încât trecem pe lângă multe lucruri frumoase şi nici măcar nu le observăm; sau nu vrem să o facem, din simplul motiv că nu corespund cu ceea ce credeam/speram noi că ar fi. Nu vedem pădurea din cauza copacilor şi suntem dezamăgiţi de asta. 
Beton armat, să-mi trag palme...

Am păţit aşa când am văzut primul film 3D. 
Abia trecuse febra "Avatar", iar toată lumea numai 3d avea în gură. Şi eu nimc...sterp şi flasc ca puţa lu' Matusalem după înmormântare. Ba unde mai pui că de la o vreme începusem chiar să mă simt frustrat...apoi megafrustrat. Depresiv de-a dreptul, să-mi moară calul! O experienţă atât de simplă era lăudată de parcă dacă o penetrai deja păşeai pe Poarta Raiului unde te aştepta Sf. Petru să te pună-n băţ ditai sultanu' peste neamuri! Oriunde mă duceam, orice făceam, numai 3D auzeam! Mâncam 3D, auzeam stereo cu surround, apoi făceam conversia tridimensională (boxele mele-s un model mai vechi, mai de bătrânoci), dormeam 3D. Scoteam capul pe fereastră...3D! Plecam pân la magazinul din colţ să-mi refac rezerva de curpapir (băi nene, trăim vremuri căcăcioase, ce să-i faci!) şi era imposibil să nu dau măcar peste câţiva kinderi  care-şi povesteau la o şaormă ultimul film 3D urmărit!
Moamăăăăăăăăăă...mă simţeam ca un căţel d-ăla ce nu mai apucă ţâţa mă-sii, în timp ce restul o sugeau cu plescăituri pline de nesaţ. Azi aşa, mâine aşa, până mă prinde învârtoşarea şi mă apuc de ceva flotări ca să mă mulez mişto pe fotoliul cinematografului. Şi cum am atins caracteristicile dorite (c-apoi poate mi-o mai pica şi mie ceva prin pauze - n-oi fi eu chiar Hrithik Roshan, dar nici nu opresc copiii din creştere cu mecla din dotare, damn it!), BUFFF! Planton la mall, să-mi trăiască famelia! Rula "Transformers - Dark of the Moon". Sunt fan Bumblebee (cu tot cu Camaro-ul transformat), iar acum era şi 3D





...se putea o fericire mai mare ca asta? Pupa-ţi-aş tălpili tăle, Doamne, cum mi-.ai pus tu mâna-n cap şi ţi-ai binecuvântat robul netrebnic!

După 2 ore jumătate, eram dezamăgit. Nu mă înţelegeţi greşit, filmul a fost ok, mi-a plăcut enorm - mai ales de bunăciunea aia cu nume de trandafir gripat, care a fost prototip de zână în câteva secvenţe. Nu pot descrie ce i-aş fi făcut, că-i ditai postul şi îmi iau bilă neagră la Cartea Vieţii...e de ajuns să spun că  imaginaţia îmi ardea mai abitir ca o groapă plină cu napalm!
Gagica - strog, nu încape îndoială! Însă 3D-ul m-a decepţionat complet. Nu era aşa cum speram eu. Chiar dacă imaginea avea o calitate mult mai bună, foarte rar se vedeau diferenţele faţă de un fim tradiţional. Nu ştiu de ce îmi făcusem o idee că a treia dimensiune scoate planul în relief, pe sistem de hologramă; când de fapt, doar o adânceşte. Tot pe-acolo ar fi...dar clar, nu cum credeam eu. Să mai menţionez că am avut şi o lentilă a ochelarilor pătată? Pe tot parcursul filmului, am avut impresia supărătoare că ochiul stâng priveşte printr-un tifon căcat de muşte. Nasol pentru mine, nu?

Apoi, cineva m-a văzut amărât şi mi-a spus: Nu te întrista, bărbaţii-s cei mai fericiţi. Indiferent de ceea ce se întâmplă, tu eşti mai fericit decât o femeie; pentru că:
  • Numele tău de familie rămâne neschimbat după căsătorie. 
  • Garajul este al tău pe de-a-ntregul. 


  • Planurile de nuntă se rezolvă de la sine.


  • Ciocolata este doar o altă gustare.
  • Poţi să devii preşedinte.
  • Niciodată nu poţi să fii gravid. 
  • Poţi purta un tricou alb într-un parc acvatic.
  • Poţi SĂ NU porţi nici un tricou într-un parc acvatic. 
  • Mecanicii de automobile îţi spun adevărul.
  • Lumea întreagă este toaleta ta. Niciodată nu trebuie să conduci până la o altă staţie de benzină ca să cauţi o toaletă deoarece aceasta în care eşti este prea scârboasă.
  • Nu trebuie să te opreşti să te gândeşti înspre ce parte trebuie să învârţi o piuliţă sau un şurub. 
  • Acelaşi loc de muncă, salariu mai mare. 
  • Ridurile adaugă caracter. 
  • Oamenii nu se holbează niciodată la pieptul tău atunci când vorbeşti cu ei.
  • Pantofii noi nu taie, jenează sau mutilează piciorul. 
  • O singură dispoziţie sufletească mereu. 
  • Conversaţiile telefonice se termină în exact 30 de secunde. 
  • Ştii tot felul de lucruri despre tancuri. 
  • O vacanţă de cinci zile necesită o singură valiză.
  • Poţi să-ţi deschizi toate borcanele. 
  • Eşti copleşit cu laude pentru cel mai mic act de gândire. 
  • Dacă cineva uită să te invite, el sau ea mai poate încă fi prietenul tău. 
  • Trei perechi de pantofi sunt mai mult decât suficiente. 
  • Nu ai aproape niciodată probleme cu cureluşa de pantof în public. 
  • Nu eşti capabil să vezi cute pe hainele tale. 
  • Totul de pe faţa ta rămâne în culoarea originală. 
  • Aceaşi freză ţine ani de zile, poate chiar decade. 
  • Trebuie să-ţi razi doar faţa şi gâtul. 
  • Te poţi juca cu jucării toată viaţa ta. 
  • Burta de obicei îţi ascunde şoldurile mari. 
  • Un portofel şi o pereche de pantofi de o singură culoare pentru toate sezoanele. 
  • Poţi purta pantaloni scurţi, indiferent de cum îţi arată picioarele. 
  • Eşti liber să-ţi laşi mustaţă.
  • Poţi să faci cumpărăturile de Crăciun pentru 25 de rude în ziua de 24 decembrie în 25 de minute.   
M-am verificat de 2 ori şi cică-s bărbat...deci prin definiţie, se pune că-s şi fericit. Atâta că, uneori, sunt prea chior ca să văd asta.

P.S.: Mâine îmi iau ochelari. 3D, ca să fiu sigur că nu ratez nimic.
P.S. 2: În continuare nu pricep care-i faza cu 3D-ul.

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Una dintr-un milion

Iar am început să postez doar prin intermediul imaginilor...asta e; trec printr-o perioadă mai lirică şi prefer caracterizarea indirectă a personajelor - cei care scriau ca Migu' pagini fără număr de comentarii după dictare deoarece nu se inventase decât o singură carte de eseuri literare în tot liceul, probabil ştiu despre ce vorbesc.

Însă, mi-am pierdut verva. M-am înmuiat.
Eram rece vârfu' Omu; ignorant ca obeliscul templului din Luxor, ridicat în cinstea lui Ra. Şi-apoi SPUF! mai flasc decât un prezervativ folosit. Eram o galeră de piraţi greoaie, butucănoasă, plină de gemete, scrâşniri de dinţi şi carii, apoi m-am transformat într-o copaie roz cu floricele şi zurgălăi, inundată de chiote bebeliforme. Dintr-o drujbă ruginită, ştirbă şi hârâitoare, am devenit un cuţitaş de unghieră cu moţonei şi sclipici. Eram flegmatic şi dur ca o bucată de gheaţă, apoi a răsărit soarele...fierbinte şi strălucitor. Idilic, desprins dintr-un univers pe care credeam că l-am pierdut undeva prin zorii istoriei. Alb şi orbitor, ca o promisiune de peste timp a Parcelor unui Infern al Izbăvirii. M-a învăluit în boarea lui de malahit cu miros de ghiocei, iar eu m-am topit, cuprins de uimire. Cristalele mi s-au lichefiat într-o destrăbălare nebună, atomii mi s-au desprins din chingile legăturilor ionice şi am început să mă scurg vijelios, ca un râu împins printr-o crevasă îngustă.

 Tudor Gheorghe - Au inebunit salcamii

Ce să mai zic? Sunt Dr. Jekyll şi Mr. Hide -  cazul clasic de personalitate multiplă, care denotă oleacă de labilitate psihică. Nasol pentru mine.

Nu-i vorbă, că devenisem plictisitor în rolul veşnicului nemulţumit. Schimbarea a fost bine-venită, doar că mi-am pierdut total controlul. Oscilez de la o extremă la alta ca acul vizezometrului unui dragster: 0-100 km/h în 0.9 secunde. Bang-BANG!



Iar acum veţi întreba: păi nu militai tu cu înfrigurare pentru echilibru? Nu aveai gura plină de raţiune şi expirtarea emoţiilor? Ba da...aşa făceam. Şi aveam dreptate. Diferenţa dintre animal şi fiinţă superioară o face doar intelectul, niciodată emoţia. Chiar şi un parameci zvâcneşte de bucurie dacă are un mediu propice pentru dezvoltare...dar în veci nu-şi va înţelege rolul în ecosistemul planetar. Om, brută; diferenţa stă într-o singură sclipire.
Iar eu am momente când nu-mi plătesc factura la "Electrica" şi-mi taie curentul...Am momente când sunt mai întunecat decât dosul unui cal cufurit! Nu-mi pot nega dualitatea, nu pot fi mereu zen. Pe hârtie totul e mai simplu, în pana mea! Dacă ştiu cum să o fac, îmi pot crea lumea după propriile dorinţe. O foaie albă poate deveni orice mă taie pe mine capul; e ca un cer cu nori, în care văd exact ce îmi doresc eu să văd...singura limită fiind propria imaginaţie. Deţin piesele de lego, tot ce am de făcut este să le asamblez.
În realitate e fix pe invers: trebuie s ămă descurc într-o lume deja existentă. Câteva elemente ale puzzle-ului le cunosc, altele îmi sunt complet străine şi trebuie să le caut. Unele le pot modifica, altele...mă obişnuiesc cu prezenţa lor nedorită şi mă chinui să le accept; pe altele nici nu le văd. Dar la final trebuie să alcătuiesc o imagine de ansamblu cât mai exactă.
Aşa că da...îmi doresc stabilitate; ştiu reţeta, dar nu o pot aplica mereu. Nu pot nega ceea ce sunt. Nu vă mai hliziţi atâta - se ştie că cel mai bun ginecolog n-are vagin! :p

Adesea vorbesc şi mă revolt împotriva percepţiei publice "femeie: spirituală, cultivată, suavă / bărbat: dobitoc primitiv, bestie îngălată". Resping teoria cu înverşunare, deşi în rugozitatea ei, are un sâmbure de adevăr:  unele femei sunt ireale de-a dreptul. Dar nu toate, cum spune gura satului...doar una dintr-un milion este perfectă. Chiar dacă râde sau plânge, te ceartă sau te alintă, te cheamă sau te goneşte, rămâne adorabilă  în desăvârşirea ei. Chiar de s-ar enerva şi ar înjura birjăreşte, o înţelegi - este tot o fiinţă din carne şi oase, o compoziţie chiaroscuro a Renaşterii. Se înfurie, ţipă, stă îmbufnată. Sau doar te priveşte în tăcere. Are o sumă de defecte...reprezintă un amestec inedit de sacru şi profan; tocmai de aceea este perfectă. 

Mi s-a sugerat că ar cam trebui să-mi cer scuze pentru ce am spus la un momentdat pe blog sau în particular. Mai ales în particular...în special pe blog, unde am lansat nişte simple idei în eter iar chelul şi-a pus mâna la chelie. Să nu te-apuce criza de râs? Dar nu e un lucru ruşinos, cu toţii avem cheliile noastre. Ne naştem cu ele sau le dobândim pe parcursul drumului, mai contează? Sunt ale noastre, să ne trăiască şi s-ajungem să le vedem cu nepoţei!
Am momente când îmi place să speculez detalii bine ţintite, dar suficient de generale încât să mă pot fofila printre ele la caz de ananghie. E un fel de "bate şaua, să priceapă iapa".  Sunt diabolic, sau ce? Muahahahahahaaaaaaaaaaaaa 
Nu-i frumos din partea mea să fac aşa ceva..însă la momentul acela, a fost singurul lucru pe care l-am putut efectua cu nişte rezultate decente. Se pune dacă aş spune că scopul scuză mijloacele? Sau că a trecut moda băieţilor buni şi acum se poartă neşimţiţii? Nu prea. Niciodată nu mi-a plăcut să mă înham la cârd şi e din ce în ce mai greu să fac asta, pe cuvânt de bătrânoc!
"Îmi complic existenţa, o fac cu pricepere, sunt specializat. Pot să iau orice lucru extrem de simplu şi să-l transform într-unul complicat", vorba doinei. Eu sunt...habar n-am, probabil un geniu pustiu, sau ceva; mă rog, mai mult pustiu :)) Sunt un antonim complet a orice ai căuta despre mine în dicţionar. Sau nu, frăţicule...eu sunt antiteza însăşi! Cum mă iei şi cum mă întorci, la aceeaşi concluzie ajungi: diametral opus cu termenul după care s-a scotocit. Eu sunt opoziţia. Sunt ca şvaiţerul; apetisant de-ţi lasă gura apă, dar când te apropii te încurci în găuri. Ptiu, să-mi bag, de la atâtea găuri se face curent, în puii mei! Mai închide şi tu un geam, ceva, că-mi băngăne creerii capului. Dar eu nu...şvaiterul n-are urechi. Nu-i de mirare că-s singur. Cine dracu' ar vrea să-l tragă aerul rece la articulaţii, gât sau eu ştiu ce altă zonă mai sensibilă?
Adeseori mă întreb dacă ar fi mai bine să rămân în spatele vitrinei pentru a păstra o iluzie, sau a o înlătura şi a pierde totul. De ce pălăria calului aş merita eu perfecţiunea?

Acestea fiind spuse: Na-na-na, marş la colţ, în genunchi pe coji de nucă! Penitenţă: 3 bice pe spinare înainte de culcare şi-o piuneză-n călcâi, la trezire! 
Iniţial mă gândeam să pun pun privirea de Puss în Boots, poate 'oi topi răceala.


Aş fi împletit şi un "Please forgive me - I know not what I do" cu iz de serenadă şi poate o scoteam la cap.
Da' unu de colo: "Nu, nu, nu...Să pui mâna să-ţi cer scuze pe blogosferă, că acolo făcuşi pocinogul!" - pe sistem "Aici, să vadă toată lumea!!". Pesemne mediul public ar da o mai mare greutate cuvintelor mele.
Bă, eşti prost? Intimitatea este ca sexul, ceapa mă-sii de treabă! În privat e mişto; relaxant, cu preludiu îndelung, şoapte de dragoste şi îmbrăţişări tandre. Dar în public, se transformă în prostituţie respingătoare. Ia chiloţii, na chiloţii -  haidi bă! Este adevărat că-ţi trebuie puţintică îndemânare şi niţeluş curaj să realizezi penetrarea, dar rodul muncii nu se compară cu alergătura depusă. Este ca şi cum te-ai zbate să-ţi cumperi macara ca să culegi un măr dintr-un copac mai înalt.
Tu, ciupalete-napoiat, s-a inventat scara!! La ce dracu' te scarpini pe după cap?

P.S.: ..."Cu toate astea n-am îndrăznit niciodată să complic o minune.
O minune e un lucru mult prea fragil, e cam tot ce se poate spune."
Sau poate că am îndrăznit...Dap. Cu siguranţă am făcut-o. Oare ce mai spune asta despre mine?


miercuri, 4 aprilie 2012