Şi dă-i şi luptă!

Gata, odată cu venirea primului Moş am intrat în perioada de iubire maximă a anului. Jingăn bel, jingăn bel, ce mişto e să ne lăsăm penetraţi de dragoste, dulceaţa care ne mântuie sufletele ostenite de griji şi amăreli mărunte!

Ştiu că tema asta cu iubirea e uşor adolescentină, vârstă la care încă mai crezi că te-a adus barza şi te freacă întrebările existenţiale despre amor. Dar mai târziu se presupune că te loveşte..nu nu pot spune chiar ineligenţa, deoarece pe plan afectiv o persoană la 1 miliard este inteligentă cu adevărat, dar experienţa în general se mai iveşte ici-colo. Treci în altă etapă a vieţii, schimbi şi tu setul de întrebări idioate, că asta e, acuma! Toţi îmbătrânim! "Dragule, mă mai iubeşti?"...ce-i aia? Lasă-mă măi, cu tâmpeniile tale...întreabă-mă dacă te mai suport şi tragi singură concluzia! De aceea, după la un 20 şi ceva de ani, e infantil să mai diseci nimic, băga-mi-aş...sentimentul, nu vă mai gândiţi la prostii! - în corasonul meu frigid!
Se pare, însă, că eu am rămas cu nelămuriri din tinereţe şi no....întreb, ca omu', mai ales că nu pricep neam lumea în care mă aflu, deci exsist, deci gândesc, deci chestionez. Fac anchete, sondaje de opinie, exit-pool-uri, orice îmi poate servi la atinderea scopului propus. Ca acum, de altfel...

De multe ori am auzit câte-o fătucă declarînd cu trufie: "Lupt pentru iubire, mă fac luntre şi punte ca să o împlinesc

Îmi ofer viaţa ca ofrandă pe altarul ei de inimi zdrobite, doar pentru a mă desfăta o clipă de veşnicie din plenitudinea-i omnipotentă." Apoi îmi vede mimica dezgustată şi continuă: " Doar persoanele de un înalt rafinament emoţional pot percepe acest imens sacrificiu, îl pot înţelege şi glorifica în doine de dor care transced eternitatea! (Subtext: nu ca voi/tu, nişte sălbatici care se zbat în mocirla materialismului instinctiv). Primul meu gând: ia uite unde era martiriţa supremă! Taman în asta s-a opintit jertfa pentru ideal! Te-ai fi gândit la aşa ceva? Că io - titlu domnesc, normal - habar n-aveam! Na, uite exemplu de brută cu mintea îngustă. N-are dreptate, săraca fată, când zice ceea ce zice? Săraca....
În fine, să bifăm c-am înţeles-o p-asta. Dar iar sunt gibon şi întreb: dacă eşti aşa belicoasă, mânca-te-ar tata de prinţesă, practic, cum faci? Şi nu la degeţel(e) mă refeream, ci la "bătutul pentru iubire". Cum luptăceşti pentru ceva la care ajungerea nu presupune luptă? La naiba, mi se pare extrem de amuzant; să-mi pice antena de bulgari, sintagma asta este din aceiaşi zonă cu "războiul pentru pace". Cum îi crăpi capu' unuia pentru a-l învăţa că nu e bine să-i crăpi capu' unuia?? Cum lupţi pentru a nu lupta??


Need very big help! Neuronii mei clacheză pe capete în încercarea de a pătrunde acest mister al umanităţii cilivizate.

La fel şi în cazul luptatului pentru dragoste. Ce înseamnă asta? Concret!
Din ce mai îmi aduc aminte de la şcoală, dragostea apare între 2 persoane. Ori, dacă astea se luptă, cum se mai iubesc? Măcar la nivel declarativ, iubirea nu-i aia cu zâmbete (într-o pastilă - albastră), fericire, iertare, compasiune, bunătate, înţelegere, lac unde înfloreşte frumuseţea, cântarea sufletului şi alte tembelisme d-astea abstracte, care cică tre' să sune delicat în ciocănel?? Ba da, identific bine fenomenul. Păi şi atunci, cum te lupţi? Uite-aşa: Buf! I-ai umflat ochii! Sau nu, că aia-i deja violenţă. Cum, ce?? Kung-fu-n pat? Aaaaa...păi aia-i altceva, frate! Aia-i hârnojeală în camera obscură, nu bătaie adevărată! Te epuizează, dar are şi momente plăcute. Dezbrăcîndu-ne de toate ipocriziile gingaş de libidinoase, aia e chiar scopul iubirii, momentul ei de desăvârşire.
Mda...să revenim. Lupţi pentru iubire? Ha! În 2 n-ai cum...poate într-unul? Adică o cenuşăreasă (privesc din punctul unei dudui pentru că recent am auzit o astfel de emanaţie de la una şi încă sunt sub impresia cuvântării) pălită de iubire răstoarnă munţii ca să o remarce prinţul destinatar. Pffff...şi dacă lu' suav i se scutură de ea, orice altceva nu devine o agresiune? Ce rost are lupta? Unde-i jumătatea predestinată fără de care cică nu-i iubire? Păi uite, că e! Doar că ea nu ştie încă! Aşa şi...te zbaţi pentru a-i inocula convingerile tale? O obligi? Şi dacă tot nu vrea, dragostea cu sila nu se numeşte viol? Sau încurc eu termenii...

Deci, ca să-mi închei scurta expoziţiune: unde-i lupta pentru atingerea iubirii, că nu o văd!! Bing...touch the screen, touch the screen! Here...kitty-kitty-kitty....no, încerc şi eu aşa, că poate oi fi prea fioros şi se ascunde de mine!
Here...kitty-kitty-kitty....

Locul sfinţeşte omul, iar datul îl împlineşte

Nu prea mă dau în vânt după primitul de cadouri. Ştiu, e frumos, e flatant, dar nu îmi place să fiu în centrul atenţiei. De cele mai multe ori nu găsesc gesturile şi reacţiile cele mai potrivite pentru a-mi exterioriza sentimentele şi până la urmă, nu consider că merit asta!
Dacă eram şi vreun minunat, mai ziceam. Oooooo...Mii de plecăciuni, Excelenţa Ta, ne simţim binecuvânţi de Dumnezeu că faci parte din ograda noastră şi ne consumi oxigenul; te rugăm, acceptă aceste umile daruri cu deosebită dragoste din partea şi mai umilelor noastre persoane. Da, frate! Dacă eram aşa, ieşeam singur în faţa mulţimii, ba o mai şi chemam pe un ton duios, dar poruncitor: Veniţi de luaţi - uffff...nu pot spune "veniţi de luaţi Lumină", că se poate interpreta. Plus că nu lucru nici la Electrica şi nici nu am tulburări de personalitate să mă cred vreo augustă făptură - Udrea, de exemplu. De fapt, e evident că nu sunt Udrea şi nu pot fi niciodată Udrea: nu am plete. Nevermind, unde rămăsesem? A, da! Dacă mă credeam vreo eminenţă, chemam eu norodul la mine: Veniţi de luaţi înţelepciunee....Iar mulţimea, în extaz: "Da, da, da, pişă-te pe noi, gurule - da' numa' să nu ai pietre la rinichi, că ne spargi la dinţi şi trebuie să facem împrumut la bancă pentru a consulta un stomatolog în ziua de azi!!"

Simplu, Moga & Taxi - Esti chiar minunat

Asculta mai multe audio diverse


Dar nu sunt. Asta e, life is a bitch. Sau poate am eu numai dorinţe tâmpite.

...Nu ştiu. Urmează să mai cercetez situaţia.

Una peste alta, nu mă simt prea confortabil să primesc cadouri. Să dau..uaaaaaaaaaaaa...aici e şmenul ăl gros! Nu-mi place să primesc, dar aş da continuu; în fiecare zi, nu numai de sărbătorile legale. De fapt, ce zic eu aici? Aş da de mai multe ori pe zi, uneori chiar la aceiaşi fată, dacă e bună - la suflet! (sunt un băiat sensibil la aortă, deci la mine contează în primul rând imaterialul. Spiritul sufletului sau ceva...parcă aşa e clişeul; corpul oricum îmbătrâneşte şi se urâţeşte. Bitches come!)
Până la urmă, nu suntem în Luna Cadourilor?! Ce poţi să faci altceva, decât să cadoriseşti??? Dacă nu acum, atunci când? Când m-o găsi schârciovelniţa?? Nu-i mare lucru...trebuşoara aceasta este fix ca trenurile de pe la noi; teoretic au un program, dar practic habar n-ai când te trezeşti cu ele în staţie. Şi nu ştiu despre alţii, dar eu nu am chef să păţesc ca nenea ăla de l-a găsit moartea taman în biserică!
Care nene? Cum care?

Stai! Am zis că nu vreau să păţesc ca el? Greşeală de tipar, m-am răzgândit! E cel mai perfect să se întâmple aşa!

Gica Petrescu - Uite aşa aş vrea să mor

Asculta mai multe audio diverse

Ptiu, piei Satană! Cum să mor în crâşmă?? Să am sufletul damnat pe vecie?? Nuuuuu...nu, nu, nu! Cel mai mişto lucru de pe lume e să mori la biserică. Păi nu tot acolo ajungi? Dacă dai ortu' popii acasă, familia are o tonă de treabă. Tre' să alerge să anunţe preotul, clopotaru, groparul, sa-ţi aducă avizieru' ăla de aprins lumânări, să care toate icoanele şi candelelele ca să ţi le agaţe de urechi...câte nu-s de făcut?! Pe când la biserică, e perfect! Toată lumea e acolo! E ca la mall, intri şi găseşti tot ce-ţi trebuie într-un singur loc. Ce e mai minunat de atât??

Să mori la biserică este ca şi cum te-ai îmbolnăvi în spital! Dacă se întâmpla asta, mai stai oare cu grijă că nu ajunge ambulanţa la timp când o chemi?? Nu... Mai intri în fibrilaţie că nu ai să-ţi bagi în venă "o doză de ceva" (puterea de-a spera, normal)??? Nuuu.... Te mai chinui să îţi programezi boala după orarul de vizite la domiciliu al doctorului?? Nuuuuu...
Ce mai, tăticule? Ascultaţi colea la mine, cel mai bine e să te lovească betegeala în spital! Uite d-aia România e cea mai tare ţară ever, e prima din istoria modernă care se gândeşte la binele cetăţeanului şi îl îmbolnăveşte acolo unde ştie că poate fi tratat: în mijlocul medicilor.

Pe mine însă m-a amuzat foarte mult chestia aia cu iertatul păcatelor. Adică nu înţeleg...cine a spus că dacă mori întins pe altar ţi se iartă toate păcatele? Nu 2, sau 3, sau 100, sau 1000; TOATE, beiiii...
Da' de unde siguranţa asta cu aer de sentinţă definitivă şi irevocabilă? I-a dat Dzeu un sms lu' Nea' Caisă ăla de enoriaş, sau cum? A trimis un porumbel cu indulgenţa-n cioc, să vadă tot poporul?? S-a petrecut o minune pe sistem "Mergînd după muşeţel, am găsit un bileţel/ Şi pe bileţel scria: Prietene, te voi ierta"??
Nu, dar aşa a zis preotul; iar acesta de unde ştie? Pfff...ce întrebări de rahat pun şi eu! Păi d-aia e slujitor al Domnului, ca să ştie! Ce zice preotul, e lege. Dacă el spune "uitaţi ce cadou minunat ne-a oferit Sfântul Nicolae, a venit cu ploicică", minteni auzi corul de babe: " Aşa-i părinte...Dumniezeu Drăguţul, cum nu ne lasă el să ne ardă seceta. Ne dă taman când ştie că avem nevoie. Da, da, da...da, da. Aha. Da. Uite cum ne-ajută Dumniezeu."
Totuşi, chiar aş vrea să fiu sigur. Că dacă-i aşa, pot să-mi decupez o particică de catapeteasmă ca să umblu cu ea în buzunar, just în case? Nu mă duc eu la biserică, vine biserica la mine. Se pune?? Dacă merge, mă pun pe păcătuială grav, că am chef de distracţie şi vorba 'ceea: tot ce e bun ori e imoral, ori e ilegal, ori îngraşă.

But, have no fear, the church is here! Oricum aş muri, bucata de sfinţenie la purtător îmi asigură absolvire: SPUF! Albul pur, albul sigur! Chiar şi pe şoseţele!

Vibraţiuni cosmice în roMânia mea

Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar de la o vreme mă comport ciudat... Sunt tulburat şi fac bulburuci la neuroni mai des ca un copil mic baloane de scuipat la gură. De multe ori reacţionez exact pe invers, lucruri care-mi plăceau, acum mă dor / mi se pare ciudat, zile-ntregi au trecut, tu nu ai sunat and shit like that, conform hitului în vigoare. Apoi mă chinuie diverse pofte, care mai de care mai excentrice (multe dintre ele cu o descriere care nu-şi are locul aici; sunt prea violente...o gagică mă tot ameninţă că mă joacă-ntre picioare dacă nu-mi bag minţile-n cap, măi, la ce vă gândeaţi?!). Deci clar, ori am intrat în anu' morţii (caz în care ar trebui să dau colţu' de 3 ori pe zi, din moment ce anul ăsta se cam repetă de câţiva ani), ori sunt gravid (ceea ce este uşor imposibil, că tocmai traversăm puţin post şi no! Creştinu' adevărat nu se dedulceşte la prima apetisantă care-i apare-n cale)!Totuşi....hmmmm...asta e o temă de studiat în particular.
Dar nu disperaţi, mai este încă o posibilitate! De curând am citit un articol despre preschimbările şi remodelările care se vor întâmpla în 2012. Pe scurt, pământul intră în tahicardie - se accelerează bătăile pipotei, adică; timpul va mergea de-a curmezişul, uneori chiar pe contrasens, cu depăşire a liniei continue - faptă pedepsită în noul cod rutier; polii se vor de-a berbeleacul, sau chiar se vor inversa. Ce mai la deal-la vale? Realitatea cum o cunoaştem astăzi va înceta să mai existe. Însă asta nu e tot. Noi, oamenii, vom suferi schimbări raicale: ni se va deschide al treilea ochi - mamă...deci e voinţa Inteligenţei Cosmice ca eu mă îndeletnicesc cu Dragon Balll-ul. Un personaj al seriei, Tien Shinhan pe numele de campion al dreptăţii, se remarcă tocmai prin prezenţa celu de-al treilea ochi, Ochiul Cunoaşterii.


Ori eu, un tăntălău prin definiţie, sunt atât de nemobilat la minte încât trebuie să mi se predea medidaţii despre evoluţia antropologică...primul pas fiind acela de obişnuire cu imaginea noilor oameni.
Mda, dar e ca porcu! Vă daţi seama că dacă se întâmplă asa ceva, o bună parte a poveştilor copilăriei vor trebui rescrise? Păi cine va mai citi basme despre Făt-Frumos Cu Stea În Frunte?? Chiar aşa, mintem puradeii pe faţă??



Să-i zică şi lui ceva upgradat, acolo...Făt-Frumos Cu Ochi În Frunte, sau ceva... să fie mai verosimil, oleacă!
În fine; ideea e că după vom beli orbitele (ceea ce nu e sex orbital, nu vă aprindeţi aşa!), ne vom înălţa spre a patra dimensiune, care de fapt este un precursor pentru a cincea dimensiune (Hai, nu mai spune! Chiar aşa?? A cincea dimensiune...care, ghici ce? V-a fi urmată de a şasea dimensiune! Eeee...te-ai fi gândit la aşa ceva?? ), un loc unde dorinţelele ni se vor materializa doar prin la o simpla pocnire a degetelor! Aaaaa...păi dacă-i de-şa, abia aştept! Nu pot să sar o treaptă a evoluţiei şi să mă dezvolt de acum? Vreau să-mi doresc mai repede, că tic-tac-tic-tac trece timpul, n-am chef de prostii! Trăim în secolul vitezei, la naiba!! Vreau ca războinicii vikingi, un palat în care să se servească numai carne de vânat pe tipsii de argint şi mied în cupe de aur bătute cu pietre preţioase! Apoi mă las influenţat şi de Raiul musulmănesc şi cer 40 de virgine, că de! Dup-o masă copioasă... Indiferent de locaţie, tot om sunt, în cele din urmă! Ochii văd, inima cere, peste tot numai plăcere.

Da' gata, ajunge cu visarea la fete verzi (fată verde, cu părul pădure - logic) pe pereţi!
Deocamdată suntem la începutul lui decembrie 2011...prilej de fericire maximă, căci am mai traversat o nouă zi de serbare naţională.
Uraaaaa!!! Uraaaaa!! Oooo, yeee, Cheptăn Geac (ăsta e pe sistem "Pempărs 3 lei/buc", cum am văzut că e trentul cu neologismele la boşimanii mioritici), ţine gura să mă...căşun cu bătaia pe tine că nu eşti mândru de ţara în care te-ai născut!!!



De fapt...Nu-i nimic, nici eu. N-am motive. Sunt fix ca tanti de vinde pâine la magazinu' din centru pe dreapta, care a răsuflat uşurată când am intrat pe uşă şi am salutat-o, apoi i-am cerut ce aveam de luat. "Uăi, copile, dacă îmi spuneai şi tu "La mulţi ani", te porcăiam. Deci nu mai pot...de azi dimineaţă am capul ca un bostan sub presiune de la atâtea urări! Care cum intră, pac! La mulţi ani, să trăiţi şi să-nfloriţi, să-nverziţi , să mi-o cântaţi; da' mai lăsaţi-mă fraţilor, că nu e ziua mea! Omagiaţi Românica, lăsaţi creerii mei în pace! Ce v-au făcut ei?? Uf! Şi mai am 10 ore de lucru..."

Yes sir, i'm not proud - and i'm proud of that! Nu e trend, doar o părere personală pe care mi-o afirm răspicat. Deşi parada a fost drăguţică şi cu momente comice pe alocuri (la un moment-dat chiar făceam un scenariu mişto în cap la mine: oare ce s-ar întâmpla dacă vreun cal de defilare ar tufli o balegă de sub coadă? S-ar întrerupe toată tărăşenia, sau săracii soldaţi ar calca norocu-n picioare în pas de semigâscă - "pasul de gâscă" e la 45 de grade, iar acolo nu era cazul. Dar nu s-a întâmplat aşa, deci ori avem cai educaţi, ori au fost constipaţi, ori i-a dus cineva la toaletă, în prealabil. Din două, una!), nu sunt mândru că-s român; mi se pare inadecvat să zbârnâie aroganţa-n mine ca obeliscu-n prezenţa Nicoletei Scherzinger din cauza unei pure întâmplări. În cel mai rău caz aş putea fi mândru de ţara asta, dar prefer să nu. Iar n-am motive. Da, ştiu...aviaţia modernă n-ar fi exisat fără Coandă, preşedintele Cehiei nu avea ce stilou să fure la conferinţa din Chile dacă un român nu-l inventa în prealabil, tabelele nu s-ar fi dat peste cap la Montreal dacă Nadia nu lua 10, Moş Crăciun rămânea fără cadouri de dat dacă nu se inventa Catena (farmacia tuturor românilor), ca să aibă de unde se aproviziona.

[aici trebuia să fie prezentată reclama cu pricina, doar că nu dau de ea, neam. Totuşi, credeţi-mă pe cuvânt, există]

Right. N-am prea înţeles la ce dracu tre' să-mi aducă Moşu' o cutie de supozitoare cu algocalmin dacă a dat boala-n mine şi fierb ou-n gură de la febra ce-o am, dar fie...probabil nu pricep eu destinaţia cadoaielor.
Oricum, astea-s reuşite individuale, nu succese ale patriei. Că într-o plantaţie de legume mai apar şi genii, este tot o întâmplare. Deci, de ce să fiu mândru??

România nu e Eminescu, e ţara care şi-a bătut joc de el cât a trăit, pentru a-l glorifica după moarte. România nu e Nadia, e ţara pe care a părăsit-o pentru a putea trăi ca un om, dar pe alte meleaguri. România nu e soprana Angela Gheorghiu, este societatea pe care a dat-o-n morţii mă-sii, pentru a se putea afirma în alte zări. România nu este peisajul montan care te lasă cu gura căscată, ci munţii de gunoie care-l sufocă.
România este, în primul rând, un organism. Nu o celulă, nu un organ. Un întreg. O gloată.
România suntem noi...iar câteva vârfuri apărute pe parcursul a 200 de ani nu sunt de ajuns pentru a schimba percepţia generală.



Aceasta este România. Omor pentru o lingură de fasole şi-un cârnaţ, căsăpiri pe 2 peşti stricaţi, tigăi de teflon şi bormaşini la reducere
"Îmi pare rău să vă spun e mai bună ca acasă". Păi normal...dacă nu dai câteva coate-n rinichii din împrejurimi, unde mai e plăcerea?? Înghiontirea pentru mâncare este ca viagra pentru putirinţă, ca musca pentru balegă şi maneaua pentru cocalar. Împreună se completează şi formează un produs nou, un tot unitar care ascede spre absolut.
De fapt, eu pot să pun pariu că toţi ăia de aplaudau frenetic la mărşăluirea impresionantelor, superbelor şi extaziantelor echipamente militare au venit mai mult pentru haleala de după.
...Că doar şi patriotismul trece prin stomac.

P.S.: În condiţiile în care se ştie că fasolea balonează...WOOOOOOO...
Păi bomba de la Hiroshima cred că era un pârţ de domnişoară pe lângă tsunamiul de biogaz eliberat de atâta norod.
P.S. 2: Băsesculeeeee....unde eşti, frate, că te omagiază cetăţenii!!!