Just M

A year has passed since the world has changed.
Who the fuck am I kidding? It's no use...



"Your soul is mine", like Shang Tsung would say.

Viaţa-i scurtă. Gustul...şi mai scurt.

Am mâncat o Eugenia. De fapt nu a fost una, ci una jumate. Şi nu am mâncat, ci am savurat.

Nu m-am mai intersectat serios cu asemenea banalitate de prin Cuaternar, când eram un vaşnic vlăstar de student. Atunci, pe vremea când muştele se excitau în prezenţa insecticidului, iepuroica urma tratamente de fertilizare artificială şi domniţele se măritau cu zestrea neatinsă, eu serveam (eeeeeeeeeee) masa la cantina căminului - o zeamă călâie de legume şi varză călită alături de ciorapii bucătăreselor, că doar aşa reuşea să capete acea aromă aparte, binecunoscută. No, meniul ca meniul - acuma mai vrei să-ţi şi placă ce mănânci, hă? Lasă, frăţicule, alţii se hrănesc din ghene şi trăiesc, d-apoi noi, ditai inginerii, să ne proptim în atâta lucru?! Mai dă-o-n colo, să fie ceva cald la stomac, că nu se moare de atât! Păi ce calu' meu, trăim ca să mâncăm, sau mâncăm ca să trăim?
Deci cum spuneam: zeamă de buruieni + varză (sau câte-un coloş de orez, numa' bun de crăpat nucile cu el; aaaaa...păi foarte bine! Cum vrei să le spargi? În dinţi, ca ţăranii, să rămâi chel în gură până faci 25? Las' că nucile-s bune la inteligenţă, te fac deştept la bostan!) apoi desert: FLLOOOOORRRRRIIIIIIIIIIINNNN CĂĂĂĂ-LIIII-NESSSSS-CUUUUUUUUU...gagicile-s pă mese, publicul face valuri şi aplaudă dezlănţuit.
Doar că nu era Florin şi nici mânuţele lui alea două. La desert aveam Eugenia. Venea Eugenia - că aşa o chema şi pe domnişoara de făcea muncă patriotică, servind la mese; o mică recompensă pentru oribilitatea de mâncare pe care o îngurgitam - şi ne-aducea eugenii. Câte una de fiecare, că ce e mult, strică - noroc că spre sfârşitu' anului mi-am format o pilă sus-pusă şi mai făceam rost de vreo 3, supliment pentru mine, de drăguţ ce eram. Beton desert, să-mi bag picioru'! Serios, beton...nu ştiu unde le ţineau, dar dincolo de ambalaj biscuitele era întotdeauna tare ca fierul, iute ca oţelul - mai că-mi venea să sparg nuci în dinţi ca să-mi cadă mai repede şi să-mi pun unii de metal ca a lu' taică-miu, să mă pot bucura şi eu de dulceaţa lor!
Băi, dar, crema! Crema, tăticule...uuuuaaaaaaaaaaa...ambrozia zeilor! Nu-i bai, că rar o ajungeam...de obicei dădeam limbi pe lângă ea, dar şi când o prindeam, rupeam! Era prăpăd, bătălia de la Posada altoite cu atacul hoardelor tătare! Eu şi crema Eugeniei, Al Treilea Război Mondial! Faza mişto e că mereu câştigam...aşa că de la o vreme aia mi se preda fără luptă. Hai, mă, că tot eşti insistent! Bagă-te, că nu mai am chef să mă lingi pe lângă! Cu spor, că mai am şi alte treburi! Baga-l pe sufletul petrecerii în acţiune şi rezolvă-te şi tu ca oamenii, măcar bucuria asta s-o ai în viaţă!

Dar asta a fost demult, pe când...tiii...cred că până şi Adam se juca cu mâna în ţărână! Oare atât de bătrân să fiu??
Apropo de moşi: chiar dăunăzi depănam amintiri cu un coleg de breaslă: puşca şi cureaua lată, ce tineri şi frumoşi eram odată - mai ales eu; şi-acu ce-am îmbătrânit şi ne-am urâţit...mai ales el.
Anyway, alte vremuri. De-atunci nici nu m-am mai ocupat cu despreunatul Eugeniei. Las-o acolo, între timp s-au inventat alte măgării de ocupat timpu' pe vreme de foame: o şaormă, o kebabă, o pulpiţă de puicuţă, o aripioară...produse d-astea moderne, de mâncare rapidă. Plus că mi se luase, trecuse vârsta la care senzaţiile tari aveau farmec. Acu'-s cu fotoliu la cap, nu mă mai încurc cu ciurucuri.

Da' nu ştiu cum fac, că la un moment-dat (recent) mă păleşte o poftă nebună de ceva. Ce să fie, ce să fie? Băi, aş mânca ceva dulce! O cio-co-la-tăăăăăă...dau fuga la piaţă, achiziţionez, consum - că doar d-aia mă numesc consumator - şi...Haiti! Foarte bună, numai că nu m-a satisfăcut nici cât un morcov pe Jena Jameson! Mă chinuia o nevoie nedefinită, o chemare izvorâtă din negura timpului. Ceva, o prezenţă îndepărtată din istorie mă asalta bifazic şi mi se împrăştia prin organism multidirecţional, ca o boare trasă-ntr-o mânuşă.
Clar, am căzut bolnav la pat. Vorba cântecului:
"Pe umeri, pletele-i curg râu,
Mlădie-i ca un spic de grâu
Cu şorţul negru prins la brâu
O pierd din ochi de dragă.
Eu când o văd, mă-ngălbinesc
Şi când n-o văd, mă-nbolnăvesc."
No, eu n-o vedeam, mă-nbolnăveam. Da' care să fie cauza, că habar n-aveam nici măcar unde să mă uit!

Şi-apoi m-a lovit epifania...am auzit "în pădurea de la strungă, suntem cei cu puşca lungă" şi mi-am amintit că doar prin facultate aveam curiozităţi d-astea; adică ce mă interesa pe mine cine-s ăi cu puşca lungă?? Ce ţi-ai pus la cingătoare?? Eşti mutant cu 3 picioare?? Ce ţi se bălăngăneşte şi-n genunchi de te loveşte??
Da' no, eram şi eu mic şi prost, ce să-i faci?
Când eram eu mic şi prost?? La fa-cul-ta-teeee..iar asta înseamnă un singur lucru: EUGENIA!!!!! IUUUHUUUUUUU
Minteni m-am învârtoşat că Fătul Frumos după ce-a băut Apă Vie şi am dat năvală la chioşcul de pe colţ, de unde m-am blindat la buzunar cu 2 minunăţenii ale artei culinare comuniste. Nu-mi venea să cred că am pus mâna pe aşa ceva! Ziceai că n-am văzut în viaţa mea delicioşenii mai mari! WAAAAAAAAAAAAAleluia, aaleluia!
Şi-apoi am purces la treabă. Respiraţia mi s-a oprit în piept, în timp ce ochii-mi beculeau ca girofarul pe formele ei curbe, ademenitoare.


Inima a început a-mi bate haotic, un fior de plăcere mi-a străbătut citoplasma fiecărei celule, degetele au început să-mi tremure de dorinţă. Ploaia a început să-mi plouă-n gură, fruntea s-a brobomit cu sudoare, mişcările mi-au devenit înebunitor de lente, de tandre. Am rupt ambalajul cu o mişcare brutală şi am primit-o pofticios, cu ochii ieşiţi din orbite şi respiraţie umedă, accelerată, fierbinte. Timpul a încremenit diform în jurul nostru, timpanul mi se zbătea mut, apoi totul a explodat într-o frenezie pătimaşă!
Am cedat focului lăuntric şi m-am înfruptat din ea cu o bucurie sadică, desfrânată.

Papilele-mi erau în sărbătoare, dădeau chef pe plaja Caraibelor. Vâna mi se ofilise sub dogoarea voluptăţii. De la prima înghiţitură, până la ultima fărâmă, a fost Dumnezeu! Timp de 5 minute am fost în Rai, am zburat printre îngeri. Câteva zeci de secunde m-am lăsat învăluit de zvâcnetul simţurilor am trăit clipe de bucurie necunoscute muritorilor de rând. Vulcanul pasiunii îmi umplea fiinţa toată de arome vinovate. Realitatea s-a estompat atât de rău în jurul meu încât mai că era să pic în şanţul de pe marginea drumului - ştiu că e nepoliticos să mănânci pe drum, dar eu o făceam din mers - doar nu eram nebun să leşin de poftă până ajungeam acasă.

Da, domnule! Fericirea cea mai mare chiar se află în lucrurile mărunte...atâta timp cât contactul cu ele îţi este îndeajuns de rar încât să uiţi senzaţiile pe care ţi le provoacă.
(Ocazie cu care i-am înţeles şi eu, în sfârşit, pe emigranţi; cred că aş ajunge să-mi fie dor chiar şi de coteţul mioritic, dacă aş sta despărţit de el...hhhmmm...să luăm o perioadă scurtă: câteva generaţii, sau ceva)

Şi-apoi am văzut reclama

...şi iar mi s-a făcut chef. Dar nu de Eugenia. Sau, ba da...de ea.

Legea e lege

Am găsit vreo 3 subiecte pe care vreau să le atac prin comentare: Două foarte amuzante şi unul mai serios. Dacă aş fi jurnalist, aş vorbi despre toate odată; "Oroare în judeţul Constanţa: cadavrul unui călugăr decapitat a fost lepădat lângă Hârşova. Viaţa are însă şi părţile ei frumoase - ne-o confirmă cu mâna pe inimă cei care au schiat astăzi"...cum am văzut că se prezintă ştirile la emisiunile informative.
Dacă aş fi fost jurnalist, aşa aş fi făcut. Dar nu sunt, prin urmare o să organizez arealul informaţional pe căprării. Cu care vreţi să încep??
Hai cu râsul, că am chef să fiu rău.

"Din decembrie, denumirile de personal, accelerat şi rapid vor deveni simplă amintire. Locul lor va fi luat de trenurile Regio şi Interregio, România aliniindu-se astfel la clasificarea existentă în Uniunea Europeană.
Totul va depinde de viteza de circulaţie care va putea fi asigurată pe traseul pe care circulă acestea. o garnitură nu va putea fi denumită Intercity decât dacă va circula cu o viteză medie comercială de minimum 60 km/oră. În ceea ce priveşte trenurile Interregio, viteza medie comercială va trebui să fie de cel puţin 45 km/oră. Garniturile Regio, actualele personale, vor trebui să circule cu o viteză medie comercială de minimum 35 km/oră, iar serviciile oferite vor fi minime."

http://www.ziaruldeinvestigatii.ro

Mişto. Cool. Beton armat.
E super, frate! Ce noroc pe capul nostru!! Din decembrie ne-am aliniat cu preumblatul uniunii. Când mai vreau să folosesc transportul feroviar, nu mă mai urc în Personal, ca ţăranii...acum voi păşi cu mândrie într-un mirific Reggio. WOW!!!
[Ţineţi-mă, bă, că leşin aicea]

Sau nu. După model românesc, noi copiem doar forma. Vor aceleaşi janghine de tăblării împuţite, aceleaşi căi ferate pururea în lucru. Mi se bălăngăne ca mucul în adierea serii că şi-a schimbat denumirea...condiţiile sunt mereu aceleaşi, din ce în ce mai proaste. Vagoane pline de rugină şi puţind a urină, canapele de vinilin crestat cu lama sau plastic reciclat inscripţionat cu declaraţii stomatologice pentru gagicile disperate de dantură, covoraşe de seminţe scuipate pe unde s-a nimerit. Toalete de-ţi vine să intri ieşind, duhneală de hoit, jeg, neoane chioare sau lipsă, mucegai, mizerie, gunoaie.



Da, dar e interreggio. Merge mai repede...s-a dat lege. Serios? Păi atunci m-am liniştit! S-a dat lege, clar, zboară ca...ca...trenul pe şine! Uuuuu-uuuuuuu...cicicicicicicicic. 35 de km/h! Un adevărat pisc al rapidităţii, acum vreo 5000 de ani, pe când nu se domesticiseră animalele de tracţiune! Păi dacă mă enervez o iau la alergare pe lângă tren şi ajung în gară înaintea lui! La ce dracu' să mai dau bani pe bilet??
Oricât de eupropean aş arde-o, oricâte orgasme m-ar năvăli când mă caţăr într-un Inter-reggio d-ăla ca în civilizaţie, pariu că de la Bucureşti la Sibiu tot o zi întreagă voi face? Pariu că dacă se va defecta, garnitura va fi reparată tot cu scoch şi-o creangă?? Pariu că tot vom călători în condiţii de cocină ambulantă?

Uite, am o idee, că tot n-avem drumuri sau alte căi de rulare conform mileniului 3. Băgăm diligenţa-n funcţie, tăticule! Natural, simplu şi eficient. Protejăm mediul, pentru că nu vom mai folosi carburanţi care poluează aerul (şi aşa ăştia se scumpesc mai repede decât ar îngheţa un baleg sub jet de azot lichid)...de fapt, chiar participăm activ la îngrăşarea solului - că de! Calu' mai are şi el nevoi, ca omu!
Da, m-am hotărât! O să întocmesc o petiţie pentru folosirea diligenţei. Apoi, eeeee...apoi vine şmenozeala a mare: propun să se dea lege prin care să se stabilească viteza de circulaţie a trăsurii la 130 km/h, ca pe autostradă! Se dă lege, clar, tre' să se respecte! Cal, necal, minteni vede bulăul pe dinăuntru, dacă face fiţe!
Păi nu?? Unde-i lege nu-i tocmeală!

Hm! Şi mai zici să nu iubeşti ţara asta! Păi băăăăăăă...iubirea e în tot ce mişcă...râul, ramul, mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman ţi-este!
Hăăă?? Am deviat ca Intercity! Ca cine???...Mda, intercity rămâne, că aşa e european. Hai, măi, că n-am greşit..e că mă adaptez repede la mediu??

Dar ziceam că am 2 subicte; care este al doilea? Dragostea, desigur. Iubirea care te păleşte indiferent de specie sau starea civilă, dar care se acordă în gen, nr şi caz cu dorinţele lăuntrice - în special când cea nouă e mai mare, mai grasă şi mai lăptoasă decât fosta. Adică cum stai tu aşa, buf! Iubirea e pă tine, la fel cum ţăranul e pe câmp - ura, drăguţa mea, ţăranul e pe câmp! Alea-alea, jumătăţi, jurăminte, jughiniri...apoi după niţel timp, pac! Altă iubire ţi-a rupt capu' de pe umeri! Nu mă credeţi? Nu contează.
Nu despre asta vroiam să zic...ci despre iubirea infantilă, aia de mucoşi - îmi venea să zic "boraci", dar sună cam meltenesc. Deci: iubirea puerilă. Nu există?? Ba da, am văzut-o eu în timp ce mă uitam online la Dragon Ball. Pe site e si un loc de chatuială, unde se întâlnesc tinerii patriei şi pierd timpul discutînd vorbe. Mamăă...şi au ăştia nişte denumiri: numa Saddestangel, Albastrica, Copiliţa, Neînfricatul, Lonelystar, RosePoison...deci te-apucă cufureala de râs! Mai ales că unii-s săriţi binişor de 20 de ani.
No, şi Saddestangel (asta-i emo, wtf?) cică e fată de 13 ani şi Neinfricatul e băiat de 12. Şi băiatul se plângea fetei că o iubeste de-o rupe pe una de la el din clasă, da' aia îi dă mereu cu flit; prin urmare, ce să facă? Pe sistem "Bagă, fată, sfaturi, că d-aia eşti fată, ca să pricepi ce vrea tuta!"
Iar Saddestangel rupe netu-n două: "În primul rând tu eşti prea mic să iubeşti, tu doar placi. Iubirea e pentru oameni mai mari; ca mine..."

Pfuai de mine...i-a dat de l-a julit! Naşpa moment, dar îmi place că fătuca a priceput de mică cum merge treaba: sirenele-s cu iubirea, omu' grotei cu satisfacerea ei, chiar dacă n-o înţelege.


N-aveam cont pe chat, să consolez EU sufletul rănit al sărmanului băiat. Aşa că am continuat cu Dragon Ball, desenele copilăriei... bătăi, căsăpiri de monstrălăi, mult sânge, moşi depravaţi - care-s cu nasu' numa-n chiloţii + adiacentele fetelor, luptători homălăi şi bunoace pe invers. Tare! Ce nevoie mai am de hentai-uri, în mama mă-sii?!
Dacă aş fi părinte, nu l-aş lăsa pe copilul meu să vadă aşa ceva. Perverşi rău, japonezii ăştia, să-mi bag calu'! Pupa-i-ar tata pe ei de micuţi!

Oricum, mi-am şi zis: "Uite, beeei, generaţia următoare! Ăştia se preocupă cu drăgostitul de mici, nu ca mine...cal batrân şi habar n-am ce-i aia gândire de înamorat! Eu îs cu veni, vici, vinci, nu cu ţi-am dat un ineeeeeeeeeeeel..rotund ca inima mea, rotund ca inima mea."
Concluzie: Bravo lor, bravo lor, bravo copilaşilor!