Iubire interzisă

"Domnul Traian nu e prea frumos, adevărat. Dar este cel mai bun preşedinte pe care l-a avut ţara asta în vecii vecilor amin (dimpreună cu domnul Boc, care este cel mai deştept prim-ministru din istorie) şi acum este ziua dânsului"
(citat dintr-o vecină, nu vă gândiţi că mi-am pierdut minţile!)

Da, măi, daaaa...ştiu că a fost ziua Băselului. Dar este o crimă că mi s-a rupt talentu-n două când am vrut să-i fac o urare? Am comis o blasfemie că am ignorat momentul cu desăvârşire? Ştiu că se cuvenea o reacţie...poate un prţ mic, ca să întru în atmosfera zilei...dar ce să fac dacă nu m-a trecut? Au oare pot eu comanda proceselor chimice lăuntrice care mă animă??
Vorba 'ceea, m-a lăsat rece chiar şi fotografiile incendiare ale bunăciunii de Udrea, cum s-a pozat ea în rol de femeie fatală (păi să ştii că e ditai femeia fatală! Cum o vezi, Fatalitate! "By Jupiter's Cock", cum ar fi zis Batiatus acu' vreo 2000 de ani, p-asta nici photoshopul n-o ajută! O admiri şi intri în Lumea Drepţilor chircit de scârbă!) înveşmântată numa-n piele. Chiar...Oare de ce o fi făcut aşa ceva? Îmi vin în cap doar 2 posibilităţi: ori se pregătea să plagieze faimoasa cantautoare cu "I'm a virgin", caz în care nu mă pot abţine să întreb "unde" (iar vocile de dincolo îmi urlă în creieri: La sediul revistei, băi tăntălăule care eşti tu tăntălău şi nu gândeşti în perspectivă!); ori a vrut să-i facă un cadou de sărbători lu nea' Mitică ăla care a mărturisit că doarme cu poza dânsei sub pernă. "Păi scumpule, dacă tot vrei să mă visezi, stai să vezi ce aţăţătoare pot fi! Prinde-mă, aprinde-mă, apoi strânge-mă, cuprinde-mă! Nu trebuie să-ţi mai imaginezi, nu trebuie să mai visezi; mâna dreaptă o ţii în poală, poza mea în mâna stângă".
Deci, ca să revin, dacă am ignorat-o eu pe Bomba Sexy (aoleu, cred că încurc personajele...deşi arealul geografic l-am cam nimerit, nu?) cum a dat ea material de..lectură drogaţilor din toaletele publice (da, aveţi dreptate...care toalete?), cum era să mă cobor spre Cârmaci ca să-l doresc cu ceva de care oricum îl doare în centrul de greutate al cotului? Ce-i drept, nici nu prea am avut chef de asta. Am avut de ales între a urmări cu sufletul la gură bătălia pe viaţă şi pe moarte dintre Songoku şi Frieser si a-l ura pe mr. president. "Happy birtday mr president...happy birthday to youuuuuuuu"; atâta doar că nu mă simt Marilyn. Şi nici nu veau să mă simt.
Hmmmmm.....Songoku?

Sau Băse?

Songoku? Băse? Songoku? Băse? Songoku? Băse?
Ptiu, muri-mi-ar calu', that's a tough one. Sau poate nu...Ghici ce am ales?

Ce ceapa mă-sii să aleg? Re-la-xation time! Dragon Ball Z Kai şi Cupa Chinei la patinaj artistic! Chiar mi s-a luat complet de lumea asta, nu mai găsesc nici o plăcere nicăieri. Lucrurile pe care odată mă înflăcărau, acum trec pe lângă mine fără să le mai observ, măcar. Cerul nu mai este aşa de albasttru, păsărelele cântă mirific spre deloc, soarele străluceşte cu dinţi. Vântul nu mai adie molcom pe înserat, ci mă răscoleşte prin toate urechile. Oi fi îndrăgostit? Nooooooooooooooooooooooooo....n-are cum. A venit doar iarna.
Aoleu, apropo de dragoste! Dragostea...oh, dragostea, cum îţi dă ea fluturăceli în stomac şi-ţi umple capul de stelule! Oh, dragostea...frumoasa nebunie care te face să pluteşti prin veşnicie şi eternizează spaţiul locuibil, umplîndu-l cu amintiri frumoase. Poate exsta, oare, ceva mai încântător de atât? Ceva atât de fragil, dar cu rădăcini înfipte în veşnicia spiritului? Dragostea...splendoarea delicată a universului, floarea albastră a romanticilor, muza nepieritoare a artiştilor, Flacăra Eternă a nostalgicilor, şipotul vesel al inimii. Dragoastea. Melodia lină care amuţeşte zeii, primăvara eternă a sufletului, fericirea supremă, calea spre nemurire.
Da, dragilor, vreau să vă vorbesc în continuare despre dragoste. Şi felul în care prin metode numai de ea ştiute, reuşeşte să depăşească graniţele sociale şi să aprindă inimile sensibile.

Ei spun că "Un profesor de sport de la Liceul Jean Monnet din Capitală este cercetat pentru viol, după ce părinţii unei eleve au reclamat că acesta ar fi abuzat-o pe fata lor într-o excursie." (www.evz.ro)
Orbilor şi smintiţilor la suflet! Nu a fost viol, a fost iubire de-o noapte (probabil mai îndelungată, dacă este adevărat că porungheii socializau de dinainte să se întimple gu gustatul din fructul oprit). El, un tânăr vlăstar al naţiunii mioritice, mândru ciobănel cu şubă de miel. Ea, o adiere suavă de prospeţime feciorelnică. El - suflet animat de frumos, ea - făptură de lumină pură. El - geniu lovit de soarta crudă a lipsurilor, ea - nălucă aprinsă de dorinţă.
Tineri şi frumoşi şi norocoşi. Şi corecţi; mai ales corecţi...a fost nevoie de alcool pentru a le dezlănţui pasiunea sufletelor, a fost nevoie de o săptămână ca fata să-şi dea seama că a fost viol cu penetrare siluită a absolutului şi nu puritatea iubirii celei adevărate.
Deh, se înţelege...încă nu era majoră. Avea doar 17 ani şi 11 luni, nu 18, vârsta la care maturitatea înfloreşte fiinţa în deplină siguranţă. Cu o minte atât de fragedă, a intra goală în camera unui tânăr topit de oftarea lăuntrică o fi părut a fi doar o joacă nevinovată a copiilor. Ce, în Titanic, când Leo di Caprio şi-a desenat iubita lungită lasciv pe o sofa acoperită de postav sângeriu, a violat-o? A pângărit-o? Nu! Ca un adevărat Prometeu, el doar a adus Văpaia Creaţiei în lumea muritorilor de rând. Apoi fata i s-a dăruit complet şi neţărmuit.
Păi şi atunci, de unde era să ştie, mititica, ce se va întâmpla? Desigur...nenea ăsta nu era artist ci doar profesor de sport...deci era logic că o va supune unor activităţi fizice intense.
But then again, câte frumuseţi de negrăit nu fac fitness goale, pentru a crea filmuleţe pline de senzualitate şi erotism ancestral?

Oricum, nu mai contează, eu ştiu adevărul. Dar oare, de ce restul lumii nu vrea să înţeleagă iubirea? De ce ceilalţi o îngrădesc în ţarcul prejudecăţilor, pentru a o pedepsi dacă îşi manifestă atotputernicia? Uff...no să înţeleg niciodată astfel de brute!
Şi când mă gândesc că până nu de mult eram şi eu una dintre ele, mi se face silă de mine. Dar m-am trezit la realitate...ce noroc!

Numai că acum vreau să mă culc la loc. Mai am câteva episoade din "Dragon Ball" de vizionat...deci cu părere de rău, mă opresc aici.
Noapte bună, Japonia, oriunde te-ai afla.
Iubiţi-vă mult şi des.

Mărimea contează

Simt o nevoie acută de a scrie ceva, dar habar n-am ce subiect să abordez. Îmi vin atâtea idei în cap încât nu pot să mă hotărăsc pe ceva anume...aşa că privesc în gol spre monitor şi aştept să mi se oprească murmurul sinapselor. La naiba, poate intru pe linie continuă!

Cu toate acestea, mintea mi s-a blocat pe un moment din trecut în care o prietenă se chinuia să-mi explice cum nu crede ea în iubirea cu "i" mic - pe care o simt toate tutele - ci doar în iubirea cu "i" mare, caracteristică persoanelor elevate, dotate cu un intelect superior şi racordate la fluxul de energie afectivă care izvorăşte din centrul universului şi-l cutreieră brownian.
HĂ???????? La dracu' păpuşoi, iubirea e o nenorocită de pasiune banală! O scrii cu "I" la început de rând şi cu "i" în rest, pentru că aşa-s regulile ortografiei. Vine şi trece, te ia şi te lasă. O simţi azi şi mâine te întrebi pân' ce boschet ai pierdut-o! Ce e aşa de complicat? De ce s-a decretat faptul că dragostea e ceva atât de sfânt, încât prin ea ai acces direct către stele? De ce este un sentiment atât de dorit şi totuşi atât de temut? De ce este atât de uzitat prin toate noroaiele existenţei, dar atât de sacru?
Cum spunea mamaie, dragostea e ca o dizenterie - da' mai gravă (bine...citatul exact era uşor diferit ca formă, da' poate citesc rafinaţii şi se înspăimântă de exprimarea pe care o folosesc; noaptea vor avea coşmaruri şi se vor zvârcoli în pat). Când te apucă, eşti dispus la orice ca să o rezolvi; accepţi inacceptabilul, chiar şi lanul de urzici. Te ştergi cu frunze de brusture, dacă nu ai un pachet de şerveţele umede la îndemână. Te apucă din senin, fără să te anunţe. Nu e ca bătaia - "o fi zis copilu' ceva, o fi făcut ceva...nu ştiu" - rezultatul concret al unei acţiuni concrete. Nu, domle! Iubirea te ia pe nepregătite, brusc şi dintr-o dată! O privire, un parfum, un zâmbet, un decolteu, o fustă scurtă, propaganda. Un cont în bancă, o slujbă tentantă, o umflătură viguroasă la pantaloni, o maşină tare, părerea lumii, propaganda. BANG!!! Te-a lovit!
No, acuma dacă şi tu eşti vreun Leo al Caprii, ai succes garantat. Dacă nu, poate ai noroc să fii gagiu miştoc în ochii zânei cu pricina şi iar ai marcat. Dacă şi de data asta e nu...sorry, bro, life is a shit; you lose some, you win some. Supărat, o iei de cap şi-o rezolvi la primul tufiş: Păi fir-ai tu să fii de nenorocită...chiar aşa îmi intri ca vaca în suflet, nu te-a învăţat mă-ta să ciocăni?? Marş d-aci şi mai încearcă odată!
Later:
Cioc-cioc! Sunt eu iubirea, am venit să te pădrund! Hai, deschide poarta sufletului şi lasă-mă să intru! Deschide poarta Raiului, să pot păşi prin ea.....
Ei, vezi? Aşa se face! Nu! Caută pe altcineva!

Dragostea e o emoţie trecătoare. Nu crede totul, nu iartă totul, nu stă la baza lumii. Dacă în sistem intervine altcineva mai tentant, s-a terminat cu toată îndrăgosteala, veşnicia sufletelor mai împerecheate decât cracul chilotului, colierele de astre şi razele de soare prinse-n păr. Din Luceafăr te transformi în Riga Crypto. Le jeux sont faits, rien ne va plus! Accepţi şi mergi mai departe.
Iubirea este bazată pe un simplu proces decizional ce se naşte dintr-o fantezie a instinctului. Se împlineşte printr-o o circumstanţă favorabilă, trăieşte pe seama fricii de a nu rămâne singur şi moare în obligaţiile familiale şi rutina liniştită a bătrâneţii.
Indiferent de context, este aceeaşi. "I" mare, mic, mijlociu sau microscopic, este acelaşi lucru.

Am spus de multe ori că nu cred în iubire. Sau cred...dar nu o venerez ca pe ceva desprins dintr-o lume a fiinţelor de lumină.
Multă vreme m-am ferit de cuvântul acesta. Ceea ce văd în jur, ceea ce am simţit de multe ori chiar eu, nu se mula pe conceptul idealizat de mintea omului. Oricât de înflăcărat era sentimentul la început, în timp se estompa. Se spune că iubirea care durează cel mai mult este aceea care nu primeşte niciodată răspuns. Altfel e "Pa!" din primele luni. Probabil are şi nea ăla dreptatea lui.

Am traversat clipe în care simţeam cum o persoană, o singură persoană din universul ăsta este filonul existenţei mele. Clipe în care eram în stare să fac orice, pentru a-i simţi prezenţa. Muream răpus de strălucirea ei şi înviam din negura privirii ei. Erau clipe în care trăiam pentru ea, era totul pentru mine.
Aşa, şi? Bla, bla, bla...Ce are un început are şi un sfârşit. Când mai dau de câte un caiet plin cu inimioare şi îndemnuri la o veşnică contopire caligrafiate cu floricele şi onduleuri, mă apucă râsul. Veşnicia a trecut. Iubirea a trecut...Deci nu a fost iubire. Nu ştiu cine papucii mă-sii a spus că asta e eternă. La mine s-a cam dus puştii de suflet, deci nu a fost. Ahammm....right. Să mai spun că faza asta s-a repetat de vreo 4 ori? Cum îmi zicea cineva: "Copile, cam des, cam des." Ori...des nu prea e sinonim cu nepieritor, aşa-i? Concluzie: Clar, nu a fost iubire.
Sau poate că a fost. Am fost bou să compar viaţa reală cu povestirile, legendele şi imaginaţia vreunuia care simţea că mută munţii din loc cu pasiunea lui, dar sfârşea prin a se flatula în atmosferă. Am fost bou să cred în idealuri. Nu există perfecţiune. În lumea reală, nu există alb şi negru. Chiar şi Râmaru a avut familie, cu care se purta frumos. În răutatea lui se găsea şi un sâmbure de bunătate care să limiteze infinitul.
În lumea reală există doar gri. Absolut, niciodată.

De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, nu există absolut nicăieri. Nici măcar Dumnezeu nu este Iubirea Absolută...dacă ar fi aşa, nu s-ar mai fi inventat Iadul pe planetă (mă rog...şi sub ea). Oricâte păcate aveam, Iubirea le ierta pe toate şi dădeam cu toţii bairame prin Rai. Ori, teologia ne învaţă că nu-i aşa...deci "absolut" nu există. Got it?

La o vreme mi-am jurat că nimeni nu va mai auzi vreodată din gura mea nenorocitele astea de 2 cuvinte. "Te Iubesc". Pă mă-ta-n spate, mă iubeşti! Habar n-ai ce e iubirea! Nu că eu aş fi avut vreun habar. Nu ştiam ce este, dar ştiam cu siguranţă ce nu este. Vroiam să cred în Simbol ca o evadare din falsul cotidian, însă nimic nu mă mulţumea. Dar, la dracu'! Nu-mi face nimeni statuie că eu vreau să tind spre rigurozitatea maximală şi am scrupulozitatea mare. Tot ce contează în viaţă este opulenţa formei şi nu irefutabilitatea conţinutului.
Băăăă...păi e cu iubirea? Calc în iubire mai des ca în noroacele depuse de câinii comunitari? Foarte bine...cu iubirea pe sistem turbo! Da' de ce să mă pun eu dea curmezişul fluxului? Ce-am tâmpit? Vreau să călăresc - pe val, adică; mai sus, tot mai sus - mai sus, mai sus (cum bine zice cânticu cucuvelei), mai des, mai convingător. Up-up and awayyyyy, cum spune Superman. Cicalacacichiceaaaaaaaaa...iubirea mea, ce-am făcut, Doamne, cu ea, iubirea meaaaaaaaaaaaaaaaaaa-meeeeeaaaaaaa-meeeaaaa.
Sună cam ca un behăit de oi flămânde, dar mă mai antrenez eu. Chiar vreau să mă schimb. Vreau să abordez lucrurile cu Iubire, vreau să tresalt când văd pasărea cum se scapă pe capul norocosului de sub ea. Nu mai vreau să fiu o brută nebună de dor, o bestie cu suflet frigid. Nu mai vreau să fiu un necioplit care nu penetrează spiritualitatea iluminantă a drăgoştii înconjurătoare.

Vreau să simt bucuria vieţii, să trăiesc clipa, să urc pe scara evoluţiei, să mă împac cu aproapele, să fiu în el şi el în mine (ofertă disponibilă doar pentru aproapele de gen feminin), să dansez, să mănânc, să râd, să plâng cu lacrimi de bucurie. Mama-i dusă-n sat cu Doru, azi e singur puişorul; mama pleca, puişoru' ce-mi făcea? Nu mai stătea singur în colţ plângîndu-şi amarul, ci chema bunoacele din vecini pe masă şi se punea pe benchetuit, râgâit bere şi iubit.
Vreau să dau şi eu din mâini ca o curcă beată, să râd la soare şi să plece norii (nu prea-s foarte blond, dar mă oxigenez). Vreau să încing hora unirii, să fiu frate cu codru şi să văd soarele amiezii!!


Prin urmare, propun ca: 1. prima fată pe care o întâlnesc din acest moment să o dobor cu plinătatea iubirii mele şi 2. de acum încolo să-mi reduc vocabularul la 2 cuvinte, ca să recuperez din materie. Cele mai simple, dar totodată cele mai grele din lume: TE IUBESC.
Te iubesc, fată, ca pe ochii din cap. Desigur, la ochi nu voi renunţa niciodată, la tine...poate şi mâine, că doar nu mi s-a proptit viaţa în tine, ci doar o perioadă. Mai contează? Tot te iubesc!

Dar până una-alta, mă duc dracu' şi bag o cură de autism, că risc să-mi distrug ficaţii de pe urma acestui plan nebunesc care mi-a încolţit în minte. Gata! Sunt eu şi cu mine, rupt de realitatea înconjurătoare; vreau să meditez. Vrea să îmi bălăbănească creerii de atâta linişte, să m-apuc să rod pereţii celulari de plictiseală. Bâzzzzzzz...musca să n-aud! Linişte Sfântă, ca-n cimitire! Cine mişcă nu mai mişcă, cine mişcă - mişcă mort! S-a-nţeles?
Şi aşa am găsit pe net anime-urile mele favorite, deci am ce face..Dragon Ball până la moarte şi dincolo de ea! HU-HA!
KAAAAMEEE-HAAAAAMEEEEE-HAAAAAAAAAAAAAAA!!!!

Piriphlegethon

Atât.