duminică, 30 octombrie 2011

Mărimea contează

Simt o nevoie acută de a scrie ceva, dar habar n-am ce subiect să abordez. Îmi vin atâtea idei în cap încât nu pot să mă hotărăsc pe ceva anume...aşa că privesc în gol spre monitor şi aştept să mi se oprească murmurul sinapselor. La naiba, poate intru pe linie continuă!

Cu toate acestea, mintea mi s-a blocat pe un moment din trecut în care o prietenă se chinuia să-mi explice cum nu crede ea în iubirea cu "i" mic - pe care o simt toate tutele - ci doar în iubirea cu "i" mare, caracteristică persoanelor elevate, dotate cu un intelect superior şi racordate la fluxul de energie afectivă care izvorăşte din centrul universului şi-l cutreieră brownian.
HĂ???????? La dracu' păpuşoi, iubirea e o nenorocită de pasiune banală! O scrii cu "I" la început de rând şi cu "i" în rest, pentru că aşa-s regulile ortografiei. Vine şi trece, te ia şi te lasă. O simţi azi şi mâine te întrebi pân' ce boschet ai pierdut-o! Ce e aşa de complicat? De ce s-a decretat faptul că dragostea e ceva atât de sfânt, încât prin ea ai acces direct către stele? De ce este un sentiment atât de dorit şi totuşi atât de temut? De ce este atât de uzitat prin toate noroaiele existenţei, dar atât de sacru?
Cum spunea mamaie, dragostea e ca o dizenterie - da' mai gravă (bine...citatul exact era uşor diferit ca formă, da' poate citesc rafinaţii şi se înspăimântă de exprimarea pe care o folosesc; noaptea vor avea coşmaruri şi se vor zvârcoli în pat). Când te apucă, eşti dispus la orice ca să o rezolvi; accepţi inacceptabilul, chiar şi lanul de urzici. Te ştergi cu frunze de brusture, dacă nu ai un pachet de şerveţele umede la îndemână. Te apucă din senin, fără să te anunţe. Nu e ca bătaia - "o fi zis copilu' ceva, o fi făcut ceva...nu ştiu" - rezultatul concret al unei acţiuni concrete. Nu, domle! Iubirea te ia pe nepregătite, brusc şi dintr-o dată! O privire, un parfum, un zâmbet, un decolteu, o fustă scurtă, propaganda. Un cont în bancă, o slujbă tentantă, o umflătură viguroasă la pantaloni, o maşină tare, părerea lumii, propaganda. BANG!!! Te-a lovit!
No, acuma dacă şi tu eşti vreun Leo al Caprii, ai succes garantat. Dacă nu, poate ai noroc să fii gagiu miştoc în ochii zânei cu pricina şi iar ai marcat. Dacă şi de data asta e nu...sorry, bro, life is a shit; you lose some, you win some. Supărat, o iei de cap şi-o rezolvi la primul tufiş: Păi fir-ai tu să fii de nenorocită...chiar aşa îmi intri ca vaca în suflet, nu te-a învăţat mă-ta să ciocăni?? Marş d-aci şi mai încearcă odată!
Later:
Cioc-cioc! Sunt eu iubirea, am venit să te pădrund! Hai, deschide poarta sufletului şi lasă-mă să intru! Deschide poarta Raiului, să pot păşi prin ea.....
Ei, vezi? Aşa se face! Nu! Caută pe altcineva!

Dragostea e o emoţie trecătoare. Nu crede totul, nu iartă totul, nu stă la baza lumii. Dacă în sistem intervine altcineva mai tentant, s-a terminat cu toată îndrăgosteala, veşnicia sufletelor mai împerecheate decât cracul chilotului, colierele de astre şi razele de soare prinse-n păr. Din Luceafăr te transformi în Riga Crypto. Le jeux sont faits, rien ne va plus! Accepţi şi mergi mai departe.
Iubirea este bazată pe un simplu proces decizional ce se naşte dintr-o fantezie a instinctului. Se împlineşte printr-o o circumstanţă favorabilă, trăieşte pe seama fricii de a nu rămâne singur şi moare în obligaţiile familiale şi rutina liniştită a bătrâneţii.
Indiferent de context, este aceeaşi. "I" mare, mic, mijlociu sau microscopic, este acelaşi lucru.

Am spus de multe ori că nu cred în iubire. Sau cred...dar nu o venerez ca pe ceva desprins dintr-o lume a fiinţelor de lumină.
Multă vreme m-am ferit de cuvântul acesta. Ceea ce văd în jur, ceea ce am simţit de multe ori chiar eu, nu se mula pe conceptul idealizat de mintea omului. Oricât de înflăcărat era sentimentul la început, în timp se estompa. Se spune că iubirea care durează cel mai mult este aceea care nu primeşte niciodată răspuns. Altfel e "Pa!" din primele luni. Probabil are şi nea ăla dreptatea lui.

Am traversat clipe în care simţeam cum o persoană, o singură persoană din universul ăsta este filonul existenţei mele. Clipe în care eram în stare să fac orice, pentru a-i simţi prezenţa. Muream răpus de strălucirea ei şi înviam din negura privirii ei. Erau clipe în care trăiam pentru ea, era totul pentru mine.
Aşa, şi? Bla, bla, bla...Ce are un început are şi un sfârşit. Când mai dau de câte un caiet plin cu inimioare şi îndemnuri la o veşnică contopire caligrafiate cu floricele şi onduleuri, mă apucă râsul. Veşnicia a trecut. Iubirea a trecut...Deci nu a fost iubire. Nu ştiu cine papucii mă-sii a spus că asta e eternă. La mine s-a cam dus puştii de suflet, deci nu a fost. Ahammm....right. Să mai spun că faza asta s-a repetat de vreo 4 ori? Cum îmi zicea cineva: "Copile, cam des, cam des." Ori...des nu prea e sinonim cu nepieritor, aşa-i? Concluzie: Clar, nu a fost iubire.
Sau poate că a fost. Am fost bou să compar viaţa reală cu povestirile, legendele şi imaginaţia vreunuia care simţea că mută munţii din loc cu pasiunea lui, dar sfârşea prin a se flatula în atmosferă. Am fost bou să cred în idealuri. Nu există perfecţiune. În lumea reală, nu există alb şi negru. Chiar şi Râmaru a avut familie, cu care se purta frumos. În răutatea lui se găsea şi un sâmbure de bunătate care să limiteze infinitul.
În lumea reală există doar gri. Absolut, niciodată.
De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, nu există absolut nicăieri. Nici măcar Dumnezeu nu este Iubirea Absolută...dacă ar fi aşa, nu s-ar mai fi inventat Iadul pe planetă (mă rog...şi sub ea). Oricâte păcate aveam, Iubirea le ierta pe toate şi dădeam cu toţii bairame prin Rai. Ori, teologia ne învaţă că nu-i aşa...deci "absolut" nu există. Got it?

La o vreme mi-am jurat că nimeni nu va mai auzi vreodată din gura mea nenorocitele astea de 2 cuvinte. "Te Iubesc". Pă mă-ta-n spate, mă iubeşti! Habar n-ai ce e iubirea! Nu că eu aş fi avut vreun habar. Nu ştiam ce este, dar ştiam cu siguranţă ce nu este. Vroiam să cred în Simbol ca o evadare din falsul cotidian, însă nimic nu mă mulţumea. Dar, la dracu'! Nu-mi face nimeni statuie că eu vreau să tind spre rigurozitatea maximală şi am scrupulozitatea mare. Tot ce contează în viaţă este opulenţa formei şi nu irefutabilitatea conţinutului.
Băăăă...păi e cu iubirea? Calc în iubire mai des ca în noroacele depuse de câinii comunitari? Foarte bine...cu iubirea pe sistem turbo! Da' de ce să mă pun eu dea curmezişul fluxului? Ce-am tâmpit? Vreau să călăresc - pe val, adică; mai sus, tot mai sus - mai sus, mai sus (cum bine zice cânticu cucuvelei), mai des, mai convingător. Up-up and awayyyyy, cum spune Superman. Cicalacacichiceaaaaaaaaa...iubirea mea, ce-am făcut, Doamne, cu ea, iubirea meaaaaaaaaaaaaaaaaaa-meeeeeaaaaaaa-meeeaaaa.
Sună cam ca un behăit de oi flămânde, dar mă mai antrenez eu. Chiar vreau să mă schimb. Vreau să abordez lucrurile cu Iubire, vreau să tresalt când văd pasărea cum se scapă pe capul norocosului de sub ea. Nu mai vreau să fiu o brută nebună de dor, o bestie cu suflet frigid. Nu mai vreau să fiu un necioplit care nu penetrează spiritualitatea iluminantă a drăgoştii înconjurătoare.
Vreau să simt bucuria vieţii, să trăiesc clipa, să urc pe scara evoluţiei, să mă împac cu aproapele, să fiu în el şi el în mine (ofertă disponibilă doar pentru aproapele de gen feminin), să dansez, să mănânc, să râd, să plâng cu lacrimi de bucurie. Mama-i dusă-n sat cu Doru, azi e singur puişorul; mama pleca, puişoru' ce-mi făcea? Nu mai stătea singur în colţ plângîndu-şi amarul, ci chema bunoacele din vecini pe masă şi se punea pe benchetuit, râgâit bere şi iubit.
Vreau să dau şi eu din mâini ca o curcă beată, să râd la soare şi să plece norii (nu prea-s foarte blond, dar mă oxigenez). Vreau să încing hora unirii, să fiu frate cu codru şi să văd soarele amiezii!!


Prin urmare, propun ca: 1. prima fată pe care o întâlnesc din acest moment să o dobor cu plinătatea iubirii mele şi 2. de acum încolo să-mi reduc vocabularul la 2 cuvinte, ca să recuperez din materie. Cele mai simple, dar totodată cele mai grele din lume: TE IUBESC.
Te iubesc, fată, ca pe ochii din cap. Desigur, la ochi nu voi renunţa niciodată, la tine...poate şi mâine, că doar nu mi s-a proptit viaţa în tine, ci doar o perioadă. Mai contează? Tot te iubesc!

Dar până una-alta, mă duc dracu' şi bag o cură de autism, că risc să-mi distrug ficaţii de pe urma acestui plan nebunesc care mi-a încolţit în minte. Gata! Sunt eu şi cu mine, rupt de realitatea înconjurătoare; vreau să meditez. Vrea să îmi bălăbănească creerii de atâta linişte, să m-apuc să rod pereţii celulari de plictiseală. Bâzzzzzzz...musca să n-aud! Linişte Sfântă, ca-n cimitire! Cine mişcă nu mai mişcă, cine mişcă - mişcă mort! S-a-nţeles?
Şi aşa am găsit pe net anime-urile mele favorite, deci am ce face..Dragon Ball până la moarte şi dincolo de ea! HU-HA!
KAAAAMEEE-HAAAAAMEEEEE-HAAAAAAAAAAAAAAA!!!!

marți, 25 octombrie 2011

Istoria în direct

4M.M.

Regele Mihai I.
Omul care a făcut ca România să nu devină teatru de război; cel care a ajutat la reîntregirea Transilvaniei şi care a schimbat balanţa puterilor în Europa. Contemporan cu Hitler, Stalin, Mussolini şi Împăratul Hirohito al Japoniei, singurul conducător de stat din timpul celui de-Al doilea Război Mondial rămas în viaţă.

Astăzi, Regele Mihai aniversează împlinirea a 90 de ani de existenţă. Wow!! Nu trebuie să fii regalist ca să te pleci în faţa unei asemenea persoane. Nu cred în instituaţia monarhiei; ce-i prostia aia cu Unsul Domnului, care-i conduce el pe oamenii de rând? Ce, suntem la 1600?? Bine, m-aţi prins...noi suntem la 1600. Dar oricum, eu nu cred în chestia asta cu conducătorul providenţial. Nu cred în sânge albastru, verde, mov sau portocaliu. În ciuda îndemnului, mi se frânge de ţara asta şi m-aş..uf...aş iubi-o cu aceeaşi ardoare cu care cerneala penetrează această cretă - vorba reclamei.
Însă...la naiba, 90 de ani de zile zbuciumate, războaie, etichete de comportament şi libertate nelimitată, dar îngrădită de educaţie!
Eu sunt arhisătul de o viaţă oarecum lină şi abia împlinesc...cred că 5 ani, sau ceva, comparînd experienţa pe care am acumulat-o până acum cu cea a oricui din generaţia Marelui Război.
90 DE ANI!!! Să-mi trag palme, păi omul acesta este istorie vie! În direct, înregistrat şi în reluare, numai aici! Am monezi cu chipul lui! Mă minunam la o expoziţie auto în faţa unui bătrân Ford T, el se plimba maşina asta! I-am citit biografia în manualele şcolare! Dacă mă duc la Antipa, mă fotografiez lângă tabloul lui ca lângă un exponat!

Omul ăsta, "un bătrân atât de simplu după vorbă, după port", îţi poate povesti la o cafea aproape toată istoria modernă din experienţă, nu din auzite sau din cărţile scrise de alţii! Nu trebuie să îl iubeşti pe el sau instituţia care o reprezintă, ca să îl respecţi! Pe el sau pe oricine reuşeşte să reziste aproape un secol greutăţilor vieţii.

Ăia - Respect

Asculta mai multe audio diverse

Am învăţat în generală tot ce se putea învăţa despre Al Doilea Război Mondial: date, nume, cifre, denumniri de obiective militare, coduri de planuri secrete, tipuri de avioane şi tancuri cu tot cu caracteristici tehnice, culori, înscrisuri, motto-uri celebre. Acum întrebaţi-mă, mai ştiu ceva? Bate vântul, frunza-n dungă! Flu-flu, cunoştinţele nefolosite se pierd în timp! Dar amintirile, niciodată. Nu-mi mai amintesc condiţiile de capitulare ale Germaniei (tabelate frumos la pagina 150 a manualului de istorie din clasa a X-a), dar nu o pot uita pe bunica torcînd pe marginea patului şi povestindu-mi cum se urca pe acoperişul casei cu mâna ştreşină la ochi, să vadă avioanele americane în timp bombardau rafinăria de la Brazi; sau când, mic fiind, adormeam purtat de valul amintirilor care o găseau pitită prin şuri de mult uitate, în timp ce nemţi blonzi şi bine legaţi se la harţă cu ruşii pe câte-o damigeană de vin dosită în pivniţa din spatele grădinii.

No...Regele Mihai a vrut şi el să ţină un discurs în parlament. Câteva cuvinte, care, după spusele lui Mihai Gâdea, va ajunge la inimile populaţiei. Un gest simbolic, entertiment elevat, fără vreo influenţă politică, socială sau economică, poate doar cu valoare umană. Acceptarea acestuia era un gest de curtoazie pentru un fost conducător, un omagiu adus trecutului. E ca şi cum treci pe lângă un bătrân pe stradă şi îi saluţi chiar dacă nu îl cunoşti, pentru simplul fapt că a ajuns undeva unde tu nu eşti deocamdată. Chestia asta se învaţă în primii ani de viaţă, ţine de normele elementare ale politeţei.
Yaaa...şi Băsel ce face? O...Băsel, drăguţul...a trecut ceva timp de când nu am mai abordat subiectul. Ce să-i faci? Scârba-i mare, ficaţii slabi. Da' acu, mai hai încă puţin...de dragul vremurilor trecute.
Deasupra-i cerul se înalţă şi de pe el privesc în jos sute de stele ce-l admiră pe...bravul om prietenos. Onomastica venea şi Băsescu ce-mi făcea?? Sincer?? Făcea pe prostul atât de bine că-l prindea de minune rolul. "Dl preşedinte, aveţi ceva în program pentru ziua de mâine?" Mâine? Da ce e mâine? Mă întâlnesc cu Barosso, mâine! De ce, se mai întâmplă şi altceva? A, da...nevastă-mea merge la coafor!

Băsel...Băsel e ocupat cu recenzarea populaţiei. Păi dacă nu-ţi vine unu' ca să-ţi bată în poartă ca să te-ntrebe şi despre laptele ce l-ai supt de la mamă-ta, de unde să se ştie cum să se plaseze cadourile electorale pentru la anul? Dacă îţi dă hanorace cu PDL (of course) şi tu vrei făină să-ţi coci o pită de casă? Mai votezi cum trebuie, dacă ţie-ţi trebuie ceva şi primeşti pe dos? Vorba 'ceea: mâine mori, şi din...părţi bani de flori! Flori, ca flori; da' lumânări??
Plus că dacă te taie capul să absentezi de la ştampilarea în grup, ăştia au CNP-ul tău şi ţi se aşează opinia în căsuţa corectă. Curat vot prin telepatie!

Mda...şi pe mine încă n-a venit să mă recensământeze nimeni. Mai bine, nu am chef de ei. Mi se pare o pierdere de vreme, un must do total ilogic şi fără sens.
Totuşi, m-a amuzat foarte tare o ştire despre un grup de ţigani care reclamaseră pân' puii mei nu ştiu ce prefectură că a venit recenzorul şi i-a trecut români în acte, deşi ei s-au declarat ţigani. Atunci m-am întrebat: "Bă, păi ăla era chior? Ce mama ciorilor i-a mai întrebat ce sunt, nu-i vedea? La dracu! Tu ai întreba un negru dacă e alb sau negru?" Ba nu, sunt prost!
Nea Caisă care-ţi bate-n poartă cică are obligaţia stabilită de lege să noteze în catastif întocmai ce declari tu. Aaa, aşa-i treaba? Păi abia aştept să vină şi la mine! "Ce eşti, frate?". Trag niţel de ochi şi spun: "Ţin-ţin! Haiiiiiiiiiiii...Chinez, mânca-ţi-aş!


În Arizona m-am născut, pe şaua unui cal; şi mama m-a scăpat din ea, când se ducea la bal. No, barza mea a fost beată şi a greşit adresa!"

Regele Mihai împlineşte 90 de ani în aeeaşi zi în care bunica ar fi împlinit 80.
La mulţi ani.