joi, 2 decembrie 2010

RomâniaDA, sau BA? (concluzie)


Motto:
"Stă Tatoiu-n pat şi-şi face-un plan:
Vreau să fiu băsist peste ocean!"


D.A., fără nici o apăsare.
România dă un semn de viaţă. Doar cu Băsescu. Doar pentru Băsescu. Doar sub Băsescu!
Este cazul ca soarele Partidului Democrat-Liberal să răsară din nou de la Bucureşti şi să nu mai apună niciodată!
În România sunt 22.000.000 de Românii mai mici. De ziua naţională, haideţi să unim toate aceste bucăţele minuscule, să facem o ROMÂNIE mare şi frumoasă! Pic cu pic se umple oceanul băsist al sufletelor noastre, avid după apa vie şi portocalie. Haideţi să dăm mână cu mână şi să ne prindem în jocul veseliei! Haideţi să uităm tot ce este rău şi să cântăm voioşi, cu inima uşoară! Haideţi să pornim la construirea unei naţiuni! Haideţi să ne înveşmântăm cu dragoste şi deferenţă (atenţie cum citiţi) în tricolorul portocaliu! Haideţi să haidem!
Băsescu pentru România. România pentru Băsescu.
Doar ocrotită de umbra colosului băsescian, România poate privi cu încredere spre viitor! Doar sub oblăduirea Prea-Frumosului Vas Ales Al Modernităţii, vom trăi adevăratele reformele. Doar sub protecţia Ilustrului Cârmaci vom mai cunoaşte Dreptatea şi Adevărul! Doar în îmbrăţişarea-i caldă vom renega pensiile şi salariile minuscule, pentru că oricum vom trăi ca-n sânul lui Avraam. Doar sub atenta-i supraveghere ne vor fi oblojite rănile cunoaşterii şi vom privi triumfători spre posteritate. Doar cu el, românii au şansa de a se îmbulzi ca nişte vite furibunde, pentru a primi o găleată, un cârnaţ, o ciorbă de fasole sau o sarma. Doar sub binecuvântata-i domnie, avem şansa de a aplauda frenetic la inaugurarea glorioasă a unui centimetru din viitoarea autostradă care va brăzda ţara în lung, şi-n lat (Ce, nu vedeţi?? Ia puneţi-vă-ţi lupa, să vedeţi ce mare şi larga vi se va desfăşura înaintea ochilor!) Doar sub lumina neostoitelor sale raze de înţelepciune, vom descoperi adevăratele taine ale universului.
"Noi suntem români, noi suntem romani, noi suntem urmaşi de-ai lui Traian Băsescu"...cel mai drăgăstos părinte care să există pe planetă, care ne apără şi ne veghează cu ochi de vultur şi cur de fier (ca să nu se tocească neuronii de atâta habitat în scaunul împărătesc) înveşmântat în catifea (să fie mai plăcut pupabil).
Dacă nu ştim, ne învaţă; dacă nu putem, ne ajută; dacă nu vrem...ne obligă? (Adică, eu te dau la masă, tu te duci sub masă?? Mi se pare şi normal - ca nişte copii ce suntem, noi nu avem Statura-i Momentală care să ne permită să vedem dincolo de vălul amăgirilor zilnice)
Haideţi, cu curaj, nu vă fie frică! Trei culori cunosc pe lume...portocaliu, galben-roşiatic şi oranj.
EU iubesc B. NOI iubim B. TOŢI iubim B.
EU trăiesc prin B., B. trăieşte prin mine.

Cateroric, România D.A.. Clar, EuBA.(aparent, ştiu că seamănă cu EBA; esenţa este diferită, credeţi-mă)
Aici nu sunt dorit. Aici sunt în plus. Am obosit să încerc în van. Am obosit să mă milogesc. Am obosit să cerşesc. Nu (mai) vreau să cerşesc. Nimic, de la nimeni! Eu cu mine, şi atât! Două persoane sunt prea de ajuns!
Am obosit să fiu umilit. Am obosit să fiu plimbat de colo-colo, ca o minge :D într-o căldare! Am obosit să mă simt vinovat că m-am născut în cloaca asta primitivă, care cică-i ţară civilizată. Am obosit să mi se spună că nu gândesc doar pentru că vreau ceva diferit. Am obosit cu atâtea laude deşarte. De laude mi-e podul plin şi nu mă ajută la nimic.
Am obosit. Sunt un român obosit. Dar de ce să fiu aşa, când aş putea să fiu un chinez, un filipinez, sau un congolez - poate chiar beduin - fresh şi fericit? De ce să oblig să fiu băgat în seamă, când pot să mă pun în slujba a ceva care merită cu adevărat? De ce?? Nu sunt prizonier. Nu cred că am făcut aşa de multe crime în viaţa asta, ca să ispăşesc vreo sentinţă capitală.

Clar, EuBa! Nici nu mă gândesc la altceva! Nu există altă variantă.
Am obosit cu Maleya (chelito muya iei, se ştie).
Pur şi simplu, am obosit.

RomâniaDA, sau BA? (partea a II-a)

Da, vreau o ţară de afară. Oricare.
Nu mă leagă absolut nimic de ţara asta. Nu am nimic, în văgăuna asta.
Trebuie să plec. Ştiu că cel mai probabil, nicăieri nu îmi va fi mai bine, că nu există câini cu covrigi în coadă niciunde. Ştiu că cel mai probabil, dacă voi spăla vase la McDonald's pe colţ, ar trebui să fiu fericit (oricum, mai bine la ei, decât la noi). Ştiu că va trebui să renunţ la prieteni (ăia doi-trei care-i mai am), să renunţ la eventuale planuri de viitor (oricum irealizabile), să renunţ chiar şi la o simplă carte, tradusă în limba natală. Acolo, oriunde, voi avea de depăşit bariere etnice şi lingvistice, chiar interpersonale. Va fi greu, dacă nu imposibil. Cum spunea Răzvan (şi Dani, desigur): "Eu lucrez cu gura şi cu limba" (cu pana, în cazul meu) "şi sunt atehnic; dacă bat un cui, îmi rup degetele". Probabil nu aş fi potrivit pentru multe joburi, dar sunt dispus să risc. În cel mai rău caz, nu am ce pierde.

Da. Cum o dau, viitorul este sumbru. Însă aici sunt forţat să mă retrag într-o lume imaginară atât de des, încât frecvenţa mă înspăimântă. Aici sunt chinuit de un frig continuu. Vara, la 42 grade Celsius, stau în plin soare ca să mă opresc din tremurat; iarna, agonizez cu succes. Aici nu sunt dorit. Aici sunt doar un apendice de înlăturat.
Oriunde aş merge va fi greu..însă, cel puţin voi fi mândru de mine, că am întreprins ceva, că am încercat să mă lupt pentru ceva, că trăiesc într-o comunitate care-şi elogiază trecutul, îşi respectă prezentul şi priveşte cu încredere spre viitor. Cel puţin voi avea mulţumirea că vieţuiesc într-o comunitate "în ştirea lui Dumnezeu" (cum ar zice bunica), chiar păgână fiind (din punctul nostru de vedere). Cel puţin voi putea simţi respectul pentru viaţă, în toate formele ei.

Am mai spus-o, dar mă repet: România e o haită de câini turbaţi, un cancer dezlânat şi apatic care roade neîncetat în umanitatea individului. Aici nu mai eşti om, devii, încet şi sigur, doar o bestie preocupată de supravieţuire. Materialul ne omoară cu zile, uităm sau ne renegăm conştiinţa şi esenţa sufletului. Omul devine pradă, prada devine om. Inteligenţa, talentul, pasiunea, geniul, nu mai coontează pentru nimeni. Respectul, onoarea, recunoştinţa, sunt doar nişte simple cuvinte prăfuite, îngropate într-un trecut ambiguu. Avem o viaţă întreagă la dispoziţie, dar uităm să trăim. Şi de ce am trăi? În majoritatea timpului suntem năvăliţi de frustrările cauzate de lipsa unei existenţe decente, aşa că este mai bună alternativa uitării, a cufundării în vise şi iluzii. Alternativa fenomenului de insularizare, care devine din ce în ce mai acut.
A fi român întreg cu creierii înseamnă a fi drogat, a avea nervii şi neuronii chisăliţă, pentru a nu putea reacţiona la toate nedreptăţile care ne împresoară, neînduplecate şi avide ca un şarpe flămând şi setos de sânge proaspăt.

Pe oricine ai întreba, crede despre sine că este un geniu pustiu, care se zbate în mrejele sensibilităţii atroce. Prefăcătoria şi ipocrizia au devenit atât de obişnuite, încât ne este uşor să trecem cu vederea peste Adevăraţii Oameni...
(Şi totuşi, am întâlnit persoane pe care ţi-e milă să le atingi chiar şi cu o floare, de teamă să nu le pătezi gingăşia şi frumuseţea.)
...Sau, pur şi simplu, ne lepădăm de ei.



Dr. House există. Dr. Gregory House se numeşte Acad. Prof. Dr. Alexandru Pesamosca.
Dr. Gregory House nu s-a blestemat niciodată pentru binele uriaş ce l-a făcut.
Dacă un asemenea colos este aruncat la lada de gunoi, ce aş putea eu, un biet Gogâie Cu Crăci, să mai sper? Nu sunt un geniu cu acte, uneori am impresia că nu sunt deloc.

Prea pesimist? Octavian Paler spunea că ţara asta are nevoie de pesimişti în număr cât mai mare, pentru că numai ei pot stopa valul de gândire pozitivă tălâmbă, care ne macină rădăcinile.
Adică...nu mă înţelegeţi greşit! E bine şi cu asta, dar hai cu egalarea, măi băieţi! Doar gândind, nu se rezolvă nimic! Înţeleg aia cu neamul intelectual, dar dacă nu avem şi ceva puteri telekinetice, e cam degeaba.

- VA URMA -

miercuri, 1 decembrie 2010

RomâniaDA, sau BA?

Ba, fără nici o aplecare!
Nu urăsc România. Din punct de vedere al cadrului natural, ar trebui să ne considerăm binecuvântaţi (the story of my life: ar trebui să fiu recunoscător pentru...diverse, însă realitatea stă întotdeauna neclintită, în calea gratitudinii mele). Avem o ţară superbă! O spun eu, un profan care a văzut nici 10% din ea, priponit câte 7 ore în faţa unei ferestre mizerabile de tren (şi mai mizerabil). Deci da, turismul ar trebui să se facă pe rupte, să vină buluc de cetăţeni în pelerinaj ca la Mecca, numai când se aude numele ţării, fără să mai fie îmboldiţi de o frunză desenată pe un chilot de sportiv.
Faza cea mai naşpa e că toată minunăţia asta este locuită de un popor aflat în totală antiteză cu natura, tocmai pentru a-i sublinia măreţia. Nu urăsc România, urăs majoritatea covârşitoare a românilor, care îşi bat joc cu talent nemărginit de orice înseamnă civilizaţie. Urăsc din ficaţi lipsa de perspective pe care o oferă jegul ăsta de neam, din preaplinul gâtului mâinii. Urăsc tot ce ţine de el, până şi limba pe care au născut-o strămoşii noştri. Ştiu că sunt capabil să ating un anumit grad de performanţă, însă sincer, nici nu mai vreau să contribui cu ceva, oricât de mic, la viitorul acestei naţii.
Odată, eram apostrofat (destul de violent, aş putea spune) pentru asta: "Cum, când alţii s-au jertfit pentru poporul ăsta, tu îl înjuri? Alţii au murit pe câmpul de luptă, iar ţie îţi este scârbă de limba ce-o vorbim? Ruşinică, ruşinică, na-na cu rigla peste unghii!" Mda, şi mă doaren inima fundului! (sau parcă invers, dar nu mai ştiu sigur...) Eu nu am trăit în vremurile când luptăcioşii se războiau ca eroii, cu cohorte musulmane sau tătăreşti!
Mi se rupe că Decebalus (per Scorillo, se ştie!) şi-a bătut joc de romani, tăind o pădure la înălţimea unui stat de om şi îmbrăcînd cioturile lemnoase cu straie ţărăneşti, pentru a zice că are ditai armata. Inteligent, dar nefolositor în economia de piaţă de astăzi.
Nu mă încălzeşte cu nimic că Mircea cel Bătrân i-a tăvălit pe turci de le-a mers fulgii, la Rovine în câmpii. Eroic, dar nefolosior.
Mă doare-n cot că Mihai a fost viteaz şi a înfăptuit prima unire din istorie. Bravo lui, cinste lui, dar pe mine nu mă ajută cu nimic acestă informaţie.
Cuza a făcut reforme peste reforme şi a modernizat ţara. Gloria mundi, dar mi se zburduncăne cu efect.
Eu nu trăiesc "atunci", ci "acum". În timpul vieţii mele, ţara asta nu a avut nici o realizare, pe nici un plan. Există succesuri individuale gârlă,de la bianca lu' Bote la Bianca lu' Tăticu, dar ca neam nu putem bifa nimic. Zero. Nothing. Nada. Probabil veţi spune că nu este adevărat, pentru că am intrat în N.A.T.O. şi în U.E. Ei da, colaci pe varză murată!! Nu am intrat noi, NE-AU PRIMIT EI! Noi nu am făcut nimic. Nu am meritat nimic. Nu am evoluat cu nimic, în nici o direcţie! Militarii noştri încă mor la banale antrenamente, din cauza tehnicii din vremuri străvechi. (Oare nu ar fi mai sigur să revenim la luptele cu praştia şi bâta???) Copii noştri mor pe capete în spitale, de la o simplă fractură de deget sau de la o zgârietură nepansată şi nesterilizată. Acum 30 de ani, pe vremea odioşilor comunişti, la secţiile de neurochirurgie ale spitalelor mari, existau drenaje şi valve din aur, pentru tratarea tumorilor sau a altor disfuncţii congenitale. Astăzi, siliconul a înlocuit metalul preţios, dar eşti norocos dacă mai vezi nişte capete de aţă chirurgicală, prin sălile de operaţii.

Românul este o epidemie. Prietena
prietena condeeră scria că azi, de ziua naţională, este ziua internaţională a luptei anti SIDA. Nici că ce putea mai bine! Totul este împotriva noastră, chiar şi coincidenţa!
Suntem un popor nenorocos? Nu există noroc. Nu cred în noroc. Norocul îl faci, nu vine de nicăieri. Pentru că dacă ar fi predestinat, Dumnezeu ar fi părtimitor, iară noi suntem îndoctrinaţi cu Dreptatea şi Bunătatea Lui. Hotărât lucru: ori nu există noroc, ori nu există Dumnezeu...ori există amândouă, iar România este pedepsită să stea la colţ, în genunchi pe coji de nucă, pentru...pentru nu ştiu. Pentru impotenţa noastră în orice?? Ni s-au dat 5 talanţi, iar noi, ca nişte slugi viclene şi leneşe, i-am îngropat, pentru a fi mâncaţi de carii şi măruntaiele pământului.

Da, avem un neam execrabil! Lipsit de viziune, lipsit de proiecte, lipsit de idei. La noi, viitorul se rezumă doar la "ce-o da Domnul", trecutul este întotdeauna grandios şi plin de sclipici. Prezentul este întotdeauna în mocirlă. Nu există coloană vertebrală pe nicăieri, pe parcursul întregii istorii conducătorii au lins curul ăl mai gras, iar prostimea a tras ponoasele. La cerşeală suntem neîntrecuţi, munca începe întotdeauna cu o pauză. (doar se ştie că asta este reţeta oricărui lucru mai acătării...)



Îmi vine să vărs, când văd cetele capilor de neam cum fură cu neruşinare în văzul naţiunii, aruncă în mocirlă orice urmă de bun simţ, te scuipă în ochi şi te ntreabă cu nonşalanţă "Picură, cumva???", apoi, o zi pe an, cântă valorile naţionale, cu mâna pe inimă, ochi umezi (de dobitoace bolânde) şi pătrunşi de un vajnic fior patriotard. Mi se rupe sufletul de milă şi de scârbă când bătrânii neamului, plini de boli şi suferinţi, se calcă în picioare pentru o sarma sau o ciorbă gratis.

De ziua naţională, Victor Ciutacu scrie că vrea o ţară ca afară. De ziua naţională, eu scriu că vreau o ţară DE afară.


- VA URMA -