luni, 4 octombrie 2010

Nostradam de Românik

Doamna Elena Băsescu (mama, nu fiica europarlamentară) a trecut la cele veşnice. Dumnezeu s-o odihnească.
În familie, mâhnire cruntă. Dar...haideţi să nu disperăm şi să privim partea plină a paharului gol: în sfârşit, Domnul Traian cel Mare şi Sfânt îşi poate dezlănţui eul poetic în toată splendoarea lui, recitînd fără nici o apăsare:

Deasupra-ţi cerul se înalţa
şi de pe el privesc în jos
Sute de stele ce-l admiră
Pe bravul om prietenos.

Iar după luni de mers pe-ntinderea albastră,
Întors din nou la ţărmul tău iubit,
Ai alergat grăbit spre casă,
Să vezi iar chipul mamei fericit.

Casa era pustie şi cernită
Şi ai plecat încet, spre cimitir,
Ca să aşezi în ţărâna proaspat răvăşită
Un trandafir, trei lacrimi ş-un sărut.

P.S.: Din moment ce Suveranul a anticipat acest moment cu peste 2 decade în urmă, se poate spune că prin vine-i curge sânge de Nostradamus?

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Odă Conducătorului Iubit


Traian, Traian, domn cel mare
Seamăn pe lume nu are
În Bucureşti cuibu-şi are
Ca un şoim voinic şi tare.
Din Cotroceni când el sare,
Pune pieptul la hotare,
Ca un zid de apărare.
Braţul lui plin de putere
Scapă ţara de lichele
Braţul lui viteaz băseşte
Pe moguli mi ţi-i găseşte,
Comuniştii-i nimiceşte!
Mafioţi cu chica tare
I-azvârle-n spânzurare
Şi-i înjugă ca să are.
Perverşii îi pârjoleşte
Ticăloşii-i risipeşte
Tâlharii îi otânceşte.
Lumea-ntreagă stă-n mirare,
Ţara-i mică, ţara-i tare
Şi duşmanul spor nu are.


Slavă Ţie, Soare frumos şi luminos!!
Amin!

vineri, 1 octombrie 2010

Alien - Renaşterea

În loc să glorific aceste coclauri binecuvântate şi neasemuit de frumoase, eu nu mai găseam injurii mai porcoase care să îmi descrie scârba şi repulsia. În loc să mă prosternez în faţa splendorii miliardelor de dive apetisante care se unduiesc lasciv prin comoara noastră de ţărişoară, eu le ponegream spiritul libertin şi mă râdeam de independenţa de care au dat dovadă, încă în scutece fiind (adevărul e că_crăpam de gelozie şi invidie meschină, pentru că ele sunt asemenea celor mai garofiţe suave care plutesc de-a pururi pe aripi de îngeri). În loc să mă las purtat de valurile melodioase ale manelelor ce ne cântă cu glas plângăreţ cele mai absconse dorinţi ale trupului (dă-ţi chiloţii jos, eşti periculoasă), eu mă purtam ca un om rău cu suflet rece şi mort. În loc să admir succesul, eu l-am condamnat. În loc să mă bucur pentru că Adelina Vârciu s-a împăcat cu iubirea vieţii pe nume Liviu, că Pamela Anderson de România şi-a găsit jumătatea şi se mărită, că Angelina Jolie de România e fotomodeală de succesuri şi că o divă misterioasă se învârtoşează să ceară ajutor specializat pentru că puiuţul său iubitor îi ejaculează greu şi dăunează astfel drăgoştii neţărmuite dintre cei 2 porumghiei, eu eram scârbit de tot şi toate, eram un om ursuz, pururi nemulţumit şi insensibil.
În loc să o susţin pe Doamna Elena şi frunza sa din tot sufletul şi cu toată fiinţa mea, eu îmi băteam joc de eforturile dânsei de a duce ţara asta pe culmi de glorie turistică. Îm loc să mulţumesc Domnului că avem un preşedinte atât de sufletist (care s-a dus el la sinistraţi să le mai ostoiască durerea pirderilor materiale pe care le-au suferit) şi vajnic luptător împotriva comuniştilor (care, ca nişte odioşi ce sunt - aaaa, mi-am adus aminte: RUŞINE, DINU PATRICIU!! - au vrut să răstoarne Întâia Democraţie A Lumii - bag mâna-n foc că celelalte ţări ne-au plagiat , neruşinatele - şi să instaureze regimul puhav al bolşevicilor nesătui, în frunte cu Iliescu...şi eu sar acu' de la una la alta: deci "domnu' Traian Băsescu! Puteţi să îmi daţi şi mie o mitralieră săi împuşc pe toti rapenii ăştia? Io! Io vă susţin! Daţi-mi o mitralieră!"), eu îi ponegream înţelepciunea şi nu mă încredeam în mărinimia sufletului acestui adevărat Fiu al Poporului şi Tată Civilizator (după cum spunea Doamna Elena).

În loc să fiu un bun român, eu am fost un om lipsit de generozitate şi mic la suflet. Nu e de mirare că întotdeauna am fost singur şi neînţeles, ca o portocală într-o grămadă de prune, ca un marţian într-o comunitate de pământeni.
Am facut multe greşeli în viaţa asta şi regret nespus...dar acum mi-a venit mintea la cap şi este vremea să renasc din propria-mi cenuşă, ca un adevărat Phoenix eliberator.

Nu am realizat asta până în secunda blagoslovită de Dumnezeu când i-am dat buletinul unei funcţionare de la primărie să îmi completeze datele pe o cerere. Ce era aşa greu? Beleai ochii şi copiai întocmai şi la fel. Îngî-îngî, căscai felinarele pe buletin, îngă-îngî îi beleai să scrii aceleaşi litere pe foaia ta! Cascai, beleai, cascai, beleai! Nu concepeai planul motorului subluminic al unei fregate corelliene, nu te rupeai în calcule diferenţiale să descoperi principiile călătoriei în timp! Doar copiai de colo-colo, la dracu'! Şi tuta ce credeţi că face? Scrie adresa mea, dar când să copieze numărul de la poartă, îl pune pe al ei! (motiv pentru care adresa cu coincidea cu cea din buletin, deci a mai trebuit să pierd o zi de milogit pe la uşi)
Hait, să-mi trag palme după ceafă! Tu cocoană! Eşti nevorbită şi ţi s-a blocat creierul? Da' cheamă fată un coleg, ceva, să te ajute să scapi de problemă! El îţi dă un subiect şi tu trăncăni pe marginea lui, până ţi se mută gura la spate şi te limpezeşti la encefal! Scapi de presiune, ce pisicii mei! Dacă nu eşti satisfăcută poa' să-ţi dea ăla şi un microfon să urli în el până scapi de complexe şi te mai oxigenezi la mansardă! NU ŞTIU! FĂ DRACU' CEVA, ORICE, CA SĂ GÂNDEŞTI MĂCAR CÂT O GĂINĂ MAHMURĂ!

Deci...măi copii! Dacă locuitorii unei naţiuni sunt atât de rupţi de realitate, ţara cum poate fi, decât ireală? O grădină carpatică a desfătării, unde zâne siliconate se întrec în frumuseţe cu însăşi Afrodita, unde îţi susură în urechi melodii dumnezeiesc de melodioase şi unde conducătorii luminaţi veghează la hotarele patriei, pentru ca acesta să nu fie prăduită de moguli şi ivani îndoctrinaţi.