duminică, 2 mai 2010

Recquiem pentru un vis: Ziua Adolescentului

Plajele furnicau de atâta lumet. Dezmăţ schizofrenic, neîngrădit. Elena lansează cu fast Mirobolantul Imn al Turismului Naţional; cealaltă Elenă se bălăngăne frenetic în primele rânduri ale tinerilor doritori de distracţii, făcînd de râs Instituţia Armatei Române. Cu surle, trâmbiţe şi scânduri hiperevaluate, Monica celebrează Ziua Tuturor Adoslescenţilor Români.

Oooffffff....aceasta se întâmpla anul trecut. Ce frumos!
Astăzi am rămas doar cu amintirea chinuitoare a acelei viziuni divine.
Unde eşti O, Ridzi Doamnă,
Ca punînd scena pe ei
Să desfeţi, Tu, tot poporul:
Şi vârstnici şi tinerei.

sâmbătă, 1 mai 2010

Întrebare

"O gravidă de 21 de ani a murit la maternitatea..."
http://www.antena3.ro/

Păi şi cine a pus-o să fie gravidă la 21 de ani?? Dacă nu o mânca în...cur aşa devreme, rămânea şi ea grea la 31 de ani (spre exemplu) şi murea atunci. Eu ce să-i fac dacă i s-a urât cu viaţa în asemenea hal încât să meargă la spitalele româneşti??

1 Mai Retardat

Motto:
"Râde iarăşi primăvara
Peste câmpuri, peste plai.
Veselia umple ţara,
C-a venit întâi de mai!"


De ce distracţia conaţionalilor se reduce doar la hapleală soiosă, manele date la maxim şi orgii deşănţate??

Revine debileala bairamului de 1 mai. Nu mai pică el pe la sfârşitul/începutul săptămânii ca să ne dea ocazia unui weekend prelungit, dar...merge şi aşa! Românii doritori de distracţii sunt în linia întâi a petrecărelii: micii sfârâie apetisant pe grătar, berica curge în valuri, manelele îţi despică capul. Beţivanii de prin boscheţi, burdihanele pline de sudoare ce lucesc în soare, fătucile cu şuncile unduitoare ce călăresc mesele, gemetele de plăcere, chiotele, totul te îmbie să te alături şi tu Marii Veselii Naţionale. Şi ca tradiţia fiecărui an să fie respectată, vor urma tone de reportaje cu pajiştile, pădurile, plajele, munţile şi văile landului de cios îngropate în gunoaie. "Cine a mărit ghena la nivel naţional?? Nu ştim, noi avem punguliţe speciale ca să ne adunăm cojile de ou, chiştoacele şi cutiile de berulă. Alţii crapă de nesimţire (Deci nu se mai poate domle aşa ceva, te iei cu mâili de cap), noi suntem monument de igienă! Uite...filmaţi-mă cum introduc ambalajul de cârnaţ fix în coşul de gunoi! Aţi mai văzut atâta ocrotire de mediu??"

Eu sunt sătul de clişeul ăsta, care se repetă obsesiv în fiecare an. Şi îmi pun capul, dacă în anul de graţie 2010 nu se va întâmpla la fel!
Dar ca să te bagi la chiolhan trebuie cumva să ajungi până la fericita locaţie (care în frumosul spirit de turmă ce ne domină, se află pe undeva pe vreo plajă; "Skoll ţi-o scoală la mare, SE ŞTIE!!!!"), care bineînţeles, nu este LA MARE DEPĂRTARTARE de casă. Deci în nici un caz în fundul curţii, sau alte incinte înrudite. Cum teleportarea a fost atât de nesimţită să nu se îşi ivească bazele teoretice în capul vreunui geniu autohton inventator de chiloţi cu nasturi, mijloacele tradiţionale de deplasare rămân de bază. Şi apare şi problema...

Te urci în tren. Tu-tuuuuuuu, cic-cic-cic-cic...N-aş avea nimic că-s de pe vremea lui Pazvante Chioru'; trăim pe nişte coclauri primitive, aşa că să zicem că pot întelege utilizarea tuturor hârburilor ieşite din uz...plus că unde nu-s bani, nu-s bani şi pace! Sunt atât de împăcat cu dezolarea nativă, încât aproape că nu mă mai deranjează nici măcar caii care se lasă fluieraţi de câte-o locomotivă pînă îmi nechează mie creierii capului.
Băi tăticule, dar trocaletele naţionale sunt cocine ambulante, put de te trăzneşte la nervii olfactivi! Când ştii că trebuie să pleci şi vei folosi trenul, mai că îţi vine să îţi uiţi nasul acasă! Nici dacă construiau conservele alea ruginite din jegul răzuit de pe un porc grav bolnav de rapăn, nu cred că duhneau în halul ăsta! Cum au reuşit performanţa, habar nu am! Plesniţi-mă cu nuieluşa udă peste tălpi, aplicaţi-mi o sesiune de şocuri electrice, că mintea mea tot nu va fi în stare să dezlege acest mister ancestral!
Deci pur şi simplu te îmbată de mireasmă. Aroma toaletelor spoite de căcat se revarsă în valuri, geamurile lăbuite cu dâre de jeg miros execrabil, canapelele yici că-s făcute din esenţă concentrată de putregai, pereţii, şurubăraia ruginită, tăbliile de pefeleu mâncat de carii, linoleul infect şi plin de coji de seminţe, toate îşi taie respiraţia cu satârul, te forţează să te înglobezi într-o bulă de scârbă şi frustrare. Te simţi ciucure de murdărie şi nu ai apă să te speli nici pe vârful unghiilor (nu mă frecaţi la creieri cu rahaturi de şerveţele umede şi parfumate, că nimic nu poate înlocui apa şi săpunul!), ţi-e silă să te atingi, simţi gustul acru al descompunerii şi te forţezi să îţi opreşti plămânii din funcţionare.
Dar în rest e minunat. Deci...fermecător e puţin spus. (Despre asta într-un episod viitor, când voi descoperi unde zace ascuns senzaţionalul ăsta)

Aşa...deci pe drumul de fier nici o şansă! Poate ajungi până îmbătrâneşti (se fac 60 de Km în 2 ore, ce puii mei?? Îţi vine să te dai jos şi să împingi şiragul de puroi ruginit, că poate merge ceva mai repede), iar când se întâmplă asta eşti un car de nervi. Rămâne şoseaua...O potecă găurită, plină de cratere şi denivelări, întrerupte ici-colo de petece asfaltice. Într-un autocar sau microbuz te împuţi de motorină şi de miasmele de picioare transpirate care învăluie incinta ambulantă; rămâne confortul propriului automobil...plus că, dacă eşti rupt de oboseală şi ai noroc să nu fi la volan, în ciuda capetelor date de diverse colţuri contondente te poate lua somnul de la balans. Dar repet, numai dacă eşti norocos şi rupt de somn. Dacă nu...doar înjuri tot ce mişcă-n ţara asta; întâi printre dinţi, apoi din ce în ce mai pătimaş şi mai tare..şi ai ajuns la destinaţie. Câmpuri cu mormane de gunoaie (probabil rămase de anul trecut) şi bălării, balegi proaspete sau mai vechi bâzâite de toate insectele, apoi alte gunoaie, PET-uri de toate formele şi mărimile, CAN-uri de diferite sortimente, ambalaje multicolore ce râd în soarele primăvăratec. E o încântare să îţi aşezi tacticos grillul înconjurat de o asemenea panaramă ireală şi să bagi o sesiune de mititei stropiţi din abundenţă cu suc de malţ.
Dar în rest e minunat. Deci...fermecător e puţin spus. (Despre asta într-un episod viitor, când voi descoperi unde zace ascuns senzaţionalul ăsta)

Uff...ţara asta se mortifică din ce în ce, gradul de descompunere avansează cu fiecare secundă! Mai bine stai dracu' acasă şi nu mai pleci nicăieri! Urci pe bloc, te retragi în spatele căşii, sau pur şi simplu nu faci absolut nimic. Play dead şi aştepţi muştele să te bâzâie. Şi cânţi voios cu burta la soare, să ţi se facă salariul mare.

În pas de turmă, populaţia ţărişoarei năvăleşte la mare sau în staţiunile montane, mai ceva ca un roi de viespi pe o plăcintă:



Bâţâială oligofrenică în cluburi, beţii crâncene, concursuri de boreală, crăpelniţă abundentă, porci luaţi la trântă, icnete de voioşie aprigă, desfrâu general. E BESTIAL, FRATE!
DA DRAGILOR, A VENIT ÎNTÂI DE MAI, SÂRBĂTOAREA ÎNCHINATĂ MUNCII, CARE SE SĂRBĂTOREŞTE PRIN FRECAT MENTA LA RECE. LA MULŢI ANI?...(că parcă aşa se spune la aniversări)
Mi-e scârbă, sunt oripilat de cretinitate şi prostie.

P.S. fără nici o legătură: Am şi eu o întrebare de neam prost, că se pare că sunt nedus la biserică şi am devenit un păcătos infernal de ceva vreme - puteţi începe pariule dacă mă aşteaptă sau nu Talpa Iadului, că nu mă supăr. Deci...să revin:
"Pleci la biserică, vii de la biserică. Sfinţenia dispare prin spălare?? Şi dacă da, de ce ţi se ia dacă te speli cu apă caldă şi săpun normal, dar nu ţi se ia dacă utlizezi apă rece şi săpun lichid?? Dumnezeu are mărci preferate de clăbuci?"