Marea Dezgustare

În sfârşit s-a întâmplat şi porcăria aia de mult cântată înfruntare...Că numărau ăştia secundele de-a-ndăratelea, de parcă erau la N.A.S.A. şi lansau rachete pe Marte! Marea Confruntare, Marea Bătălie, D-Day-ul politicii, miştocăreala naţiunii hipnotizate de mirajul noului conducător.

După 30 de minute, mie deja îmi picau ochii-n gură de plictiseală şi de somn. Pentru că m-am cam săturat până-n gât de “o să fac, o să dreg, o îmbârlig, o scot, o bag…pentru prosperitatea poporului”. Mă scârbeşte faptul că onorabilii catindaţi, omi de vază (nu din aia de flori; aşa e expresia) în societate, îşi clădesc succesurile împingînd în faţă bătrânii care, după o viaţă de muncă pentru gloria ţării, trăiesc din câteva sute de lei pe lună; pe tinerii care suportă a nu ştiu câta reformă educativă, pentru a schimba recitatul lecţiei cu ochii-n tavan pe o metoda de studiu eficientă; pe agricultorii care sunt cea mai mare forţă economică a ţării, dar protestează disperaţi prin faţa nu ştiu cărui pălăţoi şi vând kilogramul de struguri sau de barabule cu câţiva zeci de bani; sau chiar pe şomeri…care formează singura categorie economică ce se îngroaşă viril, la aceste vremuri de criză.

Mi-e silă de promisiuni, texte, viziuni, tactici şi programe de viitor. Mi se zvârcoleşte stomacu-n mine când îi aud pe incapabilii ăştia demagogind despre cât de bine vor face ei naţiunii, cât de minunat va fi, câte haite de câini vor umbla zilnic cu covrigi în coadă sau cum Nal Hutta (lumea de baştină a unor creaturi viermănos-băloase, tătuce în afaceri universale, încrăvăţate şi pline de ifose grandomanice, ce se numesc hutti - în Universul Star Wars) va dispărea de pe harta planetei Românica. Mă umple greaţa când îi văd pe ăştia că spoiesc caldarâmul cu un strat nou de asfalt sau înlocuiesc nişte borduri până în alegeri, ca să prostească proştii şi să arate cât îl doare pe el de înfăţişarea locului de baştină.
Mi-a crescut aşa o lehamite de umflaţii ipocriţi ai neamului…de nici dacă stropeam cu îngrăşământ nu ieşea aşa vârtos de rumenă şi răzbelită! Unu’ citează obsedant din Biblie, apoi promite din gâtu’ mâinii ce frumos va băga el fonduri în agricultură…deplânge categoriile defavorizate, susţine tinerii şi măreşte orice. Apoi înjură o săracă zarzavagie care avea un şorţ portocaliu, luat pe de-a moaca de la odioşii adversari. Uită însă că a fost deja la guvernare…şi a făcut rahatul praf. Totuşi întâlnesc oameni care ascultă cu gura căscată la bazaconiile lui, îl aşteaptă ca pe un mântuitor, îi slăvesc cumpătarea şi buna creştere. Dacă omul acesta vine la guvernare, cu pilele lui externe şi cu propria deşteptăciune uluitor de fenomenal de mare, naţiunea va deveni în scurt timp o oază a belşugului. Vom trăi ca belferii, vom avea salarii occidentale şi vom vieţui doar din agricultura stătut demecanizată...pentru că imediat ce va roade la ciolanul prezidenţial, va porni reforme miraculo-economice. Da…sigur! Că parcă începe să bată din poartă-n poartă, ca să ofere mici conturi în Elveţia celor ce abia îşi duc zilele de azi pe mâine! Sau ar putea vreodată, în viaţa asta, să priceapă ce poate simţi un om care nu e capu' la partid.
ăbălat că el va face din căcat bici (care să şi troznească la ocazii speciale). Chiar a început transformarea…cu o fisă care a făcut-o parlamentar, o alta care îşi cumpără stadioane de locuit (pesemne ca să poată întoarce tracto…adică gipanul buldozer în sufragerie), o altă puşculiţă de băgat fonduri, care lăfăie cocoţată pe 2 ministere, etc (povestea ar fi prea lungă şi nu am chef acum de scris biogafia păsăricii…adică a unei admiratoare). Deci tre’ să îl ştampilăm pe el, că să ducă capodopera la bun sfârşit şi să trăim mai bine…peste vreo 2 decenii. Şi totuşi întâlnesc oameni care ascultă cu gura căscată la bazaconiile lui, îl aşteaptă ca pe un al doilea mântuitor, îl băseşte cu adulaţie cretinoidă şi îi cântă cu dor în strunele viitoarelor autostrăzi ce vor împânzi toate formele de relief de pe la noi.
În sfârşit, un al treilea…un pueril care era doar revoltat de tot şi de toate (parcă el a făcut politică pe Centauri Prime), dar nu cred că are forţa necesară să facă ceva constructiv pentru ţărişoară, în timpul vieţii mele. Şi pentru că m-am săturat de refrenul “eu vreau, dar ăia nu mă lasă”…nu mai are nici un rost să mă avânt în speranţe şi idealuri deşarte sau să belesc urechile la nişte vorbe care teoretic sună bine, dar practic ne îngroapă de vii.

Ţin minte şi acum momentul când a câştigat Constantinescu…Se urla cu gura până la urechi că “AM ÎNVINS!!!!”. Pe cine?? Nu ştiu sigur…atunci se vorbea că am învins comunismul, că o claie de specialişti europeni vor da buzna în moalele obrăjorilor bucălaţi ai patriei şi o vor scula spre eterna şi veşnica îndestulare a poporului nimicit de foame şi dorinţe reprimate. Apoi a câştigat iar Iliescu…şi nimic nu s-a schimbat. S-a spus doar că din două ciume, o alegem şi noi pe aia mai blândă. Şi în sfârşit, peste 4 ani iar am învins…Adică, mai precis, un exponent al sistemului ticăloşit a învins sistemul, doar pentru că hoţul a zbierat din toţi bojocii, HOŢIIIII BĂĂĂĂĂ!!!! Ideea e că şi atunci am învins, doar că nu prea pricep ce am câştigat. Poate un străluminat care se crede întruparea tuturor puterilor în stat.

Aşa că de ce oare să mă mai ambalez degeaba?? Nu e mai simplu să stau eu necâştigat şi să încerc să mă detaşez de toate mizeriile astea?? Nu e mai lejer să num ă mai chinui să sortez tipurile de cancer care ne-a încălecat cu aviditate?
Să se voteze până le-o ieşi pe urechi…că şi-aşa am înţeles că sunt cu vreo 4 milioane mai multe buletine de vot, decât alegători. Şi să mă lase-n durerea mea, că vomit numai când îi aud în urechi! Eu nu vreau s[ mai merg nicăieri, doar pentru că datoria civică îmi dictează să dau cu ştampila!

P.S.: Ţineţi minte 3 cuvinte:
“BHEEEEE…CALI …PREŞEDINTE”

P.P.S.: Ştiu că până la urmă, cineva va înfuleca bunătăţile fotoliului prezidenţial. Doar că…viaţa lui nu se va intersecta niciodată cu a mea sau a oricărui cetăţean nemogulizat în diferite conturi internţ'ionale; aş şi idiot să cred asta.

Tunelurile neruşinării

În zilele noastre, toţi analiştii ţării se dau de ceasul morţii să afle dacă diseară va mai avea loc vreo confruntare. “Dar oare se va mai ţine? Şi dacă da, la ce oră?? Care idioţi plini de idei se vor înfrunta în mirajul conceptelor şi soliditatea viziunilor?? Cine va participa?? Ce teme se vor aborda?? Offffff…f f f f f f…oficial încă nu se ştie nimic! Crăpăm de nerăbdare să aflăm care va fi verdictul!”
Şi mie mi se rupe! Sincer şi din toată inima!

Sâmbătă s-a spus că Mircică Pesedel nu a aceeptat măscăria televizată de la Cluj, deoarece a fost prea din scurt; pac-pac-pac-pac, hai să ne cotonogim filosofic! Ete...da; na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o! Păi Măria Sa Gionul Pădurii, se porneşte mai greu, îi trebuie un preludiu ceva mai lung..Întâi îi spui, apoi se retrage singur cu idea, o priveşte din toate părţile, îi pipăie zonele mai erogene unde s-ar putea ivi ceva necurat…o admiră în toată nuditatea ei, apoi îşi face planul de bătaie şi iese vânjos la atac. Dar toate astea cer timp…nu se poate de pe azi pe mâine! I se scoală cheful Băselului şi toţi tre' să joace aşa cum îi urcă sau îi coboară lui popularitatea în sondaje! Nu….nu se poate aşa ceva! Noi suntem (plural majestatic) om serios, băi nenicule!
Şi ca să nu râdă lumea de el, să nu îl facă laş sau impotent de stânga, micuţul a propus o nouă întâlnire…din timp, frumos, ca să se poată pregăti; că doar aici se vor discuta teme serioase, nu se vor presta bălăcăreli puerile sau dansuri pe bara mârlăniei..

Teoretic, mai sunt vreo 2-4 ore şi încă nu se ştie ce va avea loc, unde şi între cine. Ideea generală e că se va face în grup…ceea ce e bine; pentru schimbul de experienţă, pentru etalarea virilităţii neuronale…pentru popor, care va putea stabili cine este mai talentat la jocurile în ….mulţi.
Practic, mie nu prea îmi vine să cred că hutt-ii ăştia încrăvăţaţi îşi fac planurile de la o oră la alta. “Pe cine caftim diseară?? Nu ştiu…să mai trăim noi până atunci, şi vedem ce ne-o aduce norocul în croşeu!”. Hai măi, ce naiba! Ăştia ştiu cu siguranţă ce vor face diseară, dar le place să se dea în bărci! Mai trag şi ei o abureală, ca să ne mai treacă şi nouă timpul. (pe principiul “tu te faci că refuzi, eu mă fac că mă indignez”). Probabil vor să dea impresia că lucră din greu pentru binele ţărişoarei, că asudă şi suspină pentru ca să ne fie nouă bine şi a ne putea creea o imagine cât mai obiectivă şi precisă despre omul pe care vrem să ne călărească naţiunea…adică se se urce în şa, să ia frâiele şi să ne călăuzească spre lumină.

Chestia e că toţi sunt prinşi în hora asta cu “uite colea, dar prin gard” dintre catindaţi, şi metroriştii protestează aiurea-n tran…adică subteran! Au ieşit şi ei ca păduchele în frunte, că “dom’leeeeeee….aşa nu se mai poate! Până aici! Adică, cum vreţi voi ca noi să putem trăi dintr-un salar de mizerie, de numa 2500 de lei??!!”
Hooo…cu tata, dragii mei! Păi…băi lipitori cretine! Băi idioţilor! Băi javre mizerabile! Voi aţi chiaunit de tot?? V-aţi prăjit la şomoiogul gânditor?? Salariu mizer, pestru 6 ore de lucru?? Păi voi ştiţi, băi nemernicilor împuţiţi, cum e să trăieşti dintr-o leafă de 450 de lei pe lună??? Ştiţi cum trăieşte o familie de 3-4 membri, cu 1000 de lei?? V-aţi întrebat vreodată, cam câte miliarde de conaţionali se lăfăie cu 2500 de lei pe card?? Câtă lume înnebuneşte, neştiind cum să mai drămuiască şi ultimul leuţ pentru plata impozitelor, pentru a nu fi azvârliţi din case??

Un inginer se freacă de-am pixu' prin şcoli 20 de ani şi are salariul de încadrare între 1000 şi 1400 de lei! La peste două mii ajunge după cel putin 5 ani de serviciu… Un medic îmbătrâneşte studiind, şi cu greu are salariu ăsta; deşi viaţa unui om poate depinde de priceperea lui... Un învăţător plămădeşte viitorul glorioasei ţărişoare, dar nu primeşte atât.
…Şi voi vreţi mai mult, ca să beliţi ochii la nişte şine?? Aţi tâmpit de tot???

Dar sunt rău…na-na, na-na, cu rigla la palmă!
Nu zice nimeni că e uşor ce faceţi, sau că nu aţi merita mai mult. Nu spune nimeni că e o fericire să fii privat de lumina naturală şi să nu poţi simţi adierea vântului. Dar mai cu frână băi sceleraţi ordinari…că dacă se merge aşa, toată lumea care munceşte prin ţara asta ar trebui să iasă pe străzi! Toţi ar trebui să o ţinem tot într-o grevă generală, până ajungem şi noi la o iluzie a normalităţii. Nimeni nu primeşte cât ar merita...nici medicii, nici profesorii, nici barmanii sau infirmierii din spitale!

“Eu nu circul cu metroul, dar îi susţin pe grevişti! De ce să nu primească dreptul lor??” Aşa se lăuda un macac descreierat. Băi, tu eşti imbecil?? Da’ cum ţi se pare ca mă-ta să orbească, chinuindu-se să bage pe ac la vreo croitorie de căcat, apoi să nu aibă bani să îşi facă un control oftalmologic şi să îşi ia o pereche de ochelari? Cum ţi se pare atunci când copiii ţin post negru, pentru că părinţii sunt şomeri sau muncesc ca dobitocii în jug, pentru câteva sute de lei lunar?? Ce părere ai despre familiile care degeră prin case, pentru că salariul minim pe economie nu le permite să aprindă focul? Ce crezi despre mămăiţele care fac infart, pentru că după 40 de ani vechime în câmpul muncii, nu îşi permit nişte amărâte de medicamente pentru tensiunea inimii?? Dreptul lor care mai este?? Fugea un câine cu el în gură??
Nu circuli cu metroul?? Nu îngheţi prin staţii, nu te baţi disperat să prinzi un milimetru în tramvaiul care să te ducă la lucru?? Nu îţi zdobeşti faţa de geamurile autobuzelor arhipline? Nu ştii ce simte o tonă de sardine înghesuite într-o conservă?? Păi taci dracu’ din gură şi nu mai face atâta fală cu bunele tale intenţii! Sau pe ăştia îi iei cu căcaturi din alea gen “gândeşte pozitiv” şi “ai încredere în viitor, că va răsări soarele şi pe strada ta”??

“Eu nu îmi doresc nimic pentru mine, dar vreau ca tuturor să le fie bine! Nu ştiu de ce..cred că aşa am fost eu croit. Să mă sacrific pentru binele colectivităţii… ”
Hai băi Lache, mă scuteşti??? Când termini cu vrăjelile astea de martir altruist şi nevinovat?? Te crezi vreun miss şi scopul tău este să impresuonezi juriul?? Vrei să arăţi cât eşti de imparţial şi de cult în cap??

S-a afirmat că toate acestă nebunie insolentă este pusă la cale de P.S.D...în care se poate vedea cât de acânc îi străpunge la ficaţi pe mizerabilii ăştia de soarta prostimii (din punctul lor de vedere categorisiţi asa). Noi decât să le dăm ciolanul la bot...că apoi, 5 ani de zile, nu mai existăm!

Şi uite aşa, dragii moşului, viaţa merge înainte şi proştii odată cu ea!

UPDATE: Cică au hotărât ăştia se se confrunte...sau aproape. Pe la 18,00 era un pletos bărbos, o potârniche sau ceva şi încă vreo 2 iluştri necunoscuţi, care se rupeau ei în figuri patriot-idiologice.
La 19.15 se zice că Antonescu va da un comunicat de presă legat de soarta bătăliei ("În săbii să ne tăiem, în ciorapi să ne mirosim sau în idei economice să ne învrăjbim???"). Indiferent ce va avea de spus, părerea mea este că zarurili au fost aruncate de o grămadă de vreme iar ăia interesaţi şi-au ros degeaba gheruţelede nerăbdare. De fapt nu degeaba...pentru patrie şi menţinerea ridicată a moralului ei!

Explozie lugubră

4M.M. with love

APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere.
[Dicţionarul Explicativ Român, http://www.dexonline.ro/]

De ce se aplaudă la ceremonii funerare??
Băi, voi sunteţi întregi cu capul?? Aveţi capetele seci şi viermănoase? Cine a mai inventat şi obiceiul acesta de "bon-ton"? Trece dricul, în spatele lui familia îndurerată plânge în hohote, din când în când se claxonează a jale...pe cuvântul meu că eu nu găsesc nimic de aplaudat aici! Cam cât de cretin să fii, ca să faci aşa ceva?
Am înţeles că persoana care a plecat în loc luminat, în loc cu verdeaţă, unde nu există nici durere, nici întristare, nici suspin, este un mare artist; unul dintre cei mai mari pe care i-a dat ţara asta...am înţeles că se aplauda de cum punea piciorul pe scenă...dar să baţi din palme când trece pe lângă tine, el fiind întins pe catafalc?? Ce e asta? Cum aşa ceva?? Şi nu mă luaţi acuma cu alegoria aia debilă de viaţă-scenă, cu actorul şi-a încheiat ultimul spectacol, că nu ţine! Adică...să presupunem că eşti un cineva; şi trăieşti lângă alt cineva...îl vezi zi de zi, vorbeşti cu el, îi spui păsurile tale şi el pe ale lui, râdeţî, glumiţi, plângeţi, suferiţi împreună, învăţaţi unul de la celălalt. Şi apoi, printr-o întâmplare nefericită, trece la cele veşnice...Păi ţie îţi mai stă mintea la aplauze???
În primă instanţă, când primeşti vestea, nu realizezi nimic...dar lacrimile îţi curg în neştire. Nu îţi vine să aplauzi...
Apoi, pe măsură ce orele trec, şi te vezi încomjurat de lumânări aprinse, apoi coroane, apoi un coşciuc frumos lăcuit, îmbrăcat în dantelă albă şi aspră, lacrimile iar îţi inundă ochii...deşi încă nu realizezi pe deplin de ce. Doar plângi. Deci, nici urmă de aplauze.
Urmează priveghiul...când îţi simţi inima grea, atmosfera este apăsătoare, ochii te ard de la atâtea lacrimi, iar de pe masă te priveşte un chip senin, surâzător şi rece. În cameră plutesc încet aburi grei de alcool medicinal amestecat cu miros de ceară topită, o pâlpâire tremurată îşi împleteşte foşnetul timid cu cântecul de jale care zboară lent, cu aripi cernite, pe deasupra capetelor, iar lumânările sfârâie afară, într-o tânguire neîntreruptă. Nu te chinuie nici un dor de aplaudat...
Pe braţe, sicriul scăldat în stropii neputinţei părăseşte încet încăperea...maşinile claxonează a deznădejde, preotul cântă încetişor o elegie mortuară, iar coroanele multicolore îşi pornesc marşul funebru. Fiecare obiect, fiecare gest emană o durere adâncă...un doliu solemn care te zdrobeşte cu fiecare pas pe care îl faci spre cimitir. Curând, chipul care îţi surâdea calm este acoperit de pământ...soldaţii dau onorul, lacrimi de sânge îţi sapă din nou obrajii. Nici urmă a vreunei dorinţe de a aplauda.

Peste luni , ani, te uiţi la fotografii, asculţi câte o înregistrare veche, îţi pui un film...şi un val cald de melancolie se revarsă peste tine, înspumat şi îngheţat. O rouă fierbinte îţi spală din nou ferestrele dărăpănate ale sufletului...dar nu, nici acum nu ai chef de ovaţionat.

Păi şi atunci, cine a inventat obiceiul acesta meschin? Cum să te ducă mintea să baţi din palme, când alţii înoată printr-un trecut zdrenţuit? Cum să faci aşa ceva? Ca omagiu??? Păi...băi imbecil chiaun şi ipocrit! Asta e doar făţărnicie cruntă, nu ofrandă de respect. Aprinde o lumânare, dacă eşti î stare...spune o rugăciune pentru bietul suflet...sau orice altceva te taie capul! Fă orice ai mai auzit că se face în astfel de împrejurări triste, numa nu îţi lovi palmele ca un debil mintal rupt de realitate!
Aplaudă când o muri mă-ta, să te vedem dacă ma poţi! Că poate şi ea a cântat în tinereţe, a jucat într-o piesă de teatru sau a avut contact cu lumea artistică în vreun fel! Mai eşti în stare de ceva, băi ipocrit descreierat?? Sau ţi-ar conveni să facă altcineva asta?? Îţi convine să crăpi de durere, iar altul să ropotească în creierii tăi sfârşiţi?

Ieri, Vagabondul Propriei Vieţi a fost înmormântat cu onoruri militare, în aplauzele furtunoase ale mulţimii de admiratori (pe şleau gură-cască).

Odihneşte-te în pace, Maestre Dinică!