Pierdut în jungla cugetărilor

By Krrish
4U

De la Începuturi, omul a căutat alinarea în Soare. Fie că acesta era personificat în Amon Ra, Aton, Amaterasu, Surya, Helios sau Apollo Phoebus, astrul luminii a simbolizat întotdeauna speranţa, lupta cu monştrii ascunşi în adâncurile tenebroase ale sufletului şi învingerea lor, renaşterea, mângâierea...

Cineva, probabil un poet înghiţit de oceanul propriei melancolii dureroase, şi-a imaginat asfinţitul viselor lui, apusul tuturor speranţelor. S-a înfricoşat de întunericul care îi întuneca sufletul, de frig şi de vânt...însă ştia că la fel cum Soarele renaşte mai puternic a doua zi, la fel o va face şi el. Ştia că după vălul greu şi întunecat al nopţii, lumina va răsări din nou. RĂSĂRIRUL.

Doar că totul era prea fantastic, prea ireal. Dar, nimic nu se face fără durere, nimic din ceea ce ar trebuio să fie o capodoperă nu se construieşte fără povară. Şi aşa a apărut mitul lui Phoenix, acea pasăre legendară care reînoieşte credinţele, întăreşte spiritul celor care cred în ea. Însă naşterea ei se face în durere...ca orice lucru frumos pentru care merită să te lupţi (mai am aici şi ceva comparaţii extrem de plastice, BUT nu cred că îşi au rostul aici şi acum :D ). Şi e normal aşa...deoarece orice început, oricât de minunat ar fi el, are şi un revers. Ceva cam ca violenţa roşului sângeriu, de la mijirea zorilor.


Dincolo de toate cuvintele, te toate vrăjelile cu iz de învăluire, un singur lucru mai străluceşte în bezna cea târzie:

"The dawn of Ambitions"

Tu ai spus-o...dar probabil într-o explozie de optimism, nu ai realizat ce înseamnă asta. Sau poate că da...dar nu îndeajuns .

P.S.: Asta e una din melodiile care îmi plac mult (posibil ca aici să aibă vreun rol şi cântăreaţa, dar asta este cu totul altă poveste)...sau depinde de starea în care mă aflu în spaţiul dat. Nu ştiu dacă are vreo relevanţă, dar...Cert este că dacă mă gândesc cât de mult influenţează muzica pe pârâtul Spirit Uman (lucru demonstrat ştiinţific), cred/sper că te va gâdila plăcut la urechi.



P.P.S.: Ştiu că uneori, diferenţa dintre realităţi o mai face şi modul în care sunt ele percepute. Dar lăsînd libidinoşeniile la o parte (sau alte lucruri care pot crea senzaţia asta), "Primii 4 ani sunt grei, pân-ajungi în anul 3". Nu?? :)) :)) :))
Şi apropo de realităţi...deşi nu îmi este deloc somn, mai înţeleg şi că este relativ târziu...adică timpul să mă bag la somn.
Pe scurt,
THE END.

Doar o întrebare să-ţi mai pun

Numărul de şomeri care habitează pe coclaurile mult iubitei şi stimatei Doamne Românici (şi o babardesc din greu prin fantele emiţătoare de diverse sunete) a trecut de juma’ de million (un număr rotund, veţi zice, care merită aniversat printr-o ceremonie specială; aşa că nu îmi rămâne să urez decât…“Să ne trăiască” şi “La Mai Mare”).
Că totul este doar o statistică, un grafic momocolor trasat pe o hârtie boţită de gălbejeală, ştim. Că nu interesează pe nici un grăsan ipocrit care se dă mare că ne scoate ţărişoara din…cavou, iar ştim (nu doar pe nimeni nici măcar în 3 litere – cot – de soarta prostimii decartatoare la buget, pentru că am învăţat eu când eram mai mic că un junghi prin părţile acelea este cel mai greu lucru pe care îl poate îndura o fiinţă muritoare). Că nu face nimeni nimic….ne-am obişnuit. Programe de guvernare, planuri, proiecte, porniri de anchete (care au un demaraj atât de puternic, încât în câteva secunde le-ai şi pierdut urma), analize, scheme, schiţe, intenţii, viziuni…doar o abureală ordinară care ne este aruncată în faţă, să ne ameţească puţin până la data fatidică: Ziua “o”, momentul când se va decide următorul prestidigitator de buget, următorul angajator în bandă largă (pe funcţii bine plătite) a clanului propriu şi personal.
Nimeni nu îşi bate capul cu fraiereşteanul de rând. Nimeni nu face nimic…

Dar am şi eu o întrebare pentru inteligenţii ăştia de cârmuitori, care învârt ei pe adevăr mai ceva ca porcul pe bostan:
De ce când vorbesc de numărul şomerilor se raportează la toată populaţia României? Că doar din câte mai ştiu şi eu de ultima dată când am privit panorama care mi se desfăşura pe sub fereastră, parcă pe aici am mai văzut vieţuind şi copii, pensionari, tute paraşutate care nu au nevoie de serviciu – cu gura frumos rotunjită “geab” - (bagă un recital la umflat şi s-a făcut cu milionul de euro pentru cheltuiala din ziua următoare), sau Feţi Frumoşi şi râncezi, cu Ferarri-ul zâmbind după ghena de gunoi.
“Specialiştii în domeniu afirmă că avem 1.500.000 de şomeri în România!” Inconştient, şefălăii fac raportul…un milion jumătate, care reprezintă din 22 de milioane….”Păi nu e mult, băi frăţică!! De ce pana mea să ne chinuim, pentru…stai să fac calculul….ăăăăă…eeeeeeeeee….da mai dă-l încolo de calculator tâmpit care se blocheză el şi care este o rablă de îngrăşământ care nu mă lasă să calculez! Că-mi bag imediat banii în altul mai performant! În fine….de ce să mă agit eu pentru aşa o fracţiune mică de populaţie?? Crapă de foame?? Şi ce? Facem reducerile bugetare pe care ne chinuim atât să le obţinem! Nu e logic? Mai puţini oameni, mai puţin consum! Mă urmăriţi??? Elementar, dragii mei…ELEMENTAR! De aceea sunt eu conducătorul vostru…căci gândesc o idée mai repede ca voi!”

Deci, să revin: nu e mai normal să se spună că avem “x” şomeri din “z” populaţia proletară activă a ţării? (deşi e cam greu de aflat numărul acesta, măcar să se raporteze la numărul total al bugetarilor; va da cu erori, desigur, pentru că mai sunt mult care prestează şi la mogulii cei răi - ca să fac o bucurie cuiva -, la patron sau alte genuri de conducere....dar totuşi se va crea o imagine mai apropiată de realitate ) Măcar cu aproximaţie…pentru ăştia care nu avem planşa în faţă şi nu ne putem face o viziune de ansamblu (mai ales subsemnatul, căruia Gânditorul îi mai ia din când în când o pauză şi nu mai înţelege în ruptul caputului pe ce lume trăieşte)! Lumea (inclusiv ăia cu mapa care se cred managerii lu’ peşte) şi-ar face o idee mai precisă a gravităţii dezastrului în care ne aflăm. Şi poate realizînd asta, s-ar uni măcar câţiva oameni capabili şi ar găsi o soluţie eficientă! Dar stai! Fiind mai deştepţi, ei au zburat demult prin tări mai calde, mai ofertante din punct de vedere al traiului! Şi e clar că Guţţţîîî, alte Minuni sau oricine a mai rămas pe aici, nu ne vor arăta doar beaca beată din fundul tunelului deţinut în proprietate de Iad!

E CLAR! Cum spune mereu gurul meu în şpagat pe 2 scaune, O SĂ NE IA DRACU'!! ŞI DUPĂ CE NE TERMINĂ DE JUMULIT, NE ÎMPARTE RÂNJIND CU PREA-URÂCIUNEA SA, MĂ-SA....CA SĂ NE MAI SCARMENE PUŢIN!

Asta e o certitudine, o teoremă care nu are sens să mai fie demonstrată.

Viitorul sună bine. Connex, dar nu România.

Barbari până la moarte şi dincolo de ea!

AOLEU, MUIICĂĂĂĂ!!!! Buricul patriei noastre Românica iar s-a imflamat şi a vărsat puroi! VĂLEU!!!! Acuma nu mai avem şi noi un colţişor de rai, la care să spunem cu mândrie: “IATĂ! PERLA ţărişoarei, BOMBOANA dupe colivă şi cireaşa glazurată din vârful cocoloşului de rahat! Priviţi şi minunaţi-vă-ţi! Este că este cel mai FAIN lucruşor văzut în viaţa vieţilor voastre????”*

Nu ştiu cum au reuşit, dar ăştia iar au dat-o de pereţi! Motivul?? O mizerie golănească de joc fotbalagistic…adică un moment numai bun ca civilizaţia să se dea în stambă! Au făcut schimb de bune maniere până la sânge! Unii chiar au ajuns la spital cu dovlecii crăpaţi sau ciolanele rupte, în urma acestui intens schimb inter-cultural!
Torţe aruncate aiurea, terase devastate, avalanşă de mese şi scaune cu zburătoare, jandarmi alunecători, înjurături de hazna, războinici care aleargă prin spăngi, prin fum, prin mii de baionete, înfruntă stihiile naturii şi atacă vijelios scârbavnicul microb-ist care susţine NE-NO-RO-CI-TA de echipă rivală!
Sălbăticia a atins apogeul! Fum; ceaţă; flăcări; sânge; urlete turbate; ruine fumegânde; suporteri loviţi în moalele capului de cisterna cu streche; “forţe de ordine” disperate; ochi demenţi, în care mocneşte jăratecul urii; frunţi înnegrite, brăzdate de sudoare şi vâne mov groase cât burlanul, ce ameninţă să împroaşte; dinţi care rânjesc în asfinţit, cuprinşi de spasme debile; icnete animalice; lamentări idioate…
Cam aşa s-a desfăşurat şoul de aseară din plăcinta cu dude a naţiunii! O prăjitură viermănoasă, care a explodat de învăţăminte, spiritualitate, istorie, cultura, biologie (cu ample studieri ale interiorului corpului uman), schimb de perle ale lingvisticii şi campionate de aruncat cataroiul în capul idiotului şi nesimţitului de vrăjmaş!
Am înţeles doar că protagoniştii au fost luceferi timişoreni şi craii croaţi. Care a fost soarta partidei (în cazul în care s-a mai ţinut - dar parcă totuşi...am auzit, aşa fugitiv, că timişorenii şi-au furat-o) sau scopul ei, nimeni nu ştie. Ba poate că da…dar îşi ţine înţelepciunea pentru el. Important e că s-au bestializat nişte căcaţi!

Eu nu pricep de ce nu au îngrădit “teatrul de război” cu sârmă ghimpată! Apoi evacuau toţi jandarmii şi îi lăsau pe dobitoci să se omoare între ei! Iar ăia care supravieţuiau…îi lăsau să moară de foame, că şi-aşa sunt doar o ciumă a societăţii! Dacă aveau sânge în instalaţie se mâncau între ei ca nişte fiare descreierate ce sunt; apoi crăpau de foame şi ajungeau hrană pentru ciori.
Ce să mai chemi poliţie sau alte organe, care să se muncească cu tâmpiţii??? Dă-i încolo de împuţiţi cu cuib de tenii în loc de creier!
Dacă eu eram doctor şi îmi veneau animale din astea la pansat, pe cuvânt că nici nu mă uitam la ei! Că doar jurământul hipocratic se referă la oameni, nu la brute ordinare şi involuate!...Plus că, dacă jivina şi-o face singură, cu mâna din dotarea proprie (adică execută o demonstraţie de lucru manual), cine sunt eu să nu o las şă-şi tragă singură ponoasele? De ce tre’ să muncesc eu, pentru că nişte proşti s-au caftit la nănău şi gioale???


* Bucată realizată pentru căpcăunii bolovănoşi la inteligenţă care au impresia că înghesuiala lor de clădiri face parte din nu ştiu ce planetă utopică şi angelică, separată complet de mizerabila planetă Românica; iar ei, micuţii, monumente de rafinament, modestie, politeţe, eleganţă, gingăşie, candoare, fineţe…şi alte abureli de genul ăsta, sunt născuţi cu 2 perechi de…membre pentru executat atletism şi alte sporturi din astea…ce implică alergarea. Ei sunt unicii, rasa superioară care s-au despărţit la un moment dat al evoluţiei, de amărâţii românaşi de rând.
De parcă Ardealul (şi în special Timişoara) nu este parte din aceeaşi bătaie de joc, căreia i se mai spune şi Statul De Drept România!
Iar eu nu mai pot cu ei! Mi se face scârbă când mă intersectez cu modul acesta de gândire! Şi îmi exprin sentimentele de prea-mărire, de câte ori am ocazia! (ştiu…acum urmeaza faza cu “Ă-O-LI-CĂ, VA FI SPUS!”, dar asta e părerea mea!)

P.S.: Deşi am încercat să descriu cât mai fidel atmosfera de pe “Tărâmul De Dincolo De Jeg”, nu am reuşit decât să schiţez vârful unui Aisberg. Aşa că las reportăjurelul să vorbească în locul meu; nu se pune că o imagine face cât o mie de cuvinte?
Ei! Aici este doar un filmuleţ de un minut şi ceva…care sper că vă va satisface setea de cunoaştere.