marți, 8 septembrie 2009

Inteligenţa de piatră


Conform ultimelor estimări, în anul 2009 s-au contorizat circa 9000 de şomeri...cu diplomă. Adică mii de absolvenţi care stau pe bară, pentru că lumea cilivizată nu are nevoie de ei.
Cauzele pentru această situaţie sunt diverse: aglomeraţia prea mare pe aceeaşi specializare şi suprasaturarea de pe piaţa muncii; profesia nu mai are căutare; slaba pregătire a tinerilor, şi, refrenul la modă: odioasa criză în care ne scăldăm din gros.

Am înţeles că piaţa proletară dă pe dinafară de muncitorime...Dar nu ar trebui să existe o corelaţie între cerinţele ei şi turma “specialiştilor” care o pătrund în fiecare an? Adică...să presupunem o situaţie: în 2009 nu mai este nevoie de ingineri mecanici; se preconizează că necesitatea este satisfăcută şi pentru anul 2010, chiar şi 2011. Atunci, ce rost mai are ca universităţile să formeze astfel de experţii lu’ peşte, dacă nimeni nu are nevoie de ei? Dar învăţământul superior, în nemărginita, infinita, nelimitata, incalculabila ei înţelepciune, a găsit soluţia....modifică titulatura din “inginerie mecanică” în ceva alambicat, care începe cu “manager” şi se termină cu “diplomat”, şi gata! Problem solved! Dar programa este aceeaşi, neuronii profesionali sunt neschimbaţi,profesorii sunt aceiaşi,. Şi bineînţeles că ei predau tot ceea ce au învăţat…adică fix materii de inginerie mecanică. (doar nu i-o da afară…că trebe să îmbucă şi gura lor ceva). Şi uite aşa, dragii moşului, ies “manageri bla bla bla diplomaţi”, experţi în ceva de care tuturor li se cam zburducăne..

Slaba pregătire a studenţilor…care se vede după scanarea ochiometrică a foii matricole. Marea problemă este însă alta: nota reflectă mai mult grosimea, decât lungimea. (grosimea buzunarului şi lungimea cunoştinţelor, desigur). Degeaba te-a făcut pe tine mama un geniu (mic sau mare, după posibilităţi), dacă pe altul, mama (alta) l-a făcut deştept în afaceri. Tu înveţi ca bou’ toate întortochelile alea de formule şi teoreme, el îi trânteşte la prof un ditamai Merţanu’ în faţa porţii. Sau…dacă dascălul îţi impune, pentru o notă de trecere, o mică cotizaţie de într-ajutorare a bugetului facultei (adică a propriului buzunar)? Odrasla de afaceri a părinţilor de afaceri (şi vânzări anterioare) ia 10 cu felicitări din prima, tu speri la un 5, când/dacă i s-a sculat mila la prof.
Sunt unii angajatori la care notele de pe parcursul facultăţii au o pondere de 80% la interviu….
…Şi, în condiţiile astea, mai vreţi pregătire babană???

Profesia nu mai are căutare…păi ş-aşa, de obicei în facultate înveţi funcţionarea unor utilaje care nu se mai folosesc de cel puţin două decenii. Cică e important principiul de funcţionare…dar până una alta, trebuie să cunoşti nenorocirea aia de ruginătură împuţită pâna la ultimul şurub!

Din câte am observat practic, se cam acceptă unanim că de pe băncile facultăţii nu ieşi vreun învăţat de marcă. Doar aşa…ai auzit mai mulţi termeni întortochiaţi decât cei fără studii superioare. În principiu, spui aceleaşi căcaturi ca şi un boier zdrenţăros de pe şanţ, neavizat; doar că al tău are o poleială mai fandosită, este împopoţonat cu funde mai colorate.
Spus mai ordonat şi aranjat în pagină: meseria se învaţă la locul de muncă. Nu prea contează şcoala. Asta e numai aşa…o gargară pentru tatonare.

Facultatea e de porc. Profesorii sunt de porc. Materia e de porc, inutilă şi multă. Totul e o pastă sângerândă, intrată în putrefacţie. Dimpreună cu mentalitatea de student….
Dorul ăla de a învăţa este doar o reminescenţă a comunismului. Emoţia unui examen mai dificil o mai cunoaşte doar pămpălăul. Respectul pentru profesor…da te-ai zdruncinat la creierii capului, să mai cari aşa ceva cu tine??? Este grele rău cheştiile astea cu politeţea…
Facultatea (şi în general şcoala) s-a transformat într-o distracţie, un nesfârşit bal al dezmăţului feroce. Băute până te adună cu făraşul de pe podea, destrăbălări cu târfele ce se zbânţuie ameţite prin cluburile de noapte, sulimendreala tâmpă pentru agăţatul goriloilor înfiebântaţi de alcool, amfiteatre pline ochi de deschiloţate în gură şi şmecheri moţăitori. Un bordel colorat ţipător, duhnind a tărie mahmurită şi a parfumuri de firmă, în care tablele se umplu cu repeziciune de zgârieturile frânte ale marker-ului (eeeeeeeeeeeeee….mai suntem aşa înapoiaţi să scriem cu cretă????)..
Cică studenţia e cea mai “cool” perioadă a vieţii. Dă-i cu distracţia frateeeeee!!!!!! Bei, îţi vomiţi rinichii din tine, dregi cu alcool din gros, şi când nu mai poţi nici mormăi “Un vultur stă pe pisc, cu un pix în plisc”, adormi deşirat peste colegii de bairam. Fete, băieţi…nu mai contează! Alcoolul este sânge, şi sângele-i alcool!

Şi se mai doreşte performanţă???

Oficial, se caută specialişti bine pregătiţi în orice domeniu. Neoficial… dacă te-a blagoslovit Dumnezeu cu un pui de astm, diabet, sau mai ştiu eu ce boală care nu prea îţi permite să te laşi hămălit de toţi graşii împuţiţi cu aere de omi de afaceri şi patroni de concerne de lănţoace de firme, cam trăieşti degeaba pe aici…Eşti un plus, clar! Nu faci nici cât un rahat îngheţat! Nu mai contează abureala aia ieftină cu “importanţa minţii, triumful gândirii asupra forţei brute”.
Şi atunci…ia mai scutiţi-mă cu căcaturile voastre oficiale, şi mai aruncaţi privirea şi prin realitate! Se duce totul de râpă, cu o viteză pe care ar invidia-o şi o rază de lumină! Nu Înfricoşătoare Criză (Bu-hu-huuuuuu) a declanşat porcăria asta! Ea doar a accelerat-o puţin…iar gura asta de rai (pe care încă o mai numim România), se transformă cu o iuţeală înspăimântătoare în “gură de iad”!
Mă intoxică vorbitorii cu fraze gen “tinerii sunt salvarea ţării”!! Oooooo….nu mă-nebuniţi, că mă excit! Care tineri? Beţivanii pe care îi târăşti din bodegile infecte? Drogaţii care se ascund prin întunecimea tufişurilor? Curvele-dive de luxuri, care se întind lasciv în bătaia farurilor??? Imbecilii care trimit c.v.-uri pe internet, pentru ocuparea postului de preşedinte de stat (rozător la ciolan)????
Nuu…sigur, sintagma se referă la acei tineri care încă nu şi-au pierdut umanitatea şi moralitatea. Acele halucinaţii tremurânde, pe care le numeri pe degetele de la o mână. Nenorocirea e că ei au cel mai mult de pierdut! Toate visele lor, toate idealurile lor, se afundă pe zi ce trece în mocirla care ne sufocă. Nu mai există aspiraţii, pentru că astea-s de copii; aşa spun tâmpilăii care se numesc maturi…Există doar un job, care să te ajute să te tărăşti prin mizerie. Care nu prea mai este nici ăsta…(criza asta, bat-o norocul!)

Şi uite-aşa, tinerii părăsesc ţărişoara asta, mai abitir ca pe o corabie semi-scufundată…
Băselu’ spunea că avem nevoie de chelneri. Şi culmea, tinerii dau năvală pe un astfel de post…doar că nu la noi! Oriunde, dar nu aici!! Nu în cloaca asta de tupeişti puhavi, unde năzuinţele îţi sunt tocate şi amestecate cu mâzgă viermănoasă. Nu aici, unde eşti călcat în picioare sistematic, unde sufletul îţi este distrus cu o plăcere sadică!

Oriunde, dar nu aici….unde îţi poţi face un rost în viaţă doar dacă te recomandă cineva (o pilă baştană), ceva (portofelul doldora) sau nu intervine mila divină.
Oricum, ar fi, ai 3 posibilitaţi:
1. îţi dai doctoratul în frustrăciune;
2. te transformi într-o legumă (pe principiul "nu văd, nu aud, stau în pătrăţica mea"), pentru a evita să devii specimenul de la punctul 1;
3. ai un job, încerci să fii o persoană fericită, dar nu reuşeşti să fii decât un robot cu voinţa anihilată.



Concluzia este una singură: SAUVE QUI PEUT!!!

sâmbătă, 5 septembrie 2009

MagyarokMan* în extazul luptei pentru autonomie


Omul cât trăieşte, învaţă de toate; şi aude de toate...care uneori, îi transformă creierii capului într-o delicioasă (???) tochitură în sânge!

Astăzi, la Odorhei a fost mare adunare, mare! Cică secuimea vrea stemă, steag, imn şi graniţe proprii; vrea libertate. Vor să îşi facă ei, sărăcuţii, cu sudoarea mâinilor şi murdăria frunţilor, o ţărică numai şi numai a lor, unde să fie autonomi şi slobozi.
Acum…staţi puţin, să procesez…că poate nu am înţeles eu bine! Deci, vor…CE VREŢI BĂI?????? Voi sunteţi citavi cu creierul, sau aţi uitat să vă luaţi inteligenţa de la borcan? Nici măcar o oaie capie şi bolnavă de friguri nu ar fi avut doleanţele astea…ce naiba? Aţi mâncat ceva stricat şi v-a picat rău la neuron?? Aţi vomitat material cenuşiu şi nu mai merge ceasornicul??
După ce că aveţi dreptul să faceţi învăţământ în limba voastră maternă, după ce că mi se încălăbăceşte mintea când văd plăcuţele alea bilingve de prin oraşele şi satele naţiunii (de parcă am plecat în excursie pe Marte), mai vreţi şi stat în stat?? Eu nu am auzit ca românii din Ungaria (sau de aiurea) să aibă posibilităţile astea.

Voi nu aveţi mansarda mobilată cum trebuie, măi oamenilor! Nu vă mai place imnul sau drapelul ăsta??? Dar nu vă opreşte nimeni să vă duceţi la Maghiaria voastră şi să crăpaţi acolo, liniştiţi, în acorduri care să vă gâdilească plăcut la ureche!
Auzi, auzi! Ce li s-a sculat la micuţi să îşi dorească ca_cadou, sub bradul de Crăciun! Păi parcă pe vremea mea, printr-o hârtie boţită de vreme, scria ceva despre “stat unitar şi indivizibil”. Şi din moment ce (încă) vă aflaţi prin părţile astea…înseamnă că aţi cam fost de acord cu ea. Acum v-aţi sucit? Vă perpeliţi ca un kürtös învârtit deasupra focului, fiindcă nu aveţi un spaţiu numai şi numai al vostru??

BĂI NENILOR!!!! Nu vă mai place traiul la Românica? Da’ mergeţi dragilor în Panonia mămicii voastre, sau unde-oţi vedea cu ochii! Luaţi-vă catrafusele şi, în şir indian, dispăreţi în lumea largă şi autonomizaţi-vă acolo! Duceţi-vă unde vă este vouă mai bine şi mai bine! Eu nu ţin minte să vă fi zis careva “Dar vă rog…vă implor…mai şedeţi o ţârucă şi pe la noi….Măcar câteva decenii amărâte…” sau să vă fi rugat să vă stabiliţi pe gurile noastre de plai. Aşa că plecaţi spre alte zări, şi mai veniţi când vă voi chema eu (sau altcineva)!

Nu urăsc ungurii, sau alte minorităţi. Cunosc o claie de persoane super-inteligente (parcă termenul ăsta e la modă acum), care au ajuns oameni de vază, care vorbesc româna de o mie de ori mai bine ca geniile noastre strofocate - aceşti mistici fermecători şi minunaţi, de le-a cumpărat mămiţica şi tătiţica bolizi de agăţat curvete, iar acum cred că scremăturile lor de talente dorsale au un miros staşnic de trandafiri iubăcioşi…Fix ei nu sunt demni nici să le cureţe mizeria de sub unghii unor anumiţi tineri unguri de vârsta lor.
La fel de bine cum m-am intersectat şi cu jivine din astea…minoritare la răzgândac, care cu greu ai fi zis că-s făcuţi de o mamă umană! (îngâ, îngâ! Gură mare, de şmecheri cu carte de maidan şi cultură…cât are Chiva di-nainte! – poate nici atât!).
Ştiu că peste tot sunt păduri de vreascuri…într-o cantitate mai mică sau mai dodoloaţă. Dar totuşi…AŞA CEVA????? Ce-ar fi să aibă şi americanii limbi oficiale fără număr, fără număr? Că doar la ei găseşti de toate naţiile!

De fapt…acu’ mi-a picat fisa! De ce nu faceţi ceva, care să se lase cu bătaie? Da din aia crâncenă…cu dinţi scoşi, ochi umflaţi şi sânge spoit pe toate cele (asta este varianta soft)! Că tocmai ce mi-a venit aşa, deodată, o plăcere perfidă pentru violenţă..

Hai, hai, că poate asta este Începutul Sfârşitului! Calea bătută spre debandada totală şi neîngrădită!

P.S.: Sper să nu fiu suspectat că m-am îmbăiat în patriotism şi mi-a făcut zbâc în sus iubirea de ţară! Sau că mă bântuie spiritul lui Vadim. Doar că…cel mai mult şi cel mai mult mă enervează pe lumea asta ne-sim-ti-rea, măi tată! Nesimţirea aia crasă, îngălată şi grobiană, care îşi iţeşte capul de peste tot! La capitolul acesta, ai noştri conduceau detaşat şi fără nici o problemuţă; până astăzi….când sorţii ne-au fost de-a curmezişul şi au apărut alţii care ne-au furat locul.

P.S. 2: Am început să mă întreb serios, cam pe când vom avea ca limbă oficială (pe lângă româna şi maghiara) şi dulcele grai ţigănesc.

În loc de concluzie:
Obama o fi învăţat chineză, japoneză, spaniolă, italiană,franceză, germană, hindi, tagalong, hawaiiaană, etc, ca să îi aburească mai cu sârg pe minorizaţi să îl voteze???

*Super-erou naţionalist legendar, înveşmântat cu egări verzi adânc înfipţi în carâmbii roşii ai cizmelor, capă largă de culoarea zăpezii virgine şi maiou roşu mulat pe pectoralii acoperiţi cu simbolul campionului.


UPDATE (ziua următoare):
Am înţeles că evenimentul a fost un fiasco total. Astfel, la chemarea Consiliului Naţional Secuiesc au răspuns doar un sfert dintre aleţii locali. Ceea ce mă face să mă întreb (din nou): Uare toţi aleşii neamului au pianul dezacordat? Să nu fii cu toţi creierii acasă este o condiţie arhisuficientă pentru a ajunge la o funcţie de conducere printr-o ţărişoară?? Sau este doar un obicei local…ceva ce ţine doar de Românica?
Că după câte văd, doar capii de clan au halucinaţii din astea cu stemă, steag şi gard de delimitare. Oamenii mai de rând îs normali...păcat nu prea sunt băgaţi în seamă!

miercuri, 2 septembrie 2009

“Luptăcioasa din Umbrele lu' Feisbuc” şi Meandrele Hidoase ale Concretului


Motto:
“Dom’le, vreau anarhie! Este singura soluţie!....Vreau să văd o Românie scelerată! Vreau să văd oamenii fugind cu vacile în spate, ca în Argentina….ALTFEL, NU SE MAI POATE!!”
[Victor Ciutacu]


Acum 2 zile, o domnişoară (cred) făcea furori în mediul virtual cu un manifest prin care îţi exprima frustrarea şi revolta pentru ce se întâmplă pe plaiurile mioritice şi propunea o trezire în cuget şi-n valori a tineretului – care a răspuns cu promtitudine la apel şi a subscris petiţiei online, în număr de fără număr..
[Deci, logic, junimea românească vrea schimbarea şi mai important, doreşte să lupte pentru ea]

Ziua (de fapt seara) următoare, duduica-minune a fost invitată la un talk-show important, pentru a-şi face cunoscute îndemnurile şi credinţele, pentru a mobiliza geniile necunoscute, pentru a trezi în noi conştiinţa naţională, pentru a ne scula speranţa din morţi, pentru a milita pentru patriotism, pentru a–i identifica pe cei valoroşi şi integri care ne pot reprezenta cu demnitate, pentru a arăta că visele şi idealurile se pot îndeplini, pentru a ne spune că expresia “nu se poate” a dispărut din mintea conaţionalilor, pentru a sublinia forţa unui exemplu pozitiv, pentru a ne de-pasiviza, pentru a ne învăţa să construim, pentru a ne prezenta tuturor amărâţilor soluţiile ei de geniu, pentru… pe scurt, pentru a-şi face reclamă.

În cele ce urmează se găseşte doar reacţia mea la cele întâmplate:

E belea mare cu internetul din zilele noastre! De obicei, pe la 18-22 de ani, când încă sunt în perioada de idealizare, când încă visează la cascade de iubire şi munţi de iertăciune, flăcăii şi diveniile cred că în mediul virtual se poate întâmpla orice! Ei se îndrăgostesc, se ceartă, suferă, se bucură, pornesc revoluţii (sau măcar încearcă),...pe scurt, trăiesc intens şi la maxim, chiar şi (sau mai ales) printre biţi! Numai că, toate astea sunt doar iluzii. Relaţiile inter-umane şi în special iubirea, sunt prea complexe ca să se formeze printr-un cablu de fibră optică...de aceea toţi îşi iau teapă, mai devreme sau mai târziu. Din întâmplarea asta se formează o învăţătură...care poate fi predată doar pe calea cea grea, prin suferinţă. Cât timp Nodică din Bucureşti este îndrăgostit-lulea (cu baterii Duracell, că durează până la de 10 ori mai mult) de Bebiţa din Baia Mare (tunată în cel mai pur sistem turbo cu NOS), el nu va lua în seamă restul lumii, care este doar o cârcotaşă şi nesimţită de rea ce este, se bagă în calea fericirii lor şi nu îi lasă nici măcar să se...întâlnească făţău la făţău! (deşi se iubesc nebuneşte, cei doi porumbei de prăsilă nu s-au văzut decât în fotografii de diferite profile şi au vorbit non-stop - şi-n culcare, dar mai ales în sculare - pe messul nostru cel unitor de frânturi de cord). Dar în fine...partea bună este că totul trece, odată cu avansarea în vârstă şi deschiderea mai largă a ochilor.
Partea nasoală este însă când subiectul nu pricepe nimic din tot ce se întâmplă cu el; atunci când, deşi ia bătaie zilnic şi la program (uneori cu prelungiri), nu învaţă că bătaia doare; când consideră că doar a avut ghinion si jumătăţăca destinată se tot piteşte printre plăci de bază si memorii RAM. În momentul acela, chiar e de rău!

Cam aşa e şi cu Haiduca Neamului. Eu am înţeles că are talent la oratorie iar carul cu idealuri s-a răsturnat fix la ea în curte...că e patrioată, optimistă prin genealogie şi acum, indignată şi frustrată de halul de conducători care se perindă prin forurile înalte ale ţării. Ştiu că vrea să ne scoale conştiinţa naţională şi dorinţa de acţionare...Dar planul ei perfect impune întrebarea de ceva întrebări:
Mă tot tâmpeşte cu identificările. Dar CUM ar vrea să identifice persoanele integre care trebuie să ne conducă? Prin C.V.? Asta îmi aduce aminte de scena cu Dem Rădulescu, Jean Constantin şi Puiu Călinescu, când selectau talente în B.D.-ul cu icoana făcătoare de minuni: vine o duduiţă si vrea să cânte ceva cu 2 rândunici, pentru că o recomanda doar talentul pe dânsa...iar de la atâta har, s-au speriat chiar şi Sfinţii din Cer! Dar revenind: CE înseamnă procesul acesta de identificare? CUM va avea el loc? Şi odată ce Campionii Dreptăţii se vor recunoaşte, CUM vor câştiga încrederea maselor, ei fiind total necunoscuţi? Formează Liga Dreptăţii, care porneşte în ajutorul năpăstuiţilor şi se fac viteji care mai apoi candidează la conducerea neamului?? Apoi...presupunînd prin absurd că Eroii de la Termopile de Românica ajung în capul plin de mătreaţă (ca să nu zic de păduchi) al ţării: CUM vor eradica din rădăcini, Sistemul Ticăloşit în care ne scăldăm? Prin ce metodă?Ceva patentat mai prin preistorie, sau vreo tehnică cu presiune osmotică şi ultrasunete, de ultimă generaţie?
Eu am înţeles că trebui să acţionăm, trebuie să nu îi mai votăm pe actualii, să ne întoarcem în ţară, să fim patrioţi...DAR APOI???? Concret, cum se va înfăptui totul?? Pe internet??? Stăm la monitoare, tastăm ca nebunii şi ne imaginăm că trăim într-o ţară utopică, etalon de valori pentru restul planetei??
Apoi...duduica spunea că ea nu vrea o calitate politică, pentru că are bunul-simţ să recunoască că nu are stofă de lider. Chestia tare este, însă, că ea este percepută ca lider de restul turmei de visăcioşi, din moment ce îi trimit C.V.-uri pe bandă rulantă. Şi drăguţa luptăcioasă nu spune nu... DECI, EU CE SĂ MAI ÎNŢELEG???? Vrea, ori ba, să fie moţ pe cireaşă, aia care a îndoit banana şi a decolorat morcovul (cu transformare în prostănac)? Căci spunea totul, dar nimic palpabil. Propunea, cu gura largă, să fie pace-n lume şi bună-înţelegere pe Pământ şi-n aer, dar nu avea nici măcar un punct de pornire viabil, d-apoi o soluţie pe termen lung!
Se pare că ”Rosa Parks a noastră” nu prea poate răspunde la chestiunile pragmatice. Ea e cu visarea, sentimentele, sferele şi pătratele în triunghiuri de valori abstracte, porcăriile astea mai înălţătoare...dar cu realitatea stă cam prost. Mult prea prost....Iar mă întreb serios: “Asta a ajuns la treij’ dă ani dăgeaba? A rămas închisă în lumea internetului, şi nu mai poate gândi decât din cărţi? Nu a priceput nici până acum, cam cu ce se mănâncă traiul la Românica?? Sau asta e meseria ei, pentru asta este ea plătită…gargara aiurea, fără fundamente în realitate?? Sau poate a trăit în puf până acum şi nu prea a avut contact cu realităţile şocante de la noi…Dar când a scos, în sfârşit, năsucul finuţ şi l-a prins în meandrele răpciugoase ale concretului, a constatat că e naşpa maaaaan şi s-a revoltat până-n tavan.”

Şi o concluzie...După ce am văzut aseară, am realizat că fătuca are spate puternic! Pentru că nu ajungea ea la t.v în maxima audienţa, dacă nu era aşa. Nu o băga nimeni în seamă...doar pentru că ea vrea o ţară altfel, pentru că e o tânără nemulţumită, pentru că vrea să vadă beaca de la capătul lu’ tunel prin forţa şi curajul naţiunii mult-adorate. Mai ales că nimeni nu putea risca o audienţă proastă din cauza unui copil prea tălâmb şi credul, care nu a învăţat că nu toate muştele cacă miere sau că nu tot ce zboară se mănâncă.

Pe undeva, prin “Împăratul-Zeu al Dunei”, se spunea că oamenii nu vor trăi în pace, pentru că natura lor este războinică; pacea va exista doar sub dictatură. (pe scurt, aceasta ar fi ideea). Cam asta cred că ne trebuie şi nouă: o dictatură sub un Vlad Ţepeş modern, care să taie şi să spânzure (cu dreptate) fără comentarii şi fără scârbă de muuuuuuult sânge şi tone de măruntaie mâncate de viermi şi de ciumă, sau o distrugere totală şi completă; apoi poate o reclădire de la Epoca de Piatră…dacă om mai fi în stare de aşa ceva. Dacă nu...cruce de lemn la cap, flori uscate pe movila de pământ şi pa-pa Românica, for ever and ever! Amin!!
Pentru teoria exterminării totale, eu am o o grămadă de exemple din realitate! Iar experienţele din trecut îmi dau siguranţă…Pentru teoria sculatului şi reclădirii prin forţa tineretului, există ceva în afară de aspiraţii, speranţe şi gâlgâială de vorbe ridicătoare de civism?


P.S.: Pentru prima dată în viaţă, am pleznit de mândrie că am avut o pregătire de inginer. Pentru că oricât de bună sau de proastă a fost, mi-a dezvoltat într-o anumită măsură spiritul practic. Întrebările “Cum?” şi “De ce?” fac acum parte din mine….

UPDATE: Tocmai am aflat că Zânuţa noastră Belicoasă, Salvatoarea Neamului şi Regina Internauţilor, este ditamai directorul de firmă, cu conexiuni strânse în lumea bună a politichiei. Dacă nu este doar un zvon la adresa luptătorilor tineri…Este prea tare, nu?