sâmbătă, 8 august 2009

Reclama “Land of chois”


Într-o frumoasă zi de vară, când soarele topea cerul fără nici un pic de nor, păsărelele atârnau leşinate şi asudate de crengile copacilor iar iarba se pârjolea melancolic pe câmpuri, spiritul plaiurilor de ciois a decis să aibă o întrevedere particulară cu Poporul (personaj colectiv) ingurgitator de mititei şi cu butălăul băltăcănind de bere.
Zis şi făcut! În doi-timpi-şi-trei-mişcări, năbădăioasa conştiinţă de patrie s-a întrupat într-o frumoasă fecioară cu cosiţe de aur şi rotunjimi tunate după ultimul răcnet şi s-a înţolit cu 2 petice sclipicioase (cel superior, galben cu sclipici, avea inscripţia ”Superhot”; pe cel inferior, de culoare verde, scria ”Al nouălea cer” pe partea din faţă şi ”Dai în bâlbâială” pe posterior) gândite de cei mai vestiţi designeri vestimentari ai timpurilot moderne. De glezna dreaptă şi-a atârnat un lănţişor finuţ, de aur. La mână a agăţat o brăţară cu ceas, achiziţionată din fonduri proprii (nerambursabile). Pleoapele gelate şi curbate mult-prea seducător şi le bătucea pline de nerv, părul îi flutura în vânt, buzele i se rotunjeau ademenitor. Aşa s-a purces la drum neprihănita întrupare, în pas mlădios şi senzual, spre Poporul care era strâns cu mic-cu mare la un concert al Fenomenalului Cârnaţ de Aur.
Când a apărut pe scenă, Terra s-a oprit din învârteală. Timpul a încremenit şi atmosfera supra-saturată de nicotină şi acră de transpiraţie s-a parfumat instantaneu; milioane de perechi de ochi au ieşit din orbite, limbi nesătule încercau cu încăpăţânare să lingă măcar noroiul - pe care l-a atins prea-frumoasa făptură - de pe podeaua proaspăt spălată, saliva zvâcnea cu voioşie de pe câteva sute de mii de bărbi! Atât de graţioasă şi de gingaşă era tânăra bunăciune! Ea, însă, nu avea ochi pentru nimeni; sfioasă şi îmbujorată ca un boboc de trandafir, s-a apropiat de microfon, şi după câteva scârţâituri de probă, a început să vorbească nişte vorbe din care picurau stropi aurii de dragoste, în care se făcea auzit şipotul izvoarelor de munte şi geamătul de iubire al excursioniştilor pitiţi prin boscheţii glorioşi ai parcurilor.
Şi a spus: “Iubitul meu Popor! Am o veste minunată: VEI FI MAMĂ!!!”

Autostrăzile au prins a creşte printre ciulini cu sârg, ba unele mai moţate, chiar s-au cocoţat pe piloni sculptaţi în stil Doric. Asfaltul oraşelor s-a căscat, lăsînd să apară mândre parcări cu sute de etaje. Din pământ, din iarbă verde, Mama Geea scotea câte un pui de viloacă (cu piscină, garaj, şi câte un amărât de Aston la poartă) pentru fiecare trăitor al naţiunii. În fabrici şi uzine au răsărit roboţi inteligenţi, care dirijau lanţul proceselor tehnologice pe ritmuri de Mozart, Bach, Tchaikovsky, Vivaldi şi Beethoven. Garniturile de tren s-au dat de trei ori peste cap (în şir ordonat) şi s-au transformat în cele mai moderne shinkasen-uri pe şină magnetică (dotate cu jacuzzi individual plin cu lapte de cuc şi cu un dispozitiv care îndeplineşte orice dorinţă - împrumutat de la vizitatorii de pe alte planete ce s-au cazat în Zona 51). Metroul a scrâşnit din roţi şi a cucerit subteranul întregii ţărişoare. Un tocilar ochelarist şi cu părul lins a descoperit bazele teleportării (care era posibilă numai pentru transportul internaţional). Sistemul ticăloşit a luat-o de mână pe don’şoara Corupţie şi a sărit cu parapanta în Vezuviu. Armele de la Ciorogârla au fost descoperite, iar opinia publică a desluşit, în sfârşit, misterul vânzărilor anterioare. Îmbogăţiţii din pix, snobii şi şmecherii s-au pocăit, şi-au smuls hainele de pe ei, şi-au turnat cenuşă-n cap, şi s-au decis să trăiască în pustnicie.. Justiţia şi-a re-etalonat balanţa, astfel încât pufoşii necălugăriţi au fost castraţi (pentru a nu mai da naştere la progenituri corupte) şi apoi au fost aruncaţi în carceră. Medicina a înflorit mai ceva ca un crin imperial în plină iarnă, tratînd pacienţii prin telapatie la ei acasă, şi chiar prelungind viaţa oricărui solicinat (cetăţean al României) cu până la două sute de ani (operaţiune gratuită). Şcolile s-au desfiinţat, pentru că s-au lansat stick-uri de memorie care puteau cuprinde, la nevoie, întreaga cunoaştere a omenirii (acestea transferau informaţia doar prin simpla lipire pe burta subiectului – de aceea, zicala “pune-te cu burta pe carte” a devenit “pune-te cu burta pe stick”). S-au redescoperit artele, cititul la umbra unui stejar bătrân, dansul şi sportul de întreţinere. Maneliştii au crăpat în chinuri şi au câştigat urgent, o excursie permanentă tocmai în exoticele insule situate în fundul Tartarului. Facturile de întreţinere au primit câte un cont gratuit în bancă, din dobânda căruia se achitau singure. Pensionarii au dispărut cu desăvârşire, din simplul motiv că nimeni nu mai muncea – deci, de la ce să te pensionezi? Aurul şi argintul răsărea ca grâul copt printre neghina de pietriş a drumurilor de ţară, canalizările erau pline de ambrozie şi de nectar, oaia (cu mini-mini-jup şi uger siliconat, la vedere) se pupăcea cu leul (din dragoste, nu din cauza intereselor materiale sau a avantajelor titlului nobiliar).

O veste minunată răstoarnă roaba miracolelor.
Îmbăţoşează, şi tu, turismul românesc.

miercuri, 29 iulie 2009

Hai noroc, că te cunosc!


Din câte am mai înţeles şi eu de prin cărţile de buna maniere, obiceiul strângerii mâinii are rădăcini în Evul Mediu - atunci când semnifica că ai venit neînarmat şi cu gânduri de pace.
Astăzi, el s-a răspândit în aproape toate culturile...deci şi pe la noi. Cu mici românizări pe ici pe colo, prin părţile mai esenţiale. (aşa cum ne şade nouă bine).

Lăsînd la o parte ce spun psihologii şi antropologii, obiceiul de “a da noroc” este o forma de politeţe între bărbaţi. Bineînţeles că mai răsare şi pe aici câte un pui de Mr. Olimpia, care îţi strange mâna până ţi-o învineţeşte – probabil pentru a se lăuda cu forţa colosală pe care o posedă, în urma ingurgitării de diferiţi steroizi asociaţi cu “trasul de fiare” din greu. Dar în fine…
Sunt vreo câteva moduri de strângere a mâinii, pentru că prin chestia asta se exprimă o gamă variată de sentimente: cordialitate, bucurie, dominare…etc (aici nu pun şi obiceiul mason sau cel presedinţial, care durează de la 5 minute în sus). Doar că noi am aprofundat-o pe cea în scârbă. Cred că am putea da şi un doctorat în domeniu, doar aşa…ca să ne umflăm civiul!

Mă râcâie pe creieri şi mă apucă greaţa când văd pe câte unu’ că trece pe lângă un cunoscut şi ridică mâna dreaptă puţin în sus, în viteza foarte încet; rămâne cu ea spânzurată în aer câteva secunde, apoi o coboară la fel de încet…sau scoate o labă dolofană pe geamul jepului alb-ca-zăpada şi execută aceiaşi mişcaredomoală. La fel cum nu îi suport nici pe ăia care îmi întind o mână flască şi bleagă, de parcă ar fi o….trestie mangă de beată.
Ce naiba, măi? Nu mai aveţi energie nici să miscaţi o mână? Un coleg din facultă zicea că el când nu mai poate face nimic decent, bagă rapid un sandwich (sau sandviş, cum am înţeles că este mai modern) şi apoi îl năvăleşte o virilitate…de stă mâţa-n coadă! Iese la prăjituri cu toată facultatea! Aţi încercat şi voi, aştia pe-jumătate-morţi, aşa ceva? Energie…ca la Gogu Sclipici în comparaţie cu un bec Luxten; da’ în rest…smenozeala tată!!!…Şpârle date peste alte şpârle, maciomănism dobitocesc, mers lent şi legănat, limbaj de ghetou mizerabil şi fitze de Don Juan, cât cuprinde!

Nu e obligatoriu să strângi mâna cuiva! E cuviincios, da’ dacă nu ai chef de prosteli din astea, nu îşi zboară nimeni creierii. Totuşi…decât să faci ceva în silă şi plin de dezgust, mai bine nu te mai bagi în tărăşenie (e reciproca de la morala aia: dacă tot te-ai băgat în căcat, barem bagă-te de tot!*). S-au…poate că aşa sunteţi în toate activităţile? Molatici, fără chef, fără vlagă, fără consistenţă? Nu vă mai funcţionează cumva sistemul bielă-manivelă pe la creier şi membrul nu se mai execută la comandă?

Băăăăiii masculilor feroci! Reveniţi-vă-ţi măi dragilor, că vă pocniţi singuri cu firmalăul în moalele capului! Păi se poate aşa ceva?


* Oare principiul ăsta îl aplică şi mult iubiţii noştri politicioşi? Cănd se simt tentaţi să dea o gaură în bugetul statului, decât să bage şi ei un deget, îndeasă toată mâna

Dincolo de limita imposibilului



Nu mai pot cu Ridzi! Mă scârbeşte la sânge toată mascarada asta ieftină cu comisiile parlamentare care anchetează scene supraevoluate, imunităţi ridicate, interceptări de convorbiri á la James Bond, cu microfoane ascunse prin stilouri! Îmi iese urticaria pe mine când aud de justiţia care veghează ca un dragon din vârful turnului său şi îi crapă capul oricărui şmecher care se crede cu moţil mai mare! Deşi e un caz grav de abuz în funcţie, pe mine sincer, mă doare fix în cotul din dos; pentru că orice ar bălmăji ăştia pe la televizor, oricâte asigurări de mega-corectitudine ar lansa ei, oricâte ameninţări anti corupţie ar lansa ei, sunt sigur că Monicuţa nu va păţi nimic...Şi ştie şi ea asta, aşa că îi arde alte prostii. (de ex, de termopanele lu’ Năstase!)

Totul e doar un film de ameţit poporul, la fel cum a fost şi arestarea patronului de la Steaua (care a picat la fix...chiar când era în vogă scandalul cu apartamentul de 800 de mii de euro cumpărat din vânzări anteriaoare), chestia aia cu spionul vânzător de Românică, tâmpeala cu ăla care a pitit încărcătorul în ciorbiţa gărlfrendei mult iubite, porcăria aia jenantă cu ţuiculiţa şi cârnaţul şi chiar circul cu mascaţii albinoşi şi încostumaţi, ce spârcâiau clăbuci contra la aviara gripa. Cum spune bunica...nu sunt mai demni de luat în seamă ca o oaie care se vântură prin praf!

Dar stau drept şi mă întreb strâmb....de unde le-or veni toate ideile astea de thrillere? Drăguţii noştri aleşi s-or fi uitat prea mult la parodiile alea cu Austin Powers şi Agent Smart şi Mars Attacks (traduse de “veveriţa_bc”, desigur) iar acum se cred Spielbergi de valoare incontestabilă???? Măi fraţilor...reveniţi-vă-ţi cu creierii!! Chiar atât de proşti ne credeţi?
Ce mă uimeşte este altceva....lumea chiar este interesată de porcăriile astea! Chiar dacă se ştie clar că este de porc toată trebuşoara, că face parte din învăluirea de campanie...naţiunea chiar este interesată! Tocşoaie peste tocşoaie, glazurate cu alte tocşoaie, la care ne uităm cu ochii beliţi la maxim, uitînd chiar şi de ceaţa hămesită care ne ameninţa stomacul! Şi toate despre Ridzi şi ţeapa care ne-a tras-o...repercursiunile monumentale pe care ESTE POSIBIL să le suporte...dovezile incontestabil de necontestat care o incriminează...

M-am săturat! Îmi iau jucăriile şi plec acas’ la mine...

Aşa că voi aborda alt subiect: tonele de cretinitate care s-au vărsat în capul unora!

Am văzut la ştiri cum un braşovean a fost sfâşiat de un leu într-o grădină zoologică; zeci de fătuci cu microfonul în gură ne-au arătat picurii de sânge ai victimei, leu cel turbat la labe, cuşti şi gratii...ne-au relatat pline de tragism povestea îngrozitoare a tânărului...CARE A FOST UN IDIOT CU CRĂCI!!! Cam cât creier poţi să ai, să te duci lângă cuşca unui animal care te rupe în două doar cu o gheară???
Apoi alţi prostălăi...care se duceau să mângâie ursul printre gratii, trăgeau ditamai tigrul de coadă, de parcă era mâţa pe care o ţineau în apartament şi rânjeau sfidători în faţa gorilelor.
Poa’ să tapeteze ăia ce lucră acolo toate aleile cu semne de atenţionare...că dacă şmecherului i s-a umflat tărăţa-n el şi trebuie să se exercite în bărbăţie....o face neîngrădit de nimeni. Nu este democraţie? Nu pentru asta au murit tinerii în ’89? Ce naiba...
Îngrijitorii spun că este lipsă de discernământ şi de educaţie; eu spun că este prostie crâncenă...Cam ce tochitură alterată ţi se poate bălăngăni prin cap, ca să tragi un tigru de coadă? De ce să chinui un animal flămînd, care oricum e pedepsit să trăiască în jegurile noastre de parcuri-zoo? Indiferent că este periculos sau nu...de ce să faci asta? (pe principiul: De ce mi-o strângi în palma ta? Băi om dement...tu nu ştii oare că deşi-s mare, ea mă doare? De ce vrei să te hăpăi eu?). Poate o fi fost vreun nătâng care crede că s-a inventat tigrul ierbivor, sau că aşa a fos el, de când mama lui l-a fătat; cum am mai văzut eu nişte specimene (cică erau divenii mult-dorite), care credeau că plămânii se află în faţa rinichilor.
Şi totuşi...Ce mi-ar fi plăcut ca boul ăla să sfârşeacă ca fel principal la cina pisicuţei...mamăăăăăă...cred că transpiram de plăcere. Să îi scoată la aer toate organele interne şi să îi rupă capul de pe umeri; apoi să se joace cu el, ca cu un ghem de lână!

Concluzia: cine se simte dobitoc în călduri de şmenozeală, să crape în chinuri şmechereşti! De ce să îşi dea el duhul creştineşte, pe pernuţa lui proprie din propriul pat? Nu e mai cool să încerce să stragă în poză interiorul unui stomac de prădător?...Că doar are nişte culori fascinante...de numa-numa!