Se afișează postările cu eticheta tipuri de oameni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tipuri de oameni. Afișați toate postările

joi, 9 aprilie 2015

Întrebarea de o mie de puncte

Fraţilor şi cumnaţilor, am şi eu o problemă, că tot suntem în plin sezon duhovnicesc: Cine este Dumnezeu? Ce este El?

Pare o întrebare simplă, ştiu. Religia ortodoxă (trebuie să menţionez asta, pentru a nu face confuzii..că doar religii sunt pe planetă câtă frunză, câtă iarbă! Omul şi religia, fiecare e cu definiţia ei, cu Dumnezeul ei) ne învaţă că Dumnezeu e Totul şi Nimic. Orice am putea spune şi nimic din ceea ce spunem. Frumos, ce să zic?
Dar mai concret - despre ce vorbim? Să desenăm o teorie cu creionul pe hârtie este o joacă de copii; dacă după această ispravă mai spunem şi nişte cuvinte mari, preferabil cât mai neinteligibile, chiar părem deştepţi. Dar pâna la urmă, 1 şi cu 1 fac 2. Halatu', halatu', cât e halatu'?
...că nu trăim din vorbe şi nu suntem mai minunaţi dacă slobozim pe gură nişte cuvinte. Doar avem impresia că suntem. Cum ne zicea un profesor în şcoală: "Mă copii, să ştiţi voi, de la mine: diferenţa dintre un om cu studii şi unul fără studii este limbajul, esenţa e aceeaşi. Nu reinventează nimeni ştiinţa, staţi potol!". Probabil ăsta era în cârdăşie cu un alt profesor de la facultate, care ne îndemna, prin anul terminal, să trecem la utilizarea unui limbaj specific inginerilor - că doar nu am făcut degeaba o şcoală. Ceea ce mie mi se pare foarte amuzant...după mintea mea, un căcat e un căcat, indiferent că-i zici "rahat" - mai pentru pudibonzi, "scrânjoi" - pentru băeţii de cartier sau "materie fecală" - pentru inteligenţi. În puii calului, arată la fel, miroase la fel, are aceeaşi textură şi culoare! Ce ne frecăm atâta pe după vişin? E un căcat. Punct!

Doar că, eu nu mai vreau cu teorii. 
Aşa că revin cu întrebarea: Cine, ce este Dumnezeu?



Păi ce să fie? Discutabil, în funcţie de cum pleci urechea.
Pentru copiii de 3-4 ani,  El este prezentat ca un bătrânel foarte minunat ce stă pe nori şi te recompensează sau te pedepseşte, în funcţie de ceea ce faci pe acilea, cu proprii semeni. E ca-n Matrix: iei pilula albastră cu caramangeală, sau p-aia roşie cu daruri multe :) Destul de simplu pentru mintea lor.... Învaţă şi ei câte ceva bun, li se modelează personalitatea către ideea de Bine; de obicei, indiferent de vârstă, natura omului este înclinată spre rău, binele venind doar printr-o constrângere. Deci, dacă îi spui unuia că este sub observaţie 24/24, 7 zile din 7, chiar şi atunci când se crede singura fiinţă de pe planetă, ce să vezi? Omul acela va face ceva descris ca fiind bun. "Nu rupe această carte, că te vede Dumnezeu; dă la pagina 37 şi-ai să vezi numele meu". Ceva aşa.

Pentru unii nu există Dumnezeu...pentru alţii există dar e un extraterestru mai şmecher, plin de nave extraterestre şi puteri extratereste, care face ce vrea fibra lui extraterestră. Unii zic că-i reptilian, alţii că-i anunnaki. alţii că-i inunnaki, alţii că-i Energie Creatoare, Conştiinţă Colectivă, Mama Natură, Matrice Universală sau ansamblul legilor fizicii.
Hmmmmm...neinteresant. Teorii şi iar teorii, mi-e silă de ele! Vreau practic, faptic. Concret, palpabil. Substanţial, tangibil şi cu un contur adecvat. Lasă-mă cu teoriile, că nici la wc nu-s bune - nu ai cum să te ştergi cu ele la obraji! 


La dat din gură şi emanat idei menite să schimbe cursul istoriei suntem aşi cu toţii. Cum se trezeşte vreunu' care crede că-i cult în cap pentru că a citit trei horoscopuri, cum cloceşte o idee genială şi îşi caută adepţi, să-şi înfiripe o nouă mişcare religioasă... Şi-apoi să te ţii seminarii şi colocvii de educare a prostimii, toate cu bani - că vorba 'ceea: o fi Dumnezeu un Duh, dar tre' să mănânce şi gura propovăduitorului ceva! Că doar nu şi-o răci-o de pomană...! Băi, tu de colo! Când ţi-o făta mintea nişte pui, dă, trăi-ţi-ar, şi mie unu', nu fi zgârgiog - că-ţi creşte o floare Rai dacă dai de pomană! Chiar nu ţi-e milă de mine, să stau ca păpădia-n câmp şi să n-am şi eu măcar o umbră de cunoaştere?

Dar cum nu îmi place să aştept şi de obicei nu dau izmene pe călător, purced să caut eu, de capul meu. Şi ce-mi zic? Dacă vrei pită, unde te duci? La fabrica de mobilă? La piaţa de zarzavaturi? La d-alea confiscate? Nu, nu...meri ca omu', la pitărie. Păi dacă vrei să-l cunoşti pe Dzeu, nu cauţi la Scriptură? Normal că da.
Prin urmare, citesc. Şi ce găsesc? O lume idilică, frumos ordonată, cu reguli stricte şi uşor de reţinut. Aproape ca în poveştile nemuritoare...Bunul, Răul şi Urâtul, fiecare cu rolul său specific, conform scenariului prestabilit. Nu trebuie să fii savant de renume mondial să pricepi despre ce e vorba...crezi, faci, te rogi. Şi iubeşti. Cum era aia?  "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău  şi cu tot cugetul tău [...] iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii." (Matei 22, 37, 39, 40). Greu? Sincer acuma...mie nu mi se pare că lansez rachete pe Lună! Trebuie să fii tălâmb şi oleacă trepanat să nu înţelegi aşa ceva!

Problema mare e cu definirea ideii de Dumnezeu...pentru  că nu poţi iubi ceva cu tot sufletul, dacă nu ai habar de el. E ca şi cum ai spune că eşti fan Antonia, dar tu nici măcar n-ai aflat că fata asta vieţuieşte pe planetă. De aceea El trebuie descris, să ştii cu ce ai de-a face! Pe hârtie e uşor...dar când translatezi modelul de laborator peste mediul real, observi ceva ciudat: fiecare idee este contrazisă la milimetru! Într-un mediu controlat, Dumnezeu e totul...în realitate nu e nimic!

Realitatea, viaţa de zi cu zi , e un haos. Este o modă atroce cu cercetarea sensului vieţii, toată lumea e într-o continuă fierbere spirituală, în căutarea ACELUI SENS. Şi cu toate acestea, î orice domeniu al vieţii vezi că nu mai contează divinitatea, nu mai contează dragostea, nu mai contează cuvintele...nimic! În practică, dacă ai bani şi sculă tare, muţi la cur pe orişicare. Atât! Asta-i regula de aur a vieţii; la asta se rezumă toată existenţa umană, în cele din urmă...la ce bagi în gură şi ce tragi pe mână! Restul e tăcere! Umplutură de legume pentru cardiaci! Umbli cu Dumnezeu în gură doarpentru că aşa se face în anumite cercuri, dar El e doare un cuvânt gol, folosit în funcţie de circumstanţe şi de chef. Dă bine să-l zici, îl zici. Nu merge, bagi din top cu altceva, că doar ai de unde! După o vreme, constatţi că nu e bine...nu-i nimic! Şi aşa poţi retracta oricând, orice, oricum...Derulezi banda, stergi ce nu-ţi convine şi mergi mai departe fluierând, negând orice a fost înainte de sucirea atitudinii. Vorba zboară, dă-o-n mumă-sa! Cică scrisu' rămâne...aha, s-o crezi tu! S-a inventat radiera şi butonul de delete! Nimic nu contează, nimic nu rămâne dacă îţi pui în cap să nu rămână. Cu un cuvânt creezi o poveste, cu un cuvânt o retezi ca şi cum nu a fost niciodată. Prerogativa autorulu..."Eu te-am făcut, eu te omor". Scurt pe doi. Dai de.-un caz d-ăsta, ai pus-o! Ce să mai comentezi, că ţi-a dat cu "-nt", Pa! Ai FAZAN, ai pierdut! PAAAA!  Păi ştii...că ieri ziceai că-i alb...aşa, şi? Azi zic că-i negru. Mare schemă! Aşa am avut chef ieri...am fost sub influenţa băuturilor alcoolice...nebunie temporară...dezechilibru electrochimic...alege şi tu ceva de-aici! Ce nu-ţi convine? PAAAAA....

Sau dai peste câte unu de te spoieşte cu vorbe de duh...genul "guru wanna be". Scoate vorbele pe gaura gurii şi deja parcă te umple respectul, simţi nevoia să-ţi îndrepţi cravata şi să-ţi netezeşti ciuful. Ce mai, zici că-i rupt din mănăstire, ştie tot ce trebuie să faci ca să fii fericit. Mai contează că-i pielea papagalului şi nu e-n stare să-şi pună ordine-n propria viaţă? Vorbeşte frumos despre cele sfinte, despre minuni întâmplate la tot pasul şi îţi spui: Uite aicea, un om special! Dumnezeu îl iubeşte şi ia uite cum îi dă mici bucurii! Pare jigodie după alură, curvă de om după alegerile pe care le face uneori...dar prima impresie poate fi greşită. În rest tot o visare şi-un oftat. Ce să-i faci? Calea Domnului este îngustă şi grea, dar plină de fericire  şi durere mângâietoare. Îl primeşti în casă, Dumnezeu veghează; îl primeşti la masă, Dumnezeu cu voia lui. Şi-apoi îţi păleşte una pe după ceafă cu toţi sfinţii şi dumnezeii mă-sii, de-ţi băune creierii capului! Cu voia Domnului, să nu uităm. Sau aşa zice japiţa ordinară, ca să-şi acopere mârşăvia.
Hăăăă?  Păi cum aşa ceva?  Bă 'n gura mă-tii, tu te dai o făptură diafană plină de duhul înţelepciunii şi vas ales al duhovniciei, dar rupi cu dinţii şi calci în picioare tot ce ţi se pare că nu-i conform cu modul tău de a face lucrurile? Mâncate-ar lupii de oaie bearcă! Ştii ce? Ia-ţi tu vasul ales, bagă-ţi-l în trei litere şi maaaarş d-aci! Dă cu praf de mers şi dispari unde a-nţărcat mutu' iapa!! Lua-te-ar ciuma plus moartea! Tăvăleşte-te în chinuri! Stânga-dreapta, stânga-dreapta...mooooorii curvă nenorocită!

Deci...privind aşa în jur, ce constaţi că mai este Dumnezeu? Adunaţi în numele Lui sunt târle...dar oare este de ajuns? Că aşa zice la Carte: "...unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor." (Matei 18, 20)
Adunăturile le văd, nu-i problemă. Porcăria mare e că văd şi ticăşoşia...şi trag concluzia că unii doar se folosesc de divinitate pentru a-şi motiva slăbiciunea propriilor alegeri, pentru a fugi de reponsabilitate. Cum era ăla de şi-a omorât nevasta.."nu io, mi-a spus vocea lui Dumnezeu să fac asta!" Bă omule, tu eşti prost la cap? Asta-i explicaţia ta? Şi-acu ce-oi vrea? Să-l prind pe Dumnezeu de cracul pantalonilor şi să-L bag la bulău în locul tău?
Alţii îl folosesc ca pe un cal troian, o bucăţică de brânză dintr-o cursă de şoareci. Cum sunt toooţi ăia care-şi pun sutană şi vrăjesc lumea cu un acatist, ca să le obţină economiile. Sau lupii care vor să se dea oi, pentru a prosti proştii care le acordă încredere.
Iar alţii pur şi simplu îl tratează ca pe un tonomat, unde bagi rugăciunea şi-şi iese dorinţa gata îndeplinită, proaspăt aburindă. Asta-i o categorie aparte de idioţi, merită discutată separat. 

Doar că nimic din toate astea nu mă mulţumeşte şi întrebarea rămâne: Cine este Dumnezeu?