Cu mască, fără mască

Cu propriul căpuţ din dotare, am identificat adevăratul ucigaş care a omorât orice fiinţă vie, de când a apărut viaţa pe planetă. Ce virus, ce asteroid, ce invazie de lăcuste şi alte plăgi? Doar el şi numai el este adevăratul duşman: unicul, singurul, inegalabilul.....stopul cardio-respirator!

Te calcă maşina? Mori de la stop cardio-repirator? Te-a pălit molima? Mori pentru că se opreşte inima şi nu mai respiri...stop cardio-respirator. Pici de pe bloc? Mori de stop cardio-respirator. Mori în somn, cu capul pe pernă? Stop cardio-respirator! Te arunci într-un vulcan activ? Nu scapi...tot de stop-cardio-respirator mori!

Indiferent ce ni se întâmplă, stopul cardio-respirator ne omoară!

Şi totuşi, pandemia este de coronavirus. 

Aşa că mi-am luat mască. "REZIST"

Nu-mi săriţi în cap, nu am vrut să înjur pe nimeni... "rezist" este un cuvânt frumos, care se găseşte în dicţionatul explicativ al limbii române şi descrie o atitudine  perfect lăudabilă: aceea de a nu te da bătut, a te ţine tare, a nu te pierde cu firea. 

Problema e că noi am cam pervertit acest sens, la fel cum am făcut de multe ori pe parcursul istoriei...iar svastica, un semn religios vechi de doisprezece mii  de ani, ce reprezenta viaţa, a fost transformată de nazişti în cel mai detestat simbol al umanităţii. Tot aşa, curcubeul, simbolul legământului dintre Dumnezeu şi om în Vechiul Testament, a devenit imaginea LGBT; pentagrama - asociată de grecii antici cu perfecţiunea arhitectonică, este imaginea magiei negre şi a satanismului...

...iar rezistenţa, dintr-o calitate umană a devenit o simplă ramură radicală a activismului politic. Nasol moment. 

Totuşi, masca asta îmi place. E amuzant să o port - mai ales că nu mă ajută cu nimic. Scrie şi pe etichetă;

ATENŢIE!

Masca nu este dispozitiv medical! Nu conţine filtre integrate. Nu protejează împotriva virusurilor. 

...ceea ce ştiam deja, încă înainte a începe nebunia mascării. În afară de a-mi trăi şi eu fantezia că arăt ca un ninjalin, ori că am cârpa asta pe faţă, ori că nu o am...e fix acelaşi lucru. Totuşi, unde-i lege - nu-i tocmeală şi dacă-i musai, bea Grigore şi apă rece. Bea, dar nu se îmbată de exaltare, cu gândul că degustă cel mai premiat vin al istoriei. 

Nu de alta, dar nu trebuie să fii docor în ştiinţe oculte sau vreun expert, ca să înţelegi iluzia. Trebuie, doar,  să cunoşti biologie la nivel de clasa a opta, pentru a-ţi da seama că nici un virus nu poate fi oprit de o bucată de broboadă. E ca şi cum te-ai apăra de ţânţari punând nişte gratii la ferestre. 

Da' bravo mă!

Nu zic că masca nu ajută la nimic! Nu, nu...departe de mine gândul acesta! Masca este foarte bună...când lucrezi într-un mediu cu mult praf. Sau, când strănută cineva lângă tine şi te-mproaşcă de stropi. No, având mască, eşti oleacă ferit. De stropi, nu de virus. 

E ca în cazul unui atac chimic: fără mască de gaze, ai oportunitatea de a muri în primele secunde. Dacă-ţi pui căciula sau cămaşa peste gură...da, te ajută. Orice e mai bun decât nimic - dar asta nu înseamnă că orice e bun. Deci, cu o basma la gură, mai câştigi câteva secunde...nu ştiu. Câteva minute? Dar tot mori. Şi asta înseamnă că bucata aia de fâş, piele, poliester sau bumbac te-a apărat de chimicale?  

De aceea nu înţeleg închinăciunea la mască. 

Aaaa...dacă ai din aia cu filtre de aer, sau vreo cască de cosmonaut...stimă şi respect! Nici vidul cosmic nu te-atinge, pentru o perioadă de timp. Doar că la noi nu e cazul de aşa ceva; aici, folosim măşţi de hârtie sau material textil...pentru că ideea e să ai gura acoperită. Cu orice! Eram în autobuz şi se urcă cineva, scuzându-se că nu are mască, dar ţine şapca la gură. N-ai şapcă? Pui un mileu! O bucată de şerveţel...ceva, ORICE!! Nu contează! Trebuie să ai ceva pe faţă, să nu-ţi iei amendă că mergi cu gura slobodă şi împrăştii virusul mortal.

D-aia mergeam la restaurant şi vedeam ospătarul cu masca la cot - pe care şi-o punea la gură când ajungea la masa clientului, e drept. D-aia se poartă masca pe bărbie, la ceafă, pe antebraţ, sau chiar agăţată de curea. D-aia unii fumau cu mănuşile cele obligatorii în mâini şi când terminau de pipat, îţi ofereau îngheţata cu aceleaşi mănuşi. Respectând legea. 

Ca şi în multe alte cazuri, obsesia pandemiei ne-a făcut să transformăm mijlocul în scop. 

E ca la injecţie: dacă ai nevoie de aşa ceva, nu înseamnă că oricine îţi înfige un ac în fund şi-ţi bagă nişte ser medicamentos, te-a făcut şi bine. Dacă acul nu e steril, dacă seringa nu e sterilă, dacă asistentul nu ştie să facă injecţii, dacă medicamentul nu e bun...te duci să te cârpeşti şi mai rău te rupi. Pentru că scopul nu e injecţia, ea e doar un mijloc pentru atingerea scopului: acela de a te trata şi a te vindeca.

Ei, fix aşa e cu masca. 

Avem o problemă: circulă un carcalac. Ce să facem? Punem mască, normal... Dar, în primul rând, nu orice fel de mască - nu orice zboară face miere. Şi în al doilea rând, chiar şi cea mai bună mască din lume devine ineficientă când este purtată aiurea - pentru că pandemia nu a creat scopul de a purta mască, ci a creat necesitatea de a ne proteja. Prin purtarea măştii de protecţie, nu a unei măşti oarecare.  

Din cauza asta au apărut întrebări şi teorii ale conspiraţiei.... Dacă suntem obligaţi să facem ceva ce nu ne ajută, de ce suntem obligaţi? Cine are de câştigat din asta? Făcătorii de măşti...de exemplu...care, în loc să facă o cămaşă, din aceeaşi cantitate de material fac o duzină de măşti şi le vând de trei ori mai scump. Sau...firmele de curierat - care nu mai prididesc cu transportul. Eu, spre exemplu, nu comand prin curier, decât dacă nu am încotro. Prefer să cumpăr eu, să-mi aleg eu, cu mânuţa mea, ce vreau. (Ardei potriviţi, spre exemplu! Na, cum cer asta unui curier?). Dar acum, în vreme de pandemie, au fost cazuri când nu am avut încotro. 

Supermarket-urile ar mai avea de câştigat... 

Pe scurt, şmecherii. Patronii. În timp ce ţăranii pierd, pentru că se închid pieţele. Şi în timp ce noi, cu toţii, pierdem din umanitate, chinuiţi de fel de fel de obsesii - cum ar fi inventarea unui nou salut care să înlocuiască îmbrăţişarea. E câh-caca atingerea... virusul mortal ucide! 

Apropo!

Acum câteva zile, o  ştire cutremura România: o doamnă doctor a fost găsită moartă în propriul cabinet. Cauza iniţială a decesului: infarct. Apoi, la autopsie s-a descoperit că doamna doctor avea coronavirus... şi-apoi să te ţii orăcăieli, că ne omoară acest virus criminal - deoarece cauza decesului nu a mai fost infarctul, ci coronavirusul. El, ucigaşul din umbră, motivul pentru care vom pieri ca specie, dacă nu purtăm mască. Şi nu ne spălăm pe mâini. Şi nu ne distanţăm. 

De fapt, de aici intrăm serios pe teritoriul filosofiei...şi mă întreb: care este diferenţa între a muri DE COVID şi a muri CU COVID? Dacă un om este călcat de tren şi la autopsie se descopră că avea covid... cine l-a omorât? Trenul, sau covidul? 

Ha! Ce întrebare! M-am prostit şi eu...nu mai văd evidenţa! Răspunsul este clar: COVID-ul!!!

Şi iar apar teoriile conspirative ale corona-scepticilor...

   

...pentru că, DA!!! Limba română s-a îmbogăţit cu un nou termen: "corona-sceptic" - care îl defineşte pe cel ce nu crede în existenţa acestui virus. 

Ok... şi atunci, oamenii care cred în coronavirus cum se numesc? "Corona-credincioşi"? "Corona-devotaţi"? "Corona-fanatici"? "Corona-adepţi"? Şi cum îi deosebim de corona-sceptici? Şi-au scris pe stema de pe piept "in corona we trust"? 

Dacă aşa s-a împărţit lumea, propun să ne facem şi uniforme de culori diferite...barem să ştim unii de alţii. Şi poate punem şi de un "Capture the flag" mic, ca să ne mai pierdem timpul, până vin vremuri mai bune. Unreal Tournament! U-huuuuu!!! Piu-piu-piu!  

Serios acum...la ce să ne stresăm? Mai bine luăm meditaţii la MM şi JM  (Muzică şi Mişcare, Joc şi Mişcare - pentru profani), ca să ne înfrumuseţăm viaţa. Sau oricât a mai rămas din ea.

Mască este? ESTE!!! Dezinfectant este?? ESTE!!! Mănuşi este?? ESTEEE!!!! 

Atunci, să-i dăm drumul! 

[It's corona time - damce video]

Rockerii şi sataniştii

Mă enervează foarte tare o chestie care se mestecă în mediul online continuu şi fără sens, prin diverse abordări - care variază de la revoltă pură (gen "Sunt rocker DAR nu sunt satanist")

...şi până la scrieri lacrimogene şi sensibile, pline de verb: "Sunt mama unei sataniste, o fetiţă adorabilă cu mulţi prieteni, zece pe linie la şcoală ŞI în plus, angajată conştiincioasă într-o multinaţională mişto" - de parcă ar putea fi vreo legătură între locul de muncă şi credinţa spirituală.

Căcat! Nu ştiu cine a lansat idioţenia asta "pe piaţă" şi nu înţeleg de ce este adusă constant în memoria colectivă. Este o prostie, o enormitate, o tâmpenie, o hidoşenie ieşită dintr-o minte rămasă captivă în bezna paleoliticului timpuriu! Genul de creier pe bigudiuri care gândeşte în sintagme simple, pe care să le înţeleagă şi o maimuţă retardată.

Sau, pur şi simplu o minte modernă, a unui om din vremurile noastre, care nu înţelege subtilităţile şi complexitatea vieţii, care gândeşte bivalent, în alb şi negru. Ceea ce este ok...lucrurile ori sunt bune, ori sunt rele. Nu există cale de mijloc. Nu există gri.

Poate aşa era viaţa în trecut. Pe vremea bunicilor, străbunicilor... când totul era mai simplu. Când viaţa avea un rost iar împlinirile erau aproape, la îndemâna oricui. Când o viaţă fericită însemna un cămin fericit. Intrai în zorii tinereţii, îţi găseai o drăguţă, o luai acasă şi întemeiai o familie. Creşteai copii, mergeai la câmp să ari şi să ai ce mânca..îmbătrâneai. Apoi nepoţi, măicuţă bătrână cu brâul de lână şi bunic cu plete dalbe şi ochii azurii care culege mere din copac, mureai, pa! Asta era viaţa.

Dar acum, este alb şi este negru. Şi un gri, care ne inundă viaţa de peste tot, acaparând-o pâna la cea mai simplă manifestare. Acum, deja este un dubiu să mai bei şi o cană de apă...pentru că nu o bei când ţi-e sete şi cum îţi cere propriul organism, ci când spun specialiştii. Sau nu?

Acum, viaţa o descrii simplu: ESTE COMPLICAT. Este complicat să faci o şcoală; este complicat să îţi găseşti de lucru; este complicat să iubeşti; este complicat să ai o familie şi da...cel mai complicat este să trăieşti. Pentru că vrei ceva, dar totuşi altceva care combinat să îţi dea ceva nou, nemaivăzut, dar tot vechi - pentru că tradiţiile contează; şi nu, pentru că evoluţia înseamnă aplecare spre nou.

Totuşi, întrebarea rămâne: dacă eşti rocker, eşti satanist? NU!!! 

Şi totuşi, da...depinde cum abordezi problema.

Eu ascult rock şi nu mă simt satanist. Nu sunt şi sincer...nici nu mă prea interesează părerile lumii. Am renunţat demult să încerc să mai schimb percepţia societăţii...se spune ceva despre mine, care nu este adevărat. Vin şi explic; cine înţelge, bine; cine nu, să fie sănătos! Nu trăiesc în casa lui, nu-mi dă să mănânc din mâncarea lui. Deci, de ce să mă agit? Ştiu cel mai bine cine sunt eu, nu simt nevoia unei recunoaşteri sociale, nu simt nevoia unei imagini sociale perfecte. Şi nu lucrez la ea.

Asta am învăţat-o de la bunica. Când eram mic şi purtam ochelari, copiii mă necăjeau mereu şi din "aragaz cu patru ochiuri" nu mă scoteau; iar eu mă albăstream de furie şi frustrare...şi bunica râdea: "Da' de ce te super? Maică, poa' să-ţi zică şi cur negru, că ţi-l ling ei şi ţi-l fac alb. Mare pagubă!"

Deci, sunt rocker, dar nu şi satanist. Oameni dragi mie sunt rockeri, dar nu sunt satanişti...de la persoana care îmi înfrumuseţează viaţa în fiecare secundă deşi este departe, până la profesorii care m-au educat de-a lungul vieţii.

Cu toate astea, sunt rockeri satanişti...se declară satanişti, îi ridică osanale satenei:

(Mai multe, aici).

În plus, sunt destui adepţi ai unor teorii care afirmă că, de fapt mesajele satanice sunt mult mai răspândite în muzică: detalii aici

Unul dintre cele mai controversate este semnul rockerului. Îl ştiţi, cel cu pumnul strâns, dar cu indexul şi degetul mic ridicate. Mda...ce să zic? Eu nu îl fac, nu îi înţeleg rostul, nu mă interesează. Când ascult rock sau sunt în preajma rockerilor nu simt nevoia să mă manifest aşa. Băi, ăsta sunt, altul mama nu mai face! 

Dar nu îi condamn pe cei care îl fac. Sincer, mă uit cu puţină milă la ei, pentru că văd că nici ei nu au habar de ce adoptă acest comportament. "Aşa se face", dar nu se ştie sigur motivul. Just because.

Închei cu punctul meu de vedere asupra problemei de bază:

Î: Erau "Goodbye to gravity" satanişti?

R: Habar nu am. Din versurile melodiilor lor, nu. Dar au fost zvonuri care spun că înainte de concert au ars un crucifix. Nu ştiu cât este de real, dar dacă este aşa, acesta îl calific ca pe un gest satanist.

Şi...până la coadă, mai contează? Nu îi judec eu din punct de vedere spiritual.

Ceea ce ştiu sigur sigur este că sunt nişte tineri care au murit într-un accident stupid. Dumnezeu să-i odihnească.

Că au murit pentru că nu au avut viteză de reacţie la aprinderea focului, că s-au mişcat bodyguarzii încet, că a fost pedeapsă divină, că s-a nimerit să fie concertul în apropiere de Halloween, că erau satanişti sau că nu erau...sunt detalii, care ţin de părerile personale ale fiecăruia.

Dar o problemă nu se rezolvă dând-o în părerologie...deci întrebarea de o mie de puncte este:

Ce facem ca să nu se mai repete situaţia?

Despre rău, numai de bine!

Observ că s-au domolit apele cu libertatea presei şi avalanşa de charlie-şti. Acum, când amplitudinea valului de emoţie necugetată a mai scăzut, mă gândesc că este timpul să mai şi judecăm oleacă ceea ce tocmai s-a întâmplat. În acest sens, am nişte întrebări şi comentarii pentru mine, să pricep şi eu niţel din lumea în care (încă) trăiesc:

1. Ce înseamnă, până la urmă, libertatea de exprimare, sloganul pentru care s-a solidarizat tot mapamondul - pe principiul deştului introdus în cur? Unde începe, cât durează şi care este limita ei?

Din câte am înţeles, Charlie Hebdo milita pentru o libertate fără graniţe, indiferent de destinaţia vorbelor. Pe facebook, cel puţin, a fost demenţă în grup, toţi erau Charlie - deci, toţi aprobau această abordare.

Buuuun. Atunci întreb şi eu, ca mireanul: care este diferenţa între Charlie Hebdo, care şi-a bătut joc de orice şi de oricine, sub coperământul acestei libertăţi şi...spre exemplu, Banciu, care a jignit Coranul? Citesc că va fi dat în judecată pentru injurii adresate islamului. Acuma...nu îmi place emisiunea lui, nu o urmăresc, însă ediţia cu pricina am văzut-o. Mi s-a părut excesiv de arogantă poziţia lui, dar revin: de ce Charlie Hebdo a devenit piatra de temelie a libertăţii presei afirmând, printre multe altele, că o carte de rahat precum Coranul nu poate opri gloanţele, iar Banciu este condamnat din cauza unei afirmaţii asemănătoare? 

De ce o revistă franceză de umor îşi bate joc de Coran, Talmud, islamism sau creştinism şi îi construim un altar al martiriului pentru libertate, iar un nene, oricum s-ar numi el, este pus la zid pentru insulte aduse islamului, o religie care "i-a îndobitocit pe oameni"?

Conform acestui articol, înţeleg că diferenţa o face jurisprudenţa CEDO, care susţine că "este permisă o doza de exagerare si provocare, se accepta chiar recurgerea la durităţi de limbaj în caz că jurnalistul acţionează în numele interesului public." 

Conform aceluiaşi articol, Banciu nu a acţionat în numele interesului public, promovând ura gratuită - deci merită pedepsit. Dar Charlie Hebdo a acţionat pentru interesul public??

2. Noul număr al lui C.H. este la chioşc. S-au editat trei milioane de exemplare ce au fost traduse în mai multe de limbi. Pentru comparaţie, înainte de pocinogul terorist, un număr al acestei reviste avea maximum şaizeci de mii de exemplare. Dincolo de tragedia atentatelor, eu aş numi asta un real progres. Nu?

Din punctul acesta de vedere, toată întâmplarea aproape îmi sună ca o uriaşă strategie de piaţă...asta că tot au apărut voci care susţin că tot atacul a fost o făcătură grosolană.