Ce te-aş prinde de ţi-aş face!

Manifest pentru susţinerea femeii moderne

Stau şi mă întreb de ce se scandalizează toată lumea cu prostituarea sexy-asistentelor. Cunoaşteţi cazul: "SOC ŞI GROAZĂ! Asistentele păcătoase fac sex pe bani!" 

Ete na! Pe cuvânt că nici nu îmi trecea aşa ceva prin cap...e o totală surpriză! Deja lumea mea interioară este zguduită din temelii! Mă mir cum de mai respir, de mai umblu ca un om normal şi nu cad bolnav la pat, galben ca ceara. Chiar nu înţelegeam de ce viaţa mea şi-a pierdut sensul şi totul se destramă...un prieten zicea că-i de vină zodia Vărsătorului, care cică ne înţelepţeşte şi ne face să demontăm minciunile; dar când colo, ce să vezi?! Mi se trage de la dudui, care nu sunt cum am crezut eu că sunt! Naşpa, ce să zic? 

Deci stai, stai, încă o dată: asistentele din showbiz fac sex pe bani. Aaaaaaaaaaaaa...păi ce-ai făcut, frate? Zeiţele frumuseţii, bombele alea sexy şi apetisante la care cică bălesc toţi bărbaţii, se jughinesc doar pe bani? Lovitură de teatru! Zoe, morrrrr....Call 911, că-mi încremeneşte inima! Deja simt cum mă săgeată!

Nu. nu...eu nu cred! Nu e posibil aşa ceva! În ultima lună m-am muncit să mă autodezvolt pe plan personal, să cred şi să sper. Netul geme de înţelepciune...aşa că citind toată ziua ici-colo, am redescoperit sensibilităţi pe care le credeam de mult dispărute în negura timpului. Am luat contact cu femei care scriu cu inima, îşi amestecă bucăţele de suflet printre cuvinte; fac dragoste cu tine prin intermediul slovelor...iar acum voi le terfeliţi în noroi? Ca reprezentant al sexului tare, consider că este o datorie morală de a sări în apărarea celor nevinovaţi! Eu nu rezist să mai tac! Nu pot! Să te iei chiar şi de o singură părticică a sexului frumos, înseamnă să te iei de mine! Dai în mine? Dai în tine! Dai în fabrici şi uzine! Dai în clasa muncitoare ce munceşte pe ogoare!

Nu dom'le, aşa ceva nu este posibil! Propun să se facă o petiţie online..nu, nu, o scrisoare deschisă către domnul preşedinte Iohannis, să remedieze el...ăăă...adică dânsul  situaţia! Să pună ordine în haos şi să aducă justiţia divină muritorilor de rând! Asta vreau!

Altfel nu concep! Tre' să fie făcătură, ceva cu oamenii răi, teroriştii...comuniştii! Ponta! HUOOOO!!! Bă nenorociţilor, după ce că ne-aţi subjugat ţara, acum ne dezonoraţi şi valorile? Vă bateţi joc de viitoarele mame ale acestui popor milenar! Le călcaţi stima şi respectul în picioare, intraţi cu tractorul plin de noroi în sufletele lor plăpânde!! Ruşine! Domnişoare delicate dar pline de promisiuni, care ne-au bucurat sufletul şi ochii ani de-a rândul, dârdâind din ce aveau ele mai de preţ! Ne-au tratat ce pe nişte adevăraţi sori şi ne-au lăsat să le descoperim cele mai tainice secrete, locuri unde nici măcar lumina nu pătrunde! Iar acum le înjosiţiţi în halul ăsta? HA! Leprelor! 

Chiar nu vă e milă de sărmanele fete? După cât efort au investit ele ca să fie dorite, acum le arătaţi cu degetul? După cât s-au muncit să afişeze trupurile fierbinţi pe la toate emisiunile şi după chinul pe care l-au îndurat ca să ajungă acolo, pentru a fi şi ele remarcate de vreun bărbat cu iubirea mare, voi le daţi în gât? 

Şi până la urmă...pentru ce atâta zarvă? Nu toată lumea face asta?

Este visul oricărei femei să se dăruiască, încă din zorii adolescenţei. Stiu că zic urât rău, dar...nu aşa arată realitatea? Cum le dă niţel nurii, gata, e prăpăd! Toate se visează dive sexy, toate sunt acele emanaţii de frumuseţe seducătoare, care mai că ar vrea, mai că s-ar lăsa rugate. Toate-s prinţese şukare, şmekerite şi dorite. Regine de inimi frânte, invidiate, răvăşitoare, stilate, adevărate, mereu elegante. Şi pac! se pozează în chiloţi, cu buzele ţuguiate şi fundul înapoi, mimând subînţelesul! Asta se cere, asta se vede peste tot, asta fac şi ele! Minore, minore, dar mai că nu-ţi spun: "Boule, vrei săgeată indicatoare? Pe aici o luăm!"

Dar să te ţii tragedie dacă nu le-o dă nimeni...că-s prea grase, că-s prea slabe, că-s prea mici, că-s prea înalte, că vor piept mai mare sau talie mai pronunţată...şi se pun pe muncă! Sală de sport, silicoane, botox...băi, toate astea costă, nenicule! Investiţia nu trebuie recuperată? Calitatea se plăteşte scump...că doar şi Rolls-ul nu-l iei cu 2 lei de la târgul din sat! 

Nu e normal să fie şi ele plătite? 

Desigur, la un moment dat se pogoară iubirea, că doar este lucru ştiut că femeia iubeşte cu sufletul avid de iubire. Cu cât are cupa inimii mai mare, cu atât se vrea iubită mai mult! Iar dacă şi-a găsit norocosul, iubeşte până la sacrificiu şi pe gratis!

Chiar şi când înşeală, femeia nu o face de capul ei, aşa...doar că vrea să se scarmene între coarne. Nu, nu, nu...să nu credeţi asemenea prostii! Doar bărbatul e un idiot şi cade pradă celor mai primare instincte..la EA e ceva tot pe bază de profunzimile sufletului şi cerinţele spirituale. Sărăcuţa mută şi munţii pentru prost, dar el se face că plouă, nu mişcă nici o pietricică! În asemenea condiţii, nu-i normal ca zâna să-şi ia lumea-n cap? Dacă îl vede pe bărba-su că stă toată ziua cu mâna la chiloţi, râgâind bere şi înjurând la fotbal, cât ar fi de fiinţă suprem dumnezeiască, tot i se urcă bâzdâcii la cap şi pleacă unde-o vedea cu ochii! Caută şi ea, sărmana, un bărbat adevărat, care să o aprecieze aşa cum merită! Nu facem toţi asta? Nu toţi dorim să fim iubiţi şi răsfăţaţi cu cele mai tandre gesturi de afecţiune? No, d-aia înşeală femeia! 

Iar dacă nu îşi găseşte prinţul mult visat din prima, nu e normal să mai caute? Să mai încerce? Probabil veţi zice: "Bine, bine, dar banii unde îţi găsesc locul?" Păi e logic! Ca să fii în cărţi, trebuie să arăţi bine...iar întreţinerea...costă, nu jucărie!! Vorba aia: Ai maşină şi te îndoaie taxele! Aici vorbim de oameni, nu de un morman de fiare!!

Deci mi se pare şi normal să ceară! Să pretindă! C-apoi nici o pâine nu iei gratis...şi când îţi joci şansa la fericirea eternă, mai contează nişte hârtii?! Mai ştii cum nu dă Dumnezeu şi o păleşte drăgosteala, de vă puneţi pirostrii? Iuhuu...Casă de piatră!!! 

Dar aia costă, nu cade din cer!

Păi şi atunci, unde-i baiul? Ce e rău în asta? 

De ce se face gaură în cer că nişte gagici cer bani ca să fie mângâiate? Cu plata înainte, normal...ce te faci dacă netrebnicul de mascul nu mai vrea să plătească după aia? Că nu i-a plăcut, că a scârţâit prea tare patul, că a mirosit a cauciuc încins...na, ce mai face biata fată? Şi folosită şi fără bani, cine o mai vrea?

Nu mai bine e plătită înainte, să stea liniştită şi să-şi vadă de activitatea ei?

...Te iubesc!

Nu ştiu cum fac până-n Crăciun, că  m-apuc să citesc ştirile online şi mă împiedic de un articol halucinant, probabil specific exploziei de iubire pe care tocmai o traversam:  Zece lucruri pe care le preţuiesc femeile mai mult decât lungimea penisului.

Ce să zic? Cu un asemenea titlu, deja eram captivat! Mă scurg ca untul la soare, sunt tot o nebunie şi-un delir! Ador scriiturile astea în care vine Nimeni În Drum  şi zice: "Bă cititor, ştiu că eşti prost şi habar nu ai de viaţa ta - deci ia d-acilea reţeta fericirii: 10 lucruri pe care trebuie să le faci ca să fii împlinit, 3 condimente minune  care slăbesc instant, 5 lucruri pe care trebuie să le ştii ca să creşti un copil, 7 lucruri pe care visează femeile, 100 de locuri de vizitat pe parcursul vieţii, 9 lucruri pe care le face un strungar în funcţie de zodie...d-astea". Chiar mă enervasem odată, când vine unu' la mine: "Hai să îţi arăt lista cu cele 10 filme pe care orice bărbat trebuie să le vadă". Mă uit...văzusem numa  vreo 4 din ele. Înseamnă că nu-s bărbat? Hai să mori tu! Pe măsurate! Pariu că te iau?!

No, învăţăturile de faţă erau cu femei. Ştiţi voi...fiinţele acelea diafane şi pline de dragoste, care se hăţănă cu bărbaţi din scârbă, să le facă grobienilor plăcerea. În fine...citesc. Ce-i drept, nu am înţeles din prima care ar fi legătura sentimentală dintre lungimea iubirii, lăţimea umerilor şi candoarea feminină aplecată spre emoţie pură, dar noroc că m-a luminat jurnalistul: cică iluzia dimensiunii le face pe femei să se simtă mai ocrotite. Eteee....na, că la asta nu mă ducea capul! Sigur, sigur, ăsta e motivul? Păi atunci, mi se pare o idioţenie completă! Nu luptă femeile pentru egalitatea între sexe? La ce papuci vor ocrotire...Pe bărbat cine mă-sa îl ocroteşte? 

Păi dacă rahaturile astea sunt citite de sexu' frumos - şi sunt, slavă Domnului! - nu mă miră că nu mai ştie niciuna de capul ei!

În fine, ce să mai zic? Fiecare cu targetul propriu, că doar nesatisfăcută nici moartea nu stă! Cum, necum, tot ia pe cineva, măcar şi din greşeală. Dar mie îmi place cu iubirea...sunt sensibil, ce să mai zic? Şi când mă gândesc că era o vreme când habar nu ştiam ce înseamnă să simţi că iubeşti...mai că mi-e dor de inocenţa aia! 

Aproape toată tinereţea, singura mea problemă a fost să să-mi descriu şi eu în minte ce înseamnă să spui "Te iubesc". Ce simţi, cum reprezinţi practic aceste două cuvinte. Nu ştiam, dar mi se păreau cel puţin cutremurătoare. Apogeul vârfului care te îndatora oarecum să te comporţi cât mai bine cu acel cinevacare le auzea; punctul hotărâtor  menit să oprească planeta-n loc când treceai de el. Sfinţenia sfinţeniei, că doar fiecare cuvânt, fiecare faptă are ecou în veşnicie...iar cu asta nu te joci! Suntem prea mici, mult prea mici ca să realizăm imensitatea existenţei, iar iubirea exact asta este: Piatra de temelie a vieţii. Of, of, măi, măi...

Apoi am început să văd că de fapt, totul se reduce la aparenţe. Ca la animale şi păsări: câştigă ăla care are coarne mai mari, părul mai zburlit, gheare mai ascuţite, penaj mai colorat, umeri mai laţi, lungime mai lungă, durată mai mare, buzunar mai larg....orice atribut în plus care poate ajuta la perpetuarea speciei, într-o lume plină de pericole.

Logic...natura este doar un calcul matematic, simplu şi eficient. Doar oamenii a pervertit-o cu ipocrizia emoţiilor absolute, emanate fix din trena Divinităţii.  Ptiu, ptiu, ptiu, stai că zisei o prostie! Cum să spun o aşa nemernicie, că omul este doar un animal în contur de ipocrizie? Nu, nu, nu....el este Copilul lui Dumnezeu, plin de Duh şi Adevăr! Cuvântul lui este Viaţă, fapta lui este Desăvârşire. Frumos,..dar tot nu mi-am explicat cum e cu iubirea.
Ce să-i fac? De când mă ştiu, tot încerc să trec realitatea dincolo de cuvinte, să conturez vorbele în fapte. Dificil, dar nu imposibil. Nu toată lumea căinează societatea asta demagogă, în care contează doar imaginea? Nu toate vorbili de înţelepciune sharuite din mână-n mână în mediul virtual fac apel la recunoaşterea valorii inestimabile a esenţei şi nu a formei? Nu slăvim toţi sufletul şi bogăţia spirituală, în detrimentul celei materiale?

No, păi foarte bine! Zic că trebuie să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume...deci hai cu subtilităţile! Îmi doresc să fiu din tot sufletul un om de valoare, un aplicant frecvent al tuturor aforismelor emise de-a lungul istoriei!

Vreau, vreau, vreau! Da, da, vreau să fiu mai bun, mai curat, mai sensibil, mai liniştit, mai plin de lumină în suflet şi în minte...într-un cuvânt, mai altfel. Că de, tot traversarăm Naşterea Domnului, manifestul primordial de schimbare la cuget şi simţiri. Deci vreau!

Doar că, mai întâi de toate zic că ar trebui să realizez o corespondenţă între cuvinte şi fapte. C-apoi, vorba vorbii populare: "Faptele contează, nu vorbele!"

Atunci, să-i dăm drumul:

Când văd un nor, zic: NOR. Cum arată? Uite fix aşa, cum sunt ăia de pe cer.

Dacă aud...MI-E FOAME. Ce fac? Păi în puii mei, mă roade stomacul şi simt o dorinţă nestăvilită de a mânca ceva, orice. Pâine goală, boabe de orez, corcoduşe, iarbă, frate! Orice, numa să fie masticabil!

Dacă zic..."URĂSC". Ce înseamnă asta? Păi de...ce să însemne? Dacă-l văd p-ăla de mă enervează, odată se pune vălul pe ochi, încep să tremur şi-mi vine să-i rup capul cu dinţii! Simplu, nu?

Dar când aud TE IUBESC, ce înseamnă?

Pauză de publicitate, că ţi-am dat cu "-nt" şi te-am închis! Ce să însemne? Totul şi nimic, în funcţie de cine o spune şi contextul în care o spune. Este atât de complicat să explici încât nu s-au inventat cuvinte în vocabular care să descrie expresia asta...totodată, atât de uzată, de folosită, că aproape calci în "te iubesc"-uri mai des ca în băltocile din asfalt, după o zi ploioasă. Ori că spui TE IUBESC, ori că spui MĂ DUC LA WC, tot aia e. O spui şi azi, şi mâine...de câte ori e nevoie, pentru că nevoia trebuie făcută.. 

E asta  o problemă sau nu e o problemă?

Eu zic că este. 

Când ceva nu are o definiţie fixă şi lasă loc de interpretări, apare haosul. Aşa e cu Dumnezeu: lumină, culoare, dreptate, moarte, genocid, ură, intoleranţă. Aşa e cu Libertatea: egaliate, lipsă de cenzură, ordine, supremaţia valorilor, desfrâu, dezorganizare, corupţie, ticăloşie, prostituţie la liber. Aşa e şi cu Iubirea: indescriptibilă şi înţeleasă după urechea fiecăruia, sursa majorităţii relelelor din viaţa noastra, dar în esenţă ceva luminos.

Prin urmare, revin şi întreb: cum descrii TE IUBESC-ul în cuvinte? Din câte înţeleg, după împrejurări...protecţie, ajutor, mulţumire, respect; dar în relaţiile dintre bărbaţi şi femei, iubirea este doar o monedă de schimb, un troc întâmplător, împletit uneori cu nişte reacţii chimice. "Vreau să te / Ce îmi dai să te las" şi ceva feromoni care-ţi iau minţile o perioadă. 

Iar aici, nu mă înţelegeţi greşit...problema nu este cerutul, pentru că oricât ar fi chimia de mare, viaţa zilnică necesită clar nişte resurse pur materiale. Că doar nu mănânci îmbrăţişări pe pâine toată ziua. Pretinsul - mai ales sub acoperământul celor mai curate emoţii (care dispar ca un fum dacă nu sari cu rezolvarea) este, însă, altceva.  

Nu ştiu cum era acum o generaţie, două, zece, nici nu are importanţă. Astăzi, însă, pretinsul este blazonul oricărei relaţii. Ceea ce iar nu e prea important...practicarea pe bandă şi negarea acestuia, însă, mă înfurie la culme!

Restul, cu astrele şi Dumnezeu care-ţi dă marea cu sarea şi-ţi scoate în cale sortita cea mai aleasă...ce să zic, mare schemă! Tâmpenii pentru fraieri! Hai să vedem cum toate planetele se-nvârt pe orbită fix în aşa fel încât Gingirel să-şi descopere zâna care să stea cuminte la scărmănat! Ce bine, ce bine, să ne despletim de emoţie! Ha, Ha!! 

O vreme asta am crezut. Mi-am şters înjurăturile cu mistria de pe obraz, am fost contrazis, arătat cu degetul  şi pus la colţ. "Mami, mami, a venit circul!" No, eu eram circul! Ciudăţenia. Ghimpele cel contra, prea idiot să înţeleagă evidenţele realităţii.

Aşa că m-am făcut mic în colţul meu şi am aşteptat să văd ce se mai întâmplă. Mi-e foarte scârbă de libidinoşenii, DAR iubirea crede totul, iartă totul, speră totul, este atotţiitoare, atotsperătoare...cum era aia? ...şi dacă o mie de oameni spun că eşti beat, nu te pui la somn? Ce să vezi, eram în comă alcoolică! 

Problema este că după ani şi ani, părerea asta mi se adânceşte. Tac, observ şi analizez, iar rezultatul mă dezgustă: aproape orice porneşte de la TE IUBESC, se termină-n gard.  

Dragul meu, eşti cel mai minunat om din viaţa mea... dar vreau.... (completaţi pe linia punctată). Ai? Nu...păi atunci, mergi în mă-ta şi lasă-mă în pace! 

Draga mea, eşti o comoară la casa omului, te iubesc! -  şi cum se-ntoarce draga cu spatele: M-a mâncat asta de bani, nu mai pot cu atâtea mofturi! Dar dacă tac, poate primesc şi eu ceva la noapte... asta în cazul în care nu o doare capul şi iar ne certăm!

Vai, dragule, eşti minunat! Cât de norocoasă sunt că Dzeu mi te-a scos în cale, te iubesc!; se-ntoarce dragul cu spatele: "Ia uite porcu' cum îţi aruncă şosetele murdare prin toată casa! M-am săturat... ce? Sunt sluga lui? Dacă n-aş fi eu...praful s-ar alege!

Vi se par cunoscute momententele? Cam la asta se ajunge, după ce trece nebunia îndrăgostirii şi se înaintează încet, încet, spre monotonie. 

Adică, după 2...3 luni, uneori până la un an. Dacă nu te-ai înhămat la căsnicie, e simplu; pleci pur şi simplu, fără a privi în urmă. Ce prispa mă-sii, nu datorezi nimic, nimănui! De ce ai face-o?
Dacă s-a înfăptuit căsătoria, însă, apar două posibilităţi: ori rabzi şi blestemi viaţa netrebnică până la adânci bătrâneţi, din pură obişnuinţă şi pentru că ştii că mai ales după o anumită vârstă, "sansele de a-ţi reface viaţa cu altcineva" scad dramatic. Sau, cazul doi: divorţ şi-ţi bagi picioarele în toate.
Relaţie pasageră după relaţie pasageră după relaţie pasageră, invocânduse de fiecare dată unicitatea  şi veşnicia iubirii...sau căsătorie, cu formare de familie - celula societăţii, acesta este parcursul. Cum, necum, după o vreme, totul se duce de râpă, spre deznădejde, suferinţă, crispare, alcoolism, bătaie, frustrare, neputinţă, înjurături şi o stare de lâncezeală, în care cei mai buni prieteni devin repulsia şi apatia.

Şi atunci vine întrebarea de o mie de puncte:

Ce fac, ce faci ca să fim schimbarea pe care o vrem în lume? Ne agăţăm de un ideal intangibil şi ne ţinem de el cu înverşunare, doar din dorinţa de a creiona o anume onoare? Sau ni se zburduncăne de rahaturi idealiste şi acceptăm lumea aşa cum este, devenim parte a mizeriei doar pentru că asta înseamnă supravieţuirea?