Se afișează postările cu eticheta sex. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sex. Afișați toate postările

marți, 21 februarie 2017

Interviu de interes public

Eu am obosit de atâtea proteste şi nemulţumire! Pe cuvânt de cercetaş!
Da' de ce să mă agit când pot, mai bine, să Nu mă agit? Plus că nici o zi nu poate fi mai frumoasă ca cea de astăzi...Deci, frate, hai cu bairamul! Că doar, motive-s destule: a nins afară, a dat căldura, imediat apar ghioceii, lumea din jur are fel de fel de preocupări, de ţi-e mai mare dragul să le observi...suntem tot într-o forfotă!

Uite, de exemplu, marea jurnalistă Andreea Esca are interviu cu fostul prim-ministru Dacian Cioloş...şi pentru că discuţia a decurs într-un stil relaxat şi jovial, a venit şi întrebarea firească: "Sex: dimineaţa sau seara?" , moment în care Cioloş răspunde timid: "Când apucăm". Personal aş fi continuat întrebarea: "...şi pe cine apucaţi?"

Oricum, foarte tare! Chiar mă gândeam într-o noapte, când nu mă lua somnul: "Când o face Cioloş sex?" Şi-am încercat să-mi imaginez...numai că am păţit ca Bulă când număra oi  imaginare ca să adoarmă şi a stat treaz toată noaptea când a descoperit că a pierdut o oaie. Cam aşa şi eu: ce făceam şi cum o întorceam, tot nu ştiam cum să-mi răspund la întrebare şi eram tot cu ochii cât cepele de nesomn! Nu mai zic, că de la o vreme îmi crescuseră şi nişte pungi sub ochi...mamă, Doamne! Mergeam la piaţă şi într-însele îmi puneam cupărăturile, că aşa erau de încăpătoare!
Noroc cu dna Esca, că m-a lămurit! Altfel...nu ştiu ce se întâmpla cu mine! Poate-mi sărea şi vreo rotiţă de la atâtea gânduri asidue şi o luam teleleu pe străzi, în căutarea fericirii...

Bine că nu a fost cazul! 
Problema e că abia acum am realizat cât de conectat sunt la viaţa publică şi că mintea mea este plină de întrebări! Şi dacă tot s-a spart gheaţa cu Cioloş, zic să nu ne oprim aici...mai vreau detalii intime!
Aşa că propun o listă cu întrebări pentru următorul interviu, că tot am veleităţi de jurnalist - în cap la mine, abia am câştigat premiul Pulitzer! Ce-i drept, îmi vine în rate...dar hei! Dau de băut, tocmai mi-a sosit prima jumătate!
În fine...gata cu glumele! Vă rog frumos...să-i dăm drumul:

1. Pipilică faceţi din picioare, sau vă aşezaţi pe colac?
2,3. Căcâţa e moale, sau iese viguros şi dodoloţ? E galben ca lămâia, sau brun ca ciocolata?



4. Aruncaţi şosetele găurite, sau vi le coase soţia?
5. Ce culoare are perechea favorită de chiloţi?
6. La poponeţ vă ştergeţi cu mâna stângă, sau cu cea dreaptă? Ori...poate cu amândouă odată?
7. Cât de des vă tăiaţi unghiile de la picioare?
8. Râgâiţi după ce mâncaţi? 
9.  Cu ce deget vă scobiţi în nas?
10. Vă place să folosiţi wc-ul turcesc?

Serios, lucrurile astea trebuie ştiute neapărat! Ca o naţie ce ne respectăm, nici nu concep cum ar arăta viaţa fără aceste informaţii...care ştiu sigur că sunt de interes public! Altfel, Andreea Esca, un jurnalist care cică este un formator de opinie şi serveşte interesul public, nu ar fi pus o asemenea mizerie de întrebare! 
Dar dacă a pus-o, înseamnă că, pe cale de consecinţă logică, publicul chiar este interesat de prostiile astea.

NOI suntem interesaţi! Ce politică, ce bunăstare socială? Infrastructură, medicină, educaţie? Astea-s subiecte de o bârfă mică, la o bere c-o sămânţă! Nu e mai important să ştim când face sex Cioloş? De câte ori pe zi? Unde? În ce poziţii?
Probleme d-astea adevărate, după care chiar ne frige buza...care, de fapt, chiar contează! De exemplu, asta cu sexul merge ca replică de agăţat: "Bună! Sex dimineaţa, sau seara? Nu de alta, dar ca să ştim cum stăm..."
Şi chiar e logic: de la sex apare îndrăgostirea, apoi se naşte familia, iar familia e celula de bază a societăţii!  Parammmm!!! Băi, câte schimbi cu o întrebare!!!

No bine...
Până una alta, mai bine să ascultăm un cântecel din vremurile de glorie, când "cecherap; cecherap" dădea tonul distracţiei:


luni, 4 mai 2015

De ce să scriem pe blog?

De multe ori m-am întrebat care este rolul blogului, de ce să scriu pe un blog.
De multe ori m-am întrebat de ce scriu, de ce continui să scriu.
Nu câştig nimic din asta, stilul meu de scriere nu cred că e prea comercial; cel mai des mă folosesc de afirmaţii prin negare, iar de cele mai multe ori nu sunt înţeles. Nu mă înteresează prea tare aspectul, deci propun să depăşim momentul!
Nu am reclame pe blog, nu închei contracte cu nimeni. Nu particip la concursuri de blogging, deşi asta mi-ar aduce mai multă deschidere şi poate chiar un venit. Dar tot nu particip...am văzut la alţii cum se face şi îmi repugnă total să scriu la comandă şi să linguşesc cu aplomb cât mai fistichiu produsele sponsorilor, ca să dau bine în ochii lor.
Nu scriu din obligaţie, ca să mă achit de o temă primită la şcoală. Vaaiiii...asta e treaba jurnaliştilor cu diplomă, încredinţaţi că bucata respectivă de hârtie le-a creat deja un nume de referinţă în domeniu. prin urmare e practic o datorie de onoare să comenteze orice în titluri bombastice, doar doar s-or face cunoscuţi: "Ştire de ultimă oră! Incendiar! Cutremurător! Zguduitor! Exploziv! Bombă! Şocant! Îngrozitor! O să înnebuneşti când vei citi asta!" :))

Şi nu scriu pentru faimă sau pentru că e la modă. Mă doare-n cot de modă! Deşi realitatea mă contrazice, uneori am impresia că în afară de cei câţiva prieteni pe care îi poţi număra lejer pe degetele de la un picior, nu citeşte nimeni! Şi în plus, cu deschiderea pe care o oferă internetul, fiecare are acum blog. Toată lumea scrie...mai bine sau mai prost, mai interesant sau mai dezlânat, mai haios, mai subru. Dar un blog e doar o picătură de apă într-un ocean. Deci, cu ce e mai diferită decât celelalte?
Ştiu, ştiu...unii au creat o adevărată ştiinţă din asta, pentru că în economia de piaţă, dacă respiri şi nu aduci bani, respiri deageaba. E doar o pierdere de energie. Aşa că s-au elaborat zeci, sute, mii de teorii despre cum să scrii, ce să spui ca să atingi coarda sensibilă a clientului, ce sa faci ca să îi iei banii. Le cunosc pe toate şi nu mă interesază. În principiu se merge pe manipularea omului şi pe aplecarea lui spre aparenţă şi superficial. Nu degeaba există reţeta succesului...un şablon perfect, pe care dacă l-ai aplicat, te-ai scos! S-a mai născut o stea pe panoplia vedetelor!
Dacă înveţi ce şi cum să faci, ce să spui şi cum să pari cât mai conform cu dorinţa ăluia pe care trebuie să îl prosteşti să cumpere ceva nefolositor (de cele mai multe ori), ca să îi trezeşti în minte nevoia pe care o vrei tu să o aibă, ai punctat. Chestia asta se aplică în orice aspect al vieţii, că doar nu degeaba sunt manuale pentru orice: "cum să agăţi ca să...", "cum să vorbeşti ca să...", "cum să stai pe scaun ca să...", "cum să fumezi ca să...", "cum să săruţi ca să..." şi pot continua aşa până mâine. Toate, absolut toate tehnicile se bazează pe aparenţă. Nu contează ce eşti, contează ce pare că eşti. Se vede asta de pe Marte...dar dacă vrei să pari spiritual, trebuie să pedalezi pe situaţia inversă: toţi suntem oameni frumoşi şi nu contează aspectul, doar sufletul. Aha, să i-o spui lu' mutu' p-asta!
Fiecare experiment social concluzionează realitatea, ca o dojană în obrazul omenirii care slăveşte spiritualul. Ei, ghici ce! Fiecare studiu are dreptate, doar că nu suntem dispuşi să o acceptăm, sau o facem cu jumătate de gură.

Dar eu nu scriu pentru bani.
Un prieten îmi sugera să scriu pentru mine şi să nu am nici o aşteptare. Să scriu doar pentru a-mi organiza puţin mintea. Ceea ce are dreptate, dar din nou...nu cred că este cazul meu.
Pe scurt: Uneori habar nu am de ce o scriu. Cred că pentru a încerca să schimb ceva la mizeria asta de viaţă. Însă nu îmi arog calitatea de învăţător...un maestru complet ştiitor, venit să dea lumină amârâţilor care se zbat în neputinţă. Nu-s genul acela..."Frate, te-o lăsat gagica? Ţi-a decedat câinele? Nu ai bani de-o franzelă, te-ai certat cu jegoşii ăia de la muncă, afară ploo cu spume şi nu  nimereşti nici butonul de poză?



Nu dispera, viaţa e frumoasă! Pentru numai x lei pe lună, primeşti un loc gratuit la seminarul despre cum să ajungi şef! Vrei să fii slugă toată viaţa, sau un băiat deştept? Cheia (succesului) e în mâinile tale! Universul abia aşteaptă să comploteze pentru propria-ţi bucurie...trebuie doar să înveţi ce, cum şi când să faci...Şi-apoi să vezi cum te umpli de smacolină!"

Nu, nu şi iar nu! Niciodată! Nu-mi place să mă dau zân(ă)! Nu sunt acel imaculat care se zburătăceşte din floare în floare în propriul glob de cristal. nu cer nimic şi nu mă plâng nimănui, însă am constatat că nu mă pot aştepta ca oamenilor să le pese de ceva ce nu ştiu că există. Sau au uitat că există.



Şi atunci scriu...ori de câte ori găsesc ceva care nu îmi place, devine subiectul unui articol. Apoi, fiecare după propria gândire, să ştie ce să evite, sau să cunoască urmările unui anume comportament - nu doar să le intuiască.
Scriu neîntrerupt de...şase ani jumătate, cred. Cam aşa. De multe ori mi-am propus să renunţ, pentru că ştiu, văd că nu se schimbă nimic. Dar de atâtea ori am revenit asupra deciziei, pentru că scriu şi pentru mine, nu numai pentru ceilalţi. Scriu despre reguli şi respctarea lor.

Personal, îmi place să respect regulile şi cel mai tare mă enervează jocul în care nu ştii la ce să te aştepţi.
Cu toate astea, omul este prin esenţă o fiinţă haotică, capricioasă. Dacă nu ar avea un sistem de conduită independent de propria voinţă, s-ar fi ales praful de planetă de câteva mii de ani. Strămoşii au înţeles asta...şi pentru a pune bazele societăţii au inventat codul juridic - o colecţie de legi care limita capriciile. Apoi a apărut codul bunelor maniere ca să te poţi descurca în relaţiile interumane, şi tot aşa. Cod peste cod, ca să nu ne călcăm în picioare ca idioţii pentru că ni s-au sculat cine ştie ce gânduri prin căpău.
Doar că în legăturile dintre oameni nu există pedepse juridice, e mai mult o lege nescrisă de respect reciproc. Şi totuşi,  fără o consecinţă palpabilă, orice lege e degeaba. Teoretic, conştiinţa ar trebui să ne gideze viaţa morală. Şi apoi divinitatea - fiinţa super-indefinibilă care se ocupă de aspectele abstracte ale vieţii. Suflet, spirit, d-astea.
Orice societate are un dumnezeu, indiferent cum îl denumesc: Dumnezeu, Allah, Ştiinţă, Manitu, Odin, Zeus, Quetzalcoalt, broasca de argint, dragonul de aur, piticul cu moţ în frunte - habar nu am! Dar ceva, o entitate dincolo de umanitate şi perfect obiectivă întotdeauna a existat.

Nu şi acum. Nu înţeleg de ce.
Acum, totul vine şi se duce. Asta e.  Toate trec. vin şi trec, vin şi trec, fără urmări. Şi fără consecinţe.
Acum nu mai există nimic care să reglementeze capriciile. Cuvinte sau fapte, toate sunt degeaba, nu mai exită acel superior intangibil care să limiteze infitul capriciului.
De ceva timp tot pun în oglindă trecutul şi prezentul, tocmai pentru a sublinia dezordinea socială care se vede oriunde...de la filme şi cărţi, artă şi până la relaţiile de familie. Mai ales relaţiile de familie...care porneau fix de la necesitatea respectării unui legământ abstract. Nu te obligă nimeni, nu te pedepseşte nimeni că nu te ţii de el...poate doar conştiinţa. Dar şi asta se poate perverti, deci nu exisă urmări. Dar lucrurile mergeau. Familia, celula societăţii, funcţiona. Prin extensie, societatea funcţiona.

Acum nu mai merge. Ceva s-a rupt. Nu ştiu dacă asta e cauza nebuniei generale, dar familia nu mai există. Privesc în jur şi văd din ce în ce mai mulţi oameni singuri...indiferent de vârstă. Oameni care stau pur şi simplu să treacă vremea, zi după zi şi an după an. Li se pune pata pe ceva, fac; nu mai există pata, punct şi de la capăt. De ce? D-aia. Chiar trebuie să existe o explicaţie pentru toate?


În rest,  totul se învârte în jurul sexului şi al banilor. Femeile oferă sex, bărbaţii oferă bani. De aici porneşte totul, alte reguli nu mai există. Când intervine plictiseala, altul la rând! Femeie, bărbat, femeie, bărbat...mereu altcineva, mereu cineva nou cu o ofertă nouă.
Şi atât. la asta se rezumă viaţa...un şir de cereri şi oferte. Cât se poate. Când nu se mai poate, ghinion. Mişto, nu?

Mie, de exemplu, nu îmi place situaţia asta. Dar, scriind despre ea, voi schimba eu lucrurile? Slabe şanse...însă tot scriu. Spun, scriu...dacă nu o pot schimba, măcar să o fac de ruşine! Situaţia, viaţa, persoanele care se cred vestale cristaline şi aleargă cupă smerenie, dar care nu-s decât ăline de impresii.
...şi iar spun, şi iar scriu, doar ca să le fac de râs. Ca-n bancul ăla:
Gheorghe merge cu gloaba la târg.
- Cum trage calul ăsta la căruţă, bade?
- D`apoi, nu prea trage.
- Da` la plug, trage?
- Nu prea.
- O fi bun de călăreală?
- N-aş crede.
- Pai, atunci de ce l-ai adus să-l vinzi?
- Nu l-am adus să-l vând.
- Dar ce păcatele mele vrei să faci cu el?
- Vreau să-l fac de ruşine...

Păi nu?

luni, 9 iunie 2014

Normal în anormal

Nu ai cum să nu îţi placă petrecerile. Ce nu ar fi de plăcut? Muzică, voie bună, oameni relaxaţi...petrecerile sunt ca o evadare din cotidianul stresant şi mereu grăbit. Enervant, însă, este faptul că petrecerile nu mai au de mult caracterul acela de sărbătoare, odihnă şi de liniştire a spiritului...au devenit ostentative, frecvente şi mai ales, fără motiv. Sunt mai dese ca bălegile pe-un izlaz cu vaci păscând, mai grosolane ca gropile în şosele mioritice, mai fără rost decât chiloţii cu glugă! 
E teroare, pe cuvânt de cercetaş! Cum o dai, cum te întorci, tre' să calci pe unii care petrec! Uraaaa!!! A fătat pisica! Mărşăluim pe stradă...PARCIIII!!!! Am mai dat gata încă o carte din literatura obligatorie a copilăriei!  Mărşăluim pe stradă...PARCIIII!!!! Am încheiat un rahat de liceu!  Mărşăluim pe stradă...PARCIIII!!!! Băga-mi-aş picioarele! Bă, e un liceu amărât, nu e Oxfordul de pe Lună! Dacă eşti în stare să mergi pe stradă şi să ţii un creion în mână, numai să nu vrei, şi nu termini liceul! Ce atâta nebunie şi destrăbălare? O pizza şi un suc de marcare a momentului, nu mai ajunge? De ce trebuie să paralizezi tot oraşul, că ţi-au mai trecut ţie patru ani din viaţă?
Am înţeles...te desparţi de nişte oameni (dragi), alături de care ai mâncat, ai respirat, ai învăţat să  fii om. Se încheie copilăria, păşeşti într-o altă perioadă a vieţii...drept urmare, purcezi cu avânt patriotic la transmis de urări, oracole, tricouri cu dedicaţii, felicitări şi cursuri festive. Simplu, nu? Dar să ieşi în stradă?? Hai mă...chiar aşa?

De fapt, ce să mai zic? Ca şi multe altele, este o chestie pe care am importat-o te miri de pe unde. C-aşa-i românul: dacă îşi bagă cineva deştu-n dos, nu trebuie să imite întocmai şi la fel? Păi n-am înţeles...noi suntem mai proşti?? Suntem şi noi ca şi ei...doar că. :))

Vaaaaaaaaiiiiii...mi-am adus aminte! Marşul Gay, frate!  Uaaaa....să vezi acolo adunătură!! Bă, dacă-i creai p-ăia în laborator după reţete identice, tot se mai scăpa vreunu mai destupat la minte! Dar ei, nici o şansă! Toţi o apă şi-un pământ! Era unul cu-o faţă de milog, imaginea grupului, probabil...am râs de mă dureau şi buzunarele de la piept!! Mai dădea şi interviu, să-l vadă lumea la tv - pe principiul "nu contează cine sunt şi ce spun; apar la tv - am dreptate!"
Şi-apoi servea numai d-alea grele, pline de substrat şi accent inteligent: "Noi s'tem oameni normali, s'tem ca şi voi; doar că...avem altă orientare sexuală"



Bă, eşti prost??
Nu, hai să o iau altfel: normalul nu este dictat de majoritate, ci de natural. Adică: un bărbat cu barbă, e normal - că aşa l-a construit pe el natura, să aibă barbă. Dar dacă un bărbat poartă cupa D la sutien, să-mi trag pălmi, asta nu mai e normal. Bărbatul nu are ţâţe, în puii mei, că nu el alăptează copilul! Ţâţe are mă-sa, că ea trebuie să aibă!
Aşa-i şi cu homosexualitatea: de la natură suntem creaţi să formăm cupluri bărbat şi femeie. Aşa e natural, aşa e normal. Aşa iese copilul, aşa se multiplică specia. Că mai sunt şi deviaţii...sunt, dar nu poţi spune că sunt normale. Pentru că dacă erau, trebuia să se inventeze şi absorbante masculine, pentru când e machomenul la ciclu. Ia ziceţi, au apărut?? Că nu am fost la ultimul târg de inventică...
În altă ordine de idei, sexul ţine de intimitate. Nu trebuie să ştie nici vântul şi nici pământul ce face omu' în dormitorul lui cu nevasta/amanta/girlfrenda/oricine. Acuma, că s-a întâmplat deviaţia, asta e. Dar stai în banca ta şi nu-mi baga pe gât concepţiile tale! Indiferent de ce ai vrea să crezi, legile naturii nu se schimbă. Nu poţi să faci din rahat bici şi să mai şi trosnească!

Şi acum să revin la şeful de grup. Execut o mică analiză pe textul declaraţiei:
Când eşti normal, nu mai simţi nevoia să îţi strigi normalitatea, pentru că nu are rost să spui ceva evident. Dacă toţi respirăm, are vreun sens să facem Marşul Respiratului? "Suntem normali, respirăm ca şi voi". ..du-teee mă! Chiar aşa??Văzându-te aşa viu pe stradă, ultimul lucru care mi-ar fi trecut prin cap era că respiri! 
Dar ăsta ce face?? Iese în stradă şi-mi zice că e normal...ceea ce este anormal, tocmai datorită demonstraţiei de mai sus!!
Mai departe. Când într-un grup introduci noţiuni de genul "NOI" şi "VOI", s-a dus pe apa Sâmbetei toată integrarea. Din start admiţi crearea de bisericuţe, funcţie de afinităţile fiecăruia. Caz în care am o nelămurire: Mai precis, în care VOI vreţi să vă integraţi? Aşa, pe rând, cu fiecare, sau în grup compact? 

Şi finalul apoteotic: măi...mititeii sunt oameni ca şi noi...şi vreţi un premiu, sau cum? 
Aaaa...păi e mişto! Aproape că-mi vine să plâng! Şi Hitler era om ca şi noi, doar că. Şi Stalin...Râmaru..Erau toţi oameni, doar că. Aici e problema...doar că-ul. Toţi ăştia şi-au depăşit spaţiul personal şi au invadat socialul..exact cum fac homosexualii acum. Revin şi spun: viaţa intimă se numeşte intimă pentru că e intimă. Nu? 
În facultate am avut un coleg homosexual. Mi se rupea. Eu nu-l frecam la creieri cu cine mă culc eu, el nu mă freca la creieri cu noile lui cuceriri. 




Treaba lui ce făcea după ce închidea uşa dormitorului...putea să aiă harem! Cirezi de animale, nu ştiu! La un moment-dat, dădea socoteală pentru alegerile lui şi nu e treaba mea. 
Dar în societate, era normal...făcea tot ce făcea un om ca toţi oamenii. Era discret şi cu bun simţ...dar astăzi nu mai există discreţie şi nici bun simţ. Cică totul e normal. Ete na! Chiar totul, totul?
Aşa că da: mi se pare o cretinitate grosolană, idioată şi tembelă să ieşi în stradă şi să înştiinţezi planeta cu cine ţi-o tragi tu. Şi dacă o faci, ce speri să obţii? 

Bottom line: nu sunt împotriva homosexualităţii. Nu sunt de acord cu ea, nu am tangenţă cu ea, nu o consider normală. Dar există. No, treaba ei, să stea la scara ei! Nu o pot anula eu şi nici nu aş da o lege, să ard pe rug toţi homosexualii. Or avea şi ei rostul lor pe planetă...
Însă, în momentul când se încearcă să mi se bage un rahat pe gât pentru că de fapt este o bomboană, dar nu ştiu eu...e o problemă. Şi-atunci da...aş interzice Marşul Homosexualilor. 
Complet şi definitiv.

marți, 29 aprilie 2014

Cum să fii Don Juan

Doamnelor şi domnilor, în sfârşit s-a descoperit cea mai sigură modalitate prin care o femeie poate fi cucerită! Nu trebuie să te cheme Casanova, nu trebuie să fii brunet sau înalt, nici să ai multe - multe conturi prin diverse bănci ale lumii. Nu trebuie nici măcar să ai pătrăţele sau alte figuri geometrice pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale. În principiu, graţie noilor studii ale cercetătorilor britanici (cine altcineva se mai putea ocupa cu toate tâmpeniile, în afară de ei, singurii şi unicii?), putem uita tot ce s-a crezut, tot ce s-a ştiut  până acum în legătură cu arta seducţiei. Ce macionăraie, ce maşini, ce şmenozeală, plete în vânt şi prinţăraie pe cal alb, deghizată în acel rebel de marcă?
Totul se desfăşoară simplu şi lin, după o reţetă simplă, în cinci paşi, conform articolului:

"Cinci paşi să aduci o femeie în pat
Uită de regula "la a treia întâlnire e a mea". Femeile pot fi convinse să facă sex cu un bărbat abia la a cincea întâlnire, arată un studiu britanic, realizat pe 2000 de respondenţi. Reprezentantele sexului frumos au nevoie de cinci ieşiri în oraş, două cadouri şi un buchet de flori, înainte de a fi aduse în pat. Iar pentru ca succesul să fie garantat şi ambele tabere să fie complet satisfăcute, nu uita de şapte săruturi pasionale şi cel puţin trei filme vizionate împreună. Abia după ce ai bifat toţi cei cinci paşi, femeia îţi va permite o primă noapte de amor."
www.click.ro

Mişto, nenică, ce să zic? Roboţei, din cap până în picioare! Urmezi protocolul, apeşi butonul potrivit...



..Seman, deschide-te, şi gata! Să vină norii şi ploaia!!! Surle şi trâmbiţe, focuri de articifii!! Oh, ah, du bist Vezuvius, ich come!! Yes, yes, yes, yes...yeeeeeeeeeeeesssssssss...spank my ass and fuck me to another dimension!
Satisfacţie garantată.

Tentant, aşa-i? A dream come true, cum ar zice fratili american. AmeriCAN, nu ameriCAN'T...Teoretic, nici nu ar mai trebui să existe oameni care nu pot, după ce au gustat din seva înţelepciunii prezentate mai sus.
Adică, ce e mai simplu de atât?? Vezi bunăciunea. pac vălul pe ochi, vedere de tunel pe ea.  Ce-ţi zici?? Doamne, doamne...asta e făcută în ciuda  dorinţei!! O întâlnire, 2 întâlniri, gagica sfioasă: "Nu, nu, nu". Un cadou, două cadouri, gagica nu şi nu. Na, ce mai faci, o pupi pe ici pe colo, doar-doar s-o dezlănţui fiara! Repeţi figura; o dată, de două ori...de 6 ori...gagica nu şi nu!
Şi-atunci apare, nenică, cercetătorul britanic! Mihai Viteazul, să-mi trag palme! În zale şi fier, cu ditamai cupola pe frunte, vorba de tunet şi statură de munte: "Frăiericiule...ai pupat-o, de şapte ori?? Nu de cinci, nu de zece...de şapte ori!! Şapte este o cifră magică, băi incultule! Şapte culori în curcubeu, şapte chackre, şapte zile-n săptămână, şapte minuni ale lumii, şapte continente, şapte sfere cereşti, şapte păcate capitale, şapte virtuţi...până şi Dumnezeu a creat Lumea în şapte zile!!"
Tu, ca mireanul, ce-ţi spui?? "Ascult şi mă supun..". Mai pupi odată, şi să vezi minunea universului! Ţi-a pus Dumnezeu mâna-n cap: se-nmoaie zâna! Gelatină, frate, cum o pui, aşa stă!!
AŞA???

Eu credeam că relaţia intimă e o expresie a dragostei, o contopire fizică ce împlineşte unirea spirituală. 


O plăcere, nu o obligaţie, care vine pe un fond emoţional comun, nu pentru că ai bifat o listă de cumpărături. C-apoi no...mânânci că ţi-e foame, nu că e mâncarea bună. Aşa şi cu amorul: te-ntrebuinţezi cu el pentru că o iubeşti pe duduie, nu că-i ea top-model desprins din reviste! Altfel, ce faci? Poate nu va fi singura...deci te-apuci să te hâţâni cu toate minunatele care-ţi încântă privirea?
Şi dacă-i până acolo, chiar aşa, nu o jigneşti pe săraca fată?? Chiar aşa proastă să fie?? Se-mprăştie toată, pentru nişte pupăciuni, un buchet de flori şi 2 bomboane oferite-n dar??

Am râs, ne-am amuzat. dar problema este că da, articolul reflectă o faţetă a realităţii: nu se mai face dragoste, ci sex. Mergi la discotecă, iei o tărie la bord, o taberi în baie pe una care se unduie mai lasciv şi ai rezolvat problema. Ea e fericită că n-o mai mănâncă, tu te-ai descărcat, satisfacţie de ambele părţi.
Dar spiritual, s-a întâmplat un mare terci. Nu mai iei masa în tihnă, în mijlocul familiei, cu zâmbete şi linişte. Înfuleci un burger pe fugă, gonind spre metrou. 
Cam asta este diferenţa.

Ce n-am înţeles eu, este altceva: ce te faci dacă ai urmat paşii şi tot nu se-ntâmplă sexul?? Înţeleg că studiul este destul de serios...dar cum funţionează? Două din trei, sau are rezultat garantat?
Şi încă ceva: presupunând că te străduieşti şi respecţi indicaţiile la muchea literei...Cele trei filme care asigură satisfacţia reciprocă se văd în timpul celor cinci întâlniri, sau sunt obictive suplimentare ale listei? Şi mai ales, ce fel de filme să fie?? Jenna Jameson în extaz, masaj thailandez, Jaws, Lord of the Rings sau The Notebook, să o stimulezi pe fată :D la coarda sensibilă?