Se afișează postările cu eticheta sărăcie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sărăcie. Afișați toate postările

sâmbătă, 17 octombrie 2020

Wc-ul din grădină şi asistaţii social

Bună ziulica şi mine v-am găsit! 
Astăzi, dragii mei, vreau să vă vorbesc despre mituri...pentru că DA!!! Sunt perfect liniştit în privinţa coronavirusului. Dacă are nevoie de mine, mă găseşte el, pe sistem "Nu mă suna, te sun eu"!
În rest...mă spăl pe mâini de mic, distanţat social sunt de când mă ştiu, masca o port - deci ce pot face mai mult? Fie ce o fi şi cu Dumnezeu înainte! Dacă mă perpelesc la focul cel mic al marilor griji, ce rezolv? 

Prin urmare, zic să abordăm şi lucruri mai importante, precum miturile noastre de zi cu zi, care ne modelează conştiinţa. Eu nu am aşa ceva, că închisese la alimentară când m-am dus să-mi cumpăr - şi nu am ce modela. Dar pe alţii care au fost mai vrednici şi au conştiinţă d-asta din belşug, cred că i-ar interesa tematica...

"ŞOC ŞI GROAZĂ! O să rămâi uimit când o să afli asta!"
Nu ştiu cum şi prin ce mecanism social, wc-ul din fundul grădinii a devenit sinonim cu îngălarea şi prostia; un semn al înapoierii, o lipsă de civilizaţie şi o sărăcie cruntă, aduse doar de analfabetismul voluntar şi nevolnicia precoce. Ceea ce, vă spun cu mâna pe inimă, este o imensă prostie. Asemenea idei au putut lua naştere doar în mintea orăşeanului crescut în buricul târgului şi cu toate cele de trebuinţă la mall - motiv pentru care nu ştie că laptele de vacă este dat de vacă, iar corcoduşul este un pom. Altfel, nu-mi explic de unde atâta inocenţă.

Mamaie avea o vorbă: "Ţine minte câte zile 'oi avea -  wc-ul din curte e cel mai de trebuinţă la casa unui om"! Şi avea dreptate. Când nu locuieşti într-un vârf de bloc, ci stai la casă şi ai şi câţiva metri pătraţi de curticică, realizezi că poţi să ai vilă cu 15 băi...dar dacă nu ai o căcăstoare şi în curte, eşti cel mai sărac! De ce spun asta? Din experienţă! 
Să ne imaginăm următorul scenariu: pui arpagic. Soarele străluceşte  pe cer, iarba se leagănă leneş în vânt, păsărelele cântă, te bucuri de aer curat şi de linişte. Şi-apoi...PPPPPRRRRRRRR!!!!  Încep să se fugărească prin stomac halba de bere şi cana de lapte bătut de la micul dejun...c-apoi na, oameni suntem! Ce faci? Fuga la closet, normal! Plin de noroi şi ciucure de ţărână? N-ai timp de duş, n-ai timp să te schimbi şi parcă nici n-ai da buzna la baie, ca apoi să iei jumătate de casă la şmotruit - că doar nu te teleportezi şi nici nu mergi în limbă până ajungi la locul izbăvirii. Deci: CE FACI?? 
E! Uite aici intervine wc-ul din fundu' grădinii! (AA-AAA-AAAAA!!!! Cor angelic pe fundal)



Alt caz: cumperi teren pentru viitoarea locuinţă. Împrejmuieşti frumos arealul, chemi nişte preteni şi v-apucaţi de betoane - că nici fundaţia nu se toarnă singură. SAU angajezi firmă de construcţii şi te uiţi la alţii cum muncesc, în timp ce-ţi bei cafeaua. Doar că şi ăia sunt oameni...beau-mănâncă-mestecă-orbit  şi la un moment dat, mai aud şi chemarea naturii. Unde se duc? În viitoarea baie de la etaj? Mult succes cu asta! 
Totuşi, hai să nu fiu atât de prăpăstios. Poate casa-i gata şi chemi aceeaşi echipă să-ţi construiască o dependinţă. Un garaj pentru bolid, de exemplu - că d-aia nu mai stai la bloc, ca să ai loc de parcare. Buuunnn...dar şi oamenii ăştia sunt oameni şi poate-i mai taie nevoia din când în când. Fac potecă spre baie, până-n mijlocul casii? Că doar nu pui baia la intrare... 

Scurt pe doi, să nu o mai lungim: wc-ul, closetul, toaleta din fundul grădinii este un must, o necesitate de maximă importanţă - iar asta ţine de viziune de ansamblu. Nu trebuie să ai doctorat în inginerie subatomică şi nici să fii cogeamite futurolog, ca să iei în calcul şi posibilitatea că o asemenea locaţie îţi va fi de trebuinţă la un moment dat, când ai treabă pe afară. 
Totuşi, reputaţia proastă a wc-ului din curte cred că nu ţine de civilizaţie, ci de parvenitism şi lipsă de cultură. Dacă e să întrebi pe cineva cum arată un closet în curte, îţi va spune, probabil, că e format dintr-o gaură în pământ şi un retevei alături - ca să ai cu ce da după câini, dacă nu te lasă să te depui liniştit.


...ceea este complet fals! În ziua de azi, îţi faci un wc în fundu' grădinii de stă mâţa-n coadă! Îl racordezi la canalizare, apă şi curent electric, pui gresie, marmură, foiţă de aur, aer condiţionat, tv smart LED 4k 3D, mileu pe dulăpioare şi covor persan pe jos, dacă doreşti - ca să te descalţi la intrare, ca atunci când intri în moschee!
Important e altceva: când lucri în grădină, în caz de nevoie, trebuie să fie cât mai aproape şi să se cureţe uşor. Pentru că, repet: de pe ogor nu te întorci la 4 ace şi proaspăt parfumat - şi e mai uşor de întreţinut un spaţiu de 2 metri pătraţi decât jumătate de casă. 

Alt mit care ne mănâncă zilele este cel al asistaţilor sociali - o realitate pe care o cunoaştem doar din propagandă şi pe care o considerăm sursa tuturor problemelor cotidiene. Cum a fost ideea de DRACNEA, cum e ideea de PSD, sau convingerea că pensionarii trebuie să dispară pentru că doar consumă resursele ţării şi colac peste pupăză, mai pun la conducerea ţării şi hoţi comunişti criminali tirani şi tot felul de dihănii. 
Exact pe acest calapod este croită şi manipularea asistaţilor sociali - care este permanent alipită  de imagini cu rromi care plesnesc de sănătate şi virilitate, dar sug avutul ţării pentru că sunt oameni răi şi fără suflet. Asistaţi. HUOOOO!!!!!

Doar că nu e aşa... deloc!
Asistatul social este acea persoană care primeşte o indemnizaţie de la stat. Adică nişte bani, foarte puţini, dacă e să mă întrebaţi, care o ajută să trăiască. Teoretic, mi se pare o ceva ce ţine de umanitate: dai o mână de ajutor cuiva care are nevoie. Practic...desigur că au apărut o grămadă de smecheri şi profitori, c-aşa-i omul! Şi de legi se profită din gros; deci trebuie scoase în afara legii? 

Dincolo de asta, viaţa de asistat social nu-i chiar ca pe roze, aşa cum ni se spune la televizor. 
Să ne imaginăm următoarea situaţie: un om are diabet zaharat de tip I şi e dependent de insulină. Cum arată viaţa lui? Pe scurt, foarte naşpa. 
Acum ceva timp am fost delegat (ca reprezentat al asociaţiei în care activez ca voluntar) să iau parte la nişte pompoşenii de discuţii din alea cu iz european: "Strategii comunitare de încadrare a persoanelor cu handicap pe piaţa muncii". Ce să mai, îţi stătea mintea-n loc şi făceai fractură la limbă, dacă te apucai să te exprimi în termenii "de specialitate". Paranteză: pentru cine nu ştie, diabetul zaharat de tip I este încadrat ca handicap (uşor, mediu, accentuat sau grav, în funcţie de sechelele bolii) - adică, persoanele cu diabet sunt asistate social.
Problema în discuţie: când eşti bolnav, NU TE ANGAJEAZĂ NIMENI!! Legi, beneficii, drepturi, toate sunt pistol cu apă. Himere şi vorbe goale. Dacă te naşti cu o boală, sau o capeţi de-a lungul vieţii, practic NU EXIŞTI pentru angajatori; dacă mai ai şi drept de muncă doar cu jumătate de normă...ghionion total şi soartă necruţătoare!  
În primul rând, nimeni nu îşi doreşte să se lege la cap cu angajaţi care nu pot da randament peste maxim; asta-i lumea....nu dai performanţă, eşti înlăturat. Prin urmare, ascunderea bolii nu îţi oferă posibilitatea unui job, ci doar a unei angajări. Restul...nu faci faţă, pleci. Şi de obicei, nu faci faţă - serviciu fără stres, cu ambianţă plăcută şi pauze de odihnă nu prea există. Iar o boală ca asta te limitează - deci pleci.
Perfect! Dar din ce trăieşti? Apelezi la stat...care îţi dă 60 de lei, dacă ai handicap mediu. Dar, să gândim pozitiv: poate ai noroc şi eşti bolnav mai grav, deci primeşti 375 de lei pentru handicap accentuat sau 500 de lei pentru cel grav. Minunat, ce să zic? Te lăfăi cu banii ăştia numai prin vacanţe exotice! 
Sau...nu?

Cum trăieşti, ce faci? Hai că poate omul are handicap mai accentuat şi primeşte 375 de lei. O adevărată avere, ce să zic! În ziua de azi? 375 de lei pe lună? Hahahahahahaha!!! "Din ce întreţii familia - dacă ai aşa ceva? Bine ar fi să n-ai...şi nici nu vei avea vreodată! La ce ţi-ar trebui? Mulţi au şi-şi bat joc de ea...deci ce atâta pagubă"?
"Asta e tortură, nu viaţă". Cam aşa se plângeau reprezentanţii asociaţiei diabeticilor. 

Dar hei!! Asistaţii sociali, să moară!! La muncă, nu la întins mâna şi trăit pe spinarea statului! Hâţ Gionule!!! 

Tot asistaţi sociali sunt şi cei care s-au născut săraci. Sau sunt crescuţi de bunici, pentru că părinţii i-au părăsit. Iar bunicii nu-s toţi parlamentari...mai sunt şi din ăia cu pensii de 800 de lei - adică venitul minim garantat. HUUUOOO!!! Să moară pensionarii!!!! 
Şi totuşi, cum arată copilăria în care nu vezi părinţii, mănânci te miri ce şi orizontul de visuri se întinde până la hamburger-ul de la McDonald's? 
Splendoare-n iarbă, cum să arate? Cel mai adesea, sărăcia duce la incultură, care duce la lipsă de opţiuni şi anturaje nepotrivite. Iar astea strică viaţa mai repede decât cerneala care penetra creta din prima reclamă la Colgate.

Frumos, aşa-i? De ce să te zbaţi având un serviciu, când poţi să trăieşti ca-n sânul lui Avram, fiind asistat social? 
Chiar, de ce?? 

Hai, mai bine să închei cu frumuşenii şi gânduri de faimă, ca să nu mă prindă Universul că mă adâncesc în probleme şi-mi ocup mintea cu suferinţe...pentru că aia voi primi, conform legii universale care spune că ce gândeşti aia primeşti.

Aşa că...să vină deliciile! Dau party la viitorul penthouse din Chicago şi vă invit pe toţi! O să curgă mâncarea apetisantă, băutura fină o să fie stivă, iar băutura naşă va fi la apogeu! Apoi MUZICĂ!!!!


  
[Lia Tăburcean - Undeva la Bucureşti]

joi, 17 decembrie 2015

Spiritul Crăciunului

Acum câteva zile vorbeam cu un prieten despre venirea Crăciunului. Mă rog, de fapt eram amândoi uimiţi că NU mai simţim că vine Crăciunul. Nu mai simţim starea aia de sărbătoare, bucuria pe care o simţeam mai la tinereţe. Cumva, spiritul de sărbătoare mă ocoleşte. Ciudat!

Nu, nu se poate aşa ceva! Deci minteni scot carneţelul şi încep verificarea: cadouri - hohooooo....checked! Miros de cozonaci şi dovleac la cuptor, ca la mama...checked! Scrisoare pentru Moşu'...checked! Nămeţi...not checked, dar nu contează. Colinde cu ler lin şi flori de măr...checked! Fuego, Hruşcă...checked! 


Frăţiuer, să-mi trag pălmi! Ce se întâmplă?? Unde e greşeala? Am bifat cam tot ce făceam până acum de sărbători şi tot nu le simt! Să mă fi nesimţit odată cu trecerea timpului??

Şi-apoi, tot zăpând aiurea pe net văd un titlu mare, cu roşu aprins şi mă luminez mai instant decât nessul instant! Iuhuuuu...mi s-a luat piatra de pe inimă!!  Eu nu am greşit cu nimic....SGU Ploieşti e de vină! EL, doar EL şi numai EL a furat Spiritul Crăciunului! 
Vaaaaaaaiiiii...păi cum aşa ceva? Nu ştiam că Jim Carrey lucrează la Ploieşti...că numai ăla se costuma în Grinch şi fura Crăciunul bieţilor copii nevinovaţi! Şi până la urmă... l-a furat, treaba lui! Să şi-l bage-n buzunar şi să se ducă! Cel  mai tare mă oftic că nu am ştiut mai din timp, măcar să mă aleg şi eu cu un autograf! 

Plin de întrebări fără răspuns, tremurând ca trestia-n vânt şi mustind de curiozitate, dau click pe articol - eu ştiam că Spiritul Crăciunului nu ţi-l poate fura nimeni; îl ai în suflet şi e complet imaterial...deci neavând formă fizică, nu ai ce fura. Dar no...oi fi rămas în urmă cu evoluţia tehnologică. Şi dacă ăştia zic că SGU l-a putut fura, vreau şi eu să ştiu cum! Nu de alta, dar mâine poimâine vine ziua şi ceasul...şi barem să nu mor prost! Deci, purced a citi minunăţia.
De fapt, cică SGU nu mai împodobeşte oraşul de sărbători, că "nu sunt bani". Şi să te ţii plânset şi jale, oameni în saci de rafie ce-şi smulg părul şi-şi toarnă cenusă-n cap! Văleu şi mult vai...chiar în halul ăsta am ajuns, să nu avem beculeţe în oraş şi să nu simţim şi noi sărbătorile? Într-un oraş european din Uniunea Europeană a secolului 21?? Jigodiile!!

Noroc cu o mână de jurnalişti cetăţeni responsabili care au făcut presiuni asupra SGU să pună, în mă-sa, nişte beculitoare prin copaci...ca apoi să revină cu un nou articol: SGU îşi bate joc de ploieşteni! A cheltuit 150.000 de lei pe beculeţe, dar RUŞINE! Ruşine, de trei ori Ruşine! Au reuşit să împodobească doar centrul oraşului şi în plus e oribil...se sperie copiii de atâta hidoşenie! Şi o comună arată mai frumos decât cel mai cu moţ municipiu din Prahova! Umilire totală şi bătaie de joc, mânca-v-ar râia de corupţi care sunteţi voi corupţi şi criminali de suflete! HUO!! 

No, acuma toată daravela mie mi se pare complet hilară şi jenantă. Trecând de caracterul bombastic al articolelor -  când, de fapt, scriitura este banală...cam cât de jurnalist poţi să fii ca să transformi un rahat într-o problemă de interes naţional? Nu ştiu cum să spun, dar pentru mine, cel puţin, ornamentele stradale nu sunt o condiţie esenţială a modului în care percep sărbătoarea. Dacă totuşi sunt, mişto. Dacă nu sunt, asta e. Nici o tragedie, nu moare nimeni.
Până la urmă, mi se rupe de beculeţe! Nu-mi stă bucuria Crăciunului în nişte prostii atârnate de stâlpi...mai mult decât o seară-două în care să trec pe acolo şi eventual să-mi fac selfie în nămete, cu bradul împodobit la cap - nu am tangenţă cu subiectul! Şi, de fapt, cam nimeni altcineva! Îmi vine greu să cred că e înnebunit copillul de luminiţe şi trage de mă-sa: 
"Mami, mai!! Hai la luminiţe în centru!!" 
"Păi nu ai fost şi ieri?"
"NUUUU...vreau şi azi! Vreau să stăm până dimineaţa, să le văd cum se sting! Şi apoi cum se aprind! Şi apoi cum se sting! Ce bucurie!"

Şi în plus...cum era aia? "Vrem spitale, nu catedrale!". Păi nu sunt de acord cu atâta cheltuială şi atâta exuberanţă pentru un loc unde mergi să te rogi, dar luat în modul, o catedrală este mai importantă decât nişte plasticuri luminoase atârnând prin oraş din loc în loc. Dar nimeni nu spune "Vrem spitale, nu beculitoare!"...pentru că, de fapt, nu vrem spitale, vrem beculitoare! C-aşa se face, e sezonul! Dacă nu acum, atunci când?? 
Cu un miliard jumate se putea construi, puii mei, un spital! O secţie de spital! Un salon de spital! Un balcon de spital, ceva! Orice, numai să nu fie aruncaţi în vânt, pentru nişte lucruri care, până la urmă, nu au o importanţă vitală pentru mersul societăţii. 

Că eu aşa am învăţat: nu e o ruşine să nu ai bani. Dar atunci când NU îi ai, faci o prioritizare a nevoilor. Nu eşti muritor de foame şi tu strângi din curea să-ţi iei Iphone 6. Nu îţi iei Lamborghini să mănânci magiun cu pâine pe capota lui şi nici plasmă, dacă umbli desculţ prin zăpadă. Nu-i normal? Este -  dacă ştii. Dar evidenţele arată că românii nu ştiu - iar asta se vede de pe Marte, începând de la bugetul personal şi terminând cu cel naţional.

Eu gândesc aşa: "Băi frate, nu am bani. Sunt sărac lipit - vai steaua mea.



Bun, perfect! Din bruma pe care o am, raportată la nevoi, ce este mai important? Păi: să am ce pune în gură, să fiu sănătos şi să am un dram de educaţie. Punct. Întâi astea, apoi restul...deci, dacă aş face bugetul naţional, aş da bani pentru Agricultură, Sănătate şi Educaţie. Astea-s nevoile bazale, apoi restul. Mă doare-n cot de conacu' lu' Iohannis - că poa' să stea şi într-o cameră normală şi nu una pe comandă. Tot într-un pat doarme! Şi da...mi se bârlăre de SRI, SIE, MIE, ŢIE şi toate agenţiile cu prescurtări de litere. Nu cred că e o problemă chiar atât de gravă dacă nu îşi măresc bugetele în fiecare an.

No, dar până la urmă, totul porneşte de la noi. De la mine şi de la tine. 
Iar atâta timp cât alegem să ne zbatem pentru tot felul de prostii care nu au o valoare reală în contextul general, lucrurile vor merge prost. 
Eu aş fi consumat tone de cerneală să mă cert pentru scurmăcunea nenorocită de la tramvaie. Că ăia care o fac lucră cu picioarele şi-a ieşit o lucrare atât de minunată încât nu mai pot trece două tramvaie unul pe lângă altul, pentru că distanţa şinelor dintre sensurile de mers este prea mică!! O să se ajungă să stai cu trocaleletul în staţie, până trece celălalt! Sau cobori la o staţie, mergi pe jos până la următoare şi te sui de acolo! Nu ai ce să faci altceva...Fix în secolul 21 când se pun la cale expediţii pe marte, noi nu suntem în stare să întindem nişte şine de tramvai!!
Dar de ce să fie important un asemenea mizilic...că doar nu te dai cu transportul în comun decât zilnic! În timp ce beculeţele le atârni două săptămâni pe an- deci sunt infinit mai importante pentru viaţa de zi cu zi!

În fne... ce să mai zic? Cei care conduc nu sunt decât oglinda celor pe care îi conduc. 
Adică totul porneşte de la noi. Luminiţe, tramvaie, ciobani, transportatori, guverne...România suntem noi. Ceva cam aşa:


...ceea ce nu e în regulă deloc! Avea dreptate Gandhi când a zis "Fii schimbarea pe care o vrei în lume". Altfel, nu se va schimba nimic.