Macarena şi viaţa ca o pradă

Într-o nu ştiu care dimineaţă, printr-un nu ştiu care microbuz, mă aflam şi eu...ducându-mă, ca orice proletar, spre locul de muncă. Şi cum mergeam iac-aşa şi iar aşa, citind dintr-o carte (ca să-mi mai treacă de urât), numa' ce-aud, de la radio: "...tânăra Erika, de numai 24 de ani". Mai citesc câteva rânduri şi iar aud "...Erika, de numai 24 de ani". După încă vreo trei rânduri, iar aud: "tânăra Erika, de numai 24 de ani".  Am intrat la bănuieli, vă daţi seama. "Ce-o fi păţit săraca tânăra Erika, de numai 24 de ani"? 

Las cartea şi ascult la radio. N-au trecut două minute şi o voce feminină, zice: "Da... şi cum spuneam, această melodie compusă de tânăra Erika, de numai 24 de ani, are un milion de vizualizări pe Youtube şi e senzaţie naţională"! Apoi, o voce de bărbat, continuă: "Ai dreptate! Melodia compusă de tânăra Erika, de numai 24 de ani, a împărţit societatea în două şi merită să discutăm despre asta. Dacă vreţi să sunaţi şi să vă spuneţi părerea despre melodia compusă de tânăra Erika, de numai 24 de ani, vă aşteptăm mesajele la numărul" afişat pe ecran, probabil. 

Nu ştiu hitul care a spart gura târgului. Nu am auzit nici de duduia Erika... aşa că, ce face orice om modern, când nu ştie ceva? Exact asta am făcut şi eu: am căutat pe google "tânăra Erika, de numai 24 de ani", că aşa am crezut că o cheamă pe artistă, din moment ce orice vorbitor îi recita întreaga caracterizare, ca pe o litanie sfântă. Şi-apoi, mai există oameni cu nume de scenă din astea lungi şi descriptive: Don "The Dragon" Wilson, Dwayne "The Rock" Johnson, Adrian Copilul Minune, Copilu' cu dinţii de aur, sau ceva - că am uitat cum îl mai cheamă.  Aşadar, de ce nu ar exista şi "tânăra Erika, de numai 24 de ani"? 

Deci am căutat şi într-o fracţiune de secundă am aflat că melodia se cheamă "Macarena", iar "tânăra Erika, de numai 24 de ani", chiar a aruncat internetul în aer. Aşa că vă întreb:   

Aţi auzit de mega-hitul "Macarena", cântat de "tânăra Erika, de numai 24 de ani"? NU AŢI AUZIT?? Vaaaaiiii...dar cum se poate aşa ceva? Şi mai ales, unde v-aţi ascuns? Că vreau şi eu!

 

Însă, până una alta, mă simt dator să vă pun la curent cu trendul: există o melodie pe nume "Macarena", compusă de "tânăra Erika, de numai 24 de ani", care a compus melodia "Macarena" cântată de "tânăra Erika, de numai 24 de ani" -  o tânără care cântă "Macarena", compusă de "tânăra Erika de numai 24 de ani". Şi nu mai ştiu dacă v-am spus, deja: melodia se numeşte "Macarena" şi este compusă ŞI cântată de "tânăra Erika, de numai 24 de ani". ŞI ERIKA ARE NUMAI 24 DE ANI, DA?? ŞI CÂNTĂ MELODIA "MACARENA", PE CARE A COMPUS-O "TÂNĂRA ERIKA, DE NUMAI 24 DE ANI", DA??? SĂ VĂ INTRE BINE ÎN CAP! ERIKA. DE. NUMAI. 24. DE. ANI. (cu accent ascuţit, circumflex, grav, de toate formele, culorile şi mărimile pe "melodie-compusă-de-tânăra-Erika-de-numai-24-de-ani").

Acum, că s-a înţeles despre ce vom vorbi în continuare, zic să purcedem la drum:

Vă mai amintiţi prin vară, că şi Gheboasă a împărţit societatea în două atunci când s-a dat în spectacol pe la Untold? No, fix aşa este şi acum: fata asta a scris o melodie prin care şi-a spus nemulţumirile la adresa barbaţilor  - şi uite aşa s-a creat ditamai vâlva: pe de o parte, unii o aplaudă, pentru că a surprins perfect chinul feminin într-o societate condusă de bărbaţi depravaţi şi ticăloşi - iar alţii au simţit nevoia să ia apărarea bărbaţilor (care n-ar fi chiar aşa depravaţi şi ticăloşi) şi să atace victima care momeşte bărbaţii spre ticăloşii şi depravări. Adică femeia. 

Aşa cum spunea duduia de la radio: acum vreo două decenii, când Ombladon era în vogă cu "Cheia de sub preş" - o înşiruire de înjurături din care o persoană cu bun simţ nu poate reproduce nici măcar trei cuvinte din varianta cenzurată acestui hit foarte hot - toată lumea aplauda. Ăla îşi ameninţa cu moartea fosta iubită, dar toată lumea fredona "melodia", pentru că erau vremurile. Astăzi, o tânără (de numai 24 de ani) îşi strigă nemulţumirile pe care le are în privinţa bărbaţilor, iar societatea o aplaudă. Pentru că aşa sunt vremurile. 

Şi aici am două observaţii. Prima: dacă nu-ţi apare talentul în vremurile potrivite, e degeaba. A doua: dacă binele binele şi răul se sucesc după moda vremii, ce spune asta despre noi?

Revenind la ce a compus "tânăra Erika, de numai 24 de ani": hitul (că nu ştiu cum să-i zic altfel, pentru că nu cred că e nici melodie, nici poezie, nici nimic....ca să fiu sincer) are un mesaj adânc, împărţit pe două strofe şi-un refren: 

- prima strofă deplânge condiţia jalnică a femeii din societatea actuală, care orice ar face şi oricum ar arăta, nu este pe placul "comunităţii" bărbaţilor. Prin urmare, săraca domniţă, dacă are curbe, e condamnată că le are. Dacă nu are curbe, e condamnată că nu le are... pe sistem "şi-aşa-i rău, şi-aşa nu-i bine; cum o dai, ca porcul vine"! Deci: ce să mai facă femeia, ca să fie pe placul masculilor feroci? 

Dacă ar citi cărţi de dezvoltare personală, de exemplu, domniţele respective ar putea afla că nu trebuie să fii pe placul cuiva, pentru a te simţi bine. Nu suntem sclavii nimănui, până la urmă... ci nişte dumnezei care se roagă la Univers şi li se îndeplinesc toate dorinţele. Normal! :))

Problema e că domniţele citesc cărţi de dezvoltare personală, pentru că aşa sunt vremurile; dar nu înţeleg ce citesc, cred... iar singura modalitate de a-şi exterioriza frustrarea este prin înjurături - care, aduc din nou blamare socială, pentru că "domnişoarele vorbesc frumos, stau la cratiţă şi educă copii"; copii care, conform versurilor, sunt masculii feroci cărora doresc să le intre în graţii, dar care-s proşti ca noaptea... ca să zicem aşa. Dacă aş cita hitul, ar fi "Ai un copil de educat, tre' să-l înveți să sugă/ Când zic "copil", mă refer la bărbatu' de lângă" - iar asta nu comentez, pentru că se înţelege unde bate "tânăra Erika, de numai 24 de ani". 

Dacă ar fi, totuşi, să mă refer la textul original, remarc că este o exprimare nefericită şi neterminată. Nu trebuia să ni se explice şi lângă cine sau ce stă bărbatul? Zic şi eu!

Continuăm:

"Dacă nu erau bărbații, cine vă protejează?

Ne protejeze de cine? Exact, în p*** mea".

Cum spuneam, femeia vorbeşte urât. C-apoi, când trăieşti asemenea calvar, ce soluţii mai ai? Dar dacă vreo femeie îşi imaginează ideea de protecţie ca pe o secvenţă din filmele cu Van Damme, care împarte pumni şi picioare oricui are curajul să se uite mai insistent la domnişoara trofeu, atunci îmi pare tare rău pentru ea. Nu cred că a înţeles nimic din nimic.  

După capul meu, protecţia asta pe care un bărbat o oferă unei femei, o înţeleg mai mult în cheie spirituală - nu neapărat fizică: un sprijin moral, o viziune diferită asupra vieţii, un sfat, un umăr de sprijin, un partener de discuţii...prostii din astea, mai învechite. C-apoi, decât să-ţi fie frică de unul singur, parcă e mai bine să-ţi fie frică în doi; mai trage unu', mai împinge altu', apoi vedem pe unde scoatem cămaşa. Şi până să fim smardoi, nu ar fi mai bine să evităm situaţiile şi locurile pe unde se poate lăsa cu scandal? Întreb... nu dau cu parul. 

Iar dacă-i până acolo, în societatea asta plină de emancipări, pe mine cine mă protejează? Da, sunt bărbat. Dar nu am dat un pumn nimănui, niciodată în viaţa mea. Ce-i drept, am şi evitat locurile potenţial periculoase. De exemplu, îmi trece viaţa şi nu am intrat de cinci ori într-o dicotecă sau club, că n-am avut de ce. Nu m-am drogat, nu am băut şi nu am fumat - tocmai pentru a fi cu mintea trează şi a fi atent la ce se întâmplă în jur. 

- a doua strofă a hitului cântă cu vorbe despre condiţia jalnică a femeii în societatea actuală, care-i condusă de masculii feroci şi toxici. Prin urmare, când bărbatul şi femeia ies la primul "date" ("întâlnire", pentru cei care nu vorbesc romgleză), bărbatului îi e frică să nu fie păcălit de filtre foto şi de gletul de pe chipul femeii, în timp ce femeia vine traumatizată la acest date, să nu fie îmbătată, răpită, violată şi omorâtă. De aceea, săraca domniţă, trebuie să dea "share location" (locaţie pe whatsapp) unor prieteni, care să o verifice şi să cheme ajutoare, dacă se-mpute treaba. 

Păi e corect aşa ceva?

E clar, bărbaţii sunt brute ticăloase. Ştiu că ideea asta rezonează cu multe persoane, dar întreb şi eu: femeia, ca om ce se află, are şi ea gânduri în cap, valori morale, idealuri sau discernământ? Din versurile melodiei, pare că ar fi doar o păpuşă, condusă de bărbaţii brute ticăloase. 

Cum adică te întâlneşti cu unu' (de care se presupune că eşti fascinată - că altfel nu ieşi cu un bărbat pe care nu dai doi bani şi te enervează când respiră), dar îţi tremură inima de frică, să nu te răpească? E pe obligaţie "date"-ul sau e o alegere? Şi cum adică, "să te îmbete"? În ditamai restaurantul plin de lume, ăla te leagă şi îţi toarnă alcool pe gât, până leşini? Apoi te bagă în buzunar şi fuge cu tine fără să plătească, pentru a face şi ticăloşia supremă? Iar oamenii din jur ce păzesc? Sau vă întâlniţi la o speluncă de cârciumă, aflată în mijlocul pustietăţii? Bun... gusturile nu se discută; dar de ce te-ai duce acolo tu, ca femeie gingaşă, dulce şi suavă ca o garofiţă? Eu nu m-aş duce, de exemplu. Nici ca bărbat, nici ca femeie.

Şi mai ales, care-i treaba cu datul locaţiei? 

Privită în context, situaţia mi se pare cam în genul acesta: ai intoleranţă la lactoză. Îţi pui în gând să mergi la restaurantul unde-a-nţărcat mutu' iapa şi să te îndopi de lactate, dar îţi trimiţi locaţia unor prieteni, ca să te sune din când în când şi să vadă dacă eşti bine. Iar dacă ai făcut vreun şoc, ceva...să cheme ambulanţa. Adică: te bagi cu mâna la crapătura uşii, strângi uşa şi urli că te doare. De ce ar face cineva aşa ceva?

De ce ai intra într-un context periculos şi ţi-ai lăsa siguranţa pe mâna altora? Nu ştiu!  

- refrenul e simplu: 

"Dale a tu cuerpo alegría, Macarena

Dansează fetele, nu-nțeleg care-i problema"

Dă-i din cuerpo, Macarena, că eşti cetăţean european şi ai drepturi. 

Dar cantautorul nu înţelege că nu este problemă că dansează fetele dând din tot "cuerpo". De-ar fi viaţa tot un dans...eeee-he! Ce bine ar fi! Chiar şi-aşa, ar putea fi o problemă unde, când şi cum dansează fetele, dând din tot cuerpo. Dar chiar ne uităm la toate detaliile?

Mda... Aşa zic şi eu!

Una peste alta, "melodia" compusă de "tânăra Erika, de numai 24 de ani" mi se pare o infantilitate. 

Nu neg existenţa oamenilor răi, care fac nenorociri din senin - şi mai ales, nu acuz pe nimeni; spun, doar, că propria siguranţă este o datorie personală, mai întâi de toate... pentru că răul vine sub cele mai diverse forme şi oricum ne ia pe toţi din senin. Haideţi, măcar, să nu tentăm situaţiile nefericite. 

Tocmai de aceea, hitul îl percep doar ca pe o sforţare adolescentină, din categoria "fac ce vreau, că sunt major; am maşina cea mai tare şi gagica cea mai mare, smecherie şi valoare, am prieteni şi duşmani, care mă doresc de bani. Şi sunt o doamnă, ce p**a mea". Simplu. 

Mi s-a părut, însă, foarte interesantă, reacţia socieţii - care, mai întâi de toate, pare că doreşte să o facă vedetă pe "tânăra Erika, de numai 24 de ani" şi apoi, să mai umple spaţiul public cu nişte discuţii goale, pentru a se abate atenţia de la nişte discuţii pline. Ce discuţii? Habar nu am... cert e că "tânăra Erika, de numai 24 de ani" a anunţat, acum câteva zile, că intră în politică. Bravo ei!

La succesul pe care îl are, mă aştept ca la anul, aceeaşi "tânără Erika, de numai 24 de ani" să ajungă şi vreun pui de ministru. Preferabil la Educaţie sau la Cultură, că-s pe tronsonul dânsei.

Ce poate fi mai frumos de atât? 

Hitul "Macarena", desigur... "compus de tânăra Erika, de numai 24 de ani". Şi de aceea, propun să ascultăm minunăţenia! Pun şi eu umărul la succesul fetii... că mai ştii cum o ajunge vreun preşedinte de stat, peste câţiva ani? Nu e bine să am şi eu o pila sus-pusă?

Să bem pentru asta! Şi să deplângem soarta tuturor femeilor care pleacă bucuroase la "date", da-şi lasă locaţia pornită la telefon - de frică să nu fie îmbătate, răpite şi violate. 

Să vină hitul! Altul, desigur... că nu vreau să scorojesc timpanul nimănui! 

[Jagwar Twin - Bad Feeling / Oompa Loompa song]

Bucurie şi suferinţă

...pentru că bicicleta este una dintre cele mai mari bucurii ale mele. Bucurie...nu fericire.

Fericirea durează doar o clipă. Este ca o explozie de lumină şi culoare, care schimbă totul în jur preţ de câteva secunde, apoi dispare în uitare. Însă bucuria rămâne; se naşte brusc şi încremeneşte în veşnicie,  ca o privire zâmbitoare dintr-o amintire cu cârlionţi. Sau ca cerul înstelat. Uneori vin nori şi o mai acoperă, dar ea rămâne întotdeauna acolo - chiar dacă s-a ascuns vederii..

Bicicleta este libertate şi relaxare. Şi trânte şi buşeli; tăieturi, zgârieturi, julituri...dar libertate şi eliberare de tot şi de toate. 

Dojenindu-mă că elaborez prea mult unele idei, un prieten a descris această bucurie mult mai simplu, printr-o abordare inginerească: "Ajutor! Iubesc şi doare"! Iubesc, pentru că aşa sunt eu...mă las vrăjit de o clipă care declanşează uraganul. Şi doare, pentru că aşa e viaţa. Iubire fără suferinţă nu am trăit şi nu am văzut pe nicăieri în jur... sunt feţele aceleiaşi monede. Oricât ne-am dori, una fără cealaltă nu se poate, aşa cum nici  curcubeul nu poate lua naştere fără ploaie.

Bicicleta este ca o relaţie - trebuie să dăruieşti, ca să poţi trimi. Dăruieşti atenţie, răbdare, grijă, respect...şi primeşti linişte şi împlinire. Încredere. Uneori, chiar un rost, o direcţie - mai ales când nu ştii încotro să te îndrepţi. Când viaţa devine prea complicată, când te pierzi în dorinţe şi visuri neîmplinite, ea îţi arată calea. Iar calea este oriunde îndrepţi privirea: înainte, înapoi, în stânga sau în dreapta; chiar şi pe acolo pe unde nimeni nu a făcut o potecă, încă. 

...iar apoi, lucrurile sunt simple: priveşti în jur şi o iei din loc.  

Uneori cazi. Aia e, ghinion. Te ridici.

...dar asta deja a devenit un clişeu. Dacă ceri cuiva să continue propoziţia "Cazi şi...", în majoritatea cazurilor, răspunsul va fi "...te ridici" - pentru că ne place să credem despre noi înşine că suntem învingători. Dar nu este aşa. 

Cazi şi te ridici şi continui în aceeaşi direcţie doar când iubeşti şi pentru că iubeşti. Altfel...cazi şi rămâi jos, cu spiritul frânt - pentru că nu ai o motivaţie să faci altceva. Sau, dacă ai destulă încredere în tine,  cazi, te ridici şi pleci - pentru că nu ai nici o motivaţie pentru a continua. 

Cu bicicleta am căzut de câteva ori atât de rău, că mă mir că mai sunt complet. Şanţuri, asfalt, pietriş, borduri, maşini...Mi-am luat la cucuie şi julituri, de ziceai că-s pom de Crăciun cu beteală şi globuri pe dânsul, în anumite momente. Însă, aşa am aflat ce pot; ce situaţie mă avantajează, unde am probleme şi la ce trebuie să mai lucrez.

Spre exemplu, nu pot pedala cu ochelari de soare, pentru că îmi reduc vizibilitatea în zone umbroase. Şi nu pot asculta muzică la căşti. Nu fac asta nici când merg pe jos, d-apoi când stau în echilibru, pe două roţi - pentru că mi se pare oribil să mă deconectez de la mediul ambiant. Nu, nu şi nu! Trebuie să văd şi să aud: oameni, maşini, animale, gropi, pietre...orice are capacitatea de a deveni un obstacol în calea bucuriei pe care o trăiesc.

Exact ca într-o relaţie: fără atenţie la propriul comportament, fără să simţi energia din jur, fără să anticipezi obstacolele care pot periclita armonia cuplului, dai cu oiştea-n gard. Şi cazi.

Apoi vine clipa în care trebuie să alegi: Te retragi? Te ridici? Continui?

Depinde de cum şi cât iubeşti. 

Lovituri vor mai fi. Orice am face, nu avem cum să ne ascundem de furtuna suferinţei. Şi nici nu e nevoie...pentru că ea este îndulcită chiar şi de un singur strop de bucurie.

[Jackie Chan & Kim Hee Seon - Endless Love]

Cum arată iubirea cea adevărată?

Ni, măi, că iar veni Dragobetele!

Ceea ce mi se pare destul de corect...iubim americăneşte, apoi iubim şi româneşte, căci d-aia suntem patrioţi!

Sărbătorim...dar mă întreb: ce mai este dragostea în ziua de astăzi? Dincolo de cadouri şi de mângâieri, mai presus de starea aceea de euforie când eşti mai mult cu capul în nori decât pe proprii umeri, ce mai înţelegem prin dragoste?

Citind, căutând pe internet, cercetând şi studiind, am dat peste tot felul de descrieri...care mai plastice, care mai poetice, care mai misogine, care mai infantile. Dai o căutare pe google şi găseşti interpretări câtă frunză, câtă iarbă! Sunt atât de multe definiţii, că dacă s-ar apuca cineva să le strângă într-o culegere, nu i-ar ajunge hârtia nici dacă ar fi tăiaţi toţi copacii de pe planetă! Suntem cu toţii atât de diferiţi, simţim atât de diferit, încât, practic, fiecare vom percepe dragostea într-o trăire unică, pe care nu a mai experimentat-o nimeni până la noi. Cum era şi vorba aceea din bătrâni: "Câte bordeie, atâtea obicee".

Şi totuşi, într-un singur loc am găsit o descriere pe cât de simplă, pe atât de complicată:

"De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată."

Citeam un articol despre viitorul iubirii. Mă rog...eu aş fi spus despre lipsa viitorului în iubire. Conform studiilor, ceea ce credem acum, ceea ce ne-am dori, vor rămâne simple poveşti de spus la o beţie. "Cuplul viitorului, mult mai independent şi mai liber, îşi va putea împlini dorinţele sexuale şi afară, fără problerne de conştiință, în mod natural şi firesc. Trupul nostru poate avea parteneri mai mulţi, doar sufletul are nevoie de unul singur." Cu alte cuvinte, vom avea mai multe relaţii paralele, însă doar una singura va fi dragostea cea adevărată, aceea de care are sufletul nevoie.

Întrebarea mea este: cum vom transmitem astapartenerului? Până nu se inventează telepatia, ca să putem citi gândurile, făcând de toate cu toată lumea, cum departajăm acea persoană care este cea mai importantă? Momentan, acel plus este dat de fidelitate şi conştiinţă. Împărţirea propriului trup cu un singur om...cel pe care îl iubeşti. Scoţând fidelitatea din sistem, în cuplul viitorului cum mai faci?

Până una alta, nu ştiu ce va fi în viitor. Sper, din tot sufletul, ca savanţii să se înşele...nu ar fi prima dată. Citind mai multe studii, am observat că, de fapt, rezultatele acestora reflectau fix mentalitatea vremii. De exemplu, acum 100 de ani se scriau tratate despre modul cum onanismul provoacă boli psihice şi te nenoroceşte pe viaţă; acum, aceeaşi ştiinţă demonstrează că e perfect în regulă orice simţi nevoia să faci. Desigur...în contextul vremii, ştiinţa de atunci era la apogeu. Privită din prezent, era complet deficitară. La fel şi cu studiile din prezent despre relaţii...deşi făcute conform ultimelor teorii, cine poate garanta că peste 100 de ani nu vor părea decât idioţenii? Nici acum 100 de ani nu ştiam totul, nici acum nu ştim totul despre viaţă.

Ceea ce vreau să spun este că indiferent ce va aduce viitorul şi indiferent cum vor arăta relaţiile atunci, eu mă lupt  pentru acea dragoste ideală. Poate nu sunt în stare să o respect întru totul, dar sunt hotărât să o fac.

Pentru că dacă ne-am dori asta cu toţii, lumea ar fi inimaginabil mai bună. Nu ar mai exista despărţiri, nici suferinţă din dragoste. Şi da...nu ar mai exista nici Valentine's Day, nici Dragobete, nici orice altă încercare disperată de a conştientiza existenţa unor elemente fundamentale vieţii, dedicându-le o zi anume în calendar.

Ştiu că nu pot schimba lumea. Nici nu vreau asta...nu vreau să schimb pe nimeni, indiferent ce aş simţi pentru acea persoană.
Tot ceea ce vreau este să mă pot schimba pe mine, să fiu în stare să respect iubirea pe care orice om şi-o doreşte în adâncul sufletului.

...iubirea aceea "idilică".

Despre singurătate - fără perdea

...sau despre cum să îţi găseşti alesul

Notă: concluziile de mai jos sunt scrise din punctul unui bărbat, pentru că - ce să vezi, sunt bărbat! Dar ele se aplică foarte bine ambelor sexe, cu uşoare modificări de sintaxă 

Nu am mai scris de mult timp despre jumătăţi...mă rog, jumătatea acea unică, farul ce beculeşte în furtuna vieţii ca un licurici pe baligă, dragostea predestinată şi foarte foarte mare pe care toată lumea o aşteaptă să îi fericească viaţa. Ştiu, ştiu, e mai amuzant ca o maimuţă cu degetele prinse la ţâţâna uşii...

Tocmai de aceea, în ultima vreme mi-am schimbat unghiul de vedere: mă fascinează singurătatea! Mai că-mi vine să-mi fac Asociaţia de Sprijin a Oamenilor Singuri (a.S.O.S. - all S.O.S. :) )! Nu-mi fac iluzii de moaşă comunală...dar ar fi amuzant...măcar să ştii la cine să apelezi, dacă eşti în această situaţie! Cineva de încredere...Ce siteuri de daiting şi matrimoniale? Sunt pline de obsedaţi sexual, fătuci care îşi oferă serviciile pe un încărcat de telefon sau şmecherei puşi pe caterincă! Dacă eşti vreun singur mai cu capul pe umeri, te mai faci boalii şi de râs! Păi nu?

Serios de vă mint, nu-mi mai pot lua gândul de la singurătate! Cum apare, de ce apare...şi de ce durează atât de mult, într-o lume avidă de dragoste şi mereu în cătarea "celuilalt". Să-mi bag picioarele, e moartea căprioarei! Ne străduim atât de mult să ne găsim completarea cea adevărată, că uităm să o mai găsim şi ne pierdem într-un labirint haotic de vise şi teorii, care mai de care mai tâmpite. Desigur...sublime, idealiste, speciale - în vorbe. Dar în cele din urmă, de-a dreptul banale. Cel mai tare şi mai tare mă distreză câte una când pune o gură sus sus, tot mai sus (vorba cântecului) şi vorbeşte fără prejudecăţi, cu inima la vedere: eu îmi aştept prinţul. Acel bărbat care să mă iubească aşa cum merit. Pe mine nu mă intereează valorile materiale, ca pe restul...sufletul este ceea ce contează! Onoarea, curajul, verticalitatea :D

Şi apoi face aşa:

Bam! Bam! Ia-o p-asta, frate! Ţi-a ajuns spiritualul, sau mai vrei o porţie?? :))

Bineeeee...dar întrebarea rămâne. Într-o lume în care dai un suc şi ţi-ai rezolvat singurătatea, de ce ea bântuie cu atâta încăpăţânare? Cerşător, pletos cu motor şi bocanci de piele, divă în devenire, vedete în tendinţe, cu toţii ne plângem de singurătate. Toţi, de la un cap la altul, în ordine crescătoare, descrescătoare sau aleatorie, indiferent de vârstă, sex, poziţie socială, financiară sau doar staţionară. Eşti femeie sau bărbat, angajat la stat sau la privat, copil de bani gata, şmecher cu părinţi tare-n pix, gagică decupată dn revistele porno sau mulată pe şabloanele dogmelor religioase, persoană cu pretenţii, înaltă, scundă, grasă sau format de scândură, cu sau fără avere considerabilă, un om frumos sau urât cu spume, problema este una şi aceeaşi: singurătatea.  De ce? 

Care este firul roşu ce leagă toate aceste aceste persoane?

Să fie teama de singurătate şi ipocrizia nativă? Nu ne dorim aşa ceva pentru propriul eu, dar interesant este că fugim şi când o vedem în jur. Legile fizicii nu se respectă în acest caz, negativul nu atrage după sine pozitivul. Nu, nu, nu...Izolarea nu atrage după sine decât izolare. Inhibiţie. Iar un om singur este privit ca disperat şi plângăcios, deci ocolit. Mă amuzam foarte tare când un prieten îmi spunea: "Băi frate, cât am fost singur, nu se uita nici dracu' la mine! Până şi ăla mă ocolea...deşi ce bine mi-ar fi prins fie şi o diavoliţă...Şi când după ce, de bine, de rău m-am însurat, să vezi minune! Alergau femeile după mine în pluton compact, ca la maraton! Ce-o fi fost în mintea lor? Mă vedeau singur: Ia uită-l şi pe prostul ăsta! Dacă nimeni nu îl vrea, eu ce sunt, Maica Tereza? Fac milostenie la sărmani? Ei, da' după ce mi-am pus inel pe deşt, brusc se schimbă situaţia şi-şi zic: Deci ăla e bun de casă...păi dacă aia îl vrea, eu îs mai proastă? Vreau şi eu!" Şi-apoi învăţătură de final: "Dragul meu, ascultă la mine! O fiinţă mai invidioasă ca femeia nu vei găsi pe planeta asta! Să fugi de ea cât oi putea! Fericirea cea mai mare e să fii burlac..."

Şi-atunci mă gândesc: o persoană este singură, pentru că habar nu ştie ce vrea! Când eşti de capul tău, te doare la bască, faci ce vrei. Pleci când vrei, vii când vrei, te culci cu cine vrei. E ca porcul, tot singur şi iar singur...În cuplu apar deja reponsabilităţi iar libertatea capătă alte valenţe. Priveşti viaţa prin ochii celuilalt, bruc devii al doilea în ordinea priorităţilor. Cauţi asiduu o clipă de evadare, uneori simţi că e prea aglomeraţie. E ca porcu', niciodată să nu fii singur, să ai o clipă şi pentru sufletul tău. 

Sau cum mai zice câte-o duduie: "Aşa m-am săturat de singurătate, de numa numa! Vreau orice, doar să scap de starea asta". Şi-apoi apare Orice-ul: "Ce ziceai? Eu îmi doresc un cuceritor care să se facă mieluşel sub mlădia mea atingere, un tip cu vino-n coa' pentru toate femeile din care să mă aleagă pe mine şi să-mi fie fidel mie. Înalt şi brunet, bine făcut, romantic, drăgostos, să-mi dea fioare umede când se coboară din Audi, tot la costum şi cu pleata-n vânt! Ceva cam ca James Bond cu faţă de Brad Pitt (mă rog, Channing Tatum pentru tânăra generaţie), banii lui Bill Gates şi dacă se poate să mă iubească pentru ceea ce sunt şi să mă susţină într-o carieră de vedetă. Desigur, bun la pat şi...romantic am zis? Tu pari cam ramolit cu Olcitu' lu' tac-tu' şi salariul de strungar. Chiar aşa? Păi prinţul meu sigur mă aşteaptă undeva cu braţele deschise...acuma chiar nu pot să-l ratez din cauza ta!"

Desigur, atitudinea asta merge pân' pe la vreo 15...hai 20 de ani ani...când crezi că tot ce zboară se mănâncă. Dar după aia e o problemă. Gravă...

Vai, vai, porc şi misogin care sunt! Nu ştiu cum de îndrăznesc să spun aşa ceva despre sexul frumos.  Na bine...persoanele de faţă se exclud! :D :)) Dar dacă arunc o uitătură prin proximitate, tot asta văd: fete, femei, cu pretenţii şi vise, pline de prost gust (să fim serioşi, vestimentaţia are carenţe grave de estetică, în cele mai multe cazuri! Pantaloni decupaţi în toate poziţiile, sandale pe jumătate cizme, bluze cu o mânecă...ciudăţenii d-astea de te fac să strigi mirat: Săracele, nu au avut bani să-şi ia ceva cum trebuie şi umblă cu toate peticele!), ipocrite până-n măduvă şi nesatisfăcute, dar cu dorinţă de căpătuială!

Poate de aceea au succes emisiuni gen "Burlacul" sau "Noră pt mamă". Cum era şi aseară...nu ştiu cum fac şi dau pe Kanal D. Emisiune tare, frăţică: "Iubire de-o vară"! Augustin Viziru, cel mai dorit actor burlac de pe plaiurile mioritice îşi caută jumătate, pentru că, mititelul, e singuuuuuuuuuuurrrrrrr! Şi să te ţii...vin zece răţuşte, aspirante la titlu - de la 18 la 22, el având 34. Nu contează, dragostea n-are vârstă! 

Fete ok, la prima vedere. Bă, dar să te pui în cap şi-n cur doar-doar te-o bambui (adică să te invite în Bamboo, la un suc) şi pe tine o vedetă, să intri în atenţia fotbaliştilor? Că doar ce altfel de relaţie poţi obţine după o preselecţie pe pipăite, bătaie cu apă şi alte prostii? Înaltă spiritual, desigur! 

Şi-atunci m-a pocnit ideea: să-mi trag pălmi, oamenii nu ştiu ce înseamnă "singurătate"! Sau mă rog...o împart pe diverse grade, unele mai principale ca altele: 

• Persoana singură, nebăgată pe nicăieri, nici măcar în seama. Izolată complet, abstinentă de la orice. Etern îndrăgostită, pururea părăsită, niciodată dorită. Naşpa. De obicei timidă, nesociabilă, retrasă. Ruşinoasă. Neexperimentată nici cât o găluşcă. De ocolit, câh!
• Persoana singură, nebăgată în seamă pe moment, dar în pauză, pentru ceva mai bun la orizont. Sociabilă, eventual cu 1-2 amici de acelaşi sex pentru ieşiri mondene şi sex diferit pentru destăinuiri fierbinţi - când desigur, din lipsa chimiei (satisfacerii dorinţelor) se naşte o relaţie de presupusă rudenie. "Eşti cel mai bun prieten, să nu stricăm asta/Te văd ca pe un frate, doar atât". Dorită în anumite cercuri, dar nu în cele care şi le doreşte.
• Persoana singură, fără o relaţie serioasă. Băgăciasă, sociabilă, veselă, cu o târlă de admiratori. Tipul culegătorului, care se înfruptă după propriul chef din fructul oprit. Mereu pusă pe distracţie, dezinvoltă, exuberantă, superficială. Apetisantă. Aţăţătoare, "priveşte dar nu atinge decât dacă îţi dau eu voie; deşi ştiu clar că toată lumea mă vrea". Idealul cel mai la îndemână.

Nu în ultimul rând, mai există un grup de persoane singure, pentru care izolarea socială devine în timp o alegere personală. Gen: Da, sunt singur! Aşa, şi? Care-i şmenul? Sunt cOnan Barbarul! Te enervează? Treaba ta! Nu îmi place de nimeni, nu am nevoie de nimeni, nu vreau pe nimeni, mi-e bine aşa cum sunt. Punct! Pa!

Şi atunci, de ce apare singurătatea?