Se afișează postările cu eticheta puşca şi cureaua lată. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta puşca şi cureaua lată. Afișați toate postările

miercuri, 30 decembrie 2015

Perlele profesorilor din cutia cu amintiri

Ni mă, că veni şi sfârşitul de an! Încă unul! - prilej de mare bucurie, petreceri, bilanţuri şi stabilirea unui set nou de obiective pentru ce va să vie. Mulţi ani trăiască, mulţi ani trăiască, la mulţi ani!!!!!!

No, şi să te păzeşti nebunii! Care cu mers la sală, care cu diete draconice, care cu haine mişto, coafuri fanteziste şi tot felul de complicăţenii! Iar eu...blană! Când tot ce e în jur musteşte de agitaţie şi dat de-a fuga pentru senzaţionala noapte de revelion, pe mine mă păleşte nostalgia. Trosc - ghiont în coaste! BUFF!!! Una după ceafă! Vruuuummm! Capace peste urechi! Pe 2, 3 ianuarie îs tot vânăt, de zici că m-am bătut cu poporul chinez!

Bă, şi uite aşa mi-aduc aminte de tinereţile mele. Eheeee...pe vremea mea...puşca şi cureaua lată, ce bărbat eram odată! Spate lat, pieptoc umflat, abdomen cu pătrăţele (nu plin cerculeţe ca-n prezent, monument în cinstea eroului căzut la datorie), succesuri puse-n rastel...ce mai? Vânos, frate! Spărgeam pietre-n mâini, nu alta! Eu şi Croitoraşul...ŞAPTE dintr-o lovitură!



Şi azi aşa, mâine aşa...până mi-au dat perii albi şi am ajuns să trăiesc din amintiri, povestind aceleaşi lucruri de "n" ori (C-apoi ce să-i faci?! De la o vârstă, alzheimerul bate la uşă!); fapte de vitejie, amintiri glorioase, întâmplări amuzante, desprinse dintr-un trecut luminos şi plin de veselie.
Uite! Chiar ieri, primenindu-mi casa pentru trecerea în noul an (ca un bun gospodar ce mă aflu) şi scotocind prin dulapuri, dau peste cutia mea de amintiri - în esenţă o cutie de pantofi în care mai păstrez diverse chestii care m-au impresionat de-a lungul timpului.



Şi într-ânsa ce-mi găsesc? Un caieţel de pe vremea liceului (cred), în care îmi notam diverse perle concepute de profesori sau colegi, în graba lor de a spune cât mai multe, cât mai repede, cu cât mai puţine cuvinte.
Perle, pe care, ţinând cont că e un moment în care trebuie să petrecem şi să ne simtem bine, vi le împărtăşesc - alături de urările mele de bine, bucurii şi un an cu de toate. Să vă fie casa casă, să vă fie masa masă, sănătate şi virtute, s-aveţi bani, s-aveţi ce...ştiţi, urările de sezon. Tare ca fierul, iute ca oţelul, tare ca piatra, iute ca săgeata!

...şi fără alte  introduceri, redau ceea ce am găsit - exact aşa cum am notat atunci, cu toată infantilitatea din zorii adolescenţei (care, sincer să fiu, nu prea m-a părăsit nici acum, în al doişpelea ceas - deşi fac muncă de intelectual: scriu, meditez şi mă rog să fie pace în lume, să fie pace, pace, pace pe pământ):

Economie:
- "Azi nu trecem la altă lecţie, vă predau!"
- "Mă laşi din gură?!"
- "...să produci producţie!"
- "Asta ca să vedem, să aplicăm, să vedem..."
- "Mie...nu mă prosteşti!"
-  "Ora viitoare a venit şi mi-a spus..."
- "Prahova e pe primul judeţ la şomaj!"

Biologie
- "Discutăm după ce vă discut..."

Franceză
- "Când e vorba să vorbiţi...."
- "Unde nu e disciplină, e haos!"
- "Luaţi loc în picioare!"
- "Hai, hai...tu spui şi ea zice..."
- "Voi sunteţi zgomotul clasei" - profesoara vorbind despre patru elevi

Matematică
- "Aveţi de scris de la exerciţiul 1 la z!"
- "Suntem la pagina 96; daţi la pagina următoare, 103."
- "Dacă-ţi trebuie mai mult de 7, dau nota 6."

Română
- "...te duci la apă, te arunci ca înecatul şi te îneci. "
- "Ce faci măi? Arunci cu mine în cretă?"
- "Liviu Rebreanu, pasionat de vânător..."
- "Unitatea dintre uneltu de muncă şi ţăran..."
- "Ia desemnează-mi şi mie relativitatea!"
- "...până mi-o creşte fire-n păr!"
- "Fii atent Simona!!"

-THE END -