D'ale carnavalului

Ce mai faceţi? Cum o mai duceţi? Pe unde v-aţi distrat în minivacanţa de Rusalii?

Eu nu am plecat pe nicăieri, că am auzit la meteo că plouă. Nu-i vorbă, că şi în Ucraina a plouat cu bulburuci...  

Ştiu, ştiu...nu are nici o relevanţă pentru nimeni informaţia asta. Dar cică e de bon-ton să cunoşti şi vremea din Kiev, că-s mulţi amărâţi pe acolo; şi e război şi multă lume suferă. Iar eu mă întreb: "De ce nu văd şi vremea din Siria? Sau poate cea din Afganistan? Mai ales că femeile nu prea au drepturi pe acolo... Şi-n Columbia am auzit că e un fel de război al drogurilor; oare nu merităm să aflăm buletinul meteo şi de acolo"? M-ar interesa şi vremea din Coreea de Nord; trebuie să fie aibă şi ei niscavai loviţi de soartă! Şi poate îi ajută când ne zice Busu' că va ploua 2-3 stropi şi în rest va fi soane. Sau poate e un fel de "foaie verde lobodă, curge apa-n lift"?! Posibil...Da' mai ştii de unde sare motivul de bucurie? 

Apropo de Ucraina: vreţi să ne legăm la cap cu realitatea noastră cea de toate zilele? Hai...că-i carnaval! De exemplu, aţi aflat despre motanul (ucrainean) premiat la festivalul de film de la Cannes, pentru că este "cel mai popular influencer din lume"? 

Foarte tare, nu am mai auzit de aşa ceva până acum - şi sper din tot sufletul că membrii juriului i-au sărutat şi picioarele... lăbuţele pisicii când i-au atribuit premiul. Nu de alta, dar se practică! Mai ţineţi minte cum primarul din Minneapolis pupa picioarele oamenilor care nu sunt albi la înmormântarea lui George Floyd, în semn de respect şi iertăciune? Perfect! Zic să continuăm tradiţia! Şi s-o amplificăm, de ce nu? Haideţi să nu discriminăm! Haideţi să fim echitabili, corecţi şi egali!

Mai ales că fraierii ăia care au organizat Cannes l-au pus după Eurovision...că de era înainte, nu mai câştiga melodia ucraineană "Stefania mamă, mamă"...ci câştiga melodia ucraineană "Stepan, motanul pis pis"! Iar apoi, recunoaşterea influensărelii globale venea ca o urmare logică. Nu găsiţi? 

Eu, cel puţin, aşa aş fi gândit desfăşurarea acţiunii, de eram la butoane. Deşi, ce ştiu eu? Că doar nu-s regizor! 

Tocmai de-aia întreb: vreţi cu realitatea altora? Sau râdem de carnavalul autohton? Avem material, Doamne ajută! Iar de ne-om îngrăşa, nu e nici o problemă... se poartă. 

...la fel cum se poartă şi piticii de grădină. Dar nu aceia de grădină ca toate grădinile, ci piticii de grădini ceramice.

  

Eu, însă, nu am aşa ceva. Grădina mea e cu iarbă, copaci, flori...bălării din astea, din vremuri de mult apuse. Nu mi-am pus nici măcar pavele prin curte... ce să mai zic să-mi fac grădină din ceramică? Ce-i lipsea chelului? Exact! Tichia de mărgăritar.

Prin urmare, cu multă părere de rău, a trebuit să spun "pas" superofertei în cauză. Aia e.

Oricum, nu e problemă. Bani să fie, că oferte de amenajări se găsesc pe toate gardurile! Drept dovadă, nici nu am ieşit bine din magazinul împricinat şi m-a luat de ochi un anunţ al cuiva care mă informa că ştie să vândă şi să monteze plante şi piatră (tot prin grădină, probabil)...

Nu comentez. Nu le am p-astea cu mecanica, aşa că nu vreau să mă bag aiurea şi să zic ceva nelalocul lui. Eu am fire de artist - acu' vesel, acu' trist. Nu mă pasionează montajele şi subansamblele! Dacă alţii ştiu, bravo lor! 

Mie îmi place să fac pe deştepu', îmi place filosofeala, mă atrage datul în bărci şi statul cu fundul în două luntri; practic şi sticlismul de performanţă - adica, na! Muncesc cu mintea! Umblu cu mapa, nu dau cu sapa! Că d-aia m-a dat mama la facultate...

...deşi, cred că am făcut-o p-aia greşită! Eram tânăr şi prostuţ, se acceptă! 

Dar dacă aş putea să mai aleg acum, cred că mi-ar plăcea să lucrez în domeniul aeronauticii. Aş vrea să plutesc printre nori, precum paserile ceriului! Să fac tonouri şi lupinguri, să zbor ca vântul şi ca gândul, oriunde văd cu ochii!! Da! Chiar mi-ar plăcea să trăiesc pe aripile vânturilor...

Da' m-a cam lovit senecturtea şi nu mai e cazul. Totuşi, un zbor de plăcere nu cred că mi-ar face rău... 

Şi nici nu am terminat bine acest gând, că Universul m-a şi oferit ceea ce am cerut, sub forma unui pliant cu oferte:

Minunat! Ia să cercetăm problema, cu de-amănuntul...Mda!

- cu planorul parcă nu m-aş duce. Nu-s în "Fity Shades of Grey" şi nici nu am vreo Anastasia pe care o dau pe spate cu talentul meu de pilot.

- zborul de agrement cu avionul ultrauşor mi-ar plăcea; da' io-s om de 15 minute? Nici nu decolează bine trocaleta, că a şi expirat timpul! Mai rău mă întărât, decât să-mi fac plăcerea... zău!  

- nici cu Zlin-ul 42 nu m-aş da, din aceleaşi considerente. Ce mi-e Miţi-Riţi, ce mi-e Riţi-Miţi? Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie! 

- cu paraşuta nu aş sări. Doamne feri...oricât de tentant ar fi, nu dau 200 de euroi ca să fac infarct! Dacă tot mi-o veni să mor, găsesc eu o cale mai gratis... Că de! Nu-s vreun incult! Uneori, citesc chiar şi o carte pe an! La un moment dat am încercat să citesc o carte pe lună, dar nemernicii ăia de la NASA nu vor să mă ducă pe Lună. Urâcioşi!

-  cel mai tentant şi mai tentant mi se pare balonul cu aer cald! E şi accesibil oricui...că de! Ce mai este suta de euro în ziua de azi? O nimica toată! Intri în supermarket cu ei şi ieşi cu 2 îngheţate!

Păi şi-n condiţiile astea, nu fac eu rost de 142 de euro, ca să zbor cu balonul pentru de 40 de minute + TVA?? Adică vreo 50 de minute... că TVA-ul e cam 25%... adică un sfert din 40, plus 40...hai o oră; minim. Două ore, cu rojunjimile de rigoare! Beton! Două ore de vis, departe de lumea dezlănţuită! Rai! Rai uno, Rai due... şi chiar mai mult, dacă mai fac rost de bani, ca să-mi mai cumpăr plimbări din astea!

Ar fi superb şi cred că mi-ar plăcea mult! 

Deocamdată, cea mai apropiată experienţă de zbor pe care am trăit-o a fost când am sărit de pe un coteţ mai înalt. Niciodată nu mi-ar fi trăznit prin cap să fac aşa ceva... Noroc cu un câine mai zurliu - care mi-a dat ideea genială, când mă lătra de pe un acoperiş:

Şi-atunci mi-am zis: "Dacă el poate, pot şi eu"! Şi-am sărit! Că şi el sărea; doar nu se teleporta până jos...

Totuşi, nu-s prea mulţumit de rezultat. Trebuie să mă plimb şi cu balonul, că nu se mai poate! Am ajuns ca fata preafrumoasă din "Luceafărul": l-am văzut azi, îl văd şi mâine - şi-astfel dorinţa-i gata! Deja simt cum mă usuc la unghii, de atâta alean!

Oricum, până la urmă, cred că-mi voi lua şi eu un balon, ca să am cu ce mă mai duce la piaţă. Cu bicicleta nu prea-mi vine să mai umblu, că mă blochez în trafic. Iar la tramvai am renunţat...

E pericol! Plus că visez urât din cauza lui şi mi-e să nu rămân traumatizat pe viaţă. Nu de alta, dar nu am bani de psiholog. Adică am...dar mai bine îi dau pilotului de balon, să mă ia şi pe mine-n zbor şi să mă fac aviator.

Păi nu?

Şi cu asta, gata! 

Un cântec mic şi hai la somn, că mâine e zi de lucru şi e capra pe noi!

[Pulcino Pio - Puiul Piu]

Sunt plecat în oraş!

La zodia mea scrie că-s cel mai aventurier, vulcanic şi nestatornic om din câţi s-au inventat pe planetă. Ceea ce niciodată nu m-am considerat aşa...sunt fix pe dos, Gică Contra al zodiacului.
Deşi, e posibil ca astrologii să aibă dreptate, iar eu să posed toate trăsăturile menţionate mai sus - chiar dacă, pe silenţios, la un nivel mai intim. Adică na! Am terminat "Skyrim" de 2 ori până acum..am făcut toate misiunile posibile...m-am bătut cu dragoni, elfi, monştri, vrăjitori, asasini; mi-am cumpărat 5 case, mi-am construit încă vreo 3, cu tot cu dependinţe şi animale de toate felurile şi culorile împrejurul lor. (Da, ştiu...sunt Năstase 6 case + Ionannis vile de vis când îmi număr locuinţele! Dacă mă încordez niţel, le predau şi cursuri de autodezvoltare...atât de şmecher sunt!)
În plus, m-am căsătorit (de vreo două ori, cu o femeie şi-un bărbat, ca să testez biodiversitatea faunei), am înfiat copii, am ajuns şef de trib peste toate ghildele...ca să nu mai zic că mi-am tocmit până şi un mariachi, să-mi cânte  melodii mişto când sosesc acasă.
No, dacă nici asta nu este definiţia aventurii, care mai este, oare?

Şi în spiritul acestor explozii de îndrăzneală, mă taie pe mine capul, într-o zi, să fac o vizită la oraş.
Maşină nu am...adică nu. Am. Vreo 7, cred...bolizi ultimul răcnet. Ahhhhhrrrrrrrr!!!!
...atât că-s stivuite printr-un garaj din "Need For Speed" şi nu am acces la ele tot timpul. Aşa că, dacă vreau să mă duc pe undeva, folosesc Mergedes-ul din dotare: 2 picioare putere şi o câtime de voinţă. SAU, mă dau cu transportul în comun. Nu am tot timpul programul la mine, dar nu-i problemă...graţie avansului tehnologic, fiecare staţie este dotată cu afişaj electronic al orarului de circulaţie:

Problema e că orăşenii cu ştaif au limba lor proprie de comunicare. E un amalgam de cuneiformă, hangul, katakana, hindu, ebraică şi nişte influenţe aurebesh din universul Star Wars. Oricum, prea complicat prentru capul meu. Oi fi eu fruntaş la satul meu dintre lunci, dar la oraş e clar...mi-s ultimul codaş! Altă lume, alte caractere...ce mai la deal, la vale? Sunt total analfabet! Culpa mea -  "vina mea", în latină. Unii inculţi zic "mea culpa","mea vina"; dar, desigur că este eronat... Adică tu zici "meu calu' ", sau vorbeşti normal, ca omu':"calu' meu". Păi ce-i asta? Nu mă mai prostiţi în faţă, că am trecut şi eu printr-o şcoală şi nu vă merge cu mine! Chiar dacă nu ştiu cune-hangu-kata-hindu-ebra-besh-ul vostru! :p

No, deci am rezolvat-o cu autobuzele. Nu-i nimic, pornesc aventura cunoaşterii per pedes, că nu-s născut în caleaşcă!
Zis şi făcut...Şi cum mă plimbam eu fain frumos prin urbe, cu pletele-n vânt şi ochii ca girofarul după gagici, ajung la o piaţă şi TRINC!! Mă trăzneşte o idee demnă de geniul ce mă aflu: când voi fi mare, vreau să mă fac vânzător de şocuri!

Serios, mă, nu râdeţi...deja se practică meseria asta! Am văzut-o cu ochii mei, la o tarabă:

Dar pentru că bişniţarul 'cela nu a vrut să mă ia ucenic (ca nu cumva să-i fur brăţara de aur a meseriei), am alt plan: cumpăr un şoc, îl studiez cu atenţie - ca să pot face diagrama SWOT de puncte tari şi puncte slabe şi-apoi pam-pararaaaaaammmmm!!! Cine e agent de vânzări de succes? Euuuuu!

Problema e că şocul ăsta e 50 de lei. Scump dom'le, scump....şi nenegociabil.

La o săptămână revin p-acolo şi primesc prima veste bună a zilei: "Şoc Şoc - 20 de lei" - din nou, nenegociabil.

Dar e bine şi aşa, nu-i bai! În ritmul ăsta, peste câteva câteva săptămâni poate găsesc "Şoc Şoc Şoc" cu 5 lei, să-mi permit şi eu un calup...c-apoi iar am scăpat calu-n porumb şi mi-am făcut de cap la păcănele, de-am ajuns aproape de 0 cu banii; dacă scutur bine de buzunare, cred că mai am numai vreo 7 lei.

Aşa că, deocamdată, sunt pe sistem "lungeşte-mi, Doamne, zilele, pân' s-or coace căpşunile"! Şi ca să nu rămân cu speranţa-n plop, din când în când mai bat magazinele, poate găsesc un Şoc din ăla la ofertă. Nu am găsit...ghinion. În schimb, am dat de-o intrare second hand.

Ca să vezi ce-au mai inventat ăştia! Ştiam numai de intrări first hand...dar, mă rog...merge şi una la second! Adică e gata purtată de altcineva? E făcută de chinezi, pe vapor? Folosită de bogătani prin Germania şi adusă la noi, pentru amărâţi?
Până la urmă, nu are importanţă; oricum îmi trebuie şi o intrare, că aia de la casa mea s-o cam tocit şi se vede naşpa. Şi pentru că o intrare nouă e clar că nu-mi permit...uite cum face Dumnezeu cuib la barza chioară! În ciuda tututor şanselor, găsii fix ce căutam! 

Bucuros nevoie mare şi entuziasmat de atâtea gânduri de mărire, mă duc să halesc ceva la un local, că e bine şi cu filosofia, dar pe stomacul gol...toate ideile bune dau rateuri! Şi la un restaurant am găsit un meniu fix pe gustul meu!

Şi zic:
"Mda. Vreau un cocoşel la ceaun, o pizza cu carciofi - că nu ştiu ce-s ăştia şi vreau să-i încerc, iar ca desert...un piept de puicuţă. Dar să fie tânără, vă rog.  Mulţumesc frumos!"

...că na, nu puteam mulţumi urât domniţei ospătăriţe-chelneriţe; mi-era milă de gingăşenia ei.

Bon apetit şi la mulţi ani ziua de azi!
Revin după o scurtă siestă (publicitară)...



(Lindsey Stirling & Peter Hollens - Skyrim theme)

Târg de joburi ad-hoc

De ceva timp mă tot întreb ce să mai scriu. Dorinţă există, timp nu prea - dar îmi fac, deci se rezolvă; însă, putinţă...ioc!

Uneori, din când în când, câte un prieten mă mai întreabă de unde îmi vine inspiraţia pentru postări. "Frate...de peste tot! Din viaţa de zi cu zi...care, deşi este mereu aceeaşi, în fiecare zi este diferită, în funcţie de valenţele şi înţelesurile pe care le comportă fiecare eveniment." Vorba poetului consacrat: "toate-s vechi şi nouă-s toate!"

Cam aşa este teoria. În practică, însă... nu s-a întâmplat mare lucru. 

Fu Halloween-ul...o porcărie încropită în grabă de nişte comercianţi, ca să mai scoată şi ei un ban din buzunarele fraierilor. Că d-aia orice distracţie costă, iar obrazul subţire cu cheltuială se ţine. Ceea ce, să fie la ei! E libertate, să facă fiecare ce vrea...Pe mine, însă, mă enervează ipocrizia! Suntem cei mai aprigi apărători ai inocenţei când vine vorba să lăsăm copilul să se uite la Tom şi Jerry, sau când tre' să citească Scufiţa Roşie - că-s pline de violenţă şi-l traumatizăm pe viaţă...dar îl îmbrăcăm în tot felul de scheleţi, monştri, demoni şi vampiri - că-i la modă! Plus că e şi foarte, foarte distractiv când îl speriem de se spune pe el de frică...

S-a mai întâmplat ceva zilele astea? A, da...protestele...Nu mai zic nimic! Sunt sătul de vajnicii luptători pentru dreptate, care confundă cunoaşterea cu opinia...aşa că pas! 

În lipsă de activitate scriitoricească, m-am concentrat pe lumea înconjurătoare...şi am pornit teleleu, pe străzi, ca voinicul din poveste: oriîncotro m-or duce picioarele! Vâj, vâj, vântul prin plete, mai o glumă, mai o snoavă, mai o fotografie...c-apoi de! Decât să fie rău, nu-i mai bine să ne fie bine? Plus că trăim într-o ţară perfect amuzantă...deci cum să fii trist? Cum să nu te bucuri, cum să nu o iubeşti?

Dacă tot eram dus cu dorul, m-am gândit să-mi iau şi nişte pâine. Credeţi că s-a putut? Ei, aş! Se mutase pâinea, nenică! 

Ete na! Dar, ce...ieri era pe trotuar? Şi mai precis, cum s-a întâmplat fenomenul? S-a certat pâinea cu pâinoiul şi şi-a împachetat rafturile, şi-a luat chiflele de mână şi s-a tirat la maică-sa?? 

Îmi bag picioarele...şi-aşa nu am bani, că am uitat că-s şomer! Ăştia zic la ştiri că Vântu e la închisoare. Ha, poveşti! Băăăăă...VÂNTU E LA MINE ÎN PORTOFEL! Face un curent, de numa-numa...că stau şi cu buzunarele de mărunt deschise! Vara e mişto, că-mi ţine răcoare şi la 40 de grade celsius eu abia că-mi dau jos puloverul; iarna, însă, mă-ndop de piramidoane, că-s tot timpul mucios!

Aşa ceva nu se mai poate! Gata, s-a terminat cu huzureala...De mâine, mă angajez!
Stai să văd ce oferte am: 

Ce face? Măcelar, măcelar, dar de ce se cere experienţa pentru vitrină? Îl ţine pe săracul om de model, exponat împăiat? Mers pe tocuri de 15 nu vor? Dacă e invitat să defileze şi pe vreun podium, ce face? Dă cu stângu-n dreptul?

În fine...eu m-aşteptam să se ceară experienţă în măcelărit...dar în vitrină? Suntem, cumva, la Madamme Tussauds şi ne măcelărim în vitrină, ca să vadă lumea??? Aplauze!!!!

Nu se poate aşa ceva, mai caut. Şi-apoi găsesc ceva bun, bun:

Nu-s chiar croitoreasă...că port şoseţele albastre, nu roşii. Totuşi....de ce şi-ar ţine cineva experienţa în perdele şi draperii? Parcă se ţinea în REVISAL, dar...no! Poţi să te faci în gustul omului? Dacă el vrea să şi-o ţină în perdea, e dreptul lui! Sugerez, ca opţiune de rezervă, buzunarul de la ilic, şosetele de lână sau, de ce nu, baticul de pe cap! Alea ce au? Dimpotrivă, prezintă avantajul de a fi la purtător...mai ales că vine iarna! Dacă-ţi ţii experienţa în perdea, ce faci? O iei, hopa-şa la subraţ, când te cheamă la interviu?  Şi dacă este d-aia de 6 pe 3, cum am călcat eu alaltăieri, ce te faci? Comanzi o Dacie Papuc, să te ajute cu transportul? 

Clar, nu-i de mine aşa ceva...mai caut. Şi găsesc din nou un post tentant...doar ca să mă enervez!

Cum adică, "ANGAJĂM FATĂ"? Protestez, discriminare, huo!!! Adică ce are fata şi nu are băiatul? Ţin să menţionez că sunt cetăţean european şi am drepturi! Curtea de la Haga vă mănâncă, tâlharilor În primul rând, îmi simt demnitatea încălcată, prin folosirea cuvântului "fată". De ce trebuie să etichetăm? De ce, de ce? De ce ne bazăm societatea pe criterii de ev mediu, care împart comunitatea în funcţie de gen? Nu suntem cu toţii oameni, în marea familie a universului? Iubirea este tot ceea ce contează! Jos guvernul!

După ce mă mai calmez, continui căutările...şi...bingo! Exact ce-mi trebuie! E clar, ce să mai...la barza chioară, îi face Dumnezeu cuib! Eu sunt ăla!

Nici nu mă interesează ce job e! Atribuţiile le văd la faţa locului; trecem peste limbajul de lemn din ofertă, gen "salariu motivant" şi "mediu de lucru stimulant"...adică, să fim serioşi! Dincolo de cuvinte, ce înseamnă un salariu motivant? Nimic, zero! Reclamă goală! Unii îşi rup cârca pentru minimul pe economie, alţii nici nu se dau jos din pat pentru 10 000 de euro! Ia şi motivează!

...dar la colegii cu un neuron, mă înscriu! Bine, nu-i chiar vesel...aş spune, mai degrabă, depresiv; motiv pentru care şi doarme mai tot timpul...dar dacă la interviu au ăia norocul să-l prindă treaz, m-am scos! Proletar mă fac...

Şi dau iama-n magazine, că tot tre' să vină Moşul. Nu ştiu dacă iau vreun salar până atunci, dar am găsit cadoul perfect:

Iar dacă ăla mic nu găseşte nimic sub brad, sunt acoperit: "Piticot, ţi-a luat tat..ADICĂ MOŞU o sabie foooaaaaarte frumoasă...dar a dispărut, că-i din spumă ninja! Caut-o şi tu, poate dai de dânsa...'"

No, hai c-o muzichie, cât mă gândesc ce mai mint eu, ca să acopăr lipsa cadourilor:

Cauză şi (d)efecte

Mai demult, pe vremea când eram cititor destoinic, am găsit o vorbă de duh într-o carte: "Zâmbetele prezentului sunt doar suferinţele viitorului." Pe moment, nu am înţeles-o.

Şi totuşi, din experienţa vieţii, aş putea să spun că are dreptate. Mai devreme sau mai târziu, orice clipă de fericire devine o nouă durere - dacă nu din cauze pur naturale, pentru că pur şi simplu aşa a fost să fie, măcar prin prisma nostalgiei lucrurilor ce au trecut: pe sistem "Puşca şi cureaua lată, ce bărbat eram odată!"

Însă, asta înseamnă că trebuie să fugim de momentele de bucurie? Normal că nu...trebuie, doar, să ni le asumăm cu tot ce aduc ele.

În altă ordine de idei, astăzi, mă gândeam să scriu multe. Sunt un morman de subiecte de dezbătut, multe lucruri de spus, şi mai multe de făcut. Spre exemplu, nu ştiu cum am dat pe net peste o nemaipomenită petiţie online privind alăptarea la sân a copilului - despre care unii spun că este foarte naşpa. De fapt, toată porcăria pornise de la o duduie care şi-a postat pe contul de socializare un selfie cu dânsa, în timp ce îşi hrănea copilul la sân, stând la o terasă - sau ceva. Bineînţeles, unii au criticat-o, pe motiv că nu e prea decent ceea ce a făcut; iar doamna mamă devotată s-a apărat cu aplomb, pentru că e perfect normal şi firesc gestul ei - aruncând cu nişte statistici de specialitate  şi mulţumind pentru susţinere. Apoi a cerut şi păreri, ca să fie sigură că face bine ce face. 

M-am simţit băgat în seamă, îmi dau cu opinia: Sincer, mie chiar mi se pare tichie de mărgăritar pe un cap chel această controversă. În primul rând, ca regulă generală, justificarea cu firescul care trebuie făcut în public, e o tâmpenie. Şi o băşină este perfect normală şi firească, dar NU e bine s-o dai pe unde îţi vine. Apropo, de ce nu se face o petiţie şi pe acest subiect? Eu susţin normalitatea!!

În al doilea rând, asta cu alăptatul în public ţine mai mult intimitate persoanei în cauză şi e o decizie pur personală. Eu nu am absolut nici o părere în privinţa acestui subiect...dar toate mamele pe care le cunosc, încercau, pe cât posibil, să îşi creeze un mediu cât mai confortabil cu putinţă atunci când alăptau. De ce? Nu le-am întrebat, dar mă gândesc că nu îi prea face bine copilului să mănânce când lumea fierbe în jurul lui. Şi apoi, poate nici femeii nu îi place să se zgâiască tot poporul în ţâţele ei - mai ales că nu a ieşit la agăţat. Păi nu?

Cum spuneam, cam cu probleme d-astea aş putea să mă preocup în sezon estival. Noroc că am capul pe umeri  şi refuz să mă introduc în asemenea bălăcăreli. 

De aceea zic că e mai bine să zâmbim, că tot e zi de sărbătoare şi trăim în ţara lucrului bine făcut. Cu mici excepţii d-ale lui Dorel, care întăresc regula - desigur.  

Uite aşa am descoperit un marcaj stradal, căruia nu îi înţeleg logica: într-o succesiune de curbe, linia continuă este întreruptă pe o porţiune de aproximativ 3 metri. De ce? Ca să poţi depăşi, normal...că ai vizibilitate. 

Şi practic, cum faci asta? Ce maşină să ai şi cu ce viteză să circuli, cu ce viteză să circule cel depăşit (care merge mai încet ca tine) pentru a putea executa manevra în condiţii legale? Îţi părăseşti banda în juma' de metru, depăşeşti pe 2 metri, reintri pe bandă în jumătate de metru. Puii mei, merge la perfecţie...dacă am circula cu niscavai cărucioare de cumpărături!

În altă zi mi-am amintit de o zicală din popor, care spune că o fată frumoasă, dar proastă, este ca un inel de aur pe râtul unui porc. Sau ca o clădire în (semi)paragină, dar reabilitată cu termopane:

Deşi, dacă e să o luăm până la coadă, chiar contează asta?? E modernizată?!  

Mai bine ne vedem de treabă şi mergem la cumpărături. Chiar săptămâna trecută s-a deschis market nou în oraş. Frumos, elegant, locaţie centrală, marfă bună, înghesuială de rigoare. Păi dacă s-a dat ceai si corn gratis fiecărui vizitator, ce te aşteptai?? La cât de cumpărători suntem şi amatori de reduceri, ne-am călca în picioare şi pentru o gumă de mestecat la mâna a doua - dacă e cadou de la firmă! Coji de seminţe de s-ar da, nu contează! Dacă-s gratuite, merg la ţanc!

Eu n-am fost p-acolo, momentan...că gasisem în altă parte nişte şuruburi? Ba nu, ŞURUBE! care mi-au făcut cu ochiul. Nu-mi trebuiau, dar tot mi-am luat un bax...să fie acolo, că nu cer de mâncare! Erau ieftine!

Mi-am luat şi scaun de bicicletă confort 3, material plastic, cu spătar decolorat şi formă ortopedică -  pentru susţinerea corectă a spatelui, mânere ergonomice, caneluri speciale pentru eliminarea gazelor şi aer condiţionat de viteza de deplasare. Am văzut eu la cineva, e ultimul răcnet în domeniu! Se poartă, o nebunie!

...apoi m-am răsfăţat cu o îngheţată. Pe băţ. Mi-a mers la suflet şi dincolo de el...Mi-au fost ascultate rugăciunile şi mie, că mi-am stricat dantura tot mestecând beţele alea de lemn. Ce, ce, doar nu le aruncam, că erau plătite! Doar că acum...boerie curată! Le-au făcut de ciocolată...

...şi mi-am luat şi nişte ouă - de casă, că nu mai gustasem aşa delicatesă. 

Ştiam de ouă de găină, de struţ, de raţă, de prepeliţă, chiar şi de popircheliţă. Dar dacă mă întreba careva cum se înmulţeşte o casă, habar n-aveam! Noroc că ţine Dumnezeu cu proştii lui şi acuma ştiu: "Prin ouă, frate, ca ornitorincu'!" 

Nu v-am zis? Viaţa e o fericire la maxim, ca Minodora!
Asta contează, pentru momentul prezent. Ce-o fi după, 'om vedea! P-aci mă învârt, nu plec nicăieri...

Hai, mai bine, să nu mai gândim urâţenii contrare gândirii pozitive şi să ascultăm o doină, ca să marcăm acest moment de graţie:  

(În loc) de mărţişor

Ui' mă la el, că iar veni întâi de martie, drăguţul! Când ziceam şi eu că nu mai trece iarna, pac! Mintenaş, sosi şi mărţişorul...cu veselie, cu bucurie, cu dăruială - cum se face! C-apoi ştiţi cum e situaţia: dacă nu oferi nimic, doamna reproşează: "Păi bine, mă! Nu ai fost în stare să-mi cumperi un mărţic de 1 leu?! UN LEU NENOROCIT! Nici măcar atâta nu merit?". Dacă oferi, face pe niznaiul: "Ee, acuma ne împiedicăm în detalii? Ce-ai mai dat banii pe mărţic? Ce să fac cu el, că în piept nu se mai poartă! Ce-s copil? Mulţumeeesc...dar chiar nu era nevoie! Mai bine mă ajutai la bătut covoare, şi gata! Cel mai frumos cadou..."

No, noroc pe capul meu, că nu mă încadrez nicăieri! Practic, sunt băiat de gaşcă - dar umblu singur; şi am o plăcere nebună să dăruiesc! Sunt în stare să serbez şi o nouă buruiană crescută pe câmp, numa' să fie rost de veselie, pupăceală şi-o băută mică! Oricum toate trec în cele din urmă...cele rele, şi mai ales cele bune!

...aşa că iar am pornit prin sat, la împărţit de mărţişoare! Problema este că cel mai drag şi cel mai important, nu l-am dat încă...şi, pentru că tot s-a inventat tehnologia modernă cu a ei lume virtuală, zic să o folosesc! Dar cum nu-s chiar un om de-o poză încercuită cu ghiocei şi inimioare, vă ofer o stare pur românească, neaoşă! Fragmente din viaţa de pe la noi...ce mai la deal, la vale? O realitate care uneori ne enervează, alteori ne stresează...şi întotdeauna este plină de haz!

Şi de ce nu ar fi?

Avem comercianţi inventivi, care se bat să ne ademenească! Adică nu-s ca-n bancul cu Bulă, când se duce să cumpere pâine şi i se dă mereu din cea de ieri...Aşa că, într-o zi, întreabă supărat: "DAR PÂINE DE AZI NU AVEŢI"? "Ba da, domnul meu..dar veniţi mâine să o luaţi"!

Avem locuinţe polivalente, nu îngrămădite ca prin ţările mai dezvoltate - când camera are 1 metru pătrat, iar patul coboară din tavan si se poate transforma, după caz, în canapea cu fotolii, măsuţă de cafea cu televizor, şifonier, dulap pentru scule, cadă cu săpunieră şi şampon, cabină de duş, coteţ cu lopeţică de caca pentru căţel, casetă de bijuterii, geantă de voiaj şi garaj pentru Mini Cooper-ul pliabil, de pe peluză.  

Am investit în cercetare şi acum avem seturi de produse care ne înfrumuseţează şi ne prelungesc viaţa:

...iar bucătăria tradiţională este într-o continuă dezvoltare, îmbinând produsele autohtone cu cele din diverse colţuri ale lumii. Aşa se face că am inventat îngheţata sub formă de pizza, ficat de porc sau chiar, creier de porc:

Suntem gurmanzi, e adevărat! Dar şi patrioţi..pentru că tot ce atinge pământul natal, trebuie să se românizeze!

Minunat, ce să mai zic?

Astea nu-s mărţişoare doar de o zi...ci de fiecare zi! Pam pam!

Acuma fug la orătănii , să le dau ceva de-ale gurii...

...şi-apoi iar zic să ne bucurăm, şi-un cântec de inimă albastră să cântăm: