Se afișează postările cu eticheta omul nou. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta omul nou. Afișați toate postările

vineri, 16 martie 2018

Despre calea spre succes

...si lupta noastră cea de toate zilele

Tibi Uşeriu a câştigat Ultramaratonul Arctic pentru a treia oară, consecutiv. Este singurul român, singurul om de pe planetă care a reuşit o aşa performanţă. Ştirea aceasta este pe toate canalele media, indiferent că vorbim de radio, televiziune sau internet. 
...şi, ca în cazul oricărei alte persoane care intră în atenţia publică, lumea doreşte mai multe amănunte. Cine este acest Tibi Uşeriu? Ce este el, ce a lucrat? Ce a făcut până acum? Ce şcoli a terminat, cum a copilărit şi unde s-a născut - nişte întrebări relativ normale, pentru că aşa funcţionează mintea omului: i se oferă un subiect care să îi zgândăre curiozitatea, iar apoi vine finalul apoteotic: "Would you like to know more? / Vrei să afli mai multe amănunte?" - laitmotivul filmului "Starship Troopers" a lui Paul Verhoeven, din 1997. Bine, acolo este vorba despre modul în care funcţionează propaganda - dar întrebarea este definitorie pentru întreaga omenire, indiferent de situaţie.

Wold you like to know more?
DA! Întotdeauna DA, mai ales atunci când informaţia este prezentată într-o lumină tentantă şi se referă la o realizare deosebită. Până la urmă, pe acest proces se bazează toate tehnicile de marketing şi reclamă: dorinţa şi curiozitatea. Iar foamea pentru detalii este cu atât mai mare cu cât persoana aflată în lumina reflectoarelor este un necunoscut, un Neica Nimeni. Aşa că auzi ştirea şi rămâi perplex: "UAU, TARE!! Ce, cum? Cine-i ăsta? Cum a reuşit aşa ceva?"
No, acum avem ocazia de a afla...pentru că în librării apare biografia lui Tibi Uşeriu - iar povestea lui de viaţă este demnă de scenariul unui film: cartea povesteşte drumul parcurs de un infractor condamnat la 23 de ani de închisoare pentru jaf armat şi tentativă de omor, până la omul care este acum - cel pe care îl  admirăm şi ne poartă cu mândrie drapelul la Cercul Polar, în acordurile imnului naţional.

Da, este uluitoare capacitatea de anduranţă a acestui om. Numai când mă gândesc la cursa pe care a tocmai a câştigat-o, mă trec fiorii.
Şi mie îmi place să merg pe jos, aşa că nu mă sperie distanţele de până-n 10 km - chiar dacă performanţele mele fizice nu sunt demne de vreo laudă. Adică na...dacă vreau să mă mai aerisesc niţel şi sunt în Bucureşti, o iau frumuşel pe jos, de la Gara de Nord şi pâna la Piaţa Unirii sau Parcul Carol. La căldură fac faţă  până 40 de grade celsius; sunt un fel de reptilă, care funcţionează pe baterii solare: absorb căldura ca un burete şi apoi o reconvertesc în energie. Problema mea e că temperaturile scăzute mă incapacitează complet şi frigul îl simt ca pe o scândură-n cap: mă năuceşte şi fac eforturi considerabile pentru a-mi coordona mişcările. 
Se spune că omul judecă lumea prin prisma propriilor trăiri şi se raportează la ea prin comparaţie: ce sunt eu şi ce este celălalt. Cu cât diferenţa dintre răspunsuri este mai mare, cu cât admiraţia este mai mare. 
Deci: Cum să rezisti la gerurile alea? Nu sunt foarte comod de fel...nici prea mâncăcios. Băi, dar cum să trăieşti în gerul ăla?? Cum să mergi pe jos 617 km într-o săptămână? Asta ar însemna aproximativ 90 de km pe zi...prin -50 de grade Celsius!! Nespălat, nemâncat, degerat...prin ger cumplit! Ce Winter Soldier? Ce Captain America, ce Superman, Batman şi alţi superoi de film? Uite aici Superman real, în carne şi oase. Un super om care nu zboară şi nu e antiglonţ... şi nici măcar vedetă de cinema.

Hai să zicem că până la urmă, meritul acesta nu ar fi al său, în totalitate. Adică, la 20 de ani să fii bodyguard al unui interlop din mafia sârbească înseamnă că nu ai chiar 1,50 pe tocuri şi 30 de kg ud şi cu bolovani în buzunare. E clar că pentru a ajunge chiar şi aici, natura i-a oferit un context favorabil, apoi l-a înzestrat cu sănătate şi rezistenţă fizică - daruri pe care şi le-a înmulţit prin muncă, e adevărat. Totuşi, e mare lucru să ai şi o fundaţie pe care să construieşti...că degeaba există voinţă, dacă-i ioc putirinţă!



De aceea, adevăratul merit al acestui om, mai presus de capacităţile fizice, sunt realizările sale de ordin psihologic: revenirea uluitoare de la o viaţă în neorânduială, fără repere sănătoase, la tăria mentală necesară pentru a fi omul care ne reprezintă astăzi ţara. Lupta cu propriile ispite, cu tentaţia spre confort şi abordarea unei căi mai periculoase, dar în care putea dovedi, din nou, că e cel mai tare din parcare şi tata la băeţii deşteţi: răzbunare şi revenirea la viaţa de răufăcător. Iar această bătălie o putea pierde foarte uşor dacă nu primea un brânci de ajutor şi din partea semenilor:

"Tibi Ușeriu a recunoscut că Tășuleasa (n.r. Asociaţia Tăşuleasa Social) a reprezentat salvarea lui, pentru că i-ar fi fost mult mai greu dacă nu ar fi avut unde să se întoarcă după cei peste zece ani petrecuți în spatele gratiilor" 

Vorba bătrânilor: "orice ai face, orice ai munci şi oricât te-ai strădui, e mare lucru dacă îţi mută cineva prânzul într-o zi". Ceea ce, e perfect normal, că d-aia suntem atâtia pe planetă...să ne sustinem reciproc!

Una peste alta... Da, trecutul contează şi ne influenţează prezentul. Dar nu îl defineşte, iar acest Tibi Uşeriu ne-a demonstrat-o: oricum vei fi fost, orice ai fi făcut, ziua de astăzi îţi oferă şansa de a fi un om înnoit. Nu altcineva...tot tu, dar mai bun! Totul porneşte de la decizia proprie şi personală.
...exact cum s-a petrecut şi cu autorul cărţii "Shantaram". O ştiţi? Eu am descoperit-o acum vreo 2 ani, fiindu-mi împrumutată de o prietenă care îmi cunoştea atracţia spre exotic. No, şi am gătat-o...e o ditai cartea, lungă cât Zidul Chinezesc. Interesantă, dar nu neapărat diferită - şi totuşi am inclus-o în top 3 cărţi citite în viaţa asta...pentru că uluitoare este povestea din spatele cărţii. Povestea autorului, care este pe rând bancher de succes, dependent de droguri, tâlhar, condamnat pentru jaf armat, evadat, cerşetor, interlop, traficant de droguri şi iar deţinut. În închisoare scrie "Shantaram", o lucrare ce va fi publicată după a treia încercare - primele două manuscrise fiind distruse de gardieni.
După eliberare, Gregory David Roberts (căci despre el este vorba) se transformă complet...se mută în India, se dedică scrisului şi devine ambasador al unei fundaţii caritabile.
Cam aşa arată decizia de schimbare.

Făcând o paralelă (că tot suntem în ditamai perioada premergătoarea Paştelui), cred că la asta se referă şi postul creştin ortodox: nu e doar o abţinere de mâncare. Da bine, mă...de-ar fi aşa simplu, ar însemna că veganii au loc rezervat într-o lojă din rai, pentru că se abţin  toată viaţa de la consumul alimentelor de origine animală! Postul nu înseamnă nici vizitarea asiduă a bisericilor, nici statul în genunchi zi de vară până-n seară, nici vorbitul cu Domnul în gură, la fiecare 3 cuvinte. Şi nici măcar lecturarea câtorva zeci de rugăciuni pe zi. Toate acestea sunt nişte căi pentru a atinge starea necesară schimbării...pentru că postul presupune, dincolo de toate, lupta cu tine şi cu patimile tale; cu stilul de viaţă dăunător, cu lucrurile pentru care te mustră conştiinţa şi de care te ruşinezi înainte să adormi.



Mai presus de câştigarea unei curse dificile, ce mă uimeşte pe mine la Tiberiu Uşeriu este felul în care şi-a transformat viaţa.
Îndrăznesc să cred că asta vrea şi Dumnezeu de la noi: evoluţia spirituală. "Bă copchile, ia dă-ţi două palme şi trezeşte-te"! Confortul (excesiv) prosteşte, adoarme simţurile. Ca să parafrasez înţelepciunea modernă: ieşi din zona de confort! - un îndemn care, la bază, nu e rău. Devine amuzant şi îşi pierde din valoare doar pentru că e repetat aiurea-n tramvai şi pe nepusă masă de către oricine vrea să-şi creeze o spuzeală de profunzime şi agerime intelectuală.
Iniţial, însă, ideea asta cu ieşirea din zona de confort chiar a fost revoluţionară: Luptă-te cu tine, nu cu alţii! Învinge-ţi patimile, nu îi învinge pe cei din jurul tău la şmenării. Luptă-te să fii, nu să ai! Luptă-te să fii om, şi nu CEO-director-patron... asta poate fi oricine! Nu-ţi trebuie decât oleacă de determinare să termini o nenorocire de şcoală, apoi nişte fooarte mulţi bani, câteva pile în locurile potrivite, circumstanţe social-economice favorabile şi nişte muncă. Uneori multă, alteori puţină - sau deloc...cum ţi-o fi norocul.
Om, însă, cea mai bună versiune a ta, nu poţi fi decât tu! 

Întrebarea este: câţi dintre noi ne putem cuceri pe noi înşine?

Să bem pentru asta!


Nothing But Thieves - Sorry