Se afișează postările cu eticheta o lume mai bună. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta o lume mai bună. Afișați toate postările

marți, 23 noiembrie 2021

Viaţa de sub propria semnătură

Gata, a trecut Vinerea neagră... Ăăăă... Vinerea de culoare...Vinerea care nu e albă? Întreb şi eu, că nu mai ştiu; teoretic, conform conceptului american, nebuneala asta s-ar întâmpla o singură dată pe an - adică în prima vineri de după Ziua Recunoştinţei (care se sărbătoreşte în a patra zi de joi din Noiembrie). La noi, însă, pentru că românii sunt fruncea din fruncea fruncii planetei, ideea s-a pervertit într-o ipocrizeală de reduceri semi-fictive care pot dura şi o săptămână-n cap, în fiecare săptămână. 


Aşadar: s-a terminat forfota? Că mi-a venit chef să mă aşez şi eu la o coadă cu specific naţional, să-mi fac provizii, ca să trec apoca-lipsurile care ni se anunţă la orizont: apocalipsa financiară, apocalipsa energetică, apocalipsa economică, apocalipsa alimentară şi, mai presus de toate, apocalipsa medicală. 
Nu ştiu ce să zic de alţii, dar eu vreau să le prind pe toate, că nu mi-ar plăcea să mă doboare prima apocalipsă şi să ratez spectacolele ulterioare! Plus că ne aşteaptă al cincilea val de pandemie în primăvară, cu promisiuni pentru valul 6...  
Oho! Ce bolnavi suntem şi câtă treabă avem!  

Şi-n afară de asta, la cozi iau contact cu cea mai pură formă de filosofie naţională - deci cum să nu îmi placă aşa ceva? Mă mai cultiv şi eu în cap, să nu zic că fac umbră pământului, degeaba.
Uite, de exemplu, mai dăunăzi, în timp ce aşteptam să-mi iau pâinea cea de toate zilele, aud din întâmplare, o frântură de conversaţie: "...şi de ce trebuie să semnezi pentru acest vaccin? De ce sunt constrânsă să mi-l fac, dar nimeni nu îşi asumă responsabilitatea lui? Am făcut multe vaccinuri la viaţa mea şi pentru nici unul nu am semnat nimic, nicăieri. Când e vorba de semnat, se pot întâmpla nenorociri...ca atunci când m-am măritat. Îţi spui io: aici tre' să fie ceva necurat..."
...şi imediat, mi-am pus mâinile la ochi, să nu mai aud alte blasfemii. Nu ştiu cine era doamna care vorbea, dar se punea de-a curmezişul bunăstării poporului şi mie nu-mi place aşa ceva. Precis era vreo conspiraţionistă, antivaccinistă şi pesedistă, că ăştia sunt cei mai răi. Deşi...stai! PSD cică s-a schimbat la faţă şi din "ciuma roşie" a devenit "crucea roşie"...altfel nu-mi explic cum, după ce a trebuit să moară oameni ca să fie izgoniţi de la putere şi după ce au fost uraţi cu toate UE-le posibile, sunt chemaţi la unire pentru salvarea României.
Deci...cine mai sunt odioşii de serviciu în prezent?  Auriştii? Soşociştii? Cred că da...deci doamna aceea precis era antivaccinistă, conspiraţionistă, şoşocistă şi budeancă. Plus fanul Vulpiţei, uitător fidel la Antena 3 şi (probabil) rudă cu Dragnea. Gata, am bifat toate relele posibile??  :))

În fine.
Cert e că neobrăzarea asta de a pune sub semnul întrebării conduita propovăduită în popor, mi-a dat o idee bună pentru Noua Lume la care tot visez: semnătura pe proprie răspundere. 
Şi ce-ar fi, dac-ar fi să implementăm acest model de abordare în toate aspectele vieţii noastre? Gândiţi-vă cât de simplu şi de rapid ar merge totul, dacă nu şi-ar mai asuma nimeni răspunderea pentru serviciile oferite. Am desfiinţa OPC-urile şi toate organele de control! Am eradica minciuna şi corupţia! Am elimina birocraţia! Şi am trăi mai fericiţi! 
Să vă dau un exemplu: îmi comand telefon de pe un site şi semnez, pe proprie răspundere, că-s mulţumit cu ceea ce primesc în colet. De ce nu aş avea încredere? Şi prietenii mei fac la fel, iar ei nu au întâmpinat nici o problemă! Totul fu bine şi frumos. Ce-i drept, unii au primit şi pliculeţe cu nisip, în loc de telefon... sau chiar ditamai cataroaiele, ambalate frumos şi legate cu fundă. Dar ce să facă, la cine să se plângă? Au semnat, aia e! Ghinionul lor... cine e de vină? 
Mie nu are cum să mi se întâmple asemenea urâţenii, fiindcă toată lumea ştie că ele sunt destinate doar altora. 

Şi semnez. Trimit comanda, apoi aştept să văd ce primesc. Orice ar fi, sunt mulţumit, că doar, am semnat! De-or fi şosete...ce noroc! Chiar îmi trebuiau! De-s creioane colorate...şi mai bine! Mă apuc de desen; oricum telefoanele emit radiaţii şi nu-s bune. Poate vor fi piuneze, totuşi...că am de prins un poster în perete şi le-am terminat. Nu contează! Ce-oi primi, aia e! Am semnat, sunt fericit...şi dacă nu-mi vine telefonul, e doar vina mea. C-apoi nu a iscălit nimeni în locul meu.
Vedeţi cât de frumoasă poate fi viaţa? Semnezi şi te bucuri de orice rezultat... pentru că dacă se elimină vinovatul, dispare şi infracţiunea. Iar organele de control şi menţinere a ordinii nu îşi mai au rostul.  Şi fără ele...la ce să mai dai declaraţii şi să completezi hârţoage?

Da, e clar! Vreau ca viaţa mea să curgă doar sub acoperământul propriei mele semnături! Pentru că vreau să fiu responsabil până la capăt şi trebuie să îmi asum. Ce? Habar nu am şi nu contează...atâta timp cât semnez, nu mă doare capul! Şi dacă, totuşi, mă doare, e fix problema mea! Scrie negru pe alb numele meu....deci: pupăciuni pe portofel! Adio şi n-am cuvinte!

Deocamdată, însă, doar visez la acele vremuri... în timp ce stau la noi cozi, sperând să mai aud şi alte perle de înţelepciune populară. Pentru că, până la urmă, vreau să se revizuiască totul, dar să nu se schimbe nimic. Mi-e dragă şi Lumea asta Veche.. M-am obisnuit chiar şi cu pandemia! Adică...na! Poate să spună cineva că nu avem un virus cu bun simţ? Se retrage pe meleagurile lui, când e vremea vacanţelor. Ne lasă să votăm, dacă sunt alegeri... ba ne permite să intrăm chiar şi în malluri! Conform orânduielilor trecute, cică acolo aveau voie doar vaccinaţii "imunizaţi"; dar, între timp, s-au creat culoare speciale şi pentru nevaccnaţi, că şi banii lor sunt buni! Iar virusul, se ştie: o fi el ucigaş, dar a fost educat să nu sară gardul! :)
Adică...se pare că are mai mulţi şapte ani de-acasă decât unii dintre noi.

Păi şi atunci, nu-i bine? Să bem pentru asta!! 


[Petrică Mîţu Stoiam - Mi-o lăsat moşu' cănuţa]

joi, 4 mai 2017

Citeşte, roagă-te, iubeşte

Stau câteodată şi-mi aduc aminte...
Anul trecut pe vremea asta a fost o perioadă tare grea pentru mine. Intrasem într-o plictiseală d-aia crâncenă, când pur şi simplu nu mai aveam ce face! De păcănele eram sătul, de bătut ţurca mi se acrise, munca nu mă interesează...aşa că vrând şi mai mult nevrând, m-am apucat şi eu să citesc. O carte de colorat, o poezie, un banc, lectura suplimentară de la clasa a patra şi brusc m-a prins flama! Am luat o viteză la citit, că-ntr-o lună am gătat biblioteca mea şi deja făcusem cărare la Biblioteca Orăşenească. Până s-o gătat şi asta...aşa că devenisem atât de disperat, că mergeam la farmacie şi ceream tot felul de medicamente, numai ca să le citesc prospectul! Noroc că mai ţine Dumnezeu cu proştii lui şi brusc m-am liniştit, chipurile...s-a deschis o terasă pe colţ şi cât era ziua de lungă ardeam gazul p-acolo, citind etichetele sticlelor de bere - pe care le-am băut. Logic. Nici măcar nu mă deranjau că se repetau! După o bere, fiecare om devine alt om - pe care îl chinuie setea de lectură şi trebuie să citească! Deci..."Barmannnn!!! O bere la băeatu'!" 

Un prieten mi-a zis: "Eşti fraier! N-ai internet? Suntem în era modernă, geniul este la un click distanţă! Uite, îţi dau un link şi găseşti acolo 5 milioane de cărţi! Nu-ţi ajunge viaţa asta să le citeşti pe toate!" I-am răspuns plictisit: "Amice, nu-s cu pdf-urile! Nu ştii că io-s mai bătrânoc? O fi bine şi cu realitatea virtuală...dar mie îmi place să am cartea-n braţe! Să o simt, să pun mâna pe ea şi să mă bag cu nasu-ntr-însa până-mi trece cheful! Păi tu ştii că prima mea dragoste au fost cărţile? La 8 ani eram topit după Dama de Pică (brunetele rules, se ştie!). Apoi, pe la 20 ani, rupeam tot, ziceai că-s pitbull! Dacă vedeam o bibliotecă, trebuia să-mi pui lanţ - că praf o făceam! Fiecare cărţulică o luam şi ţi-o citeam din scoarţă-n scoarţă! Fără scoarţe, ce mă fac? De unde ştiu unde să încep şi când să mă termin? Vrei să păţesc şi eu ca iepuraşul ăla din poveste, când îl duce tac-su la iepuroaice?
Fiule, uită-te la mine: Un'-doi-trei! 
Iepuraşul: Uuunnnuuu...dddddoooiiii... 
Nu, nu, nu...încă o dată! Atenţie la mine...Un'-doi-trei!
Iepuraşul: Uuunnnuuu...dddddoooiiii... "
Bă, bă, mă-nervezi cu nervii! Fii atent la mine! Păsărica...atenţie...Un'-doi-trei!
Iepuraşul: Un'-doi-trei-patru! Iartă-mă tată!"

Una peste alta, ce-a fost mai rău, a trecut - până la urmă. Şi deşi nu aş da o carte pe un e-book niciodată, măcar m-am învăţat să mai răsfoiesc şi internetul - că mai dau şi de lucruri interesante. Aseară, spre exemplu, am găsit un articol în care autorul se întreba candid cum se împacă creştinii cu dinozaurii? Mda...ghici, ghicitoarea mea! Păi cum să se împace? Bănuiesc că fiecare îşi vedea de treaba lui, în ograda proprie...c-apoi ultima dată când am verificat, dinozaurii au dispărut acum 65 de milioane de ani, iar creştinii au apărut numa' de vreo 2000 de ani.
Oricum, amuzantă abordarea; am râs de m-am stricat. Şi-apoi, că tot eram pe subiect,  mi-am amintit de interminabilele discuţii avute de-a lungul timpului cu diverşi colegi de breaslă pe tema existenţei divinităţii. Un subiect pe cât de incitant, pe atât de simplu!
Iată de ce:     



Rezumând: Omul a ajuns până la aproximativ 385 de mii de kilometri de Pământ. Galaxia noastră are un diametru de 100 de mii de ani lumină şi face parte dintr-un grup de galaxii, cu diametrul de 10 milioane de ani lumină. Acesta, însă, se află într-un roi de galaxii, cu diametrul de 110 mii de ani lumină, care, la rândul lui, este doar o părticică dintr-un super-roi de galaxii, cu diametrul de 520 de milioane de ani lumină...care reprezintă doar un colţ din universul observabil, ce are un diametru aproximativ de 93 de miliarde de ani lumină. Dincolo de aceste limite se întinde restul universului, pe care nici măcar nu ni-l putem imagina.
Cam asta este măreţia Naturii.

Acum propun să facem abstracţie de imensitatea complexităţii universului cunoscut, eliminăm din sistem complexitatea infinită a universului necunoscut şi ne raportăm doar la micro-grăuntele nostru de nisip, pe care îl numim planeta Pământ:





Avem pictura în faţă, o vedem zi de zi şi ne tot întrebăm dacă există vreun pictor, sau totul a s-a născut întâmplător - de la explozia unui atom. Ceea ce mi se pare perfect normal...că doar şi Capela Sixtină a apărut după ce s-a împiedicat un zugrav mai tălâmb de o găleată cu vopsea şi a stropit pereţii cu ditamai capodopera. Vezi? În zilele noastre avem Oskar fără pete pe perete şi putem şterge orice poginog; dar ăia dacă erau înapoiaţi...au lăsat-o aşa, să se mire toată posteritatea. Nişte proşti!

În lumina celor prezentate mai sus, (pentru mine) este foarte clar dacă există, sau nu există Dumnezeu.
O problemă ar putea fi răspunsul la întrebarea "Ce vrea Dumnezeu de la noi?"...deşi, analizând fenomenul religios în ansamblul lui, şi aici răspunsul este relativ simplu:



"Nu fii măgar!" 
Adevărata problemă abia acum apare...pentru că teoretic ne dorim aceleaşi lucruri, dar nu mai avem valori comune şi, în principiu, fiecare e pe sistem "sula şi căciula". Fiecare are dumnezeul lui, binele lui, credinţa lui; şi fiecare este corect, dar conform cu propriul set de valori.
Iar unde e dezbinare, nu poate fi pace. Nici dragoste. Nici comuniune. Nici familie. Nimic. 

În toată agitaţia asta, analizăm fiecare surcea...fără să mai vedem pădurea. Strecurăm ţânţarul, dar înghiţim cămila. Ne zbatem pentru drepturile gazelelor care sunt vânate de leii din savană, ne întrebăm  cu ce se unge între buze cine ştie ce divă ca să nu se opărească după ce se strică la burtă sau alte chestii d-astea de ne condimentează existenţa. Iar în timpul liber  luptăm pentru o lume mai bună.
Minunat!

Partea mişto este că soarele continuă să răsară şi în fiecare dimineaţă avem şansa de a iubi şi a fi mai buni.
Eu de mâine încep să încerc o schimbare. Mai întâi de toate, însă, propun o cântare faină: