Se afișează postările cu eticheta manele. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta manele. Afișați toate postările

marți, 30 august 2022

Greierii noştri, cei de toate zilele

Mai doriţi să vorbim despre iubire? Dar nu aia cu "i" mic, de care ne lovim zilnic... ci aia cu "i" mare, care mută munţii.
Eu aş zice, totuşi, să ne concentrăm şi pe altceva..nu de alta, dar aşa cum am arătat data trecută, conform drepturilor ancestrale, sinuciderea e bună la om. Pe când iubirea distruge vieţi, porneşte războaie şi strică destine - ceea ce nu prea e cool. 

Haideţi, mai bine, să discutăm şi despre ceva frumos, ca să-mi muncesc creierii şi cu lucruri constructive. De exemplu...despre mâncare ar fi perfect! Ce spuneţi? Mai ales că se fac noi descoperiri în domeniul gastronomic şi e păcat să pierdem sansa de a le diseca.
... iar cine crede că s-au inventat noi moduri de a face sarmale cu mici la grătar, greşeşte grav. Pentru că altul este secretul: în înţelepciunea sa, Comisia Europeană a autorizat introducerea greierelui de casă, a viermilor şi a lăcustelor în alimentaţia cetăţenilor europeni - care, după ce că erau plini de drepturi şi libertăţi, au primit o nouă înlesnire. Iar asta este cea mai bună veste din ultimile luni! Serios, nu vă mint! 



Atât că, puteau să mediatizeze informaţia mai devreme! Am avut casa plină de greieri vara asta şi de ştiam că s-a dat liber la consum, nu mai cheltuiam atâţia bani pe mâncare...o luam din ogradă! Sau îi prindeam, îi vindeam întreprinzătorilor de profil şi om mă făceam! Mergeam în concediu în Caraibe, nu la Mamaia!
Da' e bine şi aşa. 

Mi-aduc aminte, pe când eram eu copil... mă tot trezeam prin papuci cu nişte viermălăi cu coadă; erau albi şi pufoşi, cu o codiţă solzoasă la un caopt...o minunăţie! Mi se-ncreţea pielea pe mine când îi vedeam, mai ales că dacă îi storcoşeam cu călcâiul, lăsau o bală mucilaginoasă pe ciment. Dar n-are a face asta, erau complet bio - că am impresia că veneau ori de la coteţul porcului, ori de la wc-ul din fundul grădinii. Băi nene, şi câteodată aveam o poftă să-mi bag dinţii-n ei şi să-i mestec ca pe marmeladă, de nu vă închipuiţi! C-aşa mi se întâmpla când eram puradel: m-apucau pofte din astea ciudate, de gravide. Şi mâncam cartofi cruzi, câte un pumn de arpacaş... mai muşcam din tencuiala de pe pereţi, mai mâncam de prin oliţă, mai înghiţeam câţiva sâmburi de cireşe ... prostii din astea.
Dar viermii ăia...parcă îi văd şi acum! Mi-au rămas la suflet! Şi i-aş fi îngurgitat cu tot dragul, dar dacă nu primisem acceptul de la Uniune, mi-am pus pofta-n cui! Ce era să fac, dacă nu-s rebel din fire şi nu îmi place să încalc legea? 
Însă, mi-am fixat un plan în minte; am gândit pozitiv, am trimis energie benefică spre Matricea Universală, m-am încărcat cu lumină, am prins a vibra pe cele mai înalte striguri cosmice şi am meditat cu capul în jos... imaginându-mi momentul, ca şi cum ar fi fost aievea: înfiinţarea Uniunii Europene...aderarea României...şi, în sfârşit, aprobarea legii care-mi dădea voie să-mi fac şi eu pofta ce-am poftit şi să mănânc viermii mult doriţi!
(Ceea ce s-a şi întâmplat, deci luaţi aminte la această întâmplare adevărată şi aveţi grijă ce gânduri trimiteţi spiritelor din univers). ✌ Peace! 

Când eram printr-a şasea, la fel am păţit: profa de bio ne-a cerut insectar până la final de an. Şi mi-au făcut părinţii, la serviciu, o minunăţie de cutie de lemn, cu fundul acoperit de o bucată de polistiren învelit în mătase roşie şi geam glisant în loc de capac...pe care am populat-o cu fel de fel de gângănii, unele mai apetisante decât altele: cărăbuşi, gândaci de cartofi, fluturele alb al verzei, gândaci de bălegar, o lăcustă de vreo 10 cm...vis şi armonie! Iar mai târziu, o ditamai rădaşca - pe care am înnecat-o în spirt, i-am înfipt boldul în cap şi am pus-o în centru! La piece de resistance...
M-am culcat fericit în seara aia. Plin de pofte, că de! Burta îşi cerea drepturile...dar am zis: NU!!! Raţiunea trebuie să învingă! Dacă cedez şi-mi mănânc exponatele - care, la cat spirt aveau în ele, mi-ar fi dezinfectat aparatul digestiv pentru zece vieţi d-aci înainte - pe ce mai iau eu nota 10 cu felicitări?

Nu vă mai spui ce-am pătimit noaptea aia, muncit de tot felul de patimi culinare, dar am rezistat eroic! Iar dimineaţa, la prima ora, direct la insectar m-am dus...să-l mai admir o dată, înainte să-l predau! Că de...nu apăruse smartfonu', să-mi fac selfie alături de dânsul.
Iar când l-am scos din dulap, blestem! Sânge şi cenuşă!! Măcel ca acolo, nu am mai văzut în viaţa mea! Minunăţia mea de lăcustă zacea împrăştiată prin toată cutia: ici un picior, colo o antenă îndoită, dincolo un sfert de corp zdrenţuit... cărăbuşul ajunsese o pată maronie pe mătasea cea roşie...fluturele mai avea doar jumătate de cap, la capătul unei dâre negre de funingine şi pastă verde...iar rădaşca clăţănea înnebunită din cleşti, zbătându-se şi târându-se greoi, peste tot!
Sincer vă spui, că mi s-au trezit instinctele primare în mine! Am văzut roşu în faţa ochilor, de la atâta furie...şi zău că mi-aş fi înfipt toţi dinţii într-ânsa! Tochitură, chisăliţă îmi venea să o fac pe nemernica asta care mi-a stricat frumuseţe de insecte! Mă şi vedeam cum pun ticăloasa de rădaşcă pe grătar, să o fac baton proteic şi s-o mănânc...dar nu! Uniunea încă nu-mi dăduse aprobarea, aşa că iar am rezistat. Cu greu. Şi m-am răzbunat crunt, alimentându-mă tot cu hrana noastră de Ev Mediu: mămăligă, ouă de găină, lapte de oaie, fripturică de pui... Ce să-i fac? Încă nu ieşisem din peştera vechilor îndoctrinări!

Dar acum, e altă treabă! Am crescut şi mă simt mai evoluat, mai comunios cu natura! Mă unesc şi salvez, protejez, aplaud ori de câte ori primesc câte permisiune care îmi dă voie să trăiesc...e o nebunie! Respir chiar şi-ntr-o pungă, de teamă să nu eliberez prea mult dioxid de carbon în atmosferă şi să încălzesc global planeta. Iar, mai nou,  abia aştept să intru în rândul lumii corecte politic şi să mânânc pilaf de greieri sau chipsuri de lăcuste. Cu roşiile nu mă prea împac...că de! Am şi eu kriptonita mea! 
În schimb, îmi lasă gura apă după nişte ciorbă de viermi cu coadă! Şi când mă gândesc la o ceafă de lăcustă la grătar, asezonată cu nişte căcăreze de oaie - că doar n-oi fi tâmpit, să mai mânănc măsline, ca ţăranii!...sau la nişte pulpe de păianjăn în sos cu curry...sau la un dish din piept de râmă pe pat de pir şi-apoi să beau un pahar de... vvvv...ţţţţ... bbbb...wwww...of! Ce ne dă voie ăştia de la Uniune să bem? Că mi-e sete de nu mai văd bine, dar nu ştiu ce recomandări mai sunt în vigoare... 

Aveţi ceva sfaturi? Punem de-o petiţie online sau ce facem? Ieşim în stradă? HAI!!! Strigăturile cred că sunt tot alea vechi: "Cine nu sare, nu vrea schimbare! Jos Guvernu! Ciuma Roşie! HUUUOOOO!!!!!" 
La ce sete am în trupuşorul meu firav, poate se îndură vreun patron să-mi ofere şi mie un ceai cald şi gata! Se rezolvă dilema! În continuare nu voi şti ce mi se recomandă să beau; dar sunt absolvit de orice răspundere legală, dacă încalc vreo lege - pentru că e urât să refuz, când mi se oferă ceva. Doar dacă-s roşii, caz în care nu mă interesează aspectul! 

Ia, hai să ascultăm ceva frumos...că rămăsesem dator cu un mix de manele.
Ştiu că genul acesta muzical ne repugnă tuturor (LOGIC!), dar am prins curaj când am văzut cum explodează mulţimea de plăcere şi extaz, când începe să cânte Adrian Copilu' Minune...deci, să fie party!! 
...iar băutura o amânăm, până aflăm la ce ne mai dezleagă Sfânta Comisie Europeană! Ne-am înţeles?!



[Salvatore Ganacci - Nersea 2019]    

P.S. pentru cunoscători: AHOE!!! Soylent Green la orizont! Asta aşa...că tot nu prea avem pe unde să ne mai îngropăm decedaţii şi este o adevărată bătălie pe locurile din cimitir. 
Ura! Amin şi aliluia! 

luni, 22 martie 2021

Fericeala la echinocţiu

 Nu ştiu cum şi mai ales de ce se face asta, dar zilele trecute din nou fu o foarte mega-mare sărbătoare! Era echinocţiul de primăvară... primul moment din an în care ziua este egală cu noaptea.  Aşa că, ce mai e de zis? "La mulţi ani şi minunatul...chiar SUPERBUL echinocţiu să ne aducă sănătate, bucurii şi dorinţe împlinite" - normal! Cum era poezia aia cu urături de multe succesuri, pe care o tot distribuim de Anul Nou?....

"Căţeluş cu părul creţ,
S-avem vila un coteţ...
Pe Mădana ca vecină
Şi maşina cu piscină"!

Ceva aşa. :) Căţelul cu piscină sigur era...

Şi, bomboana de pe colivă abia sosea... deoarece în sfânta zi de 20 martie am aniversat o dublă aniversare: Echinocţiul şi Ziua Mondială a Fericirii! Gaudeamus igitur!...Să ne bucurăm, deci!


Întrebare întrebătoare: ştie careva ce-i fericirea? Că dacă nu ştim, cum o putem aniversa? Mai ales că toţi o căutăm şi cu toţii o dorim... Prin urmare, ce este ea? Cum arată? E plină de bunătate ca Zâna cu Păr Albastru din "Pinochio", sau rea ca surorile Cenuşăresei luate la pachet? E rotundă ca o buburuză, sau trasă prin inel - ca ciobănelul moldovan din "Mioriţa"? "Pe umeri pletele-i curg râu, frumoasă-i ca un spic de grâu", sau arată ca Muma Pădurii la prima oră, când nu a apucat nici măcar să se fardeze? 
Eu nu ştiu; nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu îmi miroase... Şi nu am asemenea răspunsuri. 
Ca să fiu sincer, îmi umblă nişte idei prin cap, totuşi...da's atât de complexe, încât limba mea nu le poate exprima. Vorba rapsodului: "e grele cuvintele, e grele; el corazon me duele".


[Spike - Manele, manele]

Aşa că na...ce să faci? N-ai ce să faci... 
Prin urmare, mă uit la specialişti...să-mi spună ei ce este fericirea - că eu nu ştiu! Vorba aceea: "la barza chioară, îi face Dumnezeu cuib"! Aşa se face că în ziua de astăzi, avem experţi câtă frunză, câtă iarbă...în practic, orice! De exemplu, ieri am aflat dintr-un ziar (online) că toată viaţa am făcut căcâţa greşit...DAR salvarea este la un click distanţă! Tot ce am de făcut este să intru şi să-mi spună specialistu' cum trebuie să fac treaba asta mare... că altfel, rămân prost-grămadă în prostia mea îngălată! 
...Deci, răspunsul este la experţi! Şi nu accept să fiu contrazis! Când vorbeşte ştiinţa, trebuie să se audă musca bâzâind! Păi n-am înţeles...suntem la biserică, să fâşâim pungi şi să sune telefoanele în prostie? Nu se poate aşa ceva! Puţin respect!

No. În acest context, dragii mei, a apărut un articol minunat, care răspunde tuturor nevoilor pe care le avem - şi astfel, aflăm că în urma unor studii intensive şi sondaje atent executate, cei mai fericiti oameni de pe planetă sunt... finlandezii, normal! Apoi, în tot 10 al fericelii, se clasează - în ordinea numerelor de pe tricou: Danemarca, Elveţia, Islanda, Olanda, Norvegia, Suedia, Luxemburg şi Noua Zeelandă. Frumos, aşa-i? Dacă nici în locurile natale ale Stăpânului Inelelor nu-ţi mai place...nu ştiu, zău, unde te-ai simţi bine! Cică aici e mai mişto şi decât în Statele Unite (care ocupă un ruşinos loc 20, cu tot cu Statuia Libertăţii); România este pe locul 46...deh! Greu să fii român, traiul pe aici ne cam mănâncă viaţa! Daaaarrr.... dar e mai cool decât să fii rus (care ocupă locul 77) sau chinez (locul 85). Pam-pam! Or fi chinezii mulţi şi atât de şmecheri încât conduc lumea...însă NOI suntem mai fericiţi! Ştiinţa o spune, nu eu...

Totuşi, sunt curios: pe ce se bazează toată această polologhie? 
Nici o grijă! Marele expert din nou îmi sare în ajutor: "Cere şi ţi se va da"! "Criteriile utilizate pentru evaluare au inclus Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor, speranţă de viaţă sănătoasă, libertatea, precum şi felul în care este percepută corupţia la nivel guvernamental şi al mediului de afaceri."
Mda... sunt lămurit buştean! În prostia mea, credeam că fericirea este ceva subiectiv, o stare a spiritului, independentă de factorii de mediu. Eu, idiotul de Dostoievski (că nu pot spune "idiotul de mine", că nu am scris eu această carte), credeam că fericirea e ca soarele: indiferent dacă e furtună, miei zburdând pe câmpii, sărăcie lucie sau vilă cu piscină, soarele e sus pe cer, la locul lui. Mă gândeam că cel mai mminunat este să-i ai cei dragi aproape; să dăruieşti câte un zâmbet altora, să adormi cu inima uşoară, să te trezeşti lângă persoana iubită, să ierţi...prostioare din astea feciorelnice. Da', când colo...poftiţi de vă minunaţi: cică nu e aşa! 
...ceea ce înseamnă că prin minunile tehnologiei, poţi afla orice...chiar şi care este cea mai frumoasă maşină din lume! Se va lua în considerare anul de fabricaţie, brandul, consumul la suta de kilometri, tipul tapiţeriei, viteza maximă şi culoarea. Dar dacă eu consider că cea mai frumoasă maşină construită vreodată este Lăstunul (Dacia 500)...ce fac? E veche, slabă calitativ, urâtă cu spume...şi totuşi, îmi place! Ce fac? Contrazic ştiinţa? Nu, nu am cum! Păi şi atunci...imit peştele şi merg pe burtă! Poate nu mă observă nimeni...Iar dacă mă întreabă cineva, dau şi eu un răspuns politically correct, ca să nu-mi iau palme şi scuipări, că-s învechit şi total neintegrat în sistem!

Apoi, aştept cu nerăbdare ca ştiinţa să îmi spună şi care este cel mai bun fruct din lume! Nu de alta, dar poate mă arată lumea cu degetul, că mănânc mere şi iar contrazic ştiinţa...care a demonstrat (clar!) că cel mai bun pentru om e fructul de cactus! Mai ştii??

Dar până atunci, doresc să vă doresc (logic!) fericire. Cu întârziere...că am avut oleacă de treabă şi nu am apucat să fac urarea la timpul potrivit. Acuma, asta e! Sper că pe 20 aţi fost fericiţi. Astăzi...e altă zi, altă mâncare de peşte; ne mai trebuie fericire? 
Habar nu am! Dar am o idee: hai să vedem ce zic sondajele.

Şi până vin rezultatele, să fie dans ! Noi să fim fericiţi şi belelele să curgă!


[ASU, Georgiana Lepădat - Cine fluieră tare]

duminică, 31 martie 2019

Redescoperirea vieţii de zi cu zi

De ceva timp, am observat că stăm foarte prost cu răbdarea. 
Nu neapărat eu, sau tu, sau ăla ori ălalat...ci noi, la general, nu mai avem răbdare mai deloc. Vrem rapid, chiar în secunda în care am gândit; vrem totul deodată şi ieri -  dacă se poate. Şi dacă nu se poate, nu contează! Tot vrem!
...ceea ce, pe undeva, este normal: conform valorilor occidentale, timpul costă bani, iar dead-line-urile ne pândesc mereu după colţ. Dacă nu ai grijă cum îţi bei cafeaua şi te apucă vreo visare, ai pus-o de mămăligă...nu mai scoate nimeni randament de pe urma ta şi te trezeşti bunătate de şomer.

No, şi într-o astfel de lume, în care fracţiunea de secundă face diferenţa între oamenii de succes şi plebea de rând, suntem îndemnaţi să citim. Mult, des şi pe bandă rulantă, că de! Dacă nu citeşti, în principiu, eşti prost. Iar asta este o problemă foarte mare,pentru că rişti să ajungi de râsul tuturor curcilor din ogradă şi ale colegilor de birou.

Eu, însă, observ un paradox: ce să citim, frate, dacă ADHD-ul e în floare şi când treaba nu este rezolvată în maxim 5 minute, ne apucă pandaliile? Cam ce opere să lecturăm, când articolele de ziar se reduc la un titlu de câteva cuvinte - ultimele 2, care dau şi sens frazei, ascunzându-se după un clickbait care să ne ia banii? Ce romane clasice găsim, pe care să le dăm gata în câteva zeci de minute - adică, alternativa ecranizată? 
Desigur că la calitate nu se compară, dar în lumea în care totul se întâmplă instant, ne mai împiedicăm de asemenea amănunte? CA-LI-TA-TE! 


HĂ! Hai mă, fiţi serioşi! Nu contează, norma să iasă - şi cu cât mai proastă, cu atât mai bine: avem şi mâine de lucru! Vorba 'ceea: "cine face şi desface, are tot timpul ce face"!
Într-o astfel de lume, a lucrului cât mai rapid şi cât mai prost făcut, ce să mai citim? Bilete de tramvai, etichete de şampon şi denumiri de magazine, c-apoi...pentru ceva mai complex, pur şi simplu nu mai e timp.

Ţinând seama de acestea, mi-am propus să mă modernizez şi să nu mai scriu cu multe, multe, extraordinar de multe litere - ci să îmi transpun ideile în iconuri touchscreen, poze şi emoticoane. Nu se spunea că o fotografie face cât o mie de cuvinte? Pun 5 poze, pac!! 5000 de cuvinte, dintr-un foc!
...sau, să scriu pe formatul sloganurilor politice: 2 cuvinte, scurte şi la obiect, să poată fi strigate oriunde şi oricând, de la vârful cârciumii şi până la sala de primire a Parlamentului!
Păi ce ne făceam dacă #corupţiaucide era cât un tratat de greacă biblică? Îmbătrâneai în stradă până îţi motivai ideea... Cu haştagul, însă, totul e scurt pe 2 şi 3 pe 4! Pui eticheta, apoi urli cât poţi, acoperind (pe plan ideatic) orice vrea auditoriul să înţeleagă - respectându-i, totodată şi liberul arbitru.
Asta nu se întâmplă la cărţi; ele sunt periculoase, îţi bagă idei în cap şi îţi încalcă dreptul la libera alegere! E clar ca lumina zilei: viitorul stă în emoticoane! Nu în cărţi, Doamne feri!

Mda. Cam naşpa, dar asta este situaţia şi cu asta defilăm: "thug life", "viaţă de mafiot" - cum am văzut eu că e la modă să spui, când vrei să fii şmecher şi să duci o viaţă de huzur."Viaţă de magnat şi de împărat, hai le lele, hai le lele " - vorba Salamului din cântecul cu acelaşi nume.



[Florin Salam - Saint Tropez]

Scuze că am dat-o pe manele, dar, în esenţă, asta ne dorim cu toţii: lux, bani, plimbări, chefuri şi femei/bărbaţi. Pentru asta muncim...Viaţă de manea, ce mai la deal, la vale? #thug life, viaţă de mafiot.
Problema e că "thug life" nu asta înseamnă...ci este o expresie acronim, lansată de 2Pac: "The Hate U Give Little Infants, Fucks Everyone". Adică, tradus şi adaptat pe româneşte, "copiii care trăiesc în ură, vor duce ura mai departe".
CÂT DE TARE E ASTA??? Să-mi trag palme, avem de-a face cu o părticică din esenţa umanităţii! Ce psihologi, manuale de autodezvoltare şi tehnici moderne de parenting? Ia d-aici, înţelepciune pe pâine!

Serios vorbesc, cred că se impune, URGENT o redescoperire a lumii. Adică, eu asta simt...aşa că am început să pun sub semnul întrebării tot ce mişcă-n ţara asta: râul, ramul, chiar şi ghiersul - neaoş sau împrumutat de prin diverse limbi. Şi mi-a ieşit o ditamai stivă de nedumeriri, de unde trag concluzia că-s mai prost ca bulamacul!
Totuşi, încerc să mă tratez...aşa că întreb public, să mă lumineze şi pe mine, ăla care va şti. Însă, din respect pentru lipsa timpului, mă scurtez la 5 întrebărici, mari şi late:

1. Cum se numea Ştefan cel Mare, când era mic? Dar Mircea cel Bătrân, când era tânăr? Că trebuie să fi fost şi el holtei... doar nu s-a născut gata bătrân, ca Leonidas în "Meet the spartans", cu barbă şi abdomen în pătrăţele!



2. Cât a domnit Regele Soare, în Franţa a mai fost noapte? Că aşa dictează logica elementară: nu are cum să fie noapte în jurul soarelui, decât dacă soarele face o lumină beznă.

3.  De ce se spune "parchetul de pe lângă tribunal"? Nu ar fi mai corect "parchetul DIN tribunal"? Nu de alta, dar nu am văzut, niciodată, trotuar din parchet pe lângă nici un tribunal! Nici terasă din parchet şi nici măcar locuri de parcare, marcate cu parchet! Şi n-oi fi ieşit prea mult prin lume, dar am ceva experienţă de viaţă, că na! Mâine, poimâine, albesc!
Hotărât lucru, nu există nici o picătură de parchet pe lângă tribunale! În interior, însă, se schimbă kalimera: este o simfonie întreagă de parchet, oriunde te uiţi cu ochii! Odă parchetului iubit, să-mi trag pălmi! Stânga, dreapta, dedesubt, fără număr, fără număr, fără număr! De la naşu' pentru finu'...
Cred că dacă ar fi putut, l-ar fi pus şi pe tavan!
De aici întrebarea: de ce LÂNGĂ şi nu DIN?

4. La un moment dat, înţelesesem că "make-up" înseamnă "machiaj"...deşi, dacă ar fi să traduc cu Google, că eu n-am cap pentru limbi străine, cică înseamnă "făcut sus". Mmmmda. Hai să zicem că ar fi corect, pe undeva: prin machiaj execuţi mici reparaţii la nivelul feţei.
Întrebare: dacă există "make up", poate exista şi "make down"? Nu de alta, dar am văzut că noile tendinţe în arta tatuajelor sunt tatuajele anale - ceea ce sună cam lung. Deci, nu le-am putea socoti tot ca pe un machiaj, dar în partea de jos? Adică, un "make down"?
Ce, care-i problema? Faci mici reparaţii în dosul curţii! Nu trebuie să fii un om frumos, peste tot?

5.  Ce faceţi când daţi peste un incendiu?
Spargeţi geamul, cum scrie ici şi colo, "În caz de incendiu, spargeţi geamul"? Fugiţi de nebuni, unde 'oţi vedea cu ochii? Strigaţi cât puteţi de tare după ajutor, şi aşteptaţi să vă pună pompierii trambulina sub fereastră?? Mneeaaa...NU AŢI GHICIT!
În caz de incendiu, trebuie să solicitaţi şi să păstraţi bonul fiscal, până la ieşirea din unitate!


Sper să nu mă ducă Dumnezeu în asemenea situaţii, dar dacă nu scapi de ceea ce ţi-e frică, am o întrebare: ce fac dacă nu am cui să-i cer bonul fiscal? Pot să umblu la casa de marcat? Aoleu...dar dacă este încuiată, nu mă fac de cacao, că nu respect regulamentul intern al unităţii??
Băi, uite ce propun: puneţi şi voi codul căşii de marcat undeva la vedere...sub parola de wi-fi, de exemplu! Să fie acolo, pentru cazuri de urgenţă! Mai ştii?

Deocamdată, mă opresc aici cu chestionarul minune. Nu de alta, dar ce e mult, nu e bun!

Hai să bem un cico, să ne refacem procentul de lichide din organism! Fac cinste...vin şi cu o muzică de inimă albastră:



[Blackmore's Night - 25 years]

vineri, 22 martie 2019

România vrea

Aţi observat că în ziua de azi, reacţionăm doar la stiuaţii extreme? Pe undeva, cred că acesta este şi motivul pentru care nu mai există o definiţie clară a normalităţii: nu mai interesează pe nimeni. Practic, "NORMALUL" este un concept arhaic şi atât de perimat, încât a devenit un termen abstract şi fără vreo reprezentare în planul fizic. 

Înţelegând această realitate, industria media s-a adaptat şi ne ţine tot într-o horă de ştiri îngrozitoare, şocante,  incendiare, cutremurătoare şi uluitoare, chiar dacă vorbim despre un biet personaj cabalin, care s-a bălegat în mijlocul unei străzi - o întâmplare perfect banală, pe care am trece-o cu vederea, dacă nu ar beculi ecranele televizoarelor  ca un pom de Crăciun!
Interesant este că şi reclamele au început să se bazeze pe uimire - cum e cea pentru Sanohepatic,  care te îndeamnă să-ţi uimeşti ficatul. Ceea ce e perfect: iei medicamentul şi...ŞIIIII...cum îmi dau seama că mi s-a uimit ficatul? Aplaudă? O ia la pas şi mi se plimbă prin burtă, ca argintul viu? Se umflă tărâţa-n el şi cântă refrene de pahar? 
Serios acuma: cum verific dacă mi s-a uimit ficatul? Mănânc nişte hârtie  cu turnesol şi o cercetez de pH, la ieşire? Îmi înfig joja-ntrânsul, ca să-i iau nivelul? Că nu mi se spune nimic, dar e clar că trebuie să o existe o cale de a verifica dacă produsul este conform cu ceea ce promite!
C-apoi, dacă sunt minţit şi dau banii pe ceva ce nu face ce a fost designat (aşa se zice, mai modern) să facă?? HA! Păi nu le fac reclamaţie ălora la OPC, pentru reclamă mincinoasă? "Dom'le, am luat leacul minune, dar nu mi s-a uimit nimic! Nimic! NI-MIC! Îmi vreau banii înapoi! Sunt cetăţean european şi am drepturi"!

Hai să o văd şi p-asta: cine îmi dă mie câştig de cauză că nu am un ficat uimit şi că am fost minţit pe faţă? În nădejdea lor...Să-mi trag pălmi! Dacă vreau să fiu eficient, mai bine purced şi mă uimesc singur, că-s mai sigur pe mâinile mele! 
Uite, de exemplu, de câte ori mă uit în jur, nu am cum să greşesc şi o ţin tot într-un şoc şi-o cutremurare: avem gura plină de valori, toleranţă şi alte cuvinte mari, care ne gâdilă plăcut urechea, dar lumea este din ce în ce mai nemulţumită, mai radicală, mai schimbătoare şi în pragul unei psihoze generale - care se activează la simple cuvinte cheie, precum şcoli, spitale sau autostrăzi. BISERICA! VAI, săriţi!!!
Şi atunci e grav, nenică! Dacă nu zici ca ei, li se pune pata neagră pe creier şi sunt în stare să-ţi rupă capul cu dinţii, încredinţaţi că ASTA este datoria lor divină şi, în plus, mai  aduc şi un serviciu societăţii. În nebunia lor, se şi văd eroi naţionali, eventual sanctificaţi şi puşi ca model de închinare...în halul acesta s-a ajuns. 
Ce om să fii şi să nu te uimeşti la aşa obsesii?

E adevărat, lucrurile nu merg bine, deloc. Spitalele sunt de râs, sutele de kilometri de autostrăzi  există doar în discursuri, trenurile abia se mai ţin pe şine, educaţia cică e la pământ, pădurile se împuţinează... şi tot aşa. Dacă mă uit la televizor şi iau aminte la feluritele nemulţumiri generale, aproape că sunt dresat să cred că Apocalipsa e după colţ şi acuş-acuş vine, de ne face harcea-parcea pe toţi.
Totuşi, drumurile sunt pline de maşini cu turişti, plecaţi la distracţie, te miri pe unde. Trenurile gem de lumet, chiar dacă circulă greu şi cu întârzieri. În orice weekend, staţiunile montane sunt arhipline şi complet blocate; pe pârtiile (inexistente) de pe Valea Prahovei, toată iarna a fost nebunie de petreceri. Şcolile (proaste) mustesc de copilăret, mall-urile sunt pline tot timpul, spitalele gem de pacienţi, ambulanţele (lipsă) urlă peste tot, se aruncă tone de mâncare rămase de pe urma sărbătorilor, se cumpără coşuri doldora, de pe la toate super-marketurile. Da! Suntem săraci şi trişti, mereu revoltaţi şi e imposibil să mai trăieşti o secundă în ţara asta!
Totuşi, aş spune că (încă) e bine; nu se colapsează nimeni. Cumva, încă existăm. #existăm, desigur. Şi protestăm pentru că #existăm şi #josciumaroşie. Este un #obiectivnaţional: #josăia şi #susalţii!

Şi-apoi, să te ţii progres: România va fi #raiul pe pământ, un adevărat stat occidental din estul Europei! Vom mânca numai salată, morcovi bio şi linte, cea mai sursă bogată în proteine sănătoase...iar apoi nu vom mai avea nevoie să #construimspitale, pentru că vom fi atât de verji, încât vom desfiinţa medicina! Nu ne vor mai trebui nici autostrăzi...o să ne ducem la job în pas de jogging, că am auzit că oamenii sănătoşi aleargă mult. Mall-uri? Doamne feri! Le transformăm în librării interactive şi biblioteci, pentru că, nu-i aşa, cititul a cel puţin 20 de cărţi pe săptămână va fi o îndeletnicire banală! Adio smartfoane şi site-uri de socializare...după schimbarea nenorociţilor, vom discuta faţă în faţă, la cenaclurile cu tente filosofice! Televiziunea o reducem la un singur post, multicultural: Descopery TV. Căsătorie? Relaţii? Familie? Câh, ce putoare! Vom fi oameni noi, gata să dăruim iubire tuturor, nelimitaţi de etichete comunistoide!
Dacă ne mai tragem şi în fiecare curte câte un palat de cleştar, dotat 72 de virgine, pe cuvânt de nu vom fi tăticii planetei!


[Nae şi Vasile - Ce-o să fie]

...sau nu. Prin Franţa se bat ăia ca nişte chiori, de vreo jumătate de an. De ce? Să mor, dacă ştiu! Cred că s-au uitat prea mult la umbrele lui Grey şi a început să le placă...că altfel, au tot ce nu avem noi: spitale high tech, drumuri mişto, şcoli de prestigiu sau căi ferate ultimul răcnet. Au votat până şi iubirea care nu se votează, deci toată lumea e fericită.
Este? 



Nu. Pentru că omul nu este niciodată mulţumit, indiferent ce ar avea.
Realizând asta, chiar nu mai îmi vine să mă înscriu în rândurile nici unui haştagist. Nici măcar campania #şîeu nu m-a mai atins. Am privit-o ca pe o simplă curiozitate, ca atunci când vine circul în oraş.
Apropo: îmi cer scuze, dar pe 15 martie, ora 15.00 m-a prins la toaletă şi chiar nu am putut să mă opresc 15 minute din ceea ce făceam, ca să mă solidarizez cu România care vrea autostrăzi. Totuşi, nu pot sta ca cizma, când societatea fierbe în jur...aşa că  voi protesta #ŞIEU!
Nu sunt ditamai patronul de restaurante şi nu vreau ca internauţii să mă glorifice prin imnuri şi haştaguri catchy, dar ideea protestului mi-a venit din necesitate: m-am săturat, dom'le, de atâtea accidente! Din '89, au murit peste 60.000 de oameni - cât populaţia lu' Alba Iulia! Am pierdut 2 ani din viaţă, aşteptând taxiul să iasă din coloană, ca să ajung unde am treabă! Este strigător la cer! Chiar nu se mai poate aşa ceva, suntem în secolul 21!
Prin urmare, EU VOI SCHIMBA toate astea şi îmi voi construi propria autostradă, de la uşa căşii până la veceul din fundul grădinii, ca să nu mă mai noroiesc pe bocanci când mă apucă nevoile fireşti!

Cât a dat băiatul ăla pe 1 metru de autostradă? 4.500 de euro? E, uite că eu îmi voi face 2 metri, că-s mai şmecher! Cât pământ îi trebuie unui om? 2 metri, nu? Aia e toată averea lui. No, eu îmi fac autostradă pe averea mea! Ce mai sunt 9.000 de euro în ziua de azi? Hai, 10.000, na, că-s mărinimos şi poate vreau să-i cinstesc şi pe băieţii care mi-o construiesc. 
Oricum, nu-s o avere; un fost primar al Clujului zicea că nici nu se dă nici jos din pat, pentru 50.000 de euro! Păi, atunci, cu 10.000 se şterge la nas, când îl păleşte guturaiul şi nu are şerveţele!
Chiar aşa n-oi fi  în stare să fac rost de ei? Din toată sărăcia şi tot mi-i încropesc! Dă-i în mă-sa, noi să fim sănătoşi!

Şi-apoi, pentru că Statul ne fură şi e corupt, #josciumaroşie, lansez o provocare pentru toţi oamenii de bine, care au suflet mare: haideţi să haidem şi să ne facem fiecare câte 1 metru de autostradă! Ne mobilizăm pe facebook şi ieşim cu #toţii în stradă, să protestăm şi să forţăm băncile să ne dea credite nerambursabile! Nu vă miraţi, e în interes naţional: îi vrem pentru prosperitatea copiilor noştri! În afară de asta, puterea e în mâinile străzii! HUOOOOO!!! JOS CIUMA ROŞIE!! Pe ei, pe mama lor! HUOOOO!!! 
Iar când terminăm proiectul sus-numit, o să fim şefii la toţi greii - cu 23 de milioane de metri autostradabili! Vă daţi seama cât înseamnă asta? 23.000 de kilometri! 
Pfuaiii de mine şi de mine...îmi ia mintea razna, numai când îmi imaginez! Vorba cântecului: "Bă, dă-te, că tre-ce Re-Gele"!

DAR toate lucrurile bune încep cu o binemeritată pauză...aşa că, pentru moment, punem muzică şi dans. Să fie pentru toată lumea! IEEEEEEE!!!!!


[Spike - Manele] 

miercuri, 10 decembrie 2014

În fibră de român sadea!

Fratello mio, în sfârşit mă simt şi eu român! 
M-o pălit spiritul sărbătoresc în moalele capului şi...ce să vezi? Horoscopul îmi scrie că anul ăsta, Moş Crăciun vine mai devreme. No, păi şi să vezi minune: astrele au vorbit şi au avut dreptate! Cu ocazia luminii specifice perioadei, am făcut şi eu cunoştiinţă cu cea mai personalitate a vremurilor moderne: Beyonce, frate! Varianta de România, desigur :D


Nu-i aşa că ceva mai tare nu se putea? Deja îmi dădea ghes anxietatea...vorba aia, mor mâine poimâine - peste maximum cinci ani, conform specialiştilor în domeniu - şi nu ştiu cine-i Beyonce de România! În puii calului, se vorbea de ea pe la toate posturile şi eu habar nu aveam cu ce se mănâncă! Tot auzeam că i-a spart geamurile şi şi-a luat bătaie, că e gravidă, că e vedetă, că e amantă. dar atât; o faţă de om să lipesc pe reputaţie nu aveam.
Aşa că ce-mi zic? GA-TA! Pân-aici, că mi se pune pata!! Chiar aşa, să treacă viaţa pe lângă eul meu liric? Şi iată cum azi o întrebare, mâine o nedumerire, azi niţel şi mâine oleacă, am dat de capul misterului...

Doamnelor şi domnilor, în sunet de surle şi trâmbiţe, în bătaia tobelor şi ropote de aplauze, vă prezentăm gagica de renume mondial, tâţe-n push-up şi cur bombat - prototip de piţipoancă: BEYONCE!!!




Hopa-lelelelei-le-lele-lala...nu-i aşa că-i o pă-pu-şă? (Cika-laka-ciki-cea, ce tare e gagi-KA! Să pupe tata pe ea de papuşă mică şi sexoasă!) Cum să n-o iubeşti?? Deşi, să-mi trag palme, parcă mi s-agită inima când o văd şi pe dansatoarea aia (apetisantă) care îşi unduie formele (apetisante) cu talent, în contratimp cu privirea (apetisantă). E moartea căprioarei de Nicolae Labiş, pe cuvânt!

Hai mă, că parcă acu' mai vin de-acasă! Mai vrea Dumnezeu şi cu proştii lui...dacă mai descopăr vreo câteva exponate d-astea care te fac să-ţi pâlpâie mândria-n vintre, te pomeneşti că până la anul mă fac patriot din tată-n fiu! C-apoi ce nu ar fi de plăcut la ţărişoară? "Fete frumoase, băieţi frumoşi, mici, pepeni, struguri, baie, gagicuţe frumoase" - vorba unui alt intelectual.

Mişto!
Problema e că nu înţeleg ce cântă fata Beyonce: bani şi jeep, normal. Păpuşă, avere, banii jos - se-nţelege. Dar de ce ochii la uşă? Asta nu înţeleg...acolo e păpuşa? E minoră şi vine tac-su cu mascaţii peste mine? Apare a doua păpuşa? Uuuuuu...kinky!

Ceva idei de într-ajutorare?