Se afișează postările cu eticheta femei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta femei. Afișați toate postările

joi, 2 octombrie 2014

Să protejăm cretinii! (şi pe ceilalţi din jurul lor)

Cam ăsta ar fi titlul noii campanii care ia amploare în mediul online, pe valul accidentului de lângă Câmpina. Ştiţi care...un prost e părăsit de gagică şi decide să moară într-un mod unic şi teatral: ia o duşcă să prindă curaj, îşi îneacă amarul într-o doină plângăcioasă, crează decorul, cu fotografia plecăreţei şi trandafiri, dă necesarul comunicat de presă pe facebook (inundat de nelipsitele învăţăminte, iertăciuni şi păreri de rău), apoi intră ca un taur furios în prima maşină care îi vine din contrasens. Ura!!!! Un cretin mai puţin pe planetă! Aplauze şi vreau reluare! :D
În puii mei, eu zic că merită cel puţin un Oscar, pentru creaţie artistică!! 

Apoi stau să mă gândesc: un bărbat suferă. Nasol, dar căcaturi se întâmplă în viaţă. Nu m-aş grăbi să judec... Desigur, ca şi element cuantificabil, nu e nici primul, nici ultimul, nici singurul om care trece prin asta. Dar să spui "Mămică, de femei pute pământul! Găseşti altă proastă, nu te mai perpeli atât, că nu mori singur! Bani ai, frumos eşti"...ştiţi mizerii d-astea încurajatoare...e cel puţin idiot. Poate ăla chiar o iubea pe minunată..da, da...la dracu, trece...în parte! Dar până trece?? Unii se-mbată ca porcii, alţii rup bordelurile-n două, alţii clachează şi se omoară. No, ăsta a ales moartea. Treaba lui, nu îi comentez decizia. Dar modul în care a ale să o facă, e cel puţin amuzant!
Felul cum a plănuit el fiecare detaliu, mai ceva ca un regizor de film! Chinurile deciziei, ultima distracţie, altarul iubitei, înţelepciunea de final..stau şi mă întreb..nu cumva se aştepta ca după căderea cortinei să se întoarcă pe scenă în ropote de aplauze şi chiuituri??



C-apoi na! Pentru ce ar depune atâta muncă, când se rezolva foarte simplu: aluneca din greşeală de pe un bloc, călca strâmb pe lângă şină chiar când venea trenul, se împiedica în vreun cuţit...sunt miliarde de modalităţi prin care se poate muri. La ce bun altarul? Dacă aia a zis "Plec, pa, du-te-n mă-ta, că nu mai am treabă cu tine!", credea, oare, că o va emoţiona pentru că moare cu poza ei în braţe? Sau versurle alea (care ar fi trebuit să fie premonitorii pentru apropiaţi) cu "dă-i o viaţă, speranţă, şi mie să-mi dai moarte"...mi se par o idioţenie! Am ascultat tot cântecul cap-coadă şi tot idioţenie mi se pare..îndrăgostitul lulea care devine un fel de martir şi dăruieşte iubitei fericiri nebănuite post mortem. BĂĂĂĂ!!! Aia a plecat, o doare-n cur de tine! Găseşte alt idiot care s-o adore sau s-o ciomăgească...cum i-o fi norocul! Crezi că mai dă o ceapă degerată pe ce faci tu?? 
De cealaltă parte, duduia cică suferă..."dacă ştiam că mă iubeşte atât, nu îl păreseam!" Ete căcat! Eşti proastă sau te faci?? Ce dracului ai păzit cât ai stat cu ăla? Dacă ştiai...ia uite surpriză: iubirea se simte, nu se ştie. Şi fii sigură că ştiai...problema e că nu conta.
În fine...nebănuite sunt căile dragostei şi complet neimportante. De cele mai multe ori un simplu paravan pentru dorinţe mai lumeşti...că doar n-om fi doar nişte spirite care se hrănesc din puritatea ideilor!

Pe scurt, dincolo de motive, s-a întâmplat pocinogul.
Societatea a luat foc. Care cu acuze, care cu milogeală, care cu tânguială...cum se face pe la evenimente d-astea. Şi nu neapărat că a dispărut vlăstarul tânăr şi prominţător al generaţiei viitoare, ci că în inexorabila lui călătorie i-a omorât şi p-ăia nevinovaţi.
Acuma şi ei...mai ştii cât de nevinovaţi erau? La fel de fericit cum era tânărul ce văzuse toată lumea de pe yacht? Nimeni nu cunoaşte viaţa omului. Cine ştie...păcate din vieţi anterioare, karmă potrivnică, pedeapsă de la Dumnezeu..ca-n bancul ăla cu blonda infidelă: "Doamne, nu lăsa să se scufunde vasul, nu ucide atâţia oameni pentru păcatele mele!" şi Dumnezeu: "Eheeee...dacă ai şti ce chin a fost să vă adun pe toţi la un loc...."

Dar deja o dăm pe vorbe de dragul discuţiei...nici măcar asta nu mai contează. Faptic: un  tânăr s-a sinucis intrând pe contrasens şi omorând toţi ocupanţii din automobilul care circula regulamentar.
Ce se întâmplă după? Ghici, ghicitoarea mea...

Apare petiţie online, pentru adăugarea despărţitoarelor de sensuri pe DN1. Ce idee genială, pentru a rezolva problema! Aşa...şi dacă următorul care vrea să se sinucidăă în acest mod e un tirist? Poa' să fie şi mama despărţitoarelor de sensuri, tot trece prin ele ca prin brânză şi ajunge pe contrasens! 
Ştiu, ştiu! uite altă idee: facem petiţie online pentru a ne tapeta maşinile cu perne! Punem perne şi pe şosele...să facem tot un puf peste tot! Fără colţuri contondente, ca la bebeluşi! Dacă tot cad, barem să fie pe moale! :D
Nu-i acelaşi principiu? Protejăm cretinii, ne protejăm pe noi. Fulgi pentru toată planeta! Ieeeeeeeeeee...



Păi altceva ce să faci? Să elimini suferinţa, nu ai cum. Oricâte teste psihologice ai da pentru permis, nu cred că au valoare. Eşti sănătos tun, găseşti fata de ţi-a picat cu tronc şi deja te schimbi. Pui separatoare, mergi numa' pe autostrăzi? Irelevant! Dacă chiar îţi propui să intri pe contrasens, o faci...cu toate separatoarele de sens, indiferent de cum arată şoseaua. Deci...ce facem? 
O idee valabilă ar fi să educăm cretinii! Frate, suferi. Îmi pare rău pentru tine, te înţeleg. Dar s-au inventat psihologi...preoţi... Desigur, nimeni nu poate schimba ce se întâmplă. O balegă e o balegă, indiferent cum o numeşti. Te uiţi la ea, calci în ea...tot o balegă rămâne! Nu te pune nimeni să te prefaci că-i Capela Sixtină...dar un sprijin tot se găseşte. Treci prin ea! Sau, dacă nu...omoară-te! Şi-aşa e suprapopulare...dar dacă tot o faci, ţine cont de tooooooooooate consecinţele faptelor tale. Da, sigur, mori, scapi de grijă; cu slujbe la biserici sau în şanţ..nu te mai inviază nimeni. Dar fă-o tu cu tine! Harakiri, seppuku...te-arunci în sabie ca Decebal, în puii mei!

Să-mi trag palme, nu-mi vine să cred că până şi la sinucidere trebuie un dram de educaţie... 
Propun să se scoată un manual în domeniu!  


marți, 12 august 2014

Despre singurătate - fără perdea

...sau despre cum să îţi găseşti alesul

Notă: concluziile de mai jos sunt scrise din punctul unui bărbat, pentru că - ce să vezi, sunt bărbat! Dar ele se aplică foarte bine ambelor sexe, cu uşoare modificări de sintaxă 

Nu am mai scris de mult timp despre jumătăţi...mă rog, jumătatea acea unică, farul ce beculeşte în furtuna vieţii ca un licurici pe baligă, dragostea predestinată şi foarte foarte mare pe care toată lumea o aşteaptă să îi fericească viaţa. Ştiu, ştiu, e mai amuzant ca o maimuţă cu degetele prinse la ţâţâna uşii...

Tocmai de aceea, în ultima vreme mi-am schimbat unghiul de vedere: mă fascinează singurătatea! Mai că-mi vine să-mi fac Asociaţia de Sprijin a Oamenilor Singuri (a.S.O.S. - all S.O.S. :) )! Nu-mi fac iluzii de moaşă comunală...dar ar fi amuzant...măcar să ştii la cine să apelezi, dacă eşti în această situaţie! Cineva de încredere...Ce siteuri de daiting şi matrimoniale? Sunt pline de obsedaţi sexual, fătuci care îşi oferă serviciile pe un încărcat de telefon sau şmecherei puşi pe caterincă! Dacă eşti vreun singur mai cu capul pe umeri, te mai faci boalii şi de râs! Păi nu?

Serios de vă mint, nu-mi mai pot lua gândul de la singurătate! Cum apare, de ce apare...şi de ce durează atât de mult, într-o lume avidă de dragoste şi mereu în cătarea "celuilalt". Să-mi bag picioarele, e moartea căprioarei! Ne străduim atât de mult să ne găsim completarea cea adevărată, că uităm să o mai găsim şi ne pierdem într-un labirint haotic de vise şi teorii, care mai de care mai tâmpite. Desigur...sublime, idealiste, speciale - în vorbe. Dar în cele din urmă, de-a dreptul banale. Cel mai tare şi mai tare mă distreză câte una când pune o gură sus sus, tot mai sus (vorba cântecului) şi vorbeşte fără prejudecăţi, cu inima la vedere: eu îmi aştept prinţul. Acel bărbat care să mă iubească aşa cum merit. Pe mine nu mă intereează valorile materiale, ca pe restul...sufletul este ceea ce contează! Onoarea, curajul, verticalitatea :D

Şi apoi face aşa:


Bam! Bam! Ia-o p-asta, frate! Ţi-a ajuns spiritualul, sau mai vrei o porţie?? :))

Bineeeee...dar întrebarea rămâne. Într-o lume în care dai un suc şi ţi-ai rezolvat singurătatea, de ce ea bântuie cu atâta încăpăţânare? Cerşător, pletos cu motor şi bocanci de piele, divă în devenire, vedete în tendinţe, cu toţii ne plângem de singurătate. Toţi, de la un cap la altul, în ordine crescătoare, descrescătoare sau aleatorie, indiferent de vârstă, sex, poziţie socială, financiară sau doar staţionară. Eşti femeie sau bărbat, angajat la stat sau la privat, copil de bani gata, şmecher cu părinţi tare-n pix, gagică decupată dn revistele porno sau mulată pe şabloanele dogmelor religioase, persoană cu pretenţii, înaltă, scundă, grasă sau format de scândură, cu sau fără avere considerabilă, un om frumos sau urât cu spume, problema este una şi aceeaşi: singurătatea.  De ce? 
Care este firul roşu ce leagă toate aceste aceste persoane?

Să fie teama de singurătate şi ipocrizia nativă? Nu ne dorim aşa ceva pentru propriul eu, dar interesant este că fugim şi când o vedem în jur. Legile fizicii nu se respectă în acest caz, negativul nu atrage după sine pozitivul. Nu, nu, nu...Izolarea nu atrage după sine decât izolare. Inhibiţie. Iar un om singur este privit ca disperat şi plângăcios, deci ocolit. Mă amuzam foarte tare când un prieten îmi spunea: "Băi frate, cât am fost singur, nu se uita nici dracu' la mine! Până şi ăla mă ocolea...deşi ce bine mi-ar fi prins fie şi o diavoliţă...Şi când după ce, de bine, de rău m-am însurat, să vezi minune! Alergau femeile după mine în pluton compact, ca la maraton! Ce-o fi fost în mintea lor? Mă vedeau singur: Ia uită-l şi pe prostul ăsta! Dacă nimeni nu îl vrea, eu ce sunt, Maica Tereza? Fac milostenie la sărmani? Ei, da' după ce mi-am pus inel pe deşt, brusc se schimbă situaţia şi-şi zic: Deci ăla e bun de casă...păi dacă aia îl vrea, eu îs mai proastă? Vreau şi eu!" Şi-apoi învăţătură de final: "Dragul meu, ascultă la mine! O fiinţă mai invidioasă ca femeia nu vei găsi pe planeta asta! Să fugi de ea cât oi putea! Fericirea cea mai mare e să fii burlac..."



Şi-atunci mă gândesc: o persoană este singură, pentru că habar nu ştie ce vrea! Când eşti de capul tău, te doare la bască, faci ce vrei. Pleci când vrei, vii când vrei, te culci cu cine vrei. E ca porcul, tot singur şi iar singur...În cuplu apar deja reponsabilităţi iar libertatea capătă alte valenţe. Priveşti viaţa prin ochii celuilalt, bruc devii al doilea în ordinea priorităţilor. Cauţi asiduu o clipă de evadare, uneori simţi că e prea aglomeraţie. E ca porcu', niciodată să nu fii singur, să ai o clipă şi pentru sufletul tău. 
Sau cum mai zice câte-o duduie: "Aşa m-am săturat de singurătate, de numa numa! Vreau orice, doar să scap de starea asta". Şi-apoi apare Orice-ul: "Ce ziceai? Eu îmi doresc un cuceritor care să se facă mieluşel sub mlădia mea atingere, un tip cu vino-n coa' pentru toate femeile din care să mă aleagă pe mine şi să-mi fie fidel mie. Înalt şi brunet, bine făcut, romantic, drăgostos, să-mi dea fioare umede când se coboară din Audi, tot la costum şi cu pleata-n vânt! Ceva cam ca James Bond cu faţă de Brad Pitt (mă rog, Channing Tatum pentru tânăra generaţie), banii lui Bill Gates şi dacă se poate să mă iubească pentru ceea ce sunt şi să mă susţină într-o carieră de vedetă. Desigur, bun la pat şi...romantic am zis? Tu pari cam ramolit cu Olcitu' lu' tac-tu' şi salariul de strungar. Chiar aşa? Păi prinţul meu sigur mă aşteaptă undeva cu braţele deschise...acuma chiar nu pot să-l ratez din cauza ta!"
Desigur, atitudinea asta merge pân' pe la vreo 15...hai 20 de ani ani...când crezi că tot ce zboară se mănâncă. Dar după aia e o problemă. Gravă...

Vai, vai, porc şi misogin care sunt! Nu ştiu cum de îndrăznesc să spun aşa ceva despre sexul frumos.  Na bine...persoanele de faţă se exclud! :D :)) Dar dacă arunc o uitătură prin proximitate, tot asta văd: fete, femei, cu pretenţii şi vise, pline de prost gust (să fim serioşi, vestimentaţia are carenţe grave de estetică, în cele mai multe cazuri! Pantaloni decupaţi în toate poziţiile, sandale pe jumătate cizme, bluze cu o mânecă...ciudăţenii d-astea de te fac să strigi mirat: Săracele, nu au avut bani să-şi ia ceva cum trebuie şi umblă cu toate peticele!), ipocrite până-n măduvă şi nesatisfăcute, dar cu dorinţă de căpătuială!
Poate de aceea au succes emisiuni gen "Burlacul" sau "Noră pt mamă". Cum era şi aseară...nu ştiu cum fac şi dau pe Kanal D. Emisiune tare, frăţică: "Iubire de-o vară"! Augustin Viziru, cel mai dorit actor burlac de pe plaiurile mioritice îşi caută jumătate, pentru că, mititelul, e singuuuuuuuuuuurrrrrrr! Şi să te ţii...vin zece răţuşte, aspirante la titlu - de la 18 la 22, el având 34. Nu contează, dragostea n-are vârstă! 
Fete ok, la prima vedere. Bă, dar să te pui în cap şi-n cur doar-doar te-o bambui (adică să te invite în Bamboo, la un suc) şi pe tine o vedetă, să intri în atenţia fotbaliştilor? Că doar ce altfel de relaţie poţi obţine după o preselecţie pe pipăite, bătaie cu apă şi alte prostii? Înaltă spiritual, desigur! 

Şi-atunci m-a pocnit ideea: să-mi trag pălmi, oamenii nu ştiu ce înseamnă "singurătate"! Sau mă rog...o împart pe diverse grade, unele mai principale ca altele: 

  • Persoana singură, nebăgată pe nicăieri, nici măcar în seama. Izolată complet, abstinentă de la orice. Etern îndrăgostită, pururea părăsită, niciodată dorită. Naşpa. De obicei timidă, nesociabilă, retrasă. Ruşinoasă. Neexperimentată nici cât o găluşcă. De ocolit, câh!
  • Persoana singură, nebăgată în seamă pe moment, dar în pauză, pentru ceva mai bun la orizont. Sociabilă, eventual cu 1-2 amici de acelaşi sex pentru ieşiri mondene şi sex diferit pentru destăinuiri fierbinţi - când desigur, din lipsa chimiei (satisfacerii dorinţelor) se naşte o relaţie de presupusă rudenie. "Eşti cel mai bun prieten, să nu stricăm asta/Te văd ca pe un frate, doar atât". Dorită în anumite cercuri, dar nu în cele care şi le doreşte.
  • Persoana singură, fără o relaţie serioasă. Băgăciasă, sociabilă, veselă, cu o târlă de admiratori. Tipul culegătorului, care se înfruptă după propriul chef din fructul oprit. Mereu pusă pe distracţie, dezinvoltă, exuberantă, superficială. Apetisantă. Aţăţătoare, "priveşte dar nu atinge decât dacă îţi dau eu voie; deşi ştiu clar că toată lumea mă vrea". Idealul cel mai la îndemână.
Nu în ultimul rând, mai există un grup de persoane singure, pentru care izolarea socială devine în timp o alegere personală. Gen: Da, sunt singur! Aşa, şi? Care-i şmenul? Sunt cOnan Barbarul! Te enervează? Treaba ta! Nu îmi place de nimeni, nu am nevoie de nimeni, nu vreau pe nimeni, mi-e bine aşa cum sunt. Punct! Pa!

Şi atunci, de ce apare singurătatea? 

marți, 29 aprilie 2014

Cum să fii Don Juan

Doamnelor şi domnilor, în sfârşit s-a descoperit cea mai sigură modalitate prin care o femeie poate fi cucerită! Nu trebuie să te cheme Casanova, nu trebuie să fii brunet sau înalt, nici să ai multe - multe conturi prin diverse bănci ale lumii. Nu trebuie nici măcar să ai pătrăţele sau alte figuri geometrice pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale. În principiu, graţie noilor studii ale cercetătorilor britanici (cine altcineva se mai putea ocupa cu toate tâmpeniile, în afară de ei, singurii şi unicii?), putem uita tot ce s-a crezut, tot ce s-a ştiut  până acum în legătură cu arta seducţiei. Ce macionăraie, ce maşini, ce şmenozeală, plete în vânt şi prinţăraie pe cal alb, deghizată în acel rebel de marcă?
Totul se desfăşoară simplu şi lin, după o reţetă simplă, în cinci paşi, conform articolului:

"Cinci paşi să aduci o femeie în pat
Uită de regula "la a treia întâlnire e a mea". Femeile pot fi convinse să facă sex cu un bărbat abia la a cincea întâlnire, arată un studiu britanic, realizat pe 2000 de respondenţi. Reprezentantele sexului frumos au nevoie de cinci ieşiri în oraş, două cadouri şi un buchet de flori, înainte de a fi aduse în pat. Iar pentru ca succesul să fie garantat şi ambele tabere să fie complet satisfăcute, nu uita de şapte săruturi pasionale şi cel puţin trei filme vizionate împreună. Abia după ce ai bifat toţi cei cinci paşi, femeia îţi va permite o primă noapte de amor."
www.click.ro

Mişto, nenică, ce să zic? Roboţei, din cap până în picioare! Urmezi protocolul, apeşi butonul potrivit...



..Seman, deschide-te, şi gata! Să vină norii şi ploaia!!! Surle şi trâmbiţe, focuri de articifii!! Oh, ah, du bist Vezuvius, ich come!! Yes, yes, yes, yes...yeeeeeeeeeeeesssssssss...spank my ass and fuck me to another dimension!
Satisfacţie garantată.

Tentant, aşa-i? A dream come true, cum ar zice fratili american. AmeriCAN, nu ameriCAN'T...Teoretic, nici nu ar mai trebui să existe oameni care nu pot, după ce au gustat din seva înţelepciunii prezentate mai sus.
Adică, ce e mai simplu de atât?? Vezi bunăciunea. pac vălul pe ochi, vedere de tunel pe ea.  Ce-ţi zici?? Doamne, doamne...asta e făcută în ciuda  dorinţei!! O întâlnire, 2 întâlniri, gagica sfioasă: "Nu, nu, nu". Un cadou, două cadouri, gagica nu şi nu. Na, ce mai faci, o pupi pe ici pe colo, doar-doar s-o dezlănţui fiara! Repeţi figura; o dată, de două ori...de 6 ori...gagica nu şi nu!
Şi-atunci apare, nenică, cercetătorul britanic! Mihai Viteazul, să-mi trag palme! În zale şi fier, cu ditamai cupola pe frunte, vorba de tunet şi statură de munte: "Frăiericiule...ai pupat-o, de şapte ori?? Nu de cinci, nu de zece...de şapte ori!! Şapte este o cifră magică, băi incultule! Şapte culori în curcubeu, şapte chackre, şapte zile-n săptămână, şapte minuni ale lumii, şapte continente, şapte sfere cereşti, şapte păcate capitale, şapte virtuţi...până şi Dumnezeu a creat Lumea în şapte zile!!"
Tu, ca mireanul, ce-ţi spui?? "Ascult şi mă supun..". Mai pupi odată, şi să vezi minunea universului! Ţi-a pus Dumnezeu mâna-n cap: se-nmoaie zâna! Gelatină, frate, cum o pui, aşa stă!!
AŞA???

Eu credeam că relaţia intimă e o expresie a dragostei, o contopire fizică ce împlineşte unirea spirituală. 


O plăcere, nu o obligaţie, care vine pe un fond emoţional comun, nu pentru că ai bifat o listă de cumpărături. C-apoi no...mânânci că ţi-e foame, nu că e mâncarea bună. Aşa şi cu amorul: te-ntrebuinţezi cu el pentru că o iubeşti pe duduie, nu că-i ea top-model desprins din reviste! Altfel, ce faci? Poate nu va fi singura...deci te-apuci să te hâţâni cu toate minunatele care-ţi încântă privirea?
Şi dacă-i până acolo, chiar aşa, nu o jigneşti pe săraca fată?? Chiar aşa proastă să fie?? Se-mprăştie toată, pentru nişte pupăciuni, un buchet de flori şi 2 bomboane oferite-n dar??

Am râs, ne-am amuzat. dar problema este că da, articolul reflectă o faţetă a realităţii: nu se mai face dragoste, ci sex. Mergi la discotecă, iei o tărie la bord, o taberi în baie pe una care se unduie mai lasciv şi ai rezolvat problema. Ea e fericită că n-o mai mănâncă, tu te-ai descărcat, satisfacţie de ambele părţi.
Dar spiritual, s-a întâmplat un mare terci. Nu mai iei masa în tihnă, în mijlocul familiei, cu zâmbete şi linişte. Înfuleci un burger pe fugă, gonind spre metrou. 
Cam asta este diferenţa.

Ce n-am înţeles eu, este altceva: ce te faci dacă ai urmat paşii şi tot nu se-ntâmplă sexul?? Înţeleg că studiul este destul de serios...dar cum funţionează? Două din trei, sau are rezultat garantat?
Şi încă ceva: presupunând că te străduieşti şi respecţi indicaţiile la muchea literei...Cele trei filme care asigură satisfacţia reciprocă se văd în timpul celor cinci întâlniri, sau sunt obictive suplimentare ale listei? Şi mai ales, ce fel de filme să fie?? Jenna Jameson în extaz, masaj thailandez, Jaws, Lord of the Rings sau The Notebook, să o stimulezi pe fată :D la coarda sensibilă?

miercuri, 26 iunie 2013

Vântul maturităţii

Nu de mult am citit un articol foarte amuzant  ce decreta fără putinţă de tăgadă că bărbaţii se maturizează mai greu decât femeile...cam cu 11 ani mai târziu. Astfel, creierul bărbaţilor se maturizează la 43 de ani, în timp ce al femeilor la 32. Aşa...şi ce-i cu asta?

"Opt din zece femei cred ca bărbaţii nu vor înceta niciodată să se comporte copilăreşte, la acest tip de comportament încadrînd flatulenţele, mâncatul de la fast-food la ore tarzii, jocul pe calculator, şofatul cu viteza mare, luatul în deradere al regulilor, condusul cu muzica la volum maxim, încercările de a învinge în jocurile cu copiii, tăcutul în timpul unui moment tensionat, nepriceperea de a găti ceva simplu, relateaza Medical Daily."

Tragic, să-mi trag palme! Aproape că-mi vine să plâng, dar nu mă trece.
Nu ştiu cum să spun, dar dacă există femei care pleacă urechea la tâmpenia asta, atunci 8 din 10 dudui sunt prea naive şi prea inocente ca să aibă o părere demnă de luat în seamă. De ce? Simplu: nu înţeleg ce treabă are capacitatea de a depăşi problemele cu manifestarea unor simple capricii. În plus,  flatulatul când îţi vine nu ţine de maturitate, ci de educaţie.  Nu cred că-ţi trebuie 43 de ani ca să pricepi că nu-i chiar frumos să turui pe dos când are chef mama lui de colon! Iar restul...hmmm...frate, dacă muşchiul meu vrea lapte de popircheliţă bălţată la 3 noaptea şi am în frigider aşa ceva, mă duc să beau. Punct. Şi fac asta la 20, la 30 şi la 80 de ani, dacă mă mai prinde careva pe planetă la vârsta aia - nu c-aş avea aşa ceva în plan...
Iar dacă am chef să-mi bag acceleraţia bolidului prin podea, mi-o bag. D-aia îmi iau carnet. Pun ce muzică vreau eu, o dau cât de tare vreau eu şi plec unde vreau eu. Probleme? Apoi, când mi-a trecut vuul nebuniei, mă întorc acasă şi-mi fac pâine prăjită la toaster - NA! Eram mai matur dacă-mi găteam cotlet de porc la grătar, tras în sos de bere?? Că nu pricep care-i faza..
Da' mă rog, poate nici nu trebuie...nu-s încă la vârsta de aur. Mai am ceva timp să mă mai înconjor de copii, afinitate fundamentată pe aceeaşi subdezvoltare mentală. Fain. 

Dar de ce regretăm cu atâta aplomb copilăria? Dincolo de evidenţe, motivul cred că este unul singur: îţi permiţi să fii viu, fără teama de a fi judecat. Să trăieşti şi să te manifeşti în consecinţă fără a gestiona situaţii cu calm, după modele împământenite şi studiate într-o sală de curs arhiplină. Să ierţi mult şi repede, să te bucuri din orice. Să faci ce vrei, nu ce aşteaptă altcineva de la tine.   





Iar dacă percepţia socială de presupusă imaturitate mă "condamnă" să mă înconjor de toate lucrurile astea...Hip Hip Ura!!! Ia să vedem cine e mai fericit după ce tragem linia finală!


duminică, 4 noiembrie 2012

Fost-am dus de-acasă

...fără cal, fără nevastă.

De la o vreme nu mă mai pot relaxa decât în natură. 
Îmi iau aparatul de fotografiat, opţional un caiet + ceva de scris şi mă duc teleleu peste dealuri, în sălbăticie. Tre' să mă uit la copaci, să admir cu creşte cataroiul, ceva - altfel, o iau cu căpuţul grav tare. Prin urmare, fuga-n luncă; iar când dau de vreun tăpşan mai izolat, mă aşez turceşte pe vreo moviliţă sau mă întind pe iarbă cu mâinile sub cap, închid ochii şi imit mortul, cu mintea zburătăcind aiurea peste mărăcinii din împrejurimi. Doar aşa îmi mai aud gândurile şi pornirile. Vrumm...vrummm...Ferarri, tăticule, nu jucărie! Cel mai tare bolid de curse, observabil doar de persoanele alese - în cazul meu, nimenea :)) 
Eeee...vă daţi seama că glumesc, atâta că n-oi fi tembel să deconspir cea mai specială dintre toate specialele, care se gândeşte la mine ca Cenuşăreasa la caleaşca-bostan! 

Mă rog. 
Oricum, asta cu meditatul la firul ierbii era o practică a verii. Acuma ce să mă mai întind, că-i un frig p-aci de-mi clănţăne şi pietrele de la rinichi! Dacă stau o clipă locului, mi se congelează sângele-n vene! Aşa că umblu...umblu unde văd cu ochii! 
Pornesc de acasă -  întotdeauna de acasă. Soarele luceşte bolând printre vălătucii groşi de ceaţă, pieptul mă doare de apăsarea nefirească a hanoracului umed iar noroiul oftează ascuţit sub greutatea bocancilor. Frunzele arămii foşnesc melodios prin copacii desfrunziţi, păsăricile cântă pe picior de plecare, vântul tăios îmi şuieră în urechi poveşti de amor la gura sobei. D-astea romanticoase, specifice decorului de toamnă - v-aţi prins voi, că sunteţi inteligenţi.
Oricum, pe mine mă doare-n 3 litere...COT, băi, la ce vă gândiţi?! Personal, sunt setat pe copaci, am mai spus! Prin urmare: Un pas, doi...stânga, dreapta, întins înainte vreo câteva sute de metri, apoi singurătate. Linişte. Loc luminat, loc cu verdeaţă, de unde a fugit toată întristarea, amarul şi suspinul. Locul meu cel mai mişto - chiar dacă acum nu gimbeşti la 20 de cm în faţă. Dacă îmi întind mâna, cu greu îmi pot zări vârfurile degetelor; aş putea să mi le înfig şi-n bulbii ochilor, că tot nu le-aş vedea! Să-mi trag pălmi...deci o ceaţă mai nesimţită ca aia nu am văzut de când mama m-o făcut!
Dar măcar mintea începe să se relaxeze! Gândurile îmi băzâie molcom şi constant ca torsul unui pisici prea alintate. Undeva în stâga se observă ca prin vis, liziera unei păduri.

Închid ochii şi şi mă concentrez pe amintirea peisajului din jurul meu. Drept înainte se întinde câmpia, acoperită din loc în loc de dâmburi cu iarbă ţepoasă. În spate ar trebui să fie o potecuţă strâmtă, la stânga, pădurea. În dreapta...în dreapta...nu-mi mai amintesc.
E mişto, deşi cumva, înfiorător. Bu-hu-huuuuu!!! Necunoscutul sperie. Nu e vorba de curaj...necunoscutul sperie pe oricine. Trebuie să fii nebun sau inconştient să nu simţi un nod în suflet când priveşti ceva, orice, şi nu ştii la ce să te aştepţi.

Nebun, inconştient, sau ipocrit. Ohoooooooo...ipocrizia...am întâlnit-o atât de des în ultima vreme! Înainte o uram de moarte. Dacă ne întâlneam prin oraş, din greşeală, mă suduia în barbă şi mă ocolea grăbită, în timp ce-i luam la bani mărunţi arborele genealogic.
Acuma nu mai contează; se integrează atât de bine în decor, că nici nu o mai observ - mă rog, până nu începe să-ţi beculească prezenţa. Moamăăăăăăă...şi să vezi atunci distracţie! :)) Când o mai aud pe câte-o tută cum o arde ea divă sensibilă, mă împrăştii de râs! "No, fată, ia zi tu: cum eşti aşa abstractă?!" Subiectul la modă: sinceritatea (ştiu că am mai discutat despre asta, dar subiectul este prea suculent şi nu mă pot abţine :)) ). Cică eşti cu atât mai zână cu cât eşti mai sinceră - aşa vorbeşte lumea. Şi-apoi mi-o trânteşte gagica-n faţă: "Io nu mint niciodată-niciodată-niciodată, nici măcar o singură dată. Prefer să spun şi să mi se spună adevărul, chiar şi atunci când doare!". Hai mă...nu e drăguţ? Îmi vine să mă înmoi ca o trestie udă, da nu mă trece şi o las baltă!
"Iubi, ţi se pare că m-am îngrăşat?"
"Da, dragostea mea, eşti cât o hipopotancă gestantă! Tre' să te arhivez ca să mai dorm şi eu lângă tine în pat...Dacă mai înfuleci mult, nu mai încapi nici în Casa Poporului!"
Na, fată, ia-o p-asta! Mişto cu sinceritatea, aşa-i?
Ca să nu mai spun de altă posibilitate şi mai tragică:
"Domnule doctor, o să mă fac bine?"
"Mamaie, nu garantez! E metastază, la dracu! Ce să te mai chinui cu tratamentul...du-te acasă şi aşteaptă să mori, că p-aici îţi cheltui banii degeaba. Ia-ţi şi matale un chippendeil, ceva de inimă albastră, că tare mi-e că nu apuci sfârşitul de săptămână."
Crudul adevăr, spus în faţă. Fără machiaj şi fără pampers, în completa-i goliciune.Hai să te văd, cum te descurci! Uimeşte-mă, sochează-mă!! Lasă-mă cu gura căscată!
Dacă poţi, desigur. Eu zic să nu încerci, că nu ai şanse: omul este o minciună, de când se naşte şi până moare. Minţim mai des decât respirăm. Prin urmare, într-o societate bazată pe minciună şi aparenţe, cum dracului te-ai născut tu cea mai dalbă floricică? Asta e ca şi cum ar veni una din Cartierul Roşu cu kilometrajul dat peste cap să-mi spună ce fecioară virtuoasă e ea! Chiar mă crezi prost? Poate m-o ajuta faţa, nu ştiu...dar totuşi! Puţină decenţă, în puii mei! Sau dacă nu, vorbeşte într-o pungă, să nu mai poluezi atmosfera cu cretinisme! 

Văleu...câte flegme verbale mi-am luat pentru chestia asta, numai obrazul meu ştie! Dacă mă vedeai, ziceai că-s geish, nu alta! Răzuiai muciflexul de pe mine ca tencuiala de pe perete! Mno...şi d-aia nu mai plouă afară! Încep să zâmbesc amuzat şi amintirea se topeşte încet în negura vremii, până dispare definitiv - până data viitoare. :)) 
Mă deschid avid spre exterior, las giulgiul  de tăcere împietrită să-mi umple golul din suflet. Apoi deschid ochii revin la lumea de dincolo de mine:








Lumea mea.