Dacă o iei aşa prin sat şi întrebi, la întâmplare, pe oricine îţi iese în cale dacă este un om de succes, prea puţine vor fi cazurile când oamenii vor răspunde afirmativ. De ce? Pentru că a fi un om de succes comportă atât de multe valenţe, încât nici nu ştii la ce să te raportezi ca să poţi răspunde.
Totuşi, ţinând cont de faptul că principala caracteristică a succesului se consideră a fi stabilitatea (financiară) sau jobul, majoritatea nu avem atât cât ne dorim şi nici măcar nu facem ce ne place. Deci, nu...nu suntem de succes.
Şi totuşi, un experiment social dovedeşte fix contrariul: EŞTI UN OM MAI DE SUCCES DECÂT CREZI.
Eu nu am job. Îmi doresc unul, dar pentru nu ştiu care motiv, nimeni nu are nevoie de abilităţile mele. Mi se impută mereu lucrurile pe care NU le fac, se accentuează întotdeauna ceea ce NU sunt - trecându-se cu vederea tot ceea ce fac şi tot ceea ce sunt. Dacă ar fi să îmi fac o autoevaluare a propriului succes din perspectiva canoanelor sociale, mai mult de 4 nu cred că mi-aş da vreodată.
Dar, cu toate acestea, oameni pe care îi admir, mă invidiază; eu răspund de viaţa mea, mi-o trăiesc exact aşa cum vreau. Nu am şefi, nu am un program impus, sunt complet liber să fac exact ceea ce cred eu că este bine pentru mine. Citesc, scriu, fac voluntariat, mă plimb - orice cred că mă va ajuta să mă dezvolt pe plan personal. Într-o lume mereu grăbită şi pururea stresată, eu trăiesc în ritmul meu, în stilul meu.
Din punctul lor de vedere, succesul meu ar fi evaluat la un +10, fără nici o problemă.
Am prieteni şi cunoscuţi cu o familie frumoasă, un job bun şi un salariu măricel. Din perspectiva mea, ei SUNT nişte oameni de succes. Eu chiar cred asta şi nu sunt singurul - pentru că din exterior se vede doar funcţia şi salariul. Notorietatea firmei, maşina şi deplasările de serviciu. "Plimbările" - pentru că toată lumea ştie că nu te duci în capătul planetei în interes de serviciu, ca să munceşti. Cine ar face aşa ceva?
Dinafară se vede doar partea frumoasă a vieţii unei persoane - poate pentru că, aşa cum spune o vorbă din popor, găina vecinului este întotdeauna mai grasă. Dar nimeni nu ştie câte ore stă la lucru acea persoană pentru acel salariu, cum o freacă toată lumea la icre oricând şi oriunde, cum trebuie să facă faţă provocărilor. Prea puţini au habar de nopţile nedormite, de durerile de gât şi de spate - de la prea mult stat la birou, de zilele în care poate abia ciuguleşte câte ceva ca să nu pice din picioare sau de câte ori alergă la toaletă numai când stă să-i explodeze vezica - pentru că nu există timpul fizic necesar pentru a-şi face nevoile ca omu'.
Iar acest gen de om nu se consideră de succes.
Cu toate acestea, eu, tu, el sau ea. cu toţii suntem nişte oameni de succes. Pentru că adevăratul succes nu stă în ceea ce ai, ci în oamenii care sunt lângă tine oricând, la bine şi la rău.
Deci, indiferent că lucrezi sau nu, că ai inteligenţa unei oi sau te numeşti savant de renume mondial, că stai într-o cutie de carton sau într-o vilă cu piscină şi o ai pe Madonna ca vecină, că mergi pe stradă cu troleul sau ai ultimul tip de Audi cu volan din piele şi climă bizonică - dacă ai avut lângă tine măcar un om care să îţi fie alături în orice împrejurare, atunci te poti numi "de succes".
...pentru că haina face pe om şi nu omul pe haină!
Mă uitam aseară la tv şi dintr-o dată, m-o pălit cunoaşterea metafizică: Cutremurător! Lovitură de teatru! Revoluţie, frate! În România s-au descoperit experimentele sociale filmate pe-ascuns cu webcamul dintre boscheţi! Pfuai de mine şi de mine...societatea nu a mai fost atât zguduită de la inventarea apei călzi şi a bananei îndoite!
Tu-ţi dai seama ce discutăm aici? Experimente sociale executate nu în dormitor, nu la stână sau la grădina zoologică...ci fix în mijlocul societăţii, cum te văd şi cum mă vezi! Deci cum stă unu' cu picioarele pe birou, pac! i se aprind beculeţele si-i vine idee genială...hai să vedem ce fac bucureştenii dacă un necunoscut le cere nişte bani! Dar, miezul din Fanta acum vine: nu e vorba de orice fel de necunoscut! Întâi este un om spilcuit, la costum, uns cu toate alifiile, apoi acelaşi om, dar plin de jeg şi zdrenţăros din cale afară! Aşadar şi prin urmare, ghici ghicitoarea mea, pe cine ajută cetăţenii?
No, păi pe cine să ajute? Concluzia observaţiilor la cald este de-a dreptul şocantă: Pe ăl la costum, desigur! Logic!
Şi tulai, Doamne, cum ne mustră realizatorii studiului pentru această realitate! Noi, oameni civilizaţi, plini de profunzime spirituală, ne lăsăm furaţi doar de aparenţe! Noi, cei moderni, mereu cu gura plină de dragoste, milă, iertare, Dumnezeu şi valori cu suflet mare, tragem o mare flegmă în obrazul aproapelui, oferindu-ne ajutorul unei bucăţi de cârpă, nu omului care o poartă!
Extraordinar! Nici că mă gândeam la aşa ceva...sunt de-a dreptul contremulat! Înţelegerea mea despre viaţă este pur şi simplu dărâmată din toate temeliile! Şi-acum ar trebui să mă simt ca un Columb mai mic, sau cum??
Nu e ca şi cum aş fi trăit pe-aici pe planetă de pe vremea dinozaurilor, să văd cu ochii mei cum se învârte lumea...cât de ipocrită şi plină de vorbe goale poate să fie! Trebuia să facă unii o emisiune specială care să mă înveţe că iarba e verde, apa e udă şi în principiu, aproape tot ceea ce vorbim, tooooot ceea ce simţim, sunt de fapt prostii! Tâmpeni fără pic de acoperire în viaţa de zi cu zi!
Na, că acum am făcut-o şi p-asta...iar acum sunt ca un peşte în apă! Mi s-a deschis al treilea ochi, văd dincolo de iluzii şi folosesc hăţişul de cuvinte ca să trag spuza pe turta mea! Ştiu cine-a-nfipt zambila-n brânză, să-mi trag pălmi! Şi toate acestea numai cu ajutorul emisiunilor pentru gospodine obosite. Paraammmmmm!! Cât de tare-i asta?
Tocmai când credeam şi eu că viaţa e un balon fragil de dragoste şi simţăminte puternice, că zboară albinuţa bâz-bâz din floare-n floare şi ne înţeapă cu extaz de nectar şi voie bună, mă-npunge între obraji viespea şi-mi vâră venin la inimă! Când să zic şi eu că suntem mănunchiuri de praf stelar, tot un zâmbet şi-un amor pierdut în veşnicie, ce-mi văd ochii?? Omul este un animal, condus de cele mai pure şi mai superficiale insticte! Poate cel mai scârbavnic animal, pentru că refuză să îşi accepte condiţia şi îşi construieşte o lume a minciunii, ghidată de fericiri iluzorii şi simţăminte mari, lipsite de substanţă! Condamnă minciuna, dar o acceptă, o perpetuează, şi-o doreşte! Apoi se lamentează.
Mai aud pe câte cineva..."nu, că eu nu-s aşa! Mă ştii tu pe mine? Ştii tu cum reacţionez, ce simt?" Iete na, de unde papuci de struţ să ştiu? Şi-apoi sunt nevoit să-mi înghit vorbele, pentru că o teorie ca asta se demonstrează în timp, nu pe loc - dacă nu eşti vraci să scoţi gadgetul minune şi să -i scoţi ochii ăluia: "Uite, băi, viitorul, nu te mai scălda atât!
Dar ce să vezi, nu-s vraci! Ghinion, asta e! Noroc că am răbdare şi mai cunosc omul pe ici, pe colo...aşa că aştept. Iar la un momentdat îşi dă-n petec şi anulează absolut tot ceea ce a spus până atunci: până la urmă nu contează cine eşti, contează doar ce eşti...ce ai, ce arăţi, cu ce te îmbraci şi mai ales, ce oferi. Totul se vinde şi totul se cumpără cu suma potrivită. Asta este lumea.
Trăim după mituri şi aparenţe. Oricât de idioate ar fi, le acceptăm şi le dorim. Aşa se face, aşa e lumea, aşa e viaţa.
Acum ceva timp mă contraziceam cu o domniţă, că în loc să citească şi ea ceva care să o deştepte, s-apucase ca zăluda de "Femeile-s de pe Venus, bărbaţii de pe Marte". Eu deja râiam! Nu pricep şi nu înţeleg cam ce creier nivelat ar accepta numai şi tâmpenia din titlu...
Şi-acum ce am înţeles? Asta-i luma actuală! Femeia dacă nu are forme şi nu face şpagat între scaune, gata oricând de orice nebunie, n-o mai ia nici Moartea. Dacă baga la înaintare candoarea şi-şi acoperă cu sfiiciune şi-un batic ce i-a dat natura, moare fată bătrână! C-apoi fără reclamă, ce se mai vinde în ziua de azi?
Bărbatul...cam la fel. Dacă nu are bani, dacă nu e tentant material, rămâne s-o ia de mână şi s-admire natura.
La fel restul...bărbatul abordează femeia. De ce? D-aia, aşa se face şi nu invers. Într-o relaţie, bărbatul tre să fie mai mare ca femeia...preferabil el boşorog pe moarte, ea în zorii tinereţii. De ce? D-aia, aşa se face şi nu invers.
Tot într-o relaţie, bărbatul trebuie să fie mai impunător din punct de vedere fizic decât femeia. De ce? D-aia, aşa se face, ca să le stea bine. Păi şi sufletul care contează? Lasă, băi, că nu conează...aşa se face, aşa e bine! Ştie proştii ăia de strămoşi de ce au făcut regula asta!
Dacă îi spui uneia că o iei să stea acasă, să vadă de copii şi să facă mâncare, explodează; au trecut timpurile femeii la cratiţă. Dacă spui: Bine, atunci munceşte tu, eu cresc copiii - iar exprodează. Nu se face aşa ceva, bărbatul trebuie să muncească, femeia să stea acasă.
Bărbatul vrea şi femei şi sex, femeia vrea bani sex. Mare schemă...
Ştiu, ştiu...naşpa, aiurea, chiar nasol. DAR, se fac zeci de aşa zise "experimente sociale" oriunde în lume. Internetul este plin de asemenea cercetari, youtube-ul geme de atâta informaţie...şi indiferent de locaţie, concluziile sunt aceleaşi: aparenţa contează! Rândul lumii! Ce se face, ce se spune, ce se crede! Nu ideea, nu contextul, ci forma lucrurilor.
Dacă se oferă îmbrăţişări gratuite, o femeie va strânge infinit mai multe decât un bărbat. Femeia este aplaudată pentru mărinimie, bărbatul este ironizat.
Dacă o femeie frumoasă cere ajutor cuiva, oricui, îl primeşte; dacă aceeaşi femeie, dar îmbrăcată neglijent, cere acelaşi ajutor, este complet ignorată.
Dacă unu', oricine, vine la un cuplu de îndrăgostiţi şi pretinde o noapte fierbinte cu iubita în schimbul a o mie de dolari, nu se poate, e cu iubirea eternă care nu le dă voie. Dacă acelaşi necunoscut oferă zece mii de dolari, iubitul parcă deja a lăsat-o mai moale cu afecţiunea şi iubita nu mai este atât de timidă. La unsprezece mii de dolari, deja lucrurile s-au aranjat..că de! Iubirea-i până la suma potrivită de bani!
Dacă un om bine îmbrăcat cere ajutor, îl primeşte. Dacă acelaşi om, dar cu o aparenţă de om al străzii cere acelaşi ajutor, este ignorat, umilit, scuipat, înjurat.
Dacă un bărbat elegant momeşte ia copil pe stradă şi-ndrugă ceva, totul e ok. Dacă acelaşi bărbat, dar cu o alură mai de băeat de cartier, ia acelaşi copil, brusc societatea reacţionează. Chiar violent.
Dacă un bărbat bruschează o femeie în mijlocul străzii, imediat se găsesc pretendenţi care să o apere. Dacă acelaşi bărbat este bruscat de aceeaşi femeie în mijlocul aceleiaşi străzi dar nu reacţionează violent, este văzut ca incompetent, lucru slab, glugă de coceni, cârlig de rufe şi o imitaţie de bărbat adevărat.
Asta e lumea.
Mai vreţi? Exemple sunt câtă frunză, câtă iarbă!
Concluzia este una singură: Trăim o minciună, totul este minciună şi prefăcătorie. Viaţa este doar o serie de comportamente programate şi răspunsuri pavloviene, care apar la o simplă apăsare a butonului potrivit. Nu e nimic profund, magic sau sfânt. Doar superficialitate, chimie şi interes.
Iar cea mai mare dintre minciuni, cea mai odioasă dintre toate, este dragostea. În oricare formă a ei şi mai ales, cea dintre cupluri. De acolo porneşte totul...pentru că la un momentdat acele cupluri de îndrăgostiţi vor deveni părinţi, perpetuând o dragoste strâmbă, maculată.
Mă doare să spun asta, pentru că înainte de a o spune, trebuie întâi să o gândesc şi să o accept eu însumi...dar asta este: Deşertăciune. Goliciune.
Să cânte manelili, să danseze fetili...Hoooo, frână! Că nu-i goliciune d-aia!
Eeeeeeee.... mai contează???!! Să cântăm şi să ne veselim, că viaţa-i doar un spectacol. Mizerabil, ce-i drept...dar oricum lucrurile nu se schimbă. Şi nu merită să-l luăm prea în serios, că oricum nu scăpăm vii din el!
Mai bine să aplaudăm şi-un cântec vesel să cântăm....
