Se afișează postările cu eticheta educaţie centrată pe copil. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta educaţie centrată pe copil. Afișați toate postările

vineri, 6 octombrie 2017

Modele de succes în educaţie

A început şcoala....de aproape o lună, dacă stau să mă gândesc mai bine.
Dar ştirea asta este proaspătă (încă)...aşa că este cel mai potrivit moment să vorbim despre educaţie şi starea în care se află dânsa. C-apoi aşa facem de obicei: în principiu, singurele probleme foarte importante pentru ţară sunt culoarea pe care o au chiloţii Cruduţei, bălăcărelile pe care şi le mai aruncă aleşii prin mediul politic, numărul gagicilor care şi-au mai tras-o cu nu ştiu ce fotbalist, sau ce a mai filosofat vreun neica nimeni pe contul personal de facebook, printr-o scrisoare (neapărat deschisă) adresată tuturor românilor. A, da...apoi vin subiectele hot spot, de sezon: dragostea şi cadourile de îndrăgostiţi când e cu Valy's Day; mielul şi ce mai pun românii pe masă când e Paştele; starea deplorabilă a clădirilor când se aniversează cutremurul din '77; starea jalnică a sistemului medical când e vreun accident mai masiv; inexistenţa autostrăzilor şi lipsa infrastructurii decente, când se mai taie vreo panglică la vreun drumeag...şi staţi că vine acum aniversarea Colectiv, deci trebuie să ne pregătim de noi ştiri despre corupţia care ucide şi mafia cluburilor din România, care funcţionează fără acte în regulă. 

Momentan, însă, nu a trecut subiectul cu educaţia...adică, stai! Ieri a fost Ziua Educaţiei, sau ceva; ţin minte sigur asta, pentru că erau Mac-urile pline de copii. Ceea ce mi se pare perfect normal! Unde să îi duci pe copii la activităţi extraşcolare care să aibă un ecou benefic în viaţa acestora, dacă nu la fast food? Vorba aceea: peste câţiva ani au şansa de a fi exact cei care îţi vor servi McCafeaua, sau McPaharul cu McSuc şi McOmletă - în funcţie de ce Mc-ceri tu.

Oricum, este imperios necesar să vorbim despre situaţia tristă a educaţiei româneşti...alt moment mai oportun nici că se putea! Motiv pentru care, la Ploieşti, chiar s-a ţinut ditamai seminarul despre cheia succesului în educaţia de succes: învăţământul finlandez, ăsta de tip nordic, după care bălim cu toţii. 
Acolo viaţă, frate! Nu există teme, faci şcoală de plăcere, înveţi lucruri care chiar îţi folosesc în viaţă şi ţi se construieşte calea spre un destin de aur. Termini o şcoală şi devii un asset (resursă economică, activ) pentru societate; nu ieşi complet tâmpit, ca din şcolile noastre (de la T. Băsescu citire)! E clar...învăţământul nordic este Dumnezeu (în special, fără teme pentru acasă! Repet, să se audă până-n fund: FĂRĂ teme şi mai ales, unde copii se duc de plăcere şi nu au teme pentru acasă!) şi trebuie să i ne închinăm, să facem şi noi, întocmai şi la fel! Amin şi aliluia!


Mda, sunt rău. Sau nu. 
Ştiu că sistemul nostru educaţional e de rahat. Se vede cu ochiul liber, din avion...nu trebuie să fii vreun geniu pentru asta. Desigur că în viaţa de după şcoală nu am folosit nici măcar 10% din ce am învăţat ca elev...pentru că nu am avut motiv. Practic, şcoala este ca pe un organism închis, cu reguli simple: eşti copil, mergi la şcoala. E jobul tău. Treci prin toate stadiile educaţiei, ca să ai diplome multe şi apoi te angajezi undeva. Dacă ai pile, ai noroc de post bun şi ajungi, la numai 23 de ani, cogeamite secretar pe la nu ştiu ce entitate europeană. Devii şmecher, lipeşti banii cu scuipat pe fruntea lăutarilor şi viaţa e roz. Dacă eşti mai sărăntoc şi nu ai noroc, te bagi ca sandwich maker la un fast food. Aia e! 'n clasa muncitoare...cineva tre' să fie şi acolo! Oricum, nici o muncă nu e ruşinoasă, iar meseria ie brăţară de haur! 
Şi cine spune că trebuie să trăieşti bine dacă ai job? Binele e relativ, important e să trăieşti! Stai că mai ştiu vorbe d-astea de înţelepţi: "Nu contează ceea ce ai, ci cu cine împarţi. Fericirea e în tine! E o decizie personală!"

Totuşi, am şi eu mici întrebări, de om prost:
1. De ce sunt atât de abundente filmuţelele despre educaţia finlandeză? Chiar numai ăia scot specialişti de renume mondial? Nu zic că nu vor fi nişte lumini pentru umanitate, dar mie mi se pare o simplă manevră de marketing...ca o reclamă agresivă la noile brânzoaice cu telemea tradiţională de la supermarket, care îţi furnizează o informaţie simplă, sub formă de slogan - să  priceapă tot omu'!
Aşa cum noi trebuie, doar, să băgăm la cap că ei sunt arhetipul educaţiei pe planetă, pentru că sunt cei mai buni! Alful şi Omegul învăţăturii! 

2. În toată lumea asta largă, chiar nu mai există  şi alte modele de succes? Adică, nu ştiu...hai să ridicăm în slăvi educaţia japoneză - că şi ăia-s tari în creier! Sau să ne închimăm la şcolile nemţeşti! Alea ce au, sârmă-n ghem? Nu scot ei cele mai bune maşini? Păi ingineria aia de nivel înalt nu o înveţi la o miuţă pe maidanul din spatele blocului...tot într-o şcoală se predă! 
Sau, nu ştiu...hai să vedem unde a făcut şcoala Stephen Hawking, că ăla chiar e om de succes şi nu putea să fie format într-o şcoală de cartier! Mă rog, poate-s eu limitat şi necitit, că nu i-am studiat biografia...dar sigur-sigur a fost elev la vreo şcoală finlandeză, cu tradiţie în scos genii gen Einstein, Eddison, Da Vinci, Plank, Marie Curie, Tesla şi Newton.



Dacă stau bine să mă gândesc, cred că şi Iisus Hristos a învăţat tot prin Suedia sau ceva, că n-avea cum, altfel! Nordicii rules!!  

3. Am înţeles, ăştia de la frig sunt cei mai buni. Ceea ce 'or fi...ceva adevăr trebuie să existe. Plus că habar nu am ce fac ei şi nu pot judeca ce se întâmplă pe acolo, decât luându-mă după o reclamă.
La noi, educaţia e praf, se ştie. Nu doar din cauza profesorilor, pentru că avem şi profesori foarte, foarte buni! Nu m-aş arunca nici să învinovăşesc în totalitate sistemul...pentru că, dacă avem olimpici internaţionali în diverse domenii, înseamnă că nu e chiar cel mai prost din curtea şcolii.   
Motivele pentru care am ajuns să trăim această realitate sunt multe, diverse şi împărţite. Şi, până la urmă, nici nu contează. Trebuie, doar, să reţinem că popoarele nordice sunt un fel de Everest, iar noi, nişte biete dealuri dobrogene, încovoiate şi tocite de vânt. 
Hai să fim mai buni, zic, că n-om rămâne proşti toată istoria! Înţeleg abordările astea cu universul care conspiră la succesul personal, gândirea pozitivă, etc...DAR nu aspirăm mult prea sus? Suntem în scaun cu rotile şi ne visăm campioni mondiali la maraton? Din moment ce nici Roma nu s-a construit într-o zi, de ce ni se bagă pe gât aceste reclame?  Vrem schimbare, bun! Hai să o facem cu cap: un pas mic pentru om, un pas uriaş pentru omenire! Nu era aşa? 
Hai să ducem educaţia românească la nivelul celei din Franţa. Când le-om da clasă, le scuipăm seminţe-n cap şi urcăm pe scara evoluţiei...cică prin Germania sunt universităţi de renume. Prin Italia, prin Anglia, Statele Unite...asta ca să nu mai pun la socoteală partea asiatică. Şi-apoi când vom fi la Nivelul 2 de şmecherie planetară, ne luam la trântă şi cu Nordicii! Aspirăm la bunăciunile lor! 
Nu e logic, în puii mei?!
Nu poţi să te întreci cu un Lamborghini, când ai Trabant. Şi nici nu îl poţi depăşi pe Usain Bolt când faci câţiva paşi şi te opreşti pe marginea şanţului, să-ţi tragi sufletul.

4. Educaţia nordică e centrată pe copil şi e foarte mişto, am stabilit asta. 
Bun...cum s-a ajuns acolo? Nouă ni se spune că nu au elevii teme şi merg la şcoală de plăcere, când vor muşchii lor. Ni se spune cât sunt de dotate şcolile, ce facilităţi minunate au pe acolo...perfect, bravo lor! Totuşi, cum au ajuns la acest succes? Nu ni se spune nimic de contextul istoric, geografic, politic, social şi financiar care să le fi permis acestă dezvoltare. 
Păi bun, atunci! Hai să facem Bucureştiul ca Dubaiul! Vreau să avem şi în Bucureşti insule hand-made şi măcar un hotel Burj Al Latin, sau un Burj Preşedinta. Dacă ei au putut, noi de ce să nu putem? De ce, de ce? Ceauşescu nu s-a ofticat pe francezi că au Champ Elysees şi a făcut Bulevardul Unirii, mai mare şi mai frumos? Vedeţi că se poate?? 
Gata, s-a stabilit! Bucureşti egal Dubai - cu ieşire la ocean, neapărat, de ambiţioşi ce suntem! 

Cam aşa şi în educaţie...contextul e un simplu detaliu! 
Adică secretul succesului stă în lipsa temelor şi programul flexibil? Dă-o-n mă-sa de treabă, că nu tot ce zboară se mănâncă! Deşi este primul (şi uneori cam singurul) lucru care ni se spune de oricine atacă subiectul.
Asta e ca şi cum ar veni Usain Bolt să-ţi spună că secretul succesului stă în adidaşii săi norocoşi, iar tu eşti atât de naiv să crezi că dacă îi încalţi, de mâine eşti noul recorman mondial la proba de 100 de metri. Tare, nu?

...ceea ce mă duce la o altă întrebare: plăcerea de a învăţa fără a fi constrâns de sistem şi responsabilitatea de a te achita de sarcini se învaţă la şcoală, sau în familie? Eu aş zice că se învaţă în familie şi se şlefuieşte la şcoală.... Prin urmare, până a vorbi despre educaţia altora, hai să vorbim despre familia noastră. Şi pentru că nu toate muştele fac miere şi nu putem aplica otova sisteme străine de gândire (care s-au dezvoltat doar în anumite împrejurări), să începem cu tradiţiile noastre şi cu valorile noastre.

Da, aveţi dreptate! Care valori, care tradiţii şi care familie? După modelul cui? 
Abia asta este adevărata problemă a educaţiei. Şi a României, dacă e să o luăm pe de-a dreptul.

Închin un pahar în cinstea acestei descoperiri!
Ura!!!