Se afișează postările cu eticheta despre iubire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta despre iubire. Afișați toate postările

sâmbătă, 10 iunie 2017

Reţeta iubirii - la îndemâna oricui

Partea I
Am auzit că astrele mi-ar fi favorabile şi mă va căuta dragostea pe acasă! "Aoleu, frate, am pus-o de mămăligă!" - îmi zic surprins, la limita atacului panică. "Păi şi eu ce fac? Nu-s bărbierit, nu-s epilat, manichiura mea e vraişte, haina de ocazie tocmai am scos-o de la maşina de spălat...Unde mai pui că am ajuns şi sărac lipit, după ce mi s-a spart peştele care trona maiestuos pe mileu' de pe televizor! Nasol, nu-i bine deloc!"

Măcar am aflat din timp despre eveniment - să mă antrenez şi să mai îngraş şi eu porcu' în ajun. Ştiu că nu se fac d-astea, dar na! Decât deloc...
Aşa că m-am apucat de cercetat literatura de specialitate, să văd şi eu care mai sunt tendinţele în domeniu. C-apoi am un fler la agăţat domniţe, de-ţi lasă gura apă! Dacă mă apuc să scriu un ghid de bune practici despre CE SĂ NU FACI în asemenea situaţii şi-l mai şi public, pot să mi-l angajez şofer şi pe Bill Gates, la câtă înţelepciune contra cost am de oferit! 
No...şi citind şi tot citind, găsesc o minunăţie de articol îndrumător: "10 obiceiuri pentru un cuplu fericit, care îţi vor îmbunătăţi relaţia. Ar fi bine să pui în practică imediat!" Logic şi normal, am devorat scriitura...în primul rând pentru că era scurtă şi nu necesita mult timp; şi în al doilea rând, era condensată - adică nu-s genul care stă cu o carte în braţe ore întregi. Da' ce, altă treabă nu am? Dacă se scoate filmul, mă uit; dacă nu...sănătate şi drum bun! Vorba unui clasic în viaţă: "Seminţele tot acelaşi gust are!"
Noroc că aici nu a fost cazul, ci dimpotrivă! Scurt, concis şi la obiect...apoi dezamăgire cruntă! Mă aşteptam şi eu la nişte secrete tehnologice, ceva să rupă gura târgului! Când colo, ei vin cu descoperiri d-alea expirate...adică să ne culcăm împreună, să ne ţinem de mână când mergem pe stradă, să găsim pasiuni comune, să ne îmbrăţişăm de câte ori ne vedem, să ne spunem "te iubesc" cât mai des. Vaaaiii...să-mi trag palme! Dacă nu venea cercetătorul lu' peşte să îmi spună aşa informaţii valoroase, muream prost! Păi băă, astea-s la ordinea zilei, în puii mei! Le face omu' de drag, instinctiv, nu trebuie să urmeze cursuri speciale pentru a-l învăţa cineva că dacă îi place de una trebuie să o mângâie! DUH!!
Spre exemplu eu: când m-a pălit dragostea, sunt gelatină - tare doar la extremităţi, desigur!! Nu numai că merg în acelaşi timp la culcare..dar nu mai părăsesc patul! Mă sudez e săraca fată, într-o îmbrăţişare continuă! Şi-i spun "te iubesc" pe bandă, de se satură aia de mine! Mă pupă, săraca, numai ca să-mi ţină gura ocupată, să nu mă mai audă!
Păi d-astea mă învăţaţi voi pe mine? 'tu-ţi proştii-n cur, Doamne - ca să citez un clasic contemporan!

Mâine poimâine mă aştept să citesc despre cele "10 sfaturi pentru o vizită de succes la toaletă, când te trece căcâţa". Pasul 1: cauţi toaleta; pasul 2: deschizi uşa apăsând pe clanţă; pasul 3: cauţi buda (nu mai contează dacă intri la "femei" sau la "bărbaţi", în ziua de azi e normal orice); pasul 4 - foarte important a nu se uita: dai pantalonii jos; pasul 5: te aşezi pe vasul de wc cu genunchii îndoiţi la 35 de grade faţă de corp şi începi să butonezi smart-ul, să transmiţi live, pe facebook, fericitul eveniment; pasul 6: după ce te-ai terminat, te şergi - cu hârtia special creată în acest scop, nu cu mâna! Pasul 7: tragi apa, deschizi uşa la toaletă şi cauţi o chiuvetă; pasul 8: te speli pe mâini şi te verifici dacă nu te-ai murdărit pe haine de cufureală. Pasul 9: deschizi uşa şi ieşi din toaletă, apoi o închizi în urma ta. Pasul 10: te întorci în toaletă urmând paşii anteriori, pentru a verifica dacă nu ai uitat telefoane, chei, mizilicuri d-astea pe undeva. PAM PAM!  

E clar...dacă nu învăţ ceva repede şi de efect, în ritmul ăsta, cum vine dragostea, aşa şi trece. Ca alegerile electorale: dimineaţa vin cu promisiuni şi trâmbiţe, iar seara pleacă-n lacrimi, huiduieli şi beţii pe margine de şanţ.

Partea a II-a
Continui căutările şi (re)găsesc ceva poetic şi frumos:


Iubirea aduce fericire. Iar o iubire fără suferinţă, nu valorează nimic. Adică, fericirea fără suferinţă nu are nici o valoare.
Bineeeee...Doar că în capul meu e un paradox: cum să te bucuri că suferi? Nu-i vorbă, cunosc conceptul; am citit despre el, l-am mai văzut şi prin filme cu eroi de poveste, care gândeau toţi după acelaşi calapod: Vreau să fiu fericit, dar caut o suferinţă şi nu găsesc; toate suferinţele să apeleze la mine! THIS IS SPARTA!!! Ahuuu, A-huuuu! 
Mişto, ce să zic? Dar în lumea reală, această stare se poate defini în mai multe feluri - cel mai adesea, printr-un termen care să implice o formă de nebunie. Te-aştepţi la orice! Adică până şi dragostea, iubirea aia pe care o venerăm cu toţii, este considerată a fi o afecţiune psihică de către Organizaţia Mondială de Sănătate.

Totuşi...
Viaţa înseamnă suferinţă - aşa ziceau budhiştii, când eram eu mai mic. Prin urmare, indiferent ce fel de viaţă duci, tot vei avea un motiv pentru care să suferi. E lege! Şi atunci, umanitatea chiar este condamnată la nefericire? 
NU!

Aici intervine iubirea, care se traduce prin acceptarea suferinţei celuilalt, pe fundalul fericirii de a fi împreună. 
Nu există om cu un trecut perfect strălucitor, care să nu aibă absolut nici o problemă. Nu există om care să nu fi greşit, iar acum să-şi tragă ponoasele. Nu există om care să ofere o grădină cu flori, fără nici un pic de buruian înfipt pe ici, pe colo. Nici iubirea nu este plină de ponei roz şi îngeraşi călare pe norişori pufoşi. Şi nici măcar căsătoria, despre care bătrânii spun că este un jug; sau un butoi cu un strat de miere deasupra şi restul plin de rahat. Ori, trasul la jug nu pare a fi o plimbare cu barca pe lac; nici rahatul de sub miere nu cred că are gust de ciocolată cu nuci.
Totuşi, oamenii s-au căsătorit, se căsătoresc şi se vor căsători şi de acum înainte. Nu pentru că hârtia aia semnată de primar ar fi vreun rai pe pământ, şi nici pentru că săvârşirea ceremoniei religioase le va garanta o viaţă îmbelşugată, cu indicele de tristeţe subunitar. Ci, pentru că aleg să-şi împartă necazurile unul cu altul, iar bucuria de a face asta este infinit mai mare decât suma porcăriilor pe care le au de înfruntat. Asta ar fi reţeta relaţiilor de succes.



Cu toate acestea, nu ştiu cum se face, că în ultima vreme mă tot lovesc de diverşi antrenori în relaţii de succes, care spun cam aceleaşi lucruri: cât e bine şi frumos, iubire maximă. Nu mai e bine, nu-i problemă...te-ntorci cu eleganţă şi pleci spre zări mai albastre. C-avem dreptul să fim fericiţi şi putem să facem orice, oricum, oricând, iar dreptul nostru este să fim plini de drepturi!
Acuma na...fiecare cu ideile lui. Eu, însă, ţin minte că eram prin clasa I şi în abecedar era o compunere cu rol educativ, despre prietenul care se cunoaşte la nevoie. 

Şi atunci se pune întrebarea:  iubirea, care este infinit mai mult decât prietenia, cam când ar trebui să se cunoască? 

Până găsim răspuns, hai să ne bucurăm şi alt cântecel vesel să cântăm:

vineri, 29 iulie 2016

Open your eyes



P.S.: melodia aceasta o ascult întotdeauna cu plăcere...chiar dacă este de un sentimentalism feciorelnic. Pentru că dincolo de starea de poezie pe care o creează, dacă ai şti, ai şi conştientiza profunzimea a ceea ce ştii? Ar avea vreo importanţă în economia situaţiei?
Şi cea mai importantă întrebare: este iubirea de ajuns pentru a-ţi găsi fericirea?

vineri, 18 septembrie 2015

Despre zâne (dar nu cele din poveşti)

Băi frate, nu ştiu cum se face, dar s-a umplut lumea de zâne! Unde te bagi, unde te întorci, tre' să apară câte una şi să emite vreo judecată de valoare, plină de ipocrizie şi nonsens!

Ştie careva despre ce vorbesc p-aicea? Hai că n-aveţi cum să le rataţi, că doar şi-n budă le găsiţi!! Zânele sunt acele creaturi abstracte care s-au procopsit cu un trup de carne dintr-o pură întâmplare. Tocmai de aceea, ele posedă o înălţime spirituală egalată doar de fiinţele angelice, o gingăşie perpetuă şi vizibil contrafăcută, gâlgâie de candoarea copilăriei  şi le chinuie inocenţa puiului de prepeliţă cu aripa frântă. Sunt veşnic tânguitoare, mereu profunde; întotdeauna cu gura plină de vorbe (de duh), zânele ne atrag atenţia asupra dimensiunii imateriale a vieţii. Preţuiesc esenţa, nu forma. Luptă pentru zvâcnirea sufletului şi dezavuează concretul palpabil. Visează, speră, se roagă în gura mare şi încearcă să schimbe lumea doar cu duhul blândeţii, printr-un discurs care se vrea ager şi plin de sevă, dar nu reuşeşte să fie decât un sirop ieftin de melasă expirată.
O zână este ca un maimuţel de pluş: rozaliu, încântător, jucăuş şi moale. Dar pe dinauntru, plin de vată.


Este un trend internaţional sau ceva...toţi trebuie să vorbim depre fluturi multicolori şi oameni cu aripi, neapărat frumoşi. Despre nimicnicii ridicate la rang de artă doar prin jovialitate, despre sensibilitate. Şi mai ales, din nou despre aripi. Zâna îşi întinde ciorapii pe sârmă şi aplaudă frenetic; poveşteşte tuturor isprava, în culori vii şi nuanţe mereu noi! Cum să nu te bucuri în faţa unei asemenea capodopere? Cum era una la un moment dat pe net (că doar unde altundeva să îţi mai verşi sacul de înţelepciune ancestrală) care ne informa că a visat fluturi. Ete na! Şi io am visat o balegă!! Te interesează? Exact! Nici pe mine!
Dar după toată această imagine divină, zâna devine profundă şi se întrebă, cu emoţie, de ce oamenii nu au aripi. Uite...d-aia! Că dacă aveai aripi nu mai aveai mâini să scrii şi ne văduveai de asemenea mărturisiri preţioase!
Sau, mă rog...de erai liliac, aveai şi gheare şi aripi. Deci, alege! Om cu mâini, fluture cu aripi sau liliac cu ambele? Împaci capra cu varza! Muahahahahaaaaa


Dar STAI! Asta nu e totul! Zâna va vorbi întotdeauna şi despre IUBIRE..va umbla cu ea în gură din sculare şi până-n culcare. Pentru că, nu-i aşa, ce am fi noi fără IUBIRE? Dust in the wind, să-mi moară calul! Sau...capra!
Fără EA nu suntem compleţi...iar alături de foamea după sentiment, foamea de iubire întregeşte profilul interior al zânei.
Adică da...e mişto cu telenovele, facebook, malluri şi chestii în vogă...dar dacă nu zicem ceva profund despre oamenii frumoşi, despre esenţa spiritului şi nu medităm pe tema iubirii, suntem seci. Goi şi plini de găuri, ca un fluier ciobănesc. Frunze veştede în vântul creaţiei, să-mi trag pălmi!
Deci, hai cu dragostea!

Ştiţi jocul acela de cuvinte cu "mă uit în prun, sunt prune, mă uit sub prun, nu sunt prune?" Cam aşa-i cu iubirea...mă uit în realitate, e penurie de dragoste! Stepa mongolă scrie pe noi...ici, colo, mai vezi câte un ciuline care se aprinde brusc, arde ce arde şi spuf! Gata iubirea! Păi de ce? Uite d-aia! Probleme, Gogule?

Ziceam că nu îmi place facebookul. Dar acum îmi place...intimitatea unui om este la un click distanţă. Dacă întreb vreo tânără pe stradă: "Fată dragă, ce culoare au chiloţii tăi?" risc să-mi iau două după cap şi mă mai trezesc şi cu vreo plângere de hărţuire. Dar dacă intru pe facebook...veselie, tăticule! Nu numai că aflu cu ce se îmbracă gagica, dar îmi spune singurică singurică unde se duce în fiecare moment al zilei, ce face, ce-şi cumpără, când, cu cine şi cum doarme, ce gândeşte...mai ales ce gândeşte! În viaţa de zi cu zi mai degrabă vezi extratereştri decât iubire d-aia ca la carte...dar pe facebook, e party! Cel mai mult şi cel mai mult îmi place când se distribuie linkul unui blog despre iubire...de vorbă cu tine, sau ceva. Ce-i acolo, nebunie! Poptămaş cu fustă şi pantofi cu toc! De cele mai multe ori râd să mă sparg...deşi, ce-i drept, mă mai şi enervez. Nu că aia de scrie scrie tâmpenii...e dreptul ei, până la urmă. Dar ele sunt crezute! Asta e cu adevărat dramatic. Stilul de abordare e de fetiţă de unsprezece ani aflată în zorii adolescenţei, care îşi descoperă cu uimire simţămintele iminii. Adică d-alea cu zumzăitul de iubire când apare sufletul pereche pe cal alb, cum e femeia infantilă doar când iubeşte cu adevărat, ce trebuie să cauți la un bărbat ca să se nască iubirea şi mai ales, cum să iubeşti. Chiar acum, de curând, preda o lecţie: să nu iubeşti pe cineva care a suferit din dragoste. Haoleu! Muicăăăă, ce-mi făcuşi? Da' de ce să nu mai iubeşti un om care a suferit? Are trânci pe el? Îl mâncă ciuma de subţiori?
Eeeeee...nuuu...dar cică  ăla în subconştient va căua să se răzbune pentru toate rahaturile înghiţite. În principiu se va supăra ca văcarul pe sat şi îl va arde. Faci parte din sat? Ghinion, mori nevinovat!

No, uite...şi aici nu sunt eu de acord!
Poate că, pe undeva, un om ce a suferit va avea o tendinţă de a da cu piatra..doar aşa, ca să fie sigur că nu şi-o mai ia pe după ceafă, din senin. Dar, în acelaşi timp, poate că acelaşi om care a suferit din dragoste să aibă o empatie mai dezvoltată şi să caute să evite provocarea situaţiilor care l-au făcut pe el să sufere. Deci, cum facem? De unde ştim ce are de gând să facă o asemenea persoană? Hai să fim idioţi, să ne gândim că paza bună trece primejdia rea şi când te frigi cu ciorbă, sufli și în iaurt, deci LA SPÂNZURĂTOARE CU ELE! Netrebnicilor care sunteţi prea proşti şi aţi suferit din dragoste! Marş la colţ, în genunchi pe coji de nucă!
No,  bun! Perfect! Atunci hai să-l văd p-ăla care nu și-a luat nici o smetie peste corazon! Există? Hai, cu curaj...numa' nu vă înghesuiţi aşa!

Acuma serios...să îţi arogi dreptul de a fi lumina răspânditoare de iubire şi să vii cu teorii d-astea e ca şi cum ai chema o prostituată să militeze pentru fecioria! 
Păi nu era iubirea cu iertare, vindecare, renaştere, alea-alea? Dacă scoţi astea din sistem, cu ce mai rămâi?  Ghid de poziţii şi discuţii pe forumuri? Rahat cu perle, în puii mei!

Iar în tot acest tablou, geme lumea de zâne! Un concept monstruos, o simplă imagine de budoar; o spoială hidoasă, o imagine contrafăcută menită să dea naştere unei false adoraţii. Un fel de selfie în baie, care deşi se vrea sexy, nu reuşeşte decât să stârnească un hohot de râs.
Şi cred că, în cele din urmă, râsul este cea mai bună atitudine...desigur, instinctul oricărui om normal este să se inflameze.  Deşi...
Cred că încep să pierd definiţia normalităţii - care se transformă din ce în ce mai des într-o simplă imagine.