Întrebări pentru oamenii dăştepţi

Psssst! Nu vă supăraţi...am şi eu nişte nedumeriri existenţiale şi cum mintea mi-a plecat cu sorcova - că de, este vacanţă! - am zis să caut ajutor online, ca să mi le rezolv. Nu prea am mai avut ce face... variantele ajutătoare "fifty-fifty" şi "sună un prieten" le-am epuizat deja, fără nici un rezultat; deci, hai să facem un brainstorming şi să le dăm de cap:

1. Dacă fântânarul face fântâni, cel care face puţuri cum se numeşte? Puţar?? 

2. Se dă următorul anunţ:

Că se vinde piatră, înţeleg. Scrie româneşte, negru pe alb; mă rog...roşu pe carton. Dar cum se poate monta un 073-pătrăţel-pătrăţel-pătrăţel? Lipeşti cu superglue? Tragi un scuipinol şi te rogi să ţină? Sau legi cu sârmă, conform tradiţiei "unde poţi să legi cu sârmă, e păcat să pui şurub"? 

Apoi, încă o întrebare mică, pentru un prieten: un 074-romb-cerc-pătrat s-ar putea monta? Şi cam cât ar dura lucrarea? Că m-ar cam interesa...adică pe prietenul pentru care întreb.

3. În ultima vreme am cam început să dispreţuiesc ştiinţa... dar am descoperit un articol care m-a făcut să-mi reevaluez atitudinea:

Recunosc! Sunt un ticălos! Aproape că-mi vine să-mi  strig "HUUUOOO!!! LA PUŞCĂRIE"!! - când mă văd în oglindă...dar mărturisesc, cu lacrimi în ochi, că imediat ce nu-mi convine ceva, mă grăbesc să judec şi să etichetez, ca un om rău şi negru la suflet ce-mi sunt...

Dar binile întotdeauna învinge şi iese la suprafaţă ca untdelemnul - iar ştiinţa continuă să strălucească pe piedestalul ei demn de închinare. Pentru că, nu-i aşa, a rostit un mare adevăr... pe care sufletul meu îl intuia de când eram de-o şchioapă şi începusem să gust din plăcerile vieţii: un pahar de vin echivalează cu o oră de sport!

...iar eu, ca fraierul, mi-am luat scutiri la sport în toţi anii de şcoală! Nu putea să apară studiul acesta mai devreme?? 

În fine, nu-i târziu nici acum...însă, nu sunt lămurit:

Cam câte ore de sport se află într-o damigeană de 5 deca, plină cu vin? În săptămâmile ce urmează vreau să ajung şi eu pe la mare şi nu-mi pot căra burta cu roaba, că au lărgit autorităţili plajele şi e mult de mers până la apă. Iar Uber-ul nu are voie pe nisip... 

Deci e clar: trebuie să mă definesc şi să-mi scot pătrăţelele la lumină. Dar nu ştiu: o fi de ajuns damigeana asta pe care o am deja, sau trebuie să mai fac rost de una? De fapt, stai! Mai iau una, m-am hotărât! Paza bună trece primejdia rea şi decât să nu se ajungă, mai bine să rămână! 

...că oricum, nu rămâne! :) 

4. Ce vedeţi în această imagine?

Răspuns de om normal: o icoană cu Iisus Hristos - ceea ce ştiu şi eu, că nu-s chiar picat în cap! Chiar dacă mi-am luat destul de multe trânte cu tot felul de vehicule pe roţi - de la cărucioare şi până la riciclete, maşini cu pedale şi biciclete.

Răspunsul meu (din prima, apoi observ icoana): un leu cu aripi de vultur (şi coadă de păun)! 

Serios vorbesc! Mi se pare clar ca lumina zilei, nu ai cum să nu vezi! Prin urmare, să înţeleg că energiile necreate îmi spun că trebuie să plec la Veneţia pentru că leul înaripat este simbolul acestui oraş? Sau, mă rog... simbolul Sfântului Apostol Marcu. Doar că acesta este patronul Veneţiei...deci aţa mă trage tot către Oraşul Întrăgostiţilor. Gondole, canţonete, piazzette, ai, ai, mi amor...o revărsare de bucurie, ce mai?

Hopa... cred că mă paşte iubirea! Mă duc o fugă până la mall, să-mi iau şi eu nişte haine mai acătării că na! Nu trebuie să o primesc cum se cuvine? Cu pâine şi sare, conform obiceiului...

Până una, alta, să bem pentru asta!!

...Şi-un cântec vesel să cântăm, că-s în toane bune! Hai noroc şi la mai mare! 

[Nicu Paleru -  Două trepte am la scară]

Hold back the river of time

Timpul are ciudăţeniile lui:întotdeauna prezentul pare mai trist decât este, iar trecutul mai luminos decât a fost.
..pentru că, prin perspectiva trecerii vremii, putem decanta lucrurile importante de acele nimicuri care ne amărăsc existenţa. Iar la final rămân doar oamenii şi momentele frumoase.

...acele clipe când universul pare că încremeneşte într-o perfecţiune ireală.

Alegeri şi relativism (biblic)

M-am plictisit să tot fiu Gică Contra, mereu pe dos şi pururea nemulţumit. Mi se pare patetic să enumăr mereu doar ce nu avem, ce nu facem, ce nu este în neregulă cu ţara asta. Şi da, mi s-a cam luat de lamentacii  şi arătătorii cu degetul care s-au apărut peste tot, ca buruianul după ploaie! 

"Luume, săriţi lumeee să vedeţi ce Ev Mediu a crescut în România şi suntem intoleranţi cu minorităţile homosexuale! Vai, vai, vai...cum s-a răsturnat căruţa cu înapoiaţi taman la noi în proximitate" 

"Tulai, Doamne, cum e preistoria călare pe noi fiindcă te arată cu degetul dacă ai coadă de păun în cap, păr desprins din curcubeu şi unu...doua...zece tatuaje, pe ici pe colo! Da' n-am înţeles...e închisoare sau libertate?! Bă râmelor şi babalâcilor învechiţi ce-mi sunteţi!"

"Văleleu, grobieni şi nesimţiţi care sunt bărbaţii ăştia ce nu se îmbracă cu gust, femeile curve  care bagă trupul de sirenă la înaintare în căutare de sponsori, profesorii care-s nişte bătuţi în cap pentru că nu-s în stare să educe elevul şi uite aşa se duce ţara de râpă!"

N-avem străzi, n-avem, spitale, n-avem bun simţ, educaţie, sistem sanitar, economie, politică, viitor, oameni de calitate sau un sistem de valori. N-avem una, n-avem alta, n-avem aia şi ailaltă.

GATA!!! Pân-aici!! Da' ce, suntem la olimpiada de bocit??

Azi şi numai azi, eu vreau să fiu altfel! Mi s-a uscat gura să tot urlu ce nu-mi convine...Aşa că mi-am propus să fiu fix pe invers şi îmbăţoşat de patriotism, să-mi laud şi eu măcar o dată ţara! Numa' aşa, să mai ies din plictiseală...c-apoi cine ştie, poate-mi place!

Ce nu avem, ştie toată lumea. Vede toată lumea şi spune toată lumea, fiecare după cum îl taie capul. Dar oare ce avem? Păi să mă gândesc...avem ofiţeri acoperiţi. Mă rog..neacoperiţi; s-a vorbit atât de mult despre ei că deja mă simt absolvent al Academiei Naţionale de Jameşi Bonji. Mâine-poimâine mă şi vezi la SRI, SIE, CIE, MIE, 2 şi-un sfert, 3:20 şi alte prescurtări! Ochi albaştri am, la costum mă port...ori agent secret, ori mormon, în puii mei! Sau ofiţer învăluşat? Măcar vreun soldat cu glugă! Că doar ştiu totul...spionajul a devenit subiect de bârfă cât mai stau la o coadă pe undeva.  

Şi mai avem...credinţă. Credincioşi, moaşte, pelerini. Hip Hip uraaaaaa!!

Perfect! Ţi s-a luat de spionaj, pui broboada şi te-aşezi la rând. Ce e mai minunat decât să te rupi de agitaţia zilei şi să te închizi tu cu tine în cămara sufletului, într-o rugăciune continuă? Dăm cezarului ce e-al cezarului...audienţe record la Acces Direct, intrigile amoroase şi politice care ne condimentează cotidianul...şi lui Dumnezeu ce e-al lui Dumnezeu: post şi rugăciune. Că doar, ce pana calului, d-aia suntem credincioşi! Cum spunea cineva de pe la Trinitas: Vreme dificilă...dar totul este doar un test prea blând al credinţei pentru pelerinul care, pios şi cu sufletul plecat vine să sărute sfintele moaşte.

Ok....am înţeles asta cu testul şi dorinţa omului de a-şi arăta vrednicia pentru cele sfinte prin renunţarea la confort, fie doar şi pentru câteva clipe/ore/zeci de ore. Că doar d-aia stă drept-credinciosul la rând cu zilele, urcă dealuri numa în genunchi, stă nemâncat şi îndură diverse vicistitudini. Problema e că Biblia, la Matei 9, 13 spune clar: Milă voiesc, iar nu jertfă. Iar la Matei 25; 32 - 46, împărţeala oilor de capre se face exclusiv după principiile iubirii aproapelui şi a milei faţă de acesta. Adică nu vine Dumnezeu:  Mă omule, ia zi repede câte moaşte ai pupat şi câte ore ai stat la coadă, că uite-acu te trec la Carte! Iar dacă ai mai bagat şi câteva mii de mătănii, te-ai scos! Raiul te mâncă!...ci e cu mila faţă de nevoiaşi, ajutarea omului în nevoi, d-astea!

Deci: care-i faza, să mă prind şi eu! De unde plăcerea asta nebună de a pupa moaşte una-ntr-una, fără deosebire de loc, timp sau durată? Înţeleg că suntem neam de latini şi casanovi din tată-n fiu, dar chiar aşa? 

Evident, minunile aşteptate nu au loc, pentru că nimic nu se schimbă! La câţi credincioşi avem, ai zice că va curge lapte şi miere la robinetul de apă (nu prea)potabilă. Planeta e un jeg, România-i fruncea! Numa grâu, fra', calitatea I fără pic de neghină!Grădina lu' Maica Domnului, pururea plivită de pir şi aranjată-n stil cazon. Nici musca nu bâzâie fără aprobare. O posibilitate care e cel puţin discutabilă.

Şi în afară de asta, după cum arătam mai sus, Domnul se pare că preferă pomana pentru sărac, nu jertfa sinelui, oricât ar fi ea de însemnată. Ceea ce pe undeva e de înţeles...mai degrabă schimbi schimbi lumea printr-o faptă de iubire, decât prin încolonarea la pupatul celor sfinte.

Acuma, no...răspunsurile şi părerile sunt împărţite. 

Unii spun că popii care fac şi dreg, prostesc poporul pe faţă. Afişează pasajele enunţate mai sus şi demostrează clar beneficiul financiar de care se bucură Biserica după terminarea sesiunilor de pelerinaje. 

Alţii, din contră...evidenţiază supremaţia plăcerilor nepământeşti care încearcă scârbavnicul credincios în prezenţa sfinţeniei ce emană din sfintele moaşte. Ieri, un anume cercetător antropolog sublinia tocmai lumina inefabilă care îţi cuprinde sufletul în astfel de situaţii. Timpul se comprimă, fiecare minut devine o desfătare.  Ploaie sau vânt, fum sau spăngi, prin mii de baionete de-ai trece, totul păleşte înaintea purităţii ce înalţă sufletul în astfel de momente. Faci un pas spre Dumnezeu, El face zece spre tine! Ce se dă la televizor, e doar manipulare rău voitoare, pentru discreditarea credinţei. Adevărata atmosferă de pelerinaj, pe care o simţi doar în mijlocul mulţimii, este cu totul alta...de negrăit prin cuvinte omeneşti.

Un preot completează: de fapt nu este vorba de nici o contradicţie, ci despre faptul că se pune răbdarea la încercare. "Încerci" un drum al Crucii. Această jertfă nu înlocuieşte bunătatea, dar poate fi o modaltate de "răstignire" a trupului. Statul la coadă nu este decât un drum iniţiatic: pleci de la o stare şi ajungi la o altă stare, iar "drumul" în sine are valoarea lui. Cu cât lupta e mai mare, cu atât biruinţa e mai mare. Trupul trebuie să devină un templu al Duhului Sfânt, iar asta se face prin mortificarea plăcerilor - măcar şi pentru moment.

Foarte tare, frate!

Atâta că înţeleg de aici că totul e relativ şi supus interpretării. Bine sau rău, viaţă sau moarte, scop sau complex de coincidenţe, nu există absolut. Totul este supus interpretărilor, iar în funcţie de asta, explicaţiilor. În cele din urmă, nimic nu contează şi se rezumă la un singur lucru: ce alege fiecare să creadă. Că discutăm despre religie, un sentiment, un om, sau o simplă idee, adevărul depinde doar de direcţia propriei alegeri.

Pentru că niciodată, absolut niciodată, nimeni nu va putea să demonstreze fără putinţă de tăgadă ceva. Orice. 

Nu există perfecţiune decât în ochii privitorului - care este diferit, de la caz la caz.