Se afișează postările cu eticheta chemare la arme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta chemare la arme. Afișați toate postările

luni, 30 ianuarie 2017

Singura soluţie: ÎNCĂ O REVOLUŢIE!

A ieşit lumea în stradă. Din nou.
Sute de oameni, mii de oameni, zeci de mii! Toţi românii protestează, luptă, se zbat; prin foc, prin fum, prin spăngi, punem steagul naţional pe crâncena redută! This is SPARTA!!
Şi totuşi, vorba poetului: ce-i mână pe ei în luptă? O stare de nemulţumire, asta este clar ca lumnina zilei. Fiecare persoană are propriile dureri şi frustrări - aşa că le strigă cu obidă şi pumnii încleştaţi. Totuşi, de aici şi până la Vocea Străzii e cale lungă..De fapt, nici nu există o voce a străzii - pentru că nu există un ideal comun. Doar cereri răsfirate şi pur personale, după capul fiecăruia.

Oamenii ies în stradă. Punct.
De ce? Problema lor. Aia cu legea amnistiei e pentru prostit proştii! În realitate, câţi au citit acea lege de-a fir a păr şi au înţeles-o - apoi s-au răzvrătit împotriva ticăloşeniei şi au ieşit în stradă? Probabil puţini, cel mai probabil, mai nimeni.
Oamenii ştiu una şi bună: nu vrem să iasă criminalii, violatorii şi corupţii pe străzi. Buuun. Dar chiar să fie atât de simplu? Hodoronc tronc, asta-i legea?
Depăşind momentul emoţional, zic să gândim niţel logic: ce om întreg cu capul ar putea da o lege de eliberare a violatorilor şi criminalilor? Şi dacă ar fi aşa, de ce ies doar câteva zeci de mii de oameni în stradă şi nu câteva milioane? Pentru o asemenea enormitate, primii care ar trebui să fie în stradă sunt poliţiştii! Pe sistem "eu mă muncesc să ţi-i prind, iar tu îi bagi în puşcărie prin faţă şi îi scoţi prin spate? HUUUOOOO!!!!". Şi apoi restul lumii, restul planetei...UE, NATO, CEDO...astea care se bagă pe oriunde! Cum îi interesează de drepturile femeilor din ţările musulmane, de ce să stea cu mâinile în sân când violatorii/criminalii vor zburda liberi pe şoselele mioritice, ca mieii pe pajişte?

La corupţi e altă problemă: conform justiţiei, corupt e şeful statului, în puii mei! Peştele de la cap se-mpute! De ce toate zecile de mii de oameni sunt setate doar pe PSD?
Dincolo de asta, mai există o altă abordare: ce mai înseamnă corupt în ziua de azi, printre atâtea scandaluri de dosare penale la comandă şi atâtea abuzuri ale organismelor care (cică) apără legea? C-apoi toată nebunia cu scandalul Adamescu, sau dezvaluirile incendiare despre Kovesi, Coldea şi restul. nu au apărut din neant...
Dincolo de asta, alt spect: corupţii chiar au nevoie să îşi voteze o lege care să îi scape când încalcă legea? Hai mă...ăia care fac nasoale au ei ingineriile lor, nu le stă nădejdea într-un rahat de text normativ! Că d-aia se şi numesc corupţi!

Revenind la Stradă: totuşi, ce-i cu legea aia? Nimeni nu pare să ştie ceva, cu exactitate. Nici măcar "specialiştii"...conform DNA, ordonanţa graţierii e neconstituţională, în timp ce Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, zice fix pe dos: avem nevoie de o asemenea lege No, ce părere îţi dai, pe cine crezi? Cum pot eu, un om fără studii în drept, să mă bat cu pumnul în piept că vreau ceva sau altceva, în condiţiile în care nici măcar nu înţeleg problema şi e clar că la mine ajung informaţii trunchiate? E ca şi cum aş ieşi în stradă că nu vreau să facă chirurgul nu ştiu ce operaţie pe creier - că am auzit la tv că se întâmplă o mare nenorocire. Şi ies şi strig...condiţii în care habar nu am să citesc o radiografie, d-apoi să înţeleg ce ar presupune operaţia respectivă, care sunt riscurile şi/sau beneficiile ei.
Însă, în media se ia otova: legea amnistiei şi graţierii = eliberarea criminalilor. Să mori tu! Chiar aşa la grămadă? Fără condiţii de aplicare, cazuri excepţionale, care-s diferenţele dintre cele două noţiuni? Amănunte d-astea care (ar putea) să modifice toată discuţia de bază..

În aceste condiţii, eu prefer să nu mă bag în lucruri pe care nu le înţeleg pe deplin.
În plus, am depăşit momentul în care chiar credeam că pot influenţa, în vreun fel, mersul ţării. E clar că cei cu putere de decizie au agenda proprie şi, în principiu, li se-mbrăhăne de restul populaţiei. Pe scurt, jocurile se fac la un nivel pe care abia dacă îl intuim - vezi aşa-zisa implicare SRI în alegerile prezidenţiale din 2014.

Prin urmare, mă uit la proteste ca la spectacol. Şi nu mă pot abţine să nu mă amuz de MODUL în care se iese în stradă: haotic, sub impulsul emoţiei şi a mimetismului. În principiu se vrea normalitate - dar care? Că deja avem o stivă de normalităţi pe ordinea de zi! "Nu s-a luat nici o măsură, se continuă cu aceleaşi chestii"; "Vrem informare, transparenţă". Vrem fără corupţie şi hoţie...să fie bine...dreptate şi justiţie, deşi nu se ştie cu certitudine a cui...d-astea generale, care te gâdilă plăcut la ureche. Când o iei cu de-amănuntul e mai greu, că nu mai ştii pe unde să scoţi cămasă. Oricum, sunt pentru! Vreau schimbare! Încă o revoluţie, dom'le, că nu se mai poate aşa ceva! M-am săturat! Vreau să fie bine! Vreau o ţară ca afară! Mă rog..."afară" e şi Siria, Afganistan, republicile africane - unde faci duş cu o cană de apă...dar nu contează!  Eu vreau! Uraaaaaa!!!

Problema mea cea mai mare este, însă, alta: cum să mă duc să protestez cu mâna-n gură? Păi nu se face aşa ceva! La revoluţie or fi ieşit tinerii în stradă doar cu haina de pe ei (dacă o aveau şi p-aia), dar în timpurile moderne, cică tre să pleci însoţit! Cu copiii, cu gagica, cu bunica, cu căţelul, cu pisica, cu floarea din ghiveci, cu jucăriile, cu schiurile...



Şi eu cu cine să ies dacă nici animale de pluş nu mai am?
Uite la mine, bunătate de prost! M-a mâncat în dos să le dau copiilor fără posibilităţi financiare...că de le aveam, eram în vârful străzii, cap de pluton! Ştiţi cum au teroriştii vesta cu dinamită pe ei? No, io mă blindam cu pluşuri - ca să am ce răspunde reporterului care ia interviu Străzii:

 - Nu vă supăraţi, cu cine aţi venit la proteste?
 - Păi...hăăă...ăăăă...după cum să vede, am venit cu animăluţele mele de pluş. De ce? Nu ştiu, aşa e moda. Permiteţi-mi să vi le prezint: aici îl avem pe Martinel, cadoul meu de doi ani...
 - Acum doi ani l-aţi primit pe Martinel?
 - Nu, tuto ce eşti, l-am primit când aveam doi ani!! Taci şi nu mă mai întrerupe!
...în dreptul inimii îl vedeţi pe Azorel, cel mai iubit căţel al copilăriei mele...apoi ursuleţii cu "te iubesc" tatuat pe braţe - singura amintire de la prima dragoste; pinguinul săltăreţ primit cadou de la a doua dragoste...îngeraşii cu arculeţe de la a treia dragoste, foca cu şapcă de la a patra, găina cu bâta de basseball de la...
 - ...de la a cincea??
 - NU! Aia e de la mama, după ce am terminat facultatea! Şi ţi-am zis să nu mă întrerupi, că mă-ncurc şi tre' s-o iau de la cap'!! Cum spuneam...Leuţul cu patine e mascota serilor de beţie. Mă rog, a serii...că m-am îmbătat o singură dată în viaţă, când am băut ca porcu' după ce m-a lăsat ultima gagică. Depăşim momentul! Mai jos, aici la buzunar, îl avem pe Frămuţ, bursucul polar, lângă el este Găuăcel, cocoşelul cu creastă de rapper. Urmează Pisi şi Bubulina - puicuţele gemene de la Crevedia; zgarda lu' Nero (pe care mi-am cumpărat-o din banii de colind, pe vremea când visam să particip la lupte de câini şi am vrut un rottweiler de Moş, dar el mi-a adus un pudel de plastic, plin cu mentosane expirate). Mai jos avem gheonoaia cu păr pe bigudiuri - de la colegii de pahar...morsa cu ochelari - amintire din prima excursie la munte, peştoaica pe bicicletă - amintire de la mare, scoicuţe, mărgeluţe, pernuţe, inimioare - toate cadouri pentru viitoarea dragoste. Că eu aşa sunt: cumpăr dinainte ce-i de luat, să nu mă pălească iubirea nepregătit. Şi am terminat...
 - Da...vă mulţu...
 - STAI!!!!!! Am uitat de cea mai iubită răţuşcă! Uite colea, o am în buzunar! Mi-a luat-o mama când mi-a făcut baie în copaie pentru prima dată...o cheamă Abbbbbb - atât puteam să zic şi eu pe vremea aceea!

Gata! Plec să-mi cumpăr o târlă de câini, să am însoţitori la proteste - că până mă mişc eu se liniştesc apele...apoi iar mă trezesc singur în piaţă şi mă-nervez cu nervii!!

Trăiască libertatea!!! Huooooo!!! Jos guvernu! La palatul Cotroceni, cântă cucuveaua, Iliescu şi Roman şi-au găsit beleaua! Jos Ceauşescu!! Huuuuuoooooo!! Trăiască revoluţia!!! Ţineţi minte 3 cuvinte: Iohannis preşedinte! Noi tastăm, nu votăm! HUOOOOO!!!! SĂ TRĂIM BIME!!!! HUUUOOOOO!!! CINE NU SARE, NU VREA SCHIMBARE!! HAI STEAUA!