Se afișează postările cu eticheta căsătorie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta căsătorie. Afișați toate postările

miercuri, 6 decembrie 2017

Încurcături de limbă şi stil

No... ni mă la el, că iar se gată anul! Să-mi trag pălmi...nici nu am realizat cum o zburat vremea frecând menta la umbră şi cântând din frunză: Cri, cri, cri, toamnă gri!

Nu contează, ştergem totul!
Ce-a fost, a fost...punem punct. Şi de la capăt! Astăzi, acum, în acest moment, îmi întocmesc un nou plan cu obiective pentru anul viitor - care se va intitula, sugestiv "PLANUL MEU PENTRU LA ANU' " :D

Fără alte comentarii, să-i dăm drumul!

PLANUL MEU PENTRU LA ANU'
- testimoniale - 
(nu ştiu, sigur, ce înseamnă; dar e cu romgleză şi pare bine)

1. Prima dorinţă pe listă şi cea mai arzătoarea este...nu, nu dragostea. Bine, aia...dar sub altă formă. Vorba cântecului: Ken leee...to libudibu dau ciu! - de Maria din Carei, desigur.



Până la ea (dragostea, nu Maria), însă, trebuie să rezolv o altă problemă, şi mai importantă:  LIMBA.
Băi fratele meu, vorbesc serios! E chiar un dicton, un postulat de ţinut minte! Subliniat, îngroşat, bolduit, încercuit: Fără limbă, nu rezişti în dragoste! Clar!
De fapt, să nu ne îmbătăm cu apă rece: fără limbă, nu ai trecere pe nicăieri! Practic, nu contezi! Eşti ca apa: incolor, inodor, insipid! Eşti omu' invizibil. Fiul ploii. Rupt în 3 litere, de-a dreptul! Iar dacă s-a ajuns în acest punct, rezolvarea e simplă: "Te du, dară!"
...asta aşa, ca să nu ajungem la dramatisme d-alea de suferind: "Şi te-ai dus dulce minune şi-a murit iubirea noastră... floare albastră, floare albastră! Tare-s mic şi necăjit, cri cri!". Ce zici? Da, ştiu...a sărit placa şi am nimerit altă poezie! Las-o că merge şi aşa!

Una-n-tr-una, e naşpa. Logic. Nu susţin. Dor şi alean, corason espinado. Câh!
Neapărat, trebuie să rezolvăm problema asta...şi să folosim, dom'le, aceeaşi limbă! Bine, am înţeles... Cu toţii suntem români! Ochei! Şi cu toate astea, ne înţelegem ca cucu-n gură! Deci zic să ne standardizăm, cumva!  Să ne pricepem şi noi unii cu alţii când comunicăm, ca să nu ne mai dăm speranţe false. Păi nu?

Spre exemplu: "Te iubesc". Ce înseamnă asta? În principiu totul; conform realităţii...nimic! Eu cred cu tărie că dragostea este dăruire, eternitate, forţa motrice a universului. Capacitatea de a depăşi orice obstacol în cuplu, atâta timp cât există acest liant invizibil, dar incasabil şi indestructibil. E o vorbă de la chinezi, pe care o mai amintesc din când în când: iubirea înseamnă să nu îţi doreşti să schimbi coliba pe un palat. Scurt pe doi!
Pentru alţii, însă, dragostea reprezintă supremul egoismului. Maculatură destinată naivilor. Un mijloc de manipulare în masă, pentru satisfacerea propriilor dorinţe. E ca pupatul copiilor la alegeri, o mascaradă! Iar dacă s-o gătat şi te apuci să întrebi, vreodată, de ce nu te mai iubeşte Gingirica, de fapt, întrebarea corectă este: "De ce nu o mai pot manipula pe Gingirica? Când s-a făcut aşa deşteaptă şi a ieşit de sub controlul meu"? 
Nu vă inflamaţi, nu-mi săriţi în cap, că nu o spun eu, ci psihologii! Închinăciune lor!

Na, mai pricepe ceva din asta! Ce înseamnă "te iubesc"-ul? Ori laie, ori bălaie...că două normalităţi nu pot exista, la fel cum două corpuri nu pot ocupa acelaşi spaţiu, în acelaşi timp şi în aceeaşi dimensiune.

Altă situaţie: ies la un pahar de răchie cu pretenarii. No, şi din vorbă-n vorbă, ce puteam să discutăm noi, flăcăi destoinici şi mândreţe de tineri: despre gagici, desigur. Eu, băiat finuţ, n-am ce face şi numa' ce zic, privind spre stânga (semn că nu mint, conform cărţii de limbaj al trupului): "Mi-ar plăcea să am o familie, să ştiu c-am făcut cheag într-un loc. C-apoi ştiţi cum e...mâine poimâine te uiţi în urmă şi te întrebi: Ce-am făcut toată viaţa? M-am beţivit ca porcu', m-am dat în tiribombe şi mi-am făcut de cap! Şi ce las în urmă? Nimic! Aşa, cu familie, se mai lipeşte responsabilitatea de om. Te duci acasă ştiind că te-aşteaptă cineva, nu intri pe uşă şi hăuleşti de nebun, ca-n peşteră! Te mai distrezi, retrăind copilăria alături de piciul din dotare; ţi se umple inima de mândrie când îl auzi cum rosteşte primul cuvânt. Te oferi zi de zi şi construieşti viitorul umanităţii."
Şi-mi zice un amic: "Băi, tu eşti zăbăuc? Ţi-ai luat creier de la second? Ai picat în cap când erai mic şi ţi s-a dus mintea-n călcâie? Să-mi trag palme, smoc de flori pe subsuori îţi mai trebuie şi eşti tatăl anului! Păi la ce pielea mea îţi trebuie familie? Eu am, na, şi nu ştiu cum să scap de ea! Kinderu' orăcăie de zici că-l chinuie strechea şi mă freacă la creieri că vrea toate minunile ce le vede prin desene! Nevasta e Hitler - mustaţa-i mai trebuie... Mă ia la raport de cum deschid uşa!



Îmi crapă capul de stres! Nu tu meci, nu tu ieşiri pe nicăieri...ce-i al meu, e al ei; ce-i al ei, e doar al ei! Şi mă toacă la cap toată ziua cu mofturile ei! Că hâr, că mâr, tot timpul vrea ceva, tot timpul stă cu gura pe mine. Mă sufoc, vreau spaţiul meu propriu şi personal! Mama mă-sii, vreau să mai trăiesc şi pentru mine, că nu m-am născut să fiu sluga lor! Doar mi-am luat femeie să-mi spele şi să-mi calce şi să-mi facă mâncare, nu stăpân, care să-mi ceară socoteală! Bro, ascultă la mine: Bărbatul care nu are noroc la femei, nu ştie ce noroc are!"

Deci, până la coadă, ce mai înseamnă familia? Blestem sau binecuvântare? Nu de alta, dar poate mă scap prin tramvai pronunţând "familie" şi se simte cineva ofensat, cic-am înjurat! "Ai spus cuvântul cu "f"! Mama ta de bădăran, nu ţi-ar fi ruşine obrazului!

Serios, situaţia e groasă rău! Hai să ne egalizăm în vreun fel...să propunem un STAS, vreun niscavai ISO...sau măcar o nomenclatură IUPAC! Ceva, orice care să ne aşeze pe aceeaşi treaptă semantică, fără a anula părerea nimănui - că doar nu suntem xenofobi! 
Staţi să mă gândesc...ŞTIU! Fiţi atenţi aici, idee genială! Lovitură de teatru! Cutremurător! Breaking news exploziv: nu mai spunem nimic. Doar arătăm o poză...o ieroglifă! Nu glumesc! Am auzit că fost unu', Bulion...nu! Şampolion, care le-a descifrat. Le băgăm iar în uz, nici o problemă! Anul viitor se poartă vintage!

Să smulgem răul din rădăcină şi să îndepărtăm confuziile! Propun simplificarea limbii române şi întoarcerea la originile civilizaţiei - cu un update, că d-aia a evoluat tehnica şi nu mai scrijelim în piatră! Deci, folosim emoticoane! Sau desene rupestre pe foaie, ca să nu-i discriminăm pe cei care nu se bucură de binefacerile internetului!
Iar unde grafica nu îşi găseşte locul, construim termeni prin asociere; uite, spre exemplu, eu nu înţeleg de unde vine cuvântul "antiperspirant". Ce-i cu el, ce înseamnă? În urma unui sondaj de opinie, specialiştii britanici au concluzionat că e un produs folosit împotriva transpiraţiei. Hai, mă, las-o slobodă...ce-i comedia asta? Nu e mai logic să spui "ANTI-TRANSPIRANT"? Că tu transpiri, nu perspiri!
Un alt cuvânt la care am o problemă: "manichiură". De ce? Simplu...omul are mani, sau mâini? Zi MÂINICHIURĂ, că d-aia scriem şi vorbim ca cizma...nu mai facem asociere între cuvânt şi obiectul pe care îl desemnează!

Aşa eram la cumpărături şi-mi sare în ochi o ofertă de nerefuzat:


M-am bucurat enorm! În sfârşit, pohta ce-am pohtit - mai ales că după câte-am pătimit, îmi poţi spune Nepieritorul! Eye of the tiger! Suport orice, nene! Şi pahare, şi sticle, şi daminegene... Bere, vin, ţuică! Beau whiskey ca pe ceai, de ţi-e mai mare dragul!!! La bax, la budan! Set de 6 bucăţi, de 10, de 12...puii mei, sunt Rambo - partea a treia! Rezist la ce vrea duşca ta!
Să vină bucăţile!!!!

...Şi cam gata cu lista! Mai bine puţin şi prost, decât mult şi fără rost! 
Plus că nu îmi place ideea aia cu ţintitul către soare, ca să ajung, măcar, printre stele...e ca şi cum mi-aş dori o maşină, dar tre' să fiu mulţumit că am reuşit să-mi iau trotinetă! Ha!? Păi ori îmi doresc şi mă zbat să îmi îndeplinesc visul, ori nu-mi mai doresc şi stau pe coada mea, liniştit!

Până una alta, îmi vine să mă duc într-o vacanţă! Vorba unei vecine: "Gata, m-am săturat! Am nevoie de o pauză...Plec! Mă duc la mare! Mică am şi acasă... "
Acuma, şi eu plec; atât că nu ştiu, sigur, unde 'oi ajunge, că nu am destinaţia setată în cap. Dar aş lua-o de ceancaliu peste dealuri! Vorba 'ceea: "Pe drumul care mi-i drag, nu am treabă; dar îmi fac!"
Iar mie chiar mi-i drag să umblu. Prin vecini, printre vecine... Azi aici şi mâine, colo! De fapt, nu stau p-acasă nici cât ai fierbe un ou! 
Ceea ce este perfect normal... Zodia mea cică-i înflăcărată! Zvăpăiată, cu dor de aventură! 
Na, bun. Şi cine sunt eu, să mă pun de-a curmezişul astronomiei? Stelele îmi vorbesc - iar eu tac sfios, ca Şeherezada la ivirea zorilor! Că doar nu-s nemernic, să contest înţelepciunea cu tradiţie de mii de ani!

Şi cu asta v-am lăsat, plec pa! Mă duc să ud buretele...şi cine ştie pe unde ajung?!
...iar până mă întorc, să cânte muzica!!!!

duminică, 30 aprilie 2017

Alte momente (fără schiţe)

I
Aniversare
22 - 23 aprilie: Weekendul Inimilor Frânte, la Magic FM.
Perfect! Mă înscriu...am cea mai frântă inimă din câte există! Dar, ce zic eu frântă? E ruptă de-a binelea...şi problema e că mi se rupe în continuare! 

II
Din dragoste
Se presupune că te căsătoreşti din iubire şi divorţezi când s-a gătat iubirea. C-apoi cât să ţină şi ea, sărmana, că nu-i mâncare de fast food plină de E-uri, să o mănânci după 25 de ani şi să trăieşti bine mersi, în continuare! D-aia viaţa fără aditivi e mai sănătoasă: ce-i în mână, nu-i minciună.
Aşa gândeam eu, până am descoperit următorul articol:


Adică, de dragul copilului, ăştia divorţează în fiecare an? Na, c-am trăit s-o aud şi p-asta! 
Ştiam că se fac nunţi în fiecare an. "Draga mea, sunt complet topit după tine, şi vreau să mă însor cu tine. Aaaa...suntem deja luaţi? Nu contează, dragostea mea este prea mare pentru o singură căsătorie; vreau să fiu dublu însurat! Facem nuntă în parcul unde ne-am întâlnit prima dată. Şi peste 2 ani, tot cu tine vreau să mă căsătoresc...la munte, la cabană! Şi peste 3 ani, tot pe tine te aleg! Facem nunta pe plajă! Şi peste 4 ani..." Frână, am înţeles!

Dar de divorţ anual nu am mai auzit până acum; asta cum vine? "Făi femeie, te urăsc din ficaţi, nu te mai suport, bag divorţ! Ştiu că suntem deja divorţaţi, dar  vreau să fiu dublu divorţat, că mi-ai mâncat zilele!...pentru bine copilului, of course. Şi dacă stau să mă gândesc, hai să divorţăm în fiecare an - tot pentru binele copilului! Ne vedem la anul şi până atunci, imită guma: STERGE-O!!"

III
Tehnici expirate de parenting
Circulă o modă prin sat, care zice că în principiu eşti neghiob ca bulamacu' şi dacă vrei să faci ceva, orice, trebuie să ceri sfatul experţilor. Mişto, ce să zic? Nu mai consumi energie să studiezi problemele vieţii, ci copiezi rezultatele şi te concentrezi pe altceva, mai plăcut.
Uite aşa, fain frumos, mă apucă pe mine într-o zi un chef urieşesc de a învăţa tehnicile de comunicare cu cei mici. Deocamdată nu e cazul, da' cine ştie ce va fi pe viitor? Poate nasc şi am rezolvat problema!
Deci, mă educ. Şi cum citeam eu ce tre' să îi spun copilului când nu voi şti ce să-i spun, BANG!!! Dau peste o măgărie creaţă! Când viitorul copil mă va întreba dacă şi el va trebui să se căsătorească când va fi mare, conform experţilor, eu trebuie să îi spun: "Fiecare are rolul lui într-o familie. Sora ta nu poate deveni tată, iar tatăl tău nu poate deveni bunică!"....STOP! 
Ete na! Nemernicilor! Păi cum să învăţ copilul asemenea teorii discriminatorii? În ziua de azi, nu mai există roluri, poţi să devii fix ce vrei! De ce să nu fie sor-mea tată, dacă ea aşa vrea? Şi eu de ce să nu fiu străbunică? Uite aşa mi-a tunat mie...azi sunt străbunică! Fac ce vreau, sunt tânăr şi neliniştit! Cine mă împiedică? Dacă vreau, pot să ud şi canapeaua! Mama nu se supără - vorba reclamei...
Tot ceea ce contează e iubirea, libertatea şi dreptul de a alege! Exact ca-n bancul acela despre căsătoria modernă:

"Gigel dă telefon din Paris la familie în Bucureşti şi-şi anunţă părinţii c-a hotărât să se căsă-torească. Foarte fericiţi, părinţii l-au felicitat şi li s-a promis că el, fiul iubitor, le va trimite şi bilete de avion şi le-a spus că-i aşteaptă cu o mare surpriză. A doua zi, mama-l sună şi-l roagă-n lacrimi să-i spună ce surpriză le face, să „ştim şi noi cum să ne pregătim”. După multe discuţii şi la insistenţele mamei, băiatul îi spune:
- Mami scumpă, aici, la Paris, sunt alte mentalităţi mai progresiste, nu ca cele învechite de la noi. Mă însor cu Gheorghe cu care am plecat din România… 
Nu se mai aude nimic, telefonul începe să sune ocupat… mama şi-a pierdut cunoştinţa. O găseşte soţul şi după ce soţia îţi revine, îi povesteşte îngrozitoarea veste. Soţul îi zice:
- Mărio, las’ că-l iau eu în primire, că doar n-o să ratăm căsătoria unicului nostru copil, care-i mare balerin la Paris!
Îşi sună fiul, dis-de-dimineaţă, care-i răspunde somnoros:
- Ce-i tată, „tu est tombe du lit”? Pardon că-ţi vorbesc franţuzeşte, dar aşa zic ăştia când te scoli de vreme, că ai căzut din pat!
- Mă Gigele, să nu lungim vorba! Am lămurit-o pe mă-ta că timpurile s-au schimbat şi tu vei trăi într-o ţară civilizată şi progresistă, ca Franţa. Dar ca s-o liniştesc şi mai bine, spune-mi ca-ntre bărbaţi: Ce costum să îmi pun? De socru mare sau socru mic?"

Nu ştiu, zău...se duce lumea de râpă, dacă nici în experţi nu mai poţi să ai încredere!

IV
Despre înţelepciune
Cică a ieşit o vorbă din popor: "Pe drumul care mi-i drag, nu am treabă - dar îmi fac!".
No, cam aşa sunt eu: sunt câteva locuri dragi mie şi am, n-am treabă, tot pe acolo mă trezesc din timp în timp. E superb, ce să zic? Natură-n floare, un lăcuţ mic, păsărici la tot pasul...tot un cânt şi-o poezie. 
Şi cum mă plimb eu, aşa, pierdut în gânduri ca un cufundac pe fundul unei bălţi, numai ce mai observ cu coada ochiului pe câte cineva care merge paralel cu mine; şi-mi zic: "Ui' mă, ce mândreţe de domn! Frumos, elegant, mustăcioara lui, pana corbului; buzişoara lui, mura câmpului...şi ce mijlocel! Tras ca prin inel! De-aş fi şi eu şi eu aşa un bărbat bine! Hmmmm.....ce ciudat! E îmbracat fix ca mine! Aoleu....stai că-n dreapta e oglinda! EU SUNT, 'tu-te-n cur, blestem!"

Chiar mi-a zis cineva odată: "Mai rar ca tine, aşa om! Înalt ca bradu' şi prost ca gardu'"! Desigur, un rău şi un invidios...îl pot contrazice oricând! Niciodată nu m-am considerat înalt şi nici nu am auzit pe la nimeni că aş avea o asemenea calitate. Ca s-o spui p-aia dreaptă, pentru că nu aud o fi de vină şi faptul că nu prea îmi părăsesc iatacul - de fel, sunt mai timid ca o fată mare şi nu prea am experienţă cu socializarea, moda, rândul lumii. Adică mai încerc şi eu din când în când câte-o şpârlă, că-n cap la mine sună bine; dar rezultatul e fix pe dos, n-am mai pomenit aşa ceva!

Oricum,  când ies, la prima impresie fac senzaţie oriunde mă duc! Garantat! 
Uite, dăunăzi, mă plimbam pe centru, cu ochii aruncaţi după diverse zâne, una mai frumoasă decât cealaltă! No, şi văd o mireasă...
Ţin să menţonez că de obicei nu-mi plac miresele, mi se par prea...ostentative. Desmiresite or fi şi fetele alea drăguţe, dar când le văd echipate pentru cea mai importantă zi din viaţă, aşa chinuite, tapate, machiate, încorsetate, vopsite, cremuite, tatuate, aranjate...nu ştiu, nu mai e natural. Pare un kitch, un fel de aurul proştilor; o sumă de falsuri agresive, care-ţi sparg retina şi cam atât. Ce văzusem eu, însă, era ceva angelic! O drăguţă, o finuţă, o...bibelou de domniţă, ce mai la deal, la vale? Locul întâi la concursul "Floarea din grădină"! Logic, mă uit mai atent; termenul corect ar fi fost "mă chiorăsc", dar...zic să am şi eu o exprimare mai rafinată. 
Tot mirându-mă şi cu ochii după ea, observ că nici nu-i reală...ci-i desenată pe un panou, unde scria cu litere de-o şchioapă: "Salon de nunţi cu piscină".

Acuma, mă scuzaţi! Cineva zicea că cea mai adâncă înţelepciune este gândul la moarte; şi eu cred că-s vreun înţelept, filosof, sef de trib, ceva de gen - pentru că de o vreme, tot la moarte mi-e gândul: cum arată, cum se simte, cine e, ce pofteşte, cu ce gând pe la mine, o cafeluţă, o biscuite...întrebări d-astea de gazdă bună. Dar oricât aş fi eu de luminat..."nunţi cu piscină"? Nu pot să pricep cum vine asta... 

Mă duc să cercetez subiectul, că poate o fi vreo invenţie nouă.
Şi până mă mai deştept oleacă, hai să şi dansăm, că tot e zi de sărbătoare:


vineri, 23 ianuarie 2015

De ce a eşuat religia în modelarea firii?

Imediat după boroboaţa de la Paris (atentat terorist, execuţie sau înscenare - încă nu s-a elucidat complet cazul), prima grijă a liderilor islamişti a fost să-şi albească religia, care propovăduieşte pacea, toleranţa, iubirea aproapelui - şi nu războiul.
Cu toate acestea, pe internet, din mână în mână, s-a share-uit următorea nedumerire:


Dacă religia propovăduieşte pacea, de ce mama mă-sii ea nu se întâmplă deloc? Că doar bisericile, templele, sinagogile, moscheile, toate sunt pline spre arhipline! Să calcă cetăţenii în picioare prin pelerinaje la cetăţi sfinte şi moaşte, doar-doar 'or reuşi să-şi miluiască viaţa măcar cu o urjumă de sfinţenie - ceea ce însemnă că perceptele morale proprii oricărei religii sunt aprobate, adoptate şi însuşite. Dar cu toate acestea, există o discrepanţă majoră între viaţa din biserică şi cea din afara ei. De ce? 
De ce planeta este un haos? Dacă religia (oricare ar fi ea) provovăduieşte doar Binele Suprem, Iubirea, Drăguţenia, Blândeţea, Mila, Iertarea, să nu minţi, să nu furi, să nu alergi după bani că-s ochiul celui rău - de ce toate valorile astea nu se văd aplicate la scară generală cam pe nicăieri în lume? Şi de ce, dorind şi aducând doar frumosul în viaţa omului, religia este o mare sursă de suferinţă şi dezbinare între popoare? Credinţa vorbeşte despre o mare comunitate, un tot unitar, OMUL; dar în acelaşi timp împarte Biserica în bisericuţe, în funcţie de apartenenţa spirituală a fiecăruia.   
După mintea mea, răspunsul este foarte simplu: pentru că religia a eşuat în scopul ei de a dezvolta societatea în plan spiritual. De ce? Din două cauze majore:

1. Cu toţii suntem fraţi, fii ai lui Dumnezeu. Iubeşte-ţi aproapele, pentru că nu îi poţi face rău fratelui tău. Minunat! Aplauze! Numai că unii sunt mai fii decât alţii, unii sunt mai egali ca alţii. Unii sunt drepţi, corecţi şi perfect prizabili, ceilalţi sunt eretici, păgâni şi vai de capul lor de netrebnici. Iar cu ăştia nu trebuie să ai de-a face! Îndreptarul de spovedanie spune clar ce este păcat: 

- "M-am unit cu ateii, ereticii, sectarii, schismaticii, primindu-i în casa mea, mâncând, rugându-mă împreună cu ei. Am fost în casa lor sau la adunarile lor încurajându-i în credinţa lor, zicând ca şi ei vorbesc tot din Scriptură şi cred tot în acelaşi Dumnezeu.
- Am primit binecuvântare, daruri şi ajutor de la eretici sau sectari. M-am căsătorit cu eretic sau sectar. M-am căsătorit prin cununie mixtă (de exemplu: am primit Taina Cununiei şi la ortodocşi şi la catolici); am îngăduit copiilor mei să facă o astfel de căsătorie. Am avut naşi la Botez sau Cununie persoane de altă credinţă.
- Am citit cărţi eretice sau sectare, care sunt pagubitoare pentru suflet şi potrivnice Bisericii. Am vândut publicaţii sectare, eretice, pornografice."

Deci este păcat să primeşti în casă persoane care nu îţi împărtăşesc credinţa, să mănânci ceva de la ei, să le citeşti cărţile, să îi iubeşti, să îi tolerezi. Merg pe stradă, văd bunăciunea de gagică, TROSC! Ne-o pălit dragostea la prima vedere! Dar stai, asta nu e tot...Întâi iau hăţurile şi întreb (primu', că d-aia-s bărbat): "Auzi, măi dragă, tu cam de ce religie eşti?" Că poate-i mormoancă! Dacă face mătănii la Manitu şi-mi urc în cap toată comunitatea?  
Şi uite aşa se naşte discriminarea, dispreţul, mândria. "Frate, io-s creştin, mânca-ţi-aş, tu ce puii mei faci? Huooooo...sectarule! Necredinciosule! Fraiere care eşti, că te amăgeşti cu poveşti, când ce cred EU este cel mai corect şi adevărat!"
Iar chestia asta nu se întâmplă doar la ortodocşi, ci peste tot! Toţi se încolonează în spatele Adevărului şi a Iubirii, dar la aplicare dă mereu cu virgulă...pentru că fiecare religie este adevărată şi corectă, eliminând orice este diferit, neuniform cu dogma prescrisă. Inclusiv altă credinţă.
Dumnezeu este Unul singur, Adevărul este unul singur. Doar că este revendicat de mai muilţi, în diferite forme, una mai corectă ca cealaltă. Şi atunci, unde este COMUNIUNEA?? PACEA?
Cum spunea cineva în Game of Thrones: "Am bătut lumea în lung şi-n lat, dar pretutindeni oamenii cred că l-au descoperit pe zeul cel adevărat. De fapt, singurul zeu adevărat se află între picioarele unei femei". Punct. Na, mai zi ceva!
De aici începe totul, aici se termină totul. Doar el este unanim dorit, acceptat şi slujit, indiferent de rasă, culoare, sau credinţă, De la el încep bucuria supremă şi cea mai cruntă suferinţă. El conduce lumea şi modelează mersul lucrurilor pe planetă.

2. Cioplită fix de Dumnezeu în piatră, descoperită oamenilor după meditaţii îndelungi, sau conturată din cele mai curate idealuri, conduita religioasă porneşte dintr-o manifestare a spiritului, a abstractului. Se adresează spiritului, dând sens materiei.
Doar că omul nu este un conglomerat vaporos. Nu caută doar lumina inefabilă a conştiinţei, nu este doar o picătură de suflet care se preumblă printr-o Lume a Ideilor.
Are şi materie, în puii mei! Cuşcă sau nu, asta e! Un guguloi de oase, carne şi sânge, cu nevoi specifice! "E bine cu toate perceptele morale...dar totuşi, diseară ce mâncăm? Unde dormim?" 
Religia nu vorbeşte despre aspectele astea. Spune doar să nu ne îngrijorăm. Importantă e IUBIREA, Atâta că şi ea trece prin stomac...GHINION!

Şi-atunci iar apare discrepanţa. Spiritual, religia te educă să trăieşti ca un om superior. Practic, te porţi ca un om, că doar oameni suntem! Dacă-s fantomă, bântui; dacă-s câine, latru; dacă-s om....am nevoi umane, inferioare sau superioare. Religia vorbeşte despre negarea inferiorului; rabzi durere, foame, suferinţă... şi îmbrăţişezi superiorul, care-ţi aduce dulceaţă negustată, lumină negrăită, bucurie atotstăpânitoare. Tăgăduieşti ordinarul şi te laşi inundat de superlativ. 
Doar că dragostea trece prin stomac. Aşa cum nu poţi construi un turn de la vârf în jos, nici nu poţi accede spre planurile superioare fără o bază. Iar asta nu-ţi pică din cer!
Deci e bine cu Dumnezeu şi lumină...dar vecinul are plasmă! Maşina s-ar cere înnoită, casa n-ar strica să fie mai mare! Garderoba nu mai e la modă, planeta trebuie vizitată - că doar o viaţă avem!
Eşti un om ca un om...şi ce face un om? Păi face o şcoală să nu fie chiar tălâmb, se îndrăgosteşte, se căsătoreşte şi ajută la perpetuarea speciei! În pana calului, ce ar spunea să facă altceva?? Desigur, se mai ocupă de evoluţia spirituală.

Frumos, tribuna e-n delir, sala e-n picioare!
Buuuunnn... o şcoală o faci, dă-o-n mă-sa. Îndrăgostitu' - la fel. Zburdă fecioarele despletite pe câmpii, tot într-o veselie! Toate bune şi frumoase, dezvoltarea  spirituală e la locul ei. Şi apoi, ceva se rupe. Credinţa spune să îţi vezi de urcuşul spiritual, firea umană îţi cere drepturile. Ceasul biologic începe să ticăie, hormonii o iau razna. NU E VOIE! 
Spiritual trebuie să fii cast, uman trebuie să fii trecut prin toate experienţele. Spiritual trebuie să nu iubeşti avuţia, uman trebuie să ai de toate pentru toţi, pentru a fi eligibil. Spiritual trebuie să preamăreşti abstractul şi toate ţi se vor adăuga; uman trebuie să lupţi pentru asigurarea concretului tot mai diversificat, să tragi cu dinţii, să sfâşii, să fii cel mai puternic.  Spiritual trebuie să te căsătoreşti din iubirea cea mare, uman te desparţi că nu eşti bun la pat. Spiritual dragostea e moţul vârfului, uman ea se subordonează...practic oricărui amănunt: cum arăţi, cum te îmbraci, cum te mişti, ce faci, ce vorbeşti, ce crezi, ce ai..mai ales ce ai. Spiritual înveţi că Dumnezeu e Iubire, uman înţelegi că Iubirea nu contează. Nu totul începe din iubire, iubirea porneşte din totul. Nu oferi totul din iubire, oferi totul şi apoi vine iubirea.
Citeam într-o revistă pe net (ceva...Semnele Timpului, pare-mi-se) că în unele comunităţi revine moda căsătoriilor aranjate. Pe principiul "Copii să iasă, că dragostea apare după aia! Plus că Dumnezeu spune că dragostea evoluează din interior spre exterior...să-i lăsăm să se mai cunoască!" Dar din punct de vedere uman, dragostea evoluează taman invers, de la exterior spre interior. Dacă exteriorul nu corespunde cerinţelor, frână şi altul la rând, că doar  pământu-i mare!  

Şi atunci, unde mai încape atotputernicia credinţei? Unde este locul religiei bazate pe iubire?  O iubire care trebuie să vină pe dos firii umane, de la interior spre exterior.  

miercuri, 31 iulie 2013

Dragoste de piatră

Na, că s-a făcut luna de când nu am mai prestat pe la blogosferă!
Ce să-i faci? "Famelie mare, remuneraţie mică, după buget, coane Fănică!" - vorba haimanalei autohtone.
Nu-i vorbă, că nici timp nu am mai avut....soare, cald, vacanţă, treabă...sezon de nunţi, ce să-i faci? :) Una-două şi-alte trei, să ne veselim cu ei! Casă de piatră, trăiască naşu' mare!! Îmbrobodim mireasa, pasăm buchetul purităţii la domnişoara de onoare şi dă-i cu bocetul şi dansul, c-aşa-i tradiţia :)

Foare tare ideea cu nunta asta! Te îndrăgosteşti atât de tare de o persoană  încât îi juri credinţă pe viaţă. Îi stai alături la bine şi la greu, o respecţi, o împlineşti. Ce poate fi mai minunat de atât? Nu mai trăieşti pentru tine, te deschizi spre ea şi îi oferi totul. Fiecare zâmbet, fiecare lacrimă. Fericirea se dublează,  tristeţea se înjumătăţeşte. O săruţi de "Noapte Bună", îi sorbi vocea moleşită de somn şi o mângâi până adoarme, doar pentru a-i asculta respiraţia regulată, îndulcită de vise...şi o îmbrăţisezi dimineaţa cu dor, ca pe prima rază de soare. Trăieşti pentru ea, respiri pentru ea şi ştii, în adâncul sufletului, că poţi răzbi prin orice de aici înainte. Priveşti viaţa de undeva de deasupra, o dimensiune superioară care nu poate fi afectată de micile neajunsuri cotidiene. Pentru că orice s-ar întţmpla, orice ţi s-ar întâmpla, orice i s-ar întâmpla, la sfârşitul zilei o vezi strălucind, o asculţi adormind, o priveşti visînd.
...şi realizezi că singura problemă reală a omului este moartea. De abia de atunci în colo nu se mai poate face nimic. 



No, mişto, sau ce papucii calului ne dăm în teleguţe pe aici?
Şi-apoi vine realiatea: una se mărită cu Zidul Berlinului, alta cu un pod francez. Soţii devin Broscuţa din garaj, interfaţa inteligantă a nu ştiu cărui program mai şmecher sau păpuşa gonflabilă cumpărată pe 1 leu de la magazinul din colţ. Şi-apoi nu poţi să nu te întrebi mirat: omenirea asta mai e normală cu capul?
Nu-i vorbă, că nici eu nu cred că am toată ţigla pe casă...dar parcă nu-s chiar atât de căpiat!Cum vine asta, să te măriţi cu podul? Cică nunta s-a desfăşurat conform tradiţiei, cu rochie albă, buchet de flori şi sărut de pecetluire a legăturii.
Sunt curios cum s-o fi petrecut noaptea nunţii...ce înfăţişare de Luceafăr o fi luat ginerele :)) Dacă mai trăia Eminescu, parcă văd că îi compunea poezie şi lu' magnifica creatură:

Din sfera mea venii cu greu 
Ca să-şi urmez dorinţa
Căci mucegaiu-i tatăl meu 
Iar mama mea-i ţărâna.

Mda...curioşii mor repede, ştiu. Doar inocenţii trăiesc mult. Băi, şi-s câte unii esenţă tare, mai ceva ca parfumul de trandafir! Duhnesc a inocenţă ca maneliştii a parfum d-ăla meşterit în fundul garajului, de  te-nţeapă la ficat când îi dai de iz.
Păi cum aşa ceva? Ce porcărie mai e şi aia, să te-nsoţeşti cu podul? Dar şi mai halucinantă e declaraţia miresei: Podul meu înţelege că eu iubesc şi alte construcţii asemănătoare, dar şi bărbaţi". Ahamm...sigur, sigur, asta zici tu. Dar pe bărbată-tu l-a întrevbat careva? C-apoi nu ştiu, zic şi eu...nu se pune că-i adulter în cazul relaţiilor extraconjugale?  Ţi-ai luat podul, stăpâneşte-l cu toată familia şi înghite în sec! Atâta te-a dus capul, tragi de pe urma consecinţelor....Asta una la mână.
Pe de altă parte, din punctul de vedere al relaţiilor inter-umane: e clar că aia habar nu are ce înseamnă, ce presupune o căsătorie. E un fel de "hai să ne jucăm de-a mama şi de-a tata: tu aduci noroiul şi eu fac mâncare". Ceea ce e în regulă...pe la 2 ani. Dar să te comporţi aşa când eşti femeie în toată firea, cam lasă de dorit. Păi ce încredere să mai ai într-o creatură d-asta în caz de problemă serioasă? 
Din punctul de vedere al Bisericii, căsătoria e o taină, o uniune cu Hristos. Şi duduia  se şterge la fund cu ea, o ia în glumă. 
Din punctul de vedere al femeii, căsătoria e un ideal. De la vârstă fragedă e îmbuibată cu rochie de mireasă şi prinţi pe cai albi. Dar în fine...concluzia e că şi visul acesta e bun de hârtie igienică.   
Din punctul de vedere al statului, căsătoria e un act de comuniune. Doar că nici statul nu recunoaşte aşa ceva...conform Codului Civil, căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Sau mă rog, mai nou cică se acceptă termenul de "persoane", ca să se simtă toţi zăbăucii că au făcut o mare şpârlă şi îi recunoaşte lumea. Dar nu contează!!! Ideea e că femeia o vedem, dar bărbatul, persoana, omul, ia-l de unde nui! Prin urmare nu-i legal, deci e ilegal!

Dar ce să te mai faci...eventuak îi dai dreptate lui Einstein: "Două lucruri sunt infiite  - universul şi prostia. Iar despre primul, nu sunt atât de sigur..."

P.S.: Aproape că subiectul e scenariu de film din categoria "glume cu proşti, pentru proşti".
Vine soacra, cum se face p-aci pe la ţară: "Maică, dar nu l-ai adus să-l vedem şi noi pe ginere...e frumos?"
Nora: "Nu se poate mamă-soacră, bărbati-miu e un pic cam ţeapăn! Nu se mişcă, săracul..."