Se afișează postările cu eticheta Star Wars. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Star Wars. Afișați toate postările

duminică, 24 ianuarie 2021

Vaccinul şi Mica Unire (artistică)

După ce multă lume s-a minunat de minunaţii muşchi afişaţi de politicieni în minunata campanie de vaccinare anti-virus-carcalac-ucigaş, o nouă nedumerire ne încearcă inimile deja prea pline de emoţie: "De ce unii oameni sunt înţepaţi în mâna stângă, iar alţii în dreapta"? 
Asta este problema propusă de un post de televiziune, pentru a îmbrăca vaccinarea într-o haină de rafinament filosofic şi profund (cred), care să îi nuanţeze importanâa.
Serios? Asta este cea mai mare problemă a noastră ACUM? Cu nimicnicii din astea ne ocupăm? Foarte bine! Atunci să înceapă comedia:

De ce stânga şi nu dreapta? De ce dreapta şi nu stânga? Care este explicaţia ştiinţifică a acestei adevărate enigme a istoriei umane? Alegerea are legătură cu spiritiualitatea? Cu religia? Cu orientarea politică? Adepţii doctrinei de stânga fac vaccin în braţul stâng, politicienii de dreapta fac vaccin în braţul drept - pentru a-şi reafirma loialitatea pentru cauza pe care o servesc? Sau...să aibă, oare, legătură cu rezistenţa organismului? Poate pe stânga, sistemul imunitar este mai puternic decât pe dreapta? Ca la mine, de exemplu: când mă atacă guturaiul, mi se înfundă doar nara dreaptă - deci, e clar: pe deapta am beteşug. Şi totuşi, când plâng (na, ce să fac? Şi bărbaţii plâng, câteodată), lacrimile îmi curg din ochiul stâng. Concluzia este clară: stânga e mai nasoală. Sau...dreapta? 
Ce are importanţă mai mare? Lacrima cursă, sau mucul necurs? 
Mă rog. Eu sunt un caz mai special, oricum... probabil sunt mai de centru şi nu am treabă cu extremele.

Revenind la problemele care ne doare....
În general, oamenii normali nu-şi zbat capul cu asemenea dileme doctrinare. La ei e simplu: stânga sau dreapta.  Dar de ce? Enigmă misterioasă....nimeni nu ştie! 
Însă, nu a durat mult până când minţile mai luminate au avansat diverse teorii care să explice această abordare diferită a problemei - iar cea mai plauzibilă, după capul meu, mi s-a părut cea care spune că, de fapt, nu e nici o taină. Mai precis, te întreabă doctorul: "Vaccinul vi-l fac în braţul stâng, sau în braţul drept"? Situaţie în care, eu aş răspunde: "În toate, frate! Decât prea puţin vaccin, mai bine să fie mai mult! De ce să nu-mi fac şi rezervă de anticorpi pentru zile negre?! Mai ales că am înţeles că doza de rapel a fost mânărită şi vine cu întârziere. Aşadar...bagă! Ce-i în mână, nu-i minciună! 
Doare prea tare?? Nu-i nimic! Nici o durere, nici un cutremur, nici o scrâşnire de dinţi nu este prea mare pentru a scăpa de sub auspiciile dezastruoase ale acestei molime ticăloase"!

Gata, ne-am lămurit cu subiectul? 
Atunci zic să depăşim momentul şi să vorbim şi despre altceva, mai de inimă roz-bonbon...cum ar fi, de exemplu, mica unire a ideilor artistice. 
Apropo: ştiţi ce asemănare există între scriitorul român Mihail Drumeş şi regizorul american George Lucas? E simplu: opera lor. Ambii au scris "Invitaţie la vals"...şi ambii au scris "Războiul Stelelor". 


Totuşi, pentru că este cetăţean european şi are drepturi, îl voi considera pe Drumeş element primordial al scânteii creatoare şi pe Lucas, doar un epigon - deşi, să spunem despre "Războiul Stelelor" că-i o epigoneală, facem un pic de sacrilegiu...să fim serioşi!

Ce este? Ce vă uitaţi aşa stereo la mine? Nu mă credeţi, aşa-i? Nu-i nimic...imediat voi demonstra această convergenţă artistică superioară, pentru a nu deveni desuet - Doamne fereşte!

Mai întâi, să o luăm cu începutul...aţi citit "Invitaţie la vals"? Şi aţi văzut saga "Războiul Stelelor" - care, de fapt, este o singură poveste împărţită în nouă volume? Nu de alta, dar să ştim ce comentăm! Vorba aia: nici în liceu nu puteam înţelege comentariile, dacă nu citeam şi cărţile. Iar eu nu le citeam, c-apoi...de ce aş fi făcut-o?
Gata, linişte în sală! Presupunem că ştim despre ce vorbim şi suntem la curent cu toate noutăţile... prin urmare, să începem demonstraţia:

Mihail Drumeş şi George Lucas sunt artişti de geniu - iar geniile gândesc la fel, se ştie - un posibil motiv pentru care şi operele lor nemuritoare urmează aceeaşi structură a desfăşurării acţiunii:
"Invitaţie la vals" are 4 părţi; "Războiul Stelelor" are mai multe capitole, dar aici mă voi referi doar la trilogia secundară. 
Aşadar, la o analiză mai atentă, descoperim următoarele:

- în prima parte din "Invitaţie la vals", suntem martorii întâlnirii pur întâmplătoare a celor doi eroi din rolurile principale: Tudor Petrican, un fel de crai de Dorobanţi şi Micaela, studentă la o facultate pe care nu o cunoştea nimeni. Lumi diferite, viziuni diferite de viaţă...şi totuşi, tinerii sunt uniţi de pasiunea comună pentru vals.
De cealaltă parte, în "Războiul Stelelor - Episodul I: Ameninţarea fantomei", asistăm la întâlnirea fabuloasă a celor doi eroi din rolurile principale: Anakin Skywalker, sclav pe Tatooine şi Padme Amidala, regina de pe Naboo... o întâmplare care se realizează datorită lucrăturii nebănuite ale Forţei.

- partea a doua din "Invitaţie la vals" tratează povestea de iubire tunultoasă dintre Tudor şi Micaela, care culminează cu o escapadă (de miere) la Istanbul.


[The Four Lads - Instanbul (Not Constantinople)]

În "Războiul Stelelor - Episodul II: Atacul Clonelor" asistăm la naşterea unei iubiri pătimaşe între Anakin şi Padme... el: un tânăr şi mândru ucenic jedi, puternic în Forţă; ea: şi mai frumoasă,  şi mai graţioasă, şi mai vitează...şi, în continuare, regină pe Naboo. 
Totul culminează cu o escapadă într-o regiune paradisiacă a planetei menţionate mai sus, unde dragostea celor doi prinde aripi şi evoluează într-o frumoasă cununie restrânsă, în prezenţa cavalerilor de onoare: C-3PO, droid de protocol şi R2-D2, cel mai cunoscut droid astromec

- Partea a treia şi a patra din "Invitaţie la vals" descrie căsătoria şi divorţul celor doi îndrăgostiţi, neînţelegeri apărute pe fondul orgoliilor personale şi a mândriei; şi uite aşa, vorbim despre o iubire neagră...un amor de plumb, care se răsuceşte în cavou -  odată cu moartea eroilor noştri.
"Războiul Stelelor - Episodul III: Răzbunarea lordului Sith" nu se lasă mai prejos...şi, pe fundalul trufiei şi a unei iubiri prea posesive, ne prezintă zbuciumul şi moartea ambilor îndrăgostiţi: Padme se dihăinează de inimă rea, iar Anakin cedează părţii întunecate a Forţei şi îşi pierde orice urmă de umanitate.  

No, vă aşteptaţi la aşa ceva? Dacă "Invitaţie la vals" introducea, pe ici şi pe colo, câte o duel cu sabia, sau măcar menţiona săbiile de lumină, pe cuvânt de nu devenea un Război al Stelelor Autohtone.
Păcat, foarte păcat. De-ar fi deţinut Disney drepturile de autor şi asupra operei lui Drumeş, astăzi ne-am fi jucat cu figurine înfăţişându-i pe Tudor şi Micaela, nu doar cu figurine inspirate de personajele "Star Wars"...
Reversul medaliei era că, în cazul în care "Invitaţie la vals" devenea proprietate Disney, cel mai probabil, Tudor Petrican era asiatic hindus transgender, iar Micaela Deleanu se transforma într-o splendoare neagr...ăăăăă...afro-americană, musulmană şi non-binară. 
Tare, sau ce?

Să bem pentru asta! Trăiască România aproape dodoloaţă!
Şi un cântec vesel să cântăm...că-i zi de sărbătoare şi e păcat să o lăsăm să treacă fără să încingem petrecerea de pomină interzisă de legile pandemiei:



[Maria Tănase - Hora unirii]

vineri, 29 ianuarie 2016

Eu, noi şi restul lumii - pe note muzicale

Stau câteodată şi-mi aduc aminte...pe la începutul "carierei" mele de blogger, eram un răzvrătit. Nu-mi plăceau multe, nu-mi conveneau multe şi o spuneam -  de cele mai multe ori foarte dur, hiperbolizând situaţiile; pentru a le face mai vizibile. Mă luptam, îmi dedicam timpul unei zbateri continue - menită să scoată la lumină tot ce nu îmi plăcea în societatea noastră - pentru ca mai apoi, conştientizând problemele, să le găsim şi rezolvarea. Na, ce să fac...aburii tinereţii! Şi dă-i şi luptă, şi luptă şi dă-i...taxam orice abatere de conduită, corectam orice mi se părea gresit - simţindu-mă chiar îndreptăţit să o fac; eram permanent revoltat, scorţos, gata să mă iau în gură cu oricine pentru a-mi susţine ideile. Uneori săream calul, în scris mă certam fără jenă - deşi, în viaţa privată încerc să mă concentrez pe liniştea spiritului, pe calm şi pe înţelegerea fără margini a defectelor umane.



Astăzi continui să scriu. Tot aici... deşi mulţi prieteni mi-au sugerat să deschid un domeniu nou, care să se muleze mai bine pe gândirea de acum. Am refuzat - de ce să vă mint? Tot ce îmi doresc în viaţa asta este să las ceva în urma mea; iar la o privire mai atentă, blogul acesta este locul unei metamorfoze prin timp - cu toate bucuriile şi necazurile cotidianului social şi personal. Privit în ansamblu, nu scot neapărat în evidenţă evenimente, ci stări. De aceea nu vreau să şterg nimic...ar însemna să şterg o parte din mine. Şi de aceea nu vreau să încep nimic nou...pentru că ar însemna să reneg trecutul. Ceva în genul măgăriei pe care a făcut-o Disney cu franciza Star Wars: George Lucas a creat o poveste, iar toţi care au dorit să participe la îmbogăţirea ei au avut de respectat un canon. Asta până în 2014...Când noii proprietari ai drepturilor de autor au hotărât să reinventeze apa caldă şi într-o conferinţă de presă au anunţat că doar cele şase filme Star Wars trebuiesc luate în considerare. Restul, sutele de cărţi, jocuri şi benzi desenate care au dus povestea filmelor cu mii de ani înapoi în timp şi sute de ani în viitor - sunt doar legende. Practic, nu mai contează în economia subiectului.

Da, da...e amuzant cum lumea din jur aleargă tot timpul după nou, după modern. După schimbare. Nimic din ce a fost nu mai este de ajuns...astăzi totul trebuie să fie altfel: mai colorat, mai complicat. Mai emancipat. Mai diferit de simplitatea trecutului - deşi, în esenţă, omul nu s-a schimbat cu nimic, ci doar contextul. Acum avem Iphone, Ipad, laptop, bolizi de sute de cai putere...şi luptăm pentru toleranţă, egalitate, independenţă. Deşi pentru astea au luptat şi oamenii de acum 200 de ani, de acum 2000 de ani şi chiar mai bine. Iubim, urâm, plângem şi râdem, ne războim pe diverse idei, cântăm...dar asta făceau şi grecii, şi romanii, şi egiptenii antici...şi pun pariu că şi oamenii cavernelor.
Da, dar cântecele de astăzi sunt mai noi. Mai recente. Nimic din ce a existat nu se poate compara cu ce avem astăzi. Uite, că tot veni vorba de muzică: cu atâtea manele, Inne şi Lala Banduri, cine mai ascultă romanţe interbelice? Muzică lăutărească sau folclorică? Gabi Luncă, Ileana Sărăroiu, Maria Tănase?

Ei, bine... las că ne apreciază alţii!
Producătorii de filme moderne se întorc în trecut pentru a sublinia emoţiile prezentului...şi uneori, chiar în istoria muzicală a mioriticilor care ne aflăm. Cum aşa, cum aşa?
Simplu. Vă dau un exemplu rapid:



Mă rog..."Ăştia din India copiază tot" - veţi zice. Adică, no! Şi-au făcut până şi variantă proprie a Terminatorului şi Matrixului hollywoodian: se numeşte Enthiran!
Dar...



Ştiţi ce a asta? "Cobzarul" nostru! Reorchestrat din greu, e adevărat...dar tot "Cobzarul" rămâne! Şi după părerea mea, cred că este alegerea perfectă: nici o melodie din lume nu cred că putea reda mai bine tragedia lui Davy Jones - un fel de Darth Vader al secolului XVIII, dacă ar fi să fac o paralelă cinematografică inteligentă.



Închei tot cu o melodie. De joc şi voie bună, să nu rămânem în starea de contemplare melodramatică a ritmurilor anterioare:


P.S.: Îmi place de mor partea de final: "Aaaaaaaaaa gagagagaga! Aaaaaaaa....gagagagagaa!"

P.S. 2: Pentru cei care nu ştiau, Johnny Weissmüller, Tarzan-ul anilor '30, avea tot origini româneşti.