Uite carantina, nu e carantina...

Pssstt!! Vreţi să vă spui un secret? Vreţi...ştiu că vreţi! Can-can-ul va fi totdeauna  la modă...aşa că daţi urechile la mine:

Nu am făcut niciodată armata, dar zilele astea mă simt fix ca în armată. Mă rog...ca pe la sfârşitul ei, când număr zilele pân' la liberarea din carantină. Înţeleg că aşa e moda, să abia aştepţi momentul ăsta şi să faci tot felul de planuri măreţe, ca să serbezi fericita ocazie. Iar ceasul spune că AMR aproximativ 9 ore pân' la liberare. Uraaaa...

Sincer, când mă liberez, nu am  absolut nici o idee ce voi face. Dar sunt în extaz! 

[Loredana & Zdob si Zdub feat. Skizzo Skillz - La carciuma de la drum]

Presupun că am momente când mă las dus de valul social, să văd şi eu cum este; dar, în rest,  mie nu mi se va schimba viaţa prea mult, spre deloc: nu mi-am plănuit excursii şi alte drumeţii, nu dau petreceri şi nici măcar nu simt nevoia să alerg pe străzi, chiuind cât mă ţine gura că am scăpat de boală. Viaţa mea va curge aproape identic ca şi până acum: îmi văd de treburi, merg la cumpărături, sau ies să mă plimb pe ici, pe colo. Adică, exact ce am făcut şi până acum...cu diferenţa că până astăzi, trebuia să dau cu subsemnatul şi pe nişte foi, înainte să ies din curte. Maaaaare lucru, d-aia nu mai aveam eu boi la bicicletă!

Dacă ai o afacere, e altă discuţie; dacă lucrezi în domeniul artei...este foarte dificil momentul. Odată cu oprirea stării de urgenţă apar alte sute de probleme, care nu se ştie cum se vor rezolva; în ce condiţii se vor desfăşura piesele de teatru - spre exemplu...mai ales că nu poţi intra cu maşina în sala de spectacol, cum se va întâmpla în cazul concertelor în aer liber. Şi cum joci cu masca pe figură? Nu se ştie...vom vedea ce va mai fi. Sperăm că va fi bine.

Dar pentru oamenii obişnuiţi cu preocupări obişnuite, nu pricep de unde atâta frenezie pentru nimic!  

De fapt, la mine în cap cred că idolatrizatul îndemn "stai acasă" şi starea de urgenţă nu au fost decât nişte metode prin care am fost pregătiţi psihologic să ne obişnuim cu nişte deprinderi pentru a trăi pe lângă covid. Ele nu prea ne-au protejat cu nimic şi de nimic...pentru că dacă până acum eram îndemnaţi să stăm acasă că E PANDEMIE ŞI E CARANTINĂ, de mâine nu mai stăm acasă, că E PANDEMIE ŞI NU MAI E CARANTINĂ. Se ştie!

Parcă noi stăteam acasă din cauza carantinei, nu din cauza pandemiei. Dar, mă rog...Cine crede că virusul ucigaş e ca un incendiu, se păcăleşte rău de tot! Când arde ceva cu pălălaie mare şi foarte periculoasă, e simplu: s-a pornit, s-a dat stare de urgenţă; s-a oprit focul, s-a luat starea de urgenţă. La carcalac, însă, nu e aşa: majoritatea specialiştilor în domeniu, dacă nu toţi, ne spun că va dura câţiva ani până scăpăm de corona - şi asta pentru că poate vom avea un vaccin, nu pentru că pleacă virusul pe lumea cealaltă şi nu îl mai vedem niciodată prin proximitate. 

În rest, aşa cum mă pot infecta azi, în zi de stare de urgenţă şi mai ales pentru că nu respect recomandările ordonanţelor militare de a sta acasă şi a ieşi din curte pentru zece tipuri de activităţi, pot, la fel de bine, să mă infectez şi mâine - când ies din curte pentru aceleaşi zece activităţi, dar nu mai e stare de urgenţă. Ba, este chiar şi mai periculos de mâine în colo...pentru că, până acum, omul mai stătea pe acasă de frica amenzilor uriaş de exorbitante. La starea de alertă nu te mai trage nimeni de mânecă pentru nimic - deci cine are covid o să dăruiască la tot oraşul. Perfect, ce să zic?

Nu-i frumos ceea ce trăim?

Dar zic să depăşim momentul de hlizeală şi să revenim la lucrurile serioase...pentru că mi-am propus să sintetizez, în câteva cuvinte, ce-am înţeles eu din experienţa statului acasă:

1. La un moment dat, am avut impresia că ar fi putut fi cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla vreodată, mai ales că ne plângeam cu toţii de oboseală, agitaţie, stres de serviciu şi lipsă de timp pentru odihnă, sau pentru a fi cu familia. Doar că, având tot acest timp la dispoziţie, a intrat planeta în depresie! Tare, ce să zic?!

Aşa că, imediat au prins avânt tot felul de influensărei, specialişti şi învătăcei care ne învaţau ce să facem ca să stăm în casă şi să nu ne plictisim. Ceea ce, sincer, este trist. Jalnic. De-a dreptul lame, ca să o dau şi pe romgleza noastră cea de toate zilele. 

Pe undeva, am încercat să înţeleg dilema: când stai într-un mega-oraş mega-aglomerat, închis câteva săptămâni bune într-o cutie de chibrituri de 50 de metri pătraţi, chiar e rău. Dacă mai adaugi şi soţia şi măcar un copil, totul se transformă în carceră - chiar dacă spaţiul se modifică de la garsonieră la apartament cu 4 camere. Schimbi o cuşcă de şoareci, cu una de iepuri...mare schemă! Însă trebuie să suporţi educaţia pe care nu le-ai dat-o copiilor, pentru că erai la job; şi capriciile soţiei pe care nu o vedeai decât seara şi în weekend. 

Când stai zi de zi de zi în asemenea mediu, nu o iei cu capul la plimbare?

În asemenea condiţii, secretul unei vieţi liniştite e să nu stai cu familia lângă tine, la fel cum secretul pentru a echilibra viaţa personală cu cea profesională este să nu ai serviciu. Cum mi-a zis cineva, mai demult: orice motiv de ceartă se rezolvă dacă la sine, când te vezi rar cu acea persoană. Pe sistem "mai răruţ, că-i mai drăguţ". Înainte de pandemie aşa era: veneai acasă doar ca să dormi. Copilul era la şcoală, nevasta la lucru, tu la lucru. Practic, marele act al locuitului se rezuma la o masă pe care să mănânci, o baie să te speli şi un pat în care să dormi. Când, dintr-o dată, locuinţa a devenit chiar spaţiu de locuit şi familia s-a concretizat în persoanele alături de care trăieşti, a început nebunia. 

Şi atunci, cum să nu fie nevoie de o vedetă care să ne înveţe ce să facem? Fără jobul de care să ne plângem că ne mănâncă viaţa şi fără plimbările de weekend - de care ne plângem că ne stresează, pentru ce mai trăim? Viaţa noastră e goală şi habar nu avem ce să facem cu ea! 

Dacă nu avem o familie, ne dăm cu capul de pereţi din cauza singurătăţii. Dacă avem familie...realizăm că, de fapt, sunt străini. Fără să ne petrecem timp împreună, nu ne mai cunoaştem om cu om şi brusc, cel de lângă noi ne calcă pe nervi. Ne face zile fripte. Sau poate nu... şi ne plictism în grup. Aoleu şi văleleu, ce rău e!

...ceea ce, iar nu înţeleg: studenţii se plâng că stând acasă, muncesc mult mai mult decât ca atunci când erau la cursuri. Angajaţii se plâng că muncesc mult mai mult de acasă, decât atunci când mergeau fizic la lucru. Deci, cine are timp de plictiseală??

Nu cumva, toată ideea asta este confecţionată artificial, ca să dea ocazia diverşilor sfătuitori într-ale vieţii să ne sfătuiască despre ceea ce avem de făcut şi cum trebuie să comunicăm cu oamenii din jurul nostru?

Chiar în halul acesta am ajuns, de trebuie să vină unii să ne explice cum să trăim? Dacă nu-mi spun experţii în comunicare, eu nu ştiu ce să-i spun femeii pe care o iubesc? Dacă nu răsare supernanny, eu nu ştiu cum să-mi petrec timpul cu copilul care s-a născut din acea iubire? Dacă nu mă învaţă cercetătorii britanici, pe mine nu mă duce capul să mă spăl şi să-mi aranjez casa cum îmi place? Am ajuns atât de neghiob încât nu mai ştiu ce să fac cu timpul pe care îl am şi trebuie să apară deşteptu' lu' peşte, care să-mi spună ce să fac, ca să mă simt bine?

Se pare că da.

...la fel cum am ajuns atât de idiot încât dacă îmi place de una care-mi dă cu flit, trebuie să mă alerge speakerul motivaţional şi să-mi explice că nu e sfârşitul lumii iar veaţa e frumi, pentru că sunt magic şi merit bunăciuni. 

Totuşi, sunt atât de mare prostălău încât, neştiind ce vreau, trebuie să aştept apariţia formatorului care, prin participarea la un curs special "dezinat" (romgleza e la putere!) în acest scop şi contra unei sume modice, îmi va arăta ce vreau şi cum să ajung la ceea ce îmi doresc. La fel cum, tot de tăntălău şi de needucat ce sunt, trebuie să citesc pe nerăsuflate stive de cărţi pentru autodezvoltare, care să mă înveţe să zic "mulţumesc" când primesc ceva şi "bună ziua" când intru undeva, ca să mă respecte oamenii şi să-mi crească stima de mine. 

Noroc că eu am cei şapte ani de acasă şi m-au învăţat părinţii să fac lucrurile astea. Îmi pare rău, dar chiar nu mai am nevoie!

2. Al doilea lucru pe care l-am observat în carantină este că amenzile mari ne păzesc de diferite nasoale. Din câte am citit, în România au fost cele mai mari amenzi pentru nesupunere în faţa legii din toată Europa. Iar domnul preşedinte ne-a explicat că tocmai datorită acestor amenzi urieşeşti suntem cea mai de succes ţară din Uniune în lupta cu pandemia - pentru că ele ne-au responsabilizat. Dacă nu luam aminte la cazul femeii care şi-a luat 2000 de lei amendă pentru că a scăpat porcul pe stradă şi a ieşit să îl caute fără declaraţie, poate acum aveam nilioane de inmormântări! Voi vă daţi seama ce tragedie am evitat? 

Aşa că mă întreb şi eu, ca Gheorghe: dacă amenzile grase ne fac viaţa mai bună şi ne protejează, de ce sunt atât de mari doar pe stare de urgenţă? În restul timpului nu merităm să fim protejaţi?

"Carnagii pe şosele" se petrec aproape zi de zi, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum - apoi avem înmormântări. Oamenii ăia nu contează? Hai să fie amenda pentru depăşirea limitei de viteză de un milion de euro - la fiecare kilometru în plus peste viteza legală! BANG!! V-am spart! Păi când te îndatorezi pe trei generaţii, îţi mai arde să mergi cu viteză? Te blesteamă şi strănepoţii, că au datorii la bănci din cauza ta!

Mizeria este un alt flagel care favorizează îmbolnăvirea. Pac! 10 milioane de euro amendă pentru o ţigară aruncată pe jos. Păi la banii ăştia, nici nu se mai apucă lumea de fumat şi scutim sumele destinate campaniilor antifumat. Furi un leu? Nici o problemă...ai amendă o sută de milioane de euro. Mai furi un leu, BUM!! Încă o sută de milioane de euro...până te saturi de furat!

Nu ar fi bine aşa? Hai că îmi place, abia m-am încălzit! 

3. Ştie, cineva, ce s-a întâmplat cu imnul naţional care trebuia să răsune din maşinile de poliţie în fiecare weekend, la orele 17 şi 21, pe toată perioada stării de urgenţă? Aşa a ordonat ministrul, pe la sfârşitul lui martie... şi s-a difuzat trimfător, la toate televiziunile, când s-a întâmplat asta pentru prima dată. Apoi...cri-cri-cri! Boscheţi duşi de vânt, pace şi linişte sfântă! C-apoi cine stă să se ocupe de prostii, când e măgăreaţa pe noi? 

Cânţi imnu', te simţi învingător că ţi-ai desenat curcubeul pe o foaie şi ai lipit-o de geam, te auto-filmezi când urli că va fi bine, aplauzi că trec nişte avioane pe cer, în semn de apreciere pentru doctorii care se luptă cu molima, da' când te loveşte amenda că ai plecat de capul tău pe străzi, nu mai e de glumă! Dacă te mai bagă şi la izoletă, sau chiar moare vreun apropiat, s-a dus tot hazul! Nu te mai ajută nici o campanie de imagine şi realitatea e naşpa rău!

4. Amatorii de călătorii ar trebui să viziteze Suedia acum, cât mai este timp...pentru că această ţară va fi rasă de pe faţa pământului. Spre uimirea tuturor, acolo a fost relaxare maximă şi nu s-au închis restaurantele, ca să se protejeze poporul de pandemie - ca la noi, de exemplu. Recent, suedezii au recunoscut că asta a fost o manevră total greşită...deci e clar! Mor toţi! Virusul ucigaş o să-i facă harcea parcea! Muahahahahaha!!!

Pfuai de mine...o să rămânem fără deschizătorii de drumuri într-ale modernităţii! NU SE POATE AŞA CEVA!!!! NUUUUU.....

5. Şi nu în ultimul rând, cu ocazia pandemiei, am observat că domnul preşedinte a îmbogăţit vocabularul limbii române cu încă un cuvânt: faimosul "peroadă". Ceea ce, nu e nici o tragedie... nici Băsescu nu putea pronunţa unele "i"-uri şi aşa s-a născut clasicul "român'lor". Iar Viorica Dăncilă ce să mai zică? A avut la bâlbe, cât să le cuprinzi într-o carte întreagă.

Dar hei! Sunt şi ei oameni cu limitările lor şi pot greşi. Se întâmplă...cu toţii o păţim. Şi în televiziune sunt o grămadă de perle, colecţionate mai ales la Cronica Cârcotaşilor. Dar asta nu ne împiedică să ne amuzăm pe seama lor. Nu?

...iar dacă tot e cu râs şi voie bună, hai şi cu o muzică faină, să fie petrecerea pân' la capăt!

[Albatros - S-a mărit armata]

Lupta vieţii

Motto: "Trăiesc acei ce vreau să lupte;

             Iar cei fricoşi se plâng şi mor".
             [George Coşbuc - Lupta vieţii]

Avem mare noroc cu tinerii ăştia moderni, care au impresia că reorganizează societatea din temelii şi salvează tot ce miscă, doar glăsuind mai apăsat câte ceva şi bătând, nervoşi, din picior!
Practic, eu sunt tot într-o contemplare la adresa lor...îi admir şi îi aplaud! Serios de vă mint!

Startul l-a dat fata aia...Greta nu-ştiu-cum, care l-a luat de urechi până şi pe Putin şi i-a dat cu "ruşinică" peste obraz, că-i om rău şi nu are grijă de natură. Iar astăzi, nişte tineri liceeni, sătui de atâta corupţie (desigur) şi o grămadă de alte rele, s-au apucat de dansat...ca să atragă atenţia asupra traficului de persoane şi a exploatării sexuale a minorilor. 

...ceea ce, bravo lor că-i duce mintea să lupte. Probabil că şi pe Dincă l-au trecut toate lăcrămile de conştientizare când a văzut preaminunatul dans...şi a jurat că nu mai face în viaţa lui d-astea nefăcute! În plus, le scoate şi pe fete din pământ, din iarbă verde şi le aduce înapoi, tefere şi neatinse! 

Oricum, stimă şi respect!
Eu sunt mai bătut în cap de felul meu şi cam ard gazul de pomană. Transform mâncarea în rahat şi consum degeaba oxigenul planetei. Sunt cantitate neglijabilă, ce mai la deal, la vale?
Dar după ce i-am văzut pe copiii ăştia plini de dârzenie, cum se iau în piept cu toate ticăloşiile, m-am băgat într-o sedinţă de autodezvoltare şi mi-am strigat pe un ton răspicat, cu pumnii strânşi şi cu lacrimi în ochi (precum sus numita Greta, la Summitul O.N.U. pentru climă): "Cum îndrăznesc?! Mi-am răpit visurile şi copilăria! Frate, DAR şi eu pot să lupt! Să-mi trag pălmi cu toate mâinile, de nu mă fac Rambo + Rocky Balboa + Greu de ucis 4...şi asta până diseară! Nu mai e timp de stat...am frecat menta toată viaţa şi dacă vreau să fiu un om de succes, trebuie să acţionez! Urgent! Păi cum e posibil aşa ceva"?

Şi pe cuvânt de nu am făcut întocmai cum mi-am propus, pe modelul idolilor mei! Oricum, ultimele postări sunt numai despre luptă, pentru că nu pot, pur şi simplu, să rămân indiferent la asemenea jertfe...
Eu nu ştiu să fac flash mob din ăla, că...aia e! N-a avut cin' să mă înveţe...însă ştiu să gătesc! Aşa că imediat mi-am pus talentul în slujba umanităţii şi mi-am gătit nişte pâine prăjită cu gem, pe care am mâncat-o atent - pentru că vreau să atrag atenţia asupra traficului de stupefiante!
Mândru nevoie mare de o asemenea ispravă, am mai înfulecat şi un măr. Dar nu aşa degeaba...ci pentru a salva populaţia de gâşte sălbatice - care se împuţinează văzând cu ochii, mai ales la noi pe izlaz. Apoi am tras un pui de somn - pentru că, nu-i aşa, trebuie să atrag un semnal de alarmă privind soarta copiilor săraci din Africa, ce nu au măcar o tabletă să se uite şi ei la desene; unde mai pui, că-s şi lihniţi de foame! Păi nu? Dacă nu eu, cine să se mai gândească şi la acei amărâţi?

Şi în final, exact în acest moment, dau lupta cea mai grea; şi dau şi lupt şi dau şi lupt...şi mă uit la televizor de vreo câteva ore bune, dar nu o fac pentru că sunt sedentar şi rup cântaru-n două, dacă mă aşez pe el...ci pentru că vreau să informez lumea despre tăierile ilegale de păduri.

Cum aşa? Simplu: Dacă aş citi, de exemplu, ar însemna să cumpăr cărţi - care, după cum ştim cu toţii, sunt făcute din copaci ce trebuie tăiaţi, ca să ajungă material didactic. Deci citind, particip la creşterea vânzării de cărţi şi implicit, susţin tăierea pădurilor. Aşa că nu-i mai bine să mă uit eu la "Noră pentru unchiul meu" sau alte emisiuni d-astea cu gagici şi să protestez  din comoditatea propriului fotoliu? Un like colo, un HUO dincolo, ici o manea, colo un dans din buric şi gata treaba!

Hotărât lucru, de astăzi sunt soldat în oastea revoluţionarilor! Şi voi lupta pentru tot ce este bun şi frumos! Îmi doresc pace în lume şi pace pe Pământ, plus salvarea balenelor cu cocoaşă. Hava Nagila şi câine până la moarte!! 

[Cenaclul Flacăra - Să fie pace în lume]

Acuma gata cu dansul şi aplauzele! Păi ce facem aici? Luptăm, sau ne dăm în tiribombe?

C-apoi, eu stau şi mă gândesc logic: dacă nu lupt eu, luptă alţii pentru mine! "Alţii" care trebuie aleşi...că doar d-aia e bătalia electorală în toi. Doar că, sincer, din toată pleiada asta de prezidenţiabili, pe mine nu prea mă mulţumeşte niminea!

Iohannis vrea o Românie normală. 

Aha...sigur, sigur. Alegerile trecute dorea o ţară "a lucrului bine făcut" - pe care ori l-a făcut bine şi nu a fost normal, ori nu l-a făcut bine şi nu a fost normal. Cert e că suntem anormali şi acum vrea o ţară normală. Normală, normală, dar cum?

Când a fost mult cântatul "referendum pentru familie", domnul preşedinte s-a tras pe fese şi nu s-a înghesuit să dea cu ştampila decât atunci când nu a mai avut nici o importanţă. Sunt curios...când o fi să se voteze pe sine (că doar n-o vota pe altul să fie preşedinte), tot la 20:59:59 se duce să se exercite în drept? "N-aş prea-ş crede"...vorba unui amic.
Şi mai am o întrebare legată de acest subiect: dacă terfelim familia prin toate noroaiele posibile şi ni se pare normal să nu mai existe înţelegere între un bărbat şi o femeie care s-au ales reciproc şi şi-au jurat credinţă veşnică, de ce avem pretenţia să se înţeleagă de minune 400 şi ceva de parlamentari, care doar s-au nimerit împreună şi sunt mânaţi de propriile interese?
Unde-i normalitatea în toată treaba asta?

Apoi, după referendumul familiei, domnul preşedinte şi-a făcut propriul referendum, ăla pe legile justiţiei - care a fost o lovitură de imagine minunată, dar s-a pierdut în negura istoriei şi nu îl va aplica nimeni, niciodată. 

...aşa că iar întreb, ca prostovanul: "Pentru ce normalitate lupţi 'mata"? Nu de alta, dar acum avem cel puţin câteva sute de normalităţi... e omul şi normalitatea lui. Deci dacă nu e nici o unitate de valori, noi ce normalitate votăm?  Că poate normalitatea unora nu e şi normalitatea mea. Şi dacă nu spui clar ce doreşti, eu cum să te cred?

Corect?

Nici Viorica Dăncilă nu e prea răsărită. 

Adică nu e răsărită deloc...ci "Muncitoare şi implicată". Bine, bine...dar IMPLICATĂ ÎN CE? Asta vreau să ştiu... că altfel, chiar şi Al Capone a fost "muncitor şi implicat". Generalul Basta - îl ştiţi...e ăla care a orchestrat scurtarea de cap a lui Mihai Viteazul - tot "muncitor şi implicat" a fost...

Aşa că mă lasă rece vorbili astea aruncate aşa...a bravadă.

Dan Barna ce slogan are? "Fericiţi în România"...parcă. Adică, promite ceea ce nu avem...de unde înţeleg că mă face depresiv? Aştept cu nerăbdare şi ziua în care mi se va inocula dilema emo-ului: "Să-mi tai venele? Să mi le las lungi"?

Cum ar mai fi şi asta? 

Pe cuvânt de nu mi-e dor de vechile afişe electorale:

...de ele măcar râdeam. Chiar şi Traian Băsescu era amuzant, când hăhăia vesel: "SĂ TRĂIŢI BI-NE"!

Astăzi, ar o chestie ca un candidat să zică "BINE CĂ MAI TRĂIŢI"! - cel puţin ar arăta un gram de empatie faţă de persoana mea. În schimb, ce se întâmplă? Unu' îmi zice că nu-s normal, unu' mă înştiinţează că-i implicat, dar nu îmi spune şi în ce s-a băgat, iar altul îmi spune că-s vai de capu' meu şi singura mea şansă la fericire stă în el. Trei, Doamne, şi toţi trei...Şi uite aşa, mergem spre glorie!

Mai bine mă limitez la propriile probleme existenţiale...

Spre exemplu, de câteva zile mă zbat să aflu şi eu cum e pielea vrac.

Puiul cu os ştiu cum arată...că nu-s chiar aşa de tăntălău. Dar "pielea vrac" îmi dă reale bătăi de cap, că nu am văzut niciodată aşa ceva! O fi adusă din străinătate? Tot ce e posibil...

Da' nu-i bai! Şi dacă nu aflu, nu-i nici o problemă...tot aşa arăt şi tot aşa mă cheamă; ăsta sunt şi-aici mă termin. 

...iar în cinstea luptătorului ce am devenit, propun să ascultăm un fel de "Eye of the tiger", dar în alt fel: 

[Dangal Theme] 

Referendumul dublei masuri

Va veni o zi...şi iată că a şi venit, când trebuie să mergem să dăm cu ştampila pentru europarlamentare. Şi pentru referendum. 

Un referendum care mă pune pe gânduri şi pe care îl consider praf în ochi. De ce? Foarte simplu: manipularea este mult prea evidentă şi lupta pentru putere mult prea încrâncenată. Atât de odioasă, încât ne-a fost îndesată cu pumnul în subsonştient, pentru a deveni o gloată în susţinerea unei anumite idei - când, de fapt, noi nu avem nici un habar despre ceea ce se întâmplă în realitate.

Doamne, ce prostie am scris...cum să nu avem habar? Tocmai acum, când informaţia circulă la liber? Răspuns: "Da, tocmai acum". Pentru că accesul la informaţie nu garantează acurateţea acelei informaţii...iar reţelele de socializare ne-au gâdilat orgoliul, dându-ne dreptul să ne spunem părerea; orice părere - pe care o confundăm cu cea mai avansată cunoaştere.

Şi uite aşa, mâine suntem mânaţi să ne implicăm într-o ecuţie cu multe necunoscute şi neajunsuri, care devin evidente mai ales dacă facem o paralelă între zilele de 26 mai 2019 şi 6-7 octombrie 2018:   

1. în primul rând, referendumul din octombrie avea lege de aplicare. Cu toate aceastea, boicoteii au spus mai multe neadevăruri, printre care şi acela că nu are rost să mergi să votezi - pentru că, oricum, nu se va ţine cont de părerea ta...cum s-a întmplat în 2009, la referendumul cu parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari. Desigur că s-a trecut cu vederea peste faptul că acela era referendum consultativ, fără lege de aplicare. Pentru cine nu ştie şi nu caută, sau se informează de pe Facebook, nu mai contează detaliile importante.

Dar, în cazul referendumului pentru justiţie o să schimbăm...un mare nimic! Pentru că nu are lege de aplicare, fix ca cel din 2012. E pur consultativ.

Are, însă, alt avantaj capcană:

2. Formularea.

Întrebarea referendumului din octombrie, părea întortocheată - şi totuşi era foarte simplă, dacă aveai o minimă preocupare pentru subiect.  Pentru mâine, însă, ni se propun 2 întrebări care sună bine, în principiu. Doar că sunt o varză, când treci peste primul impuls şi le iei la analizat.

Sau...nu. Nu faci asta, pentru că sunt  persoane binevoitoare, care ţi le explică pe înţelesul tău. Adică le spune simplu, ca pentru proşti. Problema e că nici măcar aşa, nu le explică corect...

...chiar dacă o mână de admiratori sunt în extaz şi se comportă de parcă ar fi luat lumina de la Ierusalim.

Hai să o luăm cu primul buletin de vot: "Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie"?

Întrebări de baraj:
a. Ce înseamnă "corupţie?
b. "Ce înseamnă "amnistie", ce este "graţierea" şi care este diferenţa dintre ele?

Cine ştie, mâna sus! Dar nu vă înghesuiţi aşa toţi, deodată...

Pe scurt, din câte ştiu eu, răspunnsurile sunt următoarele:
a. la bază, termenul "corupţie" defineşte orice încălcare a legilor morale; indiferent că scuipi, dai cu pumnul, sau omori pe cineva, tot corupt te numeşti. Mai modern, corupţia este înţeleasă ca o obţinere de avantaje necuvenite, prin folosirea abuzivă a puterii publice.
b. amnistia este un act de clemenţă dat de guvern, graţierea este un act de clemenţă dat de preşedinte. Din start, explicaţia "binevoitoare" de mai sus, nu are sens logic. Nici formularea nu este de zile mari, da' mă rog...scopul este să îţi obţină acordul, nu să înţelegi ceea ce faci.

Întrebarea mea: Dacă de mii de ani Justiţia este o gagică legată la ochi, de ce sunt eu pus să o dezleg, ca să-i vadă pe corupţi?? De ce sunt împins să aleg dacă încalc sau nu drepturile fundamentale ale omului? Carta Internaţională a Drepturilor Omului spune că orice om este egal în faţa legii. ORICE om. Iar coruptul cred că se încadrează la categoria "om", că n-o fi extraterestru! Deci, dacă un criminal, un violator, un furăcios sau orice alt om rău are dreptul de a putea fi graţiat de preşedinte/amnistiat de guvern, coruptul de ce să nu îl aibă?
Dacă tot suntem aici, nu ar fi mai bine să ne votăm un sistem de acordare a drepturilor pe bază de caste?  De ce ne complicăm doar cu nişte corupţi? Că doar şi ăi bătrâni răstoarnă mereu alegerile tinerilor! Iar săracii sunt mituiţi cu o pungă de făină!
Eu zic că nici ăia nu merită drepturi! Ia să ne reorganizăm, noi, mai bine!

În afară de asta, mai este o problemă: dacă eu sunt de acord cu interzicerea amnistiei, dar am încredere în domnul preşedinte şi nu vreau să-i limitez dreptul de a graţia pe oricine, ce fac? Întrebarea de pe buletin leagă doi termeni diferiţi (amnistie, graţiere) prin conjuncţia ŞI, nu prin SAU!

E ca şi cum ai zice: "Vrei să mănânci struguri şi roşii? DA sau NU"? Ce să răspund la faza asta? "Ghinion, frate...vreau struguri, dar nu-mi plac roşiile"! Şi în termeni de DA sau NU... mă fac că plouă. "Ploua infernal şi noi ne iubeam prin mansarde..." - vorba poeziei.
Şi încă ceva: ce ne facem dacă cineva este acuzat şi condamnat pe nedrept de corupţie? Omul acela va înfunda puşcăria degeaba, fără nici o posibilitate de eliberare? Cum aşa ceva?

Al doilea buletin de vot este şi mai alambicat, nici pe departe aşa cum este prezentat:

Nu mai bag de seamă ce zice duduia explicativă că mă enervez şi poate scap o porcăială.
Aşa că reiau întrebarea numărul 2: "Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională"?

Întrebările mele:

a. ce sunt ordonanţele de urgenţă şi în ce condiţii se adoptă?

b. care este organizarea judiciară actuală şi cum poate fi ea schimbată pe viitor?

c. când se atacă ordonanţele de urgenţă la Curtea Constituţională, de către cine şi în ce condiţii?

d. ce înseamnă  "extinderea dreptului de a ataca ordonanţele de urgenţă" şi, mai ales, până la ce limită este extinderea asta?

Iată, din start, 9 nedumeriri.

Apoi, după ce le explicaţi, legaţi-le pe toate prin ŞI, apoi vedeţi ce iese şi luaţi în calcul că rezultatul va însemna modificarea Constituţiei (nu există lege de aplicare, dar trece peste) şi îngrădirea unor drepturi care ar putea avea cine ştie ce repercusiuni pe viitor. Ca de exemplu, interzicerea adoptării unor O.U.G. cu caracter pozitiv, chiar dacă sunt în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare. Să nu uităm că P.S.D.-ul nu va fi la putere o etenitate, iar Constituţia nu se schimbă la fiecare 4 ani.

Părerea mea umilă este că nici măcar un jurist de profesie nu ar putea da un răspuns edificator. 

Putem, oare, noi?  Studentul de la A.S.E. şi rezidentul de medicină? Şoferul de pe camion şi culegătorul de căpşuni din Spania? Repetentul de la liceu, Gheorghe de la birt sau Ion de la coasă?

Normal că DA!!! Ca să folosesc o exprimare modernă: "Pentru că facebook şi pentru că drepturi şi pentru că opinie"! 

 

[Vax Populi - Credeţi că există fantome?]

3. Costul referendumui "pentru justiţie" este de 28 milioane lei, care se adaugă la costul de 252,732 milioane lei, pentru alegerile europarlamentare. Astea erau obligatorii, că na! Am intrat în horă, jucăm. Referendumul, însă, nu este obligatoriu.

Deci, cu aceşti bani, câte şcoli se făceau? Câte spitale se utilau?  Câţi kilometri de autostradă erau gata?

Ştiu, am luat-o prin bălării...dar dacă ne preocupau aceste întrebări în octombrie, acum cui le-am lăsat? Nu mai sunt valabile?? Ce tare! Bravo, Dragnea, pentru realizări - că el e tartorul guvernului care a înfăptuit minunea asta, în doar 8 luni!
...sau poate nu mai sunt de interes public? Pe sistem "uite popa, nu e popa"?

4. Dacă iubirea nu se votează, iertarea de ce se votează? Oare ea nu este o componentă a iubirii?

Mila nu este tot o formă de iubire? Sau nu ne interesează aspectele astea, dacă nu au legătură cu iubirea pe dos?

5. Reacţia mass-mediei este total execrabilă şi este evident că în octombrie s-a dorit păstrarea unui text neclar în Constituţie, care să dea loc de interpretare elgibiteilor; acum se doreşte restrângerea drepturilor omului. De aceea, am trecut de la campaniile publice extremiste, gen #boicot şi #stauacasă, la fix opusul #yeslavot.

Aşadar...libertatea presei este aservită unor interese? Reţelele de socializare sunt pline de postaci aserviţi unor interese, care prezintă jumătăţi de adevăr şi minciuni poleite în ADEVĂRUL SUPREM?! Garantând acest referendum plin de ambiguităţi, domnul preşedinte este tributar unei agende superioare? Să fim toţi nişte simple marionete în Jocul Puterii?
Doamne feri!! Nu pot să cred aşa ceva!!!

6. Că tot am ajuns aici: pentru a îndemna poporul să iasă duminică la vot, Iohannis va vota încă de la primele ore. Ceea ce mi se pare o mare şi extraordinară palmă la adresa societăţii...pentru că în octombrie, acelaşi domn preşedinte a votat cu câteva minute înainte de închiderea urnelor. Dacă ar fi mers dimineaţa, ar fi fost acuzat de rezistenţi că votează la "referendumul cu Dragnea" - care nu era al lui Dragnea, dar în fine! Dacă nu vota deloc, pierdea sprijinul propriilor alegătorilor care nu au vederi spirituale chiar atât de liberale.

Prin urmare, ce a ales mister presidentu'? A împăcat şi capra şi varza, mergând la vot când nu mai avea importanţă. Şi a umilit pe toată lumea.

7. În octombrie, s-a pus în discuţie o problematică de morală, accesibilă oricui. Ca să ai nişte principii nu îţi trebuie şcoli, sau studii de specialitate şi votai după cum te îndemna conştiinţa. Mâine, însă, suntem chemaţi să ne introducem ca musca într-un subiect pe care nu îl stăpânim şi nu îl înţelegem pe de-a întregul...pentru că este foarte diferită justiţia de la tv de justiţia bazată pe sistemul juridic.

  

Tocmai de aceea, E.U. #nuyeslareferendum. Nu  vreau să spun "NU", si nici măcar să îmi anulez votul, desenând navete spaţiale pe buletin. Pur şi simplu, la acest referendum pe justiţie (?), nu vreau să fiu cuantificat. Dau cu #boicot şi #stauacasă.

Stau acasă şi mă uit la desene animate. Mă joc cu mingea prin curte. Mă dau cu bicicleta, sau ascult "Informer" - ca să fiu în ton cu vremurile :D.



[Snow - Informer]

P.S.: Filmul "Die Welle/ The Wave/Valul" din 2008 încă îmi dă mult de gândit. Şi este bazat pe un experiment real.

9 mai - e sărbătoare!

- Bună ziua!

- Buuuu-năăăă...ziiiiii-uaaaaaaaa....

- Scoateţi o foaie de hârtie! Lucrare de control! Întrebare: Ce sărbătorim pe 9 mai?

Cam aşa se desfăşurau testările pe vremea mea. Când mai dădeam pe la şcoală, pac! Lucrare... Din pământ, din iarbă verde, mă trezeam în situaţia de a fi întrebat ce am învăţat pentru "astăzi".

Nu era ca acum, când testările nu numai că sunt anunţate, dar primeşti şi lecţiile pe care trebuie să le înveţi - sau chiar subiectele gata rezolvate, tot ce având de făcut elevul fiind să deschidă manualul şi să se uite despre ce vorbeşte profesorul la oră!

Da', mă rog...ce să mai comentez, că şi aşa rezultatele la Bac sunt din ce în ce mai proaste, cu fiecare an care trece. Ceea ce este perfect explicabil: suntem aşa de inteligenţi şi plini de drepturi, că nici nu mai are rost să pierdem vremea tocind nişte informaţii pe care, oricum, le găsim pe Google. Dacă nu eşti chiar total îngrămădit şi ştii să dai un click, te-ai scos! Ba, de la un timp, nu mai este nevoie nici măcar să ştii să citeşti: îţi spune asistentul vocal cu vorbe, tot ce ai nevoie să cauţi. 

Rămân, doar, 2 mici problemuţe: 1. SĂ VREI să cauţi şi 2. SĂ ŞTII CE să cauţi.

Revenind la oile noastre... Da, aşa este! În zorii sistemului educaţional românesc, se mai dădeau şi testări surpriză. Ce-are a face asta cu ziua de 9 mai?  Teoretic, nimic. Practic, de aici porneşte totul!

Aşa că, iată...au trecut 10 zile de la fericitul eveniment şi încă stau să mă întreb: oare ce aş răspunde dacă aş mai da o lucrare de control tip blitzkrieg - adică scurtă şi rapidă şi pe negândite - despre 9 mai?

Nimic mai simplu - îmi spune neuronul cel funcţional şi în putere: "Răspuns final şi corect: Nooooiiii...pe nouuĂ mai sărbătorim. Sărbătorim..."istoric informal summit of the heads; offfff...of the states ori governament of the Iuropian iUnion".

Aaaa!!! STAI, că mai e ceva!! "Şiii noi mai sărbăăătorim...ăăă...mitingul lu' Dragnea de la Iaşi! Şiiii... şi mai sărbătorim...Ziua Europei"!

Hai că am nimerit-o! Sunt cel mai tare din parcare, să-mi trag pălmi!

Să tot fie nişte secole de când am gătat cu şcoala şi tot îmi amintesc că 9 mai e o sărbătoare magică! Ce credeaţi, că pic în plasă? Hă! Păi de mic eram un fel de geniu, că aveam mintea pe care o am şi acum! Şi nu mă dă nimeni la întors! 

Una peste alta, e clar ca lumina zilei: 9 mai chiar este o zi Mare!! Deci, ca orice om modern care se respectă, mi-am petrecut-o  la televizor - ţintuit în fotoliu şi mutând telecomanda pe toate posturile, ca nu cumva să pierd vreun breaking news de ultimă oră, incendiar şi cutremurător. Şi nu am pierdut. URA!!!

La un moment dat, însă, chiar mă năvălise o ditamai repulsia - de nu mai ştiam pe unde să scot cămaşa! Pe de o parte, eram curios să mă uit la ştiri, să-i văd şi eu pe cei mai iluştri oameni ai planetei; iar pe de altă parte, nu ştiam unde să mai fug, ca să scap de atâta idolatrie care mă ducea cu gândul numai la vremurile glorioase în care Nicholas Ceocesku era 3 în 1, ca cafeaua: "cel mai iubit fiu al poporului, eroul păcii mondiale ŞI distintinsul emisar al prieteniei" - toate în acelaşi timp.

Serios, acum: care e mai este diferenţa între "Merkăla! Iohannis, Merkăla! Macronu'! Iohannis! Iohanis! Macronu'! Merkăla!"...sau... "Dragnia! Dragnea! Dragnea! Dragnea"...sau..."Ceau-şescu Ro-mânia! Sti-ma noastră şi mân-dria"?!

Demult, în vremurile apuse, jurnalele de ştiri erau pline de entuziasm! Ilustrul conducător, era permanent întâmpinat cu cele mai profunde sentimente de înaltă preţuire, adâncă recunoştinţă şi dragoste fierbinte, ori de câte ori apărea pe undeva. Astăzi am inventat "băile de mulţime" - care, în principiu, au fix acelaşi scop, bazat pe "mitul omului promis" - care va schimba societatea din temelii şi o va duce către lumină. 

  

Singura diferenţă între "atunci" şi "acum" este că nu mai avem o singură opţiune, nu mai există un singur personaj hristic. Fiind în democraţie, avem luxul de a ne permite să ne alegem dumnezeii, fiecare după cum îl conduce conştiinţa. Iar după ce taberele au fost delimitate, avem libertatea de a ne scuipa între noi, pentru a arăta superioritatea propriei opţiuni. Foarte tare, ce să mai spun?

Totuşi, luaţi în modul, oamenii, sunt la fel. Până şi promisiunile sunt la fel, chiar dacă ornamentele înflăcărate din trecut s-au transformat în declaraţii/promisiuni lucitoare, menite să adoarmă raţiunea şi să învârtoşeze emoţia primară: 

"Fără hoţie putem avea şcoli mai bune". Ce încântare! Sună bine, aşa-i? Fără hoţie = şcoli mai bune. Doar că nu asta spune sloganul...ci "Fără hoţie, PUTEM avea şcoli mai bune" - adică, este acelaşi tip de îndemn ca al jocurilor de noroc: "Joacă şi POŢI câştiga". Dacă nu câştigi, aia e...ghinion. Mai încearcă - pentru că nu poţi condamna pe nimeni, deoarece nimeni nu a garantat câştigul. Şi nici şcolile mai bune.    

Prin urmare, la finalul zilei, am tras o singură concluzie: o fi ziua Europei Unite, dar noi suntem divizaţi... aşa că pe-un picior mioritic era aplaudat "Iohannis", în timp ce pe celălalt picior de plai Dragnea era idolul poporului. Ceea ce este de înţeles:  fiecare om cu proprii admiratori şi propiul cult al personalităţii. Cine o câştiga...vom vedea. Ăia care-s majoritari, îm principiu...deşi se spune că nu ar fi etic, pentru că şi minorităţile au drepturi. Ceea ce înseamnă că şi idolii minoritari contează. Deci, în loc să fie un dumnezeu mai mare, ar trebui să avem mai mulţi, şi mai mici. Iar Europa Unită ne propune ne-unirea.

Dincolo de toate prostiile astea, pe 9 mai am sarbatorit 141 de ani de independenţa României, obţinută în 1878, prin Tratatul de la San Stefano (revizuit, apoi, la Berlin). Dar nu am auzit pe nicăieri să se mai amintească un asemenea amănunt. Poate pentru că nu mai are importanţă? Poate pentru că România nu mai este independentă?

Aoleu, iar m-a pocnit melancolia. 

D.J., bagă un song de inimă rose şi mai toarn-un păhărel, să ne veselim nitel!

[Tudor Gheorghe - Au înnebunit salcâmii]

Cum să fii om frumos

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu vreau să fiu om frumos. Nu "UN om frumos" - pentru că asta mă duce cu gândul la o frumuseţe relativă, care este în ochii privitorului; ci "OM FRUMOS", o frumuseţe ce aspiră spre canoanele absolute, înţelese şi apreciate de oricine.

Dar cum Mama Natură s-a pus de-a curmezişul şi nu m-a făcut şi pe mine Alain Delon sau Brad Pitt, a trebuit să mă reorientez, na! "C-aşa-n e-n tenis", vorba unui clasic: dai pe-o parte, nu-ţi iese şi-o dai pe dos...că trebuie să răzbeşti, cumva.

Şi uite aşa, m-am reorientat către frumuseţea interioară, aia care nu o vede nimeni - dar despre care lumea zice că ar conta cel mai mult. Sincer, nu am observat...dar dacă aşa se spune, trebuie să fie adevărat! C-apoi nu te pui cu mulţimea...n-a făcut asta nici măcar Lăpuşneanul, cât era el de şmecher! D-apoi eu, biet Neica Nimeni de pe dreapta.

Deci, vrând-nevrând, am început căutarea omului frumos pe interior...pe care nu îl vezi, dar îl simţi cu inima. Iar ca să faci asta, trebuie să ai un suflet sensibil - pentru că frumuseţea nu este pentru oricine, ci doar pentru cei sensibili, pentru cei aleşi!

Ce noroc pe capul meu! Nu ştiu dacă m-a ales cineva vreodată, dar mor după oamenii sensibili. Ăia inocenţi, dom'le....puri ca apa de izvor, melancolici ca un codru eminescian, curaţi ca lacrima unei fecioare şi delicaţi ca mirosul de cozonaci proaspăt ieşiti din cuptiorul bunicii.

Astfel de persoane au tot timpul o vorbă de îmbărbătare la dânşii. Îmbrăţişează cu sufletul, îţi cântă cu privirea şi iubesc toate creaturile, bune sau rele... Pentru că, da, aşa este: oamenii sensibili văd frumosul din semeni, gândesc doar printre corzile inimii şi permanent au desaga sufletului plină de urări simple, dar dulci ca savarina: "E luni, bună dimineaţa, oameni dragi! Să aveţi o zi de luni magică!".

Ce mai la deal, la vale? Sensibilii sunt magici... la ei totul este magic! Fiecare atom fizic este înconjurat de o aură metafizică de lumină, pe care doar ei o percep. Şi de aceea, totul este feeric, frumos, delicat, gingaş, drag, simţitor, sclipitor şi într-un cuvânt, o vrajă minunată.

...iar eu vreau să fiu cel mai om sensibil! Prototipul! Tata la magici, să-mi trag pălmi!

Întrebare: ştiţi vorba aia care spune să ai grijă ce-ţi doreşti, că se poate îndeplini? În principiu nu am acest noroc...dar odată cu trecerea timpului, am devenit atât de sensibil, încât uneori mă întreb de ce mai am creier - că mă cam împiedică, zău aşa! Oricum nu îl folosesc, pentru că oricum, nu gândesc; ci închid ochii raţiunii şi SIMT cu inima. Ascult glasul pietrelor şi al codrilor, care-mi povestesc istoria lumii. Vorbesc cu stelele şi adorm pe aripile universului, printe poveşti nemuritoare, luceferi mândri şi fulgi de lumină. De îngeri am spus ceva?

Nu? Păi trebuie neapărat să îi menţionez, că aşa fac oamenii sensibili. Una, două, dacă nu zic ceva de îngeri, lumină şi iubire, îşi dau cu firma-n cap!

Da', mă rog...aţi prins ideea! Pita lu' Dumnezeu scrie pe mine. Serios, mi-am făcut etichetă la comandă, ca să ştie aproapili cu cine au de-a face. Am şi pixuri personalizate, le vând ieftin!
"5 la 10 lei, 5 la 10 lei...Nu-i lua blană la mândruţă, bagă-ţi pixu' la gentuţă!...ia pixu', neamule...5 la 10 lei!" 

Una peste alta, mi-am dat seama că nu mai pot să mă ascund: mă simt un geniu mai pustiu. Iunie pustiu...iulie pustiu... şi tot aştept să treacă vremea. Oricum, nu mă supăr...întotdeauna oamenii deosebiţi au fost mai neînţeleşi. Nu+i bai, noi să fim sănătoşi -  că boala vine!

No, dar poate vă întrebaţi de ce am decis eu să mărturisesc acest lucru, tocmai acum. E simplu: se mulează pe subiect, în sensul că firea omului atrage ceea ce este în acord cu vibraţia sa interioară.

Iar eu mă trezesc mai dăunăzi, cu ditamai mesajul de oameni frumoşi, care mi-a marcat ziua:

Am trăit unul dintre momentele definitorii ale vieţii, pe care o împart în două: ÎNAINTE şi DUPĂ.

Frumos, ce să mai... am rămas fără spici! Ia, ascultaţi aici:

"FIECARE OM POARTĂ ÎN SINE CEL PUŢIN O RANĂ ŞI O LUPTĂ...DACĂ POŢI, OFERĂ-I O VORBĂ BLÂNDĂ DREPT PANSAMENT. DACĂ NU, NU-L RĂNI MAI MULT"  

Frumos, superb! Bravo, bravissimo!

Dar cine o fi scos o asemenea perlă de sorginte metanoică? Şi s-o fi scremut mult, sau a primit-o prin channeling de la vreun spirit absurd de evoluat şi cum i-a venit, i-a şi dat drumul pe Facebook? Nu ştiu, întreb şi eu... Că dacă citatul de duh e ca "Mioriţa", vreo zicere populară cu autor necunoscut, am pus-o original, că nu mai ştiu pe cine să laud şi să-i trimit o îmbrăţişare (cu sufletul, desigur)!

În fine, nu contează...nu are importanţă! Oricum, aceste cuvinte sunt ceva din altă lume! Dacă mai veneau şi pe un fundal tomnatic, într-o explozie de culoare şi frenezie nostalgică, pe cuvânt de nu-mi făceam magnet de frigider cu  această compoziţie, ca să o am în ochi ori de câte ori dau iama la mâncare. Adică mai mereu, fie vorba între noi.

Şi poate aşa, luând contact cât mai des cu o frântură a Sferelor Înalte, să evoluez. Şi odată cu mine, restul oamenilor.

Păi vă daţi seama ce mişto ar fi? Am trăi ca-n sânul lui Avraam: fără certuri, acuze, nemulţumiri. Fără proteste, ură, homofobie, arahnofobie, agorafobie şi alte urâciuni d-astea, demne de Evul Mediu. Dimpotrivă, ne-am iubi toţi, ca pe noi înşine. Am dănţui într-o perpetuă horă a unirii, ne-am zâmbi (cu sufletul) şi ne-am pansa unii pe alţii, până am ajunge mai ceva ca nişte mumii egiptene. C-apoi viaţa-i grea, omătu-i mare!
Nu mai zic de toată planeta şi gândesc mai loco, la nivel de Românica: suntem vreo 20 de milioane de oameni pe aci şi cu atâtea lupte şi răni...un pansament de la unu', un pansament de la altu'...se cunoaşte! Pic cu pic se face multul!

Dar ce e şi mai important: privesc cu inima îndurerată la soarta acestei biete ţărişoare, tocmai în an centenar...şi plâng. Şi mănânc. Şi privesc şi iară plâng...

Familii dezbinate de ură, copii scârbiţi de părinţi doar pentru că aceştia au alte viziuni politice, jigniri şi lipsă de respect. Eleganţa este doar un concept de fashion, bunul simţ - o relicvă a vremurilor apuse; valorile nu mai sunt cărămizi absolute în fundaţia idealurilor, ci simple variaţii de culori într-un melanj impresionist, din care fiecare înţelege ce-i pofteşte inima. Iar iubirea nu mai este pacea comuniunii prezente, ci lupta continuă pentru evoluţia la o stare intangibilă de fericire egoistă.

Dar dacă am trăi ca nişte oameni d-ăştia de bine, cum ar fi?

Nu ne-am mai răni şi ne-am pansa reciproc, LOGIC...că d-aia e citatul acela atât de mirobolant: ţine de ideal! Şi totuşi, cum ar fi, de-ar fi? 

Simplu. Mai pe scurt: de ce râde lumea de Iohannis, că-i molcom ca un melc? Oare el nu-i un om cu cel puţin o luptă la activ? De ce nu suntem blânzi cu el? Şi de ce îl tot iubim în gură pe Dragnea? El nu e tot om? Şi dacă e, nu poartă în sine cel puţin o luptă pentru care merită să nu-l rănim mai mult? Şi Udrea, săraca...se pregătea să conducă o ţară şi acum este exilată-n exotic! Şi domniţa vedetă, care a fost făcută terci de una cu găina pe cap, care-i şef de modă şi i-a spus că nu s-a îmbrăcat în tendinţe (mă iertaţi că-s evaziv, dar nu am memoria numelor)....sau câte zeci, sute, mii de personalităţi care sunt, mai întâi de toate, oameni care au o rană şi-o luptă la activ.

De ce acuzăm bieţii pensionari, care se bucură de darurile electorale? Eu nu merită pansaţi? Şi de ce este atâta râcă peste tot? Ziarişti, jandarmi, politicieni, preoţi, medici, profesori...de ce ne acuzăm unii pe alţii, când...stai, cum era...toţi suntem oameni şi fiecare om poartă cel puţin o rană şi o luptă, pentru care merită să-i oferim măcar o vorbă blândă drept pansament...sau, măcar să nu îl rănim mai mult.

Oare nu ar fi bine să fim cu toţii oameni frumoşi care nu judecă şi privesc totul cu o beatitudine perpetuă?  Să nu mai fim acei justiţiari care taie şi spânzură (pe Facebook)...ci suflete inocente, care trăiesc şi sclipesc. Iar justiţia să o lăsăm Justiţiei...că are cine să se ocupe de dânsa.

Ori aşa, ori toate sutele de mii de like-uri şi distribuiri ale unor asemenea ziceri de om frumos sunt simple rahaturi de P.R., pe care oricum nimeni nu le crede -  dar simţim nevoia să ne minţin singuri, de proşti ce suntem şi de ipocriţi.

Mda.

Nu ştiu despre restul, dar de frumos ce vreau să fiu, eu umblu, permanent, cu nişte feşe sterile în poşetuţă - că nu se stie cine trebuie pansat. Şi încă port eticheta personalizată, deci trebuie să fac şi eu o impresie bună, ca să am succes în afaceri! Apropo: "5 pixuri la 10 lei!...în curând apar tricouri...5 pixuri la 10 lei..."

Să fie pace în lume, ce să zic?

Fete, pansamente şi ultraviolete, pentru tot poporul! Că un bronz mic nu strică...încă este vreme de concedii!

...şi de-o muzică muzică bună, care te îmbrăţişează şi te atinge cu o simplă privire. Sau, stai că le încurc..muza din muzică era bună şi te îmbrăţişa? ...sau omul frumos care asculta muzica muzei...sau...AHHHH!!!

Gata, că o iau cu capul de la atâta drăgălăşenie! Să fie o cântare!!!

[Light in Babylon - Istanbul] 

Spiritul Crăciunului

Acum câteva zile vorbeam cu un prieten despre venirea Crăciunului. Mă rog, de fapt eram amândoi uimiţi că NU mai simţim că vine Crăciunul. Nu mai simţim starea aia de sărbătoare, bucuria pe care o simţeam mai la tinereţe. Cumva, spiritul de sărbătoare mă ocoleşte. Ciudat!

Nu, nu se poate aşa ceva! Deci minteni scot carneţelul şi încep verificarea: cadouri - hohooooo....checked! Miros de cozonaci şi dovleac la cuptor, ca la mama...checked! Scrisoare pentru Moşu'...checked! Nămeţi...not checked, dar nu contează. Colinde cu ler lin şi flori de măr...checked! Fuego, Hruşcă...checked! 

Frăţiuer, să-mi trag pălmi! Ce se întâmplă?? Unde e greşeala? Am bifat cam tot ce făceam până acum de sărbători şi tot nu le simt! Să mă fi nesimţit odată cu trecerea timpului??

Şi-apoi, tot zăpând aiurea pe net văd un titlu mare, cu roşu aprins şi mă luminez mai instant decât nessul instant! Iuhuuuu...mi s-a luat piatra de pe inimă!!  Eu nu am greşit cu nimic....SGU Ploieşti e de vină! EL, doar EL şi numai EL a furat Spiritul Crăciunului! 

Vaaaaaaaiiiii...păi cum aşa ceva? Nu ştiam că Jim Carrey lucrează la Ploieşti...că numai ăla se costuma în Grinch şi fura Crăciunul bieţilor copii nevinovaţi! Şi până la urmă... l-a furat, treaba lui! Să şi-l bage-n buzunar şi să se ducă! Cel  mai tare mă oftic că nu am ştiut mai din timp, măcar să mă aleg şi eu cu un autograf! 

Plin de întrebări fără răspuns, tremurând ca trestia-n vânt şi mustind de curiozitate, dau click pe articol - eu ştiam că Spiritul Crăciunului nu ţi-l poate fura nimeni; îl ai în suflet şi e complet imaterial...deci neavând formă fizică, nu ai ce fura. Dar no...oi fi rămas în urmă cu evoluţia tehnologică. Şi dacă ăştia zic că SGU l-a putut fura, vreau şi eu să ştiu cum! Nu de alta, dar mâine poimâine vine ziua şi ceasul...şi barem să nu mor prost! Deci, purced a citi minunăţia.

De fapt, cică SGU nu mai împodobeşte oraşul de sărbători, că "nu sunt bani". Şi să te ţii plânset şi jale, oameni în saci de rafie ce-şi smulg părul şi-şi toarnă cenusă-n cap! Văleu şi mult vai...chiar în halul ăsta am ajuns, să nu avem beculeţe în oraş şi să nu simţim şi noi sărbătorile? Într-un oraş european din Uniunea Europeană a secolului 21?? Jigodiile!!

Noroc cu o mână de jurnalişti cetăţeni responsabili care au făcut presiuni asupra SGU să pună, în mă-sa, nişte beculitoare prin copaci...ca apoi să revină cu un nou articol: SGU îşi bate joc de ploieşteni! A cheltuit 150.000 de lei pe beculeţe, dar RUŞINE! Ruşine, de trei ori Ruşine! Au reuşit să împodobească doar centrul oraşului şi în plus e oribil...se sperie copiii de atâta hidoşenie! Şi o comună arată mai frumos decât cel mai cu moţ municipiu din Prahova! Umilire totală şi bătaie de joc, mânca-v-ar râia de corupţi care sunteţi voi corupţi şi criminali de suflete! HUO!! 

No, acuma toată daravela mie mi se pare complet hilară şi jenantă. Trecând de caracterul bombastic al articolelor -  când, de fapt, scriitura este banală...cam cât de jurnalist poţi să fii ca să transformi un rahat într-o problemă de interes naţional? Nu ştiu cum să spun, dar pentru mine, cel puţin, ornamentele stradale nu sunt o condiţie esenţială a modului în care percep sărbătoarea. Dacă totuşi sunt, mişto. Dacă nu sunt, asta e. Nici o tragedie, nu moare nimeni.
Până la urmă, mi se rupe de beculeţe! Nu-mi stă bucuria Crăciunului în nişte prostii atârnate de stâlpi...mai mult decât o seară-două în care să trec pe acolo şi eventual să-mi fac selfie în nămete, cu bradul împodobit la cap - nu am tangenţă cu subiectul! Şi, de fapt, cam nimeni altcineva! Îmi vine greu să cred că e înnebunit copillul de luminiţe şi trage de mă-sa: 

"Mami, mai!! Hai la luminiţe în centru!!" 

"Păi nu ai fost şi ieri?"

"NUUUU...vreau şi azi! Vreau să stăm până dimineaţa, să le văd cum se sting! Şi apoi cum se aprind! Şi apoi cum se sting! Ce bucurie!"

Şi în plus...cum era aia? "Vrem spitale, nu catedrale!". Păi nu sunt de acord cu atâta cheltuială şi atâta exuberanţă pentru un loc unde mergi să te rogi, dar luat în modul, o catedrală este mai importantă decât nişte plasticuri luminoase atârnând prin oraş din loc în loc. Dar nimeni nu spune "Vrem spitale, nu beculitoare!"...pentru că, de fapt, nu vrem spitale, vrem beculitoare! C-aşa se face, e sezonul! Dacă nu acum, atunci când?? 

Cu un miliard jumate se putea construi, puii mei, un spital! O secţie de spital! Un salon de spital! Un balcon de spital, ceva! Orice, numai să nu fie aruncaţi în vânt, pentru nişte lucruri care, până la urmă, nu au o importanţă vitală pentru mersul societăţii. 

Că eu aşa am învăţat: nu e o ruşine să nu ai bani. Dar atunci când NU îi ai, faci o prioritizare a nevoilor. Nu eşti muritor de foame şi tu strângi din curea să-ţi iei Iphone 6. Nu îţi iei Lamborghini să mănânci magiun cu pâine pe capota lui şi nici plasmă, dacă umbli desculţ prin zăpadă. Nu-i normal? Este -  dacă ştii. Dar evidenţele arată că românii nu ştiu - iar asta se vede de pe Marte, începând de la bugetul personal şi terminând cu cel naţional.

Eu gândesc aşa: "Băi frate, nu am bani. Sunt sărac lipit - vai steaua mea.

Bun, perfect! Din bruma pe care o am, raportată la nevoi, ce este mai important? Păi: să am ce pune în gură, să fiu sănătos şi să am un dram de educaţie. Punct. Întâi astea, apoi restul...deci, dacă aş face bugetul naţional, aş da bani pentru Agricultură, Sănătate şi Educaţie. Astea-s nevoile bazale, apoi restul. Mă doare-n cot de conacu' lu' Iohannis - că poa' să stea şi într-o cameră normală şi nu una pe comandă. Tot într-un pat doarme! Şi da...mi se bârlăre de SRI, SIE, MIE, ŢIE şi toate agenţiile cu prescurtări de litere. Nu cred că e o problemă chiar atât de gravă dacă nu îşi măresc bugetele în fiecare an.

No, dar până la urmă, totul porneşte de la noi. De la mine şi de la tine. 

Iar atâta timp cât alegem să ne zbatem pentru tot felul de prostii care nu au o valoare reală în contextul general, lucrurile vor merge prost. 

Eu aş fi consumat tone de cerneală să mă cert pentru scurmăcunea nenorocită de la tramvaie. Că ăia care o fac lucră cu picioarele şi-a ieşit o lucrare atât de minunată încât nu mai pot trece două tramvaie unul pe lângă altul, pentru că distanţa şinelor dintre sensurile de mers este prea mică!! O să se ajungă să stai cu trocaleletul în staţie, până trece celălalt! Sau cobori la o staţie, mergi pe jos până la următoare şi te sui de acolo! Nu ai ce să faci altceva...Fix în secolul 21 când se pun la cale expediţii pe marte, noi nu suntem în stare să întindem nişte şine de tramvai!!
Dar de ce să fie important un asemenea mizilic...că doar nu te dai cu transportul în comun decât zilnic! În timp ce beculeţele le atârni două săptămâni pe an- deci sunt infinit mai importante pentru viaţa de zi cu zi!

În fne... ce să mai zic? Cei care conduc nu sunt decât oglinda celor pe care îi conduc. 

Adică totul porneşte de la noi. Luminiţe, tramvaie, ciobani, transportatori, guverne...România suntem noi. Ceva cam aşa:

...ceea ce nu e în regulă deloc! Avea dreptate Gandhi când a zis "Fii schimbarea pe care o vrei în lume". Altfel, nu se va schimba nimic.

Curge muciu

Mare, mare frăsuneală cu arestarea Elenei Udrea şi mai ales cu gestul şocant pe care l-a făcut. Comentarii si discutii, dezbateri, imagini în buclă. O filmare  de 15 secunde cu Udrea încătușată este transmisă continuu, câte un sfert de oră.

Ceea ce înțeleg pe undeva...trebuie să recunosc, imaginile astea îmi aduc o satisfacție destul de mare. Parcă simt cum ar vrea să-mi crească o altă inimă în mine, privesc viaţa cu alţi ochi. Nu c-aş avea ceva personal cu sărmana femeie - martirizată pe altarul libertăţii, dar în opinia mea, este un pion important în regimul care ne-a mâncat viețile ca o cangrenă, timp de zece ani.

Un prieten spunea că nu înțelege și nu pricepe de ce Elena Udrea este atât de blamată - doar a dat mâna cu ea și nu e un monstru. Ceea ce nu e, are dreptate; o dă pe la tv de atâta amar de vreme și no...e o simplă femeie, un om ca toți oamenii. Nu un balaur cu șapte capete și gheare ca de dinozaur...are şi ea două mâini, două picioare, cap, urechi, nas...om, în puii mei. Nu monstru. Pentru unii pare chiar o divă, o fantezie erotică; dormeau cu poza ei sub pernă, doar-doar o veni peste ei vreo succubă cu chipul preaminunatei. Alții o văd ca pe o întrupare angelică desprinsă din lumina Celui Preaînalt, o apariție care întotdeauna trebuia întâmpinată slugarnic - cu ode și pupăciuni de mâini. Iar alții, în sfârșit, o consideră singurul om onest din România; Adevărul Suprem, Binele Suprem, Dumnezeul pe pământ și împărțitorul luminii (băsești). Ce mai la deal, la vale... era un Iohannis feminin, făptura care dacă nu ar fi existat, ar fi trebuit inventată.

Nici nu mai conta că salariile erau tăiate iar Elenuța construia săli de sport de sute de mii de euro, pe care oricum nu le folosea nimeni. Nu mai conta că afișa cu ostentație o avere uluitoare, în timp ce majoritatea țării se zbătea în sărăcie. Nu a contat nimic...iar cei care mai vociferau erau priviți ca niște paria, dușmani ai poporului și comuniști nenorociți care se puneau în calea progresului şi reformei.

Vă dați seama că fiinţa asta a candidat la cea mai înaltă funcție în stat și A MAI FOST ȘI VOTATĂ?! A fost crezută și aplaudată la scenă deschisă, apoi sute, mii de cetățeni s-au dus cu toată inima și au zis: DA! Mai rar așa duduie, așa caracter pur! 

Cam cât de...naiv să fii, ca să faci asta?

No, acum curățenia parcă începe să se mai maculeze și încet încet, îngerul a rămas fără aripi. Nasol...dar totuși, neimportant. Deja a devenit o imagine banală cea a unor personaje faimoase cu niște cătușe la mâini, așa că nu mă mai urc în slăvi de plăcere. Mi-aș dori ceva mai concret...judecare, întemnițare și confiscarea averilor.  Uneori mă amuz  foarte tare când îi văd p-ăștia că fac măgării fără număr și apoi, printr-un gest de curtoazie, demisionează onorabil - chipurile, afectați. Nu, nu, nu... ei  nu sunt afectați, pentru că nu mai au reprezentarea reală a vieţii cotidiene. 

E o vorbă mai veche: "Ăl bogat nu crede la ăl sărac." Pentru un om normal, demisia e o problemă. Mare! Fără post, nu ai venit; fără venit,  nu mai ai cu ce trăi, ce mânca. Te taie de la lumină, apă, gaze. Dacă nu te angajezi rapid...degeri! Mori! Iar cum posturile stau pe toate gardurile, zeci mii şi aşteaptă doar să fie culese...ia uite ce minunat e să demisionezi! 

Dar ei, oamenii de genul Udrei, sunt o specie aparte. Demisia nu are valoare, pentru că banii oricum curg. A furat, a delapidat, a înşelat până nu a mai putut. Huuoo...demisia! AŞA, ŞI??? Vă închipuiţi că ăla rămâne muritor de foame? Că începe să sape la şant, sau vinde pită la alimentara din colţ? Ete na! Nu mai e ministru? Las că-i director! Nu mai e manager? E consilier de director, apoi director şi ministru în altă parte! Europarlamentar, şef la cine ştie ce structură închipuită sau preşedinte de asociaţie abia înfiinţată. Mare schemă...

Iar eu sătul de șmecherii care calcă tot în picioare și apoi îți râd sfidător în nas, pentru că știu că nu are ce să li se întâmple. Oameni fără scrupule, care sunt mai presus de bine și rău, care își urmăresc doar propriul interes și propriul câștig. Nu vreau răul nimănui, dar mi-aş dori ca persoanele astea să revină la statutul de om! Băi, ai umblat cu şmangleala-n cucuruz? Marş la beci! Şi când ieşi, să fii ca orice puşcăriaş: "Nene, am ieşit...acum ce mă-sa fac? Ce mânânc şi unde dorm? Cine angajează un infractor? Băga-mi-aş picioarele, mi-am ratat viaţa! Vai, mie, ce nenorocit mai sunt!"

Nu ca un baron revenit din concediu: condamnat 10 ani...Toarnă un bagabeu de-i făcea pantofii şi vindea gumă de mestecat fără chitanţă, scrie o carte-două, ţine un curs de bune maniere, îşi descoperă boli care sunt incopatibile cu regimul de detenţie şi-l vezi că iese după un an jumatate sau doi ani bine mersi, mai gras şi mai rumen în obraji, revenind la fosta limuzină, fosta vilă, fostele afaceri de succes şi fosta viaţă de lux.

...adică, exact ce cred că se va întâmpla cu Udrea. Oleacă scandal de ochii lumii, să închidă gura la proşti...încătuşare pentru camera de filmat, pentru că oricum după colţ o aşteaptă unu' să i le dea jos...apoi niţel foc de paie şi gata. Cine-i femeie de succes şi model pentru societate? Udrea, desigur!

Dar, deocamdată, are purtări uluitoare...Şoc,  şoc! Udrea face gesturi  mafiote: pune degetul stâng la nara dreaptă! Oare ce va însemna? Comunică secret cu mafioţii ei din închisoare...numai Al Capone şi clanu Mararu mai făceau asta!

Şi-apoi să te ţii..cete, cete, vin analiştii militari spărgători de coduri: "Păi din observaţiile noastre, gestul Elenei Udrea poate însemna o avertizare pentru complici, că-i dă în gât. Sau, le transmite că totul e bine, nu vorbeşte şi nu ştie nimic. Sau, cere ajutorul unui prieten...întreabă publicul sau sună un prieten. Sau îşi transmite dragostea pentru un prieten. Sau îi înjură pe duşmani. Sau...sau...sau..."

Ia uite, ce să zic! Băi frate, dar s-a gândit cineva că asta îţi bate joc de noi? Ce şi-o zice femeia: "Cu ce să mai fiu eu în centrul atenţiei? Mă scarpin în cur şi mă uit şăgalnic în cameră...vedem, îşi dau seama ,tălâmbii, ce mesaj transmit?"

No, Udrea s-a scărpinat la nas. Oare ce să însemne? Chiar, ce să însemne acest gest secret pe care îl cunoaştem cu toţii? 

Vorba nepoţeluluii unei prietene: "Ma, curge muciu!". 

Se pune ca explicaţie, sau continuăm aventura descoperirii adevărului din spatele unui nimic inflamat?  

Charlie şi Vasile

În sfârşit am descoperit care-i treaba cu "Je suis Charlie"! Nu-i vorba, că nici nu m-a interesat prea tare...dar mi s-a părut cel puţin ciudată datoria asta cetăţenească de a decreta cu oarecare mândrie: "Sunt Charlie". Şi ce vrei, aplauze?? Na, să-ţi trăiască, ce să zic? Când dai de băut?

E drept că nici pe la ştiri nu m-am mai uitat recent...am mai avut şi alte treburi pe planetă. Am prins din zbor ştirea că-n Paris au venit teroricii şi au mitraliat doisprezece oameni. Ca să-l parafrazez pe un clasic în viaţă: GHINION! Colo terorica..

Se-ntâmplă! Acuma pentru o mână de oameni nu s-o face gaură-n cer! C-apoi vorba aia: cade câte-un avion şi se duc pe apa Sâmbetei 200 de suflete deodată! Pe la începutul lui decembrie au venit unii prin Pakistan şi au mitraliat o sută şi ceva de copii, dar nu prea s-a ţinut doliu planetar! Ieri citeam de o fetiţă de 10 ani care s-a detonat într-o piaţă nigeriană şi au murit iar nişte oameni. Nu contează, toţi ochii sunt fixaţi pe Franţa acum! Restul, pe bon de ordine - c-aşa e în civilizaţie!

Deci, cum spuneam: nu am stat lipit de televizor, tresărind de emoţie la fiecare vorbă despre teroriştii francezi. Am aflat toată povestea pe frânturi...atentat, crime, prinderea făptaşilor, comentariile de după. Unii deplângeau soarta sărmanilor jurnalişti, care desenau o caricatură cu creonu' pe hârtie şi făceau artă. Dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine, nu consideram aia artă şi nici măcar caricatură cu vreo urmă de amuzament...mai degrabă înjurături pe faţă la adresa unora sau altora. Adică nu văd de ce tre' să râd la un desen cu Sfânta Treime care şi-o trage în grup, sau la altul în care un  enoriaş (probabil) filmează curu' profetului. Dar asta e chestie strictă de gust, nu contează.

Alţii apărau cu înverşunare islamismul, o religie a păcii; iar alţii ţineau  cu teroriştii..pe principiul: Frate, bagi băţu' prin gard să agiţi câinii, uneori te mai şi muşcă! Asta e! Dacă mă-njurai pe mine şi eu te căşunam cu bătaia. 

Şi-apoi să te ţii discursuri şi articole, fiecare susţinând o parte sau pe cealaltă, fiecare fiind imparţiali şi deţinând dreptatea absolută. Normal şi logic, că d-aia a apărut şi vorba străbună: câte bordeie, atâtea obiceie.

No, eu nu m-am inflamat...poate şi pentru că nu am avut prea mult timp să acord subiectului, să caut dreptatea şi să-mi fac eu o judecată în cap la mine, după propria gândire. Dar m-am simţit asaltat de Charlie! Cum-necum, trebuia să apară unu': Sunt Charlie! Bă, tu eşti Vasile! Nu, că-s Charlie! Ba Vasile! Ba Charlie! Hai, dă buletinu şi taci în mă-ta, că mă enervezi!

Dar acum s-a făcut lumină-n sat...mă simt mai inteligent cu un milimetru! Îmi vine să mă pup de ce deştept sunt, mânca-m-ar mama, cum am penetrat eu metafora - în al doişpelea ceas! Cică nimeni nu e Charlie, doar că toţi achesează la ideea de libertate neîngrădită a cuvântului! Vor să poată spună orice, fără nici o constrângere sau consecinţă.

Frumos, numai că mie mi se pare o idee prost înţeleasă şi nu se poate să nu mă amuze spiritul de turmă care ne bântuie existenţa. Pe principiul personajului colectiv GLOATA, care acţionează ca la un semn, unită-n cuget şi-n simţiri.

Să reluăm: nişte unii fac bâză de tot ce mişcă; planeta, e impasibilă, cu mici urme de aplauze sau  indignare. Dacă era altfel, mă gândesc că Charlie Hebdo nu era doar o publicaţie de nişă, ci ceva gen Obama, Lady Gaga, Ice Bucket Challenge...d-astea, de care trebuie să fii mort, ca să nu auzi. No, pentru convingerile lor, idei pe care nenii cu pricina şi le-au asumat mai presus de propria viaţă, aceştia sunt omorâţi. Brusc, sunt transformaţi în eroi...toată stima şi respectul, mai rar găseşti oameni să moară pentru o idee. 

Pe scurt, cam despre asta vorbeam în postarea trecută şi eu...chiar dacă era despre alt subiect: noi, ca oameni (vorba Gogului talentat), trebuie să ne agăţăm de idei dincolo de orice altceva, sau este mai simplu să flexibilizăm valorile, pentru a putea supravieţui?

No, aştia au ţinut cu dinţii de ceea ce credeau sau făceau. Bun sau prost, nu are importanţă. Asta credeau, pentru asta au murit. Din punctul ăsta de vedere, mai ştii că şi teroriştii n-or fi socotiţi şi ei eroi la musulmănia lor? Doi bărbaţi tineri, care aveau toată viaţa înainte, au murit pentru a pedepsi infidelii care-şi băteau joc de Mahomed. Ce e rău în asta? Totul ţine de gust şi poziţia de unde priveşti situaţia.

Iar apoi apar tonele de lingăi: Şi eu credeam! Nu, nu...DAR ŞI EU CREDEAM, pentru că sunt Charlie. Dar şi tu eşti Charlie, şi voi sunteţi Charlie, cu toţii suntem Charlie!

E, aici e marketingul. Spălarea pe creier. Ipocrizia. Ori că zici "Puie Monta", pentru că a slobozit-o unu' plătit din greu şi deja e o modă să o spui şi tu, deşi habar nu ai ce înseamnă; ori că dai likeuri la petiţii online, pentru că aşa se face; ori că spui "Sunt Charlie", tot aia e.  Pentu că este infinit mai uşor să preiei şi să afirmi orice dintr-un scaun călduţ de birou şi altceva să acţionezi. Mă întreb...câţi Charlie ar mai exista dacă am avea un terorică deasupra capului? Uite, fix acum: vine unu şi îţi pune pistolul la tâmplă: Cine eşti? Charlie, sau Vasile??

Io-mi pun capul că brusc apar la Vasile, câtă frunză, câtă iarbă! De ce? Pentru că lumea este un rahat tocmai fiincă una spunem şi alta facem. Tocmai pentru că nu mai există valori, tocmai pentru că spunem şi facem ceva, iar a doua zi ne schimbăm atât de brusc şi fără explicaţii, că-ţi pică tot capul de pe umeri. Tocmai pentru că viaţa se mulează pe EU, pe VOINŢA MEA, CHEFUL MEU, nu pe un set de reguli abstracte şi de neclintit.

E ca-n bancul ăla când năpustesc teroriştii într-o biserică, în timpul slujbei: "Care nu-i creştin, e liber. Care e creştin, să-şi facă rugăciunea, că a pus-o! Până aci v-a fost!" No, şi pleacă o turmă de enoriaşi, dascălul, unul din preoţi..mai rămân câteva persoane şi un preot. Iar apoi îşi dau teroriştii cagulele jos: "Părinte, puteţi să continuaţi slujbă, v-am scăpat de făţarnici!"

Şi mai e o chestie: întotdeauna, libertatea cuvântului a existat.

Întotdeauna fiecare a spus ce a dorit, când a dorit. Nu umblă oamenii cu centuri de castitate la gură, care să le dea voie să-şi facă doar anumite nevoi. Ce, pe vremea Inchiziei nu puteai să-l înjuri pe Dummnezeu? Normal că puteai! Doar că după ce făceai asta, cel mai probabil  te rumeai la foc mic. Sau pe vremea Securităţii nu puteai să strigi Jos Ceauşescu? Puteai, puteai...dar după asta,  cine înfunda puşcăria?

Libertatea cuvântului a existat mereu..însă fiecare acţiune are şi o reacţiune, iar consecinţele au fost mai dure sau mai uşor de acceptat - în funcţie de vremuri. După umila mea părere, problema nu este şi nu a fost niciodată libertatea, ci doar limita ei. Ăştia mai neaoşi spun: Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face. Scurt pe doi! Pricepe tot omul. Nu îţi convine ceva, nu faci. Nu îţi place să fii înjurat, nu înjuri. Nu îţi place să fii împuşcat, nu împuşti. E ceva de bun simţ, mă gândesc.

Dacă deja faci o facultate de drept, o dai în bărci şi te complici, dar până la urmă cam tot pe acolo ajungi: eşti liber să faci ce vrei, atâta timp cât nu îngrădeşti libertatea altuia.

De aici încolo, începe toată filosofia...

Băsescu, Iohannis, Palm Beach şi-o barcă

Dragilor, am rămas setat pe patriotism!

De când mi s-au deschis ochii şi văd câte minunăţii are ţara asta de oferit, parcă-mi strigă sufletul să nu mă mai bucur acolo singur, în cămăruţa mea. ci să o fac în public, să vadă toată lumea! Păi dacă nu am martori, la ce căcat m-am mai apucat? E ca la ieşitul la biserică după cununie, când înainte de-un grătar, dai o fugă şi pe la parohie de mână cu soaţa să vă înmatriculaţi ca tineri căsătoriţi în faţa naţiunii.

No,, aşa şi eu: vreau spectatori, frate! Fani! Toată lumea, toată lumea sare-acum cu mine! Palpităm de emoţie? DAAAAAAAA......  Ne curge lacrima? DAAAAAAAAA....

Perfect. Uite, un motiv de mândrie este Traian Băsescu, încă preşedinte al României. Zilele-i sunt numărate, dar ca om bun şi prieten de nădejde ce a fost, un nene cu impresii de jurnalist feroce...Cocârlan...Ciocazan, parcă aşa! lansează pe facebook o chemare la arme: Haideţi să haidem şi să îl aplaudăm cu-o urare pe omul care ne-a mâncat...asta...condus zece ani din viaţa! Cel care a fost best of the best mr. president al ultimului deceniu, cel care a urcat ţara pe culmi nebănuite de glorie. 

Cel care ne-a trecut prin focurile crizei economice, care a stat neclintit în faţa atacurilor marilor moguli cu interese obscure. Cel care a stârpit corupţia, ne-a izbăvit de Coşmarul Roşu, Ciuma Roşie, Cizma Roşie, Teroarea Roşie, Moartea Roşie, Gripa Roşie, Secera şi Ciocanul (pe fond roşu); cel ce ne-a democratizat la curu' gol. Cel care a transformat ţara într-un Rai cu picioare de plai, care nu a dat hi-5 cu duşmanul şi ne-a apropiat de Visul American. The One and Only,........ TRAAAAAAAAIIIAAAAAAANNNNN BĂĂĂĂ-SEEESSS-CUUUUUUUUUU.... Aplauze!

Acuma, ce pot să mai zic? Probabil Momârlan ăsta nu e unul dintre aceia cărora le-au fost tăiate salariile sau vreun şomer ori student ce nu s-a putut angaja pe nicăieri din lipsă acută de pile. Nu cred că e unul dintre aceia care au strigat înnebuniţi "Ieşi afară, javră ordinară", pentru că nu mai aveau cu ce trăi şi nici unul dintre cei peste 7 milioane de oameni sătui de atâta progres, care l-au demis fără drept de apel pe prezidentul mult-iubit. Dar acuma chiar ne împiedicăm în detalii? Bine că am scăpat, cel puţin, de comunişti. 

C-apoi cum zicea chiar Băselul drag: după dezastrul alegerilor din Diaspora, prim-ministrul oricărei ţări civilizate şi-ar fi dat demisia. La fel cum, după ce fratele preşedintelui este băgat la pârnaie, preşedintele oricărei ţări civilizate şi-ar fi dat demisia. Mă rog, neimmportant.

Mai sunt mândru de Iohannis. Uraaaaa...dă să pupe tata pe el! 

Cum am mai spus, nu l-am votat. Mi se pare complet nasol că s-anhăitat cu oamenii Băsescului, deci din punctul ăsta de vedere nu văd nici o schimbare. În plus, mi-e silă de campania asta asiduă de înălbire...Chiar nu-l consider vreun Ilen Cosânzen, oricâte băi de mulţime ar face. Dar vorba aia: nu e prost cel care face, e prost cel care crede. 

Realitatea arată că este foarte crezut. Fără comentarii. :D

Dar să beculesc de iuporie că vine omu' din fundu' Palm Beach-ului la clasa economică, nu pot. 

De fapt, mă umple de scârbă...gestul ăsta e din categoria mopuitului în direct, croşetatului sub ochiul public şi umplutului căruţului de la Penny cu apă plată, să vadă lumea ce gospodar neaoş ne-am tras în fruntea ţării. Bleah!!!

Ţi-o fi gătat şi el toţi banii prin croaziera de lux şi a venit cu ce-a putut, că no! Să rămâne pe acolo nu putea, are o ţară de condus! Dar toţi au sărit să-l aplaude de parcă a schimbat piatra din temelia lumii. Patetic!

În tot acest timp, patru oameni mor pentru că s-au prăbuşit cu elicopterul. Corecţie: mor după ce s-au prăbuşit cu elicopterul. Cu certitudine, unul a supravieţuit căderii şi a urlat după ajutor. Un  ajutor care s-ampleticit în picioare şi a venit cu întârziere. Aşa cum s-a întâmplat şi în Apuseni...doar că acum, de vină nu a mai fost GPS-ul întortocheat  ci lipsa de autorizaţie a unui prost de a folosi barca din dotarea Căpităniei Constanţa. Sau lipsa dotării cu materiale tehnice, materializate prin cheia cu care porneşti barca. SUPERB!!!! O totală plăcere!
Personal, nu pot să concep să-ţi pice elicopterul într-o baltă în mijlocul civilizaţiei şi să nu ai o nenorocită de barcă, să ajungi la el! Dacă era în vârf de munte sau în mijlocul oceanului, ceva, mai ziceai...n-avem tehnică, nene! Dar aşa? Moare omu' lângă tine şi te uiţi la el tablou, că nu ai ce-i face? 

Dar, îmi vine să plâng de mândrie, să-mi bag toate picioarele! În ultima noului patriotism care-mi luminează trupul mă simt un om schimbat...şi nu pot să sper la ce e mai bun. Porcării se mai întâmplă uneori, însă data viitoare va fi mai bine!  Decebal era bărbat mişto, Mihai Viteazu se caftea parte-n parte cu turcii, Coandă a inventat avionul nu reacţie, Nadia a luat primul 10 din istorie şi Hagi a dat gol de la jumătatea terenului. Păi cu asemenea reprezentanţi de seamă, cum să-mi permit să nu mă bucur? Îmi crapă şi obrazul, mi-e ruşine de ruşinea mea să mă port altcumva!

Atâta că am o propunere: frate, decât să te mai încurci cu 112 şi să mori urlând după ajutor, mai bine îl chemăm pe Mihai Viteazu să-nvârtă barda ca Thor ciocanul şi să zboare până la amărâţii ăia! Sau să-noate în puii mei 200 de metri, că doar d-aia-i viteaz! Măcar cu el poate număram cel puţin un supravieţuitor al accidentului, nu patru morţi!

Zic şi eu...