Mici nedumeriri pentru o minte odihnită (partea a II-a)

Gata, s-a terminat comicăria cu protestele? Nu de alta, dar s-au cam banalizat şi oricum nu mai înţelege nimeni nimic din ele! Când rezistenţii, când paralelii, când  toţi în acelaşi timp...Acum cică iar se vor aduna rezistenţii, ca răspuns la...ceva, cred.
E un fel de cursă a înarmării; sau un "Mortal Kombat" fără joystick, în care câţiva deştepţi îşi scot propria gloată în stradă, ca să arate care o are mai mare. 

Până când asta? Nu se ştie...deja protestul a devenit sport naţional şi mă întreb cine am fi noi, ca naţie, dacă nu se mai găseşte nimeni să scandeze prin diverse pieţe. Unde mai pui că o grămadă de vieţi omeneşti ar fi aduse la ruină! Păi ce am  mai distribui pe facebook, dacă nu mai există penali pe care să îi ironizăm  prin tot felul de sloganuri puerile? Cum s-ar mai afirma inteligenţii neamului, care cred că au îndoit banana pentru că s-au hăhăit (subtil şi rafinat) de o Viorica Vasilica? Şi mai ales, din ce ar mai trăi făcătorii de meme-uri batjocoritoare la adresa adversarilor politici, dacă nu ar mai exista acei adversari? Chiar şi asiguratorii de sunet şi lumini, făcătorii de scene şi printatorii de palme d-alea cu haştag ar rămâne pe drumuri, fără obiectul muncii! 

Serios vorbesc: războiul este mult mai profitabil decât pacea -  şi dacă nu ar fi atât de tragic, aproape că ar fi amuzant! 

Da' mă rog...nu mai zic nimic! Dacă mă bag în tărâţe, mă mănâncă porcii şi mi-e milă de tinereţile mele - alea care mai sunt...că na! Timpul trece, nu aşteaptă pe nimeni!

Aşa că îmi petrec vremea încercând să mai desluşesc din tainele omenirii...măcar să rămân şi eu în memoria colectivă, dacă altceva nu fac. 

Prin urmare, iată pe unde-mi mai zboară gândul:

1. "tare" este sinonim cu "mult"?

Aud tot mai multă lume spunând "Mă bucur foarte tare" - şi încerc să-mi imaginez...cum vine asta?  Se bucură cu zgomotul la maxim? Mda, interesant.

Dacă s-ar fi folosit varianta tradiţională, ai fi spus "mă bucur mult"; "mă bucur foarte mult", sau pur şi simplu "mă bucur (mai puţin)". Dar dacă cineva se bucură tare, când NU se bucură tare, cum se bucură? Încet? Pe silenţios? Pe vibraţii ca telefonul? "Bzzzzzzzz!!!! Ce faci acolo, ai fantezii cu muşte? Încerci să gândeşti ca ele, ca să le prinzi"?
"Aaaaaa....nuuuu...mă bucur încet. Mucles"!

2. Îl ştie careva pe Mihai? Mihai...
Hai măi...cum, "Care Mihai"? Regele Mihai? Mmmmm....da şi nu! Mihai, regele pop! Gata, v-aţi dat seama? În ţările anglofone e cunoscut ca Michael Jackson; iar noi, fiind români şi mai ales că aniversăm 100 de ani de România, mi se pare urât să ne mai murdărim de engleză la gură şi cred că ar trebui să spunem simplu şi frumos: Mihai, fiul valetului. 
Aşa spune dicţionarul de engleză: "jack"  înseamnă, printre altele, şi  "valet"; iar "son" se traduce prin  "fiu". Păi nu? 

Ce ne tot fracturăm limba în engleză? Sau, de fapt, romgleză...care devine din ce în ce mai caraghioasă, semnalează o impostură cât toate zilele şi subliniază apartenenţa la o multinaţională şmecheră - care nu-i din România - logic! Deci, e cu mândria!

Adică, ceva cam aşa:

Oare ce ar ieşi dacă am vorbi cu toţii în acest fel?

"I went to piaţă, pentru că I wanted să-mi iau nişte bread. Şi, ma bad, m-am întâlnit cu un friend şi ne-am drinkălit criţă, de am rămas fără money de pâine. At home, mi-a tras nevasta o cafteală, de am văzut green stars! Asta aşa, ca să îmi remind me că nu trebuie să mai plec cu guys la bere când am something to do".

3. Cum se zice corect? "Neam prostit", sau "ne-am prostit"?

Până la urmă, nici nu cred că are vreo importanţă...ceea ce contează este că am inventat suporturile inteligente pentru bureţi:

Vorba 'ceea: măcar ele să fie deştepte! Dacă mai rezolvă şi probleme d-alea complicate, care au dat internetul peste cap -  gen "Cât fac 3-2+1?", pe cuvânt de nu-mi iau un bax! Că dacă le fată mintea nişte pui, îmi fac crescătorie şi mă bag în afaceri!! 

Puteţi să-mi spuneţi Patronu' de pe acum, ca să vă obişnuiţi!

4. Până una-alta, abia aştept să vină ziua lu'...ăăă... Băi, care vrea nişte cadouri de ziua lui? Staţi, nu vă înghesuiţi, să vă spui ce idei am: pentru domniţe aş oferi o brăţară-ochi-şiret-bej-mărgele; gospodinelor le-aş dărui o veioză-masă-pălărie-alb... Ce? Cum? Nu ştiţi ce-s alea? Sincer, nici eu...dar am auzit că tocmai s-ar fi inventat  şi par interesante, după denumire! Plus că nici nu-s scumpe!

Aşa căutam  prin târg zilele trecute, nişte parfum cu miros de tei pentru un cadou şi i-a picat faţa vânzătoarei când am întrebat dacă are. Zicea că nu a auzit în viaţa ei de parfum de tei... 

Sunt curios ce reacţie va avea când i-oi cere  două brăţări-ochi-şiret-bej-mărgele; sper, numai, să nu mă alerge, că nu îmi bat joc de ea! Pe cuvânt! 

Chiar există aşa ceva: 

5. Mă bucur enorm de mult când comercianţii ies în întâmpinarea dorinţelor mele şi se zbat să îmi facă viaţa cât mai comodă posibil! La câte griji am pe cap...ERA şi timpul ca cineva să mă mai şi răsfeţe! Păi nu-i aşa?

Uite, spre exemplu, îmi place când nu mă mai lasă să mă gândesc eu, cu capul meu, ce-i de făcut şi îmi oferă totul pe tavă...ca la proşti! Doar că eu nu sunt prost! Am, doar, neuronii în vacanţă...

Şi de aceea, domnii de la marketing s-au gândit să îmi ofere un ulei pentru după epilare:

Şi mi-au spus din start: "Patroane, vezi că nu e ulei pentru gătit! Nu e nici ulei pentru masaj şi nici măcar pentru duş! E pentru după epilare"!

Ceea ce e perfect corect. Dacă aş fi văzut eticheta unui "ulei după epilare", nici nu îl băgam în seamă! Pentru că nu mă interesează "după ce e uleiul acela"...ci "PENTRU ce e bun".
În curând, o să ajungem ca-n bancul cu blonda la supermaket când îşi cumpără o cutie cu lapte şi strigă mirată: "Ia uite, dragă! Pe cutie scrie DESCHIDE AICI, iar eu, ca proasta, o deschideam acasă"!

Una peste alta, totul e bine când se termină cu bine!

Şi atunci, la ce să ne mai agităm atât?

Mai bine să ne bucurăm şi-un cântecel să cântăm:

(Antract - Pentru tine, nou)

P.S.: să-ţi urezi singur "la mulţi ani", e jenant oricum ai da-o! Şi sugerează faptul că nu are cine să-ţi deschidă uşa şi să te ureze, chiar şi atunci când dai de băut la toată lumea.
Nasol moment!

Despre oameni şi cărţi

Am înţeles că azi este Ziua Cărţii. La mulţi ani, ce să zic? 

O cheamă şi Gheorghea pe cartea asta? În fine, nu importă...La dublu mulţi ani, că e şi Sf. Gheorghe!

Pentru a marca momentul, declar (pe proprie răspundere) că sunt fan cărţi şi îmi place "Game of Thrones" - serialul, nu cărţile...că astea-s prea mari, mă plictisesc. Şi oricum, nu le am; dar şi le-a luat un prieten. Sunt ediţia 2017 -  ultima apărută, ca să fie mişto. Ce-i drept, în bibliotecă arată cel puţin superb, exact cum îmi place şi mie: copertă la set, ca să se vadă că e o colecţie; mărime potrivită, grafică decentă, hârtie de calitate. Într-un cuvânt: îţi creşte inima numai când le vezi şi te păleşte din senin pofta de a le citi.

No bun, s-o apucat amicul acesta al meu de dânsele... că d-aia a dat o căruţă de bani pe ele. Şi nu prea e mulţumit; zice că-s traduse cu picioarele şi în bătaie de joc. Cel mai probabil, Google translate ar fi făcut o treabă muuuuuult mai bună şi dacă mai greşea vreun acord, măcar avea o scuză: e un program de computer, la ce să te aştepţi?

Mă rog...toate astea sunt prostioare pe care le discutam la un pahar de vorbă.
Oricum au trecut pe lângă mine ca acceleratul prin haltă - pentru că, momentan,  nu mă lovesc de ele şi nu mă deranjează. Totuşi, mi le-am amintit astăzi, când m-am uitat pe site-ul unei librării online, căutând noua ediţie a cărţilor "Harry Potter". Vreau să le fac cadou şi, ce-i drept, ediţia precedentă, scoasă de editura Egmont, mi s-a părut hidoasă! N-aş ţine aşa ceva în bibliotecă, nici plătit - şi nici nu pot oferi cuiva un cadou care nu îmi place nici măcar mie.

Da, da, ştiu..."Nu judeca o carte după copertă"! Perfect adevărat; doar că, latura mea perfecţionistă nu mă lasă să cumpăr cărţi urâte, care nu se potrivesc cu nimic şi dau bibliotecii o înfăţişare de bazar de second hand!

Totuşi, de când "Harry Potter" a fost cumpărat de editura Arthur, situaţia s-a mai îmbunătăţit. Un pic, nu mult...dar se punea, totuşi, ca pas înainte. Şi m-am hotărât să mă apuc de cumpărături...până am văzut asta:

Stai, stai...Prinţul Semi Cum? Hai, dă-o-n şoşoni de treabă! "Prinţul Semisânge"? Da' ce-i ăla, Biftec? E prinţul lichidelor, jumate sânge şi jumate ţuică? I s-a scurs sângele într-o ceaşcă şi e semi-îmbălsămat?

Serios acum...Traducătorul acela vorbeşte limba română cu accent de marţian? Nu ştie bine termenii corespondenţi şi trânteşte pleaşca-n cozonac, sperând să priceapă interlocutorul ce vrea să spună? Chiar nu-l zgârie şi pe el la creieri cum se aude când spui titlul cu voce tare? Să-mi trag pălmi, zici că rostogoleşti pe scări o căruţă cu ligheane de tablă, pe cuvânt de vă mint!

În ciuda carenţelor de ordin estetic şi a calităţii proaste de editare, cei de la Egmont măcar au adaptat frumos termenul orginal "half-blood prince" şi i-au zis "prinţul semi-pur". Nu sună puţin mai armonios decât "semi-sânge"? Că nu facem grătar cu sângerete!
...şi până la urmă, orice cuvânt spus/scris pe planetă, în orice limbă, trebuie tradus ŞI ADAPTAT - iar textul trebuie înţeles nu numai în formă, ci şi în spirit. Dar ce să ne mai împiedicăm de amănunte d-astea în ziua de azi? În secolul vitezei nu mai contează detaliile!
De aceea, abia aştept să apară "Wuthering Heights" tradus ca "Înălţimi vântoase", "Pride and Prejudice" românizat în "Mândrie şi prejudiciu", sau "Gone with the wind" reeditat ca "Dus cu vântul". Ce, nu e posibil aşa ceva? În ziua de azi mă aştept la orice!

Plus că suntem aşa de deştepţi, că ne concentrăm doar pe formă, nu şi pe substrat. Iar asta este o tendinţă generală în orice artă...d-aia şi filmele abundă de efecte speciale care-ţi zăpăcesc neuronii, deşi nu mai spun absolut nimic şi sunt din ce în ce mai proaste. D-aia ştim să utilizăm smartphone-ul din burta mamei şi ajungem să dăm admitere la doctorat, deşi nu mai ştim să citim ceasurile cu limbi , sau nu mai ştim ordinea operaţiilor la matematică şi isterizăm internetul, întrebând în stânga şi-n dreapta cât face 9 + 9 : 9 - 9. 

Şi, în cele din urmă, de aceea ne şi tâmpim pe zi ce trece. Importantă este doar forma, nu şi fondul.

Aşa am rămas pe gânduri săptămânile trecute, când am aflat că în urma unor studii, s-a constatat că 1 român din 5 nu a citit nici măcar o carte în viaţa lui. Mi-e milă de săracul om, habar nu are ce pierde!

Apoi m-am îngrozit de-a dreptul, când cineva de la o asociaţie care se ocupa cu lectura spunea că misiunea lor de ONG este ca după numeroase campanii, să citească fiecare român minim câte 4 cărţi pe lună. "Domnu', domnu'...nu vă supăraţi...pe Pământ câte trebuie să citim? Că nu toţi avem posibilitate să mergem pe Lună..."

Şi de ce să ne rezumăm la minim 4 cărţi la 30 de zile? Eu aş fi zis "minim 4 cărţi pe zi": una înainte de micul dejun, una la prânz, una la siestă şi una înaintea gustării dintre mese. Iar dacă vrem să fim mai hoţi ca Moş Gerilă, seara zic să citim câte o bibliotecă întreagă, ca să fim siguri că ne deşteptăm conform normelor europene în vigoare!

Până la urmă, ce e fixaţia asta cu cifrele şi numerele? De unde ideea că dacă citeşti stive de cărţi pe oră...adică, pardon! LECTUREZI, că aşa se zice în mediile pretenţioase - eşti inteligent? Şi mai ales, de ce se pune accentul pe cantitate şi nu pe calitate? Dacă citeşti una şi bună, sughiţi? Te păleşte strechea şi dai în alte alea?
Dacă citeşti o carte pe trimestru şi te împlineşte, îţi pică tavanul în cap, sau cum? De ce trebuie să citeşti la normă? A, da...pari intelectual şi sună bengos când o spui: "Eu, ieri, am citit 4 cărţi şi am început-o şi pe a cincea"! "Vai, gurule mic ce eşti tu... Să-i dea, mămica, zăhărel? Sau vrei şi un imn de laudă"? 

No bun...eu nu mă pontez când citesc şi prefer să fiu etichetat cum i-o veni oricui la gură, decât să mă simt idiot. Citesc ce îmi place, cât şi când îmi place (cel mai des, pliantele de la supermarketuri - muahahahaha!!!!), nu ca să dau bine la public şi să fiu aplaudat! Chiar dacă asta ar înseamna şi o carte pe an! Prostule de prost ce sunt!
Ce să mai zic? Îmi pare rău despre mine, că-s băiat bun, pe alocuri.

Mda...Trist.

Dar aşa ajungem masă de manevră, membri ai gloatei şi analfabeţi funcţionali: ne concentrăm pe cifre şi nu mai suntem în stare să interpretăm informaţiile pe care le absorbim. În cele din urmă, litera ucide şi duhul face viu. Dacă este. Dacă nu, e ca-n comerţ: "Reclama e sufletul comerţului şi comerţul, sufletu' "!

Da bine...hai că sunt prea prăpăstios! Cărţile ne face nişte străluminaţi, genii şi aproape luceferi nemuritori! Lumini Călăuzitoare, menite să iasă din turmă şi să lucească pe bolta cerului de deosebiţi ce suntem... Iar toată lumea vrea să fie atât de diferită şi de specială, că acum şi dacă ai vrea cu tot dinadinsul să mai fii la fel cu cineva, nu mai ai cu cine să te asemeni!

Iar fără lucruri comune, nu mai există nimic durabil între oameni! Nici familie, nici prietenie, nici comunitate.
Totul este o formă atrăgătoare la suprafaţă, dar falsă în profunzime. Ca mărul cu viermi, măseaua cariată la interior şi sânii umflaţi de silicon. 

Şi totuşi, încă e bine.

Prin urmare, propun să ne bucurăm şi-un cântec vesel să cântăm:



(Antract - Cârciumăreasa)