Se afișează postările cu eticheta întrebări. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta întrebări. Afișați toate postările

marți, 21 iunie 2022

Controverse muzicale

Astăzi este Ziua Internaţională a Solstiţiului de Vară. La mulţi ani! 
Vă urez cele mai răcoritoare urări de bine şi fie ca solstiţiul de vară să vă aducă sănătate, bucurii, împliniri, plus multe alte felicitări tradiţionale. "La mulţi ani cu sănătate... să vă dea Domnul, tot ce-mi doresc"! - că aşa e bine: să-i doreşti aproapelui exact ceea ce ţi-ai dori ţie. :)

Tot astăzi este şi Ziua Internaţională a Yoghei...Yogăi... ZIUA YOGA! La dublu mulţi ani! 
Haideţi să luăm poziţia de lotus cu multe petale şi să ne integrăm în Absolut. Propun ca ora de ascensiune să fie 11 şi 11minute şi 11 secunde şi 11 sutimi de secundă şi 11 miimi de secundă - pentru că 11 este număr magic şi la această oră se deschid portalurile energetice corespunzătoare. Nu e păcat să nu profităm de ele?

Tot astăzi este şi Ziua Internaţională a Muzicii. La triplu mulţi ani! 
Manelele se pun ca muzică? Hai, măi, că a scos Culiţă Sterp un hit...bun de te lingi pe deşte! Mi-a trimis Youtube-ul înştiinţare că e pe val şi de-aia ştiu; nu am de gând să o caut, dar na! V-am zis.
 
Eu prefer să ascult "Nu ştii tu să fii bărbat", a Irinei Rimes. E mai la sentiment, aşa... mă răscoleşte prin locuri pe care nu le vede niciodată soarele - cu precădere, fundul inimii. 
De fapt, chiar am citit că acest adevărat imn închinat iubirii neîmpărtăşite a trezit la viaţă mai multe femei - cărora le-a deschis ochii şi au divorţat de soţii lor, pentru că nu ştiau să fie bărbaţi. 
Doamne feri! Şi dacă vedeau "Războiul Stelelor", îşi scriau la status "Ajută-mă, Obi-Wan Kenobi! Eşti singura mea speranţă"? Păi dacă-i aşa, bine că nu s-au uitat şi la "Masca lui Zorro", ca să-l aştepte pe Antonio Banderas să le seducă!   :)) :)) :)) :)) 

Trist. Uite aşa se duce iubirea de râpă! E clar că bietele femei îşi iubeau bărbaţii; însă sufereau mereu, chiar fără să îşi dea seama! Ceea ce mi se pare corect: ce este iubirea, dacă nu căutarea persoanei potrivite care să te rănească? Dar...până unde? Până când să mai suporte tânăra domniţă metehnele soţului?  


[Irina Rimes - Nu ştii tu să fii bărbat]

Noroc că Universul a lucrat în folosul comunităţii şi prin gura artistei, a arătat calea mântuirii de alean şi suferinţi. Cui? CUM ADICĂ, CUI? Oricui se regăseşte printre versuri, desigur... Iar dacă acestea nu rezonează cu vibraţia propriului suflet, e clar că Ghizii Universali vor transmite alte mesaje, cu alte ocazii, prin intermediul altor muzichii.

Totuşi, până la alte notificări, nu ar fi mai bine să punem osul la treabă şi prevenim apariţia problemei, în loc să ne chinuim să o rezolvăm? Aşa că întreb, scurt pe doi: "Cum ştim că ştim să fim bărbaţi"? 
Dacă s-a întâmplat iubirea şi apoi merg lucrurile prost, am înţeles că le aranjează Mama Natură şi ne semnalizează prin mijloace specifice ceea ce avem de făcut. DAR cum să facem să meargă lucrurile bine, fără să se strice căruţa după ce s-a întâmplat iubirea? 

Când se cunosc Ţuţurel cu Gingirica şi se apucă să se îndrăgostească reciproc, vin şi cu lista de cerinţe prin care să demonstreze că ştiu să fie Bărbat şi Femeie? Sau, poate, se întâlnesc la o clacă şi stabilesc un program de comun acord? Criteriile de bifat le scriu de la ei din cap, ori cer păreri prin sat şi apoi le supun la vot? Ascultă muzică la întâmplare şi notează versurile în care se regăsesc? Mai exact, care este firul evenimentelor? Şi apoi, cum stabileşti prezenţa sau neprezenţa bărbăţiei? 
Dacă Gingirica bagă la spălat, face mâncare, stă cu copii şi în timpul liber merge la o băută, ca între fete, se pune că e femeie? Iar dacă Ţuţurel o mai ajută la curăţenie, iar apoi bea bere şi se scarpină pe burtă când se uită la meci, se califică pentru bărbăţie? 
Dacă Ţuţurel o invită pe Gingirica la restaurant şi îi deschide uşa să intre ea prima, e bărbat galant? Sau nu ştie să fie bărbat, pentru că o inferiorizează pe săraca fată, considerând-o incapabilă să deschidă o uşă? 
Şi dacă Ţuţurel ştie că în orice local public, femeia nu va intra niciodată prima...dar Gingirica nu ştie şi are pretenţia de a i se acorda întâietate, Ţuţurel e bărbat? Sau nu ştie să fie bărbat (pentru o fată)?

Şi până la urmă, ce mai contează genul în ziua de azi, când e la modă să nu mai conteze genul? Iar dacă eşti refuzat pe motiv de gen, nu se pune că eşti etichetat şi discriminat?  Păi după un asemenea divorţ, nu se impune un proces la Curtea Drepturilor Omului? BA DA!
Şi dacă acesta este câştigat de Ţuţurel, ceea ce aşa este normal să fie, hotărârea de divorţ este anulată? Adică Gingirica este condamnată să se complacă într-o viaţă de chin interior, pentru că ea se deschide şi Ţuţurel o închide?  

Hmmmmm.... Cum o dai, nu e bine! Am în cap o nebuloasă care m-a făcut să uit şi ceea ce ştiam! Mi-e clar un singur lucru: melodia trebuia să vină şi cu un manual tehnic de implementare! Un Ghid de bune practici, un îndrumar, un vocabular ceva...orice! 
Ce m-o fi mâncat să mă bag în treburile astea? Prost eu, că încerc să mai înţeleg câte ceva din ce se întâmplă în jur...

Ia, gata! Am semnalat sărbătorili de azi... ajunge! Urmează un ceai cald şi la culcare! 
Solstiţiu fericit, Forţa fie cu voi şi multă muzică pe portativ. Sensibilă şi bărbătească, cum altfel? 

 


[Delia - OTZL GLTZ]

miercuri, 18 noiembrie 2020

Cu mască, fără mască

Cu propriul căpuţ din dotare, am identificat adevăratul ucigaş care a omorât orice fiinţă vie, de când a apărut viaţa pe planetă. Ce virus, ce asteroid, ce invazie de lăcuste şi alte plăgi? Doar el şi numai el este adevăratul duşman: unicul, singurul, inegalabilul.....stopul cardio-respirator!
Te calcă maşina? Mori de la stop cardio-repirator? Te-a pălit molima? Mori pentru că se opreşte inima şi nu mai respiri...stop cardio-respirator. Pici de pe bloc? Mori de stop cardio-respirator. Mori în somn, cu capul pe pernă? Stop cardio-respirator! Te arunci într-un vulcan activ? Nu scapi...tot de stop-cardio-respirator mori!
Indiferent ce ni se întâmplă, stopul cardio-respirator ne omoară!
Şi totuşi, pandemia este de coronavirus. 

Aşa că mi-am luat mască. "REZIST"
Nu-mi săriţi în cap, nu am vrut să înjur pe nimeni... "rezist" este un cuvânt frumos, care se găseşte în dicţionatul explicativ al limbii române şi descrie o atitudine  perfect lăudabilă: aceea de a nu te da bătut, a te ţine tare, a nu te pierde cu firea. 
Problema e că noi am cam pervertit acest sens, la fel cum am făcut de multe ori pe parcursul istoriei...iar svastica, un semn religios vechi de doisprezece mii  de ani, ce reprezenta viaţa, a fost transformată de nazişti în cel mai detestat simbol al umanităţii. Tot aşa, curcubeul, simbolul legământului dintre Dumnezeu şi om în Vechiul Testament, a devenit imaginea LGBT; pentagrama - asociată de grecii antici cu perfecţiunea arhitectonică, este imaginea magiei negre şi a satanismului...
...iar rezistenţa, dintr-o calitate umană a devenit o simplă ramură radicală a activismului politic. Nasol moment. 

Totuşi, masca asta îmi place. E amuzant să o port - mai ales că nu mă ajută cu nimic. Scrie şi pe etichetă;


ATENŢIE!
Masca nu este dispozitiv medical! Nu conţine filtre integrate. Nu protejează împotriva virusurilor. 

...ceea ce ştiam deja, încă înainte a începe nebunia mascării. În afară de a-mi trăi şi eu fantezia că arăt ca un ninjalin, ori că am cârpa asta pe faţă, ori că nu o am...e fix acelaşi lucru. Totuşi, unde-i lege - nu-i tocmeală şi dacă-i musai, bea Grigore şi apă rece. Bea, dar nu se îmbată de exaltare, cu gândul că degustă cel mai premiat vin al istoriei. 
Nu de alta, dar nu trebuie să fii docor în ştiinţe oculte sau vreun expert, ca să înţelegi iluzia. Trebuie, doar,  să cunoşti biologie la nivel de clasa a opta, pentru a-ţi da seama că nici un virus nu poate fi oprit de o bucată de broboadă. E ca şi cum te-ai apăra de ţânţari punând nişte gratii la ferestre. 
Da' bravo mă!

Nu zic că masca nu ajută la nimic! Nu, nu...departe de mine gândul acesta! Masca este foarte bună...când lucrezi într-un mediu cu mult praf. Sau, când strănută cineva lângă tine şi te-mproaşcă de stropi. No, având mască, eşti oleacă ferit. De stropi, nu de virus. 
E ca în cazul unui atac chimic: fără mască de gaze, ai oportunitatea de a muri în primele secunde. Dacă-ţi pui căciula sau cămaşa peste gură...da, te ajută. Orice e mai bun decât nimic - dar asta nu înseamnă că orice e bun. Deci, cu o basma la gură, mai câştigi câteva secunde...nu ştiu. Câteva minute? Dar tot mori. Şi asta înseamnă că bucata aia de fâş, piele, poliester sau bumbac te-a apărat de chimicale?  

De aceea nu înţeleg închinăciunea la mască. 
Aaaa...dacă ai din aia cu filtre de aer, sau vreo cască de cosmonaut...stimă şi respect! Nici vidul cosmic nu te-atinge, pentru o perioadă de timp. Doar că la noi nu e cazul de aşa ceva; aici, folosim măşţi de hârtie sau material textil...pentru că ideea e să ai gura acoperită. Cu orice! Eram în autobuz şi se urcă cineva, scuzându-se că nu are mască, dar ţine şapca la gură. N-ai şapcă? Pui un mileu! O bucată de şerveţel...ceva, ORICE!! Nu contează! Trebuie să ai ceva pe faţă, să nu-ţi iei amendă că mergi cu gura slobodă şi împrăştii virusul mortal.
D-aia mergeam la restaurant şi vedeam ospătarul cu masca la cot - pe care şi-o punea la gură când ajungea la masa clientului, e drept. D-aia se poartă masca pe bărbie, la ceafă, pe antebraţ, sau chiar agăţată de curea. D-aia unii fumau cu mănuşile cele obligatorii în mâini şi când terminau de pipat, îţi ofereau îngheţata cu aceleaşi mănuşi. Respectând legea. 

Ca şi în multe alte cazuri, obsesia pandemiei ne-a făcut să transformăm mijlocul în scop. 
E ca la injecţie: dacă ai nevoie de aşa ceva, nu înseamnă că oricine îţi înfige un ac în fund şi-ţi bagă nişte ser medicamentos, te-a făcut şi bine. Dacă acul nu e steril, dacă seringa nu e sterilă, dacă asistentul nu ştie să facă injecţii, dacă medicamentul nu e bun...te duci să te cârpeşti şi mai rău te rupi. Pentru că scopul nu e injecţia, ea e doar un mijloc pentru atingerea scopului: acela de a te trata şi a te vindeca.

Ei, fix aşa e cu masca. 
Avem o problemă: circulă un carcalac. Ce să facem? Punem mască, normal... Dar, în primul rând, nu orice fel de mască - nu orice zboară face miere. Şi în al doilea rând, chiar şi cea mai bună mască din lume devine ineficientă când este purtată aiurea - pentru că pandemia nu a creat scopul de a purta mască, ci a creat necesitatea de a ne proteja. Prin purtarea măştii de protecţie, nu a unei măşti oarecare.  

Din cauza asta au apărut întrebări şi teorii ale conspiraţiei.... Dacă suntem obligaţi să facem ceva ce nu ne ajută, de ce suntem obligaţi? Cine are de câştigat din asta? Făcătorii de măşti...de exemplu...care, în loc să facă o cămaşă, din aceeaşi cantitate de material fac o duzină de măşti şi le vând de trei ori mai scump. Sau...firmele de curierat - care nu mai prididesc cu transportul. Eu, spre exemplu, nu comand prin curier, decât dacă nu am încotro. Prefer să cumpăr eu, să-mi aleg eu, cu mânuţa mea, ce vreau. (Ardei potriviţi, spre exemplu! Na, cum cer asta unui curier?). Dar acum, în vreme de pandemie, au fost cazuri când nu am avut încotro. 
Supermarket-urile ar mai avea de câştigat... 
Pe scurt, şmecherii. Patronii. În timp ce ţăranii pierd, pentru că se închid pieţele. Şi în timp ce noi, cu toţii, pierdem din umanitate, chinuiţi de fel de fel de obsesii - cum ar fi inventarea unui nou salut care să înlocuiască îmbrăţişarea. E câh-caca atingerea... virusul mortal ucide! 



Apropo!
Acum câteva zile, o  ştire cutremura România: o doamnă doctor a fost găsită moartă în propriul cabinet. Cauza iniţială a decesului: infarct. Apoi, la autopsie s-a descoperit că doamna doctor avea coronavirus... şi-apoi să te ţii orăcăieli, că ne omoară acest virus criminal - deoarece cauza decesului nu a mai fost infarctul, ci coronavirusul. El, ucigaşul din umbră, motivul pentru care vom pieri ca specie, dacă nu purtăm mască. Şi nu ne spălăm pe mâini. Şi nu ne distanţăm. 
De fapt, de aici intrăm serios pe teritoriul filosofiei...şi mă întreb: care este diferenţa între a muri DE COVID şi a muri CU COVID? Dacă un om este călcat de tren şi la autopsie se descopră că avea covid... cine l-a omorât? Trenul, sau covidul? 
Ha! Ce întrebare! M-am prostit şi eu...nu mai văd evidenţa! Răspunsul este clar: COVID-ul!!!

Şi iar apar teoriile conspirative ale corona-scepticilor...
   
...pentru că, DA!!! Limba română s-a îmbogăţit cu un nou termen: "corona-sceptic" - care îl defineşte pe cel ce nu crede în existenţa acestui virus. 
Ok... şi atunci, oamenii care cred în coronavirus cum se numesc? "Corona-credincioşi"? "Corona-devotaţi"? "Corona-fanatici"? "Corona-adepţi"? Şi cum îi deosebim de corona-sceptici? Şi-au scris pe stema de pe piept "in corona we trust"? 
Dacă aşa s-a împărţit lumea, propun să ne facem şi uniforme de culori diferite...barem să ştim unii de alţii. Şi poate punem şi de un "Capture the flag" mic, ca să ne mai pierdem timpul, până vin vremuri mai bune. Unreal Tournament! U-huuuuu!!! Piu-piu-piu!  

Serios acum...la ce să ne stresăm? Mai bine luăm meditaţii la MM şi JM  (Muzică şi Mişcare, Joc şi Mişcare - pentru profani), ca să ne înfrumuseţăm viaţa. Sau oricât a mai rămas din ea.

Mască este? ESTE!!! Dezinfectant este?? ESTE!!! Mănuşi este?? ESTEEE!!!! 
Atunci, să-i dăm drumul! 



[It's corona time - damce video]

joi, 30 aprilie 2020

Ardealul ne cheamă!

 - Tulai Doamne, Domnicule, Doamne...SĂRIŢI LUMEEEE!!!! SĂRIŢI, FRAŢILOR, CĂ CIUMA ROŞIE NE VINDE ARDEALUL! Ungurii, PDS-ul! HUO!!
La arme şi săriţi pe ei şi pe mama lor de netrebnici! Haideţi să apărăm glia noastră strămoşească, pentru care s-au jertfit toţi strămoşii nostri! BĂĂĂĂ!!!! SĂRIŢII!!! Cetăţeni!!! Ne cheamă Ardealul!!
 - Da...dar pe mine nu mă cheamă Ardealul, mă cheamă Popescu. Pe verificate, că am buletinul la mine..
 - NU CONTEAZĂ! Care cu furci, care cu topoare, săriţi, fraţilor!!  Haideţi să haidem, că nu se mai poate aşa! Cine nu sare, nu vrea schimbare!



[Ardealul ne cheamă]

Apoi se respinge în Senat proiectul de lege despre autonommia Ţinutului Secuiesc.

Ăăăă...Cum, nu mai sărim? Nu ne mai vinde nimeni nimic? Pfiu! Am simţit glonţul cum ne-a trecut pe la ureche! Slavă domnului preşedinte, că a deSconspirat ticăloşia şi încă o dată, a făcut dreptate. După o lună, ce-i drept...că deputăţimea a votat pe 25 martie; dar hei! Se putea şi mai rău! Dacă nu aflam nimic şi ne trezeam că ne-a dispărut pământul străbunilor? Nu era era vai şi amar de capul nostru! 
Iiii-OOO-Hanis! Iii-OOO-Hanis! Mai rar asemenea om...nu-i cântăm osanale? "Klaus, Klaus, domn cel mare, seamăn pe lume nu are! Din Cotroceni când el sare, pune pieptul la hotare! Tam Tara Ram"!

Gata, ne-am liniştit? Am bifat lupta anti-ciumă, aşa că zic să ne calmăm oleacă şi să o luăm cu începutul..
Cred că toată lumea a aflat de boroboaţa de ieri. Bine, nici nu aveam cum să ne ascundem de istericalele preşedintelui, că le-au dat toată ziua, pe toate programele. Şi pe Discovery dacă te uitai, întrerupeau ăia documentarul cu lei şi balene, ca să vadă oamenii ditamai breaking newsul: nu se ştie cum, (noaptea ca hoţii. cel mai probabil) P-S-D-ul din Camera Deputaţilor a trecut legea care conferă autonomie Ţinutului Secuiesc. Ca o consecinţă logică, PSD-ul trebuie să dis-pară...şi poate acum înţelegem de ce în vremea când planeta se bătea cu pandemia, la noi aleşii se băteau ca să se aleagă anticipat. C-apoi, de! Fiecare cu ce-l doare!
No, nu-ţi vine să gâlgâi de furie?! Ciuma, după ce că-i ciumă, mai face şi înţelegeri secrete cu ungurii! Ăştia merită spânzuraţi - cum zicea cineva de pe Facebook, care deja se şi vedea următorul Avram Iancu din fruntea gloatei răsculătoare împotriva ciocoilor vechi şi noi.


Dar după ce epuizăm resursele emoţionale, zic să gândim şi oleacă raţional, chiar dacă nu avem noţiuni care ţin de mecanismul politic. Totuşi, unele chestiuni se pot afla printr-o singură căutare pe internet...aşa că înainte să plesnim de obidă din cauza a ceea ce am auzit, personal, îmi pun câteva întrebări:

1. Dacă problema este atât de gravă pe cât s-a prezentat, de ce preşedintele vine tocmai acum şi ne comunică asta, plin de indignare războinică? Votul acela a fost pe 25 martie, acum o lună şi aproape o săptămână...deci, de ce chestiunea a devenit relevantă tocmai ieri? Când arde ceva, eu ştiu că suni imediat la pompieri, nu după ce bagi un pui de somn, bei o cafea, faci o tură scurtă de Facebook şi-apoi, în timp ce-ţi aprinzi o ţigară, te păleşte mintea cea de pe urmă: "Tiii, să-mi trag palme! Am uitat că luat foc şura! 112, 112, HELP"!!! 

2. PSD-ul se disculpă...nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. Normal. Se aştepta cineva la altceva? Is not me, boss! Je suis innocent!
Dincolo de asta, însă, nu ar fi interesant de văzut o situaţie a voturilor pe această problematică? Nu mă interesează ce şi cum a votat, că oricum e secret. Dar o situaţie generală se poate prezenta, că doar nu a fost atât de tacit totul, că s-a şters din analele istoriei! Nu de alta, dar nu toată Camera Deputaţilor este de la PSD. Conform site-ului oficial www.cdep.ro, sunt 132 membri PSD, 82 membri PNL, 27 membri USR şi 88 deputaţi de la alte partide. Dacă lupta anti ciumă ar fi fost atât de acerbă pe cum se spune şi toată lumea se pune stavilă împotriva corupţilor odioşi, legea nici nu putea trece, că era un scor de 197 la 132 împotriva autonomiei. Bine, de fapt ar fi fost 176 la 153, că cei 21 de deputaţi UDMR nu erau tâmpiţi să ceară autonomie şi să voteze împotriva ei. Dar tot era majoritate! Sau, poate nu era, că au lucrat de acasă doar nemernicii de la PSD.  
În plus, aşa este: preşedintele Camerei Deputaţilor este de la PSD - deci om rău. Câh, caca, pute. Dar vicepreşedinţii sunt şi de la USR şi PNL...ei, în bunătatea lor, ce au păzit? Aaaa...spârla s-a petrecut tacit şi nu au ştiut. Păi atunci e şi mai grav, să fii la conducerea a orice şi să nu ştii ce se întâmplă pe acolo. Iar dacă au ştiut ce primejdie foarte primejdioasă ni se pregăteşte, de nu au anunţat imediat? De ce a durat o lună şi niţel până i-a cuprins avântul patriotic şi au dat sfoară în ţară?

3. Aşa, de curiozitate...nu ar fi frumos să aflăm şi noi cam ce fel de legi au trecut de Camera Deputaţilor de-a lungul istoriei şi au fost respinse de Senat? Pentru statistică. Întreb pentru că astfel de amănunte nu se spun public; bine, se pot afla, dar nu se vorbeşte prea mult despre ele şi cred că ar fi cel puţin interesante...Nu de alta, dar cândva se propusese să dăm drept de vot delfinilor, că au IQ mai mare decât majoritatea oamenilor şi nu e şi asta tot o idioţenie? S-a dat careva de ceasul morţii? Că nu mai ţin minte...

4. Mi se pare total contraproductiv şi prostie pură să te agiţi să închei înţelegeri prin dos cu unii şi alţii, ca să le dai nu ştiu ce avantaje, apoi, când mai e un singur pas până la atingerea mârşavului scop, să votezi împotriva acelei înţelegeri - că legea de autonomie a picat la Senat, unde, apropo, tot PSD-ul are majoritate.
Serios, chiar nu înţeleg de ce ar face cineva aşa ceva.

...dar poate nici nu trebuie să înţeleg. Şi oricât s-ar bate unu' şi altu' cu pumnul în piept, nu cred că înţelege cineva - în afara celor prinşi, deja, în sistem.
Cert este că în organismele care ne conduc ţara se petrec lucruri ciudate şi nu întotdeauna curate. Cine e de vină? Cel mai probabil toţi... c-asa e-n tenis! Dar nu contează ce faci, ci cât de tare urli şi arăţi cu degetul la ceea ce face oponentul tău ideologic. E ca la spectacol...dacă stai pe scenă şi nu ţipi din toţi bojocii, ca să se audă până în ultimul rând ce spui, pierzi atenţia spectatorilor şi ţi se duce de râpă reprezentaţia.

Iar noi, în funcţie de cât ne lasă conştiinţa şi de modul în care primim şi înţelegem o anumită informaţie, ne aplaudăm actorii preferaţi. Apoi, ciomăgeala poate începe - pentru că o fi democraţie şi fiecare are dreptul la o opinie, dar dacă nu eşti cu mine, eşti împotriva mea...deci mori! 
Pe locuri, fiţi gata, START!!!


După toate astea, ştiţi ce mi-e ciudă? Din cauza stării de urgenţă, nu s-a mai activat fibra luptătoare în cetăţeanul de rând şi nu a mai ieşit nimeni la proteste. Nu ştiu cum sunt alţii, dar mie mi-e dor de urătorii din Piaţa Victoriei....mai ales că sunt şi mascaţi, deci au cu protecţie anti-virală prin natura uniformei. Dar nu trece şi perioada de stat acasă? Sper ca după 15 mai, să tureze rezistenţii toate motoarele şi să iasă la apărat chiar şi idei anterioare, dacă nu se mai dezgroapă nici o mârşăvie nouă - că doar lupta pentru dreptare şi adevăr e atemporală! 
Să vezi atunci distracţie! Abia aştept, că n-am mai râs de mult!  

Până una-alta, totuşi, nu vreţi să ne mai bucurăm olecuţică? O ulcică de vin, o glumă, un cântec de dor şi jale...c-aşa-i petrecerea la români. Ţuraiiii ŢA!


[Leigh Nash and T. James - A Place For Us]

vineri, 23 ianuarie 2015

De ce a eşuat religia în modelarea firii?

Imediat după boroboaţa de la Paris (atentat terorist, execuţie sau înscenare - încă nu s-a elucidat complet cazul), prima grijă a liderilor islamişti a fost să-şi albească religia, care propovăduieşte pacea, toleranţa, iubirea aproapelui - şi nu războiul.
Cu toate acestea, pe internet, din mână în mână, s-a share-uit următorea nedumerire:


Dacă religia propovăduieşte pacea, de ce mama mă-sii ea nu se întâmplă deloc? Că doar bisericile, templele, sinagogile, moscheile, toate sunt pline spre arhipline! Să calcă cetăţenii în picioare prin pelerinaje la cetăţi sfinte şi moaşte, doar-doar 'or reuşi să-şi miluiască viaţa măcar cu o urjumă de sfinţenie - ceea ce însemnă că perceptele morale proprii oricărei religii sunt aprobate, adoptate şi însuşite. Dar cu toate acestea, există o discrepanţă majoră între viaţa din biserică şi cea din afara ei. De ce? 
De ce planeta este un haos? Dacă religia (oricare ar fi ea) provovăduieşte doar Binele Suprem, Iubirea, Drăguţenia, Blândeţea, Mila, Iertarea, să nu minţi, să nu furi, să nu alergi după bani că-s ochiul celui rău - de ce toate valorile astea nu se văd aplicate la scară generală cam pe nicăieri în lume? Şi de ce, dorind şi aducând doar frumosul în viaţa omului, religia este o mare sursă de suferinţă şi dezbinare între popoare? Credinţa vorbeşte despre o mare comunitate, un tot unitar, OMUL; dar în acelaşi timp împarte Biserica în bisericuţe, în funcţie de apartenenţa spirituală a fiecăruia.   
După mintea mea, răspunsul este foarte simplu: pentru că religia a eşuat în scopul ei de a dezvolta societatea în plan spiritual. De ce? Din două cauze majore:

1. Cu toţii suntem fraţi, fii ai lui Dumnezeu. Iubeşte-ţi aproapele, pentru că nu îi poţi face rău fratelui tău. Minunat! Aplauze! Numai că unii sunt mai fii decât alţii, unii sunt mai egali ca alţii. Unii sunt drepţi, corecţi şi perfect prizabili, ceilalţi sunt eretici, păgâni şi vai de capul lor de netrebnici. Iar cu ăştia nu trebuie să ai de-a face! Îndreptarul de spovedanie spune clar ce este păcat: 

- "M-am unit cu ateii, ereticii, sectarii, schismaticii, primindu-i în casa mea, mâncând, rugându-mă împreună cu ei. Am fost în casa lor sau la adunarile lor încurajându-i în credinţa lor, zicând ca şi ei vorbesc tot din Scriptură şi cred tot în acelaşi Dumnezeu.
- Am primit binecuvântare, daruri şi ajutor de la eretici sau sectari. M-am căsătorit cu eretic sau sectar. M-am căsătorit prin cununie mixtă (de exemplu: am primit Taina Cununiei şi la ortodocşi şi la catolici); am îngăduit copiilor mei să facă o astfel de căsătorie. Am avut naşi la Botez sau Cununie persoane de altă credinţă.
- Am citit cărţi eretice sau sectare, care sunt pagubitoare pentru suflet şi potrivnice Bisericii. Am vândut publicaţii sectare, eretice, pornografice."

Deci este păcat să primeşti în casă persoane care nu îţi împărtăşesc credinţa, să mănânci ceva de la ei, să le citeşti cărţile, să îi iubeşti, să îi tolerezi. Merg pe stradă, văd bunăciunea de gagică, TROSC! Ne-o pălit dragostea la prima vedere! Dar stai, asta nu e tot...Întâi iau hăţurile şi întreb (primu', că d-aia-s bărbat): "Auzi, măi dragă, tu cam de ce religie eşti?" Că poate-i mormoancă! Dacă face mătănii la Manitu şi-mi urc în cap toată comunitatea?  
Şi uite aşa se naşte discriminarea, dispreţul, mândria. "Frate, io-s creştin, mânca-ţi-aş, tu ce puii mei faci? Huooooo...sectarule! Necredinciosule! Fraiere care eşti, că te amăgeşti cu poveşti, când ce cred EU este cel mai corect şi adevărat!"
Iar chestia asta nu se întâmplă doar la ortodocşi, ci peste tot! Toţi se încolonează în spatele Adevărului şi a Iubirii, dar la aplicare dă mereu cu virgulă...pentru că fiecare religie este adevărată şi corectă, eliminând orice este diferit, neuniform cu dogma prescrisă. Inclusiv altă credinţă.
Dumnezeu este Unul singur, Adevărul este unul singur. Doar că este revendicat de mai muilţi, în diferite forme, una mai corectă ca cealaltă. Şi atunci, unde este COMUNIUNEA?? PACEA?
Cum spunea cineva în Game of Thrones: "Am bătut lumea în lung şi-n lat, dar pretutindeni oamenii cred că l-au descoperit pe zeul cel adevărat. De fapt, singurul zeu adevărat se află între picioarele unei femei". Punct. Na, mai zi ceva!
De aici începe totul, aici se termină totul. Doar el este unanim dorit, acceptat şi slujit, indiferent de rasă, culoare, sau credinţă, De la el încep bucuria supremă şi cea mai cruntă suferinţă. El conduce lumea şi modelează mersul lucrurilor pe planetă.

2. Cioplită fix de Dumnezeu în piatră, descoperită oamenilor după meditaţii îndelungi, sau conturată din cele mai curate idealuri, conduita religioasă porneşte dintr-o manifestare a spiritului, a abstractului. Se adresează spiritului, dând sens materiei.
Doar că omul nu este un conglomerat vaporos. Nu caută doar lumina inefabilă a conştiinţei, nu este doar o picătură de suflet care se preumblă printr-o Lume a Ideilor.
Are şi materie, în puii mei! Cuşcă sau nu, asta e! Un guguloi de oase, carne şi sânge, cu nevoi specifice! "E bine cu toate perceptele morale...dar totuşi, diseară ce mâncăm? Unde dormim?" 
Religia nu vorbeşte despre aspectele astea. Spune doar să nu ne îngrijorăm. Importantă e IUBIREA, Atâta că şi ea trece prin stomac...GHINION!

Şi-atunci iar apare discrepanţa. Spiritual, religia te educă să trăieşti ca un om superior. Practic, te porţi ca un om, că doar oameni suntem! Dacă-s fantomă, bântui; dacă-s câine, latru; dacă-s om....am nevoi umane, inferioare sau superioare. Religia vorbeşte despre negarea inferiorului; rabzi durere, foame, suferinţă... şi îmbrăţişezi superiorul, care-ţi aduce dulceaţă negustată, lumină negrăită, bucurie atotstăpânitoare. Tăgăduieşti ordinarul şi te laşi inundat de superlativ. 
Doar că dragostea trece prin stomac. Aşa cum nu poţi construi un turn de la vârf în jos, nici nu poţi accede spre planurile superioare fără o bază. Iar asta nu-ţi pică din cer!
Deci e bine cu Dumnezeu şi lumină...dar vecinul are plasmă! Maşina s-ar cere înnoită, casa n-ar strica să fie mai mare! Garderoba nu mai e la modă, planeta trebuie vizitată - că doar o viaţă avem!
Eşti un om ca un om...şi ce face un om? Păi face o şcoală să nu fie chiar tălâmb, se îndrăgosteşte, se căsătoreşte şi ajută la perpetuarea speciei! În pana calului, ce ar spunea să facă altceva?? Desigur, se mai ocupă de evoluţia spirituală.

Frumos, tribuna e-n delir, sala e-n picioare!
Buuuunnn... o şcoală o faci, dă-o-n mă-sa. Îndrăgostitu' - la fel. Zburdă fecioarele despletite pe câmpii, tot într-o veselie! Toate bune şi frumoase, dezvoltarea  spirituală e la locul ei. Şi apoi, ceva se rupe. Credinţa spune să îţi vezi de urcuşul spiritual, firea umană îţi cere drepturile. Ceasul biologic începe să ticăie, hormonii o iau razna. NU E VOIE! 
Spiritual trebuie să fii cast, uman trebuie să fii trecut prin toate experienţele. Spiritual trebuie să nu iubeşti avuţia, uman trebuie să ai de toate pentru toţi, pentru a fi eligibil. Spiritual trebuie să preamăreşti abstractul şi toate ţi se vor adăuga; uman trebuie să lupţi pentru asigurarea concretului tot mai diversificat, să tragi cu dinţii, să sfâşii, să fii cel mai puternic.  Spiritual trebuie să te căsătoreşti din iubirea cea mare, uman te desparţi că nu eşti bun la pat. Spiritual dragostea e moţul vârfului, uman ea se subordonează...practic oricărui amănunt: cum arăţi, cum te îmbraci, cum te mişti, ce faci, ce vorbeşti, ce crezi, ce ai..mai ales ce ai. Spiritual înveţi că Dumnezeu e Iubire, uman înţelegi că Iubirea nu contează. Nu totul începe din iubire, iubirea porneşte din totul. Nu oferi totul din iubire, oferi totul şi apoi vine iubirea.
Citeam într-o revistă pe net (ceva...Semnele Timpului, pare-mi-se) că în unele comunităţi revine moda căsătoriilor aranjate. Pe principiul "Copii să iasă, că dragostea apare după aia! Plus că Dumnezeu spune că dragostea evoluează din interior spre exterior...să-i lăsăm să se mai cunoască!" Dar din punct de vedere uman, dragostea evoluează taman invers, de la exterior spre interior. Dacă exteriorul nu corespunde cerinţelor, frână şi altul la rând, că doar  pământu-i mare!  

Şi atunci, unde mai încape atotputernicia credinţei? Unde este locul religiei bazate pe iubire?  O iubire care trebuie să vină pe dos firii umane, de la interior spre exterior.  

miercuri, 14 ianuarie 2015

Despre rău, numai de bine!

Observ că s-au domolit apele cu libertatea presei şi avalanşa de charlie-şti. Acum, când amplitudinea valului de emoţie necugetată a mai scăzut, mă gândesc că este timpul să mai şi judecăm oleacă ceea ce tocmai s-a întâmplat. În acest sens, am nişte întrebări şi comentarii pentru mine, să pricep şi eu niţel din lumea în care (încă) trăiesc:

1. Ce înseamnă, până la urmă, libertatea de exprimare, sloganul pentru care s-a solidarizat tot mapamondul - pe principiul deştului introdus în cur? Unde începe, cât durează şi care este limita ei?
Din câte am înţeles, Charlie Hebdo milita pentru o libertate fără graniţe, indiferent de destinaţia vorbelor. Pe facebook, cel puţin, a fost demenţă în grup, toţi erau Charlie - deci, toţi aprobau această abordare.
Buuuun. Atunci întreb şi eu, ca mireanul: care este diferenţa între Charlie Hebdo, care şi-a bătut joc de orice şi de oricine, sub coperământul acestei libertăţi şi...spre exemplu, Banciu, care a jignit Coranul? Citesc că va fi dat în judecată pentru injurii adresate islamului. Acuma...nu îmi place emisiunea lui, nu o urmăresc, însă ediţia cu pricina am văzut-o. Mi s-a părut excesiv de arogantă poziţia lui, dar revin: de ce Charlie Hebdo a devenit piatra de temelie a libertăţii presei afirmând, printre multe altele, că o carte de rahat precum Coranul nu poate opri gloanţele, iar Banciu este condamnat din cauza unei afirmaţii asemănătoare? 





De ce o revistă franceză de umor îşi bate joc de Coran, Talmud, islamism sau creştinism şi îi construim un altar al martiriului pentru libertate, iar un nene, oricum s-ar numi el, este pus la zid pentru insulte aduse islamului, o religie care "i-a îndobitocit pe oameni"?
Conform acestui articol, înţeleg că diferenţa o face jurisprudenţa CEDO, care susţine că "este permisă o doza de exagerare si provocare, se accepta chiar recurgerea la durităţi de limbaj în caz că jurnalistul acţionează în numele interesului public." 
Conform aceluiaşi articol, Banciu nu a acţionat în numele interesului public, promovând ura gratuită - deci merită pedepsit. Dar Charlie Hebdo a acţionat pentru interesul public??

2. Noul număr al lui C.H. este la chioşc. S-au editat trei milioane de exemplare ce au fost traduse în mai multe de limbi. Pentru comparaţie, înainte de pocinogul terorist, un număr al acestei reviste avea maximum şaizeci de mii de exemplare. Dincolo de tragedia atentatelor, eu aş numi asta un real progres. Nu?
Din punctul acesta de vedere, toată întâmplarea aproape îmi sună ca o uriaşă strategie de piaţă...asta că tot au apărut voci care susţin că tot atacul a fost o făcătură grosolană.

marți, 22 aprilie 2014

De ce avem nevoie de blogging?

Hristos a înviat!
Iată că trecu şi Paştele acesta! Cu lumină, desigur, linişte, petreceri şi diverse reevaluări şi reorganizări spirituale ori materiale - după puterea de percepţie a fiecăruia.
În cursul acestui lung proces tehnologic m-am trezit cu o nelămurire. La "Masterchef", unul din chefi dă de pereţi cu farfuria unei concurente şi urlă la ea: Bă, eşti proastă? Pui mere la cârnaţi şi consideri că eşti mai tare ca un bucătar regal, deci îţi împrăştii lumina deşteptăciunii printr-un blog culinar, să se mai ia şi alt naiv după tine? Valea d-aici!
Probabil vă amintiţi secvenţa, nu contează. Dar de atunci mă întreb: de ce avem nevoie de blogging?

Suntem în era comunicării, vorbim din ce în ce mai mult la telefon, pe mess, pe facebook, twitter şi mai ştiu eu ce alte platforme. Ciunţim cuvintele cu nesaţ, le prescurtăm, le omitem cu totul, tocmai pentru a folosi cât mai multe. Cât mai dese, în cât mai diverse locuri.
Odată, prin zorii istoriei pre-internaute, Marian Râlea cânta la "Abracadabra" un cântecel pentru copii, în cadrul unei reinterpretări a "Cenuşăresei". Nu mai ştiu chiar cum suna, dar îmi vine în minte un vers: "Cine nu e scris pe listă, nu există". Regele dădea bal şi invita toată împărăţia; nu erai invitat, nu existai. Simplu.
Astăzi, însă, parcă nu mai ai contur dacă nu ai şi un avatar virtual. Dacă nu postezi poze-poze-poze-poze în toate poziţiile, în toate camerele şi de la orice eveniment cotidian, pe toate mediile de stocare; dacă nu informezi populaţia planetei de starea ta spirituală sau financiară, dacă nu ai măcar un loc al tău în care să-ţi declari dragostea nemăsurată pentru puiu iubit (că-i copil, amant, soţ sau prieten), dacă nu îţi postezi planurile de viitor, ideile, problemele, nelămuririle, suferinţele sau sfaturile nicăieri, dacă nu ai măcar un singur centimetru pătrat cu fotografia ta în spaţiul  virtual, consumi degeaba oxigenul fotosintetizat de plante.
Toţi suntem înţelepţi, toţi suntem dăruitori de informaţii şi sentimente înalte, toţi suntem acele munumente de inteligenţă, bună-creştere şi eleganţă. Este epoca tuturor. Ceea ce e ok...cu toate că mai dăunăzi vorbeam cu un prieten ce se lamenta tocmai în această chestiune: "Băi frate, eu nu mai pot, m-am săturat! Toată lumea face orice, oricând, oricum. Toţi suntem medici, învăţători, filosofi, psihologi, muzicieni, bucătari, toţi dăm sfaturi şi păreri...pur şi simplu este enorm de greu să mai spui cu subiect şi predicat: Uite o valoare!" Are dreptate, ce să zic? Dar vine şi reversul: vorbeşte şi nea' Ion, că şi el e om.

No bine. 
Dar totuşi, dincolo de aspectul uman şi nevoia de comunicare, de ce se întâmplă asta? De ce bloggerim, twitteim, mesuim şi alte "-im"? Răspunsurile pot fi multiple, de la cele spirituale, de gen "las ceva în urma mea" şi pâna la cele mai simple, din aria "e la modă".
Părerea mea e că în majoritatea cazurilor, se întâmplă din mândrie. Nu ne cheamă chiar pe toţi Drăguşanu sau Cristea, dar lumea, planeta, universul, cumva trebuie să ştie de existenţa noastră, a mea. Ce tare sunt eu, ce forme am eu, ce-mi place mie, pe unde m-am plimbat eu, ce haine mişto am, ce IQ am şi mai ales, cât de corect gândesc în comparaţie cu alţii. Iar apoi urmează cohorta de sfaturi: cum trebuie să...... (completaţi pe linia punctată).
Întrebarea este: cu ce autoritate faci asta? Ce te recomandă, în puii mei!! (Vocea şi talentul, desigur). Cu ce drept vii tu, un om, să-mi spui cum trebuie să mă port, să stau pe scaun şi ce cuvinte trebuie să folosesc în diverse situaţii.  Ce trebuie să am, ce trebuie să cred, ce trebuie să fac. Cu ce drept te consideri depozitarul bunătăţii şi a căii spre lumină, cu ce drept îmi dai sfaturi, mă judeci şi cum îmi dovedeşti că opiniile tale sunt mai bune decât ale mele?

Nu contează răspunsurile la aceste întrebări, dar vine iremediabil, unicul răspuns:"Nu-ţi place, nu citeşti/asculţi/te uiţi." Hai, să mori tu că-i aşa!!
Lansând cretinătatea asta de frază în eterul informaţional, nu dovedeşti decât superficialitate. Lipsa unei baze a fondului de idei, o construcţie care se înalţă pe impresii şi se dărâmă la prima adiere de vânt. Adică: din momentul în care ieşi la rampă şi spui: "De astăzi nu e bine să mai saluţi cu bună ziua, ci spui cu toată gura gututen tag". Foarte tare, uraaaa, bravo! Dar nu e normal să-mi spui şi de ce? Iar dacă o spui şi te contrez,  nu e normal să-mi demonstrezi de ce e aşa şi nu altfel? C-apoi nu tocmai d-aia eşti un om deosebit? Vorbeşti clar şi concis, nu mă iei cu abureli fără cap şi fără coadă. Dacă poţi. Dacă nu...oare ce spune asta despre tine?