Alte momente (fără schiţe)

I

Aniversare

22 - 23 aprilie: Weekendul Inimilor Frânte, la Magic FM.

Perfect! Mă înscriu...am cea mai frântă inimă din câte există! Dar, ce zic eu frântă? E ruptă de-a binelea...şi problema e că mi se rupe în continuare! 

II

Din dragoste

Se presupune că te căsătoreşti din iubire şi divorţezi când s-a gătat iubirea. C-apoi cât să ţină şi ea, sărmana, că nu-i mâncare de fast food plină de E-uri, să o mănânci după 25 de ani şi să trăieşti bine mersi, în continuare! D-aia viaţa fără aditivi e mai sănătoasă: ce-i în mână, nu-i minciună.
Aşa gândeam eu, până am descoperit următorul articol:

Adică, de dragul copilului, ăştia divorţează în fiecare an? Na, c-am trăit s-o aud şi p-asta! 

Ştiam că se fac nunţi în fiecare an. "Draga mea, sunt complet topit după tine, şi vreau să mă însor cu tine. Aaaa...suntem deja luaţi? Nu contează, dragostea mea este prea mare pentru o singură căsătorie; vreau să fiu dublu însurat! Facem nuntă în parcul unde ne-am întâlnit prima dată. Şi peste 2 ani, tot cu tine vreau să mă căsătoresc...la munte, la cabană! Şi peste 3 ani, tot pe tine te aleg! Facem nunta pe plajă! Şi peste 4 ani..." Frână, am înţeles!

Dar de divorţ anual nu am mai auzit până acum; asta cum vine? "Făi femeie, te urăsc din ficaţi, nu te mai suport, bag divorţ! Ştiu că suntem deja divorţaţi, dar  vreau să fiu dublu divorţat, că mi-ai mâncat zilele!...pentru bine copilului, of course. Şi dacă stau să mă gândesc, hai să divorţăm în fiecare an - tot pentru binele copilului! Ne vedem la anul şi până atunci, imită guma: STERGE-O!!"

III

Tehnici expirate de parenting

Circulă o modă prin sat, care zice că în principiu eşti neghiob ca bulamacu' şi dacă vrei să faci ceva, orice, trebuie să ceri sfatul experţilor. Mişto, ce să zic? Nu mai consumi energie să studiezi problemele vieţii, ci copiezi rezultatele şi te concentrezi pe altceva, mai plăcut.

Uite aşa, fain frumos, mă apucă pe mine într-o zi un chef urieşesc de a învăţa tehnicile de comunicare cu cei mici. Deocamdată nu e cazul, da' cine ştie ce va fi pe viitor? Poate nasc şi am rezolvat problema!

Deci, mă educ. Şi cum citeam eu ce tre' să îi spun copilului când nu voi şti ce să-i spun, BANG!!! Dau peste o măgărie creaţă! Când viitorul copil mă va întreba dacă şi el va trebui să se căsătorească când va fi mare, conform experţilor, eu trebuie să îi spun: "Fiecare are rolul lui într-o familie. Sora ta nu poate deveni tată, iar tatăl tău nu poate deveni bunică!"....STOP! 

Ete na! Nemernicilor! Păi cum să învăţ copilul asemenea teorii discriminatorii? În ziua de azi, nu mai există roluri, poţi să devii fix ce vrei! De ce să nu fie sor-mea tată, dacă ea aşa vrea? Şi eu de ce să nu fiu străbunică? Uite aşa mi-a tunat mie...azi sunt străbunică! Fac ce vreau, sunt tânăr şi neliniştit! Cine mă împiedică? Dacă vreau, pot să ud şi canapeaua! Mama nu se supără - vorba reclamei...
Tot ceea ce contează e iubirea, libertatea şi dreptul de a alege! Exact ca-n bancul acela despre căsătoria modernă:

"Gigel dă telefon din Paris la familie în Bucureşti şi-şi anunţă părinţii c-a hotărât să se căsă-torească. Foarte fericiţi, părinţii l-au felicitat şi li s-a promis că el, fiul iubitor, le va trimite şi bilete de avion şi le-a spus că-i aşteaptă cu o mare surpriză. A doua zi, mama-l sună şi-l roagă-n lacrimi să-i spună ce surpriză le face, să „ştim şi noi cum să ne pregătim”. După multe discuţii şi la insistenţele mamei, băiatul îi spune:

- Mami scumpă, aici, la Paris, sunt alte mentalităţi mai progresiste, nu ca cele învechite de la noi. Mă însor cu Gheorghe cu care am plecat din România… 

Nu se mai aude nimic, telefonul începe să sune ocupat… mama şi-a pierdut cunoştinţa. O găseşte soţul şi după ce soţia îţi revine, îi povesteşte îngrozitoarea veste. Soţul îi zice:

- Mărio, las’ că-l iau eu în primire, că doar n-o să ratăm căsătoria unicului nostru copil, care-i mare balerin la Paris!

Îşi sună fiul, dis-de-dimineaţă, care-i răspunde somnoros:

- Ce-i tată, „tu est tombe du lit”? Pardon că-ţi vorbesc franţuzeşte, dar aşa zic ăştia când te scoli de vreme, că ai căzut din pat!

- Mă Gigele, să nu lungim vorba! Am lămurit-o pe mă-ta că timpurile s-au schimbat şi tu vei trăi într-o ţară civilizată şi progresistă, ca Franţa. Dar ca s-o liniştesc şi mai bine, spune-mi ca-ntre bărbaţi: Ce costum să îmi pun? De socru mare sau socru mic?"

Nu ştiu, zău...se duce lumea de râpă, dacă nici în experţi nu mai poţi să ai încredere!

IV

Despre înţelepciune

Cică a ieşit o vorbă din popor: "Pe drumul care mi-i drag, nu am treabă - dar îmi fac!".

No, cam aşa sunt eu: sunt câteva locuri dragi mie şi am, n-am treabă, tot pe acolo mă trezesc din timp în timp. E superb, ce să zic? Natură-n floare, un lăcuţ mic, păsărici la tot pasul...tot un cânt şi-o poezie. 

Şi cum mă plimb eu, aşa, pierdut în gânduri ca un cufundac pe fundul unei bălţi, numai ce mai observ cu coada ochiului pe câte cineva care merge paralel cu mine; şi-mi zic: "Ui' mă, ce mândreţe de domn! Frumos, elegant, mustăcioara lui, pana corbului; buzişoara lui, mura câmpului...şi ce mijlocel! Tras ca prin inel! De-aş fi şi eu şi eu aşa un bărbat bine! Hmmmm.....ce ciudat! E îmbracat fix ca mine! Aoleu....stai că-n dreapta e oglinda! EU SUNT, 'tu-te-n cur, blestem!"

Chiar mi-a zis cineva odată: "Mai rar ca tine, aşa om! Înalt ca bradu' şi prost ca gardu'"! Desigur, un rău şi un invidios...îl pot contrazice oricând! Niciodată nu m-am considerat înalt şi nici nu am auzit pe la nimeni că aş avea o asemenea calitate. Ca s-o spui p-aia dreaptă, pentru că nu aud o fi de vină şi faptul că nu prea îmi părăsesc iatacul - de fel, sunt mai timid ca o fată mare şi nu prea am experienţă cu socializarea, moda, rândul lumii. Adică mai încerc şi eu din când în când câte-o şpârlă, că-n cap la mine sună bine; dar rezultatul e fix pe dos, n-am mai pomenit aşa ceva!

Oricum,  când ies, la prima impresie fac senzaţie oriunde mă duc! Garantat! 

Uite, dăunăzi, mă plimbam pe centru, cu ochii aruncaţi după diverse zâne, una mai frumoasă decât cealaltă! No, şi văd o mireasă...
Ţin să menţonez că de obicei nu-mi plac miresele, mi se par prea...ostentative. Desmiresite or fi şi fetele alea drăguţe, dar când le văd echipate pentru cea mai importantă zi din viaţă, aşa chinuite, tapate, machiate, încorsetate, vopsite, cremuite, tatuate, aranjate...nu ştiu, nu mai e natural. Pare un kitch, un fel de aurul proştilor; o sumă de falsuri agresive, care-ţi sparg retina şi cam atât. Ce văzusem eu, însă, era ceva angelic! O drăguţă, o finuţă, o...bibelou de domniţă, ce mai la deal, la vale? Locul întâi la concursul "Floarea din grădină"! Logic, mă uit mai atent; termenul corect ar fi fost "mă chiorăsc", dar...zic să am şi eu o exprimare mai rafinată. 

Tot mirându-mă şi cu ochii după ea, observ că nici nu-i reală...ci-i desenată pe un panou, unde scria cu litere de-o şchioapă: "Salon de nunţi cu piscină".

Acuma, mă scuzaţi! Cineva zicea că cea mai adâncă înţelepciune este gândul la moarte; şi eu cred că-s vreun înţelept, filosof, sef de trib, ceva de gen - pentru că de o vreme, tot la moarte mi-e gândul: cum arată, cum se simte, cine e, ce pofteşte, cu ce gând pe la mine, o cafeluţă, o biscuite...întrebări d-astea de gazdă bună. Dar oricât aş fi eu de luminat..."nunţi cu piscină"? Nu pot să pricep cum vine asta... 

Mă duc să cercetez subiectul, că poate o fi vreo invenţie nouă.

Şi până mă mai deştept oleacă, hai să şi dansăm, că tot e zi de sărbătoare:

Momente (fără schiţe)

Motto: viaţa e cu este, şi ca dânsa suntem noi

I

Discriminare!

Dacă în Ploieşti există strada Constanţa, în Constanţa de ce nu există strada Ploieşti?

Propun un memorandum..nu! O petiţie online pentru remedierea măgăriei! Ca potenţial ploieştean şi eventual constănţean, simt că drepturile mele de cetăţean european îmi sunt încălcate! Nu ştiu sigur de ce, dar nu contează! Nu suport nedreptatea.

II

Cuplul prezidenţial este format din preşedinte şi prima doamnă.

Dacă preşedintele S.U.A. s-ar fi numit Hillary Clinton, înseamnă că Bill Clinton ar fi devenit prima doamnă a  Americii? Sau se numea "Primul Domn" - că d-aia e bărbat?! 

Deşi... în ziua de azi, în fiecare domn se află o doamnă de care se poate îndrăgosti alt domn - deci e bine oricum.
Sunt tolerant - dar despre asta, în episodul următor.

III

21 martie. Ziua Mondială a Sindromului Down.

Am aflat din întâmlare chestia asta; pe la noi oricum nu s-a serbat nimic. Aşa că dau o raită pe net, să iau contact şi cu alte părţi de planetă, unde lumea este mai empatică. Mai bună. Şi, poate, mai mărinimoasă.

Găsesc următorul mesaj:

Foarte frumos! Molto brava pentru doamna care a venit cu o asemenea idee! 

Logic, am dat LIKE de câteva ori, ca să îmi exprim admiraţia. Nu am înţeles clar ce legătură este între purtatul şosetelor diferite şi teribila boală, dar na...de vină este, cu siguranţă, incapacitatea mea nativă de a gândi în afara cutiei. 

Oricum, mi-am revoluţionat viziunea asupra vieţii...şi am realizat că, de fapt, cu toţii luptăm pentru diverse cauze nobile. Chiar şi atunci când nu o ştim! Spre exemplu, clovnii de la circ au nasul roşu; precis, ei susţin vreo mişcare de eliberare, de prin cine ştie ce colţ de planetă.

Ieri mă plimbam fain frumos prin oraş şi în faţa mea, un domn, a tras o flegmă mucoasă fix în mijlocul trotuarului. L-am boscorodit jumătate de zi, mergând cu mare atenţie, pentru a nu călca prin ce nu trebuie. Totuşi, în lumina noilor informaţii, realizez că, de fapt, domnul îşi exprima dezaprobarea şi protesta împotriva atentatelor teroriste. Sau, poate susţinea protejarea rechinului ciocan; sau, poate, se antrena pentru viitorul tur de scrutin; sau, poate...ohooo...cine poate şti pentru ce idee de înaltă ţinută morală milita el?

Una-ntr-una, e de bine! Suntem nişte oameni buni şi merităm tot ce este mai bun pe lume. Până şi eu sunt un om extraordinar...chiar dacă, în lenea mea nemăsurată, nu mi-am urnit fundul în Piaţa Victoriei, să prostestez alături de întreaga naţiune. Acuma na...în apărarea mea, declar că am purtat chiloţii pe dos, în semn de susţinere. URAAAA!!!!!

Aştept pozele voastre!!! 

P.S.: Pentru domnişoarele între 18 şi 23 de ani, 90 - 60 - 90 cu abonament la sală (pe luna în curs), accept şi poze fără chiloţi.       

IV

Sărbătoresc Floriile. 

E ziua mea. Nu port nume de floare, dar sunt o floare în spirit. Ferice de cea care mă va lua de bărbat. După primele 5 minute o să-şi blesteme zilele...dar zic să nu mai punem căruţa înaintea boilor! Întâi să mă-nsor şi după aia 'oi mai vedea pe unde scot cămaşa... 

Până una-alta, vreau să arăt beton! Am mers la salonul de înfrumuseţare şi m-am epilat, să mi se vadă şi mie frumuseţe de burtă! Păi ce-i cu atâta păr, e junglă? Sau trup de Mister Olimpia? 

Mi-am făcut manichiura, pedichiura, acum sunt la tratament facial pentru scoaterea punctelor negre dintre nas. 

Apoi mă tund. Cică ultimul răcnet în materie de coafură este mireasa bob...p-aia o vreau! 

Pe mireasă, desigur...că în cap sunt aproape chel. Mă port cu părul vâlvoi, să pară mai bogat. 

V

A venit Paştele...Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Plouă cu tradiţionalele urări de  "La mulţi ani" şi "Fie ca...". Ne ciocnim ouălelele şi paharelele, în sănătatea noastră; stingem lumina 5 minute, pentru a marca Ora Pământului şi adresăm, în gând, o rugăciune de mântuire a sufletului pentru melcii care au ieşit la plimbare în urma ultimelor ploi şi au murit fleşcăiţi pe asfalt de picioarele oamenilor răi - nu râdeţi, că aşa se face dacă eşti milos şi cu suflet mare! Am văzut pe facebook!  

În sfârşit, mâncăm! Masa-i plină cu toate cele cuvenite...că de! D-aia am făcut împrumut la bancă, să fim şi noi în rândul lumii! Dacă nici acum, atunci când? 

Mama, grijulie, ca toate mamele...îmi verifică babeţica, să nu dau pe mine; îmi umple farfuria cu de toate, să adun diverse vitamine în corp. Îmi dă cu linguriţa - eu sunt prea slăbit; am reuşit să ţin post o zi jumătate şi tremur din toate încheieturile...cred că am şi slăbit vreo 2 kg şi 152 de grame. Cearcăne, sigur am...le văd în oglindă.

După primele 3 feluri (4, cu aperitiv), sunt sătul. Nu vreau să fac abuz...trebuie să mănânc puţin, până îmi reobişnuiesc stomacul cu hrana normală. Dar nu contează...mai avem de mâncat! Sarmale în foi de varză, sarmale în foi de viţă, copane de miel cu usturoi, friptură la tavă, friptură la grătar, cârnaţi, peşte pe grill, caracatiţă în sos de curry, 6 feluri de prăjituri, pască, plus un dish cu alte ouă roşii; de vin nici nu m-am atins - încă.

"Mănâncă tot din farfurie, nu-ţi mai bate joc...că în Africa sunt milioane de copii care mor de foame! Şi tu..."

"...eu ce? Dacă mănânc tot, nu mai mor copii de foame în Africa?"

Asta e.

Aşa e viaţa.

Mai bine să cântăm...că nu se ştie cât mai avem ocazia.

Ce-şi doresc femeile

Discutând cu un amic despre viaţă pur şi simplu (adică despre gagicăreală, că atâta ştiu...), numai ce-l văd că-şi ia faţa de om serios şi-mi spune încruntat: "Bărbatul trebuie înţeles 30% şi iubit 70%; iar o femeie trebuie iubită 100%, pentru că nimeni nu o va înţelege vreodată..."

Eu mă luminez ca luna plină şi mă pun pe hăhăit: "E exact ca-n bancul ăla cu peştişorul de aur! Îl Ştii?
"Sunt mii de bancuri cu peştişorul..."
"Băi, eu te întreb de unul singur, nu de celelalte mii! No lasă, hai că-l zic! Fii atent:

Un pescar prinde peştişorul de aur. 
Acesta îi spune: Dacă îmi dai drumul, îţi îndeplinesc o dorinţă..ştiu că erau trei de obicei, dar e criză şi ne descurcăm greu. Deci, care ţi-e dorinţa?

Pescarul: Ştii, peştişorule, îmi place în Hawaii, dar nu pot ajunge că mi-e frică de apă. Contruieşte un pod până acolo.

Peştişorul: Îmi ceri ceva imposibil chiar şi pentru mine. Mult beton, ciment, avize de la Mediu, calcule de rezistenţă, etc, etc. Zi altă dorinţă.

Pescarul:Fă-mă să înteleg femeile.

Peştişorul, după o jumătate de oră de gândire: Pe câte benzi ziceai că vrei podul? Pe două, sau pe patru????"

Toate ca toate, dar problema mare e că trăim vremuri atât de tulburi, că nici măcar femeile nu se mai înţeleg pe ele însele! Şi în principiu, cam nimeni nu se mai înţelege cu nimeni; toţi suntem nemulţumiţi, ne dorim altceva, deşi nimeni nu ştie cu siguranţă cum trebuie să apară acea schimbare. 

Norocul nostru că avem specialişti care să ne înveţe şi să ne explice ei care-i şmenul cu secretul vieţii...

De exemplu, am observat că tot mai multă lume este preocupată de relaţii - chiar dacă, în practică, nu prea mai există aşa ceva în accepţiunea tradiţională a termenului. Nu contează! În era modernă, informaţia este putere şi zic să avem cât mai multă informaţie! Iar unde există cerere, spuf! Apare şi oferta, într-o explozie de lumină şi culoare, mai tentantă decât un număr de magie de-al lui Houdinni. Aşa se face că avem specialişti britanici, bloggeri, personalităţi mondene, oameni de ştiinţă, sociologi, chiar şi reviste de profil - care, folosindu-se de ştiinţă, păreri personale, experienţe intime, fantezii sau vise de noapte, şi-au creat un unic scop existenţial: să te înveţe ce să faci ca să ai succes în relaţii! 

Acuma...de ce să mint? Părerile lu' Nimeni în drum nu mă interesează; iar pe cercetările ştiinţifice în raporturile inter-umane nu dau nici o ceapă degerată. De ce? Simplu! Deşi, în general, putem împărţi oamenii după diverse criterii, fiecare personalitate este unică iar rezultatele studiilor sociologice sunt simple posibilităţi, nu certitudini în sine. Pe scurt, orice asemănare între rezultatul unui studiu social/sondaj de opinie cu realitatea, este pur întâmplătoare, acestea servind, mai repede, ca mijloc de educare în masă a gusturilor, sau ca film SF inspirat din probleme reale - pe care le are oricine. Poate de aceea sunt şi atât de tentante rezolvările, mai ales dacă vin din surse (pretins) sigure...cum era şi în cazul relaţiilor de succes  - unde, inevitabil, nişte specialişti vor oferi sfaturi de valoare. Şi eu cred că ne agitam să căutăm soluţii bune la o problemă pusă prost... pentru că nu e important să ai relaţii de succes, ci să ai o relaţie în care persoanei pe care o ţii de mână când ieşiţi la plimbare să îi pese de tine, în puii mei! Că nu-ţi face succesul ceai cald cu pâine prăjită când te păleşte scârciovelniţa şi eşti imobilizat la pat, nici nu ti-o pupă de noapte bună (pe ea, -o; pe guriţă, adică...) şi nici măcar nu te ajută la bătut covorul sau la dus gunoiul menajer! Ştiu că suntem inovatori în gândire, dar într-o relaţie se ajunge şi aici. O fi tradiţional, învechit - deci prost, atâta că e natural şi tot se întâmplă, indiferent dacă vrem sau nu..

Da' mă rog... dacă toţi savanţii de renume mondial s-au apucat de dat cu părerea despre subiect, vreau şi eu! Păi de ce n-aş da sfaturi valide? Ce, n-am mâncat destul mare când eram mic, cât să acumulez destulă experienţă?? 

Zis şi făcut!
În timp ce ascultam tabelul lui Mendeleev la căşti şi îmi zbăteam creierii să caut implicaţiile metafizice ale unui text de Mozart derivat pe o integrală de volum în plan bidimensional cu pătrăţele, numai ce-mi sună alarma de newsalert şi primesc pe email o analiză de adâncă substanţă socială, marca catchy.ro - care este un fel site dedicat sculării la viaţă a femeilor de pretutindeni. No, şi-ntr-însa, tânăra domniţă dulce şi suavă ca o garofiţă era sfătuită să se-nsoţească cu bărbatul care e sătul de femei . Pentru că e perfect în regulă să fii ultima lui femeie. 

Minunat!!! Tu femeie, care eşti zână, mărită-te cu unu' care-ţi rezolva şi gardul, dacă-i punea fustă şi tocuri cui!  Bun sfat, să-mi trag pălmi cu piciorul, ca Van Damme!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu dacă aş fi fost destinatara învăţăturii, aş fi avut nişte întrebări de bun simţ:

1. Cum recunosc bărbatul sătul de femei? 

2. De unde ştiu că e sătul de femei? Că dacă s-a săturat - bravo lui, să-i fie de bine! Dar dacă îl apucă iar pofta? C-apoi şi când mănânci până deschei cureaua şi te rostogoleşti de pe scaun de sătul ce eşti, tot te apucă foamea din nou, după câteva ore.

3.  Unde se încadrează iubirea în toată ecuaţia asta? Mai e capabil bărbatul acesta să simtă ceva, după ce a funcţionat o bună bucată de timp pe sistemul maşinii de cusut?

În fine...nu ar fi o problemă asta - şi aşa nu sunt femeie, mă doare-n cot! 

Dar nu au trecut zece minute şi tocmai când îmi deschisesem atlasul de istorie antică la pagina cu Tutankamon când a dat cu piatra şi a spart parbrizul de la caleaşca lu' tac-su, BIIINGGG!!! Iar mi se înroşeşte monitorul! Frate, alt newsalert, tot de la catchy.ro - îl ştiţi -  care oferea femeii o altă cugetare plină de înţelepciune: "Fiţi pretenţioase, doamnelor!"

Deschid, citesc, îmi pică falca! Cică femeia ştie ce vrea: un bărbat perfect şi nu prea, nici frumos dar nici urât; nici deştept, dar nici prost; nici să meargă, nici s-alerge; nici să stea, dar nici să plece; nici călare, nici pe jos; nici îmbrăcat, nici dezbrăcat; nici dur, nici delicat; nici golan, nici galant; nici acid, nici bază; nici vorbăreţ, nici tăcut; nici afemeiat, nici inocent; nici aşa, nici pe dincolo...nici...GATA, hooo, am înţeles! Numa' nu mă pune să repet....
Şi, mai presus de orice, doamna nu trebuie să nu renunţe la nici o căsuţă din lista de pretenţii -  pentru că ACEL bărbat e scris în stele şi există! Trebuie doar găsit...

Tulai Doamne, pupa-Ţi-aş tălpili! Femeia din mine s-a zăpăcit complet! Păi ca să am o relaţie de succes trebuie să vin cu ceaslovul de pretenţii şi să-ncerc dopul la sticlă până-mi nimeresc Destinul, sau să mi-l aleg pe cel mai anost bărbat - care le-a încercat pe toate şi este atât de sătul de orice, că tre' să am silicoane 7D şi botox cu leduri multicolore, dacă vreau să-i mai arăt vreo noutate...

Rev, rev, rev, că nu mai pot! Gata, nu mai citesc Catchy, că o iau cu capul! De azi m-am dezabonat!

Dar tot în cumpănă sunt...cum să mă bag şi eu la o combinaţie de succes, fără sfaturi de specialitate? Haoleu, muică, ce-mi făcuşi?! Rămân prost în sat, nebăgat în seamă de nimeni!

De fapt, m-am răzgândit...şi-aşa bărbaţii nu (mai) vor relaţii serioase! C-apoi d-aia suntem în anul de graţie 2017...Trebuie să ne bucurăm de viaţă, nu mai fim constrânşi de scenariile relaţionale de pe vremea bunicilor! E timpul să renunţăm la miturile din vechime şi să privim spre viitorime! Trebuie să iubim şi să ne distrăm fără responsabilităţi care să ne ştirbească bucuria!

Totuşi... aia cu bărbatul vânător-culegător, care seduce fecioara preacurată şi o învaţă la prostii, după care o lasă cu ochii-n soare şi fuge la alta...nu-i tot un mit? De ce excepţia trebuie să fie bărbatul familist, ca şi cum ar fi o ruşine pe care o spui cu jumătate de gură şi o accepţi din milă? Şi de când a devenit familia o presiune asupra iubirii?

Şi cum "vă bucuraţi de voi" şi atât? Sună frumos, elegant...însă practic, cum faci asta? Dacă vrei maşină, o iei că-ţi place şi te plimbi cu ea - nu o ţii în garaj şi te bucuri! Desigur...o scoţi pe stradă şi apar necazuri...faci pană, ţi-o zgârie oamenii răi şi invidioşi, intră un prost în tine. Dar ai vrut maşină să o foloseşti, nu bibelou să îl priveşti!
Poate-s sucit, dar consider că aşa este şi-n relaţia bazată pe sentimente profunde: o ai, ţi-o asumi...cu bune şi cu rele; iar copilul este supremul de iubire pe care îl poţi dărui cuiva! Te bucuri de celălalt văzându-l că îşi ia responsabilitatea de a-ţi fi alături în eternitate, prin moştenirea pe care o lăsaţi umanităţii. E tradiţional...dar nu cu "trebuie". Dacă nu-i o pasiune de-o vară şi chiar te-a pălit iubirea, problema nu se mai pune în termeni ştiinţifici, ci lucrurile vin de la sine. De ce e o corvoadă lucrul acesta?
Când te încalţi, îţi pui pantoful stâng în piciorul drept şi pantoful drept în piciorul stâng pentru că numai bunicii trebuiau să se încalţe normal? Sau te încalţi şi tu la fel, pentru că aşa e firesc? Şi după ce o faci, ai simţit-o ca pe un scenariu social, o constrângere ce ţi-a limitat libertatea de a alege? 

E clar, am rămas în urmă cu evoluţia tehnologică! Mă duc să mă pun la punct, că nu mai merge! Plec, gata! Şi-am să mă întorc bărbat (adevărat)...

Până îmi fac bagajele, vă las c-o muzichie de final:

O samă de posibilităţi

Îmi plac desenele animate. Mi-au plăcut dintotdeauna, încă dinainte de a mă naşte.

De la o vreme, chiar, începusem să îmi fac griji: împlineam 17 ani, toţi prietenii mei rupeau ringul de dans prin discoteci şi ciupeau gagicile de fund pentru a le atrage atenţia, unii erau chiar taţi, iar pe mine nu mă mai scoteai de la "Ţestoasele Ninja", "Sailor Moon" sau "Voltron - Apărătorul Universului".

Dar, privind în urmă - că de! Când îţi ciocăne Sfârşitul în uşă, începi să-ţi mai pui viaţa în bilanţ, să vezi ce rămâne după tine (chiar dacă ai fost ca ninja şi n-ai lăsat nici o urmă a vieţuirii tale pe planetă) - constat că atunci când eram mic, eram foarte inteligent...pentru că aveam mintea pe care o am acum. C-apoi mi-a dat părul alb în cap şi eu tot la desene animate mă uit, cot la cot cu nepotă-miu. Bine...el are 4 ani; iar eu - no, ce să mai zic? Presupun că mi-ai da maxim 5, dacă m-ai vedea mergând pe stradă şi îngânând "Un motan cât un pisoi...pam-pam-param-pam-pam" sau "Ha-ha-ha, ha-ha-ha şi micul Boroboaţă râdea, râdea, râdea". Unde mai pui că am început să mă cert şi cu ăla micu' pe desene...el vrea Peppa Pig (că-s în engleză şi le înţelege), eu vreau "Bobiţă şi Buburuză", că-mi place mult melodia de început şi-s şi în română, să le priceapă tot pro...omul! Ca să nu mai spun de fata de la traducere, care are o voce de mă răscoleşte cu dânsa prin inimă, ca cu mixerul...

În plus, sunt şi foarte educative! Uite, spre exemplu, într-un episod, Bobiţă şi Buburuză participă la un concurs de talente - ceva gen "Românii au talent", dar cu insecte maghiare. No, şi la sărituri, cel mai bun a fost Săltăreţ - băiatul libelulă; la zbor, Fulguşor fetiţa fluture; la tumbe Buburuză - fetiţa mămăruţă. Dar Bobiţă, băiatul melc, a piedut de fiecare dată...aşa că prietenii lui i-au inventat un concurs unde să fie cel mai bun...pentru că, de fapt, fiecare probă sportivă scotea în evidenţă un talent unic de-al concurenţilor.

Exact la asta mă gândeam când, dând o raită pe net, găsesc un citat de-al lui Einstein însoţit de o fotografie cu tâlc:

  

...şi am început să zâmbesc, ironic: foooarte tare! Mare descoperire! Revoluţie, propun să schimbăm societatea din temelii!  

Eram ca un ţăr cu cizme când bunica îmi mai citea de printr-o Carte că suntem mădulare fiecare în parte, ale aceluiaşi Trup. Şi fiecare avem funcţii diferite, talente diferite, abilităţi diferite: unul este bun în afaceri, altul îţi inventează computerul în garaj, altul crează chiloţi de mii de euro, altul se pricepe să îţi bată tabla pe acoperiş, altul dă cu coasa din zori până-n seară mai ceva ca o maşină de tuns iarba, altul e meşter la accesări de fonduri europene...şi tot aşa.

Ştim asta cu toţii şi nu de azi, de ieri - deşi ni se pare că noi am inventat inteligenţa pe planetă. De aceea, mai că mă bufneşte râsul când văd că pe de o parte redescoperim periodic nişte informaţii cunoscute de mii de ani, cu aceeaşi plăcere pe care o are un copil când îşi deschide oul Kinder; iar pe de altă parte, mergem pe uniformitate...cu cântec, înainte MARŞ - că tot înainte era mai bine!

Uite aşa au apărut cursurile motivaţionale şi antrenorii pentru succes...care îţi scot ochii cu Gingirel  milionar faimos şi îţi explică povestea lui de viaţă: amărât şi plin de jeg, a găsit,  într-o zi cu soare, o măslină pe jos; pe care a vândut-o şi cu banii obţinuţi şi-a luat un borcan de măsline, pe care l-a vândut şi cu banii obţinuţi şi-a achiziţionat un teren pe care l-a plantat cu măslini - iar la recoltă a scos profit triplu pe care l-a reinvestit cu cap şi uite aşa, în câţiva ani şi cu multă trudă, întoarce banii cu excavatorul. Deci, dacă el a putut, ŞI TU POŢI! Acuma nu mai contează contextul social, talentele personale, posibilităţile geografice şi/sau istorice ale vremii...chiar ne împiedicăm de fleacuri! Ideea e că tot ce trebuie să faci ca să ai şi tu o viaţă de magnat este să gândeşti pozitiv şi să ai atitudine de lider...pentru că, nu-i aşa, Universul îţi oferă un morman de posibilităţi din care abia aşteaptă să te înfrupţi!! Aaa...nu ştii cum? Hai la noi, că te învaţă tati la biberon...

Şi lumea chiar se duce! Grămadă! Buluc! Porcoi! Căcălău! Vorba aceea: cine nu vrea să fie şef? Seful şefului, dacă se poate...capo di tutti capi, baştan, şerif pe tarla?

Vrem să fim toţi la fel de smecheri - DAR fiecare diferiţi, c-aşa zicea Einstein! Faceţi loc pentru geniul din mine şi deschideţi robinetul de posibilităţi!

Suntem ca-n bancul acela cu magazinul de soţi:

La New York s-a deschis un magazin unde femeile pot alege şi cumpăra un soţ. La intrare sunt afişate regulile de funcţionare ale magazinului :

- Poţi vizita magazinul O SINGURĂ DATĂ!

- Sunt 6 etaje, iar caracteristicile bărbaţilor se îmbunătăţesc pe măsură ce urci la etajul superior;

- Poţi alege orice bărbat de la un etaj, sau poţi urca la etajul următor;

- Nu te poti întoarce la etajul inferior!

O femeie decide să viziteze magazinul, pentru a-şi găsi un bărbat. La etajul unu, pe uşă este următorul afiş: “Aceşti bărbaţi au un loc de muncă!”. Femeia decide să meargă la etajul următor. Aici vede pe uşă următorul afiş: “Aceşti bărbaţi au un loc de muncă şi iubesc copiii!”. Femeia hotărăşte să urce la etajul următor. Pe uşă vede următorul afiş: “Aceşti bărbaţi au un loc de muncă, iubesc copiii şi sunt extrem de frumoşi!”

-“Wow!”, îşi spune femeia, însă hotărăşte să meargă la etajul următor . La etajul al patrulea, pe uşă este următorul afiş:”Aceşti bărbaţi au un loc de muncă, iubesc copiii, sunt frumoşi de înnebuneşti şi ajută şi la treburile din casă!”

-“Incredibil!” exclamă femeia. "Cu greu pot rezista!" 

Însă decide să meargă la etajul următor. La etajul cinci, pe uşă este următorul afiş:”Aceşti bărbaţi au un loc de muncă, iubesc copiii, sunt frumoşi de înnebuneşti, ajută şi la treburile din casă şi sunt extrem de romantici!” Femeia este tentata să rămână şi să aleagă un bărbat, însă până la urmă decide să urce la ultimul nivel. 

La etajul şase se află urmatorul afiş: "Sunteti vizitatoarea cu nr. 31.456.012 a acestui etaj. Aici nu sunt barbaşi; acest etaj există numai pentru a demonstra că este imposibil să satisfaci o femeie. Mulţumim pentru ca aţi ales să vizitaţi magazinul nostru!"

Mda, ce urât! Ce glumă misogină! Hahaha, ce m-am distrat!

Şi totuşi, trecând de hlizeala primei secunde şi revolta din secunda următoare, am constatat că, de fapt, snoava asta este un fel da haz de necaz la adresa societăţii întregi. Nu se referă doar la femei, ci la noi toţi, la OM. Şi mai ales, la nestatornicia noastră. Pentru că suntem atât de avizi după succes, atât de bombardaţi de informaţii, atât de vrăjiţi de mirajul posibilităţilor infinite, încât ni se pare că tot timpul ne aşteaptă un succes şi mai mare după colţ! Un colţ spre care alergăm...şi când ajungem lângă el, vedem alt colţ la orizont, şi mai tentant.

Aşa ne trece viaţa...tot într-o goană. Când, de fapt, lucrurile ar putea fi mai simple! Nici măcar nu avem nevoie de prea mult pentru a fi fericiţi.
Mă gândeam, odată, ce mi-ar trebui mie pentru a fi cel mai fericit; prima opţiune:

Opţiunea 2: o cadă plină cu clăbuci, să mă bălăcesc printre spume ca un siren în valurile mării.

Şi totuşi, mergând ieri să-mi iau o pită de la buticul din şosea, am văzut la vreo câţiva zeci de metri în faţă o bătrânică pe-o canapea, cerşind din când în când, câte ceva de la trecători. O domniţă s-a oprit în faţa ei şi i-a dat nişte mărunt; acuma nu am zoom de 4x la retină, dar nu cred că erau mai mult de 3 lei. Iar bătrânica a început să plângă şi printre lacrimi, i-a sărutat mâinile şi i le-a strâns la piept; s-au scurs ani, până a lăsat-o  pe fată să plece-n treaba ei.

Când am trecut pe lângă  mămaie, la cateva secunde după eveniment, am văzut că are ochii albaştri. Nu i-am dat nimic, ca nu cumva să alimentez mafia cerşetoriei...dar clipa aceea în care măicuţa bătrână cu brâul de lână a sărutat mâinile unei necunoscute, care îi putea fi strănepoată - până la urmă, mi-a rămas în minte. Şi mă tot întreb: ce îi trebuie unui om ca să plângă de fericire?  Mult? Puţin? Mai mult decât are acum?

Îmi amintesc o vorbă din moşi-strămoşi: "nu da vrabia din mână, pe cioara de pe gard!" - dar dacă cioara pare un păun, cine nu şi-ar da vrabia sa, pentru a fi mai fericit?

Să bem pentru asta! Şi să cântăm...