miercuri, 8 martie 2017

Egalitatea face diferenţa

Când eram eu tânăr student, nu exista petrecere la care să nu se cânte "Apă de izvor" - care era foarte mişto şi îmi plăcea enorm, dar îmi mai amintesc numa' un vers jumătate: "Azi e luni şi mâine-i marţi, pleacă Anca la Galaţi/ Să ne dea în judecată, că..."nu i-am făcut ceva; dar nu mai ştiu despre ce era vorba...
Bătrâneţea, haine grele! Ce să mai zic? De la o vârstă, ciocăne Alzheimer-ul la uşă...

În fine, nu contează asta! Ideea era că trece vremea ca în cântec: numai ieri ce dansam cu toţii în miez de noapte, pentru că am trecut în anul de glorie 2017; iar acum suntem tocmai pe 8 Martie! WOW! Unde au dispărut Ianuarie şi Februarie?? Cine le-a furat din calendar? Mai că-mi vine să pornesc cu trompeta pe uliţe, hăulind a jale: "Dă-mi nopţile-napoi şi zilele senine!"
Şi aş face-o, dacă aş ceda impulsului de moment...numai că, orice zi este senină - în felul ei, e drept. Astăzi, de exemplu, este Ziua Internaţională a Femeii. Perfect, party!!! Urări de bine, cântece, flori, cadouri, dedicaţii la radio, muzică de suflet, emoţie, curăţenie, puritate, zâmbete şi pupăceli...ce poate fi mai frumos de atât? 

Totuşi, mi-e teamă să o mai serbez, că poate fac vreo nasoală şi-mi pun în cap tot C.E.D.O.!
De obicei nu-s aşa zăbăuc, însă astăzi am dat peste o ştire care m-a năucit complet şi m-a umplut de întrebări: cică pe luminile semafoarelor sunt numai imagini de bărbaţi, ceea ce este curată discriminare! Să-mi trag pălmi, dacă m-am gândit vreodată la chestia asta! Mintea mea e mai la nivel de grădiniţă: "linie, linie, punct şi punct; linie, linie şi un rotund; linie, linie şi un balon...ASTA-I FORMA UNUI OM!" No, aia văd şi pe semafoare! Un balon cu beţe...  Dar dacă unii zic că-i bărbat, aşa o fi! Şi dacă vor femeie, vreau şi eu! Mamăăă...parcă şi văd! Dacă pun pe semafoare o siluetă d-aia de gazelă 90-60-90, promit că numai după semafoare mă uit! Problema e alta: Nu pot fi dezbrăcate, că trec şi minori pe stradă; dar, dacă se poate, aş sugera nişte haine foarte mulate, care se fac transparente după miezul nopţii; .c-apoi ştiţi vorba: "ochii văd, inima cere!" Tânăr, bătrân, tot eşti cu ochii după căprioare!



Doar că aia cu discriminarea m-a dat peste cap şi nu-mi mai revin! Eu chiar vreau să fiu complet onest, echilibrat, echidistant şi obiectiv! Vreau să fie bine, să ne avem ca fraţii (şi surorile)! Vreau egalitate pentru toţi (şi pentru toate)! Vreau doar iubire, fără ceartă! Make love, not war! 

Propun să eliminăm orice formă de discriminare, indiferent cât este de mică! Mărturisesc cu mâna pe suflet că iubesc femeia şi chiar nu vreau ca ea să sufere. Nici o femeie nu trebuie să sufere!
Istoria planetei a fost scrisă de învingători, şi mai ales de bărbaţi! Ştiţi, oare, că până nu de mult, femeile erau obligate să fie analfabete - pentru că nu aveau dreptul să înveţe carte?! Bravo lor că luptă să îndrepte măgăria! Le admir...
Aşa că, de azi, militez şi eu pentru schimbare şi vreau să punem bazele Lumii Noi! O lume Modernă, în care recunoaştem valoarea femeii! Primul pas a fost deja făcut: am înlocuit odioşeniile de pe semafoare! Desigur, nu e perfect...pentru că noile siluete au fustă - şi nu aş vrea ca, pe viitor, să se simtă discriminate femeile care poartă pantaloni! Ele n-au drepturi? De ce se perpetuează mitul femeii cu fustă? Discriminare! Curată discriminare, monşer!

AVEM NEVOIE DE SCHIMBARE!
De mâine, nu mai vreau să aud de Nautilus şi căpitanul Nemo! Ce? Femeia are sârmă la ghem? De ce să nu fie căpitan? "Căpitana Nema" - cum sună asta?
De ce vine lupu' la capra cu trei iezi? Lupoaica ce face, moare de foame în vizuină? De ce nu s-a scris şi povestea în care lupoaica merge la ţapul cu trei iede? Curată discriminare! De ce pe Scufiţa Roşie, o biată copiliţă, o mănâncă lupul? Dacă era Scufiţul Roşu nu avea gust bun, sau cum? De ce copiii noştri nu învaţă despre Croitoreasa cea Vitează, Greuceana sau Frumosul din Pădurea Adormită? De ce, întotdeauna prinţesa este cea slabă şi trebuie salvată de voinic? De ce doar Jack se urcă pe vrejul de fasole şi se umple de averi? Dacă era o duduiţă - Jacka, de exemplu, nu avea voie să devină putredă de bogată? De ce doar Mica sirenă tre' să plângă că n-are picioare de om, după ce s-a îndrăgostit de prinţ? Dacă se îndrăgostea Micul Siren de prea frumoasa fată din palat, se făcea gaură-n cer? DISCRIMINARE!
De ce tradiţia este consemnată din moşi-strămoşi? Babele-străbabele ce făceau? Numa' moşii erau deştepţi şi lansau vorbe de duh pentru posteritate? 

De ce mai acceptăm ideologiile Evului Mediu, când domniţa suavă era salvată de cavalerul pe cal alb? Prinţul nu merită salvat şi el? Poate mă-sa zace beată pe tron şi tac-su s-a-nţepat în fus când torcea -  iar mititelul e încuiat în turn! Păi să nu aibă şi el o prinţesă curajoasă care să îl elibereze? 



De ce doar Frumoasa este întotdeauna chinuită şi supusă? De ce este cea care se va îndrăgosti, în cele din urmă, de Bestie? De ce nu avem un Cenuşăres care să slugărească la Mama Vitregă şi să fie salvat de prea-minunata zână pe-o iapă albă, care dă bal la palat să îşi caute bărbat (zâna, nu iapa)? De ce doar prinţesa sărută broscoiul? Dacă un prinţ ar săruta broasca, se spuzeşte la gură? Îi scade bărbăţia?

Nu! Eu nu mai accept aşa ceva! Şi dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să pornim cu începutul! Trebuie să educăm tânăra generaţie în spiritul Noii Lumi, pentru că doar aşa vom obţine un rezultat! Schimbăm poeziile de la grădi: "linie, linie, punct şi punct; linie, linie, şi un rotund; linie, linie, şi o cheie; ASTA-I FORMA DE FEMEIE!" Schimbăm poveştile...schimbăm mentalitatea copiilor...şi în zece ani, am schimbat deja lumea! Voila! Cât de simplu este!
Disney a demarat, deja, acest proces şi prinţesele moderne nu-şi mai caută prinţul mult visat, ci salvează planeta şi-i dă în gură lu' zmeu, de-l deşelă cu bătaia!

Dacă ei (ele) pot şi noi putem! Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara! Azi la desene animate, mâine în toată lumea!  Uraaaa!!

...şi-apoi, mai am o întrebare: dacă femeia este asemănătoare şi egală cu bărbatul în toate cele, ce mai înseamnă feminitatea?

Dar, până ajungem departe, propun ne întoarcem la tradiţie (că cine ştie cât o mai avem) şi să sărbătorim femeia - (pe) care o avem:



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu