sâmbătă, 24 decembrie 2016

Interviu de angajare

Revin în blogosferă...şi ţinând cont că e Crăciunul, mi-am propus să ne amuzăm puţin (mai mult). 

Hălăduind ici-colo pe internet şi verificând diverse oferte de muncă, am am dat  şi peste o asociaţie care  caută voluntari. Foarte frumos din partea lor, ce să zic? 
Hip hip ura!!! Toţi trebuie să fim mai buni, mai curaţi, mai frumoşi, etc...deci de ce să nu voluntariem şi mai mult?! C-apoi lume de ajutat e câtă frunză, câtă iarbă...şi dacă am pune toţi - nu câte o mână, ci măcar câte un deget pentru a oferi ajutor, societatea asta chiar ar deveni mai bună şi mai frumoasă.

Dar e de milioane cum se screm cei de la asociaţie să pară ei foarte cool, în ton cu moda şi cu tendinţele tinerilor feisbucişti. De fapt, observ un adevărat trend în acest domeniu: se trece foarte uşor peste cadrul formal şi se bate monedă pe tonul familiar, glumeţ, năstruşnic, presărat din când în când cu o romgleză semi-modernă şi exprimări de chat. Ceea ce mi se pare o falsitate...pentru că după partea de "râdem, glumim" vine şi finalul: "utem, plătim". Iar când mergi la un interviu (de angajare), nimeni nu îţi este prieten - şi cu atât mai mult, cel care te evaluează. Frate, acolo e bătaie! Se scot 5 posturi la concurs şi sunt 50 de aplicanţi...absolut nimeni nu îşi permite să te gâdile între corniţe, pentru că îţi este cel mai prieten şi cel mai amabil om din câţi s-au inventat! Ideea e să te transformi tu în gelaţină şi să spui şi ce ai supt când erai bebe - c-apoi confidenţele se fac în familie; o posibilă viitoare familie care îţi va acapara toată viaţa...fiindu-ţi tată, mamă, Dumnezeu şi raţiune pentru a exista.  . 

În fine...să revenim la mini-interviul (online) datorită căruia am râs până m-au luat toate crampele - şi pe care îl voi comenta live, pe măsură ce se va desfăşura:

CU CE VII TU? Cu trenul, cu autocarul...şi mai ales cu MINE, în principiu.
  
- Alocare de timp necesară: minim 10 ore/săptămână, pentru cel puţin 10 luni (ianuarie – octombrie 2017)
Ok, am înţeles: minim 10 ore pe săptămână. Dar maxim? Că poate sunt necesare 80 de ore pe săptămână şi am şi vreo viaţă în afara organizaţiei..

- Bifezi cu brio cei 3 piloni ai oricărui Ofiţer de Relaţii Internaţionale: capacitate de organizare extraordinară, pasiune pentru interculturalitate, pasiune pentru valorile europene;
Capacitate de organizare...am, dar nu ştiu cât de extraordinară. Dacă aş avea şi un punct de reper pt a compara, ar fi beton! 
Pasiune pentru interclturalitate... AM! Adică am cunoscut femei de mai multe naţionalităţi şi nu au fost probleme la psiune.
...dar "valori europene"? Care-s alea? Eu credeam că valorile sunt valori şi atât, nu sunt împărţite în subcategorii. Şi dacă eu am valori româneşti, se pune că-s bune? Adică, România ESTE în Europa, dar este mai mică decât Europa. Se aplică şi în cazul valorilor sistemul acesta?  

- Ne-ar plăcea mult să fii prieten(ă) cu tehnologia în general, şi în special cu aplicaţiile simple de cloud computing - precum Google Drive, Dropbox;
Dacă sunt prieten cu oameni în carne şi oase, e de bine? Am şanse?

Deşi nu este obligatoriu, dacă eşti student(ă) în domeniul relaţiilor internaţionale, ştiinţelor politice sau studiilor europene, ai un mic plus;
Un mic plus? Cât de mic?

- You should have a true, deep, passion for English. We're kidding. But you should really know how to write in, speak and understand this beautiful global language. Because you may use it quite often.
I have a true, deep passion for English. I'm kidding. Hahahaha! I'm kidding that I'm kidding. Hahahahaha! Or not? Because I may use it a lot. Or, on the other hand, I may not - because English may not be such a global language. Who knows? Hahahahaha! I'm just kidding! Because I can, because we are one big happy family!

- Vei lucra cel mai mult cu programul Erasmus+, astfel că e foarte important să ai cunoştinte solide despre program (dacă nu ai înca, până la interviu este timp suficient);
Ya, right! Cerând capacitate de organizare, îmi spuneţi că dacă nu am cunoştinţe solide despre programul Erasmus+, îl pot învăţa în două săptămâni? Adică, menţineţi sus şi tare că porcul se îngraşă în ajun? Măi, să fie! :))))

Vei fi membru al organizaţiei noastre, astfel că am fi foarte bucuroşi daca te-ar caracteriza spiritul de iniţiativă. Şi cel de responsabilitate. Şi atenţia la detalii. Şi comunicarea eficientă. Atât.
Atât, atât? Ce simplu, să-mi trag palme! Şi tot am ceva întrebări...Spirit de iniţiativă...să ce? Şi responsabilitate? D-aia prin care crezi că devii cunoscător solid în Erasmus+ peste noapte? Sau devii doar solid şi atât?

CU CE VENIM NOI? DA, DA, CHIAR...CU CE VENIŢI?

-  Experienţa de lucru în domeniul relaţiilor internaţionale, mai ales dacă eşti la început în această zonă;
Adică eu vin ca planta şi îmi oferiţi experienţa voastră? Păi şi atunci la ce mai angajaţi şi la ce mai cereţi studii în relaţii internaţionale, măi oameni buni?

- Îţi place să ai prioritate uneori? NU.
Ei bine, ca Ofiţer de Relaţii Internaţionale poate ar fi cazul să şi colinzi Europa în scop educaţional pentru a-ţi face mai bine treaba, aşa că vei avea prioritate în selecţiile interne pentru o mare parte din mobilităţi. Tare, nu?
NU.  De ce e aşa tare?

- Venim către tine cu oportunităţi de a transforma idei în rezultate, căci avem de regulă acest obicei. Şi din rezultate ne place să mergem spre impact. Iar tu vei avea ocazia să îţi pui în practică propriile idei cu uşurinţă;
Aveţi DE REGULĂ acest obicei. Dar ce se întâmplă în afara acestei reguli?Presupun că nu contează...am nişte idei superbe pe care le-aş pune în practică. 

- Vei putea sa îţi dezvolţi o întreagă serie de abilităţi, cunoştinţe şi aptitudini: de la cunostinţe despre programele UE până la abilităţi îmbunătăţite de comunicare, organizare, interculturalitate şi multe altele;
Multe altele...de-abia de acolo începe distracţia...

- Ştim ca nu acesta este motivul pentru care aplici (right?) wrong, dar când vei avea nevoie (sau când va veni momentul trist al finalizării activităţii tale) vei primi un certificat de voluntariat frumos, colorat şi plin cu realizările tale;
Salariu e clar că nu voi primi...că d-aia e voluntariat. Dar îmi place romgleza voastră uşor funny şi cu accente sugubeţe. Aproape promiscue, cumva...aveţi gagici mişto?
În altă ordine de idei, chiar mi-era teamă că voi primi un certificat de voluntariat urât colorat - sau...DOAMNE FEREŞTE! Alb negru!!! Noroc că aţi lămurit problema, că habar nu aveam cum mai dorm la noapte de griji! Şi încă ceva: cine zice că momentul finalizării activităţii mele va fi trist? Finalizarea nu vine cu tremurici de bucurie? 

- Încă o chestie tare: ÎNCĂ UNA?? Nu se poate aşa ceva! vei avea program flexibil, dar şi spaţiu de lucru atunci când vei avea nevoie.
Simt nevoia de o traducere în română: voi chiar îmi spuneţi că vin când vreau şi plec când pot?

Cam atât - la prima etapă.
Dacă mai încheiau şi cu un apoteotic "EU TE VREAU", ca la Vocea României, deja mă cucereau


...iar dacă aş fi avut timp şi bani de pierdut, pe cuvânt de nu aş fi traversat jumătate de ţară, doar că să fiu faţă în faţă cu pretenarii ăştia în tendinţe.

Închei cu o urare de din toată inima, sub forma unei reclame de sezon:



Crăciun liniştit şi numai bucurii! 
Ho Ho Ho!

sâmbătă, 5 noiembrie 2016

Cutest thing ever

Îţi mai aminteşti filmuleţul cu pârşul de alun care dormea sforăind (sau sforăia dormind), fără nici o grijă?



No, ui' aici, varianta reloaded! Fix la fel, dar niţel diferită:



.Şi închei cu un gând bun:




marți, 25 octombrie 2016

Nouă

Duminică seară a avut loc premiera primului episod din noul sezon "The Walking Dead" - iar aşteptarea fanilor a luat sfârşit. După o vară întreagă de presupuneri, spoilere şi teorii care mai e care mai complexe, bazate pe pe formule matematice suprarealiste, am aflat ce personaj principal urma să fie ucis. 
Şi, după un sfert de oră de nerăbdare agonizantă,  vine bomba...dar, surpriză! Nu a murit un singur personaj, ci două! (probabil bonus pentru aşteptare) - iar fanii au fost complet distruşi! Dezrădăcinaţi! Spulberaţi în bucăţele!
Deci, să te ţii urlete! Gemete, plânsete, recenzii! RIP-urile au împânzit mediul online, imagini emoţionante cu preaiubiţii dispăruţi au umplut fiecare wall de facebook, twitter şi alte asemenea platforme de socializare. Jale mare, ce mai la deal, la vale?! Nici dacă murea câte o mamă pe cap de familie nu era atâta amar şi disperare!

Atunci m-a pocnit mintea românului cea de pe urmă: a-nnebunit lupu'! S-a ţicnit lupu'!
Cum puii mei să dedici atâta energie pentru ceva imaginar? Da, înţeleg...e interesant. Şi mie îmi place, şi eu mă uit. M-a lăsat cam pe ghimpi finalul sezonului şase, dar nu într-atât încât să îmi muncesc mintea din zori şi până-n seară, încercând să spulber misterul. Noul episod a fost foarte intens din punct de vedere emoţional, mustind de violenţă gratuită ce a alunecat foarte repede spre bestialitate. 
Dar de aici şi până a-mi ocupa timpul meu cotidian cu nişte sentimente prefabricate, care nu au absolut nici o legătură cu realitatea...e cale destul de lungă. Foarte lungă. 
Şi mi-am zis: din două, una! Ori omenirea nu mai poate de bine şi, sătulă de durerea dulce a iubirii îşi caută balsamul în suferinţe închipuite. Ori, ne ducem cu capul în prăpastie, tăticule! E clar, nu mai avem nici o şansă de revenire! 

Oricum, dacă e să mă uit, în ultima vreme parcă a scăzut cumplit calitatea vieţii. Ceea ce este un paradox...tehnica evoluază cu paşi repezi, aproape de la o oră la alta. Iar oamenii se pierd undeva. Cu toţii vrem nu ştim sigur ce. Bâjbâim, căutăm ceva... dar neapărat altceva! O viaţă, o nouă viaţă; o alergare continuă după un miraj, care este la doar o întindere de mână depărtare. Şi niciodată la îndemână.
Mă întorc la cinematografie...unde se vede exact aceeaşi lipsă de direcţie şi tristeţe fără margini. Tot ce se produce acum trebuie să fie mai întunecat. Mai tragic. E moda supereroilor...dar nu acele personaje colorate şi inocente din benzile desenate şi, în nici un caz, interpretările naive ale anilor '50 - '70. Nu, nu...acum suntem mai profunji - cum ar zice cineva. Mai isteţi. Cine mai crede că Superman îşi trage o pereche de chiloţi peste colanţi şi zboară zâmbind ca o albinuţă, să salveze bătrânica ce trece strada printre maşini?
Omul de oţel contemporan este, în primul rând, mai întunecat. Răvăşit de întrebări, chinuit de frustrări. Nu mai este simbolul creat de o imaginaţie luminoasă, ci o întrupare a neputinţelor de ordin filosofic. Se bate mai mult, distruge mai mult, omoară mai des. Pentru că filmele sunt o prelungire a publicului - pe sistem "cum e turcul şi pistolul".
Nu ne mai impresionează şi pe prea puţini îi mai preocupă frumosul. Ne ating doar violenţele extreme, tortura fără sens, cruzimea şi sexul pur. Aşa câştigă teren "The Walking Dead", "Game of Thrones" şi alte asemenea fantezii care, de fapt, nu sunt doar închipuiri. Ci pornesc de la un sâmbure de adevăr, conturând starea perfectă de zăpăceală socială.

Concomitent cu asta, numărul de antrenori pentru succes a crescut. Te împiedici de specialişti în orice domeniu...şi neapărat, cineva trebuie să scrie o carte care să te înveţe cum să fii tu. Cum să ieşi din mulţime şi să îi conduci pe cei obişnuiţi. Cum să respiri. Cum să plângi. Când să râzi şi mai ales, din ce motive. Cum să dormi. Şi peste toate astea, cum să iubeşti. Ce trebuie să iubeşti. De ce trebuie să stai, de ce să pleci, ce trebuie să gândeşti când pleci, cât să ţii doliu, cum trebuie să treci peste durere şi cum trebuie să o iei din nou de la capăt - mai ales dacă era o relaţie disfuncţională, sau  toxică, sau te pălise singuratatea-n doi . Sau trei. Sau mai mulţi. 

Şi mă întreb: oare cum trăiau oamenii înainte de inventarea unor asemenea şefi de trib, cu capul gata să plesnească de atâta inteligenţă? Cum s-au scurs mii de ani de istorie, milioane de ani de viaţă, fără asemenea informaţii preţioase?  Hai, n-o mai iau de la iobagi...dar mă gândesc numai la timpurile din vremea bunicilor. Cum făceau ei mâncare, fără internet şi calcul caloric? Cum munceau pământul? Cum s-or fi căsătorit fără atâţia experţi în relaţii, cum au crescut copii fără supenanny şi cum au putut să trăiască 70 - 80 de ani fără abonament lunar la sala de fitness. Să-mi trag pălmi, ăsta mister!
Deşi, poate nu-i chiar atât de ciudat. Pentru că eu cred că fiecare avem potenţialul de a trăi frumos şi a fi fericiţi. Doar că nu suntem. De ce? Asta cred că e o întrebare la care nu îşi poate răspunde decât fiecare, în propria sa intimitate.

Până una, alta, să revenim la gânduri mai bune:



duminică, 23 octombrie 2016

duminică, 9 octombrie 2016

Înţelepciunea cea mai înaltă

Se spune că adâncul înţelepciunii este gândul la moarte - deoarece numai realizând că, de fapt, viitorul nu există, te vei putea bucura de prezent. Aşa cum este el, oricum ar fi el.

Ştim asta cu toţii, nu mai e o noutate pentru nimeni. De fapt, când o ardem inteligenţi şi vrem să părem acei profunji plini de substanţă cenuşie, întotdeauna scoatem platitudini d-astea la interval: lucruri spuse de alţii în diverse perioade ale istoriei, care sunt foarte corecte şi chiar aplaudate. Dar care nu cadrează deloc cu viaţa cotidiană - motiv pentru care nu prea le practică nimeni şi rămân doar la stadiul de aforisme; cuvinte (goale) care îţi gâdilă plăcut urechea.

De ce am ajuns în situaţia asta? Nu ştiu siguri...cauze sunt multe, imposibil de analizat cu precizie. Important este că aşa stă situaţia - iar viaţa este grea, din ce în ce mai grea, pentru că nu apreciem ce avem şi ne gândim, ne luptăm atât de mult pentru un viitor luminos, încât uităm de prezent şi până la urmă se duce totul de râpă.
Dar nu contează!!! Viaţa este frumoasă şi plină de posibilităţi...trebuie doar să îţi propui şi Universul conspiră pentru a-ţi îndeplini dorinţa. Ce frumos, ce simplu! În mediul online, TOTUL este la un click distanţă, iar în realitate, putem avea TOTUL doar cu un gând bine plasat.

Doar că toate poveştile astea sunt iluzii...şi după ce trece momentul de euforie, constaţi că posibilităţile nu-s chiar atât de infinite. Şi ajungi la înţelepciunea populară: dacă dai vrabia din mână pe cioara de pe gard, pierzi.

Revenind la ideea de la început: în ultima vreme mă tot întreb cum ar arăta viaţa dacă cineva ne-ar spune că mai avem numai o săptămână de trăit.



Cum ar arăta viaţa mea, dacă aş şti asta? Ce aş face diferit de ceea ce fac acum? Ce aş vrea să am, cu cine aş vrea să fiu? Aş vizita locuri pe care mi-am dorit dintotdeauna să le văd, sau aş sta la curticica mea, înconjurat de oamenii care-mi sunt dragi? Aş citi pe nerăsuflate cărţile rămase restante în bibliotecă, aş învăţa să practic sporturile pentru care nu am avut niciodată timp? M-aş duce la sala de fitness, aş căuta colţurile liniştite de natură, sau aş sta pe facebook? Aş citi cărţile de dezvoltare personală pe care mi le-au recomandat prietenii (şi care până acum mi s-au părut nişte prostii, pentru că e o diferenţă uriaşă între a şti nişte teorii şi a avea puterea să le aplici), aş lucra mai cu spor la serviciu, sau aş pune o uşa la o toaletă - să rămână ceva şi după mine? Aş pune la poştă scrisorile pe care le-am scris, fără a le mai trimite vreodată? Mi-aş lua, în sfârşit permisul, mi-aş face credit la casa mult visată, mi-aş cumpăra o piscină (gonflabilă)? Poate o plasmă? Sau, măcar, toată seria Star Wars, pe blu ray?

Tu ce ai face, ştiind că peste câteva zile, va suna clopoţelul final?

Tare sunt curios cum ar arăta viaţa noastră, a tuturor, în aceste condiţii....

Până una-alta, să ne mai bucurăm de ceea ce avem acum:





luni, 3 octombrie 2016

Zâmbetul unui prezent continuu

...pentru că valoarea unei fotografii nu este dată, neapărat, de clipa pe care o imortalizează, ci de trăirea pe care o naşte în sufletul privitorului



...şi o melodie ce mi-a plăcut încă de când am ascultat-o prima dată, dar am aflat cum se numeşte după mult, mult timp:




duminică, 25 septembrie 2016

Un pas în spate

În ultima vreme, am observat că foarte multă lume se ocupă de dezvoltarea personală şi chiar mai multă este preocupată de fericire. 
Din ce am observat eu, fericirea nu depinde, însă,  de ceea ce ai, ai avea sau ai fi; de fapt, fericirea nu are absolut nici o legătură cu viitorul, ci caracterizează doar momentul prezent şi porneşte dintr-o hotărâre conştintă, luată în planul intim al propriului suflet.  
Desigur că există o seamă de elemente ajutătoare...o îmbrăţişare, o privire, o floare, o clipă de linişte...dar toate acestea nu sunt decât notele muzicale ce se vor aşeza pe portativul propriei alegeri.

Înţelegând asta, la un moment dat, am decis să fiu fericit şi am căutat doar partea frumoasă a vieţii, trecând pe un plan secund întâmplările mai dificile. Nu le-am ignorat niciodată...întotdeauna îmi aprindeau beculeţele interioare şi îmi semnalau nişte probleme - pe care încercam să le rezolv după trecerea primului impact emoţional. Pentru că, da! Dacă vrei să iei hotărâri bune, niciodată nu este bine să te laşi dus de valul primelor emoţii. 

Apoi, cineva mi-a sugerat că tot căutând oazele de verdeaţă dintr-un deşert arzător risc să pierd contactul cu realitatea. Prin urmare, dacă vreau să fiu onest cu mine însumi, cea mai bună atitudine în astfel de momente este să mă dau un pas mai în spate..iar dacă mai e nevoie, încă unul; şi încă unul...şi încă unul...o sută de paşi...sau, poate, chiar mai mulţi. Până când voi urca atât de sus încât să pot vedea imaginea de ansamblu. Cu bune şi mai ales, cu rele. 

Ceea ce, am şi făcut.



...şi, spre surprinderea mea, am constatat că pe măsură ce mă depărtam, descopeream noi frumuseţi. Şi altele...şi altele...mereu noi, mereu surprinzătoare. Lucru şi mai ciudat, ceea ce credeam a fi necazuri se micşorau; se estompau şi deveneau atât de mici, încât erau, practic, irelevante şi complet invizibile.
Iar totul a pornit de la un zâmbet. Unul singur, pierdut în negura depărtării şi a timpului.

Închei, ca de fiecare dată, cu o melodie:




luni, 12 septembrie 2016

miercuri, 7 septembrie 2016

Poveste de dragoste

De câteva luni, panourile publicitare ale staţiilor de metrou din Bucureşti au fost invadate de un mesaj (viral, că doar altfel nu se putea), care, cică, a adus un zâmbet pe feţele doamnelor şi domnişoarelor din lumea întreagă:

"NU TE MAI PREOCUPA, EŞTI FRUMOASĂ ASTĂZI"

Doar că, o altă mână de artist, probabil foarte îndrăgostită şi fără alte mijloace de a-şi declara iubirea, a continuat franc:



"...DAR TIMPUL TRECE, ALĂTURI DE CINE NU TREBUIE. TE IUBESC."

Iar replica a venit la fel de brusc şi fără echivoc:

"MI SE RUPE!"

Na, mai zi ceva! 

Gata, închei frumos, cu un gând bun, pe alte note muzicale:





sâmbătă, 27 august 2016

Undeva, cândva

De ceva timp, scriu rar. Uneori, din ce în ce mai rar. 
Mi-am schimbat stilul. M-am schimbat eu. Nu mai critic, nu mai vreau să schimb lumea vorbind despre ceea ce ar putea să fie şi nu este. Într-un fel, nu mă mai avânt orbeşte în luptă şi nu mai vreau să învăţ pe nimeni să facă nimic. Acum câteva luni (să tot fie jumătate de an?) mi-am propus să scriu despre lumina din noi şi nu despre întuneric. 
Constatasem că s-a umplut lumea de teoreticieni. Toţi acuzăm, toţi arătăm cu degetul, cu toţii suntem nemulţumiţi. În goana după audienţă, mass-media de astăzi are singura misiune de a şoca: "cutremurător, exploziv, incendiar, înfiorător! O să înnebuneşti când o să vezi asta...o să-ţi smulgi părul din cap după ce dai click aici". Si dai...dau...dăm...pentru că suntem curioşi. 

Problema este că viaţa a devenit atât de complexă, iar noi alergăm atât de mult după senzaţional, că am uitat ce înseamnă bucuria simplităţii. Ne-am de-sensibilizat. În stresul de zi cu zi, am pierdut câte puţin din propriul suflet. Şi din ce în ce mai mulţi prieteni îmi spun că ar evada, s-ar retrage într-un colţ de sălbăticie. Nu ştiu ce caută, dar aleargă către ceva deşi nu găsesc ce îşi doresc. Mai presus de toate, simt nevoia să se regăsească pe sine. Tot mai mulţi îmi spun că societatea actuală se va duce de râpă...cât de curând. Îi cred, pentru că şi eu am acelaşi sentiment. 

De aceea, am renunţat să mă mai implic în nebunia cotidiană şi m-am detaşat de micile scandaluri care ne condimentează viaţa. 
Scriu, însă, despre stări de a fi, despre momente de pierdere şi despre regăsire. 
Nu simt nevoia de a fi şmecher, de a participa la training-uri de leadership şi nici de a-mi achiziţiona un antrenor pentru succes - însă, am redescoperit poezia. Fotografia. Cinematografia. Muzica. Spiritualitatea din spatele materiei. 

Cred că arta este singura care ne mai poate salva de la pieire, pentru că este cea mai înaltă expresie a umanităţii. 

...Şi aşa am recitit "Luceafărul"  - nu pentru că îl am ca materie obligatorie pentru Bac, au trecut de mult timpurile acelea. Ci pentru că, abia acum încep să îi înţeleg geniul. Dincolo de analize pe text, de poveşti de iubire fantastică, de figuri de stil şi de critica literară care mai de care mai linguşitoare, poezia eminesciană aparţine unui prezent continuu, ce se naşte din fiecare clipă care trece peste noi. 
Fiecare vers, fiecare stofă are un un corespondent într-o fărâmă de realitate - char şi călătoria Luceafărului către marginile universului:

Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorând îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul...
El zboară, gând purtat de dor,
Pân' piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.

Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.

Da, este o secvenţă cu o valoare poetică enormă. Dar nu este nimic abstract în ea...eu am regăsit-o şi am trăit-o la câţiva paşi de casă.
...undeva, cândva, într-o clipă desprinsă din vis; acolo unde se năştea nemărginirea orizontului.



Închei cu un gând bun, o melodie pe care o mai ascult uneori:

vineri, 19 august 2016

Hold back the river of time

Timpul are ciudăţeniile lui:întotdeauna prezentul pare mai trist decât este, iar trecutul mai luminos decât a fost.
..pentru că, prin perspectiva trecerii vremii, putem decanta lucrurile importante de acele nimicuri care ne amărăsc existenţa. Iar la final rămân doar oamenii şi momentele frumoase.

...acele clipe când universul pare că încremeneşte într-o perfecţiune ireală.

joi, 11 august 2016

În vremuri de demult

În ultimul timp, pe internet este o mare nebunie cu melodia Deliei, "1234" - un fel de remix după "Unde dragoste nu e, nimic nu e" a lui Gheorghe Gheorghiu.
De curiozitate, am ascultat şi eu noua variantă şi mi se pare mai anostă ca un stîlp de beton. Practic, nu mai transmite nimic - doar un bunţi bunţi (cică foarte melodios), care rupe discotecile-n două. Oricum, conform criticilor, problema nu e de ritmul muzical, ci de videoclip - o înşiruire de imagini cu fele, păpuşi gonflabile, tăvăleli prin pat şi ...mă rog...în principiu, nimic neobişnuit.

Oricum, nu despre asta vroiam să scriu...sunt destui care discută subiectul şi  ori o critică pe Delia, ori îi iau apărarea, fiecare tabără venind cu argumente ei, certându-se şi susţinându-şi punctul de vedere cu jigniri - dacă e nevoie. Neimportant...şi cum spuneam, nu acesta este subiectul postării.

Eu vreau să vă reamintesc povestea originală. Mesajul acesteia, poezia din spatele notelor muzicale şi nostalgia unor timpuri efemere:



duminică, 7 august 2016

Pokemomania

Pe vremea mea, Pokemon erau nişte desene animate ce făceau ravagii printre copiii de grădiniţă. Frate-miu era micuţ, deci, normal că era afectat...iar dânsul i-a antrenat şi pe ăi mai mari în această nebunie. Prin urmare, toată fanmilia era fan Pokemon: cum prindeam prin magazine anumite croissante, le cumpăram la kilogram! De ce? Pentru că aveau surprize Pokemon ce se strângeau într-un catalog - care, după ce era completat şi trimis la firmă, respectivul participant primea un pokemon şi o pokeminge.
Aşa că de dragul copiilor, eram pe felie - cu toţii: cumpăram, vindeam, făceam schimb, vânam pokemonii aia mai rari...ce mai? Intrasem îmtr-o adevărată piaţă neagră a bişniţarilor!
DAR, după mult efort şi câteva tranzacţii făcute cu cap,  am reuşit...şi am umplu vreo trei albune, câştigând pokemonii cu pokemingiile aferente. Bucuria copiilor!

Cineva spunea, odată, că istoria omenirii este ciclică; moda este ciclică. Prin urmare, nimic nu este învechit, ci doar uitat în debaraua timpului. Nu am crezut această teorie, până am început să o trăiesc.
Mai ales acum...când după douăzeci de ani, sunt martorul mut al unui nou atac al pokemonilor - de această dată, la un nivel mult mai extins. Este un joc  pe smartphone sau ceva...nu ştiu sigur, că nu am gadget d-ăsta şi nici nu mă prea interesează să am. Ideea e că observ, cu uimire, cum tot mai mult popor, indiferent de vârstă, vânează pokemoni. Prin parcuri, prin intersecţii, prin cluburi, la un masaj erotic sau între două prostituate...oriunde este posibil să dai peste vreo specie rară lighioaie d-asta. Şi cohorte întregi de oameni aleargă să le caute!
Ziua suntem plini de respect - Jeimşi Bonji  la patru ace sau Coco Şanele cocoţate pe tocuri de cinşpe ce-ţi vorbesc pufăind misterios tutun mentolat din vârful unui scaun de C.E.O. sau alt sef mai mic, iar seara...pfuai de mine şi de mine...în papuci, maiou cu găurele, cu ochii-n aplicaţia de mobil, vânăm pokemoni.


Nu înţeleg! 
Chiar îl întrebam pe un prieten: "Ce simţi tu, când alergi după dihăniile astea? Nu poţi ieşi în parc numai să te plimbi? Admiri natura, te uiţi după gagici, bei o bere...nu ştiu! Prispa mă-sii, faci ceva care să te relaxeze!" Şi-m zice: "Păi fac ceva ce mă relaxează! Vânez pokemoni.."
"Stai că nu m-ai înţeles...să reiau: plimbare, gagici, bere, admirat natura, ascultat muzică... GOT IT???"
"Mda...dar la pokemoni cunosc câte femei vreau eu!"
"Nu, nu, o iau cu capul! Esti contra mea, clar! Stai să o iau altfel: dacă nu ai avea pokemonii, tu nu ai ieşi din casă?"
"Nu. Ce motiv aş avea să ies?"

Pe cuvânt de cercetaş, nu ştiu dacă să râd, sau să plâng!
Părerea mea de om este că jocul ăsta e o nebunie care a acaparat planeta. Deşi, pe undeva îi înţeleg logica: viaţa a devenit atât de haotică, atât de complicată, că după ce sntem acei oameni inteligenţi ce mutăm munţii doar printr-o apăsare de buton şi avem universul la vârful pixului, ne doboară stresul. Boala secolului al XX-lea, molima care ucide psihicul mai abitir ca un cancer.
Şi ca să nu purtăm cămăşi cu mâneci lungi şi să cântăm "trilu lilu crocodilu' " cât e ziua de lungă într-o cameră izolată fonic, trebuie să refulăm pe undeva...să ne întoarcem la simplitate, la uman. Şi aşşa au apărut cărţile de cololat pentru adulţi, seturi de unelte din plastic pentru joaca în nisip destinată adulţilor, fularul de lega la ochi pentru Baba Oarba destinată adulţilor...toate fiind obiectul unor terapii exorbitant de scumpe, poleite în denumiri de anvergură care să sune cât mai extraterestru, dar care promit atingerea mult doritei relaxări.
Într-o astfel de lume, dezvoltarea vânătorii de pokemoni era doar o chestiune de timp.

De aceea, mă uit în jur şi mă apucă mila. Dar nu mila aceea gen "Eşti un prost şi-un incapabil, dispari din ochii mei incultule care eşti, mi-e milă de tine!". Nu, nu...ci mai degrabă o milă pornită dintr-o părere de rău, pentru că văd cum ne ducem de râpă.



Şi-atunci mă întreb: chiar avem nevoie de pokemoni, ca să ne regăsim umanitatea?

Închei cu un gând bun, pe note muzicale:

  

vineri, 29 iulie 2016

Open your eyes



P.S.: melodia aceasta o ascult întotdeauna cu plăcere...chiar dacă este de un sentimentalism feciorelnic. Pentru că dincolo de starea de poezie pe care o creează, dacă ai şti, ai şi conştientiza profunzimea a ceea ce ştii? Ar avea vreo importanţă în economia situaţiei?
Şi cea mai importantă întrebare: este iubirea de ajuns pentru a-ţi găsi fericirea?

duminică, 17 iulie 2016

Walking in the air

Se spune că cele mai mari regrete ale unui om sunt clipele fumoase.
Şi totuşi....








duminică, 26 iunie 2016

DaRUl tău de fiecare zi

Conform calendarului creştin ortodox, astăzi este sărbătoarea tuturor sfinţilor ştiuţi (şi mai ales neştiuţi) - adică se sărbătoresc toţi cei care nu poartă numele unui sfânt căruia îi este atribuită o zi anume în decursul anului. 
Acum ar trebui să urneze urările şi tradiţionalul "La Mulţi Ani". Însă, sunt momente în viaţă când cuvintele transmit mult prea puţine - iar gândurile, odată rostite, devin banale. De aceea, o să transmit o stare: bucurie, speranţă,  renaşterea naturii odată cu venirea primăverii şi un cântec. Sau două:




sâmbătă, 18 iunie 2016

Un moment unic

...care îmi dă fiori. Întotdeauna.




...şi un dans pe care nu mă mai satur să îl privesc:

duminică, 5 iunie 2016

Noi cu cine votăm?

Cam aceasta este starea de spirit a românilor de pretutindeni şi dintotdeauna, prijeluită de venirea alegerilor:



...un sentiment pe care Nea' Caragiale l-a conturat, prin cuvinte, în veşnica întrebare: NOI CU CINE VOTĂM? Cu toţi, cu oricine, cu niciunul...important e că până la urmă, tot nimerim varianta corectă  :)



...şi întotdeauna, câştigă acel candidat pe care îl merităm.

Închei cu veşnicul gând bun, pe note muzicale:

marți, 24 mai 2016

O inimă care iubeşte este ca o uşă permanent deschisă

Hălăduind pe net am găsit un articol interesant, care vroia să arate cum e dragostea fără frontiere de timp şi spaţiu. 
Incredibil, nu-i aşa? Pare o poveste de adormit copiii, mai ales în contextul zilelor noastre când relaţiile încep şi se încheie mai des decât îţi schimbi ciorapii. Dar nu! De data aceasta este ceva real; iată dovada!!!!! Doi fosti iubiti se revad dupa 30 de ani de la despartire!




Desigur..scriitura este abordată într-un stil larimogen, de compunere a unui elev de clasa a cincea, plin de nostalgie după vacanţa petrecută la bunici. Dar filmuleţul te lasă pur şi simplu fără cuvinte! Ce vor fi simţit oamenii aceştia când s-au revăzut, numai ei ştiu...cert este că lacrimile sunt mai mult decât grăitoare. Este pur şi simplu fenomenal să nutreşti asemenea sentimente pentru cineva, după atâţia ani...

Totuşi, dincolo de emoţia asta atât de minunat de intensă, stau şi eu şi mă întreb ca prostul...de ce s-or fi despărţit cei doi îndrăgostiţi? Este clar ca lumina zile că împărtăşeau ceva special. Şi totuşi, nu destul de important pentru a rămâne împreună...
Iar informaţiile din articol nu mă ajută cu nimic. Autorul scrie, doar, că AU DECIS să se despartă. Păi cum aşa ceva? Cum adică, AU DECIS? Adică, cum erau ei doi porumbei, se trezesc dimineaţa cu ideee genială: "Suntem foarte fericiţi, totul e mirific, dar hai să decidem să ne vedem de viaţă separat!"
De ce ai alege să trăieşti o viaţă de dor şi alean?? Ce te-ar face să îţi doreşti asta? Unde este teoria aia care zice că totul se subordonează iubirii?

Deşi, dacă ar fi să ghicesc, cred că NU AU DECIS, ci A DECIS. Unul singur, celălalt doar acceptând situaţia. Şi pentru că în treizeci de ani nu s-au revăzut, iar întâlnirea s-a produs la iniţiativa bărbatului, cel mai probabil, femeia afost cea care a decis. Pentru că întâlnirea nu s-a petrecut aşa...aleatoriu, din pământ, din iarbă verde. Acolo nu a fost soartă, ci voinţă - din partea celui care a venit. 
Acuma...puii mei, nu-s psiholog - şi e posibil să spun prostii;  însă din ce mai ştiu şi eu despre lume şi viaţă, cel care decide şi apoi iubeşte, îşi va urma, nestrămutat, hotărârea. Iar cel care iubeşte şi apoi decide, la un moment dat o va încălca hotărârea luată...pentru că inima este mai puternică decât raţiunea. 

...şi închei cu un gând bun, pe note muzicale:

sâmbătă, 14 mai 2016

Ce vremuri!....

Ce oameni!...
Ce talent, fără talente!...











După atâtea zâmbete, închei cu un gând bun, pe note muzicale:

joi, 12 mai 2016

NeverEnding Story

Motto: 
"Reality is merely an illusion, albeit a very persistent one" 
Albert Einstein
Somewhere in time...



...I love you. And I shall always love you. Until the end of time.

vineri, 6 mai 2016

Playlistul gândurilor de seară

Trăim într-o lume nebună, nebună, nebună...şi pe zi ce trece parcă este din ce mai rău. Ne agităm şi ne stresăm, ne creăm false probleme şi ne zbatem, apoi, să le rezovăm.

Uneori, din ce în ce mai des, simt nevoia de linişte. Aici mă retrag când vreau să mă odihnesc...în colţul meu de rai.











duminică, 1 mai 2016

Despre muncă (şi distracţia aferentă)

Hristos a înviat!
Iată că (re)veni şi Paştele...acum cel ortodox, că mai fuse o tură, dar pentru confraţii de alte confesiuni creştine (catolici, o parte dintre protestanţi...etc, etc.). Nu contează, deja ne împiedicăm de detalii! Importantă e ideea de comemorare a Învierii speranţei, bucuria şi înnoirea!

Aşa că după două...trei...hai, fie! Patru pahare de vin, zic să ies oleacă din starea de nostalgie caracteristică - că tot suntem şmecheri şi dincolo de spiritual, ne petrecem şi de 1 Mai Muncitoresc. Cum cere tradiţia, desigur: grătare, mici şi bere, vamaioţi, bairamuri, fete goale dansând pe plajă, una, alta, alea, alea! Distracţie maximă, ce să zic? Frumos. Serbăm munca prin ne-muncă.
C-apoi vorba 'ceea: dacă nu acum, acunci CÂND? Şi dacă nu noi, atunci CINE??

Da' şi cu stilul de muncă de la noi...pfuai de mine, ţi-e mai mare dragul! Chiar dăunăzi mă uitam prin jur: i-a apucat o vrednicie pe edilii localităţilor, de rămâi stupefiat! Peste tot se sapă, se înlocuiesc conducte, se asfaltează, se vopseşte, se liniază, se văruieşte...nu am mai văzut atâta mobilizare de la summitul N.A.T.O. organizat taman în Bucureştiul anului de graţie 2008!
Acuma...alt summit nu am auzit să fie p-acilea prin proximitate. E drept că nu stau clipă de clipă conectat la fluxul de ştiri, dar nici din pădure nu sunt! Măcar prindeam ceva din zbor, dacă era cazul! Stau niţel pe gânduri, apoi dau fuga la calendar şi mă păleşte cunoaşterea ancestrală: "VIN ALEGERILE!!!". No, ui la mine cum dezlegai bunătate de mister! Sunt Sherlock, sau nu sunt Sherlock??

Problema nu este, însă, că se munceşte...ci cum se munceşte. Peste tot pluteşte o agitaţie browniană fără sens, iar rezultatele nu pot fi decât amuzante.
Aşadar şi prin urmare, din ciclul "Doi încarcă, doi descarcă. Merge treaba??? Merge, MERGEEEEEE!!!!!", vă prezentăm câteva mostre de aplomb muncitoresc:

La mine în oraş a început curăţenia de primăvară. Bun, îmi zic. Parcă străzile arată altfel când sunt proaspăt vopsite şi măturate; e mai ordine, mai curăţenie. 
Şi uite aşa au ieşit oamenii la treabă...azi, mâine, poimâine, şi taman când să fie lucrul gata, vine altă echipă de muncitori, complet utilată cu nişte ditamai utilaje, care se pun pe răzuit şoseaua proaspăt marcată, pentru turnarea noului covor asfaltic! 
Ceea ce mi se pare perfect logic şi corect!!  Gropile cum le repari? Mai ales că-s multe, muuulte...

Dar nişte amici dintr-o urbe vecină au parte de oameni şi mai muncitori! Pita lu' Dumneze, nu mai încape nici o îndoială! Ăştia s-au apucat de stradă din temelie...aşa că se pun pe săpat, rad tot ce înseamnă asfalt şi înlocuiesc toate cablurile electrice, localizate strategic, la doi metri sub pământ. Muncesc oamenii cu spor, trece o săptămână, treaba-i gata. Minunat, ţâţă de mâţă! - cum ar zice cineva. Şi-apoi vine a doua echipă de profeşionişti, care trebuiau să înlocuiască sistemul de canalizare, aflat la patru metri sub pământ. Nu-i nimic, că d-aia suntem în era tehnologiei şi avem cu ce! Deci din nou încep oamenii să sape...ajung la doi metri, scot pe marginea drumului toate cablurile electrice, continuă până la patru metri şi îţi execută lucrarea. Apoi acoperă totul fain frumos şi când ajung din nou la adâncimea de doi metri, recheamă prima echipă să-şi re-înşire măţăria electrică.
Minunat! Eu ştiu încă de mic că trebuie să o faci o treabă de cel puţin două ori, ca să fii sigur că iese cum trebuie...

În continuare vă prezint câteva fotografii pitoreşti ce ilustrează perfect lipsa atenţiei la detalii - o "calitate" ce ne caracterizează pe toţi, în diverse momente:

Sex shop-ul  second hand....


Biserica vulcanizare....


...puţin zahăr "MĂRGĂRIRAT", pentru a ne mai îndulci puţin:



...şi o problemă de logică:



 "Pe scaun"...bun. "Fii gata"...am înţeles. Dar "Stai jos"? Dacă eşti pe scaun, nu stai deja jos? Sau te aşezi "jos" pe podea? Atunci de ce mai faci reclamă la scaun, dacă sfârşeşti pe podea?
Desigur, există varianta ca "Pe scaun" să însemne că te urci pe scaun, dar stai în picioare. Caz în care revin cu întrebarea: DE CE AI FACE ASTA??

P.S.: nu mă pot abţine şi închei cu un gând bun, pe note muzicale. Îmi acorzi un dans?




luni, 25 aprilie 2016

Omagiu celor mici

Meditând asupra unor întâmplări povestite de câţiva prieteni dragi, am realizat că iubirea este la fel, indiferent de persoana care o trăieşte. Are aceleaşi simţăminte, aceleaşi porniri şi acelaşi dor. Se manifestă identic, în toate cazurile. Este ca o altă dimensiune ce există independent de această lume, liberă de orice constrângeri. O lume şi în care dacă ai intrat, vei respecta aceleaşi reguli. Niciodată nu va fi nimic nou sub soare...invariabil, îndrăgostiţii se vor comporta la fel cu cei dinaintea lor; la fel ca cei ce îi vor urma.

Aşa că astăzi vreau să aduc un omagiu momentelor care ne fac să visăm; pentru că atunci când iubim, totul porneşte din lucruri mici:
 - o cană



cu ceai...



...şi un biscuite cutat - care îmi aminteşte de încreţiturile ce apar pe talpa după un duş rapid (~ 45 de minute)



- luni de frumuseţe negrăită...




o zi încremenită în singurătate...




 o oră de fericire absolută...



 ...sau chiar o clipă de eternitate.



P.S.: Închei cu un gând bun, pe note muzicale:

duminică, 17 aprilie 2016

Zâmbet de Mona Lisa

Nu cred să fie om trăitor pe planetă care să nu fi auzit de Leonardo. Dar nu Di Caprio din mult aclamatul "Titanic" şi mai noul "The Revenant" ...ci Da Vinci - geniul. Adică, mă scuzaţi...GENIUL.
Iar când spui Da Vinci, apui automat şi "Mona Lisa" - nu neapărat pentru că pictura aceasta reprezintă apogeul carierei sale, ci poate, pentru că este cea mai cunoscută. E pe sistem "Cum alegi un grăunte de nisip dintr-o plajă?". Simplu: cel pe care îl vezi cel mai des. Adică "Mona Lisa"...al cărui zâmbet apare cam peste tot şi pretutindeni, oriunde, oricum, oricât, oricând. În filme, desene animate, publicitate, turism, chiar şi matematică. 



Cunoaşteţi expresia "un om cât o istorie"? No, "Mona Lisa" este "o pictură cât o istorie". Cât o planetă. Cât umanitatea toată...pentru că a fascinat permanent mintea oricui. Şi din timp în timp, citesc noi articole cu titlul: "În sfârşit s-a descoperit secretul Giocondei!". Cu raze X, cu formule matematice, prin studierea simbolisticii, permanent apar noi dimensiuni de studiu şi de înţelegere al acestei capodopere. 

Eu nu am văzut "Gioconda"...nu în persoană. Dar îmi aduc aminte...prima dată când am dat de ea, prin zorii tinereţii, mi s-a părut banală. Ce mare schemă? O pictură cu o femeie - care nici nu-i prea frumoasă! Părul nu are volum şi-i stă lipit de cap, nu are faţă de păpuşă sau ochi migdalaţi, nu şi-a dat cu ruj, nu are botox în buze, pieptul nu-l are prea proeminent şi nici 90-60-90 nu pare a fi. Nu însemna nimic pentru mine.
...pentru că abia cu timpul am învăţat că cele mai valoroase opere nu sunt acelea care înfăţişează ceva perfect aliniat cu standardele, ci acelea care reprezintă ceva diferit pentru oricine intră în contact cu ele. Poate de aceea nici nu mă prea împac cu şabloanele...nici de gândire sau de vorbire, nici cele de comportament, nici cele de frumuseţe. Mi se par fade, uneori chiar groteşti. Un plug care ară câmpul şi-l umple de monotonie, un pat al lui Procust ce uniformizează realitatea. Şi poate şi de aceea, sunt aspecte ale societăţii care mi se par amuzante şi în faţa cărora am aceeaşi atitudine ca maimuţa din Baraka:


Revenind la Mone Lisa; ce reprezintă ea? Habar nu am ce va fi fost în mintea lui Da Vinci când a pictat-o...dar pentru mine reprezină piatra din capul unghiului. Un gând, o amintire, o clipă ce împarte viaţa în două: înainte şi după. Reprezintă bătaia aripilor unui fluture, care generează un uragan... picătura care dă naştere unui tsunami. Un om; sau doar un zâmbet...din care s-a născut un prezent continuu. Uneori capricios, îmbufnat, furios ca talazurile mării în furtună, alteori sensibil, strălucitor, blând, tandru. 
O lume mereu diferită, dar mereu frumoasă. 

Pentru tine ce înseamnă zâmbetul Mona Lisei?

P.S.: Ca de obicei, închei cu un gând bun, pe note muzicale...



duminică, 10 aprilie 2016

Iubirea care ne u(R)neşte

Mă uit în jur şi mă mir…de ce în loc să ne bucurăm de câte ori se poate, ne ocupăm viaţa cu diverse probleme, la care achesăm de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni?
Cu ceva timp în urmă, lumea era în fierbere din cauza legii antifumat şi oriunde ai fi scos capul, trebuia să iei o poziţie pro sau contra faţă de acest subiect. Apogeul s-a atins la o emisiune unde invitaţii (fumători şi nefumători, oameni respectabili ce veneau din diverse medii culturale) s-au certat ca pe marginea şanţului - fiecare încercând să-şi impună punctul de vedere.
Acum este mare vânzoleală pe tema manifestului contra opulenţei, marca Taxi & co., despre Dumnezeu - care ar prefera spaţiile mici. Şi iar a apărut un nou prilej de dihotomie socială şi motiv de analize personale care mai de care mai pertinente şi mai belicoase...

Ceea ce este minunat, că doar d-aia avem cap propriu, să putem gândi independent. Doar că eu vreau să fiu ŞI liniştit…aşa că am ales să ies din capcana enunţării unei idei, doar de dragul de a mă face auzit şi de a mă simţi important. I-ajunge zilei răutatea ei - ce nevoie mai este ca şi eu să contribui la propagarea unei stări de tensiune care nu face bine nimănui?

...şi în loc să intru într-o luptă de idei şi concepte, am decis să iubesc. Să caut frumosul de peste zi, să ascult şi să simt  tot ce este în jurul meu: oameni, fapte, amintiri, stări. Puţin câte puţin, picătură cu picătură, clipă de clipă.
...pentru că dincolo de toate celelalte, iubirea este forţa care ne uneşte pe toţi. Şi în fiecare săptămână, mi-e inima, de tine, plină...


Duminică:



Luni:



Marţi:



Miercuri:



Joi:



Vineri:



Sâmbătă:




sâmbătă, 2 aprilie 2016

Măiestrie în patru puncte

Uneori, în jur este prea mult haos; şi avem nevoie şi de puţină linişte, un colţ de visare şi câteva momente în care să ne regăsim energia de a merge înainte - ajungând, astfel, să cutreierăm cu mintea zone diferite ale lumii, căutând frumosul.
Iată ce am găsit eu:

Nord (Irlanda)



Sud (America Latină)



Est (China)



Vest (U.S.A.)



Închei cu o fărâmă de gând bun, pe note muzicale:


duminică, 27 martie 2016

(Alte) filme de văzut într-o viaţă

Fraţii Lumiere au realizat prima proiecţie de film în 1895. De atunci a trecut peste un secol...timp în care cinematografia s-a dezvoltat până la cote inimaginabile. Astăzi, se produc filme pentru toate gusturile, de toate felurile: unele sunt haioase, altele scârboase, unele sunt complet indecente, altele îţi arată viaţa aşa cum este ea în diverse momente. 
Prin urmare, m-am gândit să întocmesc o listă de filme care m-au impresionat în timp (indiferent dacă am ţinut cont de poveste, mesaj, jocul actorilor, peisaje sau stilul de filmare).
...şi am avut de unde alege...slavă Domnului! Material de lucru este câtă frunză, câtă iarbă, câte boabe de nisip într-o plajă. Unele filme îmi displac complet şi le consider a fi o insultă adusă inteligenţei  şi chiar sănătăţii mintale (cum ar fi "Cannibal Ferox", "Cannibal Holocaust", "Grotesque" sau "Two girls and a cup"), altele sunt frumoase, altele sunt excelente.
Mai jos sunt cele din ultima categorie...filme pe care le-am revăzut şi le revăd oricând, cu multă plăcere; şi pe care, dincolo de opţiunile personale ale fiecăruia, le recomand oricui, cu bucurie.
(Îmi cer scuze dacă este mai mult de citit, dar am simţit nevoia să şi spun câteva lucruri despre fiecare film în parte, nu doar să înşir nişte titluri)

- Baraka (S.U.A., 1992)
Merită văzut pentru că este o poezie în imagini, care a surprins cele mai frumoase instantanee din viaţa noastră. Este o binecuvântare pentru ochi, minte şi suflet (în iudaism, "Baraka" chiar se traduce prin binecuvântare, iar în islamism semnifică forţa vieţii) 
- Samsara (S.U.A., 2011)
Merită văzut pentru că este o metaforă a ciclului vieţii ireal de expresivă, "Baraka" la superlativ. Şi cu asta am spus totul.
- "The Emperor's New Groove" (S.U.A., 2000)
Îţi dă o stare minunată, de bine. Este perfect amuzant, are tâlc şi este plin de secvenţe memorabile. Pentru mine, personal, a devenit simbolul uneia dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea.
- "The 33" (S.U.A, 2016)
Merită văzut pentru că este povestea reală a unei minuni: supravieţuirea a treizeci şi trei de oameni pentru mai mult de două luni, la şapte sute de metri sub pământ -  după prăbuşirea minei în care lucrau.
- "Prince of Persia: The Sands of Time" (S.U.A., 2010)
Merită văzut pentru că actorii joacă fenomenal iar filmul este distractiv de la un capăt la celălalt.
- "Artificial Intelligence" (S.U.A., 2000)
Merită văzut pentru că este o reinterpretare plină de emoţie şi tandreţe a lui "Pinochio" şi vorbeşte despre căutarea sensului vieţii şi despre puterea dragostei. 
- "Bicentennial Man" (S.U.A., 1999)
Merită văzut pentru că povesteşte, cu blândeţe, despre ce ne face ceea ce suntem, călătoria spre această umanitate şi lupta pentru dragoste. 
- "Gladiator" (S.U.A, 2000)
Merită văzut pentru că este plin de istorie, culoare şi înţelepciune. Iar soundtrack-ul este minunat.
- Trilogia "Ip Man", cu Donnie Yen (Hong Kong 2008, 2010, 2015)
Merită văzut pentru că este despre viaţă. Demnitate, luptă, smerenie şi onoare.
- "American Sniper" (S.U.A, 2014)
Merită văzut pentru că, dincolo de toate, arată cât de ironică poate fi viaţa uneori...care te loveşte exact atunci când nu te aştepţi şi exact în felul în care ai lovit şi tu pe alţii. 
- Trilogia "Back to the Future" (S.U.A, 1985, 1989, 1990) 
Merită văzut pentru că este foarte amuzant şi nu-şi pierde din farmec indiferent de timpul care trece peste el.
- Seria "Rocky" (S.U.A, 1976, 1979, 1982, 1985, 1990, 2006)
Merită văzută pentru că vorbeşte despre lupta pentru atingerea unui ideal. În Philadelphia, Rocky este atât de iubit încât are propriul monument, iar treptele Muzeului de Artă din oraş sunt supranumite "Treptele lui Rocky"...pentru că în film ele simbolizează desăvârşirea antrenamentului şi atingerea maximului de potenţial.  
- "Creed" (S.U.A, 2015)
Merită văzut pentru că este continuarea modernă a lui "Rocky".
- Seria "Jurassic Park"(S.U.A, 1993, 1997, 2001, 2015)
Merită văzută pentru că atunci când a apărut, a uimit o generaţie întreagă prin minuţiozitatea cu care a descris creaturi de mult dispărute. Următoarele filme sunt mai comerciale...dar primul reprezintă un punct de cotitură în industria efectelor speciale din cinematografie. 
- "Merantau" (Indonezia, 2009)
Merită văzut pentru că este despre călătoria spre maturitate şi despre puterea de a te sacrifica pentru ceilalţi
- Need for Speed (S.U.A, 2014)
Merită văzut pentru că este cu maşini. Cele mai tari maşini. Şi în plus, are nişte secvenţe cel puţin drăgălaşe, foarte amuzante.
- Om Shanti Om (India, 2007)
Merită văzut pentru că este povestea unei iubiri care trece dincolo de viaţă şi de moarte.
- Patch Adams (S.U.A, 1998)
Merită văzut pentru că ne învaţă să ne bucurăm de viaţă în orice condiţii.
- Trilogia "Rurouni Kenshin" (Japonia 2010, 2014)
Merită văzută pentru că este despre drumul spre iertare, despre onoare, determinare şi dragoste.
- The Wave (Germania, 2015)
Merită văzut pentru că ne arată cât de uşor se poate manipula o generaţie de tineri, chiar şi atunci când teoretic, refuzăm şi condamnăm anumite practici şi comportamente.
- The Devil's Advocate (1997)
Dincolo de tema biblică, este un film despre societatea modernă bântuită de stres, mândrie şi nevoia continuă de a epata, chiar cu preţul pierderii celor dragi.
- The Cokeville Miracle (S.U.A., 2015)
Merită văzut pentru că poveşteşte un miracol real, care sfidează orice raţionament.
- The Experimenter (S.U.A., 2015)
Merită văzut pentru că este bazat pe un experiment social care arată adevărata faţă a umanităţii.
- The Stanford Prison Experiment (S.U.A., 2015)
Merită văzut pentru că ideea de la care porneşte este tot un experiment social cu rezultate care nu ne fac cinste.
- The Intouchables (Franţa, 2011)
Merită văzut pentru că este despre responsabilitate, lupta pentru atingerea unui vis şi capacitatea de a te bucura de viaţă, indiferent de situaţie.
- Trilogia "The Lord of the Rings" (S.U.A., 1999, 2000, 2001)
Merită văzut pentru că este un spectacol cinematografic, din toate punctele de vedere
- Trilogia "The Hobbit" (S.U.A., 2012, 2013, 2014)
Merită văzut pentru că este întregeşte povestea din "Stăpânul Inelelor". 
- "Lone Survivor" (S.U.A., 2012)
Merită văzut pentru că vobeşte despre umanitate, atunci când se presupune că ea nu îşi are locul. 
- "The Shawshank Redemption" (S.U.A., 1994)
Merită văzut pentru că este despre răbdare, demnitate şi iertare.
- "Devdas" (India, 2002)
Merită văzut pentru că descrie lupta pentru o dragoste imposibilă, constrânsă de tradiţii şi mentalitatea socială.
- "Hero" (China & Hong Kong, 2002)
Merită văzut pentru că este un tablou impresionist în mişcare...plin de culoare, eroism şi artă dusă la extrem.
- "Somewhere in Time" (S.U.A., 1980)
Vorbeste despre destin şi iubire...o dragoste care transcede timpul şi, aţi ghicit...nu trebuie ratată!.
- "Jesus of Nazareth" (S.U.A., 1977)
Îl ştie toată lumea, este filmul unei întregi generaţii. Nu există sărbătoare pascală fără ca vreun program, orcare, să difuzeze "Iisus din Nazareth". Este, de departe, cea mai bună adaptare cinematografică a vieţii lui Iisus Hristos şi cea care se apropie cel mai mult de spiritul Bibliei.
- "Shinchinin no Samurai" (Japonia, 1954)
Merită văzut pentru că este povestea plină de eroism al unui sacrificiu pentru cei care nu se pot ajuta singuri.
- "The Magnificent Seven" (S.U.A., 1960)
Este reinterpretarea americană a filmului japonez, de această dată samurii transformându-se în pistolari ai Vestului Sălbatic. În plus, coloana sonoră şi peisajele sunt minunate, iar actorii sunt într-o formă de zile mari.
- "Basilisk: Kouga Ninpou Chou" (Japonia, 2005)
Este singurul anime din listă şi nu trebuie ratat...pentru că vorbeşte despre martiriu, dragoste şi sacrificiul suprem pentru binele altora.
- "Saving Private Ryan" (S.U.A., 1997)
Merită văzut pentru că spune povestea unei căutări de sine, pe fundalul celui de-Al Doilea Război Mondial. 
- "Schindler's List" (S.U.A., 1993)
Merită văzut pentru că este o pagină din istoria omenirii, încărcată de orori, sacrificiu şi sensibilitate; iar finalul este magnific.
- "The Longest Day" (S.U.A., 1962)
Merită văzut pentru că este cea mai fidelă adaptare cinematografică a Debarcării din Normandia, din 6 iunie 1944.
- "Titanic" (S.U.A., 1997)
Merită văzut pentru că, dincolo de povestea siropoasă de dragoste, este cea mai realistă descriere a scufundării Titanicului.
- Trilogia "Ong Bak" (Tailanda, 2003, 2008, 2010)
Merită văzut pentru că este un suprem al artelor marţiale împletite cu poezia şi tradiţiile tailandeze.
- "Tom Yum Goong" (Tailanda, 2005)
Merită văzut pentru că este despre sacrificiu şi lupta pentru a-i proteja pe cei dragi. În plus, este cu Tony Jaa, starul din "Ong Bak".
- "The House of Flying Daggers" (China & Hong Kong, 2004)
Merită văzut pentru că este un altfel de "Hero". 
- "The Mask of Zorro" (S.U.A., 1998)
Merită văzut pentru că este superb, de la actori şi până la acţiune. În plus, conţine o scenă de luptă care a fost votată ca fiind cea mai senzuală secvenţă a anilor '90.
- Seria "Les Gendarmes" (Franţa, 1964, 1965, 1968, 1970, 1979, 1982)
Merită văzută pentru că este cu Louis de Funes, unul dintre cei mai mari comedianţi ai lumii.
- "The Jungle Book" (S.U.A., 1967)
Merită văzut pentru că este una dintre cele mai frumoase animaţii Disney, iar melodiile îţi rămân în minte mult după ce filmul se încheie.
- "Follow That Dream" (S.U.A., 1962)
Merită văzut pentru că vorbeşte despre determinare şi puterea de a-ţi urma visul. Şi este cu EL... The one and only: Elvis Presley!
- "Fun in Acapulco" (S.U.A., 1963)
Merită văzut pentru că are o coloană sonoră superbă, iar peisajele sunt minunate. Şi, aţi ghicit, este cu EL...The one and only: Elvis Presley! (Baby, baby, shoubi du ba)
- "Mary Poppins" (S.U.A., 1964)
Merită văzut pentru că este despre bucuria copilăriei. În plus, muzica este de zile mari. 
- "The Wizard of Oz" (S.U.A., 1939)
Merită văzut pentru că foloseşte cele mai moderne efecte speciale ale vremii. Deşi raportate la prezent par prostii de copii, ele reliefează evoluţia industriei cinematografice prin timp. Dincolo de aspectele tehnice, este foarte bine construit...de la decoruri şi costume, până la jocul actorilor şi coloana sonoră.

Bonus (pentru pasionaţii  de filme care au schimbat cinematografia mondială prin scenariu, regie, efecte specale, mesaj sau jocul actorilor):

- Seria "Star Wars" (S.U.A.,  1977, 1980, 1983, 1999, 2002, 2005, 2015)
- Seria "Superman" cu Chirstopher Reeve (S.U.A., 1978, 1981, 1983, 1987)
- Trilogia "The Dark Knight" (2005, 2008, 2012)


Închei cu o fărâmă de gând bun, pe note muzicale:




sâmbătă, 26 martie 2016

(Alte) cărţi de citit într-o viaţă

Îmi place să citesc. Iubesc cărţile şi mă consider un cititor pasionat. Mă rog...asta este părerea mea, pentru că niciodată nu mi-am pus problema de a afla care sunt caracteristicile unui cititor profesionist.  Realitatea arată, însă, că nu prea mă încadrez în tipare...

La un moment dat am găsit o listă pe net: cinzeci de cărţi pe care trebuie să le citeşti într-o viaţă, recomandată de un psiholog uriaş din S.U.A.; o parcurg...citisem numa' vreo douăzeci.  Peste un timp dau de altă listă. de această dată compusă din douăzeci de cărţi, recomandate de cercetătorii britanici. Citisem jumătate. În sfârşit, găsesc şi o a treia listă, recomandată de o mare somitate în nu mai ştiu ce domeniu, dar compusă dintr-o sută de cărţi. Cred că am citit treizeci din ele. Şi am intrat în panică. "Băi frate, chiar aşa prost sunt? Tre' să citesc şi eu x cărţi, ca să mă consider un om împlinit, dar eu citesc mereu x-n, cu n tinzând către infinit?"
Reiau lista. Aşa e, n-am ce să-i fac!! Ce am citit, am citit. Mai erau unele care nu îmi spuneau nimic şi urma să cercetez problema, altele pe care mi-am dorit să le am şi încă nu am dat de ele.

Dar, de la o vreme, m-am liniştit total. Nu mă mai interesează de listele nimănui; niciodată nu am citit pentru că trebuie, ci pentru a mă simţi bine. Nu-mi propun neapărat să acumulez informație brută, ci îmi doresc să descopăr noi dimensiuni ale existenţei şi curgerea vieţii, aşa cum este ea imaginată de mintea umană.


Apoi am înţeles că în general, fiecare scriitor are propria lui mitologie...propria lume, cu personaje unice şi reguli specifice. Iar eu, cititnd, mă transpuneam şi cunoaşteam oameni noi, care îmi deveneau prieteni apropiaţi. Aşa că, la finalul cărţii, rămâneam cu veşnica întrebare nostalgică: "Dar, oare, ce mai face Cutare?". Şi mă apucam de următoarea carte...şi următoarea...până am realizat că nu am foarte multe cărţi preferate, ci autori preferaţi - pe care îi citesc din scoarţă-n scoarţă.
Prin urmare, dacă ar fi să fac o listă de lecturi pe care să le recomand oricui, diferite de clasamentele oficiale (care mie mi se par cel puţin haioase, pentru că nu poţi institui o regulă a gustului propriu), ea ar arăta cam aşa:

1. (a) "Adam şi Eva" - Liviu Rebreanu
De ce merită citită: este o aventură a cunoaşterii, o tumultoasă poveste de dragoste împletită cu elemente de filosofie asiatică, pe fundalul unor diverse culturi şi civilizaţii din istoria umanităţii.

1. (b) "Maitreyi" - Mircea Eliade
1. (c) "Dragostea nu moare" - Maitreyi Devi
De ce merită citite: povestea este de un real tragic, iar cele două cărţi se completează reciproc.

- Biblia.
De ce merită citită: pentru că este despre om, pur şi simplu. Vechiul Testament este ca o carte de istorie a poporului evreu, motiv pentru care este şi mai greoi de citit. Dar Noul Testament este despre viaţă, în toate aspectele ei.

- Mircea Eliade: "Istoria religiilor"
De ce merită citită: construieşte contextul în care a apărut fiecare religie în parte, formând o imagine de ansamblu a întregii umanităţi. Eu am citit, în completare, tot ce am găsit despre religie, mituri şi legende din orice colţ al planetei.

- Radu Tudoran: "Toate pânzele sus!"
De ce merită citită: adaptarea tv este slăbuţă, iar pentru copii, cartea este chiar educativă...fie măcar şi pentru că îi învaţă să facă diferenţa dintre babord şi tribord, motivul pentru care ele se semnalizează diferit (cu verde şi roşu - principiu care se foloseşte şi la aeronavele de astăzi) şi care sunt elementele constitutive ale unei ambarcaţiuni.

- Jules Verne: Tot
De ce merită citit: visul adolescenţei se naşte cu Verne.

- Alexandre Dumas: "Cei trei muschetari". Tot.
De ce merită citit: dezvoltă gustul pentru aventură şi cunoaştere.

- James Clavell: "Shogun", "Tai Pan", "Gai Jin", "Nobila Casă", "Vârtejul", "Chiangi"
De ce merită citite (în această ordine): stilul este proaspăt, antrenant, fiecare personaj având propriul ecou peste timp şi spaţiu. În plus, cărţile mustesc de elemente despre cultura şi civilizaţia japoneză, chineză sau iraniană - după caz.

- Sven Hassel: tot. Are paisprezece cărţi, nu e mare lucru.
De ce merită citit: descrie Al Doilea Război Mondial într-un mod unic, personal şi plin de nerv. Grotescul se împleteşte cu ilarul la fiecare pas şi, una peste alta, deşi unele descrieri mă făceau să mă simt implicat trup şi suflet în război, oripilându-mă, îngrozindu-mă, sau dând iama la fetiţe, alături de ceilalţi, m-am distrat enorm citind aceste cărţi; nu exista pagină în care să nu izbucnesc în râs, măcar o dată

- J.R.R. Tolkien: "Silmarillion", "Hobbitul", "Stăpânul Inelelor" - ca opere principale. Tot, în principiu.
De ce merită citit: Tolkien a creat o lume complet nouă, din nimic. Totul este atât de bine scris şi descris până în cele mai mici amănunte, încât ai impresia că nu citeşti despre plăsmuirile imaginaţiei unui om -  ci pagini din istoria antică, alta decât cea pe care ai învăţat-o la şcoală. Începi cu facerea lumii, care se naşte din cântec. Continui cu îngerii căzuţi, crearea primelor fiinţe, decăderea lor, luptele cu răul (sub diverse forme). Descrie, chiar, şi legenda Numenorului - oglinda Atlantidei.

- Isaac Asimov: tot.
De ce merită citit: lumea asimoviană este foarte complexă şi nu o pot descrie în câteva cuvinte. Ea trebuie trăită, simţită cu toţi porii. Povestirile cu roboţi sunt amuzante, iar reîntâlnirea cu diverse personaje de la o carte la alta îţi dă un sentiment foarte plăcut de regăsire şi senzaţia continuităţii peste timp. În plus, Asimov este recunoscut pentru inventarea termenului "robot" - aşa cum îl înţelegem noi astăzi, şi a celor trei legi ale roboticii.

- Michael Crichton: "Prada", "Jurassic Park", "O lume dispărută", "Terminalul uman", "Prizonierii timpului". Varianta scurtă: tot.
De ce merită citit: stilul este antrenant, plin de acţiune şi împleteşte sf-ul cu problemele umane cotidiene. În plus, fiecare carte tratează diverse subiecte (inginerie genetică, istorie, medicină) într-un mod unic, profesionist, ridicând totodată şi probleme legate de moralitate sau etică socială.

- Michel Zevaco - Ciclul "Cavalerii Pardaillan". Tot.
De ce merită citite: dincolo de aventură şi caracterul boem al vieţii de cavaler, cărţile surprind episoade întregi din istoria Franţei. Spre exemplu, descrierea lui Zevaco a Nopţii Hughenoţilor (23 - 24 august 1572) mi s-a părut cea mai terifiantă şi mai completă relatare din câte am găsit până în prezent.

- Agatha Christie: tot.
De ce merită citite: stimulează gândirea logică şi atenţia la detalii.

- John Saul: "Creatura".
De ce merită citită: este despre viaţă şi despre nevoia continuă a omului de a se perfecţiona, cu orice preţ. Stilul abordat de Saul este thrillerul horor - eu am citit tot ce am găsit şi fiecare carte mi-a plăcut.

- Stephen King - "The Shinning". Tot.
De ce merită citită: cartea este infinit mai bună decât orice adaptare cinematografică, redând teroarea în cele mai diverse forme. În plus, reprezintă povestea originală şi nu o reinterpretare a vreunui regizor..

- Howard Fast: "Spartacus"
De ce merită citită: este superbă. Actuală. Tragică. În plus, fie că vorbim despre Spartacus-ul lui Kirk Douglas sau Spartacus-ul însângerat în variantă Starz, povestea a fost transpusă de atâtea zeci de ori în diverse variante de film încât oruginalul este păcat să se piardă.

-  Henryk Sienkiewicz: "Quo Vadis"
De ce merită citită: este o poveste despre răbdare şi asumarea responsabilităţii; despre vindecarea prin dragoste şi nevoia omului de a trăi într-o lume mai bună. Acţiunea se petrece în Roma, pe timpul împăratului Nero şi evocă persecuţiile primilor creştini. Cartea este plină de secvenţe memorabile, însă una îmi revine constant în minte: creştinii se adună să se roage într-o peşteră, răpuşi de griji, necazuri şi nevoi. Şi aşteaptă cu nerăbdare A Doua Venire, mântuirea; se roagă ca şi cum Iisus ar veni să-i salveze imediat, instant. Ceea ce, privind în urmă, pare amuzant - pentru că istoria arată că nu a venit nimeni.
...iar scena aceasta îmi aminteşte de nebunia care ne cuprinde de câte ori se anunţă vreun sfârşit iminent al lumii şi toată lumea se roagă cu ochii pe ceas, numărând secundele ca la revelion,  aşteptând izbăvirea. 

- H.G. Wells - "Maşina timpului"
De ce merită citită: ca si "Spartacus", "Maşina Timpului" a fost reluată în n-şpe variante de film, fiecare mai diferită decât cealaltă. Materialul sursă nu trebuie uitat.

- Danielle Trussoni - "Angelologia", "Angelopolis"
De ce merită citite: este o poveste despre războiul nevăzut dintre oameni şi descendenţii primilor îngeri, bazată pe Cartea apocrifă a lui Enoh.

- Arthur Golden - "Memoriile unei geishe"
De ce merită citită: ecranizarea din 2005 este cam nefericită şi pierde mare parte din spiritul cărţii şi a societăţii japoneze din prima jumătate a secolului XX.

- Frank Herbert - seria "Dune"
De ce merită citită: Pentru că este o împletire unică de cultură, filosofie, ecologie, morală, istorie, politică şi tehnică.

- Edgar Rice Burroughs - seria "Barsoom"
De ce merită citită: a influenţat multe dintre personajele şi operele secolului XX, printre care Superman, Flash Gordon, seria "Dune", saga "Star Wars" şi chiar filmul "Avatar". Dincolo de aceasta, având atât de multe variaţiuni pe aceeaşi temă, este păcat să nu cunoaştem sursa de inspiraţie.

Bonus:
- David Eddings - seria "The Belgariad"
De ce merită citită: mi-a fost recomandată ca fiind fenomenală. Sunt abia la început, dar am încredere în ceea ce va urma. Din câte am înţeles, se apropie de Tolkien.

- Seria "Războiul Stelelor" de la Amaltea (tradusă în româneşte), Tot ce este disponibil.
De ce merită citită: comparativ cu ciclul de cărţi, filmele par nişte copii palide a unor nestemate. Prin literatură, universul Star Wars este mult mai inteligibil, mai bogat, plin de emoţii şi mustind de o înţelepciune adâncă - elemente care nu pot fi redate prin adaptările cinematografice.

Desigur...în afară de crâmpeiul literar de mai sus, sunt multe titluri pe care nu le-am mai amintit aici şi încă mii de cărţi ce merită citite, în funcţie de preferinţele fiecăruia...iar de unele poate că nici nu am auzit, măcar. Trecutul este plin de opere pe care nu le-am citit, iar zilnic apare ceva nou, care nu trebuie ratat.
...ceea ce face ca orice listă să fie într-o continuă schimbare.

Închei cu o fărâmă de gând bun, pe note muzicale: