sâmbătă, 21 martie 2015

Bătaia e ruptă din Rai, pentru că din Rai vine IUBIREA

Gata, hai că ne-am liniştit şi cu eclipsa de soare. A fost foarte, cea mai minunată...chiar spectaculară - cică aşa se zice acum, dacă vrei să o arzi inteligent! O splendoare, ce să mă mai dau după vişin...Doar că nu am văzut nimic! Ştiţi poezia aia a lu' Nichita "Ploua infernal şi noi ne iubeam prin mansarde"? No...la mine a nins ca-n poveşti, deşi stăteam cu ochii beliţi prin toate mansardele posibile, doar-doar oi găsi vreun petec de cer senin! Mă uitam pe geam şi mai că-mi venea să cânt colinde şi să aştept Moşul cu sacul de daruri!
Dar a trecut, nu-i nimic...cică mâine, poimâine e soare. Atât că...cică mâine, poimâine nu mai e eclipsa! Bă, ce mă enervează! Nu putea să ningă, da' să fie senin? Fără nor, frate, să împăcăm şi capra şi varza! Mai trăiesc eu încă unşpe' mii de ani să prind minunăţie de triplă sărbătoare astronomică -  şi eclipsă, şi superlună, şi echinocţiu? Tata le mai vede îngemănate ca una, că eu... În puii calului, habar nu am de mai prind ziua de mâine! C-apoi ce e omul? Frunză-n vânt...
Ghinion curat şi am încheiat povestea!

Zic mai bine să ne ocupăm cu ceva mai pământesc...sau să rămânem în sfere celeste? Pământesc? Ceresc? Pământesc? Ceresc? Ala-bala-por-to-cala, iţi biţi furca-n cur, vin jandarmii şi mă fur...ŞTIU! Să facem o combinaţie neaşteptată, o împletire pe sistem "îngerii cu floricele împletesc mândră cunună"...că tot e de sezon.
Păi şi atunci, nu putem vorbi decât despre dragoste! Iubire, casanoveală, seducţie, patimă...că asta-i singurul liant dintre sacru şi profan pe care îl cunosc! Doar iubirea şi numai iubirea anulează antitezele, uneşte contrariile, combină yingul cu yangul, trompeta cu nota muzicală şi fluturii din stomac cu mâncărimea din călcâie! Mai neaoş, ca p-aci pe la noi, iubirea fericeşte pe toată lumea: Ce-i place bărbatului? Scârţâitul patului...Ce-i place nevestei mele? Scârţâit de canapele!
Perfect! It's a win-win situation!



Problema majoră e că dragostea e un pic cam vicleană şi nu o poţi găsi aşa de simplu, ca pe pită. Acolo-i joacă de copii...ai gătat-o, fugi la o pitărie şi te-ai rezolvat! Dai banu', ţi-ai luat marfa şi-ţi vezi de drum! Nu-i vorbă, că şi dragostea o plăteşti...treaba mare şi importantă e de unde să o cumperi! Păi nu? Dacă tot dai un ban, măcar să ştii că nu te alegi cu vreo chinezărie abjectă, făcută pe vapor. Deci. repet: dacă vrei să găseşti dragostea, foarte, foarte important este să ştii unde să o cauţi.
Eu nu ştiu. Am auzit că au apărut cărţi şi îndrumare de profil, dar ce să zic...nici în şcoală nu am tocit. De ce m-aş apuca acum să învăţ locaţiile pe unde se ascunde neisprăvita, când Mama Natură mi-a dat tot ce-mi este necesar? Casc şi eu ochii şi mă uit în jur cam ce preferă sexu' slab, că doar nu-s picat în cap!
Zis şi făcut! Îi casc...dar ce văd? Cică un real fenomen global în rândul femeilor alfa (adică toate, că nu-i nici una nebună să spună că nu e puternică şi specială), un succes care le-a răsunat cu ecou prelung în cele mai intime profunzimi este, ce să vezi? O carte de dragoste, devenită blockbuster...50 de umbre ale lui Grey/ Fifty Shades of Grey. Acuma, de ce să mint? Mie mi se pare o cretinătate de film. Adică na..ce ţi-ai putea dori să vezi la el? Mamă, o arată p-aia goală! Ţâţeeeeeeeee!!!!! Aşa, şi apoi? Păi nu prea mult...un şmecheraş putred de bogat o întinde pe o fătucă pe toată paturile, o  cotonogeşte bine şi apoi să vezi minune! Îşi pică cu tronc unu' la altu'! Că doar, vorba poeziei: O bate azi, o bate mâni, astfel dragostea-i gata! Iar el, lovind de săptămâni, îi cade dragă fata...
Pac-pac, se mai iubesc ei niţeluş, gata filmul!

Foarte tare, ce să-ţi povestesc! Asta le-a isterizat pe doamne? Autorul mai e şi femeie...adică nu poţi spune "Imaginaţie bolnavă de bărbat! Ce să ceri? Grobian, nu şi-a părăsit peştera!". Nu, nu, nu..povestea asta e emanată fix de mntea diafanei, angelicei Eva!
Cunosc foarte bine idioţenia aia de gândire, cum că bărbatul nu-i mişto dacă nu se impune, frate! C-apoi de unde respect? Ăla ţi-l câştigi! Cu pumnul! Cu frânghia udă! Eu credeam că dragostea-i cu mângâieri...vorbe duioase...prost! Fraier! Femeia vrea bătută, înlănţuită! Supusă prin umilire! Nu faci dragoste ca idiotu'..mai cu o pupăciune, mai cu un alint...tre' s-o înjoseşti p-aia până-i băngăne capul! O înjuri de tot neamul trecut, prezent şi viitor, i-o tragi pe unde şi cu ce nimereşti, cu cât mai contondent cu atât mai bine, şi apoi zici: "Ştii de ce ţi-ai luat-o? Pentru că te iubesc!"



Serios, aşa se înţelege! Am de partea mea o isterie planetară, o cohortă de fane! Mă gândesc că le place...că doar d-aia-s ude toate! De plăcere, nu de scârbă, în prispa mă-sii! Dacă nu îţi place cum miroase balega, nu se pune că eşti fan balegă!

Dar...dacă femeia se vrea încinsă, de ce pe plaiurile mioritice se priveşte cu atâta scârbă bărbatul care-o altoieşte? 



Vaaaiiii...ce nasol! Huuo, popor de primitivi!!! No, uite colea modernitate: 50 de umbre ale lui Grey! 2015! Pezent!
De ce dacă Gheorghe din capu satului îşi trosneşte nevasta cu coada de la topor (acuma nu suntem toţi cu averi să avem camere speciale de tortură...ce găseşti prin gospodărie nu-i bun?), este beţiv-prost-curvar-nenorocit, dar dacă Grey cel arătos şi plin de bani o biciuieşte pe una cu pisica cu nouă cozi iar la pauze o mai crucifică de tavan pân' se hodine, e coolărău plin de seducţie şi cel mai dorit mascul de pe planetă, fantezie şi idol pentru tot ce poartă sutien?
Care diferenţa, că nu o văd, în mama mă-sii! Chiar ieri era ştire cutremurătoare la tv: o tânără a fost ameninţată cu moartea şi bătută de bărba-su, care a venit în Franţa după ea, doar pentru asta! Apoi s-a întors, liniştit, în România...şi să te ţii tânguială pe capul femeii! Vânătă, speriată, plină de sânge...ţi se frângea inima numai să o vezi!
Dar...în lumina noilor informaţii...APLAUZE!! Serios acuma..vă daţi seama câtă dragoste pe capul omului, dacă a făcut el 4000 de kilometri numai să-şi bată nevasta? Cum a strâns el leu peste leu, a mâncat iaurt cu gem, a îndurat frigul...doar ca să-şi altoiască iubita! Stimă şi respect, jos pălăria! 
Păi să-l văd pe Christian Grey făcând asta! Da, da...ştiu...el pocneşte din degete şi se scoală Einstein din mormânt, să-i inventeze teleportare proprie - aşa e de şmecher! Dar dacă îi iei averea...o pune de mămăligă! Face el sacrificiile astea? Trăit toată viaţa în puf, hai să-l văd cum înmoie covrigi în cana de apă o lună întreagă, să aibă de-o bâtă, să i-o tragă pe cocoaşă lu' gagică-sa!
Face asta? Naaa!! Că nu face! 
  
Păi şi atunci? Pe cuvânt de nu mi-e lehamite...bă femei! V-a adus norocul şi soarta nişte beţivi ordinari, care pe deasupra vă mai şi mângâie cu niscavai curele? Iubiţi-i, mă, nu vă mai bateţi joc de viaţa voastră şi a lor...că vă trece printre deştete şi o cheltuiţi degeaba!! Fiţi patrioate, nu mai visaţi Grey verzi pe pereţi....fiţi mai realiste şi preţuiţi bărbaţii de lângă voi, aşa cum i-aţi luat!
...că doar şi ei vă iubesc aşa cum sunteţi...uneori din tot sufletul! 

Iar IUBIREA este poarta spre veşnicie! Cheia care descuie cămara cu dulceaţă! Energia vitală a vieţii, izvorul de unde s-a născut lumea! Stai, stai...cum era aia? Iubirea este Dumnezeu! Vă bateţi joc de iubire, vă bateţi joc de Dumnezeu! 
Păi chiar în halul ăsta de josnicie am ajuns?   

duminică, 15 martie 2015

Dictatura de lângă noi

...şi nişte români cu talent

Lume, lume, mirese din toată ţara şi degrab-însurăţei! A început un nou sezon din emisiunea cu uriaş succes la public "Românii au talenT"!
...prilej de mare vâlvă şi dezbinare în popor: juriului i s-a alăturat şi Mihaela Rădulescu, care s-a pupat pe gură cu un băieţaş, apoi s-a tăvălit (sexy) prin făină, că aşa fac femeile emancipate. 
Şi-apoi să te ţii reacţii, unele pro, alte contra, unele mai avizate decât altele, mai corecte decât celelalte - că doar no! Ce să vezi? Nu toţi suntem suflete împerecheate încrucişat, ca să gândim la fel, simţim la fel...asta e doar o iluzie tâmpită, care cică vine de la dragoste - ştiţi voi...ceva-ul acela incomensurabil şi plin de sevă eternă, care se naşte undeva prin colţurile universului neştiut şi se pune ca o pleaşcă  peste sufletele bieţilor muritori, ca să binecuvânteze viaţa amărâţilor. Trăiască!

Nefiind cu dragoste, fiecare se simtă nea' Ion şi dă din el, că doar oameni suntem! Dacă mai au şi studii de specialitate - adică o  patalama la mână, o fiţuică, o delegare, ceva care să le ateste talentul scriitoricesc ...ai pus-o de mămăligă, deja sunt o lumină beculitoare în domeniu; un motel pe autostrada cunoaşterii, prin care neapărat tre' să treci, dacă vrei să te simţi niţel mai cultivat în cap. 
Dar cel mai savuros e când se păruiesc inteligenţii. Ce români talentaţi, behăitoare de top sau bombe sexy, pline de cauciuc? Aicea-i adevărăciunea maximă! Dacă te-a făcut natura mai pufos, nici nu trebuie să mai alergi ca dementul zeci-sute de kilometri...citeşti spusele înţelepţilor şi râzi până ţi se topeşte toată lipida de pe trup de la atâta încordare! Că doar d-aia e show, să ne hăhăim!
Totuşi...ce poate fi mai frumos decât să vezi o jurnalistă wanna be şi una consacrată la ea-n ogradă, cum îşi trag cuvinte grele la gioale? Cat fight! Ieeeee!! Dă-i, dă-i, n-o lăsa...'n mama ei de pupăză beată!! Dă-i peste gură, că aia vorbeşte prost! Dă-i peste mâini, că alea au scris monstruozitatea! Aşaaa...aşşşaaaaa...dă-i şi la cap, că ăla-i deplasat şi gândeşte cu pauze!
Hââââârrrrr.....Mâââârrrr....Una-i din valul ăl nou, plin de nerv, cealaltă-i întruchiparea experienţei, monumentul de profesionalism care nu mai pune botu' la toate nimicurile şi deja a descoperit adevăratele teme importante: emanciparea femeii, discriminarea femeii...d-astea grele, pentru spume, nu pentru mireni. DAR fiecare este cea mai deşteaptă; una că-i tânără studioasă, cealaltă că-i trăită în vest!


Numai că, dincolo de asta, nu pot să zic că mă interesează subiectul. 
Ştiu că pentru majoritate e de porc să recunoşti, că cică nu-i trendy să guşti formatele de emisiuni destinate publicului larg (deşi audienţele arată un alt adevăr); cu cât te abandonezi unor plăceri cât mai diferite, când mai ciudate, cu atât eşti mai plin de neuroni, mai special. No, uite eu urmăresc ce se întâmplă pe acolo, cu bune şi cu rele. Da, e jenant când vin toţi idioţii care cred că au vreun dar aparte - altul decât prostie crâncenă, deşi asta nici măcar nu mai e specială. Dar, pe alocuri mai vezi şi oameni care reuşesc nişte lucruri uluitoare şi schiţează adevăratul potenţial de care dispunem.

Mă amuză, însă, foarte tare, reacţiile haotice ale mulţimii şi mai ales, a persoanelor luate separat. La nivel general, dictează rândul lumii...că doar d-aia ies audienţele record. Numai că la nivel personal...ei, aici e altă mâncare de peşte! Fiecare este unic şi mai cu moţ, cu o opinie distinctă şi o personalitate faraonică, nemaivăzută. Păi cum vine asta? Uite aşa! M-a fascinat întotdeauna antiteza asta dintre societate şi persoană...o atracţie a contrariilor unite într-un organism care se întâlneşte doar în mitologie!
Dar aici nu e literatură, în puii mei! Şi după mintea mea, societatea este formată din persoane, aşa cum un ocean este format din picături de apă! Deci, teoretic, calităţile generale reies din cele individuale...că doar nu poţi să spui despre ocean că fiecare picătura de apă e dulce ca mierea, dar când le pui în căuşul ăla imens de relief, minune, frate! A ieşit un gust sărat...
Şi aşa am stat şi am analizat problema, până mi-am dat seama că, de fapt, nimeni nu e unic. Apartenenţa la grup este o nevoie umană, că doar d-aia vorbim de societate şi nu de pustinici. În esenţa lui, omul nu vrea să fie cu adevărat liber...ci doar să creadă asta. Teoretic,  fiecare repinge tot ceea ce i se impune, indiferent că este vorba de artă, televiziune sau valorile tradiţionale. Practic, în rebeliunea lui, fiecare caută să se integreze într-un grup de rebeli, din care se vor desprinde alţi rebeli, din care se vor desprinde alţi rebeli. Mereu unici, mereu diferiţi, mereu în rândul lumii.
Dacă vă uitaţi niţel în urmă, cam la asta se rezumă toată istoria omenirii: mereu împotrivă, dar în rândul lumii. Pe la începutul anilor 1800 era moda romantismului...până ce, după vreo cinzeci de ani de visare, s-au trezit unii mai şmecheri şi au creat relismul, ca o reacţie împotriva romantismului. Apoi se trezesc alţi nonconformişti ce fondează simbolismul, ca o reacţie împotriva naturalismului realist...şi tot aşa. 

Zilele trecute vorbeam cu o prietenă şi nu ştiu cum am ajuns la regimul ceauşist, Bau-Baul istoriei naţionale. A rămas complet contrariată când m-a observat atât de nostalgic.
Nu regret comunismul, nu ştiu dacă am ce regreta. Nu am trăit în era asta atât mult timp, încât să o experimentez de la cap la coadă şi să-mi formez o părere viabilă. Însă, din povestirile bătrănilor, parcă aş creiona o lume mai stabilă decât cea de astăzi. Şi mai simplă. Ştiai ce e bine şi ce e rău, ce vrei să faci, cum va decurge viaţa. Nu ţinteai la soare ca să ajungi la stele, Doamne feri! Nu ajungeai nici la nori...Dar te mulţumeai cu puţin;  aveai o linie directoare, un ţel în viaţă: făceai o şcoală, te angajai salahor pe la vreo fabrică, te căsătoreai, munceai 8 ore pe zi şi restul zilei întingeai pită în blid cu familia. Dacă vroiai să rupi şmenozeala-n două, făceai rată la o Dacie pe care o primeai  după câţiva ani, îţi luai televizor color, îţi puneai telefon şi te simţeai regele lumii.
Desigur, intelectualii făceau puşcărie când aveau limba prea slobodă, o tonă de oameni nevinovaţi mureau la construirea canalului Dunăre-Marea Neagră, sau a Casei Poporului...deci vai ce mişel sunt că îndrănnesc să prezint comunismul ca fiind o lumină. Om rău, ce să mai zici?
Însă, cum am spus, nu regret comunismul...după mintea mea, singurii oameni care îşi pot da cu părerea despre subiect sunt doar cei care l-au trăit. Iar ei au perceput diferit realitatea, deci este impropriu să te apuci de o statistică. Eu regret, însă, simplitatea omului de atunci. Aşa cum mi se spune că era, cum îmi amintesc că era. 

Da, era o dictatură. Dar astăzi, nu este dictatură? 
Ohoooooooo...este, este...şi încă una şi mai mişelească. Astăzi nu îţi mai spune nimeni nimic verde în faţă, nu te mai împiedică nimeni să faci nimic. Nu te mai conduce cu biciul, te direcţionează cu frumuşelul, cu rândul lumii.

Câtă uniformitate a creat Hanna Montana? Ce copil, ce fată nu îţi dorea să fie ca ea, să aibă abţipilduri cu ea, penare cu ea, haine ca ale ei? Dacă i le impuneai, bătea din picior şi dădea apă la şoareci...dar atâta timp cât moda a impus-o, a devenit un model de urmat.
Câtă conformitate a creat uniforma în şcoli? Ce scandal a ieşit, din cauză că bieţii copii erau împiedicaţi să îşi afirme libertatea de exprimare? Ce scandal iese acum, când fiecare liceu cu pretenţii încearcă să impună o uniformă specifică, după model american? Copii nu mai vor nici măcar ghiozdan...cică le scade din maturitate. Fetele vor genţi, băieţii vin ca directorii, cu o foaie la centură şi un pix în buzunar. Dar dacă Răduleasca, Inna, Bianca lu' Bote cine vrea ea, Cruduţa sau altă divă d-asta se fâţâie de câteva ori prin vreun mall cu un ghiozdan retro în spate, cam ce credeţi că se va întâmpla?  
Cât de naşpa era acum vreun deceniu să fii copil şi să porţi ochelari? Nici nu mai conta cum te chema...erai "aragaz cu patru ochiuri". Iar astăzi, cam câţi tineri trântesc o grămadă de bani pe rame de ochelari în principiu cu sticlă normală, doar pentru că aşa e trendul, aşa poartă ăia de la Olalaaaa...puii mei, cum îi zice ...Lalalala Band, ceva. Sau orice vedetă de tabloid. Sau orice mascul feroce.
În dictatură era ruşinea planetei să te tundă directorul pe juma de cap, să te facă de râs că te porţi ca femeile, cu părul lung - şi tu te visai voinic dac, păstrai tradiţia. Nu-i nimic, Partidul te vrea tuns, roackere!!! Ce mai plângere şi scrâşnirea dinţilor era atunci? Iar azi, în democraţie, nu exişti dacă nu dai o cârcă de bani la frizer să te tundă cu un smoc de păr după ureche ţi unu' în frunte, ca Justin Bieber sau Rihanna! Că de! Poate nu te mai place gagica, sau nu eşti destul de cool să te primească lumbersexualii în clubul lor! Ce să-i faci, fără barbă, tatuaj şi carouri nu eşti destul de diferit...păcat că ei sunt unici în grup, nu de capul lor. Dar dacă aşa e moda...mai zi ceva!
Cât de interesaţi sunt tinerii de vot? În principiu, se pipi pe el - cu boltă, ca să creeze o imagine artistică. Dacă ar fi fost obligaţi, ce scandal s-ar fi iscat? Dar câţi tineri au ieşit la vot anul trecut, pentru că unii i-a gâdilat la speranţă şi au pictat realitatea într-un negru complet, dar cu un singur punct de lumină? Toţi au vrut o ţară ca afară...dar afara e mare. Plus că eu, personal, nu văd nici o ţară de afară pe care aş dori-o. Am câteva alegeri, dar le fac pur subiectiv, pe baza unor criterii personale...acceptând binele şi mai ales, răul. Nu-s nebun să cred că e pe undeva vreun Rai nedescoperit.  Da, România e o mizerie, dar la fel e peste tot - diferă doar gradul şi aspectul pe care îl iei în considerare.
Şi pot continua până mâine...



Aşa că...de ce se sperie lumea de dictatură? 
Toţi o vrem, toţi o dorim...numai să nu fie evidentă. Nu vrem nici un adevăr direct...ci o minciună frumoasă, elegantă şi cu silicoane.
Întotdeauna a existat dictatură şi întotdeauna va exista; îşi va schimba doar forma. De ce? Pentru că ne place, pentru că o dorim. Dar, repet: SĂ NU FIE EVIDENTĂ. 
Vorba 'ceea: Dacă nu ştii, te învăţ. Dacă nu poţi, te ajut. Dacă nu vrei, te conving.  

luni, 9 martie 2015

8 Martie

Na, că iar a venit 8 a lu' Martie, Ziua tuturor femeilor de pretutindeni! 
Super-tare! Să curgă şampania, să danseze gagicile...asta...Cipăndeii pe masă! Tara-raaaaaaa-rararaa...U can leave your hat on!


Pe vremea mea, ştiam că 8 martie e Ziua Mamei. De 1 martie dădeam ghiocei şi mărţişoare, de 8 martie lipeam hârtie creponată pe diverse fotografii cu preafrumosu-mi chip, cineva mai deştept îmi scria pe o coală lucioasă ceva cu "E ziua ta, mămico, în dar de ziua ta ţi-am adus inima" şi gata...se făcea de un minunat plocon pentru mama. Şi-apoi să vezi îmbrăţişări şi pupăciuni şi lacrimi de fericire...că de! Eram eu mic, dar mândru nevoie mare! Pe cine nu ar fi buşit plânsul să vadă un boţ cu ochi, blond şi ciufulit, cum târa de câte o floare de obicei mai mare ca el? Iar când acel cineva era şi propria mamă...toate emoţiile se înmulţeau însutit! Mişto era că după toată sceneta asta, mai eram şi iertat de tâmpeniile pe care le făcusem în zilele din urmă...dat cu bulgări de noroi după trecătorii grăbiţi, spart de geamuri, încăierat cu copiii din vecini, demolat diverse obiecte de mobilier...d-astea de copil tălâmb.  
Dar pe scurt, era frumos. C-o fi fost între timp şi Ziua Femeii...habar nu am şi sincer, nici nu mă interesa. Oricum, mie nu mi-a spus nimeni nimic. 

Târziu am aflat că cică 8 Martie e Ziua Femeii. "No... bine" - zic eu. Atunci hai să serbăm! Care-i femeie, ca s-o felicitez?? Teoretic e simplu: vezi un om; ce să fie, ce să fie? Păi, în puii mei, te uiţi cu ce s-a încălţat - vorba bancului: are şoşeţele albastre, e bărbat. Are d-ale roşii, e femeie. :))
Nu ai acces la şosete...nasol, dar nu imposibil: aplici diferenţierea toaletelor: pantaloni - bărbaţi; fuste - femei. Pălării - bărbaţi; pălării cu brizbrizuri şi mănuşi - femei. Bastoane - bărbaţi; poşete - femei. Ochelari cu sprâncene stufoase - bărbaţi; ochelari cu sprâncene pensate - femei. 
Simplu, aşa-i?
Da, dar dezbaterea continuă: Ziua Femeii este o sărbătoare destinată sexului feminin pe de-a întregul, sau o sărbătoare doar pentru fetele care au devenit femei? Iar de aici, alte întrebări: în unele părţi se consideră că fata devine femeie odată cu începerea adolescenţei...în alte părţi se consideră că fata este femeie după ce a născut, iar alţii, în sfârşit, diferenţiază problema după vârsta majoratului - ca să nu existe probleme legale. 

Deci eu, ca un bărbat galant ce mi-am propus să omagiez sexu' frumos - că d-aia-i ziua lui - ce variantă aleg, ca să nu greşesc? Care este pragul de la care pot felicita madama, fără să am mustrări de conştiinţă că am greşit sau am sărit pe careva? C-apoi nimic din ce văd în jur nu mă ajută...
Bine, dacă e să o iau p-aia dreaptă, mi se furnică pielea numai când ştiu că trebuie să fiu libidinos. Urăsc manifestarea publică a sentimentelor, fie ea de zi internaţională sau privată. Da' cică dacă vrei să fii curtenitor (să abureşti proast...ptiu! inocentele slabe de înger), aşa se face...te urci pe primărie să te vadă toată ţara şi bagi din top cu femeia zână - întrupare a aştrilor de pe cer, cu datoria ei divină de a crea viaţă şi cu golănimea bărbatului care o pângăreşte. Femeia e ambientul perfect alb - spălat cu Dero Surf, bărbatul e bunicul pierdut şi regăsit în mina de cărbune, mai negru decât Ăla Negru de Respiră Greu. 


Dacă nu ai primărie, nu te impacienta! S-au inventat mijloace mai moderne de comunicare...facebook, twitter, messenger, pereţii toaletelor publice...în principiu orice loc cât mai public şi cât mai frecventat care să îţi poată păstra pentru eternitate toate vorbili sensibile.
Şi după ce înşiri toate atributele de lemn, termini metaforele şi epitelele cu valoare de simbol, nostalgia şi dorul pentru frumos răbufnesc într-o ultimă sforţare de geniu: TE IUBESC, FEMEIE, oriunde te-ai afla! 
Bravo şi aplauze furtunoase!

Acuma nu că-s contra sărbăorii - Doamne, feri!
Nu am nimic cu săraca femeie, dar mi-e silă de goana asta după hiperbolizare şi apetenţa pentru polarizare. Înainte, 8 Martie era asociată cu Ziua Mamei, abia apoi cu Ziua Femeii. Accentul cădea altfel, era o sărbătoare intimă, de familie. Luai o floare, te bucurai cu mama din dotare, o urare ici - colo, ca să nu pari dobitoc şi gata. S-a terminat comedia. 
Acum...vai de mine şi de mine... este întâi Ziua Femeii, apoi Ziua Mamei. Ne pregătim pentru ziua asta amărâtă ca pentru Crăciun sau Revelion: toalete speciale, coafor, cheltuială, rezervări la cele mai fiţoase restaurante, petreceri pretutindeni... Şi toate pentru minunata fiinţă denumită generic FEMEIE. Ce mai la deal, la vale? Care-s femei, mânuţele suuuuuuussss...Nu v-aud! Mai sus! 
Şi cât ai zice peşte, oraşele sunt împânzite de afişe colorate şi promisiuni tentante. Cluburile se întrec să ofere Flamingoboi şi Cipăndei cât mai deschiloţaţi, petrecerile se ţin lanţ şi capătă  rapid iz de orgie, cadourile devin un must. Noi toţi gândim la fel, simţim la fel...ne întrecem în dulcegării greţoase pe bază de femei şi mame, slăvim gingăşia femeiască, ne închinăm spăşiţi la FEMEIE - schiţată ca un idol, un Dumnezeu teluric. Anodul perfect pozitiv, vârful de lance al fragilităţii divine, oaza din deşert, ploaia după seceta masculină, ora de apă caldă a comunismului, mărul delicios în care intră viermele.
Şi de ce? Pentru că ne aflăm în data de 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii - deci se aplică servicii complete de periere, linguşire şi lustruire, fără a mai ţine cont de destinaţie. Are p..oşetă, las că-i bună! Nu ne mai împiedicăm la detalii...
Vaaaaaiii....să-mi trag pălmi! .Ştiam că doar despre morţi se vorbeşte numai de bine, ca să nu cazi în derizoriu şi să aluneci spre pupincurism. Dar acu cică se pretează atitudinea asta şi la sărbătoriţi...  

Şi uite, eu nu vreau!
O fi Ziua Femeii, dar chiar să adulez ce apuc pentru a da bine la public, nu fac. Nu adun stele de pe cer, nu ofer flori de curcubeu şi nu alerg la soare, sa împletesc femeii mândră cunună din razele lui. Şi, mai ales, nu felicit orice femeie aşa, în neant, ca să par sensibil. Iete că nu vreau, lasă-mă aşa, mai necioplit!
O femeie, e un om. Cu bune şi rele, cu defecte şi calităţi.



Chiar de este aducătoare de viaţă pe planetă, nu o face de capul ei, în puritatea ei nemărginită. Ca să-l citez pe Dr House: "O femeie poate rămâne gravidă şi dacă se aşează pe toaletă...însă numai dacă între ea şi toaletă se află un bărbat".
Şi, în plus, de multe ori, tot femeia este cea care stă la baza dispariţiei vieţii...că doar d-aia se aruncă în cap îndrăgostiţii lulea! E pe sistem "Eu te-am făcut, eu te omor!". O fi considerată sex slab, dar în majoritatea cazurilor, motivul pentru care bărbaţii adoptă anumite comportamente este...ghici ghicitoarea mea...fix femeia.  
Nu e fecioară, în papucii calului! Nu e inocentă, nu e minunată, nu e lumină pură. Unele femei sunt curve penale, îţi intră în viaţă doar ca să ţi-o tragă când ţi-e lumea mai dragă; altele doar se prostituează pe la colţ, să aibă de-o cafea...altele au înţeles că tre' să fie japiţe ca să răzbată prin viaţă şi ridică la rang suprem puterea seducţiei machiavelice. Unele îşi lasă copiii de izbelişte şi pleacă la lustruit măciuci prin te miri ce colţ de planetă, dar au grijă să trimită actele de divorţ prin poştă; altele au bibliorafturi întregi de cuceriri, doar pt că se plictisesc şi văd că pot. Unele sunt familiste convinse şi mame desăvârşite, altele sunt doamne în adevăratul sens al cuvântului. Şi apoi, mai este savantul de renume mondial, soţie devotată şi mamă eroină...şi femeia iubită, care indiferent cum ar fi, este perfectă.  Ca orice bărbat, ca orice om, de altfel.

Dar realităţile astea nu mai contează! Nu, nu, nu...vine 8 martie şi totul se albeşte. Pe cuvânt de nu mă crucesc când văd câtă scârbăvnicie colindă pe câmpii! Apar vorbele mari, poeziile în rime albe - dar pline de tâlc, comparaţiile exagerate. Felicitările cu flori şi urări de bine suprem ne aglomerează viaţa, pieţele sunt cuprinse de agitaţie şi în general, societatea e în forfotă.  Fierbe, se mişcă, se înghesuie spre aceeaşi destinaţie: FEMEIA.
Pentru că e ziua ei şi are drepturi depline. 

Dar după ce se duce nebunia, cu ce rămânem?
După ce se liniştesc apele, nu se întreabă nimeni care este adevăratul scop al acestei sărbători? 
Să dea de lucru la stripperi? Să se pompeze bani în comerţ/buzunarele Statului? Să facem consumaţie la restaurante? Să ofere o clipă de relaxare? Să reînnoiască nişte legături emoţionale? Să explime o trăire care nu se poate reda în cuvinte?

După ce a trecut 8 Martie, cu ce rămânem?
Ceva urmări mă gândesc că trebuie să fie...că doar nu facem lucrurile pavlovian şi fără pic de raţiune. Dar care-s astea?

joi, 5 martie 2015

Selfie cu mâna altuia

ŢAC!.... 



ŢAC!.... 


ŢAC!.... 


...şi muuuuuultă leneveală la soare. 


C-apoi...de! Tare-i greu să fii fotomodel!