joi, 7 martie 2013

O altă lume

Stau câteodată şi-mi aduc aminte de vremea copilăriei mele...stai...am luat-o prea în urmă! Rev-rev-rev-rev-rev-rev-replay:
Stau câteodată şi-mi aduc aminte când am citit acum ceva vreme, într-o nu ştiu care seară, într-o nu ştiu care vară, vorba lu' cântecu' arhicunoscut -  despre puterea unei îmbrăţisări. Frumos articolul, mi-a plăcut ideea: îmbrăţişarea este cel mai simplu panaceu, un miracol care stă în puterea noastră, a tuturor. Este un leac minune care estompează orice suferinţă, şi transformă societatea într-un loc mai trăibil.

Ştiţi, chiar mă fascinează acest subiect! Nu pricep cum de fiecare persoană în parte este Pita lui Dumnezeu, întruparea corectiudinii şi a candorii, în timp ce întotdeauna, răul este făcut de "ceilalţi" (apropo, dacă ştie careva răspunsul, sunt deschis oricărei idei, mai ceva ca un non-stop). Geme ţara de gunoaie; foarte frumos, nimic neobişnuit. Dar dacă o iei din om în om, toţi se declară acei monştri sacri ai igienei şi curăţeniei. Mai curat şi mai uşor, cu aşa un ajutor - Mr. Proper, se ştie! "Vaiiiiiii...păi eu? Dacă n-am tomberon prin apropiere, o hârtiuţă cât unghia o bag în buzunar şi o arunc acasă la coş - cum am învăţat la cultură civică într-a-ntâia! Da' ce zic eu aici? Băăăăă!!!! Dacă n-am coş de gunoi, îl inventez! Îl modelez din gumă de mestecat! Cumpăr nuiele şi minteni împletesc minunăţie de târnă, acolo, pe loc! Pac-pac şi lupul cade! Păi ce puii calului ne dăm după cireş atât? N-ai resurse, iei problema-n mână şi-o rezolvi! Asta-nseamnă determinare şi hotărâre, mama ei de treabă!
Dar nu ştiu cum să spun...ceilalţi zici că-s trăiţi în junglă, nu în sânul societăţii moderne! Par că i-a hrănit mă-sa numai cu mâncare de maimuţ şi au rămas chitiţi pe instinctul animal, nu mai înţeleg civilizaţia! Nu, nu, societatea asta se duce de râpă!"
Apoi altcineva spune acelaşi lucru, apoi altcineva şi altcineva, până constaţi, cu uimire, că ai gătat grămada de "alţi". Deci mi se pare logic să întreb: cine-s alţii, oameni buni?

No, în fine...s-a înflăcărat spiritul cetăţenesc în mine şi mă chinuie un acces de Captain Planet!



Să revenim la oile noastre: pornisem cu lumea mai bună, datorită îmbrăţişării. Perfect, genială idee!! Păcat că l-a final s-a înmuiat ca gelatina! Ce mai? Cocă, tăticule, faci jonglerii cu ea, pe unde-ţi vine!! Zbura întors amorul meu de plumb, aşa era! Down, down, and away!  I-aş fi recomandat un Liderine să se mai revergoreze, dar nu...n-aveam cu cine! Era ca şi cum m-aş chinui să construiesc Turnul Eiffel din terci de mămăligă!  
La final, autorul propunea să ne îmbrăţişăm cu toţii pe sistem Brownian! Am, n-am treabă, cum îl văd pe unu' mai crispat, afiş pe el, să-i dăruiesc omului clipe minunate! 

Etete..ţăs Călină! Da' ce-s eu, Maicu Terezu? Plus că poate ăla avea crampe! El era extrem de fericit în rest, dar cauta o toaletă, că-l chema natura! Cum adică să stau călare pe om, să-i năvălesc în intimitate dacă el nu-mi cere asta? Dacă i se pare că vreau să pun de-un viol şi mă bagă nevinovat la pârnaie? Iată fapta, iată martorii, iată vinovatul, taci că-ţi rup capu'! 
Ştiu că sensibilitatea dă bine la public, dar totuşi! Este exact ca teoria comunismului: mirobolant când vorbim
de o manifestare în plan ideatic, odios în practică! Nu ştiu despre alţii, dar eu am spus şi o spun mereu: iubirea în public este prostituţie. O trăire a eului liric redusă la o nevoie profană, un automatism de bandă. O chinezărie. Ce-ar fi Capela Sixtină dacă fiecare am avea câte-o copie în fundu' grădinii? "Bine aţi venit, permiteţi-mi să vă arăt ograda mea: în faţă aveţi câţiva araci cu roşii, mai la dreapta se pot observa răsadurile de castraveţi, în stânga-s coteţele de găini, buda şi...da...desigur: Capela Sixtină!". Păi ce-i asta? 

Aşa-i şi cu îmbrăţişarea: să te-apuci să o oferi oricui, ca şi cum ai da varză la magazinul din colţ, ca şi cum ai da mărgăritarele la porci! Te păleşte norocul prostului de găsesţi cogeamite diamant şi ce faci cu el, în înţelepciunea ta? Îl arunci în primul şanţ!
Nu, nu, nu...stai aşa, că nu-i aşa! Îmbrăţişarea nu este o acţiune fizică, ci o comunicare la nivel afectiv, un dar; o portiţă deschisă spre inima ta.



 Este ca şi cum dintr-o răsuflare încerci să inspiri lumea toată, pentru a o reconstrui înăuntrul tău. Ştii că suntem imperfecţi, că oamenii sunt imperfecţi cu toţii şi oferi ei stropul tău de perfecţiune, pentru a-i da aripi. Când îmbrăţişezi, pătrunzi într-un microunivers unic de arome şi culori, de textură şi trăiri. Îţi simţi pulsul şi respiraţia, îi simţi bătăile inimii şi moliciunea atingerii. Ştii că eşti la locul potrivit, la momentul potrivit şi îţi împlineşti menirea pe planetă: dăruieşti. Dimensiunea nevoilor dispare cu totul şi te agăţi de o singură clipă a împlinirii totale. Închizi ochii şi asculţi, vezi, simţi. Trăieşti. Poate doar atunci, doar în acel moment...nici nu mai contează. Raţiunea şi simţirea se împletesc pe un filon de lumină, timpul fizic îţi pierde conturul, spaţiul se restrânge...fiecare celulă prinde viaţă,  anunţînd implozia finală, care va crea o nouă lume.

O îmbrăţişare e ca o comoară dintr-un cufăr...STOP!! Ce faci, mediocro, ce faci?? E o comoară, nu-i faţa lui Bogdănel!! 
...aşa le-aş spune eu celor care nu înţeleg.

2 comentarii:

  1. Draga Celalalt eu, retin din aceasta postare, cu promisiunea ca voi reveni,doar un margaritar:DARUIND VEI DOBANDI.

    MARIA

    RăspundețiȘtergere