Zădărnicie.
La atât se reduce viaţa unui om.
Mă chinuie o emanaţie contemplativ meditativă, desprinsă dintr-un abstract inefabil. Aşa, şi? Ce schimb cu asta?
Aş reflecta cu intensitate asupra unor problematici simple, le-aş descompune în atomi şi le-aş recrea în peisaje noi, uimitoare. Pentru ce? Aş putea să aprofundez Cântecul plin de armonie al Ainurilor sau Visul Creator al lui Ptah, pentru a extrage sensuri proaspete din nişte abstractizări prea trecute. De ce aş face asta? Doar dintr-o simplă zvâcnire a minţii aş putea recrea punctul primordial de perfecţiune, lotusul din care se va naşte Ra. Sau poate un şoim. Sau poate, doar un fluture. ACEL fluture. Cu ce scop?
Tot ce fac, tot ce spun, tot ce doresc sau visez, este degeaba.
Vorbesc...pentru cine? Doar risipesc energie în eter; arunc sunete imperceptibile într-o atmosferă prea poluată fonic.
Scriu...ca să ce? Nu schimb nimic. Discut cuvinte, analizez concepte, compar idei, aduc argumente şi-apoi ce??Apoi nimic!
Privesc...unde? Orizontul este atât de departe! Şi numa' de-al dracu se deplasează rectiliniu şi uniform, odată cu mine...nu îl pot atinge.
Ascult...ce? Pretutindeni este hărmălaie, nu se mai poate înţelege om cu persoană! Şi în afară de asta, m-am săturat să fiu ca spitalul de urgenţă: deschis non-stop pentru oricine, dar mereu fără fonduri pentru a-mi renova interiorul.
Mi-e silă. Mă zbat ca un peşte pe un ţărm stâncos, aruncat mult prea departe de mare. O, şi îmi doresc atât de mult să îi închid adâncul în privire! Acolo, în străfundurile fluide a apărut viaţa...poate de-acolo voi renaşte. Când voi ieşi la lumină voi fi altcineva, poate mai complet...cu alte aspiraţii, alte gânduri, alte concepţii. Poate voi fi o idee mai matur, un croitoraş olecuţă mai viteaz...sau poate un simplu desfleurat. Un pierde-vară ce se va pierde într-o mulţime fără căpătâi, aşteptînd să fie salvat de un om cu suflet. Dacă aparenţele s-ar schimba, dacă nu voi mai fi eu, ar mai veni acel om? Ar mai avea vreo importanţă?
Mda...simple posibilităţi.
M-am săturat! Aş vrea să comentez ceva, dar ce? Nu se întâmplă nimic care să-mi bage interesul în erecţie. Şi oricum - în cele din urmă, totul este inutil. Viaţa este o simplă iluzie cu coordomate precise. Să scriu despre asta? Ha ha ha! Cine dracului m-ar crede? Cică nu gândesc în afara cutiei; bine că eşti tu deştept! Şi chiar dacă ar face-o, cu ce m-ar încălzi pe mine?
Cineva îmi spunea, odată: "Când nu ştii ce să spui, adu în discuţie femeia. Este un mister etern.". Mda...Mister pe dracu'! Femeia este ca viaţa: pare complicată. S-au scris zeci, poate sute de cărţi despre cum trebuie să te comporţi cu Emanaţia Supremă pentru a o impresiona. Fecioria din ea tresaltă ca o albinuţă-n floare doar în prezenţa unui Masculul Alfa. Vrei să îi intri în graţii? Fii răpitor, sigur pe tine, monument de cutezanţă istorică, fii sincer, fii tu însuţi. (Întrebare: cum dracu să fii tu însuţi când te agiţi din toate moleculele să impresionezi tuta? Dacă nu ai face aşa, îşi bagă picioarele din prima.)
Băi oamenilor, sunteţi bine cu capul? Voi, când vă treziţi dimineaţa şi vă uitaţi în oglindă, nu vi se pare că e puţin mai într-o dungă? Ca şi bărbatul, femeia e un om - nu o suflăciune filosofică dezlipită de concret! Dacă o dezbraci de toate ipocriziile ei pline de spiritualitate şi o reduci la esenţă, pendulează între 2 parametri elementari: banii şi plăcerea personală.
Pentru a-i inflama creierii, trebuie să-ţi scoţi parnosu' la înaintare. Dacă ai destul, eşti cine vrei şi când vrei. Modelezi orice sistem de valori după propria dorinţă. "Dacă ai bani şi sculă tare, muţi în cur pe orişicare", vorba unui vecin." De fapt nici nu mai trebui să umbli tu după bunăciune...vin ele în turmă, ca un copil după suzetă.
...sau, doar să îi placă de tine. Fizic. Atât. Aia cu "personalitatea e importantă, forma e perisabillă în timp" e doar bătaie de joc pentru trepanaţi. O crezi, eşti idiot. O creditezi ca fiind adevărată într-un moment de slăbiciune, eşti idiot. Iar eu sunt şef de trib. :))
Realitatea este simplă: Dacă, atunci când te-a văzut îşi spune în gând: "Aoleu, mămică, mămică, ce mi-aş trage-o cu' ăsta", te-ai căpătuit. Ţi se trece cu vederea orice, pentru că, nu-i aşa, "dragostea iartă totul". Dacă nu şi-a spus asta şi nici nu ai cardu' gros, ai pus-o original! Poţi să ştii pe dinafară tehnici de Casanov, să o impresionezi cu cele mai sclipitoare emoţii umane şi cele mai neauzite cuvinte. Te scuipă-n ochi fără urmă de regret şi pleacă mai departe.."nu te plac, asta e, punct. Dragoste cu sila nu se poate. Poate altădată."
Deci cum era cretinitatea? "Femeia, eterna enigmă"? Da, da...un ceai cald şi la culcare! URA!
În cele din urmă, totul se rezumă la o aparenţă. Eşti un mascul care-şi ia refuzuri pe bandă rulantă? Pune dracu' mâna şi fă bani să-ţi bagi nişte operaţii estetice! Sau doar, fă o tonă de bani! Fără număr, fără număr, fără număr. Fii celebru. Totul se va schimba...nu mai alergi tu după câte-o mioară rătăcită, vine toată turma în curtea ta. Eşti femeie şi-ţi iei refuzuri gârlă? Fă bani şi tunează-te! Pune dracu' mâna pe o sală de sport şi te tonifiază la celulită, no mai lăsa să atârne ca celofanul pe căpiţă! Fii perfectă fizic! Trage-te prin inel şi e imposibil să nu te observe vreun gras cu dare de mână!
Asta e viaţa. Cine afirmă altceva, mănâncă căcat cu beţişoare chinezeşti şi se îmbată cu apă rece. Şi deja mi-e scârbă de câtă duhoare am înghiţit de la toţi închipuiţii!
Aşa, şi ce? Cred că se propteşte învârteala planetei fix în lehamitea mea.
Inutil, ce spuneam?
As vrea sa iti reamintsc ca viata ta nu e inutila, ca inca ma mai ai pe mine, ca sunt alaturi de tine. Gandeste-te ce te faceai daca nu mai eram nici eu?
RăspundețiȘtergereRoxana