miercuri, 29 februarie 2012

Renovare cu fundiţe

  • "Nu ştiu dacă vă uitaţi la desene animate. V-aş asocia cu unul din personaje. Zâmbetul vă scoate din orice situaţie, reuşind să-i acapareze pe cei din jur."
  • "O persoană tânără, pregătită profesional, dar puţin pesimistă"
  • "O persoană plăcută şi simpatică, glumeaţă. Baftă în viaţă!"
  • "Inteligent, puternic, plin de resurse"
  • "Dobândirea încrederii în forţe proprii îţi va aduce în viaţă exact ceea ce doreşti."
  • "Mult succes în viitor!"
  • "Să nu uiţi niciodată să zâmbeşti!"
  • "Fii realist dar nu uita să-ţi îndeplineşti visele"
  • "O persoană zâmbitoare"
  • "O persoană cu simţul umorului"
  • "Un visător. Nu renunţa la vise."
  • "Un băiat cu foarte mult bun simţ, cu simţul unorului, visător - chiar foarte visător, aş putea spune eu. Şi inteligent."
Astăzi este 29 februarie. O zi rară. Ziua Bolilor Rare. Eu nu o pot sărbători...din păcate, prostia nu este o boală rară. Apoi am citit un anunţ la ziar ("Muncitor calificat în reabilitări sentimentale, tencuiesc scorbură") şi, mai ales în urma tulburărilor de personalitate recente, am decis să mă rebrănduiesc. Tare, sau ce?
Zis şi făcut: m-am dus la o întâlnire de profil: "Bună ziua, bună ziua, sunt Gabi şi nu mai ştiu cine sunt."
No şi oamenii d-acolo m-au pus sub lupă vreo 8 ore, apoi mi-au scris pe o hârtie ce au observat - numa' lucruri de bine, după cum se vede mai sus: sunt un băiat - mi-ar fi plăcut să fiu băiat de băiat, da...ufffff...criza asta a limitat stocul de litere (oricum e bine...puteam să fiu doar un "băea"; sau un "bă"...) - Tom şi Jerry în extaz, uşor decrepit de pesimism, plăcut la gust, simţitor (adică nu imit brânza...să stau şi să put - probabil) cu capu-n nori (chiar foarte cu capu-n nori) şi arlechin prin definiţie.

Concluzia: M-am reinventat, sunt un fraier deghizat - vorba cuiva.

Mission accomplished.

vineri, 24 februarie 2012

Cu ocazia la aniversare

E a n-şpea oară când scriu şi şterg motivele pentru care postez acum. Nu le pot transpune aici. Şi nici nu contează. În momentele astea, nimic nu are importanţă. Aş vrea să rămân captiv în această stare.
Pe scurt, ideea e că azi cică se fac 3 ani de când mă răfuiesc cu tembelii planetei în spaţiul blogosferic. Continui pe aceeaşi direcţie stabilită în trecut...

"Vino, dulce moarte, vino!"

joi, 23 februarie 2012

Mi-am pierdut minţile?

Întâmplarea a făcut ca astăzi să acult la radio "Hero", a lui Enrique Iglesias. Frumoasă melodia, uitasem cât de mult îm plăcea. Mai ales finalul videoclipului, care a fost într-un fel de mare fel!
A trecut mai mult de juma de zi de atunci...ore în care mi-a umblat prin creier un singur vers al cânticului: "Have I lost my mind?". Titul postării la asta face referire...însă l-am consemnat tradus, deoarece am citit recent că ar fi frumos să nu mai folosim atâta engleză în exprimare - mai ales că avem corespondent în limba română pentru aşa ceva. Deci, încerc doar să creez o mică bucurie cuiva.
Oricum, indiferent de limbă, întrebarea rămâne: "Mi-am pierdut minţile?"



P.S.: După ultima postare, nu ştiu ce să mai zic....

luni, 20 februarie 2012

Efectul fluture

Când eram tânăr - puşca şi cureaua lată, ori de câte ori se ajungea la o cocoşeală ce implica tupeul, eu pierdeam instant. "Frate, scoate-o pe masă, să vedem cu ce te lauzi! Păi ştii, că nu-i frumos, că gentălmanu, că politeţea, c-o fi, c-o păţi."
Eeeee, s-a modificat schimbarea. Acum am crescut. Acum am sânge-n..vene (logic) să susţin orice stârnire a orgoliului. Acum mi se cam rupe.

"Îţi dau temă :) "Obligă-te" să îţi aduci aminte de 10 lucruri pe care îşi place să le faci în viaţa asta (oricât de mici ar fi)"

Am fost provocat.



Am acceptat.
M-am înfipt cu capu-n gard, deşi habar n-aveam ce să scriu; nu m-a pălit cunoaşterea din senin. Dar am perseverat, m-am străduit. Mi-am zbătut creierul ca limba unui clopot turbat, am făcut florări la bară, sărituri cu genunchii la piept şi abdomene în revers, până mi-a venit. Iar acum ştiu.
Iniţial am vrut să spun că nu am nevoie de o listă, pentru că eu trăiesc pentru un singur lucru, care le înglobează pe toate: IUBIREA. Trăiesc pentru iubire, îmi place să-mi caut zi de zi - dar stai, ce zic aici?? Nu caut zi de zi, ci oră de oră, clipă de clipă, milisecundă de milisecuncă, jumătăţica predestinată de la Dumnezeu, sufletul pereche care mă completează, mănuşa dreaptă pentru a-mi încălzi membrul neprotejat în faţa vicistitudinilor naturii. Caut ca un orb acea fiinţă de lumină care-mi va da sens vieţii, care-mi va beculi goală în întuneric, plină de patimă. Caut acel far care să mă îndrepte spre un ţărm sigur, acel fir al Ariadnei care să mă scoată din Labrintul Minotaurului. Caut flacăra care-mi umbreşte viaţa, acoperişul care să mă protejeze de ploaia mohorâtă a singurătăţii, mobila care să-mi mobileze garsoniera pustie şi nouăle care să dea sens şaseului din dotare.
Trăiesc pentru iubire, respir pentru iubire. Mănânc pentru iubire. Fac totul pentru iubire. Vorba 'ceea: Bine-i, Doamne, când mânânci; când faci caca şi te...nu, nu, nu, nici un "te". Strănuţi, băi!!!!
Uffffffff...DRAGOSTEA....cum clipoceşte ea în toate fiinţele vii ca noroiul într-un vulcan noroios - păi cum altfel?
Problema e că nu pot scrie asta. O simt, dar nu o pot cuvânta. Cum vine asta? Cu creonu' pe cârtie o iubire-am desenat? Păi şi lista cu cele 10 lucruri? Dup-aia să mi se bată obrazul: "Unele lucruri se văd mai bine pe verticală...ce te tot tragi atâta pe cur şi eviţi răspunsul?? Cum răspunzi la provocare??"

Aşadar şi prin urmare...TAM-TARA-RAMMMMMMMMM....Ladies and gentlemen, doamnelor şi domnilor, onorată instanţă. Aceasta este lista mea cu cele 10 lucruri care-mi provoacă plăcere! Îu! Am o impresie că m-am abătut de la sens...rev, rev, rev! Reformulez:
TAM-TARA-RAMMMMMMMMM....Ladies and gentlemen, nanananana...10 lucruri care-mi ung sufletul cu plăcere în viaţa asta:
1. Să dorm. M-am născut obosit şi trebuie să mă odihnesc restul de viaţă pe care o am.
2. Să mă trezesc. Trăiesc, deci mă mai trece şi piş; din când în când pampersul se cere schimbat. "Dacă vreau, pot să ud şi canapeaua...mama nu se supără. De ce oare??" Uite d-aia.
3. Să mânânc + să beau. Cum altfel să secret fluidele necesare punctului de mai sus?
4. Să dau din codiţă când sunt mângâiat după ureche. Ce-am zis? Codiţă?? Rectific: Ditai coada. Empire State Building. Turnul Eiffel. Burj-al Arab.
5. Să mânânc covrigi. Cel mai mult îmi place gaura.
6. Să ling crema dintre eugenii - mă-nţelegeţi; poate citesc minorii şi no...
7. Să aduc dovezi irefutabile în sprijinul afirmaţiilor mele. Ce să fac dacă am întotdeauna dreptate?
8. Să mă manipuleze gagicile. Ştiu că şi vouă vă place..Doamne-Doamne, ce vă mai place! ;)
9. Să fiu opulent atunci când ştiu că am cu ce. Care cunoaşte melodia "Am cu ce mă lăuda, să ştie toată lumea..."? Eu am pozat ca model pt ea.
10. Să sper că într-o zi îmi voi achiziţiona un lift - prietenii ştiu de ce. Cum de ce? Îmbătrânesc şi nu mai pot cu scările... Gândesc pozitiv: mi s-a spus că s-ar putea să nu fie nevoie. La fel zic şi eu: vată-n nas, pantofi noi, ce dracu' să mai fac cu liftul?

P.S.:



Mulţumesc că mi-ai repus şinele sub roţi. Eşti...I'm speAchless.

Update

În urma apelului disperat din sfânta zi de ieri, am primit o tonă de oferte...degeaba! Se pare că Prinţesa Leia a ieşit de pe stoc. Ce să mai zic? Stă ghinionul pe mine ca rapănul pe porc! Nu am ce face decât să aştept, poate mai aduce pe undeva...
Mi s-a promis, în schimb, un R2D2


...ceea ce nu-i de colea! Optimist prin excelenţă şi mustind de gândire pozitivă - cum mă ştiţi, mă concentrez pe partea bună a acestei situaţii delicate: nu-i chiar ceea ce mi-am dorit, dar măcar este cilindric. :D

P.S.: Oare ce m-aş fi făcut dacă primeam una bucată C-3PO?


Nici nu vreau să mă gândesc...

Notă de subsol: Dacă nu pricepeţi, nu întrebaţi. Folosiţi-vă imaginaţia...nu-mi place să explic nuanţele exprimării, mi se pare cam aiurea.
Deci nu ştiu, zău, ori sunt eu prea complicat pentru lumea înconjurătoare, ori tre' să merg la un control de cap, că cam dă rateuri!

duminică, 19 februarie 2012

Beware! Message from the dark side there is...

Am făcut-o de oaie grav de tot cu postarea trecută. M-a luat gura pe dinainte, m-am lăsat dus de val şi am uitat de buna cuviinţă. Acum, răpus de regrete, plin de răni şi suferinţi metafizice, mă întorc spăşit spre voi - pentru a îngenunchia spre iertăciune, desigur. Am greşit...sunt un om netrebnic. Mi-aş da palme, dacă aş şti că nu m-ar durea.
Uffffffff...Întotdeauna mi-am dorit să-mi depăşesc condiţia, să mă îndrept spre lumină ca o bombă sexy spre implanturile cu silicon. Mi-am propus să fiu un Mascul Alfa, un om superior, dar mereu am căzut pradă ispitei, dorinţei animalice de a-mi înfige dinţii în beregata tembelilor care-mi bagă băţul printre uluci. Întotdeauna am cedat, nu m-am putut concentra pe latura de sensibiloc civilizat. Ce să fac dacă Big Boss m-a limitat doar la atât?

Sub imperiul patimii, am uitat de sărbătoarea adevărăciunii drăgăstoase şi m-am luat cu cretinii. M-am dus ca o fecioară după..refoormulez; m-am dus ca o maimuţă după banană şi am uitat să vă arăt ce-am primit eu de Valentin. Cel mai tare cadou ever din toată istoria planetei. Master Yoda + Axe Excite. Aplauze!!



Me so happy! Happy, happy, happy!! Who's the man, who's the fucking man?? Ia-o p-asta! Tananananana...Bad to the bone...tanananananaaaa.
Abia aştept să mă duc la duş şi să mă frec pe organism cu noul meu magnet de bibilici. Wuuuuf, tăbărâţi-mă, nebunaticelor! De fapt, ce spun aicea? Magnet de orice...chiar şi mie îmi place atât de mult ce miros eman în atmosferă, că aproape trebuie să-mi pun botnţă când mă ung pe trup cu dânsul, să nu mă muşc singur. Hmmmm...când voi ieşi în lume, parcă văd că partea feminină pică palancă la pământ după mine!
Apoi îl bag la înaintare pe Master Yoda, cel mai tare din parcare. Când îl vezi aşa mic şi verde, cum dă el din urechiuşele alea ale lui şi-apoi mişcă din mânuţe ca un copilaş care cere ţâţă, cum să nu-l iubeşti? Uitaţi-vă la el...cum să nu-l iubiţi? Nu mai încape îndoială: Master Yoda rules.
Dar am o singură rugăminte: Fraţilor (vorbesc la plural ca să nu se trezească vreunul, să zică că nu a ştiut), m-am săturat să tot primesc Master Yoda! E deja al doilea...nu-mi propun să fac colecţie, nu fac ciorbă de cunoştere! Vi se pare că am fantezii de Einstein? Mi-ajunge câtă cultură am adunat...acu' hai cu egalarea! Teoria fără practică e ca o sabie fără stăpân - total nefolositoare! Gata! Am fost la el, m-a şcolit într-ale Forţei, ajunge! Ce e mult, strică! Deci vă rog io mult, dacă tot v-apucaţi de cadorisit, aduceţi-mi şi o Prinţesă Leia, ca să iasă, în puii mei, ceva constructiv!
Master Yoda, Master Yoda; păi bine, bine...padawanul şi-a depăşit maestrul; tre' să ies în câmpul muncii! Dau aşa, la stele? Ce dracu', Doamne iartă-mă, facem aici?

Vreau Prinţesă Leia. Vreau Prinţesă Leia. Vreau Prinţesă Leia. Că altfel apuc pe partea întunecată şi vorbesc cu ăla negru de respira greu să vă lege sireturile de la pantofi când oţi fi voi în graba a mai mare! Să vezi distracţie atunci!!!!!
Muahahahahahahahahahaahahaha

miercuri, 15 februarie 2012

Pasiuni şi nesimţire

Ufff! A trecut şi 14 februarie...deci Happy 15th oh February's Day! Sărbătorim nimic! Parcă ieri a fost vreo mare sculă, sau ceva...
Serios, n-am priceput care-i faza cu Valentinu'. Singur sau cuplat - bine, singur :)), nu văd de ce se presupune că tre' să spun "la mulţi ani" Valentinilor; nu-i nici o onomastică, m-am uitat în calendar! Da' mai contează? Măgăria aia irlandeză...Green Hornet? Nu, că ăsta-i film! Green Lantern?? Shit, că-i tot film! Green Day, Saint Green??? Hai, măi, la naiba, că e ceva cu verde, pitici şi beţii la cluburi! Şoptiţi-mi, vă rog...habar n-am nici măcar cum să caut pe google - la Herodot nu scrie nimic! Păpădia-i galbenă, iese din discuţie! Salata-i verde, dar...parcă nu era nici asta; ştiu că am văzut odată un afiş cu un pitic verde ce fugea de-i sfârâiau călcâiele la petrecania unui club de fiţe.
No, gata, îmi bag pcioarele! Mai contează ce e? Nişte unii pe un colţ de planetă îţi bagă un deşt în cur şi noi, funcţionînd pe sistem "ce face omu', face şi maimuţa", imităm.

Da' plecasem de la Valentin. Ăsta-i cu drăgosteala...ceea ce îmi place. Mă conversez cu cineva şi rămân în pană de idei, apelez la tradiţie: "Ce faceţi de Valentine-s Day?". Nu este doar un must de sezon - precum Crăciunul şi Revelionul: unde petreceţi, ce mâncaţi, de ce, cum, cât, sărbători fericite - ci mai mult de atât: oferă subiectul perfect pentru a fi domn la agăţat!



Vezi bunăciunea pe stradă, nu te mai duci la ea duhnind a şmecherie ca wc-ul de odorizant, cu replici d-alea expirate, preluate de pe net: "Papuşă, ce corp ai pe tine, să moară Franţa!". Nu, nu, nu...ce-i asta? Suntem barbari? Mai ales că ai şi ocazie să te dai sensibiloc, deci te duci frumos, elegant: "Sărut-mâna, dragă domnişoară...dacă îmi permiteţi o întrebare? Cum petreceţi cea mai sărbătoare a iubirii veşnice? Permiteţi...dar chiar vă rog să acceptaţi o flocirică cu dragoste, semn al eternei mele preţuiri pentru fiinţa care sunteţi". Eiii, altă treabă, nu? Acum aşteptăm...poate pică ceva. :)
...da, îmi place. Ca să marchez momentul şi să nu mai zică lumea că-s frigid la fibra simţitoare, am băgat din gâtu' mâinii 2 desene cu îngerei şi inimioare, ca să mă înscriu în trend. Se pune că am marcat momentul? Nu-i chiar ideal, dar ce să fac? O cunoştinţă m-a şi întrebat: "Tu ce-i cumperi la iubită de V-Day??". Na, întrebare de baraj! Ţâs Călină! Ideal era socializez ceva, dar pentru asta trebuie să-mi cumpăr întâi o iubită; după aia 'oi vedeace cadou îi mai iau şi ei. Dar n-am atâţia banii; e cu mia de euro pe oră, în papucii calului! Scump, dom'le, scump...dincolo era mai ieftin! "Dincolo" unde, că fix acolo mă plantez! Degeaba, tot nu-mi permit.
Aşa că am ieşit cu o prietenă la un gius c-o aripioară de pui şi am vorbit despre cât de neprietenoşi cu mediul sunt ăia de la securitate.

Apropos, bine că mi-am amintit! Vaaaaaaaaaaiiiiii...deci nu se poate aşa ceva! În weekend a slobozit unu' o imbecilitate insalubră demnă de cel mai prost din curtea şcolii, care m-a cocoţat instant pe culmile furiei.



Scuze că reacţionez aşa greu, dar am paralizat de indignare şi vreme îndelungată n-am fost în stare să leg 2 cuvinte raţionale, fără a înjura ca un birjar pălit de rabie. Acum, că s-au mai aşezat lucrurile, încerc din nou..poate-mi iese. Ceea ce nu prea cred, că numai alaltăieri ce m-a capsat o javră comunitară...deci să-mi fie cu iertare, nu ştiu câtă stăpânire am pe proprii neuroni. Mă rezum doar la nişte mici nedumeriri:
Băi cocoşel, gutute-n morgen...ăăăă...ce? E seară?? Scuze, frate, nu ştiu cum se spune "bună seara" în germană. Las' aşa, că pricepi..d-aia eşti eminent. Băi chiparosule cu inteligenţa în extaz, ia-te de urechi şi pedalează-n casele ălora, că poate dacă-ţi iei ceva căldurică-n freză ţi se taie pofta de mâncat rahat cu gura plină! Te-o fi emanat pe tine Băsescu într-o zi când a flatulat cu stropi, da' ma uşor cu tupeul, că nu eşti Buricu' Pieţii! Ce-i aia? E inadmisibl să ce?? Stai să-ţi spun eu, dacă nu ştii să beleşti ochii ca să recunoşti inadmisibilul! Bagă antenă pe sistem, că nu mai repet pentru babe surde:
E inadmisibil ca în 2012 să ningă oleacă şi să moară 80 de oameni, băi, gură bleagă! E peste puterea mea de înţelegere...atunci ăia de la poli cum supravieţuiesc? Ori se înmulţesc ca iepurii şi acoperă rata extincţiei, ori sunt vreo specie de morţi vii, ceva, că altfel nu-mi explic!
Unde pana calului ai mai pomenit tu pe planeta actuală să pice nea din cer şi să paralizeze juma' de ţară? E inadmisibil!
E inadmisibil să des-zăpezeşti cu tractorul şi excavatorul, în condiţiile în care s-au invetat utilaje specializate pentru acest scop. Păi n-am înţeles...tu te duci să ari pe nămete şi să-l cultivi sau să-l dai în morţii mă-sii la o parte de pe casele oamenilor?
E inadmisibil să plăteşti tone de bani unor şmecheri care se angajează să niveleze troianu', dar o freacă la cald pe plaje exotice. Apoi e inadmsibil să vii şi să-mi spui mie că "ştiţi, trebuiesc împărţite contractele de des-zăpezire cu responsabilitate". Hai, să mori tu! Şi p-alea cine le-o fi dat? Eu? Mama? Nuuu...poate bunica? A murit, dar am întrebat-o cu flacăra violetă şi zice că nici ea. Ietiiiiiiiii...ce să vezi, te pomeneşti că tu! Nu-mi vine să cred aşa ceva...probabil este o greşeală de tipar! Pixelu' albastru! Ruşine Dinu Patriciu! Marş!!
E inadmisibil să deger în găleţile CFR-ului, blocat în câmp ca un animal prins în cursă, în condiţiile în care tu te blochezi pe şuşea şi-l suni pe primar să vină repede-repede, să te scoată din...era să zic "căcat", dar de fapt e "zăpadă"! Eu pe cine Mama Zmeilor ar trebui să sun???
Este inadmisibil să te uiţi ca viţelul la poarta nouă cum ninge şi să închizi preventiv drumurile, doar pentru că nu eşti în stare să le cureţi.
Este inadmisibil să strângi ajutoare pt nişte sinistraţi care nu trebuiau să existe, pe care să le redistribui aiurea-n păpuriş pentru că nu ai cu ce ajunge la ei.
Este inadmisibil să vorbeşti de exigenţele cetăţenilor, în condiţiile în care acestia cer doar să nu fie lăsaţi să moară ca nişte jivine închise într-un cavou.

Mai vrei? Că o pot ţine aşa până mâine dimineaţă! Da mi-e milă de materia ta cenuşie, să nu ţi-o suprasolicit...şi aşa e arhiplină cu diplome. Hai că îţi fac un rezumat.
Este inadmisibil şi total inuman să te răzbeleşti pe nişte oameni care au îngheţat zile întregi în casă, că nu ies la lopată să ajute Statul să-şi facă dracului treaba pentru care s-a inventat!
Da...ai dreptate. Care Stat?
L'Etat c'est toi! Et tu es un incapable.
Aucun commentaire.

marți, 14 februarie 2012

Til I return...

...meet my snow-bound puppy.
Everyone - Bubu. Bubu - Everyone.

miercuri, 8 februarie 2012

Spre infinit

Nu mai pot scrie. Am obosit.
Sunt o fire perfecţionistă, întotdeauna cred că orice se poate îmbunătăţi. Oricine. Mai ales eu...
Acesta este şi unul din motivele pentru care eu nu îmi recitesc niciodată postările. Nu îmi place să o fac. Deşi la momentul publicării unui articol acesta mi se pare ok, dacă îl reiau peste câteva zile îl găsesc plin de greşeli. Nu am exprimat bine o idee, am scris prea mult, mai trebuia să adaug...ohohoooooo...cât trebuia să adaug! Nu, nu recitesc nimic, pentru că nu vreau să modific nimic. Ceea ce scriu reflectă doar o stare a unui moment, A ACELUI MOMENT. Incomplet, entuziast, răzvrătit, infantil. Aşa cum a fost el...cu toate erorile sau pasiunie lui.
Însă ieri am făcut-o şi m-am luat cu mâinile de cap. Am recitit, din greşeală, din curiozitate sau poate doar dintr-o pornire lăuntrică, ceva ce am postat acum vreo 2 ani jumătate. Pur şi simplu nu puteam să cred că am putut gândi acele lucruri...cuvintele mi s-au părut goale, forţate. Epigonice. Am încercat să creez o stare, însă, peste timp, totul îmi pare doar o imitaţie a vieţii altcuiva. O indignare lipsită de sens, chiar prostească.

Acum am obosit să mă mai înfurii, să-mi ridic glasul şi să strig. Ce? Orice. Implicîndu-mă, am realizat urâţenia lumii în care trăiesc. Mi-am dat seama că nu o pot schimba şi că trebuie să o accept aşa cum e: o zoaie pe care nu am cerut-o eu.
Am devenit pesmist, chiar depresiv. Decrepit, trist. O clădire în paragină, golită de rost, dar plină de buruieni. O prietenă mi-a spus: "e urât să fii mereu negativist, oricum trăim într-o ţară negativă". Păi şi cum aş putea fi altfel, dacă viaţa este o porcărie? Să-mi bag pe venă? Habar n-am...dar pentru toate există un început. Atâta timp cât trăiesc, nu am altă soluţie.
Sau am. Autismul. Trebuie să mă opresc din gândit. Să pierd contactul cu lumea exterioară. Să ignor totul, să mă detaşez de mine. Să ies din viaţă mea, să mă dau un pas în spate şi să observ. Să-mi construiesc o imagine de ansamblu a existenţei...din departare, panorama este mai largă. Trebuie să îmi opresc curentul raţiunii şi să ascult liniştea monştrilor care se zbat în întuneric. Să nu mai am amintiri, nici vise. Să nu mai trăiesc nici în trecut, nici în viitor. Doar în prezent. Acum. Aici. Oriunde.

Cred că zilele blogului sunt numărate. Sau nu ştiu...poate se va transforma din nou.
Am obosit să scriu. O fac din ce în ce mai rar, pentru că pur şi simplu nu mai găsesc subiecte. Nu vreau să mai scriu despre neputinţa naţională. Nu o mai pot face. Nu o mai suport. Am spus tot ce se putea spune...este inutil să insist pe aceeaşi idee. Am turnat matriţa; acum, toate întâmplările se mulează cuminţi pe ea. Nu mai am ce spune; m-aş repeta. Devin plictisitor, obositor. Obsedant. Rutinant.
Nu mai pot scrie despre lumea exterioară. M-am izolat de ea..şi mi-am întors privirea spre interior. Spre mine. Spre visele mele, spre amintirile mele. Dar acestea nu mai există, am renunţat de bunăvoie la ele. Am rămas doar cu prezentul...un gol adânc, rece şi întunecat. Atât.

"...e aiurea să fii mereu negativist; şi asa trăim într-o ţară negativă."
Peter Pan zbura cu ajutorul prafului de zâne şi a unei amintiri frumoase. Nu am citit niciodată "Peter Pan", aşa am auzit; aşa se spune. Aş vrea să zbor. Mi-ar plăcea....dar nu am materia primă.
Aş vrea să privesc marea. Să mă caţăr pe stabilopozi şi să mă pierd în nemărginire, odată cu soarele. Să plutesc acolo unde cerul se îmbină cu valurle, să mă scufund în adâncurile de smoală, să mă scald în fierbinţeala solară şi să mă întrec cu pescăruşii în zbor. Să-mi întorc privirea şi să văd norii. Să mă ascund printre ei, să îi gonesc ca un vânt de furtună spre infinit. Să depăşesc graniţele materialului, să mă pierd în Haos şi să mă regăsesc de cealaltă parte a lui, dincolo de marginile universului. Spre începuturi, acolo unde nu există nici întuneric şi nici lumină. Acolo, unde orice ţel uman este atât de mărunt, de nesemnificativ, încât nici nu există.
Aş vrea să-mi doresc cele mai tâmpite lucruri şi să aud din nou vocea vântului, şoptindu-mi în urechi: "Poţi. Priveşte marea. Priveşte nesfârşitul. Orice este posibil. Crede în el.".
Da, marea îmi dă un sentiment de omnipotenţă.

Taxi - Ai inchis marea in ochi

Asculta mai multe audio diverse

Marea îmi dă putere. Încredere. Libertate supremă. Un scop, un sens. O direcţie în nelimitare. Începe lângă mine şi nu se mai termină decât dincolo de înţelegerea vizuală. Comprimă spaţiul şi timpul într-un singur punct: prezentul. Restul nu mai contează. Doar ea.

Am stat pe roca acum rece, până a răsărit luna. O zi, o lună, o săptămână...nu ştiu. Nici măcar nu era noapte...poate doar aşa am crezut. Am trăit o eternitate în câteva clipe.

Au trecut...doi...trei...şapte ani? Uf!! Toate astea s-au întâmplat cu adevărat? Probabil...habar n-am.Nu mai am memorie. Am renunţat la amintiri. Am renunţat la vise.
Aş vrea să văd marea. Atunci aş şti ce să fac.

P.S.: Şi nici măcar nu are ochii albaştri.

sâmbătă, 4 februarie 2012

Amintiri din epoca de gheaţă

Ca să-l parafrazez pe Tudor Gheorghe, s-au înzăpezit salcâmii. De fapt ce zic eu aici?? S-a înzăpezit toată natura, nu numai salcâmii. E teroare, frate, ce-i afară!
Zăpadă, zăpadă, zăpadă, nea. Tone de zăpadă, munţi de zăpadă...de câte ori dau colţu' mă aştept să văd un eschimos pescuind la copcă!
Păi dacă şi Autostrada Soarelui a fost închisă din cauza viscolului, ce părere-ţi dai? Autostrada Soarelui, răpusă de viscol! Hă! Pe unde s-a mai auzit aşa ceva? Mai ales că nu vorbim de miliarde de kilometri, unde mii de ani îi trebuie luminii să ajungă! Nu, nu, nu...e acolo, un spârc de colibri. Păi asta o fierbe soarele numai c-un scuipat în silă, pana mea! Teoretic. Practic...vorbim de Românica, ţara unde Săgeata Albastră circulă cu viteze nemaivăzute de mâna omului! Dacă mă enervez puţin iau orice garnitură la suta de metri, în alergare uşoară!
Dar totuşi...Atâta zăpadă! Moamăăăăăăăăăăăă...nu-i de mirare că autorităţile nu fac faţă de nici o culoare! Nici nu ar avea cum! Ce să faci când vine cogeamite strătoc de treij dă centimetri? Cu ce dracu' să lupţi împotriva lui? Da, ştiu...alţii deszăpezesc prin mormane de câteva metri, dar noi nu suntem alţii! La ei e normal aşa ceva...doar şi-au pus ţara călare pe pol.
Da la noi? Cine ceapa mă-sii se aşteaptă să ningă? Nu-i vorbă, că s-a mai întâmplat şi anul trecut, dar...băăăăăăă!!! Noi trăim clipa! Trecutul e istorie, viitorul nu există. Prezentul e tot ce contează!

M-am trezit de dimineaţă...boerie. Umblam în tricou pe-afară. Apoi mă culc şi când deschid iar ochii, urgia lu' Dumnezeu şi frig ca-n stepă! Nu mă dau bine jos din vârful patului, că şi vine cineva (da, cineva; habar n-am cine era...eu m-am culcat cu fie-sa şi atât): "Vezi că-i frig". Aoleu, nu ştiam. Chiar mă miram de ce-s aşa bocnă! Ce să-i faci...a cui e vina că Dumnezeu ninge afară? A mea? A ta? Când ninge, e frig. Când e frig, degeri. Las că vine vara şi te dezgheţi.
Right. Scuze, am crezut că m-am născut în secolul 20, nu la dracu-n preistorie! În vremurile alea ştiu că făceai ţurţuri lângă focul cu vreascuri de la gura peşterii, dar între timp...mă gândeam că s-a descoperit gazul metan. Sau poate caloriferul? Ba cineva mai poznaş îmi zicea cu uimire că a citit într-o revistă cum pe nu ştiu ce colţ de planetă exterioară sistemului nostru solar s-a descoperit şi încălzirea centrală. Uaaaaaaaaaaaa...nu pot să cred! Sunt Toma Necredinciosul, vreau să văd cu ochii mei şi să-mi pun degetul pe trăsnaia asta!
Mna...greşeala mea. Vezi ce se întâmplă când nu văd pădurea din cauza copacilor? Aici, 50% de populaţie foloseşte toaleta din fundu' grădinii şi vede apă caldă iarna doar în poze. Sau mă rog...poate mai mulţi, poate mai puţini, nu mă încred în sondaje. Când a venit recenzorul, a zis că indiferent ce răspundem, el trece toaleta în baie; păi de ce să râdă străinii de noi că suntem oamenii grotelor? Măcar pe hârtie să dăm bine la public! Decât să ni se spună mereu "la prima vedere ne-aţi părut proşti; la a doua deja ne-am convins", nu-i mai bine să să avem şi noi măcar gardul vopsit? C-apoi vin turiştii ca muştele la miere şi Udrea iar raportează cifre de record mondial. Deja suntem pe drumul cel bun...praştia noastră de Bucureşti cică a fost vizitat de mai mult popor decât Veneţia, Roma, Berlin şi Washington! Serios! Prima dată am crezut că e o păcăleală de 1 aprilie, dar de unde?! Cifrele nu mint.
Deci...jos pălăria. Thumbs up for Udrea!! I-haaaaaaa!!!

Uf, iar m-am luat cu vorba şi am deraiat de la subiect.
Nu vroiam să vă spun decât că mi s-a înzăpezit ţeava de net. Da, băi, ce vă râdeţi? Mie-mi vine www-ul ca apa potabilă, curge la robinet! Şi ce-mi zic? Hai să rezolv treaba voiniceşte, ca românul: bagă împins, tăticule, că doar-doar oi reuşi să-l urneşti din loc! Faza e că am renunţat la idee - îmi uitasem anvelopele de iarnă în celălalt buzunar şi dacă ieşeam afară neechipat corespunzător, mă blocau şi pe mine stihiile naturii te miri pe unde. No, ce-i de făcut?? TRINC!!! Idee salvatoare: chem experţii, via Flăcărica Violetă.
"Help, help, damsel in distress, help, help."
Iară Bocul auzea
Şi minteni se echipa:
O căciulă el lua,
Mănuşile îşi punea,
C-o lopată se-ncingea,
Pe o scară se urca,
Către zări că se uita
Şi privirea îşi holba.
Duşmanul mi-l dibăcea.
Inima-n dinţi îşi lua,
Pe nămete s-arunca.
Cu răsuflarea tăiată,
Cu mâneca suflecată,
Cu cămeşa descheiată.
Muşchii el şi-i încorda
Braţele de învârtea
Şi pe loc îl curaţa,
Netul de mi-l debloca!
Apoi un raport dădea:
Voi, români înzăpeziţi,
Însetaţi şi obosiţi
Staţi cuminţi şi aşteptaţi,
Nu ieşiţi să protestaţi...
Un ceai cald voi vă luaţi
Că curînd veţi fi salvaţi!

miercuri, 1 februarie 2012

Styx

February the 1st. The first day of the rest of the month.
They call it The Month of Love.


Acheron - The River of Pain
Cocytus - The River of Wailing
Pyriphlegethon - The River of Fire and Blood, that boils souls
Lethe - The river of Unmindfulness
Four steps to a torment abyss. Four streams to Styx, The River of Death. Beyond it, there is nothing. Only me.



I don't believe in eternity, but down there, in the depths of Tartarus, the depths of lost souls, there is only violent pain and anguish. Tears and endless coil. Pitch black, emptiness, desolation.
Then, a fading light - untouchable and silent, watching from above.
Just M. Forever M.



Now, The Circle is complete.