joi, 1 septembrie 2011

Chimie de sacrificiu

De la o vreme-ncoace sunt din ce mai preocupat cu studiul naturii (umane, în majoritatea ei). Sunt fascinat de subiectul acesta, aplaud şi mă bucur mai rău ca un copil care îşi primeşte zdrăngănica favorită ori de câte ori mi se oferă ocazia să mă pierd prin meandrele societăţii umane. Sunt deopotrivă afectat şi hlizit, serios şi glumeţ, fascinat şi scârbit, stupefiat şi doar atât, toate în acelaşi timp.
Serios, eu chiar intru la idei; pe la noi pe stradă umblă o vorbă populară cu valoare de sentinţă finală, care se mulează perfect pe situaţia în care te comporţi contrar obişnuinţei (zicală care, coroborată cu înfrigurarea ce mă cuprinde treptat, odată cu evoluţia în timp - de care povesteam anterior - mă înspăimântă cu adevărat): "Ai intrat în anul morţii!"
Îuliu! Deci să înţeleg că mâine-poimâine primesc rolul de moroi principal în megasuccesul "Întoarcerea morţilor vii"? Tareeeeeeeeeeeeeeeeeee... Apariţii pe revista copertei (vorba unei clasice în viaţă) paparaţat când stau pe budă; poze cu fanii - şi mai ales cu fanele; petreceri mondene, viluţe cu lac la poartă...un deliciu! Faceţi loc că vine Big Master G.! Primesc şi limuzină de servici tunată cu şoferiţă-asistentă-airbag-iepuraş? Nu de alta, da' mi-e poftă...

WAAAAAAAAAAA!!! AM PROMIS CĂ NU MAI DEVIEZ!!!!!! Vă rog frumos, aveţi puţintică răbdare cu mine...sunt şi eu mic, un biet bagabeu într-ale exprimării laconice.
No, vorbeam despre omenire. Uneori, când se aliniază planetele corespunzător şi semnul zodiacal retrogradează în casa 14, ador să mă retrag în decor şi să pun stop-cadru pe realitatea înconjurătoare.



FREEZE şi îngheaţă musca-n zbor! Apoi observ: unii se ceartă cu mişcări ample ale braţelor, alţii zâmbesc la lună; unii fac libidinos cu ochiul, alţii stau cu capetele apropiate, împărtăşindu-şi ultima bârfă; unu' îşi arată mândru ultima tabletă achiţiţionaţă, alţii încremenesc în mirare apreciativă; unii bălesc la vitrina unei cofetării, alţii îţi mângâie rutundul burţii, fericiţi că au mai decimat o duzină de şaorme. O aglomeraţie de mirosuri şi spray-uri de 38, arome de mâncare amestecate cu petice şi sclipici de firmă, cu murdărie înfricoşătoare şi culori stridente. Iz înţepător de amoniac şi alte (bio)gaze rare, fum de mici pe grătar, sudoare coclită, şlapi prăfuiţi, maieie găurite, bărbi ţepoase, capete rase, curele cu ţinte, tejghele ruginite. Gunoaie, mături, tomberoane, garduri acoperite de mucegai şi grafitti. Fum de ţigară, arşiţă, umbră, bălţi de apă cu clăbuc, înjurături, claxoane costernante în timp, smog să-l tai cu cuţitul. Clădiri masive, priviri dogoritoare, pavaj crăpat de buruieni, răsuflare tăiată. Ghiozdane cu pokemoni, covrigi calzi, hărmălaie. Tocuri finute, bijuterii strălucitoare, machiaje multicolore, fuste mulate, tricouri decoltate, muzică în căşti, plete brunete în vânt, parfum stăruitor. Mult bronz, mai multă nebunie, fluierat în vânt.

Da, îmi place să observ lumea în care trăiesc. Ea este laboratorul meu, concetăţenii sunt cobaii mei. Mi se pare foarte interesant să am o grădină zoologică, să analizez împrejurimea. Dar şi mai interesant este să examinez comportamente...mă captivează repeziciunea cu care fiecare ne schimbăm masca, în funcţie de context. Unii ar spune că asta e o dovadă de educaţie, eu i-aş spune mai degrabă ipocrizie ieftină.
Este de dorit să îţi modifici conduita în funcţie de situaţie, însă schimbarea de coordonate ar trebui să fie relativ mică, pentru a păstra bogăţia originalităţii - şi nu diametral opusă. La noi, majoritatea este o adevărată mască, o acoperire care te ajută să te integrezi atât de bine încât nu te mai înţelegi om cu persoană, nu mai poţi să-ţi faci şi tu o părere de om.

La biserică...clar, e pe bază de "Doamne" şi "Sfântă". Te-nchini cuvios la Sfânta Icoană, te rogi cu lăcrămi în ochi la Sfânta Cruce, "pupa-ţi-aş tălpile Doamne, dă-mi...", că doar se ştie că rugăciunea fierbinte şi credinţa vârtoasă mută munţii şi face orice posibil, oricât de idiot ar părea la prima vedere


Sfântul Părinte citeşte din Sfânta Carte, Sfânta Masă de pe Sfântul Covor din Sfântul Altar al Sfintei Biserici înconjurată de Sfânta Curte. Vrei să mănânci, "dac-o vrea Doamnul"; vii - "Doamne ajută", pleci - "Doamne ajută". Te apucă crampele - "Doamne ajută să găsesc la tiiiiiiiiiimpp baia". Doamne-n sus, Doamne-n jos, Doamne cu toată gura.
Aoleu, apropo! Aţi observat cum orice chestie sfântă trebuie să fi scăpat ca prin minune dintr-un incediu devastator? Indiferent că vorbim de Giulgiul din Torino (care se spune că ar fi un fals davincian), moaşte de sfinţi sau icoane făcătoare de minuni, toate au o lengendă străveche care povesteşte cum s-au salvat de flăcări la un moment dat din istorie.
Aproape că un sfânt nu mai e sfânt, dacă nu scapă de foc. Băi, ai fantasme de Simon Templer? Apari la televizor că eşti pastor minunat şi execuţi miracole în săli de teatru? Prevesteşti Apocalipsa pân-o nimereşti, în mama mă-sii??! Redai orbilor auzul şi surzilor vederea (sau invers), tutelor Hermesuri şi bogaţilor burta? Degeaba!! Te-ai scăpat de pălălaie? Nu?? Ia fugi de rezolvă situaţia şi apoi mai discutăm despre canonizare!
Proba de foc...buhuhuuuuuu.

Ieşi din Spaţiul Sacru, lepezi haina evlaviosă. Te adaptezi vremurilor. E naşpa să umbli cu sfinţenia-n gură, lumea va zice că eşti un obsedat de sectant. Prin urmare ciomăgeşti aproapele (din diverse motive deosebit de importante, care ţi-au lezat dreptul fundamental la viaţă - s-a uitat la tine mai câş, de exemplu), îi cuprinzi tot arborele genealogic trecut, prezent şi viitor într-o înjurătură trântită cu sete, bagi un semn de împăcare şi mergi mai departe.
La stadion, din nou uiţi de Doamne. Aceiaşi oameni, alte caractere. Acolo e cu încurajarea favoriţilor şi sancţionarea adversa...stai! Am zis că nu e cu Dumnezeu? Am greşit...pe stadion, Dumnezeu este cel mai prezent, uneori mai prezent ca jucătorii: "Tu-ţi Dumnezeii mă-tii, nu vezi bă, poarta? Eşti chior??Cât vrei s-o facă, cât terenul? Divă-ta ce zice, dacă n-ai simţul găurii??"
Clar, Dumnezeu este Întâiul Microbist al Istoriei.

Luat separat, fiecare comportament este în regulă. Adică...frate, e libertate şi fiecare face cum îl taie capul. Mda...dar când toate aceste atitudini le vezi la un singur individ, ce părere-ţi mai dai? Nu te apucă sila? Nu MĂ apucă sila?
Mai ieri am fost chestionat cu privire la viitorul ţării. Ai unghiuţele tăiate şi batistuţa în buzunar? Bravo, Costeluş! Atunci ia spune tu, cum crezi că va arăta ţara în care vor creşte copii tăi?
Şi atunci l-am invocat pe Domnul Atotstăpânitor, Atoateţiitor, Atoate..tot. "DOAMNE FEREŞTE! Eu, copii şi ţara asta nu au ce căuta nici măcar în aceeaşi propoziţie! Ţara asta nu are nici măcar un viitor întunecat, d-apoi unul luminos! La orice domeniu te-ai gândi, totul merge din rău în mai rău, totul regresează în paşi de dans. Dacă am lua curba lui Gauss pentru evoluţia unei civilizaţii - apariţie, apogeu şi declin, aş putea să întreb: Când a fost poporul român în perioada de glorie? Pe vremea lui Burebista, când fiecare era fiecare cu treaba mă-sii: dacii creşteau oi şi făceau bere - Cârmaciul ordonase să se ardă tot patrimoniul viticol - iar romanii construiau (alte) vii (pluralul de la "via", pentru necunoscători) şi cucereau diverse.
No, apoi s-a născut Traian cu hemoroizi la băsesc şi a pornit-o să înfăptuiască el rahatul praf. De atunci, a început declinul..."

Dar să gândim pozitiv: e bine că avem muzică! De la mine pentru tăţi-tăţi şmecherii versaţi, şefii şefilor şi baştanii femeilor: Am o casă aşa de mare şi gagica cea mai tare!
TRĂIASCĂ! TRĂIASCĂ!! TRĂIASCĂ!!!

2 comentarii: