sâmbătă, 6 august 2011

Ro-Mania

O prietenă (care între timp s-a desprietenit, sau ceva...nu am mai auzit nimic de ea de vreo câteva luni. Oare atâta timp s-o fi trecut?? Habar n-am...oricum, mie mi se pare o eternitate) mă apostrofa că atunci când mai execut câte-o radiografie mioritică, nu folosesc rezultatele propriilor mele observaţii, ci dau date din auzite. Hmmmm...ciudat; niciodaă nu îmi place să mă folosesc de părerile terţilor, trec printr-un filtru personal orice lucru cu care intru în contact. Nu că n-am încredere în ele, dar prefer să interacţionez personal cu lumea în care să mă învârt şi să-mi formez propriile opinii, nu să transmit ştiri ca un megafon stricat. Prefer să fiu un izvor, nu doar o cale de transmitere.
Anyway! Ce va urma, este (şi) pentru tine, măi dragă (vorba lu' nea' Iliescu)! În relatare voi folosi (numai) persoana I, ca să nu mai ai dubii în legătură cu provenienţa. Ok??

Fost-am dus d-acasă, fără cal, fără nevastă.
A trebuit să plec, căpiam. Tâmpeam. Damblageam. Înebuneam încet şi sigur.
Aşa că mi-am tras cogeamite gărduleţ în jurul canapelei din sufragerie (o cameră pe care nu o frecventez prea des, decât la ocazii), m-am tolănit comod şi am plecat. Nasol să o iei pe câmpii de unul singur...aşa că mi-am apucat creeraşii de mânuţă: Hai, mânca-v-ar tata, să ne distrăm. Mare, plajă, soare, suc cu umbreluţă, un film bun la umbra unui palmier bătrân...d-astea de distracţie.
Uuuuuuuuuuuuuuuusssssssssssssssssssaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa....

Aş vi vrut să-mi mai amân puţin plecarea - se ştie că august este luna concediilor; nebunie în trafic, turme de turişti - dar nu s-a mai putut...2 evenimente recente m-au descentrat complet de pe ax, mi-au urcat cantitatea de silă spre cote alarmante. Şi atunci am zis: Gata, până-aci! Punct. Ajunge. Need a refill, damn it! Ori mă descompun de scârbă, ori îmi găsesc o persoană care să-mi asculte depoziţia şi să mă ajute să mă răcoresc, ori mă duc şi mă tot duc, prin Pădurea Ielelor, peste Valea Plângerii, până în inima munţilor. Aşa...

Ce s-a întâmplat, poate te vei întreba. Nimic important... 2 nimicuri, 2 prostii fără legătură între ele. Alţii se luptă pentru existtenţă şi eu stau să analizez toate căcaturile care nu sunt aşa cum ar trebui să fie. Sunt cam mofturos, sensibiloc ca un cur de bebeluş, neprihănit ca fată mare în prezenţa...extazului; poate uşor răsfăţat? Poate mai mult? Nu contează.
Chestia e că am avut ocazia să intru în cel mai de urgenţă spital al capitalei. Trebuia, nu puteam aştepta o lună de zile până îmi venea rândul la promagarea făcută de medicul familist. O lună de zile! O lună, pentru o nenorocită de hârtie, în mama mă-sii!! Intru în cabinet, bună ziua - bună ziua, vreau hârtia - na hârtia, du-te dr...sănătos! O lună de zile!!
Aşa că m-am dus direct la sursă...Vai de capul şi de zilele mele! Am intrat în spital şi-mi venea să ies d-a-ndăratelea, pe cuvânt. Nu mai nimeresc uşa, help, help! Să vină Salvarea! Am nevoie de respiraţie artificială, gură la gură (nu accept aşa ceva decât de la asistente - tinere), repede! Pronto (antipraf)! Go, go, go!!! Give me some air, give me something, ANYTHING!
Primul lucru cu care am luat contact a fost mirosul...putoarea, mai exact; un amestec de dezinfectant şi jeg dospit, care îmi ardea papilele gustative cu fierbinţeala lui. Apoi mă păleşte după ceafă, cu forţa unui marfar:


"ZBANG!! Frate, eşti nesimţit! Pe mine nu mă bagi în seamă?? Sunt şi eu p-aci, la naiba!!" - Era aroma de insecticid, care m-a pătruns fără milă până-n fundul cililor olfactivi de mi-au mers fulgii!!.
În sfârşit. Cu chiu, cu vai am trecut testul de iniţiere, aşa că m-am simţit dator să analizez încăperea în care mă aflam: o dărăpănătură infectă, cu faianţă pre-revoluţionară pe pereţi şi afişe colorate lipite cu leucoplast - ziceai că ai intrat într-o grădiniţă de imbecili, nu alta! Saloane pline în care lâncezeau tone de bolnavi jerpeliţi, stative de perfuzii ruginite, măţărăi întinse aiurea şi înfăşurate grosolan din loc în loc cu pansament (probabil pentru a nu se dezintegra sub povara vârstei), lumet de toate culorile şi miresmele, răni oribile, cusături roşiatice pe o piele ca hârtia, alt lumet peticit şi nerăbdător, pereţi murdari de pe care îţi zâmbesc firav diferite personalităţi creionate disproporţionat, aglomeraţie, agitaţie, vânzoleală. Rugină, murdărie, gunoaie, seminţe, chiştocuri, fum de ţigară şi cafea ieftină. Piaţă. Bazar.
Apropo: am o întrebare mică: de ce s-a inventat codul culorilor în instituţii?? Alb pentru medic şi asistente, verde pentru anestezişti, albastru pentru infirmieri...Că la noi e harababură completă, nu mai ştii cu cine stai de vorbă şi pe cine să chemi la nevoie! Fiecare se îmbracă cu ce are, nu mai există logică! Infirmiera poartă ce-i tună prin cap, asistenta ce vrea, doctorul ce e în tendinţe! La naiba, la noi e greu cu ordinea...lasă, băi, că merge aşa! Nu poţi crăpa liniştit dacă nu te duce pe targă Omul în Albastru??
Nu mă aşteptam la cine ştie ce ultramodernism - că doar am şi eu o vârstă, cunosc materialul autohton! Nu credeam că voi intra Princeton‑Plainsboro Teaching Hospital (locul de muncă al doctorului House - SE ŞTIE!) şi îmi va fi milă să calc pe podea, ca nu cumva să o murdăresc. Băi, dar nici chiar aşa, la naiba! Păi ce facem aici?? Rânim la porci sau vindecăm bolnavi?? Dacă ştiam, veneam gata anesteziat, să-mi trag palme! Ştiam, dar nu aveam cloroform la îndemână şi arta băutului îmi repugnă complet...deci am ales să intru bărbăteşte, ca haiducu-n bălării; cu hangerul fără teacă şi cu pieptul dezgolit! Ca Andrii Popa, ce mai la deal, la vale!!

Nu scap bine de corvoada medicinală că dau peste un televizor aiurea-n boscheţi: se slăvea un aplomb cea mai nouă şi glorioasă realizare a civilizaţiei româneşti - un flintic de 20 de km de şosea!
Băi, eşti prost?? Cum dracu' să tai panglică la un rahat de potecă asfaltată prin câmp, nici aia terminată integral? Aia-i autostradă?? Şi dacă-i pui etichetă din metru-n metru, tot ai dubii! Cum să chemi televiziunea pentru aşa ceva?? Care este sensul unei asemenea enormităţi?? De ce?
Ăşti-a tembeli, să-mi sară dinţii! Ar fi în stare să taie o nenorocire de fundă (pe care norodul să-ţi dea apoi omor, cum se face pe la noi) şi dacă unu' îşi trage alee betonată spre wc-ul din fundul grădinii!
Realizare inginerească, my ass!! un petec de luat ochii la proşti, şi nimic altceva!

...am întâlnit-o pe ea şi mi-am găsit partea mea de consolare.

4 comentarii:

  1. cam lunga aventura dar bine ca s-a terminat cu bine

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu ştiu cum să-ţi spun, dar lungimea este o caracteristica importantă de-a mea. :P
    În general îmi place să mă întind...mai ales în scris.

    RăspundețiȘtergere
  3. si cat de lunga e caracteristica ta?umpli o pagina ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Umplu vreo 3 fără să mă forţez prea tare.
    Este satisfăcător?

    RăspundețiȘtergere