sâmbătă, 12 martie 2011

Paralele zguduitoare

Megacutremur...cel mai mare din istoria modernă a insulelor nipone. Se ştie despre asta, jurnalele au urlat continuu despre subiect.
Alertă de tsunami. Şi despre asta se ştie, imaginile cu ambarcatiuni, automobile si case cărate de apă au făcut istorie.
Nuke alert. Reactorul 1 ale centralei de la Fukushima a explodat, reactorul nr. 3 nu se poate răci. Unii specialişti spun că se topeşte, autorităţile îndeamnă la calm.

Cronica unui dezastru, în direct pe toate televiziunile planetei. Ce se mai poate spune despre un subiect care a fost întors în cruciş şi-n curmeziş, apoi dezbătut şi-n dungă de specialişti, profesionişti, mega-cunoscători sau simpli neica-nimeni, băgători în seamă de mare geniu şi avânt intelectual? Adică, s-a ajuns atât de departe încât 'Nea Deştepţii chiar şi-au muncit creierii şi cu ce s-ar întâmpla pe la noi, dacă am trece prin aceiaşi situaţie. Mama Ta, Doamne...şi dă-i şi luptă şi discută pe scheme şi schiţe...WOOOOOOOO!!! Bă, văi sunteţi întregi cu capul? Ce dracu' să se întâmple? Numai dacă ni se clatină puţin plaiul mioritic, Românica se buleşte grav (definitiv, dacă s-ar întâmpla cum sper eu...numa' că nu-s aşa norocos să experimentez asemenea plăceri extazice în viaţa asta sau în oricare alta, câte oi mai avea şi eu) şi voi vă mai faceţi griji de cutremure serioase? Păi la naibă, se face epurare etnică p-aci! Ne rezolvăm în câteva minute toţi, de ţi-e mai mare dragul!

Deci. Ce ar mai fi de spus? Păi nu mare lucru...dar mie mi se pare extraordinar de interesantă atitudinea oamenilor obisnuiţi în faţa naturii dezlănţuite.



Totul se clatină în jur, japonezul îşi continuă cumpărăturile, stă calm...sau mai sprijină diverse rafturi de la vreun magazin sau computere de pe birou, ca să nu le adune de pe jos câteva minute mai incolo. Ce altceva să facă? A-ţi păstra gândirea limpede în situaţii de criză, este o virtute. Curajul nu înseamnă anularea fricii, ci cucerirea ei.

“Să nu mă tem. Frica este ucigaşul mintii. Frica este moartea măruntă, purtătoare a desfiinţării totale. Îmi voi înfrunta frica. O voi lăsa să treacă prin mine, peste mine. Iar după ce va fi trecut, voi întoarce ochiul interior şi voi privi în urma sa. Pe unde frica a trecut, nu a mai ramas nimic. Doar eu…”
Acesta este japonezul. Pentru el, totul este un ritual...chiar si pregătirea în cazul seismelor (aprox 1000/an, ceea ce inseamnă cam 3/zi...aproape că îţi potriveşti ceasul după ele).
Japonezul trăieşte cu onoare, moare cu zâmbetul pe buze. Luptă pentru viaţa sa, însă este gata să accepte orice finalitate îi rezervă karma sa.

--------------------------

„A fost îngrozitor, parcă nu se mai termina. Am crezut că vine sfârşitul lumii. Am ieşit în fugă afară”, a declarat Daniela Uchiyama, o româncă stabilită de 12 ani în Japonia.


Şi dacă nu spunea că-i româncă, pariam cu capul că entitatea asta e vlăstar mioritic. Atâta ţăţism idiot nu mai poate exista nicăieri pe planetă, cu excepţia coclaurilor noastre. În Japonia, Guatemala, Cambogia, Sahara, Smârcurile Cenuşii sau grotele afgane, românul iese în evidenţă ca o cioară între porumbei (aveam si alte comparaţii mai...parfumate, dar cred că aţi prin ideea). Degeaba schimbi decorul, dacă actorul e cel puţin viciat...Băi, deci ăştia sunt atât de obsedaţi că şi-n Rai dacă ar fi şi s-ar clătina niţel podeaua, ar începe să orăcăie că vine Sfârşitul!
Apocalipsa e o obsesie pur autohtonă. Numa' conaţionalul plin de superstiţii rudimentare poate fi chinuit de idei din astea maladive. "Aoleu, muică, sfârşitu' lu lume! Tulai doamne, să termină Pământu'!!". AŞA, ŞI??? Am înţeles asta. ŞI???? Treci peste, în puii mei, că oricum nu poţi schimba nimic. E sau nu e, accepţi şi gata!
Clar, neamul ăsta are probleme grave. Serios...Eu nu ţin minte să fi văzut aşa ceva nici la triburile din junglă, d-apoi la o naţie cu pretenţii de neam ales. Şi se mai constată şi prin alte părţi câte-o tornadă, inundaţie sau uragan, extorsiuni din astea nasoale, care pe noi ne aruncă cu zgaibarecele-n sus şi ne face să bâlbâim rugăciuni pentru sfinţii din toate religiile planetei, în timp ce ne închinăm la lumânări aprinse.
În 12 ani de trai civilizat, mă gândeam că s-a mai dat şi specimena pe brazdă...dar de unde? Gena picioarelor de plai nu dispare cu una, cu două! Oriunde ar fi, tanti Leana se pune în mijlocul uliţei cu poalele-n cap, şi începe să se screamă năduşit că vine sfârşitu', fix cum scrie la carte.

Uneori (din ce in ce mai des, în ultima vreme), mi-e scârbă de neamul ăsta.

P.S.: "Am crezut că vine sfârşitul lumii".
Nu mai spune! Să-ţi moară Pierre Cardin-ul din dulap?! Şi cam câte sfârşituri ai văzut până acum, de ştii tu ce şi când să crezi?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu