joi, 17 martie 2011

C-aşa-i românul

Am momente când repulsia faţă de bălegeala asta de neam infect îmi atinge paroxismul. Acum este unul dintre ele...Însă trebuie să mă eliberez, pentru că scârba mă inundă în valuri şi risc să îmi scurtcirtuiteze sinapsele.
Deşi mai bine aş descrie cu lux de amănunte dezvoltarea unui mucegai pe mediu nutritiv de glucoză, asta nu mă ajută deloc. Sila rămâne, voma îmi colcăie în fundul gâtului ca un vulcan pe punctul să erupă.
Aşa că doar îmi descriu starea...în încercarea disperată de a-i minimiza efectele.


...Şi a fost mare mitingu lu' peşte, de protest împotriva asumării noului cod al muncii de către guvern.
"România iese în stradă". Da? La ce oră, să-mi potrivesc ceasul şi eu.
România iese; se pare că nu iese...o fi constipată? Apropo: Tu, cât timp petreci zilnic, la toaletă?
Şi totuşi, România se încăpăţânează să iasă în stradă. Mare sculă!! O mână de speriaţi veniţi să scandeze la muşte, şi atât. Ce protest? Care miting? Mai multă lume se adună pe izlaz când e rost de vreun bâlci, sau ceva manifestare din asta, cu priză la public! Te duci pe un câmp prin de balegi şi gunoaie, râgâi o bere, te scarpini pe burdihan şi admiri piţipoancele cum dau din şunci, cuprinse de extaz manelăresc. Da, frate! Aia distracţie! Acolo se merită!

Bă, în puii mei! 8000 de persoane întâlnesc dacă o iau la pas prin orice suburbie de răşini, la naiba!! Ăla e protest? O flegmă de gloată stă pe trotuar şi bâţâie în aer pancarde cu "Hău-hău, jos Băsescu!"... Că parcă sus la pus Tata Mare!! (dar asta e, deja, altă discuţie)
Radu Tudor spunea că atunci când îţi ajunge cuţitul la os nu mai stai ca un câine, să înduri toate mizeriile stăpânirii. Da' la noi...mai cu uşurelul, ce atâta agitaţie? Dacă aşa dă Dumnezeu, cum să ne punem noi de-a curmezişul? De ce papuci să ieşi în stradă şi să-ţi urli păsurile, când primeşti răsplata doar dacă rânjeşti bolând când îi vezi pe Columbeni cum se divorţează la tv? Strângi cureaua, strângi din dinţi, strângi din buci, te văicăreşti ca o babă apucată de crampele constipaţiei şi cică rabzi...Dumnezeu te ajută! Aşa scrie la carte, să înduri! Pentru neamul ăsta, protestul este o răscoală împotriva divinităţii; ori...se ştie că suntem popor credincios şi apostolic...deci: Îndurăm, ce să facem?? Nu e bine?? Fatalitate! Ne întindem cât avem plapuma şi gata. Vrei revolte? Hai măi, fi serios! Ai greşit ograda! Riposta este împotriva Domnului; nu întorci obrazul celălat, Doamne-Doamne nu îţi dă sănătate (it's a must asta), gagici cărnoase care să simţi şi tu ceva când ţi se fleşcăie în poală şi hardughii de fiţe cu care să abureşti la curve. Cu răbdarea şi rugăciunea pioasă, răstorni munţii!! La ce dracu' să te oboseşti să mişti un deget pentru viaţa ta, când totul se rezolvă cu o mână de lumânări, câteva crucioace şi un tencălău de acatiste?? Stai în genunchi şi bagi cerşeală divină, că acolo este Puterea de schimbare!
Uite exemplu! Pe japonezi, oameni păgâni şi necreştini i-a pedepsit Ăl de Sus, ca să intre şi ei în rândul drepţilor credincioşi! Noi...se atinge neam de cutremur de noi?? Băi...aci e grădină dumnezeiască cu frunza udrească în poartă, tată...nu vine extorsiunea cu una cu două! Păi ochi în dungă ăia au aşa ceva? Au vreo Nuţi călare pe 2 ministere? Au frunză cu roţi? Ei, aud?! N-au, de unde pagoda lor să aibă? D-ai noi suntem mai superiori dăcât ei şi îi facem în sânge la orice oră din noapte (e mai bine noaptea, ca să nu ne vadă; suntem pui de ninjalăi, băăăăăăăăăăă....).

Am genă de ducaci, clar. Încă din zorii preistoriei, pe când nici nu ştiam bine nici să merg, eu le aveam cu plecatul. Nu îmi plăcea acasă şi gata! Vroiam să plec pa şi să nu mă mai întorc niciodată. Ştia juma' de oraş când ajungeam eu acasă, pentru că eram adus forţat, cu urlete şi ţipete. Deci trebuia o întreagă trupă de mascaţi ca să bage în propria curte un dop de copil. Eram teroare, ce mai?! De obicei, părinţii aşteptau să adorm, ca să ducă la capăt această operaţiune delicată, fără să dea coşmaruri aprige mediului înconjurător.
Anii au trecut, dorinţa nu s-a schimbat. Încă vreau să plec...nimic din ce se întâmplă în magherniţa naţională nu mă ajută să mă răzgândesc. Când se mai plânge cineva de trai greu, atât îi spun: "PLEACĂ! Nu eşti în stare să prostezi, du-te în ţări mai trăibile. Pleacă şi ai o şansă la viaţă, stai aici şi crăpi înglobat în frustrare, datorii şi neajunsuri. Rămâi şi dai acceptul unor jegoşi să micţioneze pe tine când le vine lor chef de degolit vezica." Dar ei nu şi nu...că ce, acolo, oriunde, umblă câinii cu covrigi pe coadă? Ia uite japonejii (deci e pe bază de laitmotiv cu niponi) ce au păţit, nu te pui cu puterea lu' Dumnezeu! Mai bine mor aici, în ţara mea...dacă aşa îmi dă Dumnezeu.
Bă, eşti prost? Şi dacă pleci la mai rău, mori dracu' într-o ţară ca o ţară, nu într-un muc purulent, înconjurat de viermi infectaţi!!!!

Da' la noi e pe bază de Dumnezeu. Dă Dumnezeu, e de bine. Nu dă, nasol....dacă ne rugăm cum trebuie la moaşte, primim de-a gata tot ce ne doreşte sufleţelul...că doard-aia suntem un neam de cre(ş)tini.
Uf! Noi nu merităm să trăim. Noi suntem o eroare în unives, o glumă a naturii. O epidemie pe planetă şi atât. O maladie.

P.S.: Mă amuză la culme problema rahaţilor maghiari care cer iei autonomie şi spânzură păpuşi de garduri, ca să transmită ei mesaje deştepte.
Deci serios...nu-s vreun pui de naţionalist sau ceva (cred că se vede măcar chestia asta), dar la mine totul se reduce la o singură frază: "Băi, nea' Üloş în erecţie! Nu-ţi place p-aci, ieşi dracu' în pppp...hăăăă...panonia mă-tii şi ia-ţi autonomie şi la păduchii care te populează, dacă asta ţi-e vrerea "
Punct.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu